Sfanta si Marea Sambata: PUNEREA IN MORMANT SI COBORAREA LA IAD A MANTUITORULUI NOSTRU, IISUS HRISTOS. Cum Il putem insoti duhovniceste?

23-04-2011 Sublinieri

Pentru toti fiii ei credinciosi si pentru toti cei… cu urechi de auzit si dornici de a intra in ascultarea Bisericii, ea, Maica noastra de suflet, ne cheama si astazi, cu deosebire, la cuvenita cinstire acestei zile sfinte de mantuire platita cu pret preascump:

“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca…”

***

“Sa piara deci din mintea noastra toate cele pamantesti si sa ramana singur Iisus cu Crucea Sa!”

***

“Cand te copleseste ceva, nu te intrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormantul Mantuitorului, ca si mine: eu, si in inchisoare, si in deportare, am stat totdeauna cu duhul la mormantul Domnului!”. (Sf. Kuksa de la Odessa)

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pret de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

Azi sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.

“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

sursa

***

Cititi, va rugam:

CUM SA NE POGORAM LA IAD IMPREUNA CU HRISTOS?

(…) Iadul e un punct de trecere, nu o destinatie. Noi nu suntem chemati sa ramanem acolo. Dar nu exista nici o scurta­tura pe care sa o putem apuca ca sa evitam aceasta trecere, daca vrem sa ajungem la destinatia noastra finala, care e cerul si im­paratia lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca Hristos a trecut El in­susi prin acea experienta. Gandirea lui Siluan e hristologica si din aceasta pricina nu duce la deznadejde. Fiindca biruinta lui Hristos asupra iadului e conditia prealabila a trecerii noastre prin el. Astfel, ea este o rasturnare a secventei moarte-inviere: invierea lui Hristos precede acum intrarea noastra in iad si din aceasta pricina nu ne duce niciodata la disperare.

Inteleasa hristologic, aceasta tema face ca virtutile duhov­nicesti cum sunt smerenia si iubirea, sa fie profund teologice. Tinandu-ne mintea in iad, ne smerim pe noi insine nu in mod psihologic, ci ontologic. Luam parte la adancul nefiintei din care am venit inainte ca Dumnezeu sa ne aduca la fiinta. Experiem absenta lui Dumnezeu ca vidul nostru existential si aici, in acest gol, il intalnim pe stramosul nostru Adam plangand si tanguindu-se pentru pierderea raiului (o tema atat de draga Sfantului Siluan). Devenim in acest fel identici cu intreaga umanitate, mai cu seama in starea ei cazuta, si identificandu-ne cu ea in caderea ei, dobandim adevarata cunoastere de sine si incetam de a ne mai mandri – simpatizand in acelasi timp cu toti cei care ase­menea noua sunt pacatosi, inclusiv cu vrajmasii nostri, si astfel ii iubim pe toti nu in mod sentimental, ci existential, nu silindu-ne sa facem aceasta dintr-un imperativ etic, ci impartasind insasi existenta lor, separatia lor de Dumnezeu, moartea lor. Toate aceste lucruri le-a facut Hristos, si fara ele hristologia ra­mane o invatatura moarta. (…)

***

Parintele Zaharia de la Essex:

CUM SE POATE REALIZA POGORAREA NOASTRA DUHOVNICEASCA LA IAD prin implinirea cuvantului “Tine-ti mintea in iad, dar nu deznadajdui?

(…) Apostolul ne spune că biruinţa a venit în lume prin pogorârea la iad şi prin urcuşul care i-a urmat. Astfel, atunci când Domnul sugerează lui Siluan (şi prin el întregii noastre generaţii) iadul, El oferă prin aceasta omului prilejul unei pogorâri, al unui mers în jos. Ii dă mijlocul de a dobândi smerenia şi, devenit atunci asemenea Lui, de a câştiga biruinţa duhovnicească. Pe această cale, cum spune arhimandritul Sofronie, „cei pe care îi conduce duhul lui Dumnezeu nu încetează vreodată să se osândească pe ei înşişi ca nevrednici de Dumnezeu” (De la Prière I) şi să se îndrepte tot mai în jos, spre baza piramidei răsturnate, Hristos, care susţine povara intregii existente, şi care ridică păcatul lumii. Cât despre cei ce se socotesc vrednici de a fi inaltati fara a bea din paharul pogorarii, Domnul le spune fara nici un echivoc: „Nu stiti ce cereti” (Mc 10, 38). Iar Capernaumului, care cu obraznicie „ceruse un semn”(Mt 19, 39), altul decat al lui Iona, Domnul ii raspunde osândindu-l: „Şi tu, Capernaum, n-ai fost înălţat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!” (Lc 10, 15); atunci când l-a înălţat şi îndreptat pe vameşul care „nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer”, dar care, în rugăciunea sa plină de osândire de sine, împlinea legea lui Hristos, potrivit căreia „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Lc 18, 13-14). Domnul Insuşi, numai pentru zidirea noastră, atunci când oamenii Il slăveau pentru minunile Sale, El le aducea numaidecât aminte profetic de crucea şi moartea care-L aşteptau, dar şi de învierea Sa cea de a treia zi (Lc 13, 32; 18,33).

Astfel, prin moartea pe cruce, calea Domnului se întinde până în adâncurile iadului. Şi aşa cum, atunci când este cufundat în apele botezului, credinciosul întâlneşte pe Hristos, se îmbracă în El şi iese „la o viaţă nouă” (Rm 6, 4) prin faptul că Domul a pogorât cel dintâi şi a sfinţit apele, la fel, când ne porunceşte să pogorâm la iad, El nu o face pentru a-l pierde pe om, ci pentru ca acesta din urmă să exploreze şi aici taina negrăită a smeritei iubiri dumnezeieşti care ajunge până şi în acest loc înfricoşător. Această cale contribuie la smerirea omului până la capăt în faţa minunii iubirii lui Dumnezeu, pentru ca, răspunzându-i cu recunoştinţă, să se umple la rândul său de o iubire atât de desăvârşită şi de definitivă pentru Hristos, încât nimic, nici un loc, nici măcar iadul, să nu-l mai poată despărţi de El. Cunoaşterea tainei lui Hristos nu va fi niciodată desăvârşită dacă experienţa omului nu înglobează şi iadul.

Calea pe care o indică Biserica

Această smerită coborâre e şi calea pe care umblă sfânta Biserică. Dacă examinăm cu atenţie duhul Bisericii exprimat în rugăciunile ei, vom vedea din nou această dublă mişcare: mai intai de pogorâre, iar mai apoi de înălţare. De exemplu, la săvarşirea Tainelor Botezului sau Euharistiei, vedem pe săvârşitor smerindu-se, osândindu-se pe sine însuşi şi pogorându-se cu mintea: „(…) nu te scârbi de mine, nu-ţi întoarce de la mine faţa Ta, ci mai degrabă întoarce-ţi privirea de la păcatele mele (…) ca un nu fiu ruşinat şi umilit, ci trimite peste mine o putere de sus, (…) şi sădeşte (…)” (Molitvelnic, slujba Botezului). Şi deopotrivă: „Nimeni nu este vrednic (…) să se închine Ţie, împărate al slavei, (…) dar în negrăita Ta iubire faţă de noi (…)” (Liturghia Sfantului Ioan Gură de Aur). Prin această smerită mişcare, Dumnezeu îl îmbracă cu putere pentru a săvârşi slujirea sfântă şi a-l înălţa astfel nu numai pe el însuşi ci şi pe credincioşii pe care Duhul lui Dumnezeu i-a încredinţat lui. Aproape toate rugăciunile importante ale Bisericii se împart în două părţi. In prima parte se realizează pogorârea minţii, iar în cea de-a doua, prin credinţă înălţarea ei, în timpul căreia credincioşii se încredinţează milostivirii nesfârşite a Făcătorului de bine, Dumnezeu. Pentru a ne asigura de acest lucru, e de ajuns să citim rugaciunile dinainte de Sfânta Impărtăşanie.

E însăşi mişcarea căinţei

Intreaga viaţă a credincioşilor nu e decât o viaţă de căinţă. Prin căinţă se realizează pogorârea smereniei „sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca ea să ne înalţe la timpul cuvenit” (1 Ptr 5, 6). Această pogorâre e de bunăvoie şi purcede „din credinţă”. In cuvântul său „Despre căinţă”, Sfântul Ioan Scărarul rezuma acest adevăr astfel: „Prin căinţa liberă şi de bunăvoie, omul care se căieşte scapă de chinurile şi durerile fără voie” (Scara 5). Pogorând, aşadar, cu mintea la iad, omul nu face nimic altceva decât să urmeze pe Domnul. Dar se fereşte să deznădăjduiasca, căci calea Domnului duce la viaţă şi încă „la viaţă din belşug”. Această taină a pogorârii şi înălţării Domnului a fost prefigurata în chip minunat de cei trei tineri evrei pe care Nabucodonosor ii aruncase în cuptorul de foc. Aceşti trei sfinţi adolescenţi au luat asupra lor păcatele şi călcările poporului lor, osândindu-se cu mintea ca unii care ar fi vrednici de foc pentru fărădelegile lor. Şi cu smerenie şi-au înălţat rugăciunile Dumnezeului părinţilor lor. Dar pentru că se găseau în chip profetic pe smerita cale a pogorârii Domnului Iisus, s-au învrednicit pe bună dreptate sa fie însoţiţi de Fiul lui Dumnezeu însuşi, chiar şi înainte de intruparea Sa, Care S-a pogorât în cuptor şi „mergea în mijlocul focului” împreună cu ei, ţinându-i „teferi” (Dn 3, 25). Desigur, în acel moment puterea tainei lucra în mod profetic. După intruparea Domnului, pogorârea Sa la iad şi înălţarea Lui, puterea aceleiaşi taine e infinit mai mare, căci nu mai este stare inauntrul făpturii create care să nu fi fost „umplută” de lucrarea Persoanei lui Hristos (cf. Sfântul Irineu al Lyonului, Contra ereziilor 21: „Hristos a străbătut toate stările vieţii omeneşti ca să le «umple» cu lucrarea Sa îndumnezeitoare. A mers până la moarte pentru a se face cel dintâi născut din morţi şi a dobandi întâietatea în toate” [1 Tim 2, 5; Col 1,18]). El este stăpânul vieţii, care merge înaintea noastră şi ne arată calea.

Practica acestui cuvânt al vieţii

Acum că am întemeiat teologic cuvântul Domnului adresat Sfantului Siluan – „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” – ramane să lămurim punerea sa în practică. Cu toate acestea, mai înainte trebuie să subliniem limpede faptul că toată puterea tainei, ascunsă în acest cuvânt, stă în aceea că pogorârea lui Hristos la iad a fost de bunăvoie şi lipsită de orice păcat, realizata numai şi numai din ascultare faţă de Tatăl şi pentru mantuirea lumii. De aceea, pentru a fi binecuvântată şi dusă la bun sfarsit, pogorârea omului trebuie să fie întreprinsă şi ea de bunavoie din porunca Domnului. Experienţa iadului la Sfântul Siluan a fost roada harului, şi astfel descoperirea îndemnului lui Hristos a corespuns în chip desăvârşit trăirii sale. E greu să sesizam adâncimea fără pereche a unei asemenea experienţe. Totusi, intrucât e expresia căii Domnului şi a vieţii ascetice a Bisericii, ne vom strădui, referindu-ne la Sfinţii Părinţi, să pătrundem in adâncul acestui cuvânt şi să-i înţelegem puterea.

Cuvantul „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” e o porunca dată de Domnul pentru ca credinciosul să-L imite în pogorarea Lui, nădăjduind în acelaşi timp în milostivirea Sa şi în mantuirea veşnică pe care a dobândit-o pentru noi prin Intruparea Sa. Şi numai dispoziţia omului în primirea şi punerea în practica a acestui cuvânt şi viaţa sa atrage harul lui Dumnezeu. Ca lumină dumnezeiască, acest har descoperă şi afirmă acest adevar: iadul e locul spiritual în care se află omul despărţit de Dumnezeul iubirii. Lumina harului vădeşte păcatul, ticăloşia şi saracia duhovnicească. Această cunoaştere naşte în suflet zdrobirea – dar preţios al lui Dumnezeu făcut omului, fiindcă este preludiul smereniei şi pregăteşte un loc în care Dumnezeu să se poata sălăşlui în noi.

Zdrobirea, izvor de vitejie duhovnicească

Rezultat al acţiunii harului, această zdrobire face să se nască vitejia duhovnicească. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că nu e nimic„mai curajos decât o inimă înfrântă şi smerită, care respinge fara osteneală oştirile demonilor şi le pune cu totul pe fuga” (Cateheze 2, 42-44). Această zdrobire aduce vitejia duhovniceasca fiindcă „e singura stare în care omul, inspirat de harul dumnezeiesc, îndrăzneşte să-şi contemple propria mizerie duhovnicească, fără a cădea însă în deznădejde, încrezător dimpotrivă în aceea că acela, care l-a făcut să-şi vadă adâncul părăsirii sale, e în stare şi să-l facă să ajungă fără vătămare pe celălalt ţărm, unde se află Dumnezeu. Ajunge la această stare adoptând o atitudine profetică: pune toată dreptatea pe seama lui Dumnezeu, în timp ce faţa sa şi-o acoperă de ruşine [cf. Dn 9, 7]”. Astfel Sfântul Ioan Scărarul afirmă şi el că vitejia duhovnicească e în acelaşi timp o biruinţă (Scara 14). Biruinţă prin aceea că, fără curajul pe care îl naşte zdrobirea, omul nu poate face faţă în chip potrivit sărăciei sale duhovniceşti, o sărăcie care se descoperă a fi un dar şi devine temeiul urcuşului său duhovnicesc (cf. Sfântul Simeon Noul Teolog: „Ce e mai slăvit decât această sărăcie duhovnicească, care ne deschide împărăţia cerurilor?” [Cateheza 2, 42-44]). Puterea acestui fenomen duhovnicesc al zdrobirii a cunoscut-o Sfântul Siluan prin cuvântul lui Hristos: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Şi a descoperit-o recurgând la cântarea sa îndrăgită: „Curând voi muri şi sufletul meu ticălos se va pogorî în iadul strâmt şi întunecat, şi acolo singur, chinuit în flacăra nestinsă, voi spune plângând: «Unde eşti, Doamne, lumina sufletului meu? Pentru ce m-ai părăsit? Nu pot trăi fără tine!»”

In prima parte a acestei cântări, Siluan refăcea în sufletul său simţirea arzătoare a iadului, care nimiceşte orice gând pătimaş, în timp ce, în cea de-a doua, el îşi îndrepta mintea spre iubirea şi milostivirea lui Hristos, pe care Il cunoscuse şi Il purta în inima sa. Intr-o primă etapă, el se îndrepta cu smerenie în jos, urmând calea pogorârii, pe care vrăjmaşul nostru trufaş nu o putea urma. Şi liber atunci de împilarea vrăjmaşului, inspirat şi de amintirea milostivirii Domnului, se îndreaptă în întregime spre Dumnezeu, şi în acest chip face experienţa urcuşului, prilejuită de harul dumnezeiesc. In aceeaşi perspectivă, Sfântul Siluan îl sfătuieşte pe cel ce doreşte să-şi păstreze puterea mântuitoare a zdrobirii, să-şi aducă aminte neîncetat de păcatele sale, să se smerească şi să se mâhnească pentru ele, chiar dacă ele i-au fost iertate de Dumnezeu.„Aşa se biruiesc vrăjmaşii.” Prin cuvântul său, Domnul i-a descoperit lui Siluan mijlocul de a dobândi zdrobirea şi smerenia şi de a birui prin aceasta pe vrăjmaşul.

Zdrobirea e o vitejie pentru suflet şi o lumină care îngăduie omului să deosebească orice gând ce se apropie de minte. Zdrobirea duce la smerenia care este biruinţa asupra vrăjmaşilor şi pregăteşte sufletul pentru a-l face să devină un vas al lui Dumnezeu. E un preţios dar al harului, dobândit prin osândirea de sine, a cărui formă extremă, cea mai puternică, e osândirea de sine la iad. Sfântul Ioan Scărarul confirmă acest lucru, spunând ca rugăciunea celor ce se căiesc – „ştim, ştim bine că suntem vrednici de toate chinurile iadului” – era în stare „să mişte până şi pietrele” (Scara). Altundeva spune că osândirea de sine la iad „fereşte mintea de profanarea” vrăjmaşilor.

Smerenia şi curăţia minţii

Conformându-se duhului cuvântului Domnului: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”, omul dobândeşte smerenia şi curăţia minţii – condiţii indispensabile ale nepătimirii şi unirii cu Dumnezeul sfinţeniei. Această ştiinţă a învăţat-o sfântul prin acel cuvânt primit direct de la Domnul. După cum scrie el însuşi: „Am început să fac cum m-a învăţat Domnul, şi inima mea a gustat dulceaţa odihnei în Dumnezeu”.

Stăpân al acestei cunoaşteri dăruite de Dumnezeu, Siluan dă mărturie de faptul că oricine se socoteşte din inima sa vrednic de focul cel veşnic devine inaccesibil vrăjmaşilor şi liber de gândurile pătimaşe. In întregime, cu mintea şi cu inima, el rămâne ferm în Dumnezeu. Dar de îndată ce pierde amintirea flăcărilor iadului, gândurile ajung din nou puternice.

In zilele noastre, constatăm cu întristare că oamenii suferă cumplit de dezintegrarea minţii. Imaginaţia, care nu e decât una din puterile minţii, supraalimentează şi guvernează viaţa oamenilor. La unii dintre ei, aceasta duce la învârtoşarea inimii din mândrie, iar la alţii chiar la boli mintale. Potrivit învăţăturii Evangheliei şi Scripturii, mintea funcţionează în mod normal atunci când este unită cu inima. Şi această unire se realizează atunci când mintea e îmbrăţişată de focul zdrobirii. Prin urmare, Sfântul Siluan ne arată calea spre tămăduirea sufletului: Ţine-ţi mintea în inimă şi în iad. Cu cât te vei smeri mai tare, cu atât mai înalte vor fi darurile pe care le vei primi de la Dumnezeu”. (…)

*

***

Cuvant tulburator si insufletitor pentru Sambata Mare al SFANTULUI INOCHENTIE AL ODESSEI:

“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor“.

“Iata, fratilor, povata pe care ne-o da Sfanta Biserica pentru aceste zile mari si sfinte! Cu aceasta ea voieste sa ne zica: evenimentele pe care le amintim in aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc si nici mintea nu le poate cuprinde; sa parasim deci orice rastalmacire, sa indepartam de la noi toate gandurile pamantesti, sa lepadam toata grija cea lumeasca, sa stam cu frica si cu cutremur in cea mai adanca tacere; sa privim, sa fim cu luare-aminte si sa luam invatatura.

Supunandu-ne acestei povete a Sfintei Biserici, si noi, fratilor, n-am fi deschis gura noastra cea nevrednica daca n-am fi crezut aceasta de trebuinta si n-am fi avut de gand a va aduce si pe voi si pe noi insine mai aproape de aceasta dorita tacere sufleteasca si trupeasca, pe care ne-o cere Sfanta Biserica. O, cat de trebuincioasa este ea aici! O, cat de trebuincios lucru este ca noi, inconjurand mormantul Mantuitorului nostru, sa facem sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti si sa ne ridicam cu mintea si cu inima mai presus de toate cele lumesti! Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge si se junghie, si noi sa fim privitorii reci ai acestei junghieri? Si injunghiindu-Se, El voieste sa se dea spre mancare credinciosilor; oare au loc aici strigatele trupului si ale sangelui?

Sa piara deci din mintea noastra toate cele pamantesti si sa ramana singur Iisus cu Crucea Sa! Oare e mic El pentru mintea noastra? Ce minuni si cate taine nu sunt ascunse in aceste rani! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este adevarul absolut, pentru care pacatul e atat de nesuferit, incat el (adevarul) loveste pana si pe Unul-Nascut Fiul Sau, care a ridicat pe umerii Sai pacatele noastre! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este intelepciune neajunsa, ale carei cai sunt tot atat de departe de caile noastre pe cat de departe este cerul de pamant! Cine putea sa astepte mantuirea de la cruce? Cine se putea gandi ca viata vesnica va fi inchisa in mormant? Cauta si vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desavarsita, care niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), care urmareste pe cei iubiti pana in adancurile iadului si se jertfeste pentru ei! Cauta in sfarsit si vezi cum toate atributele in Dumnezeu una sunt: iubirea nu este decat aceeasi dreptate care miluieste, si dreptatea nu este decat aceeasi iubire care purifica si vindeca.

Acestea toate tu le poti vedea prin aceste rani privind in sus spre Dumnezeu. Priveste prin ele in jos, spre lume, si ti se vor descoperi tainele lumii si ale omului. Aici gasesti lamuriri pentru tot trecutul, caci din ce a fost facuta Crucea? Din lemnul cunostintei binelui si raului. Ce maini au facut-o? Acelea care au fost intinse spre fructul oprit.

Aici vei gasi lamuriri pentru timpul de fata. Noi cu totii ne aflam sub cruce, impovarati de felurite nenorociri. De ce? Pentru ca asemenea Suferindului de pe Golgota, strabatand calea suferintelor, sa intram prin ele in slava cea dintai.

Aici gasim lamuriri pentru viitorul nostru. Mormantul lui Iisus este desert. De ce? Pentru ca toate mormintele vor fi candva desarte si parasite de mortii lor. Celui cuvios nu i s-a dat sa vada putreziciunea (Fapt. 2, 3) pentru a fi noi incredintati ca toti cei asemenea Lui se vor imbraca candva in fericita nemurire. Nu degeaba in ceasul mortii Lui insusi pamantul s-a cutremurat. Insusi cerul s-a intunecat, s-a rupt catapeteasma bisericii si mortii s-au sculat din morminte. Pe Golgota s-a hotarat nu numai soarta oamenilor, ci si soarta a toata lumea. Acolo a fost rascumparata intreaga faptura spre slava libertatii fiilor lui Dumnezeu.

Iata cate taine se cuprind in mormantul lui Iisus pentru credinta si speranta noastra! Nu mai putine taine cuprinde acest mormant si pentru iubire. Vrei sa stii cum trebuie a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele? Nu intreba de aceasta pe nimeni: priveste la Domnul, Cel ce s-a rastignit, si vei afla ce inseamna a iubi cu adevarat. Vrei sa cunosti pana unde trebuie sa-ti intinzi rabdarea, smerenia, supunerea, nerautatea sau blandetea ta? Nu te gandi mult la aceasta, priveste la Domnul, Cel ce s-a rastignit si vei vedea care sunt hotarele si masura acestor virtuti.

Cauta indemnuri la pocainta si mijloace pentru a-ti incalzi inima cea racita de pacate. Imbratiseaza cu mintea ta corpul cel de viata datator si daca el nu va putea incalzi inima ta, atunci pentru ea nu mai ramane decat flacarile iadului.

Toate le gasim in mormantul Mantuitorului, toate le putem invata de la Crucea Lui. Nu ne ramane decat sa ne infatisam inaintea acestui mormant, sa facem sa amuteasca in noi toate cele pamantesti, sa indepartam de la noi desertaciunile si grijile, sa ne departam de lume si sa ramanem cu Iisus. Ah, sa ramanem cu El!

Au nu putem ramane numai cu Dansul nici macar un ceas? Si la ce sa ramanem cu El? Pentru ca sa primim de la Dansul lasarea si iertarea pacatelor! Pentru ca sa auzim: “Astazi veti fi cu mine in rai”, in raiul indreptarii. Pentru ca apoi, cand va veni vremea, sa fim si in raiul vesnicei petreceri cu El. Altfel, ce folos ne va aduce sederea noastra langa acest mormant si inchinarea la aceasta Cruce?

Cand avem mintea imprastiata, usor se imprastie si impresiile cele bune, dobandite aici. Focul dragostei ceresti aprins de acest mormant, se stinge repede de suflarea cea rece a patimilor; strigatul trupului si al sangelui nu va intarzia a inabusi glasul cel lin al constiintei redesteptate. Sfanta Biserica vede toate aceste primejdii si de aceea ne fereste de ele cu atata ingrijire.

Sa taca deci tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Amin”.

(din: Inochentie al Odesei – cuvantari la Sfantul si Marele Post)

plangerea-lui-hristos.jpg

***

Sf. Nicolae Velimirovici – Din Ierusalim, in (…) Sambata Mare

Din scrisorile misionare ale Sfantului Nicolae Velimirovici

Sâmbăta Mare

Iată-ne acum în Ierusalim, cel mai mare câmp de bătălie din istoria neamului omenesc. Acesta este Kosovopolje al omenirii. Multe bătălii s-au dat aici între oştirile împărăţiei cerurilor şi oştirile împărăţiei pământeşti. Oştirile împărăţiei cerurilor întotdeauna au părut mai slabe, şi întotdeauna au părut înfrânte înainte de biruinţă. Căpetenia oştirii împărăţiei cerurilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a dat bătălia cheie în acest loc, şi a câştigat biruinţa cheie. Toate bătăliile pe care le-au dat înainte de El luminoasele Lui oştiri seamănă cu bătălia Lui atât prin chinuri, cât şi prin biruinţe.

Sunt de-acum şase zile de când trăim pătimirile Domnului nostru. Am străbătut toate locurile chinurilor Lui, şi pe toate le-am udat cu lacrimile noastre. Sufletele noastre se simt chinuite până la istovire. Trupeşte, însă, ne simţim minunat de bine. Dormim puţin, postim mult, stăm cu ceasurile la slujbe, întreaga zi, de pe colină pe colină, prin Sfânta Cetate. Şi nimeni nu e obosit, nimeni nu e bolnav, nimeni nu se plânge! Sufletul însă e apăsat ca de o piatră de mormânt. Nimic în lume afară de Învierea Domnului nostru chinuit nu poate să ridice această piatră de mormânt şi să aducă înviere sufletelor noastre. De-abia aşteptăm ca sâmbăta aceasta să plece de la noi şi să ne întâlnim cu duminica preaslăvită.

Unde sunt adventiştii din Bacika să vină la Ierusalim şi să trăiască aceste pătimiri sufleteşti câte am trăit noi în aceste şase zile? Atunci nu le-ar mai da prin minte să prăznuiască sâmbăta în locul duminicii. Iată, sâmbăta nouă nu ne-a adus nici o uşurare. În această zi doar însumăm toate pătimirile Domnului nostru, adunăm toate chinurile Lui. Şi aşteptăm duminica: uşurare, odihnă şi izbăvire.

„Ce s-a întâmplat azi cu Domnul?” – întreabă funcţionarul Ilia.
„S-a pogorât la iad ca să se arate pe Sine şi Evanghelia Sa şi celor ce au răposat mai înainte de venirea Lui, aşa încât să ia sub stăpânirea Sa toate generaţiile omeneşti trecute, prezente şi viitoare, să le arate tuturor adevărul şi să-i îmbie pe toţi cu mântuirea”.

„Dar ce, adventiştii prăznuiesc pogorârea lui Hristos la iad, nu învierea Domnului?”.

Astăzi am mers de câteva ori în biserica Mormântului Domnului. Am fi vrut să fim acolo necontenit – ca şi cum nevăzutul nostru Stăpân ne cheamă la Sine pe Golgota, ca prin rănile Sale trupeşti să vindece rănile noastre sufleteşti. Biserica aceasta se mai numeşte şi Biserica Învierii. S-ar putea numi fără împiedicare şi Biserica Înviată – fiindcă într-adevăr a înviat de câteva ori. Împăratul păgân Adrian a dărâmat-o din temelie şi în locul acela a pus idoli de nebuni: pe Jupiter şi Venera, urâciunile romane. Iulian Apostatul şi Omar Arabul, şi Hosroe Persanul au prădat-o şi au stricat-o pe rând. Această biserică, însă, a înviat neîncetat după moartea ruinătorilor ei, în nouă şi mai mare slavă şi frumuseţe. Oare aceasta nu e înviere? Oare n-a fost şi crucea lui Hristos îngropată sub pământ şi a înviat?

O, Mare Doamne Iisuse, Unule Nebiruite, Atotputernice! Şi lucrurile legate de numele Tău învie, cu atât mai mult oamenii şi popoarele. Şi cu atât mai mult Tu, Adevărule Veşnic şi Viaţă Veşnică!

(din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

sursa online: Laurentiu Dumitru

lrg-5588-icoane_invierea_domnului00149_.jpg


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sambata Mare, Saptamana Mare, Sfantul Inochentie al Odessei, Sfantul Nicolae Velimirovici, Sfinti Parinti, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “Sfanta si Marea Sambata: PUNEREA IN MORMANT SI COBORAREA LA IAD A MANTUITORULUI NOSTRU, IISUS HRISTOS. Cum Il putem insoti duhovniceste?

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Astazi, fiind Sambata Patimilor, NU va fi praznuit Sfantul Mucenic Gheorghe
  2. S-a închiat calvarul
    Caiafa-i fericit ,
    Sinedriul deasemeni.
    Iisus e nimicit .

    E îngropat în glie ,
    Prin moarte de ruşine ,
    Că au luptat s-o facă
    Cum au știut mai bine .

    Acum pot iarăşi spune
    -Cum vor ei- Adevărul ,
    Pot cârmui în pace
    Credinţa şi poporul .

    De’acum n-o să-i mai mustre,
    Iar ei o să vorbească
    Cum ştiu, legea lui Moise
    Şi calea stramoșească.

    Pot face compromisuri
    -Cât vor-cu stăpânirea ,
    Pot controla credinţa
    Şi îndruma gândirea.

    Iisus îi mustra aspru
    Exact prin ce’nvaţau
    Și nu-l puteau învinge
    De’aceia îl urau.

    Dar iată azi Caifa ,
    E iarăși mulţumit
    Sinedriu şi toţi ceilalţi
    Ştiind c-a amuţit .

    În Iad e disperare
    E foc cumplit și vai
    Iar drepţii stinşi din lume
    Suspină după Rai.

    În bezna nepătrunsă ,
    Doar vaiete s’aud
    Și urlete cumplite
    Răsună în afund.

    E clocotul durerii
    Ajuns la apogeu
    În cei care în lume
    S-au rupt din Dumnezeu .

    Aici nu mai există ,
    Nici milă nici dreptate ,
    Nici șansă de scăpare
    Din haos şi din moarte .

    Urgia egoistă
    Ajunsă-n nebunie ,
    Blestemă şi huleşte ,
    Loveşte şi sfâşie .

    Și aici l’așteaptă drepţii
    Pe’acel ce avea să vină
    Din beznă și din chinuri
    Să-i scoată la lumină.

    Și iată că lumina
    Coboară din înalt
    Și haosul, de slavă
    Și pace-i inundat.

    Iisus Stăpânul lumii
    Coboară la Adam,
    La proroci la drepţii
    Cinstiţi din neam în neam.

    Iubirea și iertarea
    Și pacea lui divină ,
    Inundă întreg Iadul ,
    Scaldându-l în lumină.

    Satana se retrage ,
    Cu urlete de vai
    Văzând că omul intră
    Din nou, prin El în Rai.

    Sus la mormânt străjerii ,
    Păzesc fără folos
    Pecetea lui Caifa
    Şi trupul lui Hristos.

    Iisus și-n cer cu Tatăl
    A fost și-n slava sa
    Și’n iad. Și din mormantu-i
    Curând va invia.

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Video: LUMINA SFANTA S-A COBORAT si azi, la Ierusalim, in iadul lumii noastre, in anul mantuirii 2011 (7519). Cu noi este Dumnezeu… dar noi mai suntem, oare, cu El?
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Sofian Boghiu si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei: UNDE IL GASIM PE HRISTOS CEL INVIAT, CINE SI CUM IL POATE RECUNOASTE?
  5. Pingback: PREDICI AUDIO ZGUDUITOARE la DUMINICA FLORIILOR: IPS Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Gheorghe Anitulesei si Ierom. Hrisostom (Putna) -
  6. Pingback: CUM E POSIBIL SA-L BICIUIM SI NOI PE HRISTOS, CHIAR IN SAPTAMANA PATIMILOR SI DE PASTI? Cum ne pregatim de Inviere si ce ospat asteptam? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Predica la scoaterea Sfantului Epitaf: TREBUIE SA MERGEM PANA LA CAPAT, SA NE INGROPAM IMPREUNA CU HRISTOS, SA NU MAI FIM CEI DE DINAINTE! -
  8. Frumoase si de folos cuvinte-cele despre coborarea la iad a Domnului nostru,un aspect peste care,eu una,recunosc,am trecut destul de repede pana acum.
    Sfantul Siluan este Sfantul meu cel mai iubit!El a fost cel care acum…ceva ani,a trezit in mine dorul de Dumnezeu si cautare a Lui.
    Ca o marturisire,chiar in saptamana aceasta,a ingaduit Domnul o asa de mare,grea si neasteptata (pt mine) ispita sufleteasca,incat ,pt niste momente(…)am fost la limita deznadejdii.Implorand ajautorul Domnului si al Maicii Lui,mi-a fost adus aminte acest cuvant dat Sf Siluan(“Tineti mintea in iad si nu deznadajdui!”).Si asta am incercat sa fac si Domnul nu a intarziat sa lumineze si sa alunge intunericul si durerea in care ma aruncasem singura prin …lipsa mea de adevarata smerenie!
    Cu adevarat,uitarea si parasirea lui Dumnezeu este iadul!
    Sa va dea Domnul si voua ,si tuturor, mana Lui intinsa cu care sa va ridice la adevarata Bucurie:aceea a invierii Lui si a noastra impreuna cu El!

  9. Pingback: SAMBATA MARE – ZIUA TACERII. Cantari si cuvinte de meditatie -
  10. “Cauta si vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desavarsita, care niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), care urmareste pe cei iubiti pana in adancurile iadului si se jertfeste pentru ei! “(din articolul indicat de voi,mai sus)

    Eu cu asta vreau sa raman.Va multumesc.Restul este si trebuie sa fie tacere.

  11. Pingback: „Să tacă tot trupul….. | Ioan Andoni
  12. Pingback: „Să tacă tot trupul….. | Ioan Andoni
  13. Pingback: INALTAREA SFINTEI CRUCI. Predica despre sensul Crucii a PARINTELUI SOFIAN BOGHIU, chemat la Dumnezeu, acum 10 ani, in ziua acestui mare praznic -
  14. Pingback: GHETSIMANI – limanul “cel mai sigur pentru pacatosul zdrobit, pentru cel revoltat de necaz, de povara, de deznadejde, de frica…” -
  15. Pingback: “SA TACA TOT TRUPUL OMENESC…” | In Tacere
  16. Pingback: SAMBATA MARE. De la tanguirea de la mormant la explozia de bucurie a primirii Luminii -
  17. Pingback: Sambata Mare: NADEJDEA CARE IZVORASTE DIN MORMANTUL TOTALEI DESCUMPANIRI. Pilda curajului si devotiunii femeilor mironosite si a Sfantului Iosif din Arimateea. CE NE RAMANE CAND RAUL PARE SA TRIUMFE, cand este dezlantuita prigoana “portilor iadului&
  18. Pingback: CUM PETRECEM INVIEREA? Falsificarea si deturnarea Sarbatorii de Pasti intre OBICEIURI POPULARE, “TRADITII” DE MARKETING si “DISTRACTIA COOL”. De ce e important sa stam la Liturghia Invierii si CE INSEAMNA “SA LUAM LUMINA̶
  19. Pingback: MIRELE SMERIT VINE LA FIICA SIONULUI. Iar ea Il respinge si-L da mortii: “Cu viclenie Il defaima pe Mire, ca sa slu­jeasca desfranarilor”. NOI FACEM LA FEL? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: SAMBATA MARE A SEMANARII LACRIMILOR – SEMINTELE INVIERII. Durerea sfasietoare si plansul adanc al Maicii Domnului – in poezii si in imnele Bisericii: “Ţi-a fost împunsă coasta, dar şi inima mea a fost împunsă împreună cu Tine. Am
  21. Pingback: “BINECUVANTATA DEZNADAJDUIRE” – Pogorarea la iad impreuna cu Hristos | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: “Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşeza
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate