COMPLACEREA CU FOAMEA ȘI ROȘCOVELE A NEFERICIȚILOR FII RISPITORI. Arhim. Simeon Kraiopoulos: “De ce ne temem? De ce ne este ruşine să recunoaştem? Să ştim clar că DACĂ NU AVEM HAR, NU SUNTEM SMERIȚI. Aceasta este cauza. Nimic altceva”

4-02-2018 Sublinieri


***

Arhim. Simeon Kraiopooulos:

„Eu pier de foame”

Astăzi, în Duminica Fiului Risipitor, am ascultat la Liturghie această parabolă. Când a început să-şi vină în fire, a ajuns la un moment dat să-şi spună: „Câţi slujitori ai tatălui meu au pâine de le prisosesc, iar eu pier de foame? Sărmanul risipitor! Şi-a adus aminte că slujitorii în casa tatălui său mănâncă, se satură şi chiar le prisoseşte, în timp ce el moare de foame.

Dacă aruncăm o privire la toate făpturile, care şi ele s-au aflat în osânda omului şi în tot răul care a intrat în lume prin om, vom constata că şi ele au cu surplus ce le trebuie, în timp ce omul piere de foame. Nu că îi lipsesc hrana şi alte lucruri, ci este greu să găseşti om care să fi aflat cu adevărat bucuria, să fi aflat viaţa, adevărul, să se bucure că este om. Este foarte greu. Poate se mai găseşte câte un om adevărat ascuns pe vreundeva. Este foarte nefericit omul. Piere de foame. Voi, şi eu împreună cu voi – când spun voi, să ştiţi că sunt şi eu împreună cu voi întotdeauna -, noi toţi, aşadar, care suntem aici şi atâţia alţii dincolo de noi avem grijă să facem de toate. Toate, în adânc, dau mărturie că există multă sărăcie, multă nefericire, mult gol. Toate dau mărturie că omul, din acest punct de vedere, piere de foame. Cine îl va sătura? Îl vor sătura diferitele sloganuri? Pot fi bune toate, dar nu satură pe nimeni. Dacă găsiţi pe cineva săturat, să-mi spuneţi şi mie.

Oamenii astăzi mor de foame, nu au hrană dumnezeiască. Oricât de mult s-ar afla şi toate făpturile incluse în căderea omului – după cum spune Apostolul Pavel, făptura împreună suspină şi împreună are dureri” -, vezi păsărelele şi te bucuri de ele, vezi animalele şi te bucuri de ele. Toate făpturile lui Dumnezeu, „slujitorii” lui Dumnezeu, au şi le şi prisoseşte, în timp ce omul, împăratul făpturii, copilul lui Dumnezeu, este cel mai sărac şi moare de foame. Acum, voi care mă ascultaţi nu am nicio îndoială că luaţi aminte la aceste lucruri, le credeţi şi le acceptaţi, dar până într-un punct, dincolo de care omul va crede că Dumnezeu este cel care poate să-l sature. Când ajunge cineva în acest punct, de obicei dă înapoi şi se întoarce la roşcove. Este mare lucru să ajungă cineva într-o bună zi în postura fiului risipitor, care şi-a venit în sine şi a spus acest cuvânt: „Câţi slujitori are tatăl meu şi la toţi le prisoseşte…” Unde n-am găsi asemenea oameni? Poate că se mai găsesc, să nu ne plângem. Ici şi colo în lumea asta se mai găsesc.

Din câte observăm, se mai găsesc oameni, şi poate în ultimul timp din ce în ce mai mulţi, care descoperă adevărul, îşi vin în sine și zic: „Există un Tată. De ce stau si mă chinui cu roşcovele? Există un Tată, voi merge la El şi-i voi spune că nu sunt vrednic.” Ce-l aşteaptă la Tatăl? Nici pedepse, nici întrebarea cum şi de ce. Nimic. Noi, oamenii, întrebăm: „De ce ai făcut aşa? De ce ai făcut altfel?” Dumnezeu aşteaptă numai ca omul să se întoarcă. Dacă se întoarce, îi pregăteşte veşmântul cel dintâi, inel în deget şi viţelul cel îngrăşat. Îi oferă, deci, totul, pentru ca omul să se sature şi să spună: „Dumnezeul meu, ajunge, nu pot mai mult.” Ne-am îndepărtat de tema noastră. Să ne întoarcem!

Dacă nu avem har, este semn că nu suntem smeriţi

Spuneam, deci, la privegherea Întâmpinării Domnului că Sfântul Simeon avea har, avea Duhul Sfânt. Şi Duhul Sfânt era acela care l-a făcut să-L aştepte pe Hristos şi să-L vadă. Şi noi avem înlăuntrul nostru harul Sfântului Duh. Dacă punem urechea şi ascultăm puţin, dar cu atenţie, ce vrea să ne spună, vom auzi că ne spune: „Aşteptaţi! Vine îndată Hristos!” Şi în harul acesta al Sfântului Duh vom vedea pe Hristos, vom întâlni pe Hristos si se va sătura sufletul nostru. Suntem miluiţi, cum să spunem, suntem preabinecuvântaţi. Cum a reuşit diavolul să ne arunce într-o continuă nemulţumire, nu ştiu. Suntem fiii lui Dumnezeu şi ne aşteaptă toată bogăţia lui Dumnezeu Tatăl. Deja ne-a dat arvuna, avansul. Deja ne-a dat prima scânteie. De ce o păstrăm ascunsă?

Cum se dobândeşte, deci, harul lui Dumnezeu? Sau, mai curând, cum se face reaprinderea harului lui Dumnezeu în noi? Spune cuvântul lui Dumnezeu: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă har”. Nu mai căutaţi la nimic altceva. Atâta timp cât cineva are mândrie, încăpăţânare, vrea să facă numai ale sale, atâta timp cât este întors către sine şi va fi numai iubitor de sine, atâta timp cât va spera la sine şi va depinde de sine, nu poate să primească har. Mai mult, chiar, şi cel pe care-l are înlăuntrul său îl va acoperi şi mai mult. Omul trebuie să ajungă în postura fiului risipitor, care, venindu-şi în sine, a văzut în clipa aceea goliciunea lui în întregime, sărăcia lui în întregime, halul în care se afla în întregime. Rămăsese să se sature cu roşcove şi atunci şi-a adus aminte de tatăl său. Cel smerit asta va face.

De obicei când vorbim despre fiul risipitor, mintea noastră se duce la ceilalţi oameni. Nu e bine. Nu există om care să nu fie risipitor. Toţi oamenii câţi au venit pe această lume sunt într-o anumită măsură risipitori. De ce ne temem? De ce ne este ruşine să recunoaştem? Facem totul, mai ales noi oamenii religioşi, ca să salvăm vreo virtute, încât să ne prezentăm lui Dumnezeu având ceva al nostru.

Din câte cunosc, sunt suflete care se chinuie foarte mult. Cad, cad iarăşi, din nou cad, sunt victime ale păcatului şi nu pot să se elibereze, deoarece nu se smeresc să spună: „Sunt vagabond. Dar există Tată şi pentru mine! Atâtea fiinţe necuvântătoare satură Tatăl şi le prisoseşte hrana. Pe mine, fiul Lui, nu mă va primi? Voi merge la Tatăl meu!”. Nu se smeresc, ci se chinuie inimaginabil în încercarea lor de a găsi vreo frunză de smochin să se acopere, deoarece toate acestea pe care încearcă omul să le facă, să aibă virtuţi, chipurile, şi aşa să se prezinte în fata lui Dumnezeu, sunt zdrenţe.

Așa cum eşti, lasă sinele tău lui Dumnezeu, smerește-te. Celor smeriţi le dă har. Oricât ai crede că eşti smerit, dacă nu ai har, este semn că nu eşti smerit. Să nu te îndoieşti deloc si să nu cauţi altă cauză. Chiar şi cei care sunt psihologic bolnavi, cu complexe de inferioritate şi suferă foarte mult şi cred că nu există om mai smerit decât ei nu au smerenie. În fond, şi tu, care ai sentimentul inferiorităţii, care te omoară, la propriu, nu eşti smerit, deoarece, dacă te-ai smeri, îndată ar pieri sentimentul inferiorităţii. Cel care stă jos, care vrea să stea jos, nu se supără că nu este la înălţime. Smeritul este smerit. Cel care vrea să fie la înălţime si nu este suferă. Acesta este sentimentul inferiorităţii: vrea să fie cineva ceva ce nu este sau crede că nu este şi suferă. Şi acesta este, deci, egoist.

Pentru ca să nu le încurcăm şi să ne întrebăm tot timpul ce se întâmplă şi ce nu se întâmplă, să ştim clar că dacă nu avem har, nu suntem smeriţi. Aceasta este cauza. Nimic altceva. Întrucât astăzi avem o minte nouă, un duh nou, o mentalitate nouă şi libertate, este foarte greu ca cineva să-şi mai plece capul în biserică. Este greu să se smerească şi de aceea este lipsit de har. În biserică învăţăm să ne smerim. În biserică ucenicim la Hristos, lucru care este absolut necesar.

După cele pe care le-am spus aici în mod repetat despre ucenicie, unii dintre voi au arătat un anume interes, îmi fac curaj să accentuez încă şi mai mult faptul că nimic nu se face fără ucenicie. Şi să vrei să te smereşti, nu poţi. Este greu să te smereşti singur, dacă nu ucenicești. Și ucenicia este să te smereşti. Asta înveţi în ucenicie, să te smereşti, să nu faci voia ta, ci voia lui Dumnezeu, să te eliberezi de sinele tău. Să nu mai fii întors spre tine însuţi, ci să începi să te întorci spre Dumnezeu.

Când cineva se smereşte, păstrează harul. Cele două merg numai împreună, deoarece Dumnezeu nu dă har la cel care nu este smerit. Şi dacă cumva se întâmplă să-L dea, îl dă pentru puţin timp şi pentru motivul despre care v-am vorbit mai sus. Îl dă tocmai pentru a-l ajuta pe om să-şi plece capul, să se smerească.

De ce părăseşte harul lui Dumnezeu sufletul?

Întrebarea continuă spunând: „De ce şi spre ce părăseşte harul lui Dumnezeu sufletul?” Am spus că harul lui Dumnezeu nu părăseşte niciodată de tot sufletul, deoarece rămâne o sămânţă, asemenea unei scântei. Ar fi vai de noi dacă ne-ar părăsi de tot harul lui Dumnezeu, harul baptismal. Deşi sunt Părinţi care folosesc acest cuvânt sau cuvinte asemănătoare. Zic, adică, că ne părăseşte harul lui Dumnezeu sau că am pierdut harul lui Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spune continuu că am pierdut harul lui Dumnezeu şi toată problema este regăsirea lui. În realitate nu este vorba de pierderea harului, ci cel care s-a pierdut e focul harului. Scânteia rămâne. Este însă ca şi când n-ar fi, pentru că este nelucrător, este ca şi când ai fi nebotezat, din moment ce trăieşti ca unul nebotezat. Nu ne părăseşte, deci, harul lui Dumnezeu, ci se retrage, se ascunde, încetează să mai ardă, să fie viu şi lucrător. Şi aceasta este într-adevăr o foarte mare problemă.

Sunt suflete care caută foarte mult harul lui Dumnezeu, dar, în mod greşit, care cu bucurie ar da bani mulţi ca să-l primească. Aşa cum a făcut Simon Magul – de unde şi simonia -, când a văzut că se împarte Duhul Sfânt prin punerea mâinilor Sfinţilor Apostoli peste cei care se botezau, le-a dat bani şi le-a zis: Daţi-mi şi mie acest har, încât să fac şi eu ceea ce faceţi voi”. Aşa putem şi noi să cerem harul lui Dumnezeu. Vă rog să fiţi foarte atenţi. Mulţi care cer harul lui Dumnezeu îl cer în felul acesta, vrând să plătească pentru el într-un fel sau altul. Când plăteşti şi iei ceva, lucrul acela devine al tău şi îl exploatezi după bunul plac. Comerciantul sau negustorul, când cumpără ceva, cumpără ca să exploateze, ca să comercializeze. Harul lui Dumnezeu niciodată nu se va da pentru acest scop. Niciodată nu se va da ca să fie comercializat, exploatat. Ca să arătăm că suntem oameni ai harului. Absolut niciodată. Este posibil ca noi să facem trafic cu cuvântul lui Dumnezeu, s-o facem pe religioşii, să ne facem că propovăduim, deşi nu avem nicio legătură cu toate acestea. Dar Dumnezeu nu ne va îngădui niciodată să facem trafic cu harul Lui. Nu ni-l va da. Când ştie că te vei mândri că ai harul Lui, nu ți-l va da. Şi chiar dacă ţi-l va da, când vei face aşa ceva, ţi-l va lua imediat. Prin urmare, iarăşi ajungem la smerenie.

Dacă vrem, deci, să dobândim harul, dacă vrem să-l păstrăm, dacă vrem să nu plece, să nu ne părăsească, trebuie să fim smeriţi. Trebuie să învăţăm această lecţie a smeritei cugetări. Aveţi multe cursuri la universitate şi citiţi şi iar citiţi. Aici nu este aşa. Domnul a zis: „Învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima”. Este blând Hristos, este smerit şi ne suportă. Ne aşteaptă iarăşi şi iarăşi. Nu-i nicio problemă pentru El. O viaţă întreagă dacă rămânem studenţi, el încă ne primeşte. Ne aşteaptă să ucenicim, să învăţăm lecţia smeritei cugetări, pentru a dobândi aşa harul lui Dumnezeu.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Despre patimi si rugaciunea mintii, Editura Bizantina, 2017)

Legaturi:

 

OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU!

Arhim. Simeon Kraiopoulos: PAREREA DE SINE – idolul din noi, “bunii crestini”. SA NU ASCUNDEM LIPSA NOASTRA DE POCAINTA!

“Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?

“TAINA MANTUIRII”: PREDAREA IN MANA LUI DUMNEZEU. “Sistemul” din care trebuie sa iesim daca vrem sa ne mantuim. Sa daramam idolul din noi!

“INCA MULTE AM A VA SPUNE, DAR NU LE PUTETI PURTA ACUM…” Parintele Simeon Kraiopoulos despre asumarea reala a conditiei de UCENIC in relatie cu Dumnezeu pentru a putea intelege si primi LUMINAREA DUHULUI ADEVARULUI

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA

Parintele Simeon Kraiopoulos despre DUHUL SEMET AL EPOCII NOASTRE si OBRAZNICIE CA DEMONIZARE. Demonii fug numai de SMERENIE

Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU

CEA MAI PRIMEJDIOASA TEMNITA E ACEEA IN CARE TE SIMTI BINE

“Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM

“Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei

“Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”

SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?

PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea”

***

Pentru Duminica fiului risipitor, va mai recomandam:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Fiul Risipitor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “COMPLACEREA CU FOAMEA ȘI ROȘCOVELE A NEFERICIȚILOR FII RISPITORI. Arhim. Simeon Kraiopoulos: “De ce ne temem? De ce ne este ruşine să recunoaştem? Să ştim clar că DACĂ NU AVEM HAR, NU SUNTEM SMERIȚI. Aceasta este cauza. Nimic altceva”

  1. Pingback: SĂPTĂMÂNA FIULUI RISIPITOR. Cuviosul Ioan Krestiankin despre IUBIREA TATĂLUI, MOARTEA PĂCATULUI și PUTEREA POCĂINȚEI: “Cumplită este inima samavolnică, ea nu sim­te durerea pricinuită, uită tot binele pe care i l-a dat în dar iubirea.
  2. Pingback: “Dă-mi partea de avere ce MI SE CUVINE!” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: “Dă-mi partea de avere ce MI SE CUVINE!” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: LECȚIA CEA MAI IMPORTANTĂ A VIEȚII, FĂRĂ DE CARE NU EXISTĂ MÂNTUIRE. “Neîncetat cere mila lui Dumnezeu!” Cuviosul Simeon Kraiopoulos despre legătura indisolubilă între SMERENIE și RUGĂCIUNEA MINȚII. “Cea mai multă lume evi
  5. Pingback: TÂLCUIREA PILDEI FIULUI RISIPITOR – PĂRINTELE VARNAVA IANKOS (conferință video subtitrată). ESENȚA PĂCATULUI – AUTONOMIZAREA ȘI DEGRADAREA RELAȚIEI. “Dacă omul nu iubește și nu trăiește durere în viața lui, nu-L va găsi
  6. Pingback: PENTRU NOI, RISIPITORII DIN BISERICĂ. Arhim. Simeon Kraiopoulos ne face chemarea inconfortabilă de a ne scruta în profunzime pe noi înșine și a cerceta DACĂ SUNTEM HOTĂRÂȚI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU: “Unii se tem de faptul
  7. Pingback: CÂT DE AUTENTICĂ ESTE IUBIREA NOASTRĂ ATUNCI CÂND DĂM UN AJUTOR? Arhim. Simeon: “Numai Dumnezeu poate să-l facă pe om să iubească cu adevărat”. DRAGOSTEA INTERESATĂ și EXPLOATAREA SLĂBICIUNII CELUILALT. “Nu există dragoste
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate