“ORA PAMANTULUI”. Cand ideologii noii religii seculare ne sting luminile… sau despre “sarbatorile” Noii Ere

27-03-2010 Sublinieri

… şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme. (Daniel 7, 24-25)

Umanismul nu a fost niciodata ce se pretinde: o ideologie seculara lipsita de ceea ce, dispretuitor, arata cu degetul indeosebi la crestinism: obscurantism, misticism, ritualism, feudalism. Nu, cu totul dimpotriva, umanismul (de la Iluminism pana la cel actual, european, progresist, ecologist etc.) este profund irational, “dogmatic” in acceptiunile sale pe care le “vinde” drept certitudini (in ciuda chiar a dovezilor stiintifice) uzurpand, practic, locul credintei. Umanismul este ideologia care, pe planul gandirii, a facut ceea ce au facut iluministii franc-masoni pe planul politic: au scuturat jugul Bisericii si al stapanirii binecuvantate de Dumnezeu si au instaurat jugul lor cel josnic. Pe planul gandirii, umanismul a detronat credinta, aspiratia dreapta catre absolut a omului, exiland-o in relativitate, si au pretins pentru ideologia lor statutul de adevar absolut.

Drept exemplificare, regimul revolutionar francez care a decapitat regalitatea la propriu, in varianta sa cea mai radicala in care programul iluministilor si-a aratat adevarata fata, anume TEROAREA, a inlocuit calendarul obisnuit tinut de Franta cu unul total nou, in care lunile erau re-denumite. Schimbarile nu s-au oprit aici… Au fost instituite inclusiv sarbatori, ritualuri ale noii lumi revolutionare care le inlocuiau pe cele catolice, centrul acestor sarbatori fiind La Fete de La Raison (Sarbatoarea Ratiunii).

Aceasta a fost inlocuita ulterior de un Cult al Fiintei Supreme, la initiativa deistului Robespierre, care proclama existenta unei “religii naturale” ce implica recunoasterea unei entitati “supreme” si a imortalitatii sufletului. Cultul acestei religii naturale se manifesta prin organizarea unei serii de sarbatori “civice”, menite promovarii “valorilor” Secolului Luminilor, cum ar fi “Prietenia”, “Fraternitatea”, “Genul Uman”, “Copilaria”, “Tineretea” si “Fericirea”. Robespierre chiar era convins ca e nevoie de realizarea unei astfel de unitati mistice in jurul Cultului sau pentru ca “pacea si fericirea” sa fie instaurate. (Sa fie oare vorba de un cult masonic?). Semnificativa idolatrizare si ritualizare a Ratiunii si a “valorilor luminilor”!

Sarbatorirea Fiintei Supreme

Marturiile vremii arata inclusiv cum a fost “sarbatorita” Ratiunea: bandele de sans-culots (un fel de lumpenproletariat al epocii, masa de manevra a revolutionarilor iluministi) au devastat bisericile catolice, au distrus crucifixele si tablourile “sfintilor” catolici pentru a face loc, in biserica, celebrarii cultului Ratiunii, cu altar nou, statui ale filosofilor care erau luati drept mentori ai revolutiei. O tanara intruchipa Zeita Ratiunii.

Inscriptia: pe 20 brumar (in loc de 10 noiembrie), anul 2 al Republicii Franceze una si indivizibila, Sarbatoarea Ratiunii a fost celebrata in catedrala Notre Dame

Aceeasi pornire antihristica de a inlocui praznuirile dumnezeiesti cu cele ale noii religii sta si in spatele instaurarii noilor ore, zile, momente care acum sunt dedicate altor “valori ale luminilor” masonice, sunt dedicate pamantului, aerului, femeii, s.a.m.d. care acum, in lumea globalizata, sunt “sarbatorite” pe tot globul, in acelasi timp, de toata lumea. Ele, pe langa scopul mai larg al exersarii umanitatii in ritualurile Noii Ere, au si rolul mai specific de a sluji ideologiilor umaniste, fiecare dupa felul sau. Daca 8 martie slujeste feminismului si egalitarismului de inspiratie comunista, ora pamantului” slujeste ideologiei incalzirii globale mult mai eficient decat o pot face mii de “studii”, vadite si acelea drept falsuri grosolane, realizate de institutele create special cu scopul de a propaga minciuna incalzirii climei. Pentru ca, intr-adevar, perpetuatorii Noii Ere stiu foarte bine forta penetranta a ritualurilor care angajeaza mase de oameni, lumea intreaga, daca se poate. Este o performanta sa determini oamenii, de bunavoie, sa isi stinga luminile, fie ele electrice sau ale Duhului.

Astazi a fost aleasa o asemenea zi, anume “ora pamantului“:

Luminile de la Palatul Parlamentului si din alte cladiri importante din Capitala si din tara vor fi stinse timp de 60 de minute, sambata, incepand cu ora 20:30, pentru a marca “Ora Pamantului”. Alte 29 de orase romanesti, in afara Bucurestiului, vor stinge luminile in aceasta seara. In intreaga lume, mai mult de patru mii de orase din peste 100 de tari iau parte la initiativa. Printre cele mai prestigioase edificii care vor fi cufundate in intuneric se numara Turnul Eiffel, Piramidele sau Sfinxul.

In Bucuresti, cea mai importanta cladire care isi va stinge luminile intre orele 20,30 si 21,30 este Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres. Luminile vor fi stinse de presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, alaturi de directorul World Wide Fund for Nature Romania, Luminita Tanasie, iar acest moment va da semnalul de inceput pentru un show cu recitaluri 100% unplugged sustinute in Parcul Izvor de Sistem, Mihai Margineanu si Lu Cozma, dar si pentru o reprezentatie de jonglerii cu foc, pusa in scena de trupa Raja din Oradea.

Pe langa Palatul Parlamentului, sambata in Capitala vor ramane in intuneric pentru o ora Ateneul Roman, Muzeul National de Arta al Romaniei, Teatrul National Bucuresti, cat si Opera Nationala Romana. Si Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a anuntat ca a devenit partener oficial al miscarii “Ora Pamantului” si ca va stinge luminile in cladirile sale, cu exceptia luminilor de securitate. De asemenea, luminile din cladirile Ministerului Afacerilor Externe vor fi stinse, intre orele 20,30 si 21,30, dar si la misiunile diplomatice ale Romaniei in strainatate.

“Ora Pamantului” este cea mai importanta initiativa globala legata de schimbarile climatice. “Ora pamantului” a fost sarbatorita pentru prima data in 2007, in orasul australian Sidney, cand 2,2 milioane de persoane au oprit toate aparatele consumatoare de electricitate din locuintele lor, timp de 60 de minute, pentru a sensibiliza opinia publica in legatura cu consumul excesiv de energie si cu poluarea provocata de emisiile de dioxid de carbon.

Fondul Mondial pentru Natura este organizatia care a initiat si care coordoneaza acest eveniment.

PS: In ce ne priveste, ii sfatuim pe crestinii ortodocsi sa tina ca in mod normal luminile aprinse in aceasta seara… si mai ales sa nu uite stinsa… Lumina lui Hristos din minte si din inima; si sa refuze sa se alinieze imbecilizarii globale si sa intre in turma oarba a noii “religii” antihristice.

Mai cititi si:


Categorii

Meditatii duhovnicesti, NEW AGE, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Reeducarea ieri, azi si maine, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la ““ORA PAMANTULUI”. Cand ideologii noii religii seculare ne sting luminile… sau despre “sarbatorile” Noii Ere

  1. Pingback: Duminica Floriilor, Ora Pamantului si Marea Farsa a Incalzirii Globale « VORBE INTELEPTE
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “NOUA SPIRITUALITATE” SI “DUMNEZEUL” NEW-AGE
  3. Pingback: Webliografie selectivă Ora Pământului – pro şi contra | BibliotecarInternet's Blog
  4. Pingback: Webliografie selectivă Ora Pământului – pro şi contra « Blogul Bibliotecii Judetene "Panait Istrati" Braila
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Biserica Greciei ia atitudine fata de CALENDARUL FATIS ANTICRESTIN al Uniunii Europene
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “DRAGOBETELE” E MAI ACCEPTABIL DECAT “SFANTUL VALENTIN”? De ce un crestin trebuie sa respinga aceasta “sarbatoare” si care este rostul acestor paganisme modernizate?
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Aux armes, citoyens! 14 iulie, ziua Frantei si a caderii Bastiliei, o comemorare a PRIMULUI EXPERIMENT TOTALITAR AL MODERNITATII ILUMINISTE
  8. Pingback: ADIO BECURI DE 60 W de la 1 septembrie! UE ne obliga sa trecem toti pe becuri ecologice
  9. Pingback: De azi, 1 septembrie, la ordinul UE, in numele mincinos al ecologiei, NU VOM MAI AVEA DECAT BECURI MARI CU MERCUR, DEPRESIVE SI MACABRE
  10. Pingback: CRESTINII IN FATA "NOII ERE" ("NEW AGE")
  11. Pingback: HALLOWEEN, JOACA DE-A DIAVOLUL. Parintele Tudor Ciocan si Cristi Curte la "Sfatul inteleptului" (audio) despre re-paganizarea societatii; cum trebuie sa ne ajutam copiii sa reziste in lume si sa se fereasca de sarbatorile satanice?
  12. Salut.
    Citesc articolele dumneavoastra de cativa ani si-mi sunteti foarte dragi.
    Pana acum ceva vreme citeam si otv-ul acela pseudoreligios al lui saccsiv.Fac o paranteza aici pentru a spuna ca pana acum un an credeam ca este doar om religios , ulterior am vazut ca este doar un ticalos care doreste sa si creeze o secta .Acum daca gresesc….dar nu cred ca gresesc.Ei…. acum cateva zile am vazut un articol acolo despre ora pamantului si omul acela spunea ca el nu-si va inchide luminile si ca este total impotriva acestei miscari.M-am gandit ca sunt idei de om bolnav , care nu accepta nimic din ce nu este emis de judecata lui si care doreste sa fie impotriva a tot , asa din principiu pentru a iesi in evidenta.
    Astazi am citit articolul acesta pe blogul vostru. Eu sunt tehnician si socotesc totul in cifre . Nu inteleg de ce sunteti impotriva economisirii energiei( de orice fel ar fi eceasta) si ce leguatura are lumina din suflet cu becul din bucatarie.Am citit articolul dar cred ca comparatiile sunt exagerate si nereale.Multumesc

  13. @ionut:

    Nu e vorba aici de economisirea energiei, ci de ideologie. Cititi mai atent, va rugam. Este vorba despre faptul ca ora pamantului e parte integranta din teoria incalzirii globale, o ideologie fara suport stiintific, despre care s-a aratat deseori ca lucreaza cu date false [exemplu: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/31/incalzirea-globala-inca-un-scandal-legat-de-falsificarea-datelor-pentru-promovarea-ideologiei/ ].

    In ceea ce priveste indemnul de final, tocmai ca era o chestiune de accent, de nuanta. Indemnul era, odata, de a nu ne inrola/inregimenta in astfel de actiuni globaliste, ca si cum suntem o turma dresata, insa nu intr-un mod ostentativ, de parca cine stie ce fapta de mare vitejie am face, ci aducandu-ne aminte ca, dincolo de globalisme si anti-globalisme, esentialul e dobandirea Luminii – Hristos.

  14. Multumesc pentru raspuns.
    Cu siguranta nu m-am gandit ca este vorba de economisirea energiei.Dar, totusi poate ca sunt si momente in care trebuie sa ne unim asa cum trebuie sa ne unim in dragostea lui Hristos.Nu inteleg cum voi care sunteti oameni cu scoala puteti cadea in astfel de plase. SUnt sigur ca sunt si mizerii asa cum sunt vaccinurile in exces si medicamentele care fac mai mult rau decat bine si promovarea homosexualitatii sau multe alte mizerii.Totusi desi nu stiu mare lucru despre incalzirea globala, stiu cu certitudine altceva. Acum 10 ani in bucuresti nu se putea repira in intersectii datorita fumului produs de autovehicule. astazi , dupa introducerea motoarelor euro 4 si eur 5 -al caror rol este de a preveni incalzirea globala-nu se simte nimic iar bucurestiu nu mai arata a si cand ar fi prins intr-un glob rosu-caci stii? asa se vedea din afara bucurestiului cand te duceai pe la ora 8 seara spre bucuresti.Nu trebuie sa fim asemeni oilor dar cred ca nici nu trebuie sa cadem in extrema cealalta.

  15. @ionut:

    Aveti dreptate cu Bucurestiul, insa problema poluarii nu este acelasi lucru cu ideologia sau/si teoria incalzirii globale. Insistam asupra acestei diferente, fara sa fie gaura in cer daca nu este sesizata, dar… 🙂

    Poluarea este stiintific si chiar omeneste (la bunul simt) masurabila si verificabila. Incalzirea globala este cu totul altceva – e o teorie extrem de controversata, invalidata de o serie de date, iar cele care o sprijineau dovedite a fi falsificate.

    Nu suntem impotriva actiunilor colective pentru scopuri pragmatice sau bune, neutre, sa zicem o campanie de curatenie, daca tot ne gandim la poluare. Insa aici era vorba, totusi, de o campanie globala strans legata de incalzirea globala, anume pentru a o intipari in constiinta oamenilor ca si cum ar fi un FAPT STIINTIFIC, cert, iminent, in conditiile in care NU E.

    Poate acum e mai clar. Total de acord cu dvs in a nu cadea in extreme, altminteri.

  16. Va inteleg pozitia acum. In continuare cred ca orice efort pentru o lume mai curata nu este suficient-toate acestea avand in vedere ca pe primul loc trebuie sa fie omul si celelalte fiinte conlocuitoare .Este interesanta pozitia dumnevoastra unde radicalizarea vine doar ca un strigat de atentie asupra unor posibile manipulari-. Multumesc pentru raspunsuri

  17. a… si nu in ultimul rand.incalzirea globala fie ca ne place fie ca nu, are lagatura cu poluarea. terra se comporta ca un organism urias, controlata de evenimente de ordin planetar. atunci cand se produc evenimente majore, ceva se modifica. exista sisteme de feed back asemenatoare pana la un anumit nivel cu cele produse in organismul animal( bineinteles pastrand diferentele legate de tipul actiunii) care pot controla pana la un anumit nivel integritatea sistemului. de-a lungul istoriei au existat evenimente care prin violenta lor au modificat clima la nivel grlobal- eruptiile vulcanice. nu incerc sa va modific pozitia, pentru ca eu nu le-am experimentat personal si nici nu am lucrat la nici un proiect din acest domeniu deci pot fi influentat de ce am citit.

  18. Pingback: BECURILE “ECONOMICE” cu mercur: periculoase si otravitoare (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Radu Herjeu despre INTERZICEREA BECURILOR CU INCANDESCENTA, VACLAV KLAUS si UNIUNEA EUROPEANA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: VENDEE 1793. Documentar (Video+subtitrare romana) despre Revolutia Franceza. CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE. Rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate