“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

1-10-2007 Sublinieri

lonely-742719.jpg

Cine se mai intereseaza astazi de aproapele sau? Nimeni. Toti ne ingrijim numai pentru noi insine, insa pentru celalalt nu facem nimic si de aceea vom da socoteala.

Caci Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta aceasta indiferenta a noastra pentru aproapele nostru“.

 

(Cuv. Paisie Aghioritul, “Epistole. Cale catre Cer”)

111.jpg

***

În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sînge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

Numai atunci sîntem tari, atunci sîntem biruitori, cînd nu urmărim interesul nostru; acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii“.

 

(Sf. Ioan Gura-de-Aur, “Omilii la Matei”)

st_john_chrysostom.jpg

***

“… Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: Acum nu pot să te ajut, e vremea rugăciunii, zicerea mea nu-i câtuşi de puţin scandaloasă, e cuminte şi dovedeşte evlavie. Dar numai creştinească nu-i. Dacă judec: Mai degrabă renunţ la dulceaţa slujbei decât să nu-mi ajut fratele, să-l las singur şi de izbelişte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el, poate provoc scandal şi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creştineşte. Dacă mă aflu în extaz şi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare pietate, dar nu-s creştin“.

 

(N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi”)

nicolaesteinhardt.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuviosul Paisie Aghioritul, Parintele Nicolae Steinhardt, Samarineanul Milostiv, Sfantul Ioan Gura de Aur

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

83 Commentarii la ““Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Datorita faradelegilor, iubirea multora se va raci! Cam asa se spune, nu? Unii nu mai fac binele pentru ca li s-a raspuns impotriva; altii – nu au cu ce; altii – cred ca saracesc daca incep sa dea…,altii – vor sa acumuleze numai pentru ei sau sa fie in pas cu moda (ultima strigare in materie de haine, ultimul tip de masina…)si asta inseamna bani cat mai multi pentru care cheltuiesti energie, timp si sanatate. Suntem asa ‘formati’ din familie, societate, mass-media daca vrei sa fi cool, sa fi ‘pro’…daca incepi sa-L cunosti pe Dumnezeu nu prea-ti mai pasa de prostiile astea.

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “Vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange?”
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » “Fratele meu este viata mea”
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Siluan Athonitul - o pilda a iubirii adevarate pentru fiecare dintre “fratii lui Hristos”
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Doua inimi zdrobite
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » E VREMEA DE A STRANGE RANDURILE
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » NEVOIA DE OM, NEVOIA DE BISERICA VIE
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Serghie Şevici (+25 iulie 1987) despre iubire: “Ia seama mai intai la suferinta sufletelor!”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii 40 de Mucenici: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE DESPRE TANARA GENERATIE: “Lipseste duhul de jertfa”
  15. La nivel declarativ toti suntem milostivi,insa faptele noastre lasa mult de dorit

  16. Pingback: Război întru Cuvânt » MILOSTENIA – INTRE ACTIUNE CONCRETA, RELATIE PERSONALA SI LUCRARE LAUNTRICA: “A-i iubi pe oameni in general inseamna a nu iubi pe nimeni”, “Milostenia nu inseamna doar pomana, inseamna daruire de sine
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare… O PROPUNERE DE PREGATIRE PENTRU INTRAREA IN SAPTAMANA PATIMILOR
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MARTIR CONSTANTIN SARBU ne invata o lectie fundamentala: CUM SUNT ADEVARATII UCENICI AI LUI HRISTOS SI FII AI INVIERII? “Lumea s-a saturat de predici, ea are nevoie de Hristos! Nu vorbe, ci fapte se cer!̶
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM A SALVAT CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (†12 iulie 1994) UN TANAR MOTOCICLIST. Plus SURPRIZA de a-i auzi vocea si de a-l vedea in imagini filmate
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » JOIA CEA MARE A CINEI DE TAINA. Cand Dumnezeu sta ingenuncheat in fata mea… Pr. Constantin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » Mergi si fa si tu asemenea!
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – de 17 ani in vesnicie. SFATURI DUHOVNICESTI despre dragoste, intrajutorare si ispita gandului viclean, cartitor si “judecator” » Război întru Cuvânt
  26. Pingback: Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: "Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau"; "Dracii nu se scot din om cu vorbe..."; "La inima omului se-ajunge prin rugaciune"
  27. Pingback: CUM SI DE CE NI SE SCHIMBA RADICAL VIATA DE LA 1 OCTOMBRIE. Ce-i de facut?
  28. Pingback: Incep cu adevarat vremurile grele pentru romani... DAR ACUM NI SE DA SI SANSA DE A RASCUMPARA TIMPUL SI DE A FI O BISERICA VIE (I)
  29. Pingback: DUMINICA SAMARINEANULUI MILOSTIV. Parintele Rafail Noica despre "dogma" neclintita: DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE
  30. Pingback: SAMARINEANUL MILOSTIV - Predici si talcuiri. Cine este aproapele nostru, pe cine sa ajutam si cum? INTRE INDIFERENTA, IPOCRIZIE SI JERTFA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate