19 IANUARIE – SFANTUL MARCU AL EFESULUI, STALPUL SI PAVAZA ORTODOXIEI

19-01-2009 ~~Sublinieri~~

Vezi si: TEXTE INEDITE DESPRE SFANTUL MARCU AL EFESULUI – 565 de ani la mutarea la cer

Cata nevoie ar fi astazi de un Marcu Eugenicul, cel care, ramas singurul marturisitor al ortodoxiei la Sinodul de la Florenta, desi bolnav, amenintat si hartuit, nu a cedat nici o clipa si nici o “cirta” din Crezul adevarului, pe care ceilalti, in frunte cu Imparatul bizantin, le-au crezut a fi “negociabile” de dragul intereselor lumesti si al mult doritei uniri cu Apusul catolic! Si Sfantul Marcu ravnea la unire, dar nu cu fatarnicie si nu mai mult decat la Adevar! Nu a fost dispus sa faca nici cel mai mic compromis dogmatic pentru ea si a conditionat-o dintru bun inceput de primirea credintei drepte, pastrate in Rasarit!

Cata nevoie ar fi si astazi sa intelegem ca, din punct de vedere dogmatic, a ramane in ascultare de Biserica nu inseamna a urma in toate privintele linia “oficiala”, “institutionala” de la un moment dat a acesteia, daca ea contrazice invatatura Traditiei, cea platita cu sange, cu durere, cu necinste de catre Sfintii pe care noi astazi ne permitem sa-i ignoram sau sa-i desconsideram superior, in numele “progresului” teologiei academice, teologie care astazi capata, pe alocuri, pronuntate dimensiuni apostate, antihristice. Cata nevoie am avea si azi de un asemenea Stalp care sa ne invete “sa stam drept” si sa nu ne fatarnicim, devenind avocatii Minciunii din lasitate sau pentru interese marunte, lumesti… Cata nevoie inca am avea sa invatam de la Sfantul Ierarh Marcu ca Adevarul nu se stabileste si nu se masoara nici “democratic” si nici “autocratic”: Adevarul nu sta numaidecat in numarul celor care-l sustin si nici in rangul sacerdotal inalt. Viata Sfantului Marcu, ca si vietile celorlalti marturisitori ai Ortodoxiei – persecutati de mai-marii lor sau de cei de un rang cu ei -, stau chezasie ca episcopii ortodocsi nu sunt papi infailibili si nu trebuie ascultati neconditionat (asta insa nu inseamna – nota bene! – cu niciun chip a parasi Biserica!) si ca foarte adesea ierarhii ortodocsi au cazut in apostazie (sau cel putin s-au ticalosit) si i-au prigonit pe sfintii pe care noi ii cinstim astazi; cunoasterea acestor vieti ne poate fi sprijin tare impotriva FRICII care ne inlantuie de atatea ori, adesea si din cauza confuziei, nelasandu-ne nici macar sa gandim drept, de teama de a nu parea extremisti si fanatici sau de a nu fi socotiti razvratiti.

Trebuie sa stim ca Biserica nu are papi la conducerea ei (chiar daca multi asa se cred si cred ca pot sa taie si sa spanzure pe “mosia” lor), ci Il are drept cap pe Hristos, iar Episcopul, oricine ar fi el, nu este mai presus de Acesta si nu are dreptul sa fie venerat precum Hristos si nici ascultat in cele contrare lui Hristos! Avem nevoie de Sfantul Marcu al Efesului cu atat mai mult astazi cand se cauta pe toate caile realizarea aceleiasi uniatii pe care Sfantul a lepadat-o atunci, “cozile de topor” dispuse sa vanda credinta si sa adopte uniatia gasindu-se cu usurinta si printre purtatorii de mitra. Nu in ultimul rand, Sfantul Marcu Eugenicul ne sta inainte ca un far calauzitor pentru a intelege ca Adevarul, desi aparent poate fi infrant de minciuna (la nivelul unei scurte perioade istorice), iar Biserica pare coplesita de victoria unor “sinoade talharesti” si de suprematia raului deghizat, in cele din urma Adevarul iese biruitor, iar “portile iadului” sunt facute de rusine. Avem trebuinta numai de acea credinta si rabdare “pana la sfarsit“ la care ne-a chemat Hristos si despre care scrie si Apocalipsa: “Aici este rabdarea si credinta sfintilor [celor credinciosi]“.