SFANTUL MELETIE MARTURISITORUL – Noul Maxim sau in cine sta Biserica la vreme de rascruce

9-02-2009 Sublinieri

SFÂNTUL MELETIE GALISIOTUL – UN “MAXIM MĂRTURISITORUL AL SECOLULUI XIII”, CĂRUIA TĂINDU-I-SE LIMBA DE ECUMENIŞTII VEACULUI (numiţi atunci “latinocugetători”) PREDICA MINUNAT DOGMELE SFINTEI ORTODOXII

19_jan_meletios_confessor.jpg

Sfantul Meletie Marturisitorul, cel praznuit astazi este un marturisitor asemenea cu Sf. Maxim si cu toti sfintii care, in timpuri de prigoana si de invalmaseala in Biserica, au stat curajos in fata minciunii, alegand partea Adevarului. Ca de atatea ori in istoria Bisericii Rasaritene, din ratiuni politice conducatorul Imperiului Bizantin a obligat conducatorii bisericii sa cedeze in privinta adevarurilor dogmatice si sa accepte ereziile Romei, in speranta desarta a vreunei stapaniri imperiale mai marete si mai puternice. Si, ca tot de atatea ori, s-au gasit mult prea multi din Biserica ce au cedat si, mai mult, s-au facut slugarnici implinitori ai calculelor politice meschine, lepadand chemarea cea curata a Adevaratului Imparat. In astfel de momente, jertfelnicia unor Sfinti precum Meletie Marturisitorul si Galaction, prigoniti pana la a scoaterea ochilor si taierea limbii, a aratat unde si in cine sta Biserica. Ca si Sf. Maxim Marturisitorul, pentru “incapatanarea” sa de a marturisi Crezul ortodox si de a nu primi inovatia Filioque, Sfantului praznuit astazi i-a fost, asadar, taiata limba, intr-o incercare josnica de a opri glasul adevarului…

r_cruxifiction11.jpg

Maxime duhovnicesti ale Sfântului Meletie Mărturisitorul:

  • „Se cuvine celor ce ascultă cuvântul de mântuire şi care sunt învăţaţi în Scriptură să cerceteze cu dreaptă socoteală cele pe care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede. Şi să se îndepărteze de cei care rămân întru învăţături greşite.”

  • Să nu ascultaţi nici de călugări şi nici de preoţi în cele ce vă sfătuiesc rău. Şi ce zic nici de preoţi? Ci nici la arhierei să nu vă plecaţi, nici să vă supuneţi, când vă sfătuiesc să faceţi, să ziceţi şi să cugetaţi acelea care nu au mărturii din Sfânta Scriptură şi nu sunt de folos sufletelor voastre“.

  • Dacă arhiereul tău este rău după credinţă, adică dacă are dogme eretice şi hulitoare, fugi de dânsul chiar dacă este înger din cer.”*

hpim3781.jpg

Din viata Sfantului Meletie Marturisitorul:

“Atunci a venit asupra Bisericii noastre a Răsăritului ca un nor plin de grindină, ce avea să facă multe rele – catolicismul. Fiindcă diavolul, începătorul de răutăţi, după multe războaie pe care le-a ridicat împotriva turmei lui Hristos, a pornit şi războiul acesta mai de pe urmă – adică schimbarea Simbolului Credinţei – şi a răzvrătit pe cea mai de frunte din Bisericile lumii, adică Roma cea veche. Pentru aceasta toate Bisericile lumii plîng şi se tînguiesc, căci s-au dezlipit de sora lor, Biserica Romei. Plîng împreună cu aceştia şi îngerii, păzitorii Bisericii. Deci, a fost pentru dînsa mare plîngere în Roma, precum zice Scriptura, iar duşmanul cel de obşte se bucură şi se veseleşte pentru răzleţirea şi despărţirea creştinilor.

Dogma aceasta a apusenilor învaţă şi alte multe socoteli, rău slăvitoare şi străine de adevăr, dar mai ales aceasta este cea mai rea. Zic ei că Duhul Sfînt purcede nu numai din Tatăl, ci şi din Fiul, iar la Sfînta Liturghie cîntă: “Şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, Care din amîndoi purcede“. Dar şi Simbolul Credinţei, după cum s-a spus mai sus, stricîndu-l ei zic: “Şi întru Duhul Sfînt, Care de la Tatăl şi de la Fiul purcede“. Deci dogma aceasta, ca să nu spun mai multe, căci nici nu este vreme acum a le aduce pe toate în discuţie, dogma aceasta rea s-a început demult şi a cuprins Roma cea veche, dar a venit şi peste noi nu de mult timp, adică în timpul împărăţiei lui Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), ce se numea şi Azimitul, care cu totul a tiranizat Biserica mult timp.

Însă n-au lipsit nici ostaşii lui Hristos, care se nevoiau pentru adevăr. Căci dogmei acesteia răuslăvitoare i-au dat război prin cuvinte şi alţi părinţi şi cuvîntători de Dumnezeu, avînd păstor şi dascăl pe Iosif. Aceştia au stat ca nişte stîlpi neclintiţi ai credinţei cît a fost cu putinţă lor, au intrat în Biserica lui Hristos şi pînă la moarte s-au dat pe dînşii prigonitorilor şi cugetătorilor de cele latineşti. Ei s-au arătat păzitori cu dinadinsul ai dumnezeieştilor dogme; iar dintre cei mulţi era şi marele Meletie, după cuvîntul ce-l vom arăta. Locuind el, precum am zis, în peştera marelui Axentie şi fiindcă a văzut latinitatea întinzîndu-se şi, mai mult, luptînd împotriva adevărului, s-a hotărît să nu caute numai al său folos. De aceea, a lăsat liniştea şi umbla prin toată Bitinia, întărind pe creştini întru dreapta credinţă, poruncind să se păzească şi să se îndepărteze cu toată sîrguinţa lor de dogma aceea răzvrătitoare, că aşa numea el latinizarea. […]

Cînd împăratul Mihail Azimitul a mărturisit pe faţă, în Biserica cea mare, dogmele latinilor şi căuta să unească Biserica Răsăritului cu cea de Apus, iar patriarhul ortodox, care era atunci, a fost izgonit din scaun şi a venit alt patriarh, anume Ioan Vecos, care apăra minciuna, şi nu adevărul, toţi dreptslăvitorii rău pătimeau şi erau chinuiţi cu multe feluri de pedepse. Atunci, Sfîntul Meletie, sfătuindu-se despre acestea cu dumnezeiescul Galaction, s-a dus împreună cu dînsul la Constantinopol. Galaction era ieromonah şi pustnicise împreună cu cuviosul în muntele Galisiului, fiind procopsit în cuvînt, desăvîrşit în fapta cea bună şi vrednic de cinste în amîndouă, nu numai la cei ce-l vedeau, ci şi la cei ce s-au întîmplat să-l asculte pe dînsul.

Mergînd ei amîndoi la Constantinopol, au venit înaintea împăratului Mihail, cugetătorul la cele latineşti, şi au mărturisit cu îndrăzneală că ei sînt apărători ai credinţei creştine şi că nu se împărtăşesc cu eresul latinilor, care şi mai înainte s-a vădit şi a fost risipit de dumnezeieştii părinţi. Apoi ziceau vitejii, că soboarele cele din toată lumea au statornicit în Simbolul Credinţei, că Duhul Sfînt purcede numai din Tatăl şi afurisesc pe toţi aceia care vor îndrăzni a face adăugire sau cea mai mică scădere dintr-însul. Deci, pentru ce tu, o! împărate ai trecut cu vederea cuvintele lui Hristos din Sfînta Evanghelie, precum şi pe ale ucenicilor Lui? Pe lîngă aceştia şi mărturiile dumnezeieştilor părinţi şi sfintelor canoane ale soborniceştii Biserici şi pe tine însuţi te-ai dat rătăcirii? Apoi ne sileşti şi pe noi să-ţi urmăm în această rătăcire şi să lepădăm apostolicele predanii. Este cu neputinţă a se face aceasta, nu te apuca să strici cele neclintite, căci mai lesne ne vei scoate sufletele din trupuri, decît să ne abatem de la dreapta noastră credinţă şi de la rîvna ce-o avem pentru dînsa. Această îndrăzneală a cuvioşilor socotind-o împăratul ca ocară, a închis în temniţă pe bunii părinţi, dîndu-le şi o pătimire mai grea, pe care au răbdat-o cu bucurie acei ostaşi ai lui Hristos. După puţine zile, împăratul a poruncit să-i scoată din temniţă şi să-i aducă iarăşi înaintea lui, nădăjduind că după acea rea pătimire îi va afla mai slăbănogi. Dar sfinţii s-au ascuţit prin fierbinţeala credinţei şi s-au făcut mult mai tăietori împotrivă relei credinţe. Atunci şi mai multă îndrăzneală arătînd decît mai înainte, au aprins mînia împăratului. Pentru aceea, a poruncit să-i surghiunească în Schir, care este un ostrov supus mitropolitului atenienilor. Apoi, din Schir, dumnezeiescul Meletie a fost trimis la Roma, ca să vorbească despre credinţă cu înţelepţii Papei. Acolo l-au închis în temniţă şi l-au ţinut legat şapte ani. După aceea a fost adus iarăşi în Schir, din porunca împăratului, şi închis în temniţă, împreună cu bunul Galaction.

Sfinţii, aflîndu-se în nişte pătimiri ca acestea, se bucurau şi-l slăveau pe Dumnezeu în fiecare ceas. Dar împăratul punea multă sîrguinţă ca să risipească creştinătatea, să răspîndească şi să înrădăcineze latinitatea. De aceea pe toţi îi atrăgea către sine, pe unii cu înfricoşări şi cu pedepse, pe alţii cu daruri, iar pe alţii cu cinste şi cu vrednicii. Pe scurt, cu toate acelea cîte ştiu a înşela dreptatea şi adevărul, fiindcă mulţi erau cei care se făcuseră prietenii acelei credinţe şi au primit latinitatea. Iar pe toţi credincioşii, pe care nu putea să-i atragă de partea sa, îi surghiunea, le răpea averile şi îi omora. De aceea, cu aceste felurite uneltiri tiranice, izgonea pe cei care nu-i afla împreună cu împăratul în latinitate, încît socotea că i-a biruit acum pe toţi.

Arhiereii şi mai ales patriarhul – o! îndelungată răbdare a lui Dumnezeu – pîrau şi cleveteau necurmat pe cei doi sfinţi la împărat, sîrguindu-se în tot chipul ca să-i plece şi să-i aibă la un cuget cu dînşii, în latinitate, ori să nu-i mai vadă în viaţă. Căci cel ce lucrează cele rele, urăsc lumina. Scoţîndu-i din temniţă pe viteji şi aducîndu-i în faţă, au stat iarăşi înaintea divanului împărătesc. Şi, fiindcă au răspuns împăratului cu mai multă îndrăzneală decît înainte, li s-au dat mai întîi mai mari şi mai grele pedepse. Îndată au fost bătuţi cu toiege, multe ceasuri, pînă cînd trupurile acestora nu se deosebeau întru nimic de cele neînsufleţite şi zăceau la pămînt abia suflînd, numai că nu erau moarte cu desăvîrşire. După ce au răsuflat şi şi-au venit puţin în fire cei cu suflet răbdător, iarăşi au fost torturaţi. Apoi Sfinţitul Galaction a fost trimis în temniţă, iar pe Meletie, cugetătorul celor cereşti, l-au spînzurat cu o funie de un copac înalt şi, o! minune, îndată a înfrunzit pomul acela, care mai înainte era uscat şi s-a împodobit cu frunze. Minunea aceasta a înduplecat pe împăratul să-şi schimbe gîndul şi apoi, prin mijlocirea altor oameni, vorbea cu Cuviosul şi-l ruga să primească latinitatea. Dar sfîntul, defăimînd rugămintea împăratului şi toate muncile şi necinstea, era ca un vultur în nori, după cum se spune în Pilde, neprins şi nebiruit de toate meşteşugurile şi măiestriile oamenilor. Pentru aceasta, nedumerindu-se împăratul şi neştiind ce să mai facă, fiindcă n-a putut să biruiască gîndul sfinţilor, se străduia să biruiască trupurile lor cu chinurile. După aceea, sfinţitului Galaction, cu mari şi aspre dureri, i-au scos ochii, iar Sfîntului Meletie i-au tăiat limba sfîntă, ca să nu mai slujească lui Dumnezeu Sfînta Liturghie, iar limba să nu mai îndrăznească a teologhisi despre Preasfînta Treime. Însă amîndouă aceste fapte au ieşit împotrivă şi nu după cum voia împăratul, căci dumnezeiescul Meletie – aceasta o ştiu toţi – a grăit limpede chiar după ce i s-a tăiat limba, iar bunul Galaction a slujit Sfînta Jertfă cea fără de sînge, după ce s-a făcut împărat al grecilor dreptcredinciosul Andronic şi a făcut să se răspîndească iarăşi buna-credinţă.

Împăratul acesta a întărit îndată ortodoxia, fiindcă a socotit că nu este alt lucru mai bun decît acesta. Şi nici de alt lucru nu s-a apucat, pînă ce n-a chemat pe patriarhul Iosif iarăşi la scaunul său, adică păstorul cel adevărat, stîlpul cel nemişcat şi turnul cel neclintit al credinţei. Apoi el a izgonit din Biserică pe prigonitorul oilor lui Hristos cele cuvîntătoare, pe Ioan Vecos. După aceea a chemat cu mare cinste pe sfinţii surghiuniţi şi închişi, adică tăria Bisericii, şi a aşezat la loc pe luminătorii cei preastăluciţi. Mulţi, arătîndu-se atunci mai străluciţi decît pe vremea lui Mihail Azimitul, s-au suit pe scaunele lor şi la dregătorii. Iar pe bunul Meletie nici împăratul cel iubitor de bună credinţă, nici boierii n-au putut să-l înduplece a lua preoţia, căci se ferea de slava oamenilor ca de ceva foarte vătămător şi se sîrguia să dobîndească numai ceea ce nu are nici schimbare, nici cădere. Iar cinstea de aici el o lepădă, ca una ce este vremelnică şi pricinuitoare de împuţinarea laudei şi slavei celei adevărate.

Astfel vieţuind Cuviosul şi împodobindu-se cu toate felurile de fapte bune, s-a mutat din viaţa aceasta stricăcioasă, la adînci bătrîneţe, în starea cea mai bună şi mai înaltă. Deci, s-a dus către Dumnezeu ca să-şi ia roadele ostenelilor sale îndelungate pentru buna credinţă. După ce, însă, a bolit trei ani întregi, la sfîrşitul vieţii sale, în care nici pîine n-a mîncat deloc, nici alte bucate mai grase, decît numai poame, şi acestea cu multă înfrînare, cunoscîndu-şi mai înainte ducerea sa de aici către Dumnezeu – căci aceasta se dă celor curaţi cu inima şi sfinţi -, el mai mult s-a nevoit şi de la toate s-a înfrînat, vieţuind trei ani întru cinstirea Treimei. El s-a gîndit să le facă toate pentru slava lui Dumnezeu şi să mănînce Paştele cel mare şi fără de moarte cu cugetul curat şi cu trup neîntinat. Cînd a venit ceasul să se mute din această viaţă, a chemat la sine pe toţi fraţii, pe care, după ce i-a sfătuit mult, le-a vorbit cu faţa veselă, a sărutat pe fiecare cu sărutarea cea de pe urmă şi a preamărit împreună cu dînşii pe Dumnezeu. Apoi, ridicînd mîinile şi ochii la cer, a strigat “Doamne, în mîinile Tale îmi dau duhul“. Şi îndată a adormit somnul cel cuviincios drepţilor şi s-a mutat la Domnul pe Care L-a iubit.

Un monah, cu numele Gherasim, ce dormea în acea vreme în chilia sa, a văzut în vis pe dumnezeiescul Meletie, avînd mîinile înălţate şi zburînd cu mulţumire la ceruri. Apoi, deşteptîndu-se din somn, îndată a alergat şi a găsit pe sfînt mort, avînd faţa sa strălucitoare ca soarele.

Un alt monah, cu numele Teolipt, împodobit cu vrednicia preoţiei, fiind iubitor de Dumnezeu, pentru multa dragoste ce o avea către sfîntul, din ziua în care s-a săvîrşit acesta a slujit Sfînta Liturghie 40 zile, rugîndu-se pentru dînsul către Domnul. După ce a săvîrşit acele 40 zile, în Duminica cea dintîi a Sfîntului şi Marelui Post, în care Biserica lui Hristos a îndătinat a se săvîrşi praznic şi cu cîntări de mulţumire a sluji lui Dumnezeu pentru închinarea cinstitelor icoane, a slujit iarăşi pentru dînsul Sfînta Liturghie. După aceasta se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere în ce loc s-a învrednicit a se sălăşlui sufletul dumnezeiescului Meletie după moarte.

Rugîndu-se, a adormit şi a văzut în vis că se află într-o biserică mare şi foarte frumoasă, care era zidită spre răsărit, avînd înălţime mare, unde strălucea o nespusă lumină. Într-însa erau părinţi sfinţi, care cîntau lui Dumnezeu o cîntare îngerească preaminunată. Apoi a auzit glasul unui propovăduitor din cei dinăuntru, cum că Meletie, cînd era viu, a zidit biserica aceasta în cinstea Prea Sfintei Treimi şi foarte s-a bucurat Teolipt pentru ceea ce a auzit. Apoi i s-a părut că îndată a mers la mormîntul sfîntului, care era deschis, şi într-însul a văzut doi oameni îmbrăcaţi cu haine strălucitoare, luînd în mîinile lor cădelniţe minunate şi frumoase, încît n-ar putea cineva să le asemene la frumuseţe cu cele de pe pămînt şi tămîiau trupul sfîntului. După aceea i s-a arătat marele Meletie, spunîndu-i astfel: “Tu, o! bunule Teolipte, ai lăsat mormîntul meu neîngrijit; iar Dumnezeu, precum poţi să vezi, a trimis pe aceştia ca să ne cerceteze. El, cugetînd cum grăieşte acum cel mort, a auzit un glas de sus care zicea: Cela ce crede în Mine, de ar şi muri, viu va fi“.

[…] Aşa a fost, iubiţii mei fraţi, petrecerea Cuviosului Meletie, atît de covîrşitoare prin rîvna şi dreapta lui credinţă şi astfel de minuni a făcut. Trăind 77 de ani, a lăsat aceste văzute şi trecătoare lucruri şi s-a dus la Dumnezeu, Căruia din pruncie I-a slujit cu osîrdie. Iar pentru Preasfînta Treime a mărturisit înaintea împăratului, a papei şi a tuturor celor împreună cu dînşii drept-credincioşi o Fiinţă întocmai de toţi slăvită, Căreia I se cuvine şi de la noi toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin”.

Intreaga viata a Sf. Meletie Marturisitorul – in Vietile Sfintilor.

lrg-2985-invierea_domnului_13.jpg


Categorii

Marturisirea Bisericii, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “SFANTUL MELETIE MARTURISITORUL – Noul Maxim sau in cine sta Biserica la vreme de rascruce

  1. E o mica problema cu maximele Sf Meletie: ca sa putem contrazice pe preotii si chiar arhiereii care ne invata gresit, ar tb sa stim cel putin la fel de mult ca ei despre ortodoxism…lucru cam dificil dupa 50 de ani de prigoana a bisericii ortodoxe si daca stam sa ne gandim ca cei mai multi ortodocsi in Romania nu au avut parte de nici un fel de educatie religioasa

  2. @ Paula
    Sfantul Meletie Mărturisitorul spune:
    „… Şi să se îndepărteze de cei care rămân întru învăţături greşite.”
    „… Să nu ascultaţi … să nu vă plecaţi, nici să vă supuneţi, când vă sfătuiesc să faceţi, să ziceţi şi să cugetaţi acelea care nu au mărturii din Sfânta Scriptură şi nu sunt de folos sufletelor voastre“.
    „… fugi de dânsul chiar dacă este înger din cer.”

    Nu spune nicaieri ca trebuie combatuti (ci doar sa cercetam cu atentie cele spuse si sa vedem cele ce sunt de folos sufletelor noastre).
    In plus trebuie sa fim foarte atenti la purtarea noastra. Parintele Seraphim Rose spunea ca “problema” acestor vremuri este nihilsmul. Parintele Cleopa spunea (vol. 16) ca trebuie sa fugim de incercari DACA acestea NU au vreun folos la mantuirea noastra; in schimb cand e vorba sa marturisim credinta dreapta si ne periclitam mantuirea TREBUIE sa stam drepti si cu mult curaj.
    P.S. dupa ce diavolul a incercat timp de peste 1000 de ani sa infranga dreapta credinta a folosit strategia “calului troian” => a aparut catolicismul.
    Astazi “aparatorii” ortodoxiei impotriva cip-uirii sunt membrii ai unor organizatii care discrediteaza bunele intentii si idei …
    (Asta e o parte din zaharelul pe care il simteam in urma cu catava vreme …)
    Doamne ajuta !

  3. De asta suntem DATORI, sa citim si sa ne (re)descoperim credinta! Cat (inca) mai putem…
    Doamne, ajuta!

  4. Buna ziua,

    Stim si noi care este dreapta credinta. Cel mai important este faptul ca gasim locuri unde sa ne impartasim unii altora dreapta credinta si vedem unde vor sa ne amageasca lupii rapitori.

    Multumesc,

    Ionel Iorga

  5. Doamne ajuta!
    semnati aceasta petitie dragi crestini http://www.petitieonline.ro/petitie-p16472050.html

    admin, iertare ca am postat-o aici.

  6. Paula, nu trebuie sa contrazica oricine, ci doar cine este chemat la aceasta marturisire. Dar toti suntem chemati la altceva: sa cunoastem… nu atat cat ei, ci cat putem de la izvoarele autentice, care sunt Sfintii Parinti si marii batrani contemporani, a caror invatatura consoneaza cu cea a sfintilor. Dumnezeu a randuit ca din 90 incoace sa abunde literatura duhovniceasca de buna calitate si mai ales de extractie autentica, de la sursa. Apoi, de niste ani buni, internetul este iarasi plin de invatatura cea buna. Noi, cu acest site, asta ne-am si propus de la inceput: sa incercam sa ne ajutam fratii sa descopere ceea ce si noi am descoperit, sa poata sa aiba la indemana reperele ortodoxiei si ortopraxiei sanatoase si curate.

    Deci nu putem spune acum ca nu avem de unde invata si deosebi binele de rau, macar pentru lucrurile importante, esentiale. Nu cred ca, de pilda, in privinta ecumenismului, mai poate invoca cineva scuza ignorantei. La fel in ceea ce priveste dreapta intelegere a ascultarii, a smereniei, a iubirii, etc. Cel mult pe cea a lenei, a nepasarii, care sunt insa nu scuze, ci pacate. Sa citim vietile si cuvintele sfintilor si nu vom fi fara de discernamant. Deci pentru oamenii simpli problema nu se pune decat in sensul de a sti ce si de cine sa asculti si ce si pe cine sa nu urmezi, nu atat in a combate si propovadui, cat in a gandi si in a faptui cele bune si a lepada pe cele pacatoase si eretice.

  7. Doamne ajuta,

    Puteti sa imi recomandati cumva ceva bibliografie legat de perioada iconoclasta (eventual disponibila pe net)? O alta nelamurire este in legatura cu varsta inaintata a primilor oameni Adam si Eva si celor ce au urmat lor. Am auzit voci care sustin ca aceste varste precizate in Sfanta Scriptura sunt de fapt simbolice, si ca anii se calculau altfel pe atunci. Stiti cumva la care din Parintii Bisericii gasim ceva lamuriri pe problema asta?

    Va multumesc.
    Ganduri bune si bucurie tuturor!

  8. Doi mari sfinti care sunt legati de lupta cu erezia iconoclasta sunt Sf. Ioan Damaschin si Sf. Teodor Studitul. Nu am gasit un studiu foarte elaborat pe internet, dar nu inseamna ca nu ar exista, posibil sa nu fi gasit noi.

    In ceea ce priveste varsta protoparintilor, ea nu este simbolica, anii fiind aceiasi. Nici nu e greu de inteles de ce. Totusi, primii oameni, Adam si Eva, fusesera destinati unei vesnicii, locuisera in Rai, iar efectele stricaciunii si mortii si-au facut mai lent lucrarea in ei si in intreagul neam din vremea aceea.

  9. Avem si un parinte Meletie la schit la Daniel Sihastrul-Rapa lui Coroi,egumen cuminte si cu multa credinta!Ne rugam pentru el,este un calugar deosebit,rugator si nevoitor.Sa ni-l tina Domnul sanatos!

  10. nu trebuie sa existe compromis in credinta, trebiue sa luptam pentru adevar ne-am saturat sa traim in minciuna,sa urmaam exemplul sfiintilor si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne intareasca. sa invinga ADEVARUL, sa invinga ORTODOXIA!

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » A tacea cand credinta este atacata este o crima!
  12. Mare marturisitor si aparator al DOGMEI SFINTEI TREIMI praznuim astazi, pe SFANTUL MELETIE MARTURISITORUL, trimis prin vedenie (doua de fapt) chiar de catre Hristos in Constantinopol sa apere DREAPTA CREDINTA de inovatiile bine-cunoscute ale latinilor si la care nu au renuntat nici astazi (ba, le-au si inmultit)

    Citeam viata Sfantului Meletie in “Vietile Sfintilor” dupa care am vazut ca nu e trecut in calendarul Arhiepiscopiei Bucurestilor pe 2014 si nici in unele sinaxare de pe net… Bine ca este macar aici! Multumim frati admini!

    P.S. Citeam zilele trecute un comentariu cu Bisericile “surori”… bine ar fi sa citeasca respectivul (cu numele Ciorgan, parca) viata Sfantului Meletie Marturisitorul…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate