BUNAVESTIRE – INCEPUTUL MANTUIRII NOASTRE. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici

24-03-2010 Sublinieri

img24-decani.jpg

***

Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

MAI STIM A AUZI VESTEA BUNA CEA MAI PRESUS DE LUME?

Atat de mult ne-am obisnuit cu vestile (mai mult proaste) de zi cu zi si intr-atat viata noastra sta sub semnul grijilor, al stresului, al amagirilor, al simulacrelor de tot felul si al cenusiului cotidian, incat chiar si cei care si-au pastrat aprinsa candela plapanda a credintei abia daca mai pot percepe, prinsi in mijlocul intunericului acestei lumi, intelesul acestei mari Sarbatori. Despre Vestea cea Buna pe care o primim inca o data si noi acum, Sf. Isaac Sirul spunea ca este cel mai binecuvantat si mai imbucurator fapt care ar fi putut sa se intample neamului omenesc. Este un eveniment care ne priveste pe fiecare personal si care, daca i-am constientiza “miza” pentru viata noastra vesnica, ar trebui sa ne umple de bucurie negraita.

Dar cum sa pretuim acest Dar coplesitor care ni se face si cum sa ne bucuram de el cu adevarat daca noi nu am avut si nu avem “Sus inimile” (cum ni se cere in Liturghie), daca noi nu am ajuns sa insetam si sa flamanzim efectiv dupa Dumnezeu, daca noi ne-am indestulat din roscovele desertaciunilor acestei lumi, cautand “implinire” si “satisfactie” in cele pamantesti? Bucuria mantuirii, cum ne spune acelasi mare Isaac Sirul, vine numai cand simtim ca totul este pierdut, ca noi suntem pierduti si cand ne-am dezlipit inima de orice nadejde a lumii acesteia. Ce folos sa ni se spuna ca astazi incepe Mantuirea noastra, daca noi nu am asteptat cu “disperare” aceasta Mantuire, daca noi nu am tanjit sa fim salvati de nimic, daca nu ne-am simtit sufletul bolnav pe moarte si fara sansa de vindecare, daca nu ne-am simtit singuri si straini in aceasta lume si nu am asteptat cu mainile tremurande intinse spre cer minunea straina” care sa ne smulga din deznadejde?

Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor bucura“.

***

bvestire.jpeg

Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la Bunavestire

LUCA 1:24-38

Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.

Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.

Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand ingerul, i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” Si ingerul a plecat de la ea.

Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.

Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul in care Ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca. Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelalte sunt numai locuri in care Isi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei.

Era o vreme cand inima omului era plina numai cu Dumnezeu – o oglinda a frumusetii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme cand totul se afla intru adevar, in mana lui Dumnezeu, in afara de primejdii; dar cand omul, in nebunia lui, a luat lucrurile in mainile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de aici a venit inlauntru robia inimii omului si, in afara, ceea ce se intelege ca istorie a omenirii.

Fiind neputincios sa ia in mainile sale purtarea de grija a inimii, omul a cautat sprijin in lucrurile – insufletite si neinsufletite – pe care le avea in jurul sau. Dar tot ce a gasit omul ca sa-i sprijine inima a fost doar spre a i-o necinsti si a i-o rani.

O, sarmana inima de om, care esti stapanita de multi care nu au nici un drept sau putere asupra ta – ca un margaritar in mijlocul porcilor! Cat de greu ai strabatut robia ta indelungata si cat de innegurata esti de povara intunericului! Domnul Insusi S-a coborat din Ceruri ca sa te slobozeasca din robie, sa te izbaveasca din intuneric, sa te tamaduiasca de lepra pacatului si sa te intoarca iarasi in mana Lui.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai inalt al iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea curata si a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurata.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stalp care arde in intunericul cel mai adanc. Vestea acestei veniri a inceput cu un inger si o fecioara, cu o convorbire intre curatia cea cereasca si cea pamanteasca.

Cand o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un razboi. Cand o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un razboi. Doar atunci cand o inima curata sta de vorba cu o alta inima curata este veselie, pace si minune mare.

Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvant al vestii celei bune pentru mantuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu – intrucat mantuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit aceasta veste buna si a fost cel dintai om care s-a cutremurat de frica si de bucurie. Cerul se oglindea in inima ei curata precum soarele in apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Innoitorul celei vechi, urma sa-si odihneasca capul in inima ei si sa se imbrace in trup.

Evanghelia de astazi vorbeste despre aceasta: Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul, in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Care zile? Dupa zilele care pregateau marea zi a Nasterii Domnului Iisus. Doamne, va veni ziua cea de pe urma, cand toate marile proorociri se vor implini, cand va veni vremea proorocita de Proorocul Daniel, cand nu va mai fi nici o capetenie a casei lui Iuda, cand omul cel slab va suspina impreuna cu zidirea slaba a naturii din jurul sau, nemaiasteptand mantuire de la om ori de la natura, ci numai de la Dumnezeu – in vremea aceea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, zamisleste. Ce legatura are cu mantuirea omului femeia cea stearpa a lui Zaharia? Aceasta este legatura: ea trebuie sa nasca pe Inaintemergatorul Mantuitorului, care va merge inainte ca un soldat care sa anunte venirea Conducatorului. Aceasta femeie stearpa, trecuta cu varsta, putea da nastere numai vestitorului mantuirii, iar nu Mantuitorului. Ea este imaginea adevarata a lumii celei vechi, care era trecuta cu varsta si stearpa, fara copii si fara roada, flamanda si insetata, o imagine a lumii vestejite care este ca un copac batran si uscat, care inca mai poate in chip minunat sa inmugureasca si sa vesteasca venirea primaverii, dar nu este in stare sa aduca roada.

(…)

Dar, printr-o minune a acestor zile nemaipomenite, Elisabeta a zamislit la varsta ei inaintata. “Cum poate fi aceasta?“, se intreaba cei care trec ametitor peste suprafata lucrurilor ca peste gheata unui lac plin de putere si viata. Chiar si cei care simt si recunosc ca lumea nu poate fi mantuita in nici un alt chip decat prin lucrarea minunata a lui Dumnezeu isi intorc capul in alta parte si nu primesc lucrul minunat, intrebandu-se cum se poate aceasta. Daca Dumnezeu nu ar fi viu si atotputernic, atunci nu ar exista nimic si nu ar mai veni nimic la viata; nu s-ar putea intampla absolut nimic. Nu ar putea aduce viata pe lume nici o femeie roditoare, nici una stearpa. Dar, intrucat Dumnezeu, Cel viu si Atotputernic, exista, atunci totul este cu putinta, mai ales pentru ca Dumnezeu nu este legat de legi ale firii pe care El le-a dat sa le lege, nu El Insusi, ci altii, nu pentru a-I opri puterea, ci pentru a lucra mila Sa trebuincioasa. La fel cum un lucru facut de om nu opreste libertatea omului atunci cand il foloseste intr-un fel sau altul, tot asa lumea creata de Dumnezeu, cu legile ei firesti, nu opreste libertatea lui Dumnezeu de a lucra intr-un fel sau altul, dupa milostivirea Sa si dupa nevoile oamenilor. Ca si cum cei care aduc pe lume copii fac aceasta cu singura lor putere si nu prin cea a lui Dumnezeu! Dumnezeu are o grija aparte de viata si o da asa cum doreste El; dand rod acolo unde doreste El si oprind rodul acolo unde El nu doreste. Asa ca se intampla uneori ca o familie, desi implineste legea firii, nu are copii; si uneori o familie trecuta cu varsta, impotriva legii firii, are copii. Dumnezeul Cel viu este singurul Domn al vietii si urmeaza ca numai El Isi arata stapanirea, firea si legile firii nu au nici o putere. Si mai putin fac descantatoarele si vrajitorii, catre care se indreapta spre ajutor femeile sterpe adeseori, pentru a primi ajutor, necunoscand faptul ca acestia sunt slujitorii puterilor intunericului dracilor si nu ai puterii luminii, dumnezeiesti.

Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci cand minunea vine el nu crede in ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-l viziteze Dumnezeu – si se teme de vizita lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu nu-l viziteaza, se plange; dar cand El o face, omul nu-L primeste. Precum atunci, in Rai, Adam a fost asezat intre doi copaci: acela al vietii si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati intre doi copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii; intrucat libertatea, ascultarea si smerenia se pot incerca acum ca si atunci. Trebuie puse la incercare intelepciunea omului, inima omului si vointa omului. Fara ispita nu exista libertate si fara libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de pietre – miscatoare si nemiscatoare.

Toate aceste adevaruri, atat de simple in limpezimea lor, pe care sufletul nu le poate pricepe cu intelegere pamanteasca si pe care acesta nu le poate cunoaste, intrucat pacatul a acoperit vederea duhovniceasca, erau cunoscute Elisabetei, acea femeie batrana simpla si credincioasa. Asadar ea nu a fost s-a mirat ca a ramas insarcinata la varsta ei inaintata, ci a raspuns indata zicand simplu si pe inteles despre rodirea nefireasca din pantecele ei: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“. De ce? Ea totusi nu stie, nici nu ar putea, in smerenia ei, sa cuteze sa-si inchipuie ce mare pret si insemnatate va avea rodul pantecelui ei. Ea nu stie nimic despre insemnatatea fara de asemanare pe care trebuie sa o aiba fiul ei in istoria mantuirii neamului omenesc: Prooroc, Inaintemergator si Botezator. Nici nu cunoaste scopurile adanci ale lui Dumnezeu, care se vor vedea la sfarsitul veacurilor, nici nu intelege cum Dumnezeu Isi implineste aceste scopuri prin slujitorii Lui; in taina, tacut si incet, dar fara cadere ori impiedicari. Ea stie doar un motiv simplu si miscator pentru milostivirea lui Dumnezeu fata de ea: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“, zice ea, “in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Ea socoteste minunea lui Dumnezeu ca un semn al milei Lui pentru ea. Asa este, dar asta nu este tot. Daca ar fi socotit aceasta minune ca un semn al milei lui Dumnezeu fata de intreaga omenire de pana atunci, asa cum era ea stearpa, atunci ea ar fi spus tot ceea ce era de spus. Doamne, prin aceasta minune, Dumnezeu a pregatit o mare minune, prin care El a dorit sa ridice ocara intregii lumi sterpe in privelistea ingerilor.

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, al carei nume este Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. “A sasea luna” se refera la rodul din pantecele Elisabetei, de la zamislirea lui Ioan Inaintemergatorul. De ce a sasea? De ce nu a treia, a cincea ori a saptea? Pentru ca omul a fost zidit in a sasea zi, dupa zidirea intregii naturi. Hristos este Innoitorul intregii zidiri. El vine ca ziditor nou si Om nou. Totul se face nou in El. In aceasta zidire, Ioan este Inaintemergatorul lui Hristos, cu toate ca intaia plasmuire a naturii de catre Dumnezeu a fost inaintemergatoare a vechiului Adam. Ioan Ii prezinta lui Hristos Domnul, intreaga fiinta pamanteasca impreuna cu omul cel vechi, care vine la pocainta in el. El va merge inaintea Domnului, in numele oamenilor, ca traitor si propovaduitor al pocaintei. Aceasta luna a sasea, in care pruncul Ioan a saltat in pantecele mamei sale, arata si al saselea veac in care S-a nascut Mantuitorul, si pecetea a sasea, din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul (6:12).

In luna a sasea, atunci, a fost trimis ingerul Gavriil. In marea drama a primei plasmuiri, ingerii se arata mai intai: La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul (Facerea 1:1). Prin “cerul” noi intelegem ingerii din toate cetele ierarhiei ceresti. Si aici iarasi, chiar la inceputul marii drame a noii plasmuiri, ingerii trebuie sa apara primii. Un inger, prin gura Proorocului Daniel, a hotarat vremea nasterii Imparatului imparatilor; un inger, prin gura Proorocului Isaia si ale altor Prooroci, au vorbit despre felul nasterii Lui; un inger i-a vestit lui Zaharia Inaltul Preot despre nasterea Inaintemergatorului si un inger vesteste acum nasterea lui Dumnezeu Insusi intrupat. Cand se naste Dumnezeu intrupat, cete de ingeri canta deasupra pesterii din Betleem.

Fiecare lucrare a zidirii lui Dumnezeu este o bucurie, caci Dumnezeu nu face nimic din nevoie, asa cum sustin diferite filozofii nestiutoare si religii pagane mincinoase. Fiecare lucrare a zidirii este o bucurie pentru Dumnezeu si El are mare placere sa-Si impartaseasca bucuria cu altii. O bucurie care izvoraste curat din iubire este acel lucru din cer si de pe pamant care sporeste cand este impartasit si nu se micsoreaza, daca cineva cuteaza sa vorbeasca despre o sporire a bucuriei din iubire intru Dumnezeu, Izvorul atat al bucuriei cat si ai iubirii. De aceea, zidind ingerii in prima parte a creatiei, Dumnezeu indata i-a facut impreuna-lucratori in urmatoarele Sale lucrari. Zidindu-l pe Adam, El indata i-a facut un ajutor intru stapanirea Raiului si a tuturor vietuitoarelor din el. Asa este cu Noua Zidire: ingerii si heruvimii lui Hristos, Noul Om; randuind Imparatia Sa, Domnul indata a facut Apostolii impreuna-lucratori ai Sai, apoi alti oameni, sa lucreze cu El nu numai aici pe pamant, in vremea vietii pamantesti, ci si dupa moartea lor trupeasca. In aceasta ajutorare impreuna-lucratoare, Domnul numeste, chiar pana in zilele noastre, sfintii, mucenicii si pe toti cei care au fost si sunt vrednici de aceasta.

Cui ar trebui sa fie trimis marele Arhanghel Gavriil? Iata ce spune Sfantul Ioan Hrisostom in Omilia la Bunavestire:

A fost trimis un razboinic sa dezvaluie taina imparatului, o taina care se cunoaste prin credinta dar nu se poate patrunde din iscodire; o taina in fata careia omul trebuie sa se plece cu smerenie, fara sa judece cu judecata omeneasca; o taina care se intelege cu intelegere Dumnezeiasca, nu omeneasca“.

Cui a fost trimis Arhanghelul? Catre o fecioara logodita cu un barbat al carui nume era Iosif, din casa lui David. Marele Arhanghel al lui Dumnezeu a aparut unei fecioare, caci printr-o fecioara, Preacurata, trebuie sa vina El, care trebuie sa puna inceput lumii noi, zidirii noi. Noua lume trebuie sa fie smerenie si curatie, impotriva lumii vechi stricate care s-a facut necurata prin neascultarea indarjita fata de Ziditor. Fecioara trebuie sa slujeasca drept usa prin care va intra Mantuitorul lumii in lume, ca loc de lucrare si salas al Sau: o fecioara, nu o femeie, intrucat o femeie, la orice inaltimi duhovnicesti ar putea ajunge, este legata de lumea veche si de zidirea veche, fiind legata de barbatul ei si astfel ea nu este libera de doririle lumesti si de o intelegere lumeasca. Pentru aceasta, nu o femeie, ci o fecioara, Preacurata, daruita desavarsit numai lui Dumnezeu si despartita de lumea aceasta in inima ei. O asemenea fecioara a crescut in aceasta lume stricata, ca un crin pe o gramada de balegar, neatins de stricaciunea lumii.

Aceasta fecioara aleasa a fost logodita cu Iosif, rudenia ei. De ce a fost logodita? Iconomia lui Dumnezeu a hotarat astfel, ca ea sa fie ocrotita de batjocura dracilor si a oamenilor. Daca ea nu ar fi fost logodita inainte de nastere, care dintre oameni ar fi crezut ca Fiul ei nu S-a nascut in faradelege? Asa, care judecator pamantesc ar fi scapat-o de stransoarea Legii? Dumnezeu, in iconomia Lui, nu a dorit sa aduca tulburare asupra alesei Sale, nici ispita mare asupra oamenilor si astfel a randuit El sa ascunda Fecioara si nasterea ei sub infatisarea logodnei (“Cand Insusi Hristos a ascuns multe lucruri dintru inceput, numindu-Se Fiul Omului si nedezvaluind pretutindeni in chip vadit unimea Sa cu Tatal, de ce atunci sa ne mire aceasta tainuire, in pregatirea unei astfel de taine minunate si fara de asemanare?– Sfantul Ioan Gura de Aur: Omilia la Matei). De ce numele barbatului era Iosif? Sa ne amintim ca acel Iosif minunat si curat si-a pastrat curatia trupeasca si sufleteasca in mijlocul dezmierdarilor Egiptului; si, in felul acesta, sa usureze constiinta credinciosului pentru a crede ca rodul fecioarei, al Maicii Domnului, era intr-adevar de la Duhul Sfant si nu din patimile pamantesti ale oamenilor.

Si intrand ingerul la ea, a zis: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei“. Noua zidire este bucurie pentru Dumnezeu si pentru om; de aceea incepe cu bunavestire: “Bucura-te!“. Cu acest cuvant a inceput drama noii zidiri. Este primul cuvant, de inceput, auzit pe cand abia se ridica cortina marii drame. Gavriil a numit-o pe Fecioara Maria “fericita” deoarece sufletul ei era, ca o biserica, plin cu daruri datatoare-de-viata ale Sfantului Duh, cu mireasma si curatie cereasca. Nefericiti sunt aceia ale caror suflete sunt inchise pentru Dumnezeu si sunt deschise numai catre pamant, avand mirosul pamantului, al pacatului si al mortii. “Binecuvantata esti tu intre femei“. Cea cu care se afla Domnul este la fel de binecuvantata. Lipsa Domnului este lipsa binecuvantarii. Departarea lui Dumnezeu de om inseamna osanda vesnica; venirea Lui inseamna binecuvantare. Din iubirea Lui pentru om este limpede faptul ca Dumnezeu nu Se va departa niciodata de om decat numai daca omul se indeparteaza mai intai de Dumnezeu. Venirea lui Hristos Dumnezeu in lume marturiseste aceasta iubire nemarginita a lui Dumnezeu pentru om. Daca omul a prilejuit o indepartare a lui de Dumnezeu, chiar si atunci Dumnezeu face primul pas spre om pentru a lega aceasta ruptura. Mai intai o femeie a deschis prapastia dintre om si Dumnezeu. Doamne, o femeie se face acum pod peste prapastie. Eva a cazut intai in pacat si aceasta s-a intamplat in minunatia Raiului, unde totul o ferea de pacat. Maria a fost prima care a biruit toate ispitele si aceasta s-a intamplat in intunericul lumii, unde totul impinge spre pacat. De aceea Eva cea cu vointa slaba a dat nastere, ca rod al ei pe pamant, lui Cain, ucigasul fratelui sau, in timp ce Maria cea mareata a dat nastere Biruitorului biruitorilor, care a scos din umbra pacatului si a mortii rodul Evei celei neascultatoare si necurate.

Iar ea, vazandu-l, pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Ca un copil! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus: “De nu va veti intoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 18:3, 19:4). Lumea aceasta, cu pofte si patimi, indata il imbatraneste pe om. Copilaria noastra este scurta si in vremurile moderne se face si mai scurta. Cine se mai poate face copil din nou? Maria a fost si a ramas asa toata viata ei, prin curatia si intreaga ei intelepciune, prin frica ei de Dumnezeu si ascultarea de El. Nu ar fi intrat in Imparatia Fiului Ei chiar inainte de a predica El despre Imparatie? Doamne, Imparatia lui Dumnezeu era in launtrul ei (Luca 17:21). Ca un copil, ea s-a speriat de aratarea ingerului; ca un copil, ea cugeta intru sine ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta. Nu era nimic mincinos, prefacut sau inselator in ea, ci totul era copilaros – simplu, neprihanit, curat si nevinovat.

Marele Gavriil, care a fost de fata la facerea omului si la inceputul veacurilor si care a avut puterea de a judeca limpede sufletele oamenilor, a judecat limpede gandurile framantate ale Preacuratei Fecioare, mai curat decat putem judeca noi. Atunci, el a vazut nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste cuvinte blande:

Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu“. Nu te teme, copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har! Nu te teme, preabinecuvantata tuturor celor muritori, pentru ca binecuvantarea Domnului se va pogori prin tine peste toti oamenii! Nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! Aceste ultime cuvinte ale arhanghelului se impotrivesc unor teologi din apus, cu privire la “conceptia imaculata“, pe care o au ei; cu alte cuvinte, faptului ca Fecioara Maria s-a nascut din parinti care nu aveau nici o urma din pacatul lui Adam sau din urmarea acelui pacat. Daca ar fi fost asa, de ce ar fi spus ingerul ca a aflat har de la Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu, care are si intelesul de iertare, este aflat de catre cel caruia ii este de folos harul si de catre cel care il cauta. Preacurata Fecioara se ostenise cu vrednicie ca sa-si inalte sufletul la Dumnezeu si fusese intampinata de harul lui Dumnezeu pe calea acestei inaltari.

Sfantul Andrei Criteanul, cugetand prin insuflarea lui Dumnezeu, la menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfanta Fecioara:

Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai aflat har la Dumnezeu – har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva!

Sufletul Fecioarei Maria linistindu-se, vestitorul inaripat al lui Dumnezeu ii vesteste cea mai de pret veste din ceruri:

Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit“.

Vestitorul lui Dumnezeu vorbeste lamurit si amanuntit. Vei lua in pantece: adica in trup. Psalmistul a folosit aceeasi expresie cand a spus: “si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele” (Psalm 50/51:10). Intarind cuvintele “in pantece“, este ca si cum Arhanghelul vrea sa se pazeasca dinainte impotriva teoriei gresite a dochetistilor eretici, ca Hristos nu a avut trup adevarat, nici nu S-a nascut cu adevarat; ca El nu a fost adevarat, om cu trup, ci asemanarea Sa.

Numele “Iisus” sau “Iosua” in ebraica este de asemenea plin de inteles. Acesta a fost numele purtat de fiul Maicii, care a condus poporul israelit catre Pamantul Fagaduintei, prefigurand astfel menirea si faptele Mantuitorului Iisus, care a dus lumea in Pamantul Fagaduintei, adevarat si nemuritor, Imparatia Cerurilor.

Restul vestirii Arhanghelului trebuia sa lamureasca Fecioara ca Fiul ei va fi asteptat ca Mesia; ca El va fi Fiul Celui Preainalt; ca El va primi de la Dumnezeu tronul lui David si ca El va fi Imparat peste casa lui Iacov pentru totdeauna. Toate acestea se aflau in constiinta fiecarui iudeu si mai ales in constiinta aceleia care era luminata duhovniceste, Fecioara Maria, trebuind numai sa-L cunoasca pe Mesia Cel asteptat. Arhanghelul nu i-a spus Fecioarei totul despre Domnul Iisus, ci numai ceea ce ii era cunoscut ei ca proorocire si era pe intelesul ei din Sfanta Scriptura. El nu i-a vorbit ei despre menirea atotcuprinzatoare si cea pamanteasca a lui Iisus, a Lui ca Mantuitor al tuturor oamenilor si popoarelor si neamurilor omenesti, nici ca Intemeietor al imparatiei duhurilor, nici ca Judecator al celor vii si al celor morti si inca si mai putin despre El ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, ca Una dintre cele trei Persoane vesnice ale Sfintei Treimi. Daca i-ar fi spus ei toate acestea, ea ar fi fost si mai derutata. Intreaga ei intelepciune, si curatia ei, nu au facut-o atotstiutoare. Ea trebuia sa invete multe de la Fiul ei atat vremelnic cat si vesnic, ea pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2:19; cf. 2:51). Arhanghelul tinea la asprimea predaniilor evreiesti. El a adunat laolalta tot ceea ce se aflase pe ici si pe colo de la prooroci si ceea ce ii era cunoscut ei (Isaia 9:6-8, 10:16, 11:1; Ieremia 25:5, 30:9; Iezechiel 34:24; Osea 3:5; Miheia 5:4; Psalm 131/132:11; Daniel 2:44 etc.). “Juratu-S-a Domnul lui David adevarul si nu-l va lepada: “Din rodul pantecelui tau voi pune pe scaunul tau“. (Psalm 131/132:11), “Cuvant va trimite Domnul peste Iacob si el se va pogori peste Israel” (Isaia 9:7).

Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti? Ti-ar fi venit mai intai acelasi raspuns in cutremurarea inimii tale? Totusi Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos. Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca. Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat – unde se afla barbatul? Asa ne-am fi intrebat toti, fiind foarte departe de libertatea in care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind inrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca noi sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil?

Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“.

Un raspuns intreg si deplin, care aduce multumire. Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului. “Harul nu intra in legea firii“, spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata (Ioan 6:63). Duhul da viata in chip nemijlocit si mijlocit. Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip nemijlocit in Rai, inainte de pacat. Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta lucrare mijlocita a Duhului este “fireasca“, potrivit legii firii. Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da viata in chip nemijlocit, dupa voia Sa cat si dupa voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor. Dar, in legatura cu darul mijlocit al vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, in sine, este numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul. Dar exista trepte de lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai putin mijlocit. Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara rod. Cazul batranei Elisabeta a fost mijlocit, dar intr-o masura mai mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel. Zamislirea de catre o femeie mai varstnica nu se poate numi lucrare mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva incoace, cu rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de poftele si patimile lor pamantesti. Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria. In istoria facerii de la Adam pana la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“. Aceasta inseamna ca tot cuvantul lui Dumnezeu este deplin in desavarsirea lui. Prin insuflatul Prooroc Isaia, Dumnezeu vorbeste astfel: “Iata, fecioara va lua in pantece si va naste fiu” (Isaia 7:14). Doamne, aceasta urmeaza sa se intample. Chiar de la intemeierea lumii, numai Dumnezeu a spus: “El a spus si s-a facut!“. “Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de sapte ori” (Psalm 11:6).

Fecioara Maria nu a pus la indoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de Arhanghel. Daca s-ar fi indoit, asa cum s-a indoit preotul Zaharia, ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare in intrebarile puse ingerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor erau cu totul deosebite – si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte.

Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau” Ea nu spune: “Iata roaba ta, o, Arhanghele”, ci spune “roaba Domnului“, intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu spune: “fie mie dupa cuvantul Domnului”, ci “dupa cuvantul tau“, aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata. In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui.

La sfarsit, binevestitorul inaripat al “inceputului mantuirii noastre” (din troparul Praznicului Buneivestiri) zboara intr-o lume mai inalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeste – si se face. Nici un vestitor, blestemat prin indepartarea de Dumnezeu si in unire cu puterile intunecate ale lui Satan, nu a adus vreodata pe pamant vesti mai pline de bucurie, decat numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta?

Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atat de curat soarele ca oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre curatie Efrem Sirul:

O, curatie care dai bucurie in inima si aduci raiul in suflet!

O, curatie care esti o mare bogatie neintinata de fiarele salbatice!

O, curatie care te salasluiesti in sufletele blande si smerite, zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu!

O, curatie care inmuguresti ca o floare in suflet si in trup, umpland intreaga casa cu mireasma ei!

Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate inaintea curatiei Fecioarei Maria, din care S-a nascut Soarele vesnic, nemuritor, Mantuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca inaintea ei si care gura nu ar striga cu glas mare “Bucura-te, o, binecuvantato! Bucura-te, zorii mantuirii noastre! Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii! Slava Fiului tau, Domnului Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n veci vecilor. Amin.”

Cititi si:

evaret.jpg


Categorii

Bunavestire, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Nicolae Velimirovici, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “BUNAVESTIRE – INCEPUTUL MANTUIRII NOASTRE. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici

  1. Binecuvântată eşti Fecioară,
    Că cerul Te-a ales mireasă,
    Şi Gavriil ţi-aduce vestea
    C-ai să ne fii Împărăteasă.

    Trimisul cerului se‘nchină,
    Făpturii tale omeneşti,
    Vestindu-Ţi taina mântuirii,
    Şi hotărârile cereşti.

    -Vei fi aleasa omenirii,
    Şi Fiu vei naşte pe Iisus ,
    Prin Duhul Sfânt, în feciorie,
    Atunci Arhanghelul, Ţi-a spus.

    Ce taină mare, ce minune
    Şi dragoste dumnezeiască,
    Şi-n câtă slavă şi cinstire,
    Înalţi făptura omenească.

    Vom şti noi oamenii, Curată,
    Cu-adevărat să Te cinstim,
    Şi întru Buna Ta vestire,
    Cu vrednicie să-Ţi slujim ?

    Să ne’nchinăm Domnului slavei,
    Şi să trăim întru Iisus,
    În adevărul din credinţă
    Şi-n toate cele ce ne-a spus ?

    Vom preţui cum se cuvine
    Şi-om şti să punem în valoare,
    Atâta dragoste cerească
    Atâta milă şi iertare ?

    Vom înţelege-n profunzime,
    La câtă cinste ne-ai adus,
    La Rai, la sfântă înviere,
    Prin Fiul Tău iubit Iisus ?

  2. O , Maică a milostivirii

    O, Maică a milostivirii
    Prin ruga Ta dă bunătate,
    Dă milă-n sufletele noastre
    Credinţă sfântă şi dreptate.

    Deschide inimile noastre,
    Spre viaţa sfântă în iubire,
    Să nu mai îndrăgim păcatul,
    Ci să trudim spre mântuire.

    Şi’adună-ne Tu Preacurată,
    În unitate, prin credinţă,
    Curată, vie, ortodoxă,
    În duh smerit şi-n pocăinţă.

    Că grele curse ne aşteaptă
    Şi mari poveri pe zi ce trece,
    Ne storc şi munca şi credinţa,
    Şi inima ni-i tot mai rece.

    Se stinge-noi toată lumina,
    Şi râvna cea duhovnicească,
    Prin mii de căi de risipire,
    Şi dezbinare omenească.

    Păzeşte-ne Maică credinţa,
    Şi neamul nostru românesc,
    De cursele ce bat la uşă
    Şi răul ce ni-l pregătesc.

    Dă-ne răbdare şi iubire,
    Dă-ne credinţă neclintită,
    Curajul în mărturisire
    Cu duh şi inimă smerită.

    Fii lângă noi în orice vreme,
    Şi –n rugă, când Te vom chema
    O Maică a milostivirii,
    Că ne poţi pururi ajuta.

  3. Pingback: Cuvinte la Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Sf. Luca, Arhiepiscopul Crimeei) « N-am cuvinte…
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » BUNAVESTIRE. Sfantul Teofan Zavoratul si singura bucurie adevarata
  5. Pingback: Sarbatoarea Bunei Vestiri | Razvan Balasa
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce inseamna faptul ca Buna Vestire se savarseste aproape intotdeauna in timpul Postului Mare, care este vreme de plans si de tanguire?
  7. Pingback: Sărbătoarea de Buna Vestire « izvorul credinţei
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTA SI MAREA MIERCURI A VANZARII MANTUITORULUI. Sfantul Teofan ne indeamna sa mutam gandul de la pacatul lui Iuda la serpii cuibariti in noi insine
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » “In aceasta lume in care diavolul isi striga isteric chemarile…” DESPRE DISCRETIA SFINTENIEI SI TAINA VIE A SALASLUIRII DUHULUI SFANT
  10. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI. Predica Parintelui Sofian Boghiu: „Astazi este inceputul mantuirii noastre”.
  11. Pingback: NASTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS - Predica si talcuire teologica exhaustiva asupra TAINEI INTRUPARII de Vladica Hierotheos Vlachos
  12. Pingback: PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL ŞI SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA » Blog Archive » TAINA ÎNTRUPĂRII…
  13. Pingback: BUNA VESTIRE. Predica Parintelui Sofian Boghiu -
  14. Pingback: PREDICI AUDIO LA BUNAVESTIRE si la DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL ale IPS Bartolomeu Anania si Ierom. Dosoftei (Putna) -
  15. Pingback: NASTEREA MAMEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU SI A NOASTRA. Preasfanta Maica si Fecioara… -
  16. Pingback: BUNA VESTIRE. Predicile Sfantului Luca al Crimeei. “Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac” -
  17. Pingback: BUNA-VESTIRE – Taina mai presus de taina. Predica Sfantului Iustin de la Celie -
  18. Pingback: Maica Domnului – Stăpâna cerurilor inimilor noastre | N-am cuvinte...
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate