Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul: ICOANA DEDICARII LUI DUMNEZEU, FARA COMPROMISURI

Misterioasa persoana si moarte a lui Ioan Botezatorul

“Cine a fost Ioan Botezatorul? De ce a fost decapitat?

Persoana lui Ioan e mentionata nu doar in toate cele patru Evanghelii, ci si in scrierile istoricului-preot iudeu din secolul I, Iosif Flavius (Antichitati iudaice 18, 5, 1-3). Misterios profet iudeu independent, sfintenia si virtutea sa erau recunoscute de toata lumea.

Ioan a fost o enigma atat pentru evrei, cat si pentru crestini. Cei dintai nu stiau ce sa faca cu el. Preotii de la templu trimit o delegatie sa-l intrebe, dar pleaca de la el fara nici un raspuns precis (In 1,19). „Cel” care l-a trimis pe Ioan sa boteze e implicat (In 1,6), dar niciodata identi­ficat (In 1,33). Scribii si fariseii, care se considerau pe ei insisi conducatorii poporului, refuza sa se lase botezati de catre el (Lc 7,30). Iosif ne spune ca era urmat de mari multimi — in cea mai mare parte din soldati si vamesi (Lc 3,12-14) — care ascultau fiecare cuvant al lui, fapt care l-a nelinistit pe Irod. Cu toate acestea, Evangheliile marturisesc ca pana si Irod il respecta pe Ioan si s-a „in­tristat” cand l-a executat (Mc 6,26).

Ioan n-a incetat sa fie o enigma si pentru crestini. Caci scriitorii Noului Testament n-au putut ascunde faptul ca unii din ucenicii lui Ioan au ramas independenti de Iisus. La saptesprezece ani dupa Inviere, apostolul Pavel i-a intalnit pe unii dintre ei la Efes (FA 18, 25-19,5). O pro­blema mai mare a fost pusa de botezul lui Iisus de catre Ioan: de ce ar fi avut nevoie Mesia cel fara de pacat sa se boteze? La Ioan, botezul nu e relatat. La Marcu, Ioan pare sa aiba nevoie sa confirme ca Iisus e Mesia trimitandu-si ucenicii la El (Mt 11,2; unii interpreteaza aceasta in sen­sul ca Ioan incerca sa-i predea lui Iisus). La Luca, Ioan e in inchisoare inainte ca Iisus sa fie botezat. La Matei, Iisus isi incepe misiunea doar dupa ce Ioan e arestat. Mai important inca, Matei nu poate gasi nici o profetie din Vechiul Testament care sa se lege de botezul lui Iisus. Toate aces­tea indica faptul ca botezul lui Iisus de catre Ioan a fost greu de interpretat de autorii Evangheliilor, fiind insa im­posibil de negat. E asa-numitul „argument din stanjeneala” care sprijina inca o data exactitatea istorica a Noului Testament: Ioan L-a botezat intr-adevar pe Iisus.

Un detaliu important despre Ioan e acela ca a fost fiul unui preot (Lc 1,5). Implicatiile acestui fapt sunt uriase: inseamna ca Ioan a ales viata de profet, necasatorindu-se in mod deliberat, anume pentru a nu avea un fiu care sa-i continue spita preoteasca. Traditia afirma ca a locuit din tinerete in pustie, ducand o viata de un ascetism uimitor, evident in imbracamintea si mancarea sa. De ce se afla insa el acolo? Unii speculeaza ca acest fapt arata ca ar fi fost un supravietuitor al generatiei de copii ucisi de Irod (Mt 2,18); altii, ca ar fi fost crescut la Qumran — o comu­nitate cvasi-monahala de preoti aproape de Marea Moarta. Asocierea sa cu Qumranul e insa pur ipotetica cata vreme Ioan nu face nici o mentiune despre curatirea templului sau la vreo alta tema de pe agenda acestui grup.

Ioan n-a avut un program — singurul sau program era Dumnezeu. El administra un fel de taina, un botez, asociat cu marturisirea pacatelor si schimbarea vietii, nu numai iudeilor, ci si paganilor, indeosebi soldatilor romani. Adeptii sai se intorceau la casele si ocupatiile lor, desi unii i se alaturau pentru o vreme in pustie. Nici Ioan, nici uce­nicii sai n-au scris nimic, n-au intemeiat vreo secta sau comunitate, nici n-au avut vreo motivatie politica. Ioan predica pocainta in pustie. Nu s-a aflat intr-un oras, nici in templu, nici intr-o scoala rabinica, nici intr-un tribu­nal, nici intr-un cerc de conducatori. Ioan depaseste insti­tutiile omenesti si nu cauta aprobarea lor, nici cea a vre­unui om. Pentru el toate acestea erau de prisos. El trans­forma lumea tocmai renuntand la ea. El numea lumina, lumina, si intunericul, intuneric. Indraznea sa spuna: „Asa graieste Domnul”, ceea ce putini aveau chemarea si auto­ritatea morala sa o faca — si inca si mai putini din cei chemati o fac atunci cand sunt chemati, pentru ca stiu ca era sinonima cu semnarea propriului certificat de deces. Ioan avea atat autoritatea morala, cat si curajul sa o spuna oricui, inclusiv regelui Irod cazut in adulter.

Mesajul lui Ioan era simplu. Potrivit lui Ioan, nimic nu-i poate mantui pe oameni decat marturisirea pacatelor si schimbarea vietii. Doar faptul de a fi de religia corecta nu era de ajuns (Mt 3, 9). Atractia puterii harismatice a lui Ioan e atestata de marele efort necesar de a calatori prin pustie spre a-l gasi. Intr-un loc unde calatorii nu aveau hoteluri unde sa poposeasca. Iar cand cei care isi faceau timp si depuneau acest efort ajungeau in sfarsit la el, Ioan nu-i intampina cu „Buna dimineata, va multumim ca ati venit!”, ci „Pui de vipere!” (Mt 3, 7). Nu spunea „Intoarceti-va in cetate si spuneti-le celor de acolo ca sunt niste vipere”, ci ii numea „vipere” pe oamenii seriosi care facu­sera efortul sa-l gaseasca. Chiar si Iosif Flavius mentio­neaza puterea predicii lui loan: entuziasmul ascultatorilor lui atingea „punctul de fierbere” atunci cand ei intrau in ape, marturisindu-si pacatele.

Ioan renuntase la orice forma de mangaiere, confort, recunoastere sau aprobare omeneasca, dar nu era un egocentric sau un izolationist. Mai degraba ii ajuta pe ceilalti. Veneau la el oamenii de pe toate cararile vietii. Veneau din pricina dorintei lor fierbinti dupa Dumnezeu, dupa pocainta, dupa un nou inceput. Ioan li-l dadea. Odata primit, botezul cerea o schimbare a vietii. Sfatul pe care il dadea Ioan era foarte simplu, dar exigent. De exemplu, soldatilor le cerea sa fie multumiti cu solda lor si sa nu prade pe nimeni (Lc 3,14), ceea ce pretindea un angaja­ment total si credinta in Dumnezeu. Prin aceasta Ioan pregatea poporul pentru exigentele mai mari ale lui Iisus Hristos. Pocainta nu era un scop in si pentru sine; popo­rul nu se curatea si se intorcea apoi la o viata calduta. Faceau asta ca pregatire pentru ceva mai maret — dar asta Ioan nu le-o putea da si o recunostea. Astfel el face urmatorul lucru bun: Ioan ia pocainta poporului si o incorpo­reaza in propria sa viziune, propria sa asteptare a lui Me­sia, propria sa veghe pentru manifestarea Imparatiei lui Dumnezeu. In aceasta veghe a aparut Fiul lui Dumnezeu. Lucrarea lui Ioan s-a „micsorat” si apoi a luat sfarsit tocmai cand aparea si „crestea” Iisus (Mc 1,14; In 3, 30).

De ce a fost decapitat Ioan? Relatarea lui Iosif Flavius, a carei autenticitate n-a fost niciodata pusa la indoiala, ne spune ca Irod se temea de multimile care-l urmau ascultatoare pe Ioan si de aceea l-a intemnitat la Machaerus, o fortareata-inchisoare la est de Marea Moarta, si l-a executat ca o masura preventiva. Iosif vorbeste despre adulterul lui Irod, dar nu-l leaga de moartea lui Ioan. Insa Iosif da un detaliu important: spune ca iudeii credeau ca Dumnezeu a ingaduit ca armata lui Irod sa fie distrusa ca rasplata pentru executia nedreapta a lui Ioan. Armata acestuia fusese distrusa de regele Areta al Siriei, tatal primei sotii a lui Irod, pe care Irod o lasase pentru Irodiada.

Unii autori vad relatarea lui Iosif despre moartea lui Ioan ca fiind in contradictie cu Evangheliile. Asa sa fie oare? De ce, asa cum atesta Iosif, ar fi vazut iudeii distrugerea armatei lui Irod ca o pedeapsa pentru executia lui Ioan? Ce legatura avea armata cu Ioan? Putem presupune un raspuns simplu: era plina de ucenicii lui Ioan. Irod nu putea sa-l execute pe invatator, ca apoi sa-i foloseasca pe ucenicii sai pentru scopurile lui imorale — sa lupte intr-un razboi pentru adulterul pe care Ioan il condamna. Soldatii stiau ca acest razboi era un razboi nedrept impotrivea unui tata infuriat de tratamentul scandalos de care avusese parte fiica sa. Ioan a aparat-o si a fost executat. In cele din urma, soldatii au murit din aceeasi pricina ca si Ioan. Sau, mai degraba, au fost martirizati impreuna cu Ioan, ucenicii sai impartasindu-i marturia data sfinteniei casatoriei. In aceasta viziune detaliile oferite de Iosif trimit spre veridicitatea relatarii evanghelice.

Interesant este faptul ca Ioan n-a avut printre ucenici nici o femeie. Iisus a avut ucenice multe femei carora le-a vindecat trupul sau sufletul: femeia samarineanca, femeia cu scurgere de sange, femeia cazuta in adulter etc. Iisus s-a nascut dintr-o Fecioara, in afara ciclului egoismului, placerii, durerii si mortii. Natura sa umana e cea a noastra, dar e curata, ca a unui Nou Adam. De aceea prezenta lui Iisus e curatie si vindecare pentru toti, barbati si femei.

Diavolul Il ispiteste pe Iisus cu orice posibilitate ome­neasca, dar nu cu sexualitatea, care nu are un loc in Iisus. Ioan atinsese un nivel suprem de curatie in interiorul vechii umanitati, asa cum facuse si Maica Domnului. Nu­mai ei stau impreuna cu Iisus in icoana Deisis. Ioan este „cel mai mare nascut din femeie”. Senzualitatea Irodiadei si a fiicei sale il putea domina pe Irod si pe alti barbati in putere, dar nu avea nici o putere asupra lui Ioan. Nimic n-a putut reduce la tacere marturia lui, care devenise stanjenitoare pentru noua femeie de la curtea lui Irod. Prin urmare el a fost martirizat pentru ea — ca si ucenicii sai soldati —, pentru o marturie data curatiei si sfinteniei relatiilor umane intemeiate pe legea lui Dumnezeu si pe sfanta casatorie..

Iisus a primit moartea lui Ioan cu tacere si retragere. In icoana sa, Ioan isi tine tacut in maini propriul cap. Biserica praznuieste ziua mortii sale cu post aspru. Nu e nimic de spus despre aceasta crima atroce. Dar mesajul lui Ioan e unul durabil si sublim: e cel al dedicarii fara compromis lui Dumnezeu si dreptatii Sale. Ca si ucenicii lui Ioan, si noi suntem chemati la pocainta si la o viata sfanta, veghind pentru Fiul lui Dumnezeu si neramanand indiferenti, pamantesti sau minimalisti in credinta noastra. Poate ca nu suntem chemati la viata ascetica a lui Ioan sau la profetie, dar cu siguranta suntem chemati sa pregatim Imparatia cerurilor care e aproape (Mt 3,2; 4,17). Prin urmare me­sajul lui Ioan Botezatorul ramane: dedicare lui Dumnezeu fara compromisuri. Doar atunci vine „teofania” Fiului lui Dumnezeu si Duhul Sfant in vietile noastre“.

(In: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura DEISIS, 2012)

Pentru aceasta Sarbatoare, va mai recomandam: