AVVA MOISE ETIOPIANUL CATRE AVVA PIMEN: “Putina vreme este osteneala, si de-a pururea odihna”. CUM DEVIN TALHARII SFINTI?

28-08-2012 Sublinieri

Una dintre multele forme ale inselaciunilor celor mai perverse ale vremurilor de pe urma sta in aceea ca se foloseste cu viclenie de exemplele unora dintre sfinti, pentru a indreptati sau a camufla “duhovniceste” anumite pacate sau moduri de viata ticaloase. Asa s-a intamplat si in cazul vietii marelui avva Moise Arapul, cel intors prin minunea lui Dumnezeu, cu o pocainta incredibila pentru noi, chiar dintre cei mai de temut hoti, talhari, ucigasi si curvari, si pe care unii cu pacate grele, mai mult sau mai putin similare, l-au folosit sau il folosesc pentru a se… compara cu acela si pentru a emite pretentii ca, si dupa o astfel de viata, totusi sa i se recunoasca dreptul (luat de la sine putere!) de a deveni – halucinanta indrazneala! – chiar predicatorii, invatatorii, talcuitorii fara sfiala ai celor sfinte, mustratorii, osanditorii, de nu chiar “profetii” poporului, care impart sentinte “cumplite”, definitive si emit directive sau porunci “obligatorii” pentru cei din jur, fara nici cea mai mica urma de rusine sau de simt al masurii proprii. Este una dintre situatiile ciudate ale unor vremuri confuze, in care “vamesii” cei mai nedrepti si nepocaiti devin totodata cei mai acerbi si mai agresivi farisei, fara sa se lase cu adevarat de pacate si sa aiba macar scuza ‘dreptatii’ din fapte, iar cine cuteaza a le contesta autoritatea, devine automat dusman, intrus si pus fara drept de apel in ceata “caldiceilor”. Dar cum sa crezi ca poti deveni vreodata din vames nedrept si inselator direct apostol si propovaduitor, fara ca macar sa treci printr-o baie indelunga a pocaintei, incepand cu lucrul cel mai important: sa intorci impatrit cele insusite pe nedrept de la cei pagubiti prin fapta ta strigatoare la cer!

De prea multe ori, se intampla ca decupam si luam numai ce ne convine din vietile sfintilor, ca si din Evanghelie, din canoane si din scrierile Sfintilor Parintii, iar asa se intampla ca, cel mai adesea, ramanem cu detalii sau cu parti accesorii ale unei pilda sau invataturi si sacrificam exact esenta, principalul. Si in cazul Sfantului Moise Etiopianul, esentiale dupa intoarcere sunt cainta si smerenia sa profunde si uluitoare si lupta sa totala, necrutatoare cu pacatul, cu patimile, mergand pana la cele mai mici urme ale patimilor care il urmareau inca, prin amintiri!

Cu cine lupta, cu pacatul altora? Nu, ci cu propriul sau “mort” din casa, pe care stia ca nu-i ajunge vremea sa-l planga cat ar fi nevoie... Si cand si cum a ajuns preot si invatator? Numai silit de altii, ajuns la varsta deplinei maturitati si curatiri duhovnicesti. Si ce invata si atunci, cu umilinta, pe ucenici? Sa nu judece, sa nu defaime, sa fie smeriti, sa isi vada de pacatele proprii si sa si le planga inaintea lui Dumnezeu, cu osteneala neprecupetita. Ce facea, de asemenea, cand altii il vorbeau de rau sau ii aminteau de pacatele sale din tinerete, pentru a-l smeri? Tacea si se bucura launtric, intristandu-se doar atunci cand era laudat...

Cam acesta era avva Moise. Nu un mare pacatos iertat printr-o intoarcere formala in Biserica si atat. Nu o capetenie de raufacatori care, schimband macazul, s-ar fi gandit sa devina… tot o capatenie, dar acum din ceata celor “buni”. Ci un talhar devenit sfant prin ROADE VADITE DE POCAINTA, aduse nu peste noapte, ci prin zeci de ani de chinuri si osteneli sufletesti si trupesti asumate, prin deplina LEPADARE DE SINE, de voia si firea sa imbolnavita de pacat, prin ASCULTARE SI SMERENIE DESAVARSITA, iar nu prin trambitarea de sine.

Parinte Sfinte, curateste-ne si pe noi de negreala rautatii, a fatarniciei si a trufiei din noi si nu ne lasa pe niciunul sa ne pierdem, fiind niste vamesi cu apucaturi de farisei!

CELE SAPTE CAPETE ALE AVVEI MOISI CĂTRE AVVA PIMEN

1. Zis-a Avva Moisi ca trebuie omul sa moara dinspre prietenul sau, ca sa nu-l judece intru ceva.

2. Iarasi a zis ca este dator omul sa se omoare pe sine dinspre tot lucrul rau, mai-nainte de a iesi din trup, ca sa nu faca rau vreunui om.

3. A zis iarasi: De nu va avea omul in inima sa ca este pacatos, Dumnezeu nu-l asculta pe el. Si a zis fratele: Ce este aceasta, a avea in inima ca este pacatos? Si a zis lui batrinul: Cel ce-si poarta pacatele sale nu vede pe ale aproapelui sau.

4. A zis iarasi: De nu se va uni fapta cu rugaciunea, in zadar se osteneste omul. Si a zis fratele: Ce este unirea faptei cu rugaciunea? Si a zis batrinul ca: Acelea pentru care ne rugam sa nu le mai facem. Caci cind omul isi va lasa voile sale, atunci Se impaca Dumnezeu cu dinsul si ii primeste rugaciunea. A intrebat un frate: In toata osteneala omului ce este ceea ce ii ajuta lui? Si zice batrinul: Dumnezeu este Cel ce ajuta. Ca scris este: Dum­nezeu este scaparea noastra si puterea, ajutor intru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte. (Ps.45:2)

5. A zis fratele: Dar postirile si privegherile pe care le face omul ce se fac?

Ii zice batrinul: Acestea fac pe suflet sa se smereasca. Ca scris este: Vezi sme­renia mea si osteneala mea, si lasa toate pacatele mele (Ps. 24:18). Daca sufletul va face roadele acestea, Se milostiveste Dumnezeu spre dinsul printr-insele.

6. Zice fratele batrinului: Ce va face omul la toata ispita care vine asu­pra lui, sau la tot cugetul vrajmasului? Ii zice lui batrinul: Dator este sa plinga inaintea bunatatii lui Dumnezeu, ca sa-i ajute; si se odihneste degrab de se va ruga intru cunostinta. Caci scris este: Domnul este mie aju­tor, si nu ma voi teme ce imi va face mie omul (Ps. 117:6).

7. A intrebat fratele: Iata, omul bate pe robul sau pentru greseala ce a facut. Ce va zice robul? Zice batrinul: De este robul bun, va zice: Miluieste-ma, am gresit. Ii zice fratele: Nimic altceva nu zice? Zice batrinul: Nu. Caci daca va pune prihana asupra sa si va zice „Am gresit”, indata se milos­tiveste spre dinsul domnul lui. Iar sfirsitul tuturor acestora este a nu jude­ca pe aproapele. Caci cind mina Domnului omora pe tot cel intii nascut in pamintul Egyptului, nu era casa unde sa nu fi fost intr-insa mort. (Ies. 12:29) Ii zice fratele: Ce este cuvintul acesta? Ii zice lui batrinul ca: De vom lua seama la pacatele noastre, nu vom vedea pacatele aproapelui. Caci nebunie este omului ce are mortul sau, sa-l lase pe el si sa se duca sa-l plinga pe al aproa­pelui. Iar a muri dinspre aproapele tau aceasta este: A purta pacatele tale si a nu avea grija de tot omul, ca acesta este bun sau acesta este rau. Sa nu faci rau nici unui om, nici sa gindesti rau in inima ta asupra cuiva, nici sa defaimi pe cineva cind face rau, nici sa te pleci celui ce face rau aproapelui sau. Sa nu clevetesti pe cineva; ci zi: Dumnezeu stie pe fiecare. Sa nu te in­dupleci cu cel ce graieste de rau, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici nu uri pe cel ce cleveteste pe aproapele lui. Si aceasta este aceea: Nu judecati, si nu veti fi judecati. Nu avea vrajba cu vreun om, si nu tine vrajba in ini­ma ta. Sa nu urasti pe cel ce vrajmasuieste pe aproapele sau. Si aceasta este pacea, cu acestea mangaie-te pe sine-ti. Putina vreme este osteneala, si de-a pururea odihna, cu Darul lui Dumnezeu-Cuvantul. Amin”.


Avva Moisi (322-407), praznuit de Biserica la 28 august, a fost in tinerete talhar la drumul mare, iar mai apoi, pocaindu-se, s-a facut iubitor de defaimare de sine in Schit, sub ascultarea Avvei Isidor cel Mare si a Avvei Macarie. Mai mult decat aceasta, a ajuns vestit mult dincolo de hotarele Schitului pentru marea sa iubire de frati, iar parintii l-au ales sa-l hirotoneasca preot. Sfantul Ioann Casian i-a dedicat Avvei Moisi doua din Convorbirile sale (C1 si C2), si este mentionat cu mare admiratie si de Palladie, autorul Lavsaiconului (19), care spune ca a murit lasand in urma 75 de ucenici. De asemenea, Avva Moisi a prorocit ca Schitul va fi devastat daca monahii nu vor pazi poruncile parintilor lor. Inaintea mortii sale mucenicesti a aratat neinfricare, primind-o ca pe o rasplata cereasca pentru faptele din tinerete. […]

(din:  Pateric Egyptean, Editura Sophia, 2011,  Bucuresti)

*

Din LAVSAICON despre Moise Etiopianul

Un om, numit Moise, de origine etiopian si negru la piele, era slujitor al unui functionar. Din pricina relei purtari si a hotiei, l-a dat afara stapanul sau. Se spunea ca ajun­sese pana la ucideri. Si sunt silit sa spun cele rele ale lui, ca sa arat puterea pocaintei sale. Se povestea astfel ca ajun­sese in fruntea unei bande de talhari, intre ale carei talharii aparu si razbunarea impotriva unui păstor, care, prin cainii lui, l-a impiedicat de la o fapta de hotie. Voind sa-l ucida, cauta locul unde se afla acela cu oile. Si a aflat ca e din­colo de Nil. Apa raului era larga, ca de-o mila. Moise tinand cutitul in gura si punandu-si hainele pe cap, a trecut astfel raul. Trecandu-l astfel, putin a lipsit sa nu fie vazut de păs­tor. Caci s-a ascuns in nisip. Junghiind patru berbeci, la ale­gere, si legandu-i cu o funie, a strabatut raul inapoi. Si ve­nind intr-o curte mica, ii taie si, mancand cea mai buna carne, dupa ce a baut sase litre din vinul pe care il cum­parase, s-a departat la cincizeci de mile, unde isi avea ban­da locul.

Omul acesta fu strapuns mai tarziu de atata parere de rau, datorita unei imprejurari oarecare, ca s-a retras intr-o manastire; si a inaintat la atata pocainta, ca a facut si pe demonul care conlucrase cu el din tinerete la relele facute, sa vada in el pe Hristos, prin faptul ca si cei ce au pacatuit impreuna cu el, (si aceia) au venit la pocainta prin el.

Astfel, se spune ca odata talharii aceia au cazut la picioa­rele lui cand sedea in chilie, nestiind cine este. Si acestia erau patru. Legandu-i pe toti si luandu-i in spate, ca pe un sac cu paie, i-a adus la biserica fratilor, zicand: “Deoarece nu-mi este ingaduit sa fac rau nimanui, ce porunciti pentru acestia?”. Si marturisindu-se aceia si cunoscand ca acela este Moise, cel ce era vestit si cunoscut intre talhari, au sla­vit si ei pe Dumnezeu; si s-au lepadat si ei de lume, pentru schimbarea acestuia, cugetand: “Daca acesta, atat de des­toinic si de priceput in talharii, s-a temut de Dumnezeu, pentru ce vom respinge noi mantuirea?”.

Acestui Moise i-au adaugat diavolii la vechiul obicei si pornirea spre neinfranarea curviei. Era atat de ispitit, cum povestea el insusi, ca putin i-a trebuit sa nu iasa din noua lui hotarare. Venind deci la marele Isidor cel din Schit, i-a po­vestit luptele ce le poarta cu ispitele. Isidor i-a zis:

“Nu te in­trista. Caci sunt inceputurile tale care te ataca, folosindu-se de obisnuinta. Precum cainele obisnuit cu macelaria nu se desparte de ea, dar de i se inchide macelaria si nu-i da ni­meni nimic, nu se mai apropie, la fel si tu, de starui, demo­nul descurajandu-se, se va departa de tine”.

Deci intorcandu-se, din ora aceea s-a nevoit si mai tare, infranandu-se mai ales de la mancaruri, nemancand nimic altceva decat paine uscata de douasprezece uncii, lucrand foarte mult si rostind cinci sute de rugaciuni[1]. Topindu-si astfel trupul, continua totusi sa arda si continua sa viseze la placeri. A mers deci la un alt sfant si i-a spus: “Ce sa fac, ca imi intu­neca cugetarea visele sufletului dupa obisnuinta cu placerea?”. Ii zise acela: “Deoarece n-ai despartit mintea de nalu­cirile despre acestea, supune-te in aceasta: preda-te infranarii si roaga-te in stare treaza, si te vei elibera repede de aceasta”. Auzind el si acest indemn, plecand in chilia lui, s-a hotarat sa nu mai doarma toata noaptea si sa nu-si mai ple­ce genunchiul. Ramanand deci in chilie sase ani, a stat in picioare, in mijlocul chiliei, toate noptile, rugandu-se, fara sa inchida ochii. Dar nici asa n-a putut invinge ispita. Si-a impus deci siesi, iarasi, alta vietuire. Iesind noptile, pleca in chiliile batranilor si ale celor mai nevoitori si, luand calda­rile lor pe ascuns, le umplea cu apa. Unii aveau apa la de­partare de doua, altii de cinci mile, altii la o jumatate de mila. Intr-una din nopti, observand demonul aceasta si nesuportand-o, cand s-a plecat el spre fantana, l-a lovit cu un bat in spate si l-a lasat ca mort, nesimtind nici ce a patit, nici de la cine. A doua zi venind cineva sa scoata apa, l-a aflat zacand acolo, si a vestit aceasta marelui Isidor, preo­tul Schitului. Luandu-l deci pe el, l-au adus in biserica. Si un an intreg a bolit, si de abia dupa aceea au ajuns trupul si sufletul lui in putere. Deci ii spuse lui marele Isidor:

“Inceteaza, Moise, de-a te mai lupta cu demonii si nu-i mai lovi. Caci sunt niste masuri si ale barbatiei celei ce se nevoieste”.

Dar el i-a raspuns:

„Nu voi inceta pana ce nu va in­ceta in mine nalucirea adusa de demoni”[2].

Ii spuse lui:

“In numele lui Iisus Hristos, visele tale au incetat. Primeste deci cu curaj Sfanta Impartasanie. Fa aceasta ca sa nu te lauzi ca ai biruit patima tu insuti. Astfel, ai biruit-o spre folosul tau”.

Si a plecat iarasi spre chilia lui. La doua luni dupa acestea, intrebat de Isidor, a spus ca n-a mai patimit nimic. S-a invrednicit de o harisma impotriva demonilor in asa fel, ca ne temeam mai tare noi de muste decat acela de demoni. Aceasta a fost nevointa lui Moise Etiopianul, care a fost numarat si el intre parintii cei mari. A adormit la saptezeci si cinci de ani in Schit, ajuns preot si lasand dupa el sapte­zeci de ucenici” [3].


[1] Munca nu inseamna numai a face cele ce ni le-a dat Dumnezeu si mai potrivite trebuintelor noastre, ci si a obosi trupul, sleindu-i puterile care, altfel, cauta satisfaceri in placeri. Mancarea putina si care nu tre­zeste placere e un alt ajutor la slabirea acestor puteri. Dar, impreuna cu acestea doua, trebuie unita rugaciunea, prin care omul se deschide pu­terii lui Dumnezeu.

[2] Slabiciunea fata de patimi vine din obisnuinta cu ele. Cu cat s-a obisnuit cineva mai mult cu vreo patima, cu atat scapa mai greu de ea, cu atat are mai putina putere impotriva ei. E o inteleapta invatatura ce ni se da aici.

[3] Moise, monah in pustia Schit (pe la 395), a sfarsit ucis de mazici. Dar Paladie nu aminteste aceasta (aut. si op. cit., p. 34). Unele momente din viata lui sunt cuprinse si in Patericul tiparit in 1939, p. 143-147.

Legaturi:



Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Meditatii duhovnicesti, Pateric, Pocainta, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “AVVA MOISE ETIOPIANUL CATRE AVVA PIMEN: “Putina vreme este osteneala, si de-a pururea odihna”. CUM DEVIN TALHARII SFINTI?

  1. Pingback: Predici audio (si text) la DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL. “Câţi dintre noi ne mai gândim că Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea cu noi, deşi noi nu meritam?…” -
  2. Pingback: CAMARA TA, MANTUITORULE…. Femeia pacatoasa care a spalat cu lacrimi picioarele lui Iisus – pilda luminoasa de POCAINTA si de INCREDERE in adancul indurarilor Domnului: FARA DEZNADEJDE! -
  3. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Cu gandul si inima la Pastile cele Vesnice si la Lumina cea neinserata… -
  4. Pingback: “Am trait ca niste porci, dar…” -
  5. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  6. Pingback: NU TE DA BATUT IN LUPTA CU TINE INSUTI, NU ABANDONA DRUMUL LA JUMATATE! Prietenii paraliticului din Capernaum: conditia hotararii neabatute si a statorniciei in viata duhovniceasca: “Lucreaza dupa putere!” -
  7. Pingback: Viata si minunile Sfantului Dimitrie cel Nou, CUVIOSUL DESCULT ALE CARUI SFINTE MOASTE OCROTESC BUCURESTII (reportaje video si predici audio) -
  8. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  9. Pingback: Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe
  10. Pingback: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI
  11. Pingback: CEL CE FACE NEDREPTATE ISI VA LUA PLATA NEDREPTATII… | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: NOUL MATERIC. “Omul nu se mântuiește decât prin smerenie adevărată”. PUTEREA POCĂINȚEI de a preschimba DESFRÂNAREA în SFINȚENIE și MUCENICIA PĂZIRII FECIORIEI. “Cel Ce m-ai zidit, miluiește-mă!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: NOUL MATERIC (II). Alte “cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte”: SFÂNTA PELAGHIA, marea desfrânată pocăită, CUVIOASA ISIDORA CEA “NEBUNĂ” și VĂDUVA care se ruga cu lacri
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate