SFINTII MUCENICI ADRIAN SI NATALIA (26 august) – “Iata una dintre cele mai marete povestiri despre o sotie ce-si indeamna sotul sa sufere mucenicia”

26-08-2014 Sublinieri

sf_adrian_si_natalia_5

“Taina casatoriei”:

Sfinţii Adrian şi Natalia

26 august, Nicomidia, vestul Asiei Mici, începutul sec. IV

Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.

Apoi, pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce nădăjduiau să dobândească îndurând asemenea suferinţe. Ei i-ai vorbit despre negrăita frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.

Auzind aceste vorbe, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin“. Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat:Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.

sf_natalia_2Când soţia sa Natalia a aflat prima dată de întemniţarea lui, s-a mâhnit. Însă când a aflat că era întemniţat pentru Hristos, s-a bucurat mult, căci în taină era creştină. A îmbrăcat veşminte frumoase şi a dat fuga la temniţă să sărute legăturile soţului ei. L-a binecuvântat pentru hotărârea de a muri ca mucenic şi l-a sfătuit să rămână tare, îndemnându-i pe cei împreună prinşi să se roage pentru el. Apoi Adrian a trimis-o înapoi acasă, rugând-o să fie liniştită şi să nu se teamă pentru el.

Apropiindu-se clipa muceniciei lui, temnicerii i-au îngăduit să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Văzându-l că vine, Natalia, crezând că şi-a pierdut curajul şi a fugit din temniţă, a încuiat uşa casei şi a strigat la el, învinovăţindu-l că este un lepădat de Hristos şi iubitor al vieţii acesteia. I-a adus aminte de cuvintele Domnului, cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri (Mat. 10, 33). Se numea pe sine nenorocită, căci el o împiedica să se bucure de slava de a fi numită soţie de mucenic. Blagoslovenia pe care se aştepta să o primească, spunea ea, se preschimbase în nenorocire.

Dar când a aflat că ţelul venirii lui era altul decât îşi închipuia, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie, şi l-a sărutat. Iar Adrian a strigat: Blagoslovită eşti tu, soţia mea! Tu ai ajuns să-L cunoşti pe Dumnezeu, pentru ca soţul tău să se mântuiască. Cu adevărat, soţia mea, tu îţi iubeşti bărbatul! Blagoslovenia îţi va fi deci cunună, căci deşi nu ai îndurat tu însăţi chinurile, ai fost părtaşă la suferinţele mucenicilor prin mila faţă de ei“.

Luând-o de mână, el s-a întors împreună cu ea la temniţă. Pe drum a vorbit cu ea despre ceea ce trebuie să facă cu averea lui. Ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământeşti, ci să cugete la bunătăţile cereşti. Intrând în temniţă, slujitoarea lui Dumnezeu Natalia a căzut înaintea sfinţilor mucenici şi, sărutându-le lanţurile, a văzut că rănile lor erau pline de puroi. Îndată şi-a trimis slujnica acasă să aducă pânză fină şi feşe. Când toate au fost aduse, Natalia a legat rănile mucenicilor cu mâna ei şi, pe cât se putea, le-a alinat suferinţele de neîndurat, slujindu-le în temniţă şapte zile, până când au plecat la judecată.

A venit şi ziua când Adrian avea să îndure bătăile pe care ceilalţi le primiseră. Toţi l-au îmbărbătat: „Du-te cu îndrăznire şi ruşinează-l pe tiran!“ sf_adrian_si_natalia_3_0Natalia îl îndemna şi ea: „Îndreaptă-ţi mintea, stăpâne, numai către unul Dumnezeu, şi inima ta să nu se teamă de nimic! Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârşit; scurtă este suferinţa, dar slava muceniciei veşnică. Suferă durerea numai puţină vreme şi curând te vei bucura cu îngerii. Dacă slujind pe împăratul cel pământesc, te-ai îngrijit să aduni şi dajdia cea mai mică, necruţându-ţi sănătatea şi fiind gata să mori în luptă, oare nu ţi se cade acum să înduri tot felul de cazne cu încă mai multă vitejie, şi să mori pentru Impăratul ceresc, cu care tu însuţi ai să împărăţeşti?“

Îndurând cu vitejie bătăile şi răspunzând cu linişte şi iscusinţă cuvintelor zeflemitoare ale împăratului, Adrian a primit loviturile călăului cu asemenea seninătate, încât împăratul s-a înfuriat. Când pântecele lui Adrian a plesnit de bătăi, Maximian a pus capăt caznelor şi l-a trimis împreună cu ceilalţi înapoi în temniţă.

Din nou binecuvântata Natalia l-a îmbărbătat şi l-a mângâiat. Îmbrăţişându-l, ea îi spunea:

„Fericit eşti tu, stăpâne, că te-ai învrednicit a fi în rândul sfinţilor mucenici! Fericit eşti tu, lumina ochilor mei, căci suferi pentru Cel ce a suferit pentru tine. Iată, de acum vei vedea slava Lui şi te vei face părtaşul ei, căci cel ce este părtaş suferinţelor Lui va fi părtaş şi al slavei Lui!“

Pe când vorbeau, Natalia a înmuiat o pânză în sângele lui şi şi-a uns trupul cu el. Peste câteva zile, după ce iarăşi legase rănile mucenicilor, Natalia şedea la picioarele lui Adrian şi zicea:

Ikona_Sv__mh__Andriana_i_Natalii__2„Te rog, stăpâne al meu, adu-ţi aminte de legătura nunţii noastre, de şederea mea alături de tine în vremea suferinţelor şi de dorinţa mea ca tu să dobândeşti cununile. Roagă pe Domnul Hristos, Dumnezeul nostru, să mă ia împreună cu tine, astfel ca, aşa cum împreună am trăit în viaţa aceasta plină de păcate, tot aşa să trăim laolaltă nedespărţiţi în viaţa cea fericită. Te rog, stăpâne al meu, când vei sta înaintea Domnului Hristos, cere mai întâi îndurare pentru mine; căci sunt încredinţată că orice vei cere, Domnul îţi va da ţie, căci rugăciunea ta este plăcută înaintea Lui, ca şi stăruinţa ta. Dar tu ştii necredinţa acestor oameni şi lipsirea de Dumnezeu a împăratului şi mă tem că mă vor sili să mă mărit cu altul, cu un om necredincios şi păgân. Atunci se va întina patul meu, şi legătura noastră se va rupe. Cu stăruinţă te rog, ocroteşte-ţi soţia, aşa cum Apostolul ne-a învăţat; dăruieşte-mi, ca răsplată a curăţiei mele, să mor împreună cu tine!

[…].

Natalia a izbutit să ia în taină scumpul lui braţ acasă. Ea l-a uns cu mir scump, l-a învelit într-o pânză de purpură şi l-a aşezat la capul patului. Restul moaştelor lui Adrian şi ale celorlalţi douăzeci şi trei dimpreună cu el au fost duse în Bizanţul aflat în apropiere, de către câţiva creştini ce fugeau de prigoana lui Maximian.

După o vreme, unul dintre bărbaţii de seamă a dobândit încuviinţarea împăratului să se însoare cu frumoasa văduvă a lui Adrian. Auzind de cugetarea aceluia, Natalia îndată s-a pregătit să fugă la Bizanţ, la locul unde erau păstrate moaştele soţului ei. Ea s-a aşezat la rugăciune, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Pe când se ruga, de multa osteneală şi de mâhnire Natalia a aţipit şi iată că unul dintre sfinţii mucenici i s-a arătat în vis şi i-a spus:

„Pace ţie, Natalia, roaba lui Hristos! Să ştii că Dumnezeu nu te-a trecut cu vederea şi nici noi nu am uitat bunătăţile tale, pe care le-ai făcut îngrijindu-ne în vremea întemniţării noastre. Stând înaintea feţei lui Hristos, stăruim ca să dea ţie să ajungi degrabă la noi“.

Fericita Natalia l-a întrebat:

„Spune mie, mucenice sfinte, dacă stăpânul meu Adrian stă împreună cu tine înaintea Domnului Hristos“.

Iar mucenicul i-a răspuns:

“El şi-a luat locul înaintea Stăpânului chiar mai înainte de noi! Însă tu grăbeşte şi ia fără zăbavă o corabie şi mergi la locul unde sunt trupurile noastre. Acolo Domnul ţi se va arăta şi te va călăuzi la noi“.

Trezindu-se din somn, Sfânta Natalia îndată a lăsat toate şi, luând cu ea doar braţul Sfântului Adrian, a plecat de acasă. Ajungând la malul mării, a zărit o corabie gata să plece spre Bizanţ, care părea că o aşteaptă pe ea. Urcându-se în corabie, a văzut acolo creştini, bărbaţi şi femei, care fugeau de prigoana răului Maximian, şi a adus mulţumire lui Dumnezeu.

La miezul nopţii, diavolul s-a arătat creştinilor de pe corabia Nataliei. El a luat chipul unuia ce călătorea pe o corabie venind din răsărit, având cu el pe alţii în chip de corăbieri. Diavolul i-a întrebat pe corăbierii creştini, vorbindu-le ca şi cum ar fi fost cârmaci: „De unde sunteţi şi încotro mergeţi?“ Creştinii au răspuns: „Suntem din Nicomidia şi mergem la Bizanţ“. Vrăjmaşul le-a răspuns: „V-aţi abătut din cale; întoarceţi-vă spre port!“ Zicând aceasta, diavolul voia să-i amăgească şi să-i ducă la pierzare. Iar creştinii, crezând mincinosul sfat, prinseră să întoarcă corabia şi să plutească spre port.

sf-adrianDar deodată li s-a arătat Sfântul Mucenic Adrian, strălucind de lumină, şi a strigat cu glas mare: „Ţineţi calea pe care aţi urmat-o înainte, şi nu luaţi în seamă cuvintele vrăjmaşului, ce negreşit vă găteşte pierzarea!“ Spunând acestea, mucenicul s-a arătat mergând înaintea lor pe apă, iar diavolul a pierit cu corabia.

Fericita Natalia ridicându-se, l-a zărit pe Sfântul Adrian mergând înaintea corabiei şi a strigat: Este soţul meu – este Adrian care a venit să ne scape!“ Îndată el s-a făcut nevăzut.

Vântul le-a fost prielnic, iar călătorii sosiră la Bizanţ, lângă biserica unde fuseseră îngropate trupurile sfinţilor mucenici, şi toţi au coborât din corabie plini de bucurie. Apropiindu-se de trupurile mucenicilor din biserică, Sfânta Natalia a căzut înaintea lor cu nespusă veselie, sărutându-le şi vărsând lacrimi de bucurie. Aşezând braţul Sfântului Adrian lângă trupul lui, ea a îngenuncheat şi s-a rugat îndelung. Apoi, când a sfârşit, s-a ridicat şi a dat bineţe fraţilor şi surorilor aflaţi acolo, căci mulţi creştini credincioşi se adunaseră în locul acela. Ei au primit-o cu bucurie. Una dintre familii a luat-o în casa lor şi au stăruit să se odihnească, căci vedeau că este istovită de călătorie.

Pe când dormea, Sfântul Adrian i s-a arătat în vis şi i-a spus:

„Bine ai făcut venind aici, roaba lui Hristos şi fiică a mucenicilor. Intră întru odihna cea gătită ţie de Domnul. Vino şi primeşte-ţi răsplata cuvenită!“

Trezindu-se din somn, Sfânta Natalia a povestit visul creştinilor de acolo şi le-a cerut să se roage pentru ea. Curând apoi a adormit din nou.

După un ceas, credincioşii au venit să o trezească, însă au văzut că răposase, căci sufletul ei cel sfânt plecase la odihna cea veşnică împreună cu Domnul. Cu nespusă bucurie, ei au îngropat-o în biserică, alături de soţul ei.

sf-adrian-si-natalia

Condac din Acatistul Sfinţilor Adrian şi Natalia

Aleşilor slujitori ai lui Dumnezeu şi mucenici ai lui Hristos, cei ce toată slava cea deşartă a lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de nimic o aţi socotit, şi vieţile voastre jertfă curată şi fără de prihană aţi aşezat, dorind chinuri şi moarte mai curând a primi, decât a vă lepăda de Dumnezeu cel adevărat: cu dragoste vă lăudăm pe voi, Sfinţilor Adrian şi Natalia. Înaintea scaunului slavei Domnului cu bucurie stând, şi cu vederea aceleia pururea desfătându-vă, rugaţi-vă pentru noi, păcătoşii, care cu credinţă şi cu cinstire cădem către voi, ca să strigăm vouă cu mulţumire: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Adrian şi Natalia, prealăudaţilor mucenici ai lui Hristos şi luptători nebiruiţi!

Slavă la Vecernie, glas 6

O, pereche fără prihană şi aleasă Domnului!

O, preadorită domnie şi lui Hristos preaiubită!

O, însoţire preabună şi lui Dumnezeu fericită!

Cine nu se va spăimânta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar şi pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi întru cele cumplite, ci să aleagă a muri pentru credinţă mai degrabă decât a trăi.

O, graiuri împletite de Dumnezeu ale înţeleptei Natalia!

O, sfătuiri dumnezeieşti, care au străbătut cerurile şi au făcut pe slăvitul Adrian cunoscut către însuşi scaunul Împăratului celui mare!

Ci, o, însoţire sfântă! Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, care din dragoste săvârşim pomenirea voastră, ca să ne mântuim din ispite şi de tot necazul.

(Din: David si Mary Ford, „Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vietile sfintilor casatoriti”, Editura Sophia)

***

sf_adrian_si_natalia

***

Cîntare de laudă la Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia, şi a celor Douăzeci şi Trei împreună cu dînşii

din “Proloagele de la Ohrida”,

de Sfantul Nicolae Velimirovici

Spinoasă este calea, dar plin de trandafiri este Raiul.
Amar este chinul, dar Dulce Hristos.
Ce sunet se-aude din temniţ-adîncă?
Cu fier pe nicovală se zdrobesc mucenici.
Ei sparg ale lor oase
La mîini şi la picioare,
Ei îi ucid în chinuri
Pe-ai lui Hristos mucenici.
Oşteni ai Raiului sînt mucenicii.
O mînă nobilă cade, plină de sînge,
E mîna Pretorului Adrian.
Sfînta Natalia din ţarina ridică
Mîna soţului ei iubit.
Ea aleargă şi-o spală, o-nfaşoară-n mătase,
Şi la piept o pune, scump odor al ei.

„Să nu mă laşi pe mine, ci să mă iei curînd!
La tine să mă chemi, la Domnul şi-ai Lui Sfinţi!”
Şi cu adevărat, Adrian la ea vine,
înconjurat de lumină, în strai împărătesc:
Cu glas ceresc îi spune:
„Găteşte-te să vii, scumpă soţia mea.
Iată, sosit-a ceasul, Domnul Hristos te cheamă,
Cu El în veşnicie noi alături vom fi.“

***

sf mucenici adrain si natalia 01

ACATISTUL Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia

Condacul 1

Alesilor slujitori ai lui Dumnezeu şi prealaudati mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui aţi dispreţuit deşertaciunea lumeasca, punându-vă viaţa ca o jertfa curata, dorind să primiti mai degraba chinuri, decat să va lepădati de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste va lăudăm sfinţilor Adrian şi Natalie. Deci, ca cei ce stati lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugaţi-vă pentru cei ce cu credinţa şi evlavie va împloram, şi cu mulţumire va cântăm aşa: Bucuraţi-vă sfinţilor Adrian şi Natalie, prelăudaţi şi neînvinşi mucenici ai lui Hristos.

Icosul 1

Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalie preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soţului tău şi să o întoarcă spre cunoaşterea Făcătorului şi Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut şi plin de curaj a suferit chinuri şi chiar moartea. Admirând râvna şi dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm aşa:
Bucuraţi-vă lumini ai dragostei Dumnezeieşti.
Bucuraţi-vă stâlpi neclătiţi de relele păgâneşti.
Bucuraţi-vă, că aţi purtat crucea drept şi cu răbdare.
Bucuraţi-vă căci cu aceasta aţi învins pe demon şi vicleniile sale.
Bucuraţi-vă că de Domnul voi aţi fost încununaţi.
Bucuraţi-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugaţi.
Bucuraţi-vă sfinţilor Adrian şi Natalie, prealăudaţi şi neînvinşi mucenici al lui Hristos.

[…]

Condacul al 13-lea

O, sfinţilor mucenici ai lui Hristos, Adrian şi Natalie, fericiţi soţi şi purtători de chinuri străluciti. Auziţi-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică, rugaţi-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască nouă tuturor: pace în familie, sănătate trupească şi sufletească, mântuirea sufletului, ca întotdeauna să-I cântăm Lui: Aliluia.

RUGĂCIUNE

O, sfinţit Cuplu, sfinţilor mucenici ai lui Hristos, Adrian şi Natalie, fericiţi soţi şi străluciti purtători de chinuri! Ascultaţi-ne pe noi ce ne rugăm şi mijlociţi pentru noi, ca să ni se dea toate cele de folos trupurilor şi sufletelor, şi rugaţi pe Hristos Dumnezeu, să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Aşa sfinţilor mucenici, primiţi glasul rugăciunilor noastre şi cu mijlocirile voastre, izbăviţi-ne de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, foc şi grindină, de sabie şi de năvălirea celor de alt neam, de războiul cel dintre noi, de moartea cea năpraznică şi de toate nenorocirile, scârbele şi durerile; ca întotdeauna prin mijocirile voastre fiind întăriţi, să slăvim pe Domnul Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, cu Cel Fără de început al Său Părinte şi Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf-Adrian-20-30-cm(icoana de Mihai Coman)

Legaturi:


Categorii

Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “SFINTII MUCENICI ADRIAN SI NATALIA (26 august) – “Iata una dintre cele mai marete povestiri despre o sotie ce-si indeamna sotul sa sufere mucenicia”

  1. Ce exemplu graitor de familie crestina, ce indreptar minunat spre cele Inalte!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate