Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
Se perinda multa inselaciune.
Raul cel mai mare vine dinlauntrul nostru
“Se spun, se scriu multe, dar ma tem ca vremurile noastre sunt mai rele decat alte vremuri. Se poate sa nu fie acum vremurile in care sa fim chinuiti, sa fim martirizati. Poate ca nu sunt vremuri in care sa apara alte greutati. Exista o asemenea confuzie si o asemenea harababura, incat este foarte greu sa fie cineva astazi crestin. Nu este doar indiferenta lumii, rautatea lumii, cei de alta credinta sau diversele miscari religioase. Ca si in toate celelalte situatii, si aici, raul cel mai mare vine dinlauntrul si nu din afara noastra. Pe vrajmasul care vine din afara il vezi, il intelegi si te aperi, dar in fata celui care vine cu viclenie ce vei face?
Omul este in primejdie nu atat din partea lucrurilor care vin din afara. Rar se intampla sa te omoare cineva, sa te raneasca, sa te lase schilod. Bolile care vin din insusi organismul nostru nu trimit la moarte, dar pe toti, in cele din urma, ne indruma spre ea. In bolile trupului, daca ai cauza inlauntrul tau si o cauti in afara, nu vei gasi raspuns. Daca o cauti inlauntrul tau, dar din ignoranta nu stii exact unde se greseste, din nou nu vei gasi raspunsul. Te chinuiesti, patimesti si nu te vindeci.
La fel este si in viata duhovniceasca. Desi toate par simple, usoare, clare si putem sa stim exact ce ne doare, care este boala noastra, care este medicul, care sunt medicamentele, de unde vine vindecarea, din nefericire, ne incurcam si in problemele duhovnicesti. Fiecare va prezenta lucrurile in alt fel. Exista multa confuzie, mult amestec. Scriptura spune: „Este nevoie sa vina sminteli” (Matei 18, 7). Nimic nu are loc la intamplare, toate au ratiunea lor.
„Este nevoie sa vina smintelile”
In primele veacuri crestinii s-au confruntat cu prigoanele. Toti: barbati, femei, tineri, varstnici, copiii mici nu se temeau de martiriu si-L marturiseau pe Hristos. Altii au cedat si s-au pierdut. Nu inseamna ca n-au putut sa reziste. Nu este asa! Domnul a dat putere celor care credeau. Martiriul si prigoanele au adeverit cine are credinta si cine nu are, cine alearga si cine nu alearga la Hristos, cine Il are si cine nu Il are pe Hristos. Mai tarziu, cei care L-au iubit cu adevarat pe Hristos, n-au avut dificultati sa afle calea, sa treaca de greutati si sa se sfinteasca.
Şi anii nostri sunt la fel. Se vor rataci cei care doresc acest lucru, vor fi confuzi cei care vor sa fie, se vor pierde si nu vor sti ce li se intampla cei care trateaza lucrurile cu usurinta.
In zilele noastre se pare ca omul se va pierde. Se poate intampla celor cu credinta si cu dragoste falsa pentru Hristos Domnul, pseudo-crestinilor. Unii urmeaza un curent, altii altul, unii o inselaciune, altii alta si sufletele se pierd.
Cei incercati in vremea noastra vor fi socotiti martiri
Citeam in Pateric cum parintii discutau in pustiu si profeteau ca, in anii nostri, lucrurile vor fi mult mai grele din multe si felurite pricini. Grele nu in sensul ca suntem in primejdie sa ne varsam sangele, sa fim supusi la chinuri, ci pentru ca inselaciunea care exista este foarte multa. Peste tot vezi inselaciune religioasa, „crestineasca”, daca imi este ingaduit sa spun asa.
Cel mai rau este ca, intr-un fel sau altul, ni se spune si ni se intareste faptul ca pacatul poate sa coexiste cu harul lui Dumnezeu. Nu este posibil acest lucru. Pacatul este pacat! Hristos a venit sa desfiinteze pacatul, sa-l piarda, sa-l izbaveasca pe om din pacat, sa-i vindece ranile, neputinta pe care o are inlauntrul sau. Este o mare greseala si o mare inselaciune sa incurcam lucrurile si sa le impacam. Adica, sa facem si pacate, dar si sa ne linistim cu gandul ca de vreme ce vom merge la biserica si, daca vreti, vom avea si iubire mincinoasa, oricand si oriunde ne va fi de folos.
Prin urmare, Sfintii Parinti au spus ca in anii din urma, adica in vremurile noastre, va fi greu si cei incercati vor fi considerati martiri. Adica, cei care vor ramane curati si nu vor fi atrasi de raul vremurilor inselatoare, vor fi socotiti martiri.
Inselaciunea in viata religioasa de astazi
Nu este vorba despre inselaciunea pe care ne-o aduc „guru”-ii, ci de inselaciunea prezenta in viata noastra religioasa de zi cu zi. Nu suntem patrunsi de poruncile lui Dumnezeu, ci suntem religiosi de suprafata. Fiecare are propria lege, isi face propria voie prin care isi pierde sufletul.
Asadar, fratii mei, trebuie sa punem un inceput bun in viata noastra duhovniceasca. Acest inceput inseamna sa intelegem bine lucrurile, sa le cunoastem bine, sa ne dam seama de pacatul nostru, de tendinta pe care o avem de a ne lega de lucruri care ne vatama sufletul, care acopera si salveaza pe omul cel vechi. De aceea este necesar sa ne smerim, sa ne pocaim, sa ne spovedim cu adevarat ca sa ne mantuim. Aceste lucruri nu sunt o joaca!
Cineva poate sa citeasca si sa reciteasca Sfanta Scriptura, dar sufletul lui sa nu se miste nicicum. Poate sa mearga des la biserica si sufletul lui sa nu se foloseasca. Poate sa se impartaseasca si sa se spovedeasca, dar sa fie fara folos.
Poate ca gresesc, dar, personal, simt nevoia sa scot in evidenta aceasta marturie. In fiecare zi ma incredintez ca, atunci cand cineva se straduieste sa scape de griji, in sensul bun, mascheaza starea launtrica pe care o are. Adica: nu crede cu adevarat, nu se pocaieste cu adevarat, nu se leapada de pacat cu adevarat, de omul cel vechi si nici nu are dispozitia sa o faca.
Sa lasam sufletul nostru sa se dezveleasca complet! Sa-I aratam Domnului starea noastra, sa mergem sa ne vindece, si El o va face. Atunci si cercetarea Sfintei Scripturi, si mersul la biserica, si Dumnezeiasca Impartasanie vor fi dupa voia lui Dumnezeu. Sufletului nostru i se va adauga har dupa har, iar Hristos Se va salaslui inlauntrul lui.
Vrem, intr-adevar, sa se schimbe viata noastra?
Nu pot sa inteleg cum unii sunt convinsi ca-L primesc pe Hristos prin Sfanta Impartasanie, dar viata lor nu este precum viata lui Hristos. Daca, intr-adevar, credem in Hristos, daca socotim ca prin taina Sfintei Impartasanii il primim pe Hristos si ne unim cu El si El cu noi, viata noastra trebuie sa se schimbe, nu poate sa ramana aceeasi. Problema nu este ca intarzie sa se schimbe sau ca se schimba putin sau deloc, problema este daca ne dorim, intr-adevar, sa se schimbe!?
Esti pacatos foarte si vii la Hristos pentru ca ai auzit ca ii primeste pe pacatosi. Vii la Hristos, ca sa-L primesti inlauntrul tau. Cand faci aceasta, tu cel pacatos, sa o faci cu urmatoarea dispozitie:
„Hristoase al meu sunt tot numai pacat, simt acest lucru, dar vin la Tine sa ma izbavesti, sa faci si cu mine ce ai facut cu Maria Egipteanca si cu ceilalti sfinti!“.
Nu este posibil sa ai pocainta adevarata, sa te marturisesti cum se cuvine, sa-ti vindeci sufletul, daca in sinea ta nu vrei sa te schimbi. Sa o faci asa cum vrea Hristos si nu cum crezi tu!
Nu stiu cum ascultati aceste invataminte si cum le intelegeti, dar nu stiu cat gresesc daca spun ca foarte rar intalnesc un crestin care sa spuna: „Hristoase, fa-mi ceea ce Tu doresti!“. Chiar si cel care se lupta se straduieste sa se schimbe pe sine, dupa masura lui, dupa parerea lui, dupa judecata lui, dupa aprecierea si dupa dorinta lui.
Curatirea sufletului urmeaza dupa pocainta adevarata, dupa marturisirea adevarata si dupa iertarea adevarata.
Daca hotarasti sa randuiesti tu pentru tine drumul este gresit, te afli in amagire. Daca faci lucrurile dupa judecata ta, dupa dorinta ta, esti propriul tau idol, nu esti crestin.
Cati dintre „crestinii buni” ar vrea sa il primeasca Hristos si sa spuna usurat: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine!?” (Galateni 2, 20).
Omul face orice ca sa se salveze pe sine. Pocainta nu inseamna sa-si salveze propriul eu, ci sa moara odata cu omul cel vechi si Hristos sa vietuiasca inlauntrul lui.
Orice bine am savarsi prin inselaciune, nu ne este de folos
Asadar, orice bine am face prin inselaciune nu ne este de folos. Ma refer si la Spovedanie si la Sfanta Impartasanie. Daca te ingrijesti de omul cel vechi care ar trebui sa moara, este osteneala pierduta. Va rog sa credem acestor cuvinte si sa facem intocmai. Am vazut in repetate randuri suflete care faceau o lucrare duhovniceasca de seama, dar in final, oricat ni s-ar parea de ciudat, o faceau ca sa se statorniceasca, asa cum zicea Apostolul Pavel, „insasi dreptatea lor” (Romani 10, 3). O faceau ca sa fie multumiti si sa se fericeasca.
Este ca atunci cand te straduiesti sa sustii o cladire. O consolidezi, o infrumusetezi, o ingrijesti si nu te gandesti ca se darama ca sa ridici in locul ei o cladire noua. Fiecare este legat de omul cel vechi. Sufera, rabda, are iadul inlauntrul lui, insa nu vrea sa iasa din acea stare. Are simpatie pentru omul cel vechi si nu vrea sa-l piarda. Aceasta se intampla tuturor. Prin extensie, acelasi lucru se intampla si in plan duhovnicesc.
Şi daca, vreodata, ne hotaram sa scapam de omul cel vechi, il punem tocmai pe el sa schimbe lucrurile. Va fi, oare, vreodata, cu putinta sa faca el insusi sa moara!? Cu neputinta!
De aceea este nevoie sa ne supunem Legii lui Dumnezeu, poruncilor Lui si nu propriului nostru eu. Este nevoie sa facem ascultare de Dumnezeu! In acest duh trebuie sa ne incredintam Lui si sa punem un nou inceput.
(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008)
De acelasi autor:
Cititi si:
- Pe cine mai intereseaza… VIATA LAUNTRICA? Sfantul Teofan Zavoratul pune degetul pe o inselare ultra-generalizata astazi: viata crestina “de suprafata”
- TAINA SPOVEDANIEI. Care este sensul ei adanc si cum putem risca PROFANAREA ei prin formalism si superficialitate?
- “Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- Suntem convertiti cu adevarat?
- MEDITATIE DUHOVNICEASCA: Pentru ce Il cautam pe Dumnezeu?
- CUM FUGIM DE HRISTOS?
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
- POCAINTA – SINGURA NOASTRA SALVARE. DAR PE CINE MAI PREOCUPA…?
- PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio si text): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!”
- CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna
- Vrem noi cu adevarat sa ne mantuim?
- “Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”
- Putini sunt adevaratii crestini!
- Sf. Tihon din Zadonsk: ADEVARATII SI FALSII CRESTINI
- CE FEL DE CRESTINI SUNTEM, DE FAPT?
- Sf. Valeriu Gafencu: “SUNTEM CRESTINI NUMAI CU NUMELE…” Ce inseamna sa fim crestini, cum putem realiza curatirea launtrica si nasterea din nou?
- De ce avem nevoie pentru a trai duhovniceste?
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
- PARINTELE SERAFIM ROSE DESPRE EDUCATIA ORTODOXA A COPIILOR (VIDEO). Cum putem lupta cu ispitele lumii si cum putem trai ortodox in vremurile din urma?
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
Efeseni 4, 7- 13
7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: “Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”.
9. Iar aceea că “S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului?
10. Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.
11. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,
12. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.
pentru mine fragmentul acesta face parte din categoria “concentrate duhovnicesti”
multumesc pt postare
Foarte bună și folositoare analiza, mulțumesc.
Ma tem si eu pentru mine de credinta aceasta de suprafata, de multumirea aceasta pacatoasa si de “punerea omului vechi sa-l cladeasca pe cel nou”. Lucrarea launtrica e atat de delicata, de subtire si de grea…Fara povatuitori buni, nu se inainteaza si usor, foarte usor te ratacesti, avand impresia ca esti pe drumul cel bun.
Tot timpul avem nevoie de ceilalti, ori prin a ne arata slabiciunile, patimile ascunse inca in noi sau chiar pentru incercarea si statornicia virtutilor contrare patimilor pe care ne straduim, urmand povetelor sfintilor in lucrarea de despatimire sa le urmam, ori pentru a ne indruma si povatui spre inaintare. De toti trebuie sa ne folosim duhovniceste, caci pe nimeni Dumnezeu nu-l trimite la noi (in sensul de intalnire), decat spre folosul nostru.
Nu cunosteam deloc lucrarile Arhim. Simeon Kraiopoulus, pana sa mi-l aduceti voi in vedere. Multumesc.
Dumnezeu sa va ajute in toate nevoile!
DOAMNE AJUTA! am primit de la Sfanta minastire Frasinei,in urma unei scrisori trimise de mine urmatoarele versuri care mi-au fost trimise pentru ajutor si intarire sufleteasca.am gasit la dumneavoastra o postare din 2011 cum ca nu pare a fi in regula acel text,traducerea nu ar fi buna.avind in vedere de unde am primit acestea,intr-adevar difera de ceea ce am eu…nu am stiut de acest Sfant,pina acum si vazind ca a-ti publicat pe pagina in dreapta articole despre acest Sfant,m-am hotarit sa scriu acest text.cind se praznuieste acest Sfant Serafim de la Virita?
“Este ca atunci cand te straduiesti sa sustii o cladire. O consolidezi, o infrumusetezi, o ingrijesti si nu te gandesti ca se darama ca sa ridici in locul ei o cladire noua.”
Cam asa este : ma straduiesc sa o ridic pe cea noua , ingrijindu-ma , infrumusetand-o in continuare pe cea veche ; daca s-ar putea , sa le am pe amandoua … iar daca vine ceasul de pe urma , sa ma afisez numai in/cu cea noua ; asta numai daca cea noua chiar este “construita” !
@ Daniil:
Astazi se praznuieste, cel putin in Rusia, se pare.
Multumesc si eu pentru articol. Foarte folositor.
Nu ia link-uri?
Scopul omului pe pamant este mantuirea sufletului insa descoperirile omenesti nu vorbesc nimic despre asta,ba chiar incearca sa faca pe om sa uite de suflet si de mantuire.Omul isi dedica viata chiar acestr lucruri si nu se gandeste ca nici unul dintre acestea nu le va lua cu el sa-l ajute in viata viitoare.
A fi intelept nu inseamna sa spui multe,ci inseamna sa reusesti sa spui multe cu cuvinte putine.Este drept,pentru a schimba o obisnuinta veche ,e nevoie de multa intelepciune.Dumnezeu Insusi este Intelepciune,si El iubeste pe cei ce-L cauta.De-a lungul vremii s-a vazut ca intelepciunea a avut mari izbanzi.Cei care vor s-o caute trebuie sa se lepede de nebunia lumii.
Omul se poate mantui,chiar pacatos fiind,dar nu fara a face nici un efort pentru a se indrepta.
Pentru ca Hristos sa lucreze in noi,atunci trebuie ca omul cel dintai sa moara,sa-si taie radacinile patimilor sale.Omul care vine la biserica poate lua din lumina care se imparte acolo,caci Harul lui Dumnezeunu lucreaza intr-un om daca acesta nu doreste.
Niciodata nu putem fi multumiti de starea in care ne aflam,trebuie sa avem tot timpul drinta dea a ne schimba in mai bine,si un singur gand ne poate schimba,acest gand poate fi darul de la Dumnezeu pentru ziua de astazi.Odata primit,el produce o bucurie,o stare de innoire,o stare de inceput.Sf Antonie cel Mare,desi ajunsese aproape de nepatimire,spunea i fiecare zi-Vreau sa pun inceputul cel bun.Este schimbarea permanenta,nesfarsita,de care avem nevoie in dorinta de a fi cat mai aproape de Dumnezeu.
Incercarile aduc intelepciune,relatia cu cel de langa noi este o incercare.Singur ai mai multa liniste,dar ,daca nu treci prin incercari,cum vei spori?Vrajmasul profita de cel de langa noi pentru a ne duce in ispita.De multe ori se face intr-o paruta buna intentie,grija pentru cel de langa tine,de a-l indrepta pe aproapele tau,facandu-te astfel sa duci un razboi inutil,epuizandu-te,in timp ce patimile din tine cresc.Caci nu poate omul nicidecum sa indrepte pe altul,insa a se indrepta pe sine,aceasta poate totdeauna.
Sa ai dragostea de a-l vedea sfant pe aproapele,chiar daca el a cazut in pacat,nu poate sa-ti aduca decat folos.
Din rea vointa si de multe ri din nestiinta,gresim des fara sa ne dam seama.Nestiinta este intunericul den noi,iar efortul de a ne intelepti luminandu-ne depinde numai de noi.
Daca ne-am da seama ca noi insine,conlucrand cu harul lui Dumnezeu menit sa lucreze prin duhovnic,suntem modelatorii nostrii am avea mai mult zel si atentie in ceea ce facem.Omul este modelatorul lui,poate sa faca din sine o fiara,poate sa faca din sine un inger.Cale de mijloc nu exista,ci doar nadejde in mila lui Dumnezeu pentru noi cei care nu prea semanam cu ingerii.Sigur ca de aceasta mila avem cu totii nevie.Cine este drept in fata lui Dumnezeu?Cei care se invrednicesc sa vada starea in care se afla sunt mai mari decat cei care se invrednicesc sa-i vada pe ingeri.Noi nu cautam taine inalte,ci incercam sa intelegem nimicnicia in care ne aflam.
Spune P Rafail Noica-Adam l-a cunoscut pe Dumnezeu in iad.Traind in dragoste,nu stia ce este aceasta,pentru ca inca nu cunoscuse ura.Dupa ce a cazut in ura s-a intalnit cu Dragostea,cea rastignita de oameni,care a venit sa-l caute,S-a coborat pana la iad.
Dumnezeu vrea ca toti sa ne mantuim.Ne nastem in pacat si murim pacatosi,Dumnezeu vrea doar ca noi sa uram pacatul,sa ne opunem atat cat putem,nu ne va cere mai mult Dumnezeu decat putem si nu avem motiv sa cadem in deznadejde.Daca ne tulburam,putem gresi mult,pentru ca mintea nu mai vede limpede.Cati oameni nu sunt dispretuiti din pricina caderii lor in loc sa fie ajutati sa se ridice!Sa uram pacatul,dar sa nu uram pe cel care il savarseste!
Nimic nu ne poate impiedica sa ne mantuim daca ramanem neclintiti in credinta!
(Ier.Ioan Buliga-Desertaciunea lumii)
dap.. crâncen acest articol.. intră în categoria articolelor bisturiu de pe pagina de acasă, articole care pătrund până în cele mai ascunse pliuri ale sufletului. Bogdaproste! Doamne, ajută!
@ timisorean1:
Intrase la spam, dar nu l-am pus noi acolo.
Nu e deloc ok nici atacul tau la persoana si la etnie, in rest se poate discuta intr-adevar (dar nu aici) si nici noi nu suntem de acord cu amenintarile de orice fel.
Stergem, cum ne-ai sugerat, toate comentariile off-topic de aici, cu atat mai mult cu cat provoaca la certuri fara sfarsit.
Discutiile legate de Suedia, bani digitali si lichizi, rasisme si alte subiecte, va rugam pe toti la pagina de stiri, dar cu respectarea unor conditii de buna-cuviinta crestineasca.
Ajută-mi Doamne, cât trăiesc
Să fiu smerit.Să mă smeresc,
Să cer să iau, să dau iertare
Și să n’aduc justficare.
Să-mi simt tot timpul neputinţa
Nevrednicia, necredinţa
Să simt adânc și permanent
Cât sunt de mic, de…, dependent
De semeni și de darul Tău
De tot ce am jurul meu
Și că’ncontinuu î-Ţi greșesc
Prin ce-am trăit și-n ce gândesc.
Să mă cunosc în amănunt
(Nu doar prin cele ce’am făcut)
Să-mi văd lăuntru( în credinţă)
Prin Harul Tau, sub pocăinţă.
Să nu-mi acord singur iertare
Nici merite și nici valoare,
Ci să’nmulţesc talantu’ascuns
Nu să-l îngrop pe veci, Iisus.
Să simt lucrând, (cam ce pot eu)
Și cât mi’ajută Harul Tău
Cum fără Tine (cum ai spus)
Nu fac nimic ( bine) Iisus.
Ajută-mă să mă smeresc
În duh, în grai, în ce gândesc
Să nu râvnesc un loc mai sus
Ci cel din urmă loc Iisus.
Dă-mi sete’aprinsă de lumină
Să-Ţi simt smerenia divină
Să văd și să’nţeleg și eu
Cât de smerit e Dumnezeu.
Să pot să cer (ca să primesc).
Și să dau tot, ca să iubesc.
Să nu am urmă de trufie
Ori scuză în nevrednicie.
Să văd doar rău-mi sufletesc
Și să nu cred, că mă smeresc.
(Că nu am fost și nu’s smerit,
Când recunosc că Ţi-am greșit)
Smerit e cel nevinovat
Cu traiul și gândul curat
Ce prin ce face (nu prin spus)
E gol de “eu”-l său, Iisus.
Cel ce a ucis trufașul “eu”
Și sa umplut prin Harul Tău
Încă de’aici de pe pământ
(Cu’adevărat) cu Duhul Sfânt.
M-am descurcat
Trist ce se intampla!
Câte comori nebănuite
Şi câte taine nepătrunse
Rămân în sufletul meu leneş
Necercetate-n veci Iisuse ?
La câte bucurii curate
Puteam s’ajung şi n’am ajuns
Şi’n ce’nălţimi de neprihană
Puteam să fiu şi nu-s Iisus !
Împărăţia ta cerească
Ai pus-o şi’n sufletul meu
Şi la comorile’Ţi divine
Am fost chemat să vin şi eu
Că din pruncie am botezul
Şi încă nu ştiu ce-i “ascuns”
În adâncimile-mi din suflet,
(Ce dar şi câţi talanţi mi-ai pus).
Nu am pătruns prin post şi rugă
În taina sufletului meu
Să simt cum arde’n pocăinţă
Tot cei scârnav, hidos şi rău.
Foamea şi’acuma mi-i povară.
Mi-i tot instinct nestăpânit
Care nu vrea (prin abstinenţă)
S’ajung la ce mi-ai dăruit.
Nu vrea să facă din răbdare
Şi din supunere, lumină
Care prin post deschide’accesul,
La’mpărăţia Ta divină.
Că fară post nu-i cu putinţă
În ea Iisuse de pătruns.
(Fără smerenia rădării
Şi ce sfinţii părinţi au spus).
Fără de post şi nevoinţă
Nimeni întrânsa n’a păşit.
(Că nici o taină nu’i deschisă
Celui ce nu sa nevoit).
Doar cunoştinţa, nu hrăneşte
Nici nu ne creşte vrednicia,
Dacă asceza nu o “sparge”
Ca’n Har să-i soarbă energia.
Am adunat comori de suflet.
Dar totu’i numai cunoştinţă.
Doar ghidul către energia
Şi viul sacru din credinţă.
Deşi’am pătruns cu mintea’n ele,
Tot dinafară am rămas,
Căci prin asceză înlăuntru
Nu am făcut nici primul pas.
Răbdarea nu mi-i călăuză
Nici postul aspru nu-i puterea
Ce-mi face simţurile’nstare
Să simtă ce e învierea.
Ajută-mă Doamne Iisuse
Să simt concret şi vrednicia
(Smerit în post şi în răbdare)
Pe cât de mult ştiu teoria.
@ AnaR:
E trist, asa este, dar nimic nou fata de ceea ce noi am mai reflectat si alta data despre rugaciunile din saptamana “ecumenista” din ianuarie sau nu numai, si… tot fara vreo legatura cu vederea pacatelor noastre despre care este vorba in aceasta postare. Iar maniera de adresare prin provocare a lui “Liviu”, care ne pune la indoiala din start, “aveti curaj sa…” este menita sa ne faca sa avem o parere proasta despre INTENTIILE celui care trimite linkul. A fost eroarea noastra ca, din cauza grabei, ca si altadata, am publicat comentariul off-topic. O sa fim mai atenti. Si, bineinteles, “o sa avem curajul”, ca de fiecare data cand era ceva important de semnalat, cand socotim noi, nu cand ne indeamna stilistii sau alti provocatori neinteresati de viata duhovniceasca si de pacatele lor, cu care, probabil, au ispravit de mult lupta…
Iertare admin, am cazut in plasa!
Repede , sa vad eu despre ce e vorba! Curiozitatea asta….boala sufleteasca serioasa!
@ AnaR:
Pe noi iertati-ne!
Foarte folositoare lamurirea arhim. Kraiopoulos : “Altii au cedat si s-au pierdut. Nu inseamna ca n-au putut sa reziste. Nu este asa! Domnul a dat putere celor care credeau.”…aviz celor care trambiteaza “mucenicia virtuala” si rezistenta in fata sistemului. Nimic nu poate face omul daca nu-l intareste Dumnezeu si Dumnezeu intareste pe cei care au credinta vie si smerenie.
nu cred ca are rost sa postati acest comentariu, dar cum doriti
Am mai postat mai sus un mesaj scurt, chiar dupa ce am citit fragmentul, insa utzu a reusit sa exprime cel mai aproape de ce am simtit si eu ca este acel fragment: “intră în categoria articolelor bisturiu de pe pagina de acasă, articole care pătrund până în cele mai ascunse pliuri ale sufletului”.
Vreau sa va intreb(pt ca as vrea sa comand cartea “Adame, unde esti?”)cat la suta din ea e la fel de concentrata ca acest fragment? sau ce ati putea recomanda, ca si carte de cumparat,care sa te trezeasca macar putin, sa miste ceva, pe aceeasi tema: pocainta(eventual si pe smerenie).Multumesc.
@ a.maria:
Toata cartea e foarte buna. A se vedea si celelate fragmente date din ea pe site, anterior (am dat trimiterile). Si va mai urma cel putin inca unul.
Alte carti recomandate:
http://www.libris.ro/carte-ortodoxa/cum-sa-biruim-mandria-SOP973-136-189-5–c7941–p364829.html
din care am dat, de pilda: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/04/05/parintele-aleksandr-elceaninov-fortareata-demonica-din-noi/ si: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/11/26/arhimandritul-georgian-lazar-abasidze-%e2%80%9etrufiei-ii-place-sa-i-invete-pe-altii/
dar si:
http://www.libris.ro/carte-ortodoxa/pocainta-sau-intoarcerea-la-dumnezeu-BIZ973-9492-00-2–c7941–p316199.html
http://www.libris.ro/carte-ortodoxa/despre-inselare—ignatie-briancianinov-EGU973-550-028-0–c7941–p366377.html
http://www.libris.ro/carte-ortodoxa/cuviosul-paisie-aghioritul-cuvinte-duhovnicesti-EVA973-86040-4-4–c7941–p318847.html
http://www.libris.ro/carte-ortodoxa/pasi-spre-insanatosire—konstantin-v-zorin-SOP973-136-149-9–c7941–p354334.html
http://www.libraria-arsenieboca.ro/shop.php?title=Pocainta,%20spovedanie,%20iertarea%20pacatelor%20-%20monahul%20Arsenie%20Vistas%20Aghioritul
Multumesc mult !
Si o alta recomandare, mai noua:
http://www.librariasophia.ro/carti-Despre-bolile-tainice-ale-sufletului-Lazar-Abasidze-arhim.-so-8307.html
“Sa o faci [schimbarea] asa cum vrea Hristos si nu cum crezi tu!”
Intr-adevar, AICI e lupta, lepadarea de sine! Doamne, ajuta-ne!!!
Va multumesc mult pentru articolele pe care le postati. De multe ori ideile pe care le exprima sunt raspunsul la ceea ce ma framanta (probabil nu numai pe mine). Acesti Sfinti Parinti ne lumineaza calea cu cuvintele lor. Doamne ajuta si post cu folos.