Un document ignorat de multi dintre teologii nostri “fani” Yannaras: COMUNICATUL SFINTEI CHINOTITE A MUNTELUI ATHOS IN APARAREA SFANTULUI NICODIM AGHIORITUL FATA DE DEFAIMARILE LUI CH. YANNARAS (1993)

14-07-2010 Sublinieri


Cititi si:

Troparul Sfantului Nicodim Aghioritul, praznuit astazi, 14 iulie:

Săltaţi şi vă veseliţi, popoare, că iată în prisosul bucuriei se arată astăzi pârga cea sfântă a Athosului, folositorul şi mângâietorul nostru, blândul Nicodim. Căci prin râvna cea după Hristos Biserica o a luminat, îndreptând cele stricate şi părăsite prin nebăgare de seamă şi trecerea cu vederea, iar acum înaintea Sfintei Treimi neîncetat se roagă pentru sufletele noastre.

***


Declaratia Athosului vs. Ch. Yannaras

Comunicat al Sfintei Comunitati a Sfantului Munte
Respingere a tezelor eronate ale dlui Christos Yannaras
despre cel intre Sfinti Parintele nostru Nicodim Aghioritul[1]

“Sfanta noastra Comunitate a luat cunostinta cu negraita intristare si strangere de inima de cele scrise impotriva Sfantului si de-Dumnezeu-Purtatorului Parintele nostru Nicodim Aghioritul de dl. profesor Christos Yannaras in cartea sa Ortodoxie si Occident in Grecia moderna, in care il prezinta pe acest mare si neratacit dascal al Bisericii drept un ratacit, prizonier al duhului occidental, responsabil de o „viguroasa alienare a evlaviei bisericestisi de secularizarea poporului nostru ca reactie la mentalitatea juridista a Exomologhitarion-ului si Pidalion-ului sau, mentalitate care „s-a extins rapid ca o maladie contagioasa in practica pastorala a Bisericii Greciei”.

Faptul cel mai trist e acela ca impreuna cu Sfantul Nicodim el considera ratacita si Biserica noastra care l-a primit si proclamat ca sfant al ei, dupa cum se sugereaza si in aceste randuri scrise de el:

Dar institutionalizarea alienarii n-a lipsit nici in Rasarit, cum sta marturie, intre alte simptome, si recunoasterea si consacrarea oficiala a operei Sfantului Nicodim”.

Pentru ca aceste puncte de vedere provoaca confuzie in multi care nu cunosc in profunzime teologia Sfantului Nicodim, si mai cu seama in cei neintariti in credinta, ca urmare a stricaciunii lor sufletesti, dar si pentru ca Sfantul Nicodim reprezinta mandria monahismului aghioritic si, potrivit adormitului in Domnul gheron Gavriil Dionisiatul, cel dintai „Batran [gheron, staret] si Povatuitor al nostru in viata monahala”, simtim nevoia sa ne indreptam spre dl Yannaras cu dragoste si sa-l indemnam sa-si revoce aceste opinii ale lui care intristeaza Parintii ce se nevoiesc aici din dragoste de Dumnezeu, ca si pe multi alti crestini evlaviosi (care se hranesc cu traditiile evlavioase ale Sfantului Munte) si ajung in opozitie cu constiinta Bisericii care dintotdeauna l-a cinstit pe Sfantul Nicodim ca pe un Dascal al ei neratacit si de-Dumnezeu-purtator.

Nu e posibil ca in prezentul comunicat sa respingem una cate una judecatile dlui Ch. Yannaras cu privire la Sfantul Nicodim, lucru care revine altor frati care au timpul si seriozitatea teologica necesara. Am citit deja cu multa satisfactie articolele recent scrise intru respingerea tezelor antiortodoxe ale dlui Yannaras de catre cunoscutul teolog ortodox, preotul Vasilios Voloudakis. Intentia noastra nu este sa ne judecam cu dl Yannaras, ci sa-i amintim cu iubire frateasca urmatoarele:

1. Nu e corect ca pornind de la anumite fraze sau extrase ale Sfantului sa se traga concluzii despre intreaga sa opera. Izoland fraze si extrase atat in Sfintele Scripturi, cat si in operele Sfintilor Parinti, le putem prezenta ca propovaduind un „Dumnezeu sadic si pedepsitor” si fiind „pietiste si eticiste”...

Sa ne aducem aminte, de exemplu, cateva extrase din invataturile Sfantului Cosma Etolianul, pornind de la ceea ce spune dl Yannaras ca „numai cu masura «Didahiilor» Sfantului Cosma Etolianul poate fi evidentiata diferenta hristoetheiei nicodimiene de hristotheia comuniunii Bisericii”. Recomandarile catre crestini facute atat de Sfantul Nicodim, cat si de Sfantul Cosma sa nu ia parte la glume sau jocuri, si celelalte declaratii asemanatoare trebuie intelese si interpretate in sensul in care si dumnezeiescul Ioan Hrisostom recomanda crestinilor sa nu mearga la teatre si la celelalte spectacole publice ale epocii lui, dat fiind la in teatrele epocii lui se prezentau pe scena multe privelisti imorale si anticrestine care provocau mare stricaciune sufleteasca in crestini. Cine nu stie ca pana si in vremurile din urma la serbarile laic „curate” au loc nu putine abateri morale, uneori chiar si crime?

De altfel, despre Sfantul Nicodim se poate spune ceea ce zice parintele Gheorghi Florovsky despre Sfantul Ioan Hrisostom, spunand ca „acesta era un profet al vietii crestine depline”. Ca si Sfantul Hrisostom, si Sfantul Nicodim a vrut ca crestinii sa traiasca viata in Hristos nu cu jumatati de masura, ci in integralitatea ei, si prin aceasta i-a indreptat pe crestini. De aceea e justificata pretentia de de la crestini ca acestia sa evite si manifestarile care, desi in sine sunt nepacatoase, sunt totusi insotite de abateri care impiedica viata in Hristos.

2. Pretuind intreaga opera a Sfantului nostru [Nicodim] si multele lui texte ascetice si insufletite de iubirea dumnezeiasca, zelul lui pentru rugaciunea curata, impunerea de catre el a marilor figuri patristice cum au fost Sfantul Simeon Noul Teolog si Sfantul Grigorie Palama, care in epoca lor nu erau larg cunoscuti sau acceptati, talcuirile sale facute in duh patristic la texte liturgice si agiografice, de-Dumnezeu insuflatele sale compozitii de sfinte slujbe liturgice, ca si cuvintele de lauda scrise la Parintii din Athos si la neomartiri, si, inainte de toate, editarea Filocaliei care a lasat o pecete de nesters pe drumul ulterior al Ortodoxiei, il consideram pe Sfantul Nicodim ca pe o adevarata figura patristica, cea mai mare de la Sfantul Grigorie Palama pana astazi. Daca, din ratiuni istorice, in opera sa s-au infiltrat pe neobservate si unele expresii particulare amintind de teologia occidentala, acestea nu ating nicidecum perspectiva si linia in general ortodoxa a operei lui, si ele nu trebuie privite izolat, ci in relatie cu intreaga sa opera.

Nu numai ca Sfantul Nicodim n-a contribuit la o „juridizare” si „secularizare” a plinatatii Bisericii, ci dimpotriva, el a contribuit la calauzirea ei dreapta spre evlavia autentica si patristica, drept pentru care a si fost dupa vrednicie proclamat Sfant si Dascal al ei.

Ca si toti de-Dumnezeu-purtatorii nostri Parinti, Sfantul Nicodim se afla la mijloc intre doua extreme: intre juridizarea Evangheliei si antinomism, intre ateism si permisivitatea morala, care amandoua indeparteaza pe crestin de viata in Hristos.

Faptul ca acum Sfantul Nicodim e considerat „legalist” si „juridist” pentru ca nu este anomist si antianomist, nu-l culpabilizeaza pe el, ci pe aceia care-l rastalmacesc si interpreteaza fals. Sa ne aducem aminte ca aceasta era si invatatura Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos Care n-a desfiintat legea, ci a talcuit-o corect si a implinit-o prin legea desavarsita a iubirii. Asa au invatat si Sfintii Apostoli. S-a observat corect ca dumnezeiescul Pavel a scris Epistola sa catre Galatenica sa infrunte nu numai pe eticisti, ci si o factiune de antinomisti care, rastalmacind predica lui despre libertatea in Hristos, au ajuns la libertinaj moral. Sa ne aducem aminte de cuvantul Apostolului:

„Caci ati fost chemati la libertate, fratilor, numai sa nu faceti libertatea in prilej pentru trup, ci in iubire slujiti unii altora. Caci toata legea se plineste intr-un singur cuvant, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti… Zic, dar, in Duhul sa umblati si sa nu savarsiti pofta trupului” (Gal 5, 13-14.16).

Zice insa si Sfantul Ioan Hrisostom:

„Dar nu este numai rascumpararea, ci impreuna cu rascumpararea e si legea, ca sa aratam vietuire vrednica de har”. (PG 55, 289).

3. In acest spirit trebuie evaluat si Pidalion-ul pe care constiinta Bisericii l-a primit ca pe un ajutor foarte folositor pentru exercitarea pastoririi ortodoxe.

Cei ce au exercitat si exercita lucrarea pastorala a Bisericii, si mai cu seama episcopii si duhovnicii ei, au Pidalion-ul drept o calauza si sfatuitor al lor pentru exercitarea pastoririi lor in acord cu spiritul teocentric al Bisericii, asa cum il exprima Sfintele Canoane. Fara Sfintele Canoane si Pidalion-ul sfant, care o talcuieste corect, pastorirea Bisericii risca sa devina antropocentrica si sa cada intr-una din cele doua extreme: fie in eticism si juridism, fie in anomism si respingerea moralei lui Hristos. Sfantul Pidalion ajuta si calauzeste pe pastorii Bisericii ca sa-i aduca pe credinciosi la autenticul etos eclezial si euharistic.

Poate ca acest lucru nu e usor de inteles de teologii care n-au raspunderea calauzirii pastorale a sufletelor pentru care a murit Hristos.

In nici un caz insa Sfantul Pidalion nu reprezinta, cum crede dl Yannaras, o „codificare” a Sfintelor Canoane dupa model occidental, ci o adunare si o interpretare corecta a lor spre usurarea lucrarii pastorilor Bisericii in vederea unei exercitari responsabile a pastoririi lor.

4. Sfantul Nicodim este judecat apoi pentru traducerea de catre el a doua lucrari romano-catolice.

Noi, dimpotriva, consideram lucrarea aceasta a lui ca evidentiind libertatea ce caracteriza pe Sfantul Nicodim. Desi el insusi era un antilatin infocat, mergand pana acolo incat sa caracterizeze botezul latinilor drept „miasma”, atunci cand a gasit ceva folositor la apuseni nu s-a dat in laturi sa se foloseasca de el, dupa ce in prealabil a curatit acest lucru de elementele neortodoxe si l-a facut ortodox.

E caracteristic faptul ca un alt luminator al Bisericii noastre, Sfantul Teofan Zavoratul citind Razboiul nevazut al Sfantului Nicodim, l-a pretuit pana intr-atat ca, dupa o noua prelucrare, l-a tradus in ruseste. Aceasta traducere a fost editata in engleza in 1987 de Editura Seminarului Teologic „Sf. Vladimir”. In introducerea scrisa de H.A. Hodges, se recunoaste faptul ca Sfintii Nicodim si Teofan au modificat si rescris parti ale cartii (lui Lorenzo Scupoli) si indeosebi cele ce privesc modul rugaciunii, ca ele sa exprime invatatura ortodoxa despre rugaciune. Schimbarile facute nu exprima in sine o critica personala a traducatorilor, ci confruntarea celor doua traditii, rasariteana si apuseana, privitoare la rugaciune (cf. Unseen Warfare, p. 14).

Si profesorul de patrologie, dl Panayotis Christou admite faptul ca aceste doua lucrari occidentale — Razboiul nevazut si Exercitii spirituale — Sfantul Nicodim le-a prelucrat „in cadre ortodoxe” si de aceea se prezinta, sub o forma noua, mult mai ampla (Ekklesiastiki Grammatologhia II, Tessaloniki, 1971, p. 324).

5. Un „batran” [„gheron”] aghiorit care a citit judecatile dlui Yannaras despre Sfantul Nicodim a facut urmatoarea observatie. In efortul lui de a „curati” Biserica de orice eticism si pietism, dl. Yannaras a devenit el insusi „curat” [„catar”], cazand in vechea erezie a celor „curati” [„catarilor”] pe care o combate. Credem ca este foarte primejdios din punct de vedere duhovnicesc pentru orice crestin si teolog, si mai cu seama pentru cei lipsiti de o mai mare asceza si experienta spirituala, sa intreprinda o curatire sau o purificare a Bisericii de elemente eticiste reale sau imaginare; fiindca astfel ei risca sa se faca „judecatori” ai Bisericii si sa ajunga in afara ei.

6. Faptul ca opiniile d-lui Yannaras despre Sfantul Nicodim vin in contradictie cu opinia panortodoxa despre acest Sfant il marturisesc si opiniile ocazionale despre Sfantul Nicodim venite din partea unor vestiti Parinti aghioriti ca si a altor teologi si „batrani” [„gheronti”] ortodocsi.

Iata cateva din acestea intre multe altele: Istoricul Sofronie Eustratiadis, mitropolit de Leontopolis:

“Nicodim … este cel mai insemnat si invatat dintre aghioritii timpurilor noi. Model de asceza si apostolie, vas nedesertat al stiintelor bisericesti, ravnitor al marilor Parinti ai Bisericii in iubirea de osteneala si tagaduirea de sine evanghelica, s-a mistuit ca o lumanare ca sa lumineze pe cei evlaviosi si sa straluceasca viata monahala prin izbanzi duhovnicesti si lupte identice cu cele ale marilor Dascali ai evlaviei pe a caror urme a pasit. Setea lui nesaturata de luminare a neamului, de invatare a credinciosilor, credinta sa arzatoare si inflacarata in Hristos si iubirea sa pentru Sfanta Lui Biserica l-au impins la lupte inalte, la o slujire sfanta, si ca un sfesnic ce lumineaza si straluceste in noaptea intunecata a neinvatarii a lumina cetele monahilor si inimile crestinilor si plin de tot harul a umplut hambarele Bisericii cu roadele duhovnicesti ale mintii sale” (Aghioritiki Vivliothiki, nr. 262-264 1958, p. 228).

Fericitul egumen Gavriil Dionisiatul:

„Prin dumnezeiesca indemn Maica Biserica a randuit intru Sfinti pe fericitul Nicodim bazandu-si aceasta actiune canonica pe sfintenia vietii si folosul sufletesc al scrierilor lui” (Monachou Theoklitou Dionysiatou, Aghios Nikodimos o Aghioritis, Atena, 1978).

Preacuviosul si invatatul gheron Theoklitos Dionisiatul:

„Infigandu-si radacinile mai cu seama in secolul XIV, secolul iradierii isihasmului, [Sfantul Nicodim] a ajuns pomul cel mai frumos si cel mai roditor al pamantului athonit pentru o mie de ani, sub umbra caruia isi vor gasi hrana si odihna cei ce se opresc aici pentru toti vecii” (ibid., p. 372).

Fericitul neoimnograf gheron Gherasimos Mikraiannanitis lauda pe sfantul astfel:

„Stralucind ca un nou luceafar al Bisericii, ai luminat-o cu dumnezeiestile tale cuvinte ca un invatator al evlaviei, gura de-Dumnezeu-inteleapta, lucrator dumnezeiesc al virtutilor, aratator dumnezeiesc al vietii celei mai bune si alauta a cantarilor preadulci” (Stihira a treia de la Vecernia Mare).

Cunoscutul isihast roman, gheron Cleopa referindu-se la Sfantul Isaac Sirul scrie:

„Acelasi lucru e spus si de marele dascal al Ortodoxiei, fericitul Nicodim Aghioritul” („Man’s Freedom in the Service of God”, in: The Tradition of Life, 1970, p. 50).

Regretatul parinte profesor, John Meyendorff:

“Monah preainvatat si poligraf al manastirii Dionisiu, Nicodim detine un loc special in istoria isihasmului. Opera sa a fost esentiala nu numai in istoria traditiei isihaste in Grecia, ci si in intreaga lume ortodoxa. Contemporanul sau, Paisie Velicikovski a incetatenit lucrarea sa si in tarile slave (O Aghios Grigorios o Palamas kai i orthodoxi mystiki paradosi, Ed. Akritas, Atena, 1983, p. 175-179).

M. Ghedeon: „S-a ostenit pana la moarte pentru luminarea neamului si ar trebui sa apara cate un Nicodim in fiecare secol” (Aghiorithiki Vivliothiki, nr. 263-264, 1958, p. 228).

Rusul I. Hivarin: „Intreaga Biserica Ortodoxa multumeste Domnului pentru ca i-a daruit un nou aparator ceresc” (ibid.).

Profesorul de patrologie Panayotis Christou:

„Sfantul Nicodin i-a intrecut pe toti aghioritii in contributia sa la renasterea duhovniceasca a Ortodoxiei… Multi au recunoscut sfintenia vietii lui si ravna pentru revitalizarea vietii duhovnicesti la Sfantul Munte si in Ortodoxie in general, pretuirea fata de persoana lui a crescut cu timpul, iar aceasta a condus Patriarhia Ecumenica sa-l recunoasca drept Sfant in anul 1955… El ii foloseste pe larg pe marii Parinti pe cei asceti si isihasti. Da o culoare intens duhovniceasca expresiei lui…” (To Aghion Oros, Atena, 1987, p. 250-252).

Parintele profesor Gheorghios Metallinos:

„E uimitor faptul ca intr-o singura carte este continuta bogatia Traditiei Ortodoxe, paza simturilor, asceza, rugaciunea mintii etc. Se gaseste si un capitol special despre inima, pe baza ultimelor date stiintifice ale secolului XVIII. Si nu e o simpla referinta. Sfantul Nicodim e cel ce incorporeaza fiziologia si functia inimii in traditia ortodoxa, care conduce la mantuire si sfinteste indumnezeirea…” „La Sfantul Nicodim intalnim justificarea radicala a umanismului si evaluarea iubitoare a creaturilor lui Dumnezeu. Aceasta pozitie caracterizeaza pe toti Sfintii Bisericii noastre” (Synaxi 18, 1986, p. 77-79).

Profesorul grec din America, George Bebis:

,,Nu numai ca n-a sistematizat si asimilat teologia Bisericii intr-un mod trufas si superficial, ci a facut din teologia crestina din expresia Scripturilor si a Parintilor o noua realitate, o noua experienta, un nou mesaj. Tocmai aici se afla contributia Sfantului Nicodim: a reexpus si reinnoit experienta mesajului vesnic nou al lui Hristos si al Bisericii Lui. Astfel a fost autentic, in sensul ca a inteles esenta mesajului mantuirii pe care l-a facut apropiat si accesibil epocii noastre. Si a fost contemporan pentru ca niciodata n-a pierdut sensibilitatea problemei umanitatii care a deviat de la Dumnezeu in toate perioadele istoriei omenesti. Mai mult, prin mesajul lui la ortodocsii epocii lui, este considerat ca unul din cei care au pregatit eliberarea spirituala si nationala a poporului grec” (St. Vladimir’s Theological Quarter¬ly 34,1990, p. 105).

Monahul Gabriel Gliel:

„Aceasta carte («Manual sfatuitor») a devenit un text model pentru monahii athoniti, si care a contribuit insemnat la constituirea monahismului athonit modeland multi barbati cuviosi din secolele XIX-XX” (A Contemporany Ascetics of Mount Athos I, St. Hermann of Alaska Brotherhood Press, 1992, p. 30).

(Alte opinii ale parintilor aghioriti despre Sfantul Nicodim se gasesc in periodicul Aghioreitiki Vivliothiki, nr. 227-230, 1955, consacrat Sfantului Nicodim.)

7. Critica dlui Yannaras privitoare la Sfantul Nicodim nu se arata lipsita de legatura cu opiniile sale despre persoana si eros [2].

Vom mentiona aici unele critici necunoscute mai larg:

Profesorul Ioannis Panagopoulos noteaza:

„Daca am admite – cum face Chr. Yannaras, To prosopo kai o eros, p. 38 – ca in teologia rasariteana „baza si punct de plecare e apofatismul fiintei”, trebuie sa observam ca in aceasta acceptiune se introduce o diferentiere logica intre fiinta si ipostas care in ultima instanta suprima apofatismul lor…”(„Ontologhia i Theologhia tou prosopou”, Synaxi 13, 1976, p. 71).

Profesorul si mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas:

„Dl Yannaras se straduieste in noua editie a cartii sale (cu titlul To prosopo kai o eros, 1976, p. 60) sa depaseasca pe Heidegger identificand “ekstasis”-ul nu „pur si simplu cu modul in care tot ceea ce este apare in orizontul timpului”, ci cu „experienta catolicitatii personale, adica cu autodepasirea iubitoare extatica. Dar dificultatea in uitilizarea lui Heidegger pentru interpretarea teologiei patristice ramane insurmontabila, tinand seama de problema generala a relatiei filozofie-teologie, asa cum apare ea la Heidegger” („Apo to prosopeio eis to prosopon”, in: Charistiria is timia tu Mitropolitu Chachidonos Melitonos, Thessaloniki,1977, p. 303).

Preotul dr. Nikolaos Loudovikos:

„Intr-o opera cum e cea a lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros, ispita aceasta [efortul de a produce o filozofie a persoanei, un personalism crestin] ramane necontenit activa, autorul tinde in mod continuu sa sucombe intr-o ontologie filozofica, adica, in cele din urma, intr-o metafizica a persoanei, in efortul lui de a-si impropria evenimentul persoanei in limbajul contemporan al filozofiei. Persoana tine de taina veacului viitor, e un eveniment eshatologic, euharistic, si, de aceea, un adevarat scandal pentru orice abordare filozofica...” (I eucharistiaki ontologhia sti theologiki skepsi tu Aghiou Maximos Omologhitou, Thessaloniki, 1989, p. 333).

Sau:

„Abordarea extazului insusi in relatie cu Duhul Sfant lipseste, intre altele, si din lucrarea lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros. Lipsa aceasta e capitala: numai prin Sfantul Duh se poate constitui o comuniune si, de aceea, orice realizare a extazului fara referire la premiza lui pnevmatologica contine riscul inchiderii in «monismul subiectului» (Y. Belaval) traditional occidental si, in cele din urma, intr-un individualism ascuns de tinuta narcisista (in terminologia psihanalitica traditionala), chiar daca vorbim despre persoana si iubire. Iubirea extatica e un rezultat al biruintei in Duhul Sfant asupra puterilor demonice ale separarii si iubirii de sine (ibid., p. 343, 344).

Verna Harisson scrie:

„Date fiind toate acestea, e curios ca Yannaras accentueaza insistent semnificatia sexualitatii in existenta umana. Se insista ca Parintii greci ar sustine acest punct de vedere si ca «Biserica recunoaste in eros identitatea existentiala a omului» (p. 214). Dar slaba marturie patristica adusa in favoarea justificarii afirmatiilor sale indraznete nu convinge. La Parinti, expresia eros se refera la iubirea care se depaseste pe ea insasi” („Yannaras on Person and Nature”, St Vladimir’s Seminary Theological Quarterly 33, 1989, p. 295).

Urmare a celor de mai sus ne intrebam: nu cumva dl Yannaras teologiseste „aristoteliceste” si nu „pescareste” [„apostoleste”]?, ca sa vorbim ca si Sfantul Grigorie Teologul.

Nu este deci nici o mirare faptul ca, bazate pe premize false, opiniile lui despre persoana si eros si modul realizarii lor au consecinte neplacute si in practica.

Duhovnicii athoniti se refera cu durere la cazuri in care madulare tinere ale Bisericii citind lucrarile lui Yannaras si-au format impresia ca si relatiile extraconjugale, in cazul in care exista legatura erotica, nu numai ca sunt pacatoase, ci, dimpotriva, sunt justificate moral ca unele ce contribuie la realizarea persoanelor.

Pentru motive lesne de inteles, la fel ca si critica sa la adresa Sfantului Nicodim, aceste opinii ale sale raspandite intre tinerii neintariti in credinta isi gasesc un ecou larg.

Astfel, dl Yannaras indeamna pe cititorii sai, si mai cu seama pe tineri, sa devina judecatori ai sfintilor si sa ramana in Biserica satisfacandu-si in acelasi timp patimile lor, fara sa fie calauziti spre dobandirea pocaintei adevarate, a smeritei-cugetari, a curatiei si ascultarii, fara de care este cu neputinta adevarata libertate in Hristos.

Speram ca dl Yannaras va cantari marea sa raspundere inaintea lui Dumnezeu.

Ne intrebam: nu cumva dl Yannaras respinge nu numai moralismul eticismul, ci si exigentele morale fundamental ale Evangheliei?

Scriem acestea cu multa iubire in Hristos pentru persoana d-lui Yannaras, fara sa trecem cu vederea elementele pozitive ale operei lui teologice.

Indreptarea in smerenie din partea sa a celor gresite de el, nu din rea intentie, ci din neputinta si nedesavarsire omeneasca, ar face intreaga sa opera acceptabila pentru constiinta Bisericii si primita si bineplacuta inaintea Dumnezeului Celui Sfant.

Altfel, invataturile lui care nu sunt in acord cu teologia ortodoxa patristica vor intuneca, otravi si face periculoase pentru sufletele crestinilor chiar si punctele frumoase si pozitive ale operei lui.

Aceasta e rugaciunea noastra catre Preasfantul Duh Care lumineaza si arata pe adevaratii teologi ai Bisericii noastre, si acesta e si indemnul nostru si asteptarea noastra de la dl Yannaras”.

Toti reprezentantii si intai-statatorii celor 20 de manastiri ale Sfantului Munte Athos adunati in sedinta comuna

[1] Trad. diac. Ioan I. Ica jr. dupa: Orthodoxos typos, nr. 1020, 16 aprilie 1993.

[2] Cf. pe larg Ioan I. Ica jr. „Erezia neoortodocsilor sau despre eros si agape in Biserica Ortodoxa a Greciei de azi”, Mitropolia Ardealului 33 (1988), nr. 4, p. 100-117.

(Text-Anexa in lucrarea Nicodim Aghioritul – Personalitatea – opera – invatatura ascetica si mistica”, Editura Deisis, Sibiu, 2001)

Christos Yannaras


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Dogme/ erezii, Razboiul nevazut, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Un document ignorat de multi dintre teologii nostri “fani” Yannaras: COMUNICATUL SFINTEI CHINOTITE A MUNTELUI ATHOS IN APARAREA SFANTULUI NICODIM AGHIORITUL FATA DE DEFAIMARILE LUI CH. YANNARAS (1993)

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » CE SPUNEAU CUVIOSUL PAISIE SI ALTI MARI PARINTI despre “teologul” Christos Yannaras, un faimos detractor al Sf. Nicodim Aghioritul, in voga si pe la noi…
  2. Care sunt curentele care exista la aceasta ora in teologia ortodoxa? Ce “mode” au aparut? La noi nu se tine cont de linia patristica imprimata de parintele Staniloaie?

  3. Stefan,
    la noi Parintele Staniloae este aproape necunoscut. Cand ma gandesc ca si-a scris opera teologica in frig, intuneric si adeseori infometat, imi este rusine…Am mers anul trecut la mormantul sfintiei sale si nu era acolo nici macar o floare…La fel de smerit in moarte, ca si in viata…Pana si mormantul are un cuvant de spus, daca este al unui om indumnezit.

  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » COMUNICAT IMPORTANT DE LA SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS. Staretii athoniti considera “cardul cetateanului” o primejdie pentru crestini si cer guvernului elen sa renunte la proiect
  5. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS DENUNTA O GRAVA EREZIE SI HULA DE TIP PROTESTANT care ameninta teologia si viata Bisericii ortodoxe de astazi, viclenind in numele intoarcerii la "Biserica primara"
  6. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS: Lipsa de evlavie fata de Traditie si Sfintii Parinti - o forma de ateism. CINE POATE TEOLOGHISI? (partea a doua: "O grava erezie si hula")
  7. Pingback: Sfantul Nicodim Aghioritul (14 iulie) despre pazirea comorii pacii si smereniei. PAGINI DIN “RAZBOIUL NEVAZUT” -
  8. Pingback: RAZBOIUL NEVAZUT: Sfantul Nicodim Aghioritul ne arata strategiile de amagire ale vrajmasului in functie de diferitele stari si masuri ale omului: “Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta!” -
  9. Pingback: SFANTUL NICODIM AGHIORITUL, cel “persecutat fara mila de fratii cei mincinosi care se prefaceau evlaviosi”/ CUM SE AJUTA CRESTINII SPRE MANTUIRE?/ A te socoti pacatos nu este de ajuns/ MARELE PERICOL AL “PACATELOR MICI” - Recomanda
  10. Pingback: SFANTUL NICODIM AGHIORITUL, cel “persecutat fara mila de fratii cei mincinosi care se prefaceau evlaviosi”/ CUM SE AJUTA CRESTINII SPRE MANTUIRE?/ A te socoti pacatos nu este de ajuns/ MARELE PERICOL AL “PACATELOR MICI” - Recomanda
  11. Pingback: Sfantul Nicodim Aghioritul despre IUBIREA DE PLACERI, chiar si “nevinovate”, care DAUNEAZA GRAV ADEVARATEI VIETI CRESTINESTI: “Viata molatica pe care o traim este o pregatire spre tot pacatul” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate