STARETUL RUS ANTONIE: Pentru sfarsitul lumii si Judecata de Apoi NU E DE AJUNS SA CITIM SI SA DISCUTAM, ci sa dobandim harul Duhului Sfant!

27-06-2012 Sublinieri

DE LA IMBUIBARE LA FOAMETE. CUM VOR FI JUDECATA SI IADUL?

CAT DE IMPORTANT ESTE SA NU PIERDEM TIMPUL SI SA NE OSTENIM PENTRU DOBANDIREA DUHULUI SFANT

[…] Şi peste toate acestea va domina foamea. O foame dublă – şi fizică, şi, în principal, spirituală. Vor fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru întreţinerea vieţii, cu mult mai multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu şi puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii pustiului. Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei? Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de către păcat. Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca. Încearcă, cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, reţete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de apă îi sunt de ajuns.

Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de saturaţie? Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate. Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a alege şi nici raţiune, iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite. Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie. Iată Viaţa şi iată moartea. Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul Sfânt, şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare alege liber una dintre ele.

Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu rugăciunea şi postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit moarte şi pe ea o vor primi. De aceea s-a şi spus că nu se va îndrepta tot cel viu. Că doar nu va fi o judecată aşa cum ştie lumea – cu procuror, avocat, cu ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăţi înseşi faptele omului – faptele şi gândurile. Şi va primi fiecare ce a ales în această vale a plângerii şi a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a ales viaţa va primi viaţa veşnică şi fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai dulce – iadul şi chinurile veşnice.

Şi, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, principalul chin nu este tigaia [“cazanul cu smoala”, n.n.], ci lipsa lui Dumnezeu! Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem în permanenţă drept sprijin Lucrarea Lui dătătoare de Viaţă. Aşa ori altfel, suntem adăpaţi de Harul Său. Măcar şi prin Cuvântul spus la facerea lumii plantelor şi animalelor, omului şi universului. Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă. Timpul din urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului înşelat de mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Şi iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii.

Scriptura spune clar că domnia antihristului va dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei ani, dar şi atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, aşa luptă înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină – e foarte de dorit. Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.

[…]

Îţi mai spun încă o dată: nu e nevoie de discuţii despre mântuire, ci de fapte pentru mântuire – atât acum, cât şi atunci, ceva mai târziu. A trecut timpul îndreptăţirilor, dacă a mai fost vreodată. Nu numai mântuirea, toate trebuie supuse acestui scop. A lăsat Domnul timp liniştit pentru a ne deschide mintea şi a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi, principalul, pentru dobândirea harului Dumnezeiesc înainte de anii înfricoşători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde! Cum s-a şi spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi puţinul ce-l are. Veghează!

(Din: Staretii despre vremurile de pe urma“, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007)

staretii-despre-vremurile-din-urma.jpg

  • *Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenţia din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei şi care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea: Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov, care este disponibila si in limba engleza, online.

LEGATURI:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Talcuiri la Apocalipsa, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “STARETUL RUS ANTONIE: Pentru sfarsitul lumii si Judecata de Apoi NU E DE AJUNS SA CITIM SI SA DISCUTAM, ci sa dobandim harul Duhului Sfant!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. “Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu”

    Isi vor aduce aminte ATUNCI…TOTI!
    Dar prea tarziu…cat au avut anii pamantesti n-au vrut sa auda ‘basmele popesti’ privind la Inviere, Judecata;

    Astazi, Biserica este atat de hulita CHIAR de catre ‘bine’credinciosii cre(s)tini prin acceptarea numai a rugaciunii proprii (din casa sa, in inima sa – nespovedita, nepocaita – din anii copilariei) iar intrarea in Biserica se face doar cand aceasta e goala ori cand e un Botez, o casatorie sau o inmormantare ca, asa ‘se face’, ‘asa trebuie’;

    Un exemplu:

    Chiar astazi, am intrebat o fosta colega de liceu cum a reusit sa scape de cancerul la san in faza incipienta; din discutii, am inteles ca n-a vrut sa se opereze si-atunci, i s-a recomandat sa bea in fiecare zi – in loc de apa – ceai de coada calului si ceai de cretisoara – in combinatie; a facut asa si, a scapat de operatie disparandu-i nodulii durerosi;

    -buuunn! Zic eu:

    – Mai, te iubeste Dumnezeu! Sa-i multumesti! Du-te la Sf.Maslu mai des (crezand ca o face in mod obisnuit);

    S-a incruntat dintr-o data, m-a scrutat asa…de parca a vazut o ganganie care o deranjeaza si mi-a raspuns:

    – Care Maslu, ce Maslu?! Ma trimiti la popi?! Ce-are sanatatatea mea cu Biserica?

    Zic eu:
    – Pai are! Ca, daca nu vroia Dumnezeu, nu te vindeca!
    Ia-o asa, usor…incercand sa stai in Biserica putin cate putin si o sa vezi ca o sa-ti fie bine!

    Spune ea:

    – Ma lasi! Intru in Biserica numai cand e goala ca sa nu ma inghesui cu toata lumea, ma rog in sinea mea, in felul meu si ma simt foarte bine!

    Zic eu:

    -Da! Dar…1. ‘nu exista mantuire in afara de Biserica’ si 2. prin succesiune apostolica, prin punerea mainilor – CHIAR Dumnezeu in care si tu crezi – a lasat la latitudinea preotilor prin Har, sa lege si sa dezlege pacatele oamenilor.

    La care, ma priveste brusc indispusa si-mi spune transant:

    – N-am nevoie de preoti si de Biserica! Ma rog eu in legea mea si cu asta basta!

    Si cati/cate n-or fi asa…
    Eu vad numai din astia!
    Exceptiile sunt putine, luate pe degete…

    “A lăsat Domnul timp liniştit pentru a ne deschide mintea şi a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi, principalul, pentru dobândirea harului Dumnezeiesc înainte de anii înfricoşători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde! Cum s-a şi spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi puţinul ce-l are. Veghează!“ – Bun indemnul! Sa veghem si sa ne rugam!

  2. “Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină – e foarte de dorit. Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.”

    Cred ca suntem in aceeasi stare/faza de lancezeala/mucezeala ca inainte de Caderea Constantinopolului;

    – am senzatia de ceva timp ca CEVA grav si rau se tot amana sa vina peste noi…datorita rugaciunilor sfintilor pustnici (care mai sunt) a preotilor calugari si/sau de mir, a tuturor celor care…SIMT – asa cum simte cainele – daca cel care se apropie de casa stapanului sau este om bun ori rau, betiv sau treaz SI ca, trebuie sa fie in garda pentru a-si avertiza stapanul casei de venirea/navalirea unor musafiri nepoftiti pusi pe jaf si pe omor!

  3. “greu cuvantul acesta. cine il poate duce ?”….”nu a zice, ci a misca inseamna a ajunge” spune si Parintele Arsenie Papacioc

  4. ..da, aceeasi senzatie o simt si eu ,ca un rau iminent se tot amana (..) . Greu ne va fi cand se va fi sa traim in zilele de pe urma, si simt ca vom fi martori la acest rau ..noi ,astia din generatia mai tanara ..Salutare ,Magda .

  5. Sunt de acord cu atentionarea imbuibarii pantecelui – se mananca, intr-adevar! mult si rafinat DAR nu sunt de acord ca o felie de paine si o gura de apa iti sunt de ajuns; incercati sa mancati asa si, fie o sa va ia ameteala de va veti crede sateliti dand ocol pana sa va asezati ori veti sesiza invartindu-se in jurul vostru toate cele!

    Sfintii – in general – prin asceza si exercitiu indelungat (in trepte) au ajuns sa le fie de ajuns “O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de apă” neuitand Harul care ii intarea/intareste;

    In general, mi se par primejdioase extremele; in privinta abstinentei voite (fie din voie proprie, fie din ‘afara’ ca porunca/lege – in unele manastiri, in special – duc la ulcele severe si la incovoiari de pana la 90 de grade) periclitand sanatatea si viata;

    -mi-a placut ceea ce-a spus Pr.Cleopa referitor la acest aspect si anume, ca nu suntem facuti dupa acelasi calapod fiindca, unul poate sa ajuneze pana la apusul soarelui si sa nu aiba nimic, altul…daca nu mananca dimineata, sa cada jos.

    P.S. Starerul Antonie puncteaza in special d.p.d.v. spiritual si cheama la reflectie duhovniceasca, indeamna – in privinta foamei – la strictul necesar si imbie – pentru viitor, ca sa rezistam – la discernamant, masura…altfel, nu vom rezista la foamea trupeasca daca nu ne-am saturat – mai intai – prin cea duhonviceasca.

  6. Stiind diavolul ce arma puternica (deci mijloc, nu scop) este postul pentru crestini, ii imbie cu multe pofte. Pe cei pe care nu-i biruie cu acestea, ii “ameteste” un pic, si termina repede si cu ei.
    Daca dorim cu adevarat sa postim dar nu putem, sa cerem ajutor de la Domnul.

    In viata Sf. Macarie, se povesteste cum Domnul il ia pe sfant si-l duce la usa unei chilii in care un nevoitor se tavalea pe jos. Domnul ii spune: Macarie, acesta cu puterea lui a postit o zi si iata cum il chinuie foamea. Tu cu harul meu postesti usor si o saptamana, si doua.

  7. Frumoasa imaginea cu calaretii apocalipsei. Este cumva un tablou?

  8. @ Delia:

    Da.

  9. cutremuratoare si adevarate cuvinte:

    “Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate.”

    Cand stam sa ne gandim ca sunt cumplit de multi oameni in lume asta care mor de foame la propriu, imbuibarea lumii vestice ne aduce aminte de parabola bogatului nemilostiv. Oare cati Lazari s-ar putea hrani cu resturile de mancare pe care le aruncam noi, traitorii in lumea “civilizata”, in care progresul a inlaturat poate grija zilei de maine, dar si grija pentru mantuirea sufletului.
    Si precum bogatul caruia i-a rodit tarina si a produs din belsug profit, dar care nu s-a gandit sa faca milostenie din ceea ce i-a dat cu prisosinta Domnul spre a se folosi atat el cat si fratii sai cei nevoiasi, civilizatia tarilor dezvoltate a uitat ca sensul omului pe pamant nu este acela de a acumula capital ci acela de a strange bogatii acolo unde moliile si rugina nu le mananca.

  10. Afirmatia facuta de Parintele Antonie cum ca “o felie de paine si o gura de apa iti sunt de ajuns” este adevarata,insa n-o vad ca o extrema si nici ca o “performanta”.
    Faptul ca nu putem s-o facem arata slabanogeala noastra,duhovniceasca si trupeasca.Lumea este bolnava,chit ca mananca pe saturate.
    Cu cat mananca mai pe saturate,cu atat ii este mai rau si nu este deloc de mirare daca tinem cont de acumularile de otravuri si aditivi din hrana.
    Sub pretextul agonisirii “painii celei de toate zilele” se scurge viata multora,fara de nici un castig pana la urma.

  11. Bine a punctat Ioana ca se poate posti aspru cu ajutorul harului. Dar in zilele de pe urma celui ce are i se va mai da (har) si asa cei alesi vor putea rezista. Deci ajungem tot la sfatul din titlul articolului. Sa ne ostenim pentru dobandirea harului.

  12. Fratilor, cred ca linkul in engleza nu merge. Il puteti gasi din nou? Ar fi minunat, am putea folosi fratii de aici…

  13. @GeluS

    Painea ‘cea de toate zilele’ nu este satioasa si nici n-are cum sa-ti tina de foame pentru ca NU mai este facuta din grau curat si nici MACAR cum era facuta o data… pe vremuri (ale bunicii!);

    -tocmai pentru ca este cea mai imbuibata de otravuri si aditivi (cum bine zici) nu poate devenii hranitoare, iar ca sa experimentezi pe propria-ti piele este o extrema (daca iti este impusa ca regula – fara ‘iesire’) si o performanta (care te va costa…in timp) pentru ca nu sufera termen de comparatie fata de painea de alta data.

    P.S. A fost un subiect deschis la emisiunea “Universul Credintei” unde, explica cum de se putea TRAI cu o felie sau doua 🙂 de paine/zi…DAR in vremurile biblice cand PAINEA continea nu stiu cate tipuri de seminte (oleaginoase) plus orz, ovaz si tarate.

  14. @Dcn Tudor:

    Intr-adevar, linkul nu mai e functional. Despre carte este un material pe Vocea Rusiei (engleza) care contine si un fragment: http://english.ruvr.ru/2005/09/28/104696.html

    Din pacate, se pare ca textul cartii nu se mai gaseste in intregime pe internet, cel putin atat cat am reusit noi sa cautam.

  15. Multumesc!
    Ca sa confirmam si de aici, cativa din membrii parohiei noastre au mers la Manastirea Sf. Nectarios (NY), unde au discutat indelung cu Geronda Joseph, unul dintre fii duhovnicesti adusi in Athos de Geronda Ephraim din Arizona. Si el a confirmat (daca mai era nevoie), ca s a inasprit f tare lupta duhovniceasca, “de parca toti demonii au iesit din Iad.” A insistat f mult pe trezvie si rugaciune, atat cat putem. A mai spus ca in ultima vreme a auzit de f multi “barbati cu autoritate” (“men of authority”-…), ce au cazut… (partea asta nu o mai postati, va rog). A mai spus ca lupta de acum e ingaduita de Domnul ca sa ne smereasca mai ales si asa sa ne pregateasca pt ce va sa fie…
    Domnul sa ne intareasca intru adancul smereniei Lui!

  16. (3) Nimic nu este mai rau decât acei oameni care nu au scapat niciodata de pornirea asupra propriei lor mântuiri. Când au trebuit sa tina Legea, ei au calcat-o in picioare. Acum ca Legea a incetat sa constrânga, ei se straduiesc cu incapatinare sa o tina. Ce poate fi mai vrednic de dispret decât cei care Il supara pe Dumnezeu nu numai prin incalcarea Legii, ci si prin tinerea ei? Cu acest prilej Stefan a zis: “Voi cei cu gâtul teapan si necircumscrisi in inima, voi mereu stati impotriva Duhului Sfânt,” nu numai prin incalcarea Legii ci si prin dorinta de a o tine in vremea cea nepotrivita.

    ….

    (5) Dar care este inceputul acestei impotriviri? Aceasta vine din lacomie si din starea de betie. Cine spune lucrul acesta? Moise! “Israel a mâncat si s-a saturat si cel ales s-a facut gras si neastâmparat.”
    ….
    (7) Omul care posteste trebuie sa fie pe buna dreptate stapânit, pocait, smerit – nu beat de mânie. Dar voi va loviti slugile voastre? In zilele lui Isaia ei se sfadeau si se incaierau când posteau; acum când postesc, ei poftesc lucruri peste masura si nerusinate, dansând cu picioarele goale in piata. Pretextul este ca ei postesc, dar ei fac ca oamenii care sunt beti. Auziti cum i-a prins proorocul ca sa posteasca. “Sfintiti postul,” a zis. El n-a spus: “Faliti-va cu postul vostru,”

    http://www.ioanguradeaur.ro/349/omilia-i-impotriva-evreilor/

    Se pare ca istoria se repeta,cu noi de asta data in rolul principal…

  17. Nu cred ca Parintele Antonie se refera strict la postul cel cu paine si apa.
    Parintele stie bine ce ne trage pe noi in jos.Este vorba cred,de viata de huzur pe care o ducem noi crestini,de lipsa de lepadare si de inselarea ca am facut ceva.Mi-a venit zilele aceste un gand cam cum ar trebui sa-mi testez dragostea sau iubirea pe care o pretind ca as avea-o fata de Dumnezeu.
    Incepand cu dimineata,sa-mi fac cafeaua,sa o miros si apoi sa merg in fata icoanelor si sa zic:”Pentru dragostea pe care Ti-o port Doamne,ma las cel putin in ziua de azi de aceasta patima.Ajuta-ma!”Apoi la pranz sau cand urmeaza urmatoarea masa,sa-mi pun in farfurie o portie anemica si inestetica,multumind si spunandu-I Domnului ca nu merit mai mult.Intre mese,dulciurile si alte bazaconii de care-i plin pamantul sa fie tot o lepadare in numele dragostei pe care i-o port.Un post negru mai pe dupaamiaza sa fie tot in numele Domnului cu gandul la Sfintele Sale Patimi.
    Si tot asa,in numele dragostei pentru Domnul sa ma lepad sau cel putin sa mai aman(pana imi dau mai bine seama)de patimile care vin de la lume ,de la viclean si din fiinta mea.Doamne ajuta-ma sa Te iubesc cu adevarat!

  18. carmen pe 28 Jun 2012 la 16:52#
    @Mircea
    Cu multă râvnă şi dăruire se lupta cuviosul (Prohorie) să împlinească principiile vieţii monahale şi să biruiască duşmanul cel înşelător, urmând întocmai viaţa ascetică pe care i-o rânduise duhovnicul său. Printre aceste nevoinţe se număra şi postul aspru. Nu numai că nu mânca niciodată altceva decât un pic de pâine şi de apă, dar chiar şi această pâine era făcută din rădăcini amare de lobodă. În fiecare vară culegea el însuşi această rădăcină, o măcina şi o avea pregătită pentru pâine pe tot timpul anului.

    În toată viaţa sa cuviosul s-a hrănit cu lobodă şi de aceea fraţii îl mai numeau şi Lobodnic. Nici o altă mâncare sau fruct nu a gustat până la adormirea sa. Nici pâine de făină de grâu, în afară de puţina prescură ce se împărţea la sfârşitul Sfintei Liturghii.

    Bunul Dumnezeu, văzând această râvnă şi răbdare a fericitului, transforma amărăciunea rădăcinii aceleia în dulceaţă, şi astfel pâinea pe care o pregătea cuviosul avea un gust dulce şi plăcut. Când şi-a dat seama de această minune a Domnului, cuviosul a simţit o mare bucurie şi cu recunoştinţă fată de Binefăcătorul cel ceresc a continuat cu şi mai mare râvnă lupta sa ascetică împotriva patimilor.

    În acei ani, din cauza neîncetatelor războaie, o puternică foamete izbucni în întreaga Rusie. Umbra morţii îi ameninţa pe locuitorii Kievului. Atunci Domnul, vrând să-i salveze pe oameni de la îngrozitoarea moarte prin înfometare, şi ca să-l slăvească pe robul Său Prohorie, făcu să crească în toată regiunea Kievului lobodă, mai multă ca niciodată. Cuviosul atunci se apucă să adune neobosit loboda în cantităţi foarte mari, să o macine şi să facă din ea pâine întreaga noapte, pe care dimineaţa o împărţea locuitorilor flămânzi.

    Câţiva dintre ceilalţi monahi au vrut să facă şi ei acelaşi lucru, să-l imite pe fericit şi să facă şi ei pâine din lobodă. Era însă imposibil să mănânce acea pâine făcută de dânşii, deoarece ieşea foarte amară, ca pelinul şi neagră precum cărbunele. Atunci au înţeles că era vorba de o minune pe care o făcea Atotputernicul Dumnezeu cu fericitul Său rob, şi nu s-au mai încumetat altădată să-l imite.

    Oricare dintre cuvioşi care avea nevoie de pâine îi cerea acestuia. Iar Prohorie nu lăsa pe nimeni să plece de la dânsul cu mâinile goale. Pâinea pe care le-o dădea, în chip inexplicabil, nu numai că nu era amară, ci era dulce şi mai gustoasă chiar şi decât pâinea de făină de grâu.

    Se întâmplă însă şi altceva. Unul dintre fraţi, după ce încercă şi singur să facă pâine de lobodă şi nu reuşi, se gândi să ia pe ascuns câteva dintre pâinile făcute de cuvios. Luă de două, trei ori. De fiecare dată însă, după ce o gustă, văzu că şi aceea era amară. Îi fu ruşine să-i descopere cuviosului păcatul său. În cele din urmă însă, chinuit de foame, se duse şi-i istorisi fapta şi păţania sa stareţului Ioan. La început egumenul nu l-a crezut. Trimise pe un alt frate să ia şi acela câteva pâini pe ascuns de la cuviosul Prohorie. Nici pe aceea însă nu au putut-o gusta din cauza amărăciunii ei. Vrând să afle cu orice preţ misterul acestei situaţii, stareţul se gândi să încerce altceva.

    – Du-te la părintele Prohorie, îi spuse fratelui, şi cere-i o pâine pentru mine. În vreme ce vei pleca însă, să iei pe ascuns încă o pâine şi să o aduci aici.

    Fratele execută întocmai porunca stareţului. Peste puţin timp se înfăţişă cu cele două pâini. Însă iată! Pâinea pe care o primise din mâinile şi cu binecuvântarea cuviosului era de culoare aurie şi dulce, în vreme ce cea luată pe ascuns se făcuse neagră şi amară.

    După această confirmare minunea se auzi peste tot şi cu toţii, monahi şi mireni au slăvit pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, care şi-a trimis ajutorul Său celor înfometaţi, prin mijlocirea cuviosului Prohorie.

    ***

    În anii războiului civil dintre Sviatopolk şi domnitorii Vladimir şi Peremislak, nu mai puteau să ajungă până la Kiev mulţi dintre negustorii de produse alimentare. Şi în timp ce existau provizii de multe alte alimente, exista o mare lipsă de sare.

    Când fericitul a văzut această lipsă în popor, i-a rugat pe toţi fraţii din obşte să aducă la chilia sa o mare cantitate de cenuşă, care se strângea în fiecare zi la chiliile lor şi la bucătărie. Când chilia se umplu de cenuşă, sfântul căzu într-o fierbinte rugăciune a inimii. Atunci cenuşa nu întârzie să se prefacă în sare albă şi curată!

    După aceasta cuviosul i-a anunţat pe toţi cei care aveau nevoie de sare să vină să-şi ia fiecare câtă doreau. Se află foarte curând că fericitul împărţea sare şi au alergat cu toţii să se aprovizioneze cu căutatul produs. Şi în chip minunat au constatat apoi, că acea sare din chilia sa, nu se termina niciodată. Cu cât cuviosul o împărţea, cu atât aceea se înmulţea. Astfel locuitorii, care în zadar căutaseră prin târguri să găsească sare, sau o găseau la preţuri foarte mari, alergau acum la Lavra Peşterilor ca să-şi ia fiecare câtă avea nevoie, fără să plătească nimic.

    Câţiva dintre negustorii care încercaseră să profite de pe urma acestei crize şi vindeau sarea din depozitele lor la preţuri exagerat de mari ca să se îmbogăţească peste noapte, au fost foarte nemulţumiţi când au văzut că monahul de la Peşteri le strica socotelile lor viclene. S-au dus deci la domnitor şi i-au spus:

    – Stăpâne, i-au spus, monahul Prohorie de la Lavra Peşterilor ne-a făcut o mare pagubă. Nu mai vine nimeni să cumpere sare de la noi şi toţi aleargă la dânsul ca să o primească pe gratis. Iar noi, care plătim atâtea impozite, nu mai putem vinde sarea pe care am ţinut-o ascunsă în depozitele noastre. Din cauza lui o să dăm faliment.

    Vicleanul şi iubitorul de arginţi Sviatopolk se gândi să exploateze această situaţie şi să iasă el în câştig dublu: şi pe comercianţi să-i mulţumească şi în acelaşi timp să câştige şi el mulţi bani. Trimise deci pe slujitorii săi să confişte sarea cuviosului Prohorie şi să o aducă la palat. Fixă un preţ foarte ridicat de vânzare, în timp ce în acelaşi timp anunţă pe toţi locuitorii că din acea zi sarea se va vinde numai de la palat.

    – De dragul vostru îl voi jefui pe monah, le spusese comercianţilor.
    Zis şi făcut. Numai că în timp ce sarea era transportată la palatul lui Sviatopolk, au văzut cu toţii că aceasta se transforma din nou în cenuşă!

    Când o văzu, domnitorul le spuse slugilor să o guste.

    – Cenuşă este! Cenuşă, îi spuseră slujitorii.

    Nimeni nu putea să explice ce se întâmplase. Uimit Sviatopolk dădu ordin ca cenuşa să fie păzită timp de trei zile, poate că între timp s-ar fi putut explica acel fenomen ciudat. Cele trei zile au trecut, însă nimic nu se schimbă. Atunci domnitorul dădu ordin să fie aruncată acea cenuşă în spatele palatului, un pic mai departe de poarta slujitorilor.

    Între timp locuitorii au continuat să vină la cuviosul Prohorie şi să ceară sare. Când au aflat despre jaful ce se petrecuse, au plecat întristaţi cu mâinile goale, blestemând pe acela care o confiscase. Cuviosul îi mângâie însă spunându-le:
    – Când domnitorul va arunca sarea, să mergeţi să o adunaţi. O veţi găsi împrăştiată lângă poarta din spate a palatului.

    Şi într-adevăr, oamenii s-au dus acolo după cele trei zile şi în loc de cenuşă au găsit sare. Când s-a dus vestea că există sare în afara palatului domnesc, au alergat cu toţii să o adune. Când domnitorul fu informat despre cele întâmplate îi veni să înnebunească de răutate şi de ciudă. Ceru atunci de la supuşii săi să afle mai multe informaţii despre viaţa monahului Prohorie. I-au istorisit atunci despre viaţa sa ascetică şi despre minunile pe care le săvârşise şi în trecut, nu numai despre transformarea cenuşii în sare, dar şi despre pâinea făcută din rădăcini amare de lobodă.

    Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev

    http://www.pateric.ro/cuviosul-prohorie-tamaduitorul/

    Dumnezeu poate face ca “painea cea de toate zilele” sa fie gustoasa si hranitoare, indiferent de ingredientele din care a fost facuta. Harul este acelasi ieri si azi si va fi intotdeauna. Schimbatoare este doar inima noastra. Si inca un lucru important, pe care l-am citit tot pe acest site zilele trecute: Dumnezeu se ingrijeste de cele de trebuinta, nu implineste poftele noastre.

  19. @Magda
    Asa este,insa pe langa otrava din hrana,mai sunt si alte “otravuri” care ne trag in jos,asa cum bine a remarcat Adriana.
    Acestea sunt mai rele decat otrava din hrana.
    Pe vremea lui Noe hrana era corecta,totusi, lumea era pacatoasa,din cauza acelorasi otravuri care au tras-o in jos ,pana la nimicire.
    Pozitia omului fata de hrana cea de toate zilele si de Cel Care i-o da este esentiala.De aici incepe “trasul” in jos…

    @Ioana
    Exact,harul poate sa faca bune si niste laturi,iar pe cele otravite inofensive.Sa ne amintim cum erau “hraniti” martirii din inchisorile comuniste si totusi,Harul Domnului a facut minuni acolo…

  20. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL DESPRE ANTIHRIST: “Totul va deveni un spital de nebuni. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. OAMENII NICI NU INTELEG CA TRAIM IN SEMNELE VREMURILOR” -
  21. Pingback: Parintele Serafim Rose: SEMNELE SFARSITULUI LUMII (I). De ce sa studiem semnele vremurilor? Cum sa ne formam discernamantul duhovnicesc? -
  22. Pingback: PARINTELE ADRIAN DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST: Stramtorarile vor fi mult mai grele decat in comunism. Metoda de la Pitesti se va aplica acum in toata lumea (VIDEO) -
  23. Pingback: PROFESORUL IOAN PATRULESCU (actualul rasofor Iona) – conferinta de la Timisoara (2008), prima parte: Suntem angajati într-un RAZBOI TOTAL cu diavolul. Lumea in care traim astazi este BABILONUL CEL MARE (si audio) -
  24. Pingback: "GATA PENTRU... INCEPUTUL LUMII" (emisiunea In premiera). Mesaje NEW AGE despre apocalipsa 2012 si neomilenarismul ascuns al unor preoti ortodocsi [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: Evanghelia eshatologica de la Luca, din prima zi a Postului Mare, foarte importanta mai ales pentru zilele noastre: “LUATI SEAMA SA NU FITI AMAGITI!” -
  26. Pingback: Parintele grec ELPIDIE: "Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii... Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi" - Razboi într
  27. Pingback: Parintele grec ELPIDIE: "Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii... Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi" - Razboi într
  28. Pingback: PARINTELE ELPIDIE despre formele CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA (Omilia din 27.03.2013 - video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate