Incep cu adevarat vremurile grele pentru romani… DAR ACUM NI SE DA SI SANSA DE A RASCUMPARA TIMPUL SI DE A FI O BISERICA VIE (I)
In timp ce mass-media ne asediaza in fiecare zi, prin declaratii-soc, cu prabusiri virtuale ale Europei sau ale SUA, dupa caz, mult mai aproape de noi dar mult mai nebagat in seama se intampla fenomenul acumularii unor imprejurari care vor face viata sociala tot mai grea, impingand-o pana la marginea suportabilitatii. (…)
(…) Credem ca este timpul ca aceasta “noua era” a problemelor sociale sa fie constientizata mai adanc de fiecare dintre noi, in ciuda iuresului informational cu care suntem ametiti in fiecare zi. De acum, sa stim ca ceea ce se prefigura devine, pe zi ce trece, realitate. Asta in timp ce mass-media, cu unele scapari mai degraba neintentionate, invarteste o serie de teme total straine de urgenta actualitatii pe care o traim (viata lui Nicu Ceausescu, amantii Elenei Ceausescu, divorturi si nunti, s.a.), atunci cand nu manipuleaza de-a dreptul.
Toate acestea le spunem pentru a fi pregatiti duhovniceste si pentru a ne aminti de ceea ce spunea Cuviosul Paisie despre astfel vremuri: ele pot fi prilej pentru noi de a ne apropia unul de altul, de a intelege ca fara a trai crestineste la modul concret, prin intrajutorare si comuniune, nu prea vom mai putea supravietui nici altfel… decat cu mari si grele compromisuri sau cu mari suferinte provenite din izolare si singuratate. Sa ne amintim ca… nu ne mantuim si nu ne pierdem singuri.
Multi din Biserica problematizeaza pasivitatea noastra in sens militant, uitandu-se cu jind la alte popoare ortodoxe, cum ar fi grecii, de pilda. Insa prea putini sunt ingrijorati de pasivitatea noastra, a romanilor, in cele elementare ale credintei crestine, adica in simtamantul acesta de responsabilitate fata de celalalt, in dorinta simpla de a ne apropia sufleteste si nu numai, unul de celalalt, de a avea, astfel, …o biserica vie. Nu doar cu pliante si vociferari aratam ca suntem crestini, ci prin modul in care ne randuim viata, prin manifestarea noastra obsteasca. Parca ne caracterizeaza prea mult individualism, prea multa nepasare fata de aceste subiecte si probleme care, totusi, sunt reale si vor deveni, iata, inevitabile si dureroase… Cat ni se potriveste acest cuvant al Sf. Ioan Gura de Aur:
“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”.
Si cat de usor ne-ar fi noua, crestinilor acestor vremuri, chiar daca ar veni puhoi de necazuri peste noi, daca am trai minunea comuniunii intru marturisire si suferinta, ca pilda minunata a sfintilor cei 40 de mucenici sau a sfintilor inchisorilor…
Cititi si:
- E VREMEA DE A STRANGE RANDURILE
- Cuviosul Paisie Aghioritul: “LUMEA ARDE. PRICEPETI ASTA?”
- UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
- Cuviosul Paisie despre folosul ce se dobandeste dintr-o prietenie duhovniceasca si despre vatamarea mediilor si tovarasiilor lumesti
- TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?
- “Nu ne mantuim si nici nu ne pierdem singuri”
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
- “OBSTEA” DUHOVNICEASCA DIN INCHISOAREA AIUDULUI SAU MICA FILOCALIE A TEMNITEI
- Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”
- SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
66 Commentarii la “Incep cu adevarat vremurile grele pentru romani… DAR ACUM NI SE DA SI SANSA DE A RASCUMPARA TIMPUL SI DE A FI O BISERICA VIE (I)”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>