Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept?

9-03-2013 Sublinieri

judgemenet-center1

Despre Infricosatoarea Judecata

Dupa ce sufletul omului a iesit din trup, el va merge la judecata particulara, pentru ca la cea de-a doua venire a lui Hristos sa aiba loc judecata generala.

Intr-o pilda, se spune ca un om avea trei prieteni; pe doi dintre ei ii iubea mai mult, iar pe al treilea il neglija, si ii dadea mai putina importanta. La un moment dat, omului i s-a intamplat o mare ispita, a fost chemat la judecator si atunci a chemat prietenii in ajutor. Primul dintre ei i-a spus ca il va ajuta cu bani de drum si de haine, dar cu altceva nu poate. Al doilea i-a spus ca il va insoti pana la judecator, dar inauntru la judecator el nu poate sa intre. Al treilea prieten insa, cu toate ca a fost ignorat si nebagat in seama de omul nostru, i-a spus ca va merge cu el la judecator si va mijloci pentru el inaintea judecatorului.

Deslusirea pildei este ca ispita ce a venit peste omul nostru a fost moartea. Primul lui prieten pentru care a muncit toata viata si si-a dat tot ce a fost mai bun pentru el a fost banul. Banii insa, atunci cand vine moartea, nu pot decat sa-ti cumpere hainele de inmormantare, si sa-ti plateasca ultimul drum din aceasta lume. Al doilea prieten al omului este anturajul de zi cu zi din aceasta lume. Cu el ne pierdem timp fie ca sunt persoanele apropiate, ori ca sunt persoanele din televizor sau calculator. Persoanele apropiate vin cu noi pana la groapa din cimitir, insa la Dreptul Judecator nu pot sa intre. Al treilea prieten, pentru care omul nu are timp, sunt faptele bune, doar acestea pot sa ne insoteasca la Dreptul Judecator.

Asadar, sa luam aminte cu cine ne insotim, si cum ne petrecem timpul. Sa nu iubim banii si anturajul lumesc, ci sa ne strecuram precum serpii printre pietre, printre ispitele acestei lumi, iar cu blandetea porumbeilor sa lucram faptele cele bune, singurele care ne pot duce spre mantuire.

Sfintii vor judeca lumea

De multe ori, in tot ceea ce facem, avem obiceiul sa ne comparam cu ceilalti. Una dintre partile gresite ale acestuijudgemenet-left obicei este ca noi ne comparam cu majoritatea, care de fapt sunt cei ce intra pe poarta larga, ce duce la pieire, si nu ne comparam cu cei putini, care intra pe poarta cea stramta ce duce spre mantuire. Bineinteles ca este gresit sa traim si noi dupa cum traieste lumea, si este un cuvant nepotrivit sa spui: sa fii ca lumea, si nicidecum nu o sa ne putem indreptati ca am facut si noi ceea ce au facut toti oamenii. Noi trebuie sa mergem impotriva curentului acestei lumi, si chiar daca am fi singurii care facem ce trebuie, sa ne jertfim pentru a ne mantui sufletul.

Avem, de asemenea, obisnuinta de a ne indreptati atunci cand nu postim, sau cand nu facem alte fapte crestinesti, si spunem ca datorita serviciului, sau a situatiei din familie, sau diferite motive pe care noi le gasim si ne scuzam, si spunem ca daca am fi fost in alta situatie, atunci bineinteles ca am fi facut ceea ce trebuie. Insa ce vom face daca la judecata vom fi pusi in fata unei persoane, care a trait in acelasi timp cu noi, cu acelasi serviciu si cu familie, si care si-a facut totusi indatoririle crestinesti? De aceea noi nu trebuie sa ne comparam cu cei care nu fac ce trebuie si sa spunem ca noi suntem buni, ci sa citim sfintele carti si sa tindem spre faptele Sfintilor Parinti, caci in fata lor vom fi pusi la judecata, si nicidecum nu vom fi comparati cu cei rai.

Sa nu osandim pe nimeni

Unul dintre pacatele pe care le avem este de a analiza si de a condamna pe altii. Sigur ca se intampla in jurul nostru lucruri de care nu suntem multumiti, insa intotdeauna datele problemelor pe care le stim sunt insuficiente pentru a ne exprima parerea, nicidecum pentru a da un verdict. Daca ne gandim cat timp il vedem noi pe omul despre care vorbim, daca ne gandim ca nu stim ce il doare, ce poate si ce nu poate, ajungem la concluzia ca nu stim mai nimic, ci pur si simplu spunem si noi ce au spus altii, sau ne hazardam sa ne dam cu parerea. Sfintii Parinti ne spun ca noi vedem un om cand greseste, insa nu il vedem cand se pocaieste, si atunci bineinteles ca ar trebui sa ne abtinem sa aruncam cu piatra.

Gol al fost si M-ati imbracatNu stiu cati dintre noi ne-am gandit sa-l ajutam pe un om care nu face ce trebuie. Sunt oameni ajunsi la culmea disperarii, care nu mai au putere de a face ceva bun, oameni peste care greselile se tin lant, si atunci am putea sa ne gandim, ca acestia ar trebui ajutati, incurajati, lasati sa se odihneasca. Astfel, in locul sentimentului de judecata, il vom avea pe cel al milei, sentiment care coboara harul lui Dumnezeu peste noi.Dea tie Domnul dupa inima ta (cf. Psalmi 19, 4), spune Proorocul David. Sa avem inima de parinte, asa cum am vrea sa aiba Dumnezeu fata de noi. Vedeti cum sunt parintii, cum incearca sa acopere greselile fiilor fata de altii, sa-i scoata din incurcaturi si judecati? Asa sa gandim si noi, mai ales cand persoanelor respective le pare rau pentru ce s-a intamplat.

Sa avem grija ce vorbim

Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune ca: „Pentru orice cuvant desert, pe care il vor rosti oamenii vor da socoteala in ziua judecatii (cf. Matei 12, 36). De aceea, este bine sa cantarim mai mult ceea ce spunem.

In general, trebuie sa ne gandim la folosul a ceea ce spunem. Daca facem o gluma buna, sa inveselim pe cineva nu este un lucru rau, daca spunem un lucru care foloseste, de asemenea nu este rau, insa in decursul timpului am observat ca cu cat tacem mai mult, cu atat este mai bine, si cu cat vorbim mai mult, cu atat ne facem mai multe pacate.

Este evident pacatul vorbirii de rau, insa este pacat si atunci cand vorbim mult si ne pierdem timpul. De multe ori tacerea este un raspuns, si pe celalalt mai mult il poate folosi tacerea, decat explicatiile noastre. In tacere putem sa ne rugam si sa ne modelam intelepciunea, iar dragostea pentru celalalt nu trebuie sa ne-o aratam prin vorba multa, cicaleala sau dadaceala, ci putem sa ne aratam dragostea prin fapte concrete lucrate in tacere. De multe ori spunem ceva, si apoi ne pare rau. De aici trebuie sa invatam sa fim mai retinuti, si sa ne gandim de doua ori inainte sa vorbim. In general, pacatele se fac cu gura, si datorita faptului ca ne aprindem repede, insa in aceasta aprindere trebuie sa avem ceva care sa ne opreasca sa pacatuim, or acest ceva nu poate fi decat rugaciunea.putna-calugari

In momentul in care ne rugam putem evita multe pacate, fie ca ne vin ganduri de desfranare, sau de orice fel de rautate, rugandu-ne ne abtinem sa le punem in aplicare. Sa avem mereu in minte ca orice spunem sa aiba un folos, sa vorbim cat mai putin despre lucruri negative, sa ne abtinem de la reprosuri si alte moduri de a supara pe aproapele, si atunci vom fi mult mai aproape de starea de curatie a inimii la care dorim fiecare sa ajungem.

Si noi suntem vinovati pentru raul din jur

Traim intr-o lume tot mai dificila si avem in jurul nostru multe persoane, care ne sunt ca niste ghimpi. Cei cu care ne intelegem sunt mai putini, si fiecare isi urmareste propriul interes. Astfel, suntem nevoiti „sa inghitim” comportamentul celor din jur, si de multe ori cadem in pacatul osandirii lor. Din pacate, de cele mai multe ori judecata noastra nu este dreapta, si asta datorita faptului ca traim in pacate.

Intelepciunea si discernamantul vin prin Duhul Sfant, or acesta se departeaza de la cei cu o viata necurata, si care practica nelegiuirea.

In tot cazul, daca dorim sa nu gresim, este bine sa luam si asupra noastra vina celor din jur. Daca este sa iau un exemplu concret, ma gandesc la cate necazuri avem cu tiganii sau rromii, cum oficial se incearca sa li se spuna. Ii o_20111211_191829invinovatim ca nu vor sa faca scoala ca nu vor sa fie „oameni”. De multe ori ne aflam cu ei in situatii neplacute, si ii judecam, insa in judecata noastra uitam ca ei au fost sclavii stramosilor nostri si au muncit fara simbrie. Sute de ani nu au fost in rand cu oamenii, si nici nu i-a dat nimeni la scoli.

Acum, aceste lucruri se intorc impotriva noastra, si aceasta este mostenirea pe care am primit-o de la stramosii nostri. Spun aceste lucruri pentru a ne tempera in a-i mai judeca, si a vedea si vina noastra in comportamentul lor negativ.

Ei pot fi ca o pedeapsa pentru pacatele noastre, sau ale stramosilor. Cei care vor sa-i integreze, si sa-i faca sa fie oameni, trebuie sa inteleaga ca au de-a face cu niste oameni, care au trait in niste conditii aparte, primitive, si nu pot sa le ceara acelasi nivel de pregatire cu romanii obisnuiti. Ei au nevoie de o educatie simpla, dar dura, deoarece la fel sunt si ei: simpli si duri, si nu vreau sa fiu gresit inteles. Prin duritate ma refer, ca mai de folos ar fi sa fie invatati sa munceasca, sau sa practice o meserie, daca cartea nu se leaga de ei. Educatia lor, mai degraba ar trebui sa fie impunerea unei minime conduite morale. Lucrul acesta il putem cere de la ei atunci cand si ei vin la noi sa ceara. Cei care isi permit sa le dea ceva putin, sa incerce cat de cat sa-i educe, si sa nu uitam ca desi nu ne place comportamentul lor, aceasta poate fi o pedeapsa pentru pacatele noastre.

Sa deschidem bine ochii

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a ales pe trei dintre ucenicii Sai, pe Petru, pe Iacov si pe Ioan pentru a le arata slava Sa. Este posibil ca acestia trei sa fi fost cei mai inalti din punct de vedere spiritual, si de aceea au fost ei cei alesi. De fapt, Mantuitorul avea permanent slava Sa cu El, dupa cum ne spune si Sfantul Grigorie Palama, dar oamenii nu puteau sa o vada. De aceea, El a deschis ochii ucenicilor, ca sa vada adevarata fata a Lui.

Intelegem de aici ca exista in jurul nostru lucruri pe care noi nu le vedem, si ma gandesc la ingeri si carte de rugaciunidiavoli, si nu numai. De aceea, nu trebuie sa ne raportam doar la ce se vede, ci sa ne gandim si la lumea nevazuta care exista permanent in jurul nostru.

Cand pacatuieste, omul se uita in jurul sau, si spune ca nu este nimeni. El nu se gandeste ca il vede Dumnezeu, dar si ingerii, sau chiar alte fiinte din lumea cealalta, carora Dumnezeu le ingaduie aceasta.

Insa referitor la aceasta vedere spirituala, pe care trebuie sa ne-o deschidem, trebuie sa constientizam ca avem permanent nevoie de o curatie sufleteasca, pentru a vedea corect realitatile din jur, si aici deja nu ma mai gandesc la realitatile nevazute, ci ma refer la tot ce se intampla in jurul nostru in viata de zi cu zi.

Prin curatirea sufletului, rugaciune si smerenie, putem dobandi Duhul Sfant, si astfel ni se deschid ochii sufletesti. In momentul in care ni se deschid ochii sufletesti vedem viata cu totul altfel. Din pacate, sunt multi carora nu li se mai deschid ochii sufletesti niciodata. Ei vad deformat totul in viata, si se muta de la intunericul in care au trait in aceasta viata, la intunericul vesnic din viata viitoare. Sa ne cercetam daca avem Duhul Sfant, iar daca nu, atunci sa ne straduim sa-L dobandim.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

judecata

PENTRU ACEASTA DUMINICA VA MAI RECOMANDAM:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Duminica Infricosatoarei Judecati, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Ieromonah Ioan Buliga

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept?

  1. Va veni vremea Judecăţii.
    Vremea când toţi ne vom căi.
    Vremea când iadul, viu (şi veşnic),
    În noi se va dezlănţui.

    Va veni vremea despărţirii,
    De cele care le’am iubit.
    Şi despărţirea (de iubire),
    Va fi un chin, fără sfârşit.

    Va veni vremea când lăuntru,
    Va arde’n facăra căinţei,
    A acuzărilor de sine
    Şi-a chinurilor, conştinţei.

    Va veni vremea Judecăţii,
    Când singuri ne vom osândi
    Şi când dureri necruţătoare,
    Vor sfâşia şi vor, zdrobi.

    Va veni ziua când, launtric,
    N’om mai ierta, (ce ne-am iertat…),
    Când vom vedea, că nu mai este,
    Nimic (posibil), de’ndreptat.

    Va veni vremea despărţirii,
    De bun, de dulce, de plăcut.
    Clipa, când vina lor, va arde,
    (Necruţător), răul făcut.

    Va veni ziua, când ŞI GÂNDUL,
    (Ce’n fărdelege l’am primit),
    Se va prface în acuză,
    Şi’n chin (şi-n foc), fără sfârşit.

    Va veni vremea conştiinţei.
    Va veni vremea, când şi eu,
    Voi înţelege ce tortură,
    E traiul fără Dumnezeu.

    Va veni vremea cea cumplită,
    Când vom vedea, ce am pierdut.
    Când vom vedea ce a fost viaţa
    Şi ce’am distrus, (că n’am crezut).

    Atunci lăuntru mă va arde,
    Într-o auto-acuzare,
    Fără egal şi fără seamăn,
    (Şi fără şansă de iertare).

    Acuza ce acum ne mustră,
    Ne’ndreaptă, (dacă ne’am smerit)
    Şi tot păcatul ni se iartă,
    (Dacă l’am plâns şi spovedit).

    Atunci nu va mai fi iertare.
    (Nici preot şi nici pocăinţă),
    Nici spovedanie nici taină,
    Nici mântuire prin credinţă.

    Cumplită este despărţirea,
    De cele de ne-despărţit.
    (De viaţă, de copiii noştrii,
    De cei mai drag şi mai iubit).

    Dar, cum va fi, când conştiinţa,
    Mă va strivi, strigând că eu,
    (Prin dragostea de mine însumi),
    M’am despărţit de Dumnezeu?

    Când tot lăuntru, va fi numai,
    Ce am trăit şi ce’am lucrat.
    (Plăcere scânavă şi ură,
    Dispreţ, trufie şi păcat)?

    Va veni vremea, când lăuntru,
    Va acuza că l’am sluţit,
    (Că sfântul, vrednicul, cinistitul,
    În fel şi chip, le-am pângărit),

    Că hidoşeniile poftei
    Şi scârna cruntelor păcate,
    Ne’au preschimbat, în chip demonic.
    În monştrii, (pe eternitate).

    Va veni vremea, când lăuntru,
    Va vrea să fie iar curat,
    (Să fie liber, să iubească),
    Să nu mai fie vinovat.

    Va veni vremea conştiinţei,
    Când mă voi despărţi şi eu,
    (De ce iubesc mai mult pe lume),
    De viaţă şi de Dumnezeu.

    De dragostea cea mai curată.
    De mine însumi, de copii,
    De însăşi frumuseţea vieţii,
    (Pentru că am vinovăţii).

    Că sufletul mi-i tot, o vină.
    Findcă n’am vrut să fiu cuat,
    Că n’am vrut post nici pocăinţă,
    Că nu m’am spovedit curat.

    Că n’am iertat sincer la semeni
    Ce mie mi’am iertat mereu.
    Că nu mi’a fost milă de ceilalţi.
    Că nu l’am vrut pe Dumnezeu.

    Am cunoscut în viaţă clipe
    De chin cumplit, interior,
    De sfâşieri înfricoşate,
    Şi de calvar pustiitor.

    Am cunoscut chinul lăuntric.
    Şitm ce înseamnă despărţirea,
    De cele ce’s nedespărţite,
    (Când moartea ne’a răpit , iubirea).

    Dar va veni ziua cea cruntă.
    Ziua cea mai înficoşată,
    Când Dumnezeu va veni însuşi
    Şi ne va face Judecată.

    Va veni ziua’nfricoşată,
    Când fiecare va vedea,
    (Prin mărturia conştiinţei)
    Ce veşnicie va avea.

    Ortodoxia ne oferă,
    IERTAREA’n taina pocăinţei,
    (Prin Hristos, Dumnezeul milei)
    ŞI ÎMPĂCAREA CONŞTIINŢEI.

    Dar, defăimându-le pe’acestea,
    Rămânem doar cu mărturia,
    (Ce’n conştiinţă nu se şterge),
    Spre chin, (pe toată veşnicia).

  2. In momentul cand fiecare dintre noi ne vom vedea cu adevarat, in sufletul nostru, cel mai mare dintre pacatosi, nu va mai incapea in gandul nostru nimic altceva decat plangerea propriilor pacate si nu judecarea aproapelui, osanda de sine si nu osandirea aproapelui, rugaciunea pentru toti oamenii…

    Doamne, ajuta-ne !

  3. Eu stiam ca poporul roman nu a folosit sclavi

  4. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  5. Pingback: MOARTEA si JUDECATA DE APOI. Predicile Sfantului Efrem Sirul si ale Cuviosului Iustin de la Celie la Duminica lasatului sec de carne: “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” -
  6. Pingback: JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si &
  7. Pingback: PARINTELE STANILOAE – Din “Ascetica si mistica Bisericii Ortodoxe”: FRICA DE DUMNEZEU SI FRICA DE LUME -
  8. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  9. Pingback: INFRICOSATOAREA JUDECATA. Ce “carti” se vor deschide in ceasul CELUI MAI MARE EVENIMENT AL ISTORIEI si cum se impaca IUBIREA LUI DUMNEZEU cu “FLUVIUL DE FOC” al iadului, zugravit si in frescele manastirilor noastre? | Cuvântul Ort
  10. Pingback: PREDICĂ DE LA MĂNĂSTIREA OPTINA DESPRE ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ: “Trăim ca şi cum niciodată nu vom muri. Ca într-o hipnoză, parcă suntem ameţiţi” | Cuvântul Ortodox
  11. Cartea este numita “Infricosatoarea judecata”. De fapt eu nu vad nimic atat de infricosator, pentru ca la un moment dat Domnul Iisus Hristos spune “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25;31). Asadar e foarte clar ca Hristos ne vrea binele. Depinde de noi sa intelegem sa facem ce e mai bun, mai ales pentru semenii nostri…sa nu mai fim atat de reci, indiferenti, sa nu mai spunem “ei ala descurca-se, nu ma interseaza”. Ce-ar fi sa incercam…sa ne pese un pic si de cei de langa noi?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate