CINCIZECIMEA – POGORAREA SFANTULUI DUH. Talcuirea Mitropolitului Hierotheos Vlachos. “Este fiu al lui Dumnezeu numai cel ce Il are in el pe Duhul Sfant”

3-06-2012 Sublinieri

Va mai recomandam pentru acest Praznic:

Cincizecimea

“Inainte de a Se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca, dupa Inaltarea Sa, acestia sa se intoarca la Ierusalim si sa astepte acolo pana ce vor fi invesmantati cu putere din cer. Asadar, El le-a fagaduit ucenicilor ca vor lua Duh Sfant, despre Care a vorbit in timpul vietii Sale.

Fagaduinta lui Hristos s-a implinit la cincizeci de zile dupa Paste si la zece zile dupa Inaltarea Sa la ceruri. Atunci, Biserica praznuieste Cincizecimea, prin care este cinstita Sfanta Treime, dupa care, in ziua urmatoare, este sarbatorit si slavit Duhul Sfant. Prin urmare, praznicul Cincizecimii este o sarbatoare a Sfintei Treimi.

Analizand sarbatoarea Cincizecimii, nu ne vom referi in amanunt la cea de-a treia Persoana a Sfintei Treimi, adica la Duhul Sfant, ci vom sublinia doar acele fapte si acele invataturi ale Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti care se refera la Hristos. Prin urmare, vom pune mai mult accentul pe faptele hristologice care au legatura cu Duhul Sfant. Dar pentru ca nu exista hristologie in afara triadologiei, trebuie sa ne referim si la dogma legata de taina Sfintei Treimi.

Sarbatoarea Cincizecimii a fost inclusa intre cele douasprezece mari praznice imparatesti ale Bisericii pentru ca este ultima sarbatoare a sfintei iconomii. Intruparea lui Hristos a avut drept scop biruinta asupra mortii si venirea Preasfantului Duh in inimile oamenilor. De altfel, se cunoaste faptul ca scopul vietii bisericesti si duhovnicesti este de a ne face madulare ale Trupului lui Hristos si de a lua Duh Sfant. Acestea doua sunt indisolubil legate intre ele.

Cuviosul imnograf spune ca Cincizecimea este ultima sarbatoare din cele care se refera la reinnoirea omului:

Praznicul cel dupa praznice si cel mai din urma sa-l praznuim noi, credinciosii, in chip luminat; aceasta este Cincizecimea, plinirea fagaduintei si a sorocului“.

Astfel, daca Bunavestire a Maicii Domnului este inceputul sfintei iconomii si al intruparii Cuvantului, ziua Cincizecimii este punctul final, pentru ca atunci omul s-a facut prin Duhul Sfant madular al Trupului inviat al lui Hristos.

Acestea sunt coordonatele intre care se incadreaza Cincizecimea, alaturi de toate celelalte fapte legate de Duhul Sfant si de Hristos, pentru ca nu putem concepe hristologia in afara pnevmatologiei (invataturi despre Duhul Sfant), si nici pnevmatologia in afara hristologiei.

1. Cincizecimea iudaica era preinchipuirea Cincizecimii din Noul Testament

Pogorarea Sfantului Duh s-a facut in zi de duminica. Din acest fapt intelegem importanta duminicii, pentru ca cele mai mari evenimente imparatesti au avut loc in aceasta zi. Dupa cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul, in prima zi, adica duminica, a inceput zidirea lumii, pentru ca atunci a fost creata lumina. De asemenea, in zi de duminica a inceput reinnoirea creatiei, prin Invierea lui Hristos, si tot in zi de duminica s-a desavarsit reinnoirea creatiei prin pogorarea Duhului Sfant. Crearea lumii s-a facut de catre Tatal impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, reinnoirea s-a facut de catre Fiul, prin bunavoirea Tatalui si prin participarea Sfantului Duh, iar desavarsirea zidirii s-a facut de catre Duhul Sfant, Care purcede din Tatal si este trimis prin Fiul.

Desigur, spunand aceste lucruri, scoatem mai intai in prim plan Persoana care a zidit lumea, apoi pe cea care a fost in centrul reinnoirii creatiei si, in fine, pe cea care a desavarsit-o. Dar, asa cum am invatat si cum credem, lucrarea Dumnezeului Treimic este comuna si in nici intr-un caz nu putem sa despartim sau sa izolam vreuna dintre Persoanele Sfintei Treimi.

Cincizecimea crestina, prin care sarbatorim pogorarea Sfantului Duh, coincide cu Cincizecimea iudaica. Cu alte cuvinte, Duhul Sfant S-a pogorat asupra Apostolilor si i-a facut pe acestia madulare ale Trupului inviat al lui Hristos in ziua in care iudeii sarbatoreau Cincizecimea.

Pentru iudei, Cincizecimea era a doua sarbatoare ca importanta dupa Paste. Potrivit traditiei, prin ea se rememora primirea Legii lui Dumnezeu de catre Moise pe muntele Sinai. La patruzeci de zile de la prima sarbatorire a Pastelui, Moise a urcat pe muntele Sinai unde a primit Legea de la Dumnezeu. In paralel insa, Cincizecimea iudaica era si expresia recunostintei iudeilor pentru roadele pamantului. Deoarece coincidea cu perioada strangerii recoltei, ea se numea si sarbatoarea secerisului, iar iudeii aduceau la templu prinosul lor de roade. In plus, Cincizecimea, care era sarbatorita de israeliteni cu multa stralucire, mai purta numele de sarbatoarea saptamanilor (vezi Iesirea 34, 22; Leviticul 23, 15-17; Numerii 28, 26-31; Deuteronomul 16,9-10).

Aceasta scurta referire la Cincizecimea iudaica arata ca ea era preinchipuirea Cincizecimii din Noul Testament. Daca in ziua Cincizecimii iudaice, Moise a primit Legea Vechiului Testament, in ziua Cincizecimii crestine, ucenicii au luat Duh Sfant, prin Care au trait Legea Noului Testament, adica Legea sfantului har. Daca in Vechiul Testament, Cuvantul neintrupat a dat Legea pe Sinai, in Noul Testament, Cuvantul intrupat si inviat L-a trimis pe Duhul Sfant la ucenicii care se gaseau in incaperea de sus [a casei „unde se adunau de obicei“] ca sa ii faca pe ei madulare ale Trupului lui Hristos. Daca la Cincizecimea Vechiului Testament se aducea prinos din roadele pamantului, la Cincizecimea Noului Testament s-a adus prinos de roade duhovnicesti, din recolta pe care a facut-o Hristos. Cu alte cuvinte, Apostolii s-au oferit pe ei insisi lui Dumnezeu.

Exista, desigur, o mare diferenta intre revelarea lui Dumnezeu de pe Muntele Sinai si revelarea din „incaperea de sus” din Ierusalim. Muntele Sinai fumega tot, ca Se pogorase Dumnezeu pe el in foc; si se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, si tot muntele se cutremura puternic (Iesirea 19,18). Dumnezeu poruncise ca nimeni sa nu se apropie de munte pentru ca sa nu moara: tot cel ce se va atinga de munte va muri (Iesirea 19,12). Insa, in ziua pogorarii Sfantului Duh asupra ucenicilor, lucrurile au fost diferite. Ucenicii s-au umplut de bucurie si s-au transformat. Din sovaielnici cum erau, ei s-au facut oameni de neclintit, iar din muritori, au devenit dumnezei dupa har.

Diferenta dintre Sinai si casa din Ierusalim se vede si din comparatia intre Legea Vechiului Testament si cea a Noului Testament. Prima lege a fost scrisa pe table de piatra, insa acum, legea este scrisa in inimile Apostolilor. Sfantul Apostol Pavel spune:

sunteti scrisoare a lui Hristos, slujita de noi, scrisa nu cu cerneala, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatra, ci pe tablele de carne ale inimii (II Cor. 3, 3).

Asa cum consemneaza Apostolul Pavel, prin pogorarea Duhului Sfant s-a implinit proorocia Profetului Ieremia:

Pune-voi legile Mele in cugetul lor si in inima lor le voi scrie, si voi fi lor Dumnezeu si ei vor fi poporul Meu (Evrei 8,10).

2. Sarbatoarea Cincizecimii este sarbatoarea Sfintei Treimi

Sarbatoarea Cincizecimii este sarbatoarea Sfintei Treimi, deoarece, prin pogorarea Duhului Sfant, ne incredintam de faptul ca Dumnezeu este Treimic. Şi anterior, atat din Vechiul Testament, desi mai vag, cat si din invatatura lui Hristos, oamenii au aflat ca Dumnezeu este Treimic, dar incredintarea in legatura cu cele trei ipostasuri ale lui Dumnezeu s-a facut in ziua Cincizecimii. Astfel, Cincizecimea este sarbatoarea teologiei ortodoxe.

Vorbind in termeni ortodocsi, spunem ca invatatura despre Dumnezeu (teologia1) este diferita de invatatura despre intrupare (iconomia). In ziua Cincizecimii insa, teologhisim despre iconomie si aflam ca Dumnezeu este Treimic: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. In acord cu invatatura ortodoxa revelata, Tatal este fara de inceput, necauzat si nenascut, adica existenta Sa nu este cauzata de ceva anume, Fiul S-a nascut din Tatal, iar Duhul Sfant purcede din Tatal. Cuvintele nenascut, nastere, purcedere ne-au fost dezvaluite de Hristos si nu putem sa le intelegem prin ratiune, ele ramanand o taina. Cert este ca Fiul si Duhul Sfant provin din Tatal in chip diferit, adica au trasaturi ipostatice si moduri de existenta diferite, dar au aceeasi fiinta cu Tatal.

In ciuda faptului ca Tatal este nascator si purcezator, iar Fiul este nascut si Duhul Sfant este purces, Ei au aceeasi fiinta (substanta) si aceeasi slava (energie). Toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt de o fiinta, de o slava, de o putere si nimeni nu este mai mare decat celalalt, adica Fiul si Duhul Sfant nu sunt de o mai mica importanta decat Tatal. Atunci cand vorbim despre prima, a doua sau a treia Persoana a Sfintei Treimi, nu facem o ierarhie dupa insemnatate, dupa superioritate sau dupa putere, ci ne referim la modul lor de existenta (Sfantul Vasile cel Mare). In fine, trebuie sa spunem ca logica omului, dar si cuvintele si intelesurile omenesti sunt neputincioase sa redea taina Dumnezeului Treimic.

Sfintii Parinti au trait aceasta taina prin experienta revelatoare, atat cat le-a fost lor cu putinta. Sfantul Grigorie Teologul vorbeste despre trei lumini care l-au inconjurat in timpul revelatiei pe care a avut-o. El scrie:

Nu am apucat sa inteleg ce se intampla, si trei lumini m-au inconjurat. Nu am ajuns sa inteleg cele trei lumini, si am fost readus in fire“.

Taina Sfintei Treimi ne-a fost dezvaluita de Insusi Hristos, Care, vorbind ucenicilor Sai, le-a spus ca Duhul Sfant purcede din Tatal si este transmis prin El Insusi (cf. Ioan 15, 26). Aceasta inseamna ca Fiul lui Dumnezeu nu ia parte la purcederea Duhului Sfant, ci participa numai la trimiterea Sa inspre lume, iar aceasta trimitere este tocmai aratarea Duhului in lucrare. Astfel, dupa cum explica Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Duh purcede din Tatal, putand spune ca vine de la Fiul numai din punctul de vedere al lucrarii si al aratarii Sale in lume, nu din punctul de vedere al existentei fiintei Sale. Existenta Duhului Sfant este altceva fata de aratarea Sa prin lucrare.

Tatal este suficient Lui Insusi si naste inainte de veacuri si pentru vecie Dumnezeu egal cu Sine, adica pe Fiul, si purcede Dumnezeu egal, adica pe Duhul Sfant, fara ca Dumnezeirea sa Se desparta prin separarea Persoanelor, Ea ramanand unita neamestecat in cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Faptul ca Fiul S-a nascut din Tatal nu inseamna ca este ulterior ca existenta Parintelui Sau, pentru ca nu a trecut un anumit interval de timp intre nenasterea Tatalui si nasterea Fiului sau purcederea Sfantului Duh. Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt vesnice, fara de inceput, de acelasi rang si de aceeasi cinste (Leon Inteleptul).

3.Sfantul Duh este semnul lui Dumnezeu Cuvantul Care S-a nascut din Tatal

Zidirea si rezidirea lumii au fost facute prin lucrarea comuna a Dumnezeului Treimic. Tocmai acest adevar teologic ne indemna sa spunem ca lucrarea lui Hristos nu este diferita de cea a Duhului Sfant. Subliniem acest lucru deoarece exista marele pericol de a vorbi despre iconomia lui Hristos ca si cum ea ar fi fara legatura cu cea a Duhului Sfant, si despre iconomia Duhului Sfant ca fiind o iconomie fara legatura si separata de cea a lui Hristos.

Dumnezeu Cuvantul S-a facut om prin bunavoirea Tatalui si prin participarea Duhului Sfant. Hristos a fost zamislit in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu de la Duhul Sfant. Mai apoi, dupa Invierea Sa si, desigur, in ziua Cincizecimii, Hristos a trimis Duhul Sfant, pentru ca Duhul Sfant Se transmite prin Hristos. Iar cand Duhul a venit la Apostoli, Hristos a luat chip in inima lor, adica acestia au fost facuti madulare ale Trupului inviat al lui Hristos. Din aceste motive nu putem vorbi despre existenta vreunei diferente intre lucrarea Fiului si cea a Duhului Sfant.

Acest lucru reiese limpede din Sfanta Scriptura. In timpul vietii Sale, Hristos a tamaduit si a curatit inimile Apostolilor prin invatatura Sa, prin descoperirea tainelor Sale si prin minunile pe care le-a savarsit, iar la sfarsit, a spus: Acum voi sunteti curati, pentru cuvantul pe care vi l-am spus (Ioan 15, 3). Cu un alt prilej, a spus ca cine Il iubeste si pazeste cuvantul Sau, pe acela il va iubi si Tatal Sau si, drept urmare: Noi vom veni la el si ne vom face locas la el (Ioan 14,23).

Faptul ca Tatal si Fiul vor locui in inima curatita si sfintita a omului nu inseamna ca Duhul Sfant va lipsi sau ca El este strain de lucrarea de sfintire, deoarece, intr-un alt loc, Hristos a fagaduit ucenicilor ca le va trimite Duhul Sfant Care purcede de la Tatal si Care ramane la voi si in voi va fi (Ioan 14, 17). Drept aceea, omul care primeste harul Dumnezeului Treimic se face madular al Trupului inviat al lui Hristos, salas al lui Dumnezeu Tatal si templu al Duhului Sfant, adica vas al Dumnezeului Treimic.

Intr-un tropar din canonul iambic al sarbatorii Cincizecimii, Sfantul Ioan Damaschin foloseste exprimarea

Sfantul Duh este semnul lui Dumnezeu Cuvantul Care S-a nascut din Tatal“.

Duhul Sfant este numit semn al Cuvantului deoarece El il vadeste pe Dumnezeu Cuvantul, caci „fara Duhul Sfant, Fiul Unul-Nascut nu poate fi cugetat” (Sfantul Grigorie al Nisei). De altfel, Sfantul Apostol Pavel spune ca nimeni nu poate sa zica „Domn este Iisus” decat in Duhul Sfant (I Cor. 12, 3). De asemenea, Duhul Sfant este numit semnul Cuvantului pentru ca El i-a invatat pe ucenici in acelasi fel in care i-a invatat si Hristos si le-a adus aminte ceea ce Insusi Hristos le-a spus. De aceea, Duhul Sfant S-a facut semn, adica prin El s-a aratat ca Hristos este cu adevarat Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu si ca Fiul este de o fiinta si de o cinste cu Duhul Sfant (Sfantul Nicodim Aghioritul).

Prin intruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu L-a slavit pe Tatal. In ziua Cincizecimii, Duhul Sfant S-a pogorat asupra Apostolilor, slavindu-L astfel pe Fiul (Leon Inteleptul). Asadar, putem spune ca Tatal L-a slavit pe Fiul, numindu-L Fiu iubit, Fiul S-a slavit prin cate a savarsit cu lucrarea Duhului Sfant; Fiul L-a slavit pe Tatal prin intreaga lucrare de mantuire a neamului omenesc; in acelasi timp, Fiul L-a slavit pe Duhul Sfant pentru ca L-a descoperit ucenicilor; Duhul Sfant, Care are in Biserica o lucrare bogata, Il slaveste pe Tatal din Care purcede, dar si pe Fiul, pentru ca cei care iau Duh Sfant se fac copii ai lui Dumnezeu si madulare ale Trupului lui Hristos.

Din toate acestea, vedem ca lucrarea Fiului nu este diferita de cea a Duhului Sfant. Mantuirea omului este lucrarea comuna a Dumnezeului Treimic. Aceasta tema deosebit de importanta, care dezvolta un mare adevar teologic, va fi mai bine analizata in cele ce urmeaza.

4. Hristos si Duhul Sfant, de aceeasi cinste, sunt cei doi Mangaietori ai lumii

Duhului Sfant I-au fost date multe nume. Unul dintre acestea, care infatiseaza lucrarea savarsita in Biserica, dar si in viata oamenilor, este Mangaietor. Insusi Hristos L-a numit astfel pe Duhul Sfant atunci cand le-a vorbit ucenicilor, cu putina vreme inainte de Patima Sa:

Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului (Ioan 14,16-17).

Ceva mai tarziu, Duhul Sfant este caracterizat de Hristos ca fiind Mangaietorul Care va invata pe ucenici si Care le va reaminti cele spuse de El Insusi in timpul vietii Sale.

Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care Tatal Il va trimite intru numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu (Ioan 14, 26).

Avand incredintarea ca Duhul Sfant este Mangaietorul, ne rugam acestuia: „Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului...”

Duhul Sfant Se numeste Mangaietor deoarece il mangaie pe omul care se lupta impotriva pacatului si care se straduieste sa pazeasca toate poruncile lui Hristos. Lupta este dura pentru ca este dusa impotriva duhurilor viclene. In aceasta lupta, Duhul Sfant este mangaietor. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Duhul Sfant Se numeste paraklitos (mangaietor) de la parakalin (a incuraja, a sfatui, a mangaia, a apara). Şi, pentru ca „a-i incuraja” si „a-i sfatui” pe oameni sunt trasaturi definitorii ale lui Dumnezeu, numindu-L astfel pe Duhul Sfant, Hristos il caracterizeaza pe Acesta ca fiind Dumnezeu.

Important pentru studiul hristologic pe care il facem aici este ca Insusi Hristos Il numeste pe Duhul Sfant Mangaietor, dar si faptul ca, in acelasi timp, El spune ca Duhul Sfant este alt Mangaietor. Daca Duhul Sfant este alt Mangaietor, inseamna ca si Hristos este un Mangaietor Care ii ajuta pe oameni. Intr-una din epistolele sale sobornicesti, Sfantul Evanghelist Ioan recomanda crestinilor sa nu pacatuiasca. in continuare, el spune ca, si daca vor pacatui, sa nu deznadajduiasca, pentru ca „avem mijlocitor2 catre Tatal, pe Iisus Hristos cel drept”3. Asadar, Hristos si Duhul Sfant sunt cei doi Mangaietori ai lumii. Desigur, si Dumnezeu Tatal este Mangaietor al oamenilor, pentru ca mangaierea si ajutorul reprezinta lucrarea comuna a Dumnezeului Treimic.

Exprimarea alt Mangaietor arata ca Hristos si Duhul Sfant sunt ipostasuri diferite. Talcuind cuvintele alt Mangaietor, Sfantul Grigorie Teologul spune ca acestea arata „impreuna-imparatia” si fiinta comuna a celor doua ipostasuri. Faptul ca Hristos spune ca va trimite alt Mangaietor arata ca si El este Mangaietor. Acesta este altul si este la fel ca Mine. De aici putem sa intelegem ca Hristos si Duhul Sfant sunt de aceeasi cinste.

5. Duhul Sfant lucreaza asupra tuturor oamenilor, insa in chip diferit

Duhul Sfant este de o fiinta cu Fiul si cu Tatal, pentru ca cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au aceeasi fiinta sau fire si aceeasi energie sau slava. De aceea, acolo unde Se afla Hristos Se afla si Duhul Sfant.

Anterior, am subliniat faptul ca Persoanele Sfintei Treimi nu Se despart, iar lucrarea lor nu difera. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Sfantul Duh lucreaza asupra tuturor oamenilor, insa in mod diferit. Pentru ca toti oamenii sunt zidirea lui Dumnezeu, Duhul Sfant actioneaza asupra tuturor, fara nici o exceptie, cu energie proniatoare, care este energia ce tine si misca functiile lor firesti. Alaturi de aceasta, asupra celor care se afla sub Lege, Duhul Sfant lucreaza cu har care ii indeamna spre necalcarea poruncilor si ii ilumineaza spre cunoasterea lui Hristos. De asemenea, pentru cei care traiesc in Hristos, harul este infietor, caci acestia se fac fii ai lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfant. In fine, asupra celor indumnezeiti, adica asupra celor care s-au aratat vrednici de a trai in cetatea lui Dumnezeu si de a se face salas al puterii Sale indumnezeitoare, Duhul Sfant actioneaza cu har inteleptitor. Asadar, Duhul Sfant lucreaza in toti, dar in chip diferit, in functie de starea duhovniceasca in care se gaseste fiecare.

Astfel privind lucrurile, intelegem ca Duhul Sfant lucra si asupra profetilor din Vechiul Testament, pentru ca acestia prooroceau despre Cuvantul intrupat, adica despre Hristos, prin puterea si prin energia Duhului Sfant. Din teologia ortodoxa cunoastem foarte bine faptul ca toate revelatiile lui Dumnezeu din Vechiul Testament au fost revelatii ale celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, adica ale Cuvantului neintrupat. Insa prezenta Cuvantului se afla in legatura cu cea a Duhului Sfant. Astfel, Duhul Sfant a fost Acela Care L-a aratat profetilor pe Cuvantul neintrupat si prin Duhul Sfant se descopereau cele ce aveau sa fie.

Sfantul Vasile cel Mare spune ca Duhul Sfant venea in gandul profetilor pentru ca acestia sa prooroceasca binele ce avea sa fie. Un caz aparte este cel al Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care s-a umplut de Duh Sfant de pe vremea cand era un fat de sase luni in pantecele mamei sale. Dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama, el a primit prin Duhul Sfant desavarsirea veacului ce va sa fie inca din pantecele mamei sale si a teologhisit despre Hristos. In plus, dupa cum am vazut atunci cand am vorbit despre praznicul Intampinarii Domnului, Dreptul Simeon L-a recunoscut pe Hristos tot prin Duhul Sfant.

Prin urmare, Duhul Sfant a lucrat si in Vechiul Testament, insa in chip diferit de cel in care lucreaza in Noul Testament si in Biserica. Asa cum am spus si mai inainte, in Vechiul Testament Duhul Sfant atragea atentia proorocilor despre calcarea poruncilor si le dezvaluia venirea lui Hristos, in vreme ce in Noul Testament El ii face pe oameni fii ai lui Dumnezeu si madulare ale Trupului lui Hristos si ii indreapta spre indumnezeire.

 6.  Lucrarea Duhul Sfant in Noul Testament

Intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, ca de altfel, intreaga lucrare a sfintei iconomii, nu s-a facut fara Duhul Sfant. Sfantul Vasile cel Mare este foarte expresiv in acest sens. El spune ca Duhul Sfant a anuntat si a dezvaluit sosirea lui Hristos in lume. Duhul Sfant nu a fost despartit de Hristos nici atunci cand Acesta din urma Se afla in lume cu trupul. De asemenea, lucrarile puterii si vindecarile se fac tot prin lucrarea Duhului Sfant, demonii sunt alungati de oameni prin Duhul lui Dumnezeu, diavolul este starpit de acolo unde Se afla Duhul Sfant, iar iertarea pacatelor si invierea mortilor se fac tot prin lucrarea celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi.

Daca Duhul Sfant lucra in profetii si in dreptii Vechiului Testament, vorbindu-le si dezvaluindu-le pe Hristos, cu atat mai mult a lucrat asupra Apostolilor si a ucenicilor Mantuitorului. Pentru ca Duhul Sfant actioneaza dupa starea duhovniceasca a omului si la timpul potrivit, asupra ucenicilor a lucrat in trei chipuri, corespunzator cu trei intervale de timp diferite. Astfel, inainte ca Hristos sa Se slaveasca prin Patima, adica inainte de Patimi si de Rastignirea pe Cruce, Duhul Sfant lucra „slab“, dupa Invierea lui Hristos lucra „cu mai multa putere“, iar dupa Inaltarea lui Hristos la ceruri lucra „desavarsit (Sfantul Grigorie Teologul). Trebuie sa mai adaugam faptul ca Sfantul Duh nu Se desavarseste pe Sine, pentru ca este desavarsit, ci ii desavarseste si ii sfinteste pe oameni. Duhul Sfant esteCel care desavarseste, nu Cel care Se desavarseste” (Sfantul Grigorie Teologul). Asadar, El i-a desavarsit si i-a implinit pe Apostolii care erau nedesavarsiti.

Fiul lui Dumnezeu neintrupat a spus prin Profetul Ioil:

Dar dupa aceea, varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fiii si fiicele voastre vor profeti, batranii vostri visuri vor visa (Ioil 3, 1).

Fara indoiala, aici se vorbeste despre venirea Duhului Sfant din ziua Cincizecimii si despre daruirea harului proorocirii. Dupa spusele Sfantului Chiril al Alexandriei, profetia aceasta se refera la cele ce s-au petrecut in ziua Cincizecimii, pentru ca atunci, ucenicii vorbeau proorocind, adica propovaduiau tainele lui Hristos care au fost profetite in Vechiul Testament. Prin puterea Sfantului Duh, ucenicii au inteles in acel ceas toate proorociile din Vechiul Testament despre Persoana lui Hristos. Asadar, ei s-au desavarsit in cunostinta prin revelatie.

Astfel, prin puterea si prin energia Duhului Sfant, firea omeneasca a revenit la starea de la inceputurile ei, pentru ca a dobandit harul proorocirii, asa cum avea Adam in Rai (Sfantul Nicodim Aghioritul). Cu adevarat, vazand viata lui Adam din Rai de dinainte de cadere, ne dam seama ca el avea gand curat si ca profetea. Dumnezeu a facut-o pe Eva din coasta lui Adam pe cand el dormea, insa atunci cand s-a trezit din somn si a vazut-o pe Eva, Adam s-a luminat prin puterea Duhului Sfant si a cunoscut ca ea s-a nascut din trupul sau: Iata, aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea (Facerea 2,23).

Aceasta inseamna ca toti cei care primesc Duh Sfant si sunt membri ai Bisericii nu numai ca sunt readusi la starea anterioara, in care se gasea Adam, dar urca si mai sus, pentru ca se unesc cu Hristos. Asa cum vedem din vietile sfintilor, cel care are Duh Sfant se face prooroc, adica dobandeste har de profet, vazand si traind Imparatia lui Dumnezeu si cunoscand tainele lui Hristos. Prin puterea si prin harul Duhului Sfant, darul de a prooroci devine starea fireasca a omului. Rugaciunea mintii este o dovada a acestui har si a lucrarii Sfantului Duh.

7. Cincizecimea este strans legata de ecleziologie

Din eclesiologie se vadeste modul in care Duhul Sfant lucra atat in Vechiul, cat si in Noul Testament. Studiind aceasta tema, putem observa anumite aspecte importante care arata legatura stransa dintre hristologie si pnevmatologie.

Dupa spusele Sfintilor Parinti, Biserica a existat si inainte de intruparea lui Hristos, fiindca inceputurile sale au fost legate de crearea ingerilor si a omului. Caderea lui Adam a insemnat si caderea Bisericii; totusi ea a dainuit in persoana profetilor si, in general, a barbatilor drepti din Vechiul Testament. In ciuda faptului ca Biserica nu incetase sa existe, stapanirea mortii era puternica si de aceea, chiar daca dreptii din Vechiul Testament ajungeau la indumnezeire si il cunosteau pe Cuvantul neintrupat (Sfantul Ioan Gura de Aur), intunericul ramanea deasupra lor si ei coborau in Iad.

Prin intruparea Sa, care a fost lucrata prin Duhul Sfant, Hristos a luat „trupul Bisericii” (Sfantul Ioan Gura de Aur), adica a luat firea omeneasca curata si neintinata, pe care a unit-o cu Dumnezeirea in ipostasul Sau. In acest fel, Biserica a dobandit Cap si s-a facut ea insasi Trup al lui Hristos. Clement Romanul spune ca la inceput Biserica era duhovniceasca, ea fiind creata o data cu aparitia ingerilor, iar mai tarziu, prin intruparea Cuvantului, „ea s-a aratat in Trupul lui Hristos“, adica a devenit Trupul lui Hristos. De asemenea, fiindca intruparea lui Dumnezeu Cuvantul a fost lucrarea Duhului Sfant, tot ceea ce are loc in Biserica se face si prin lucrarea Duhului Sfant, fapt pentru care Cincizecimea este strans legata de eclesiologie.

Hristos a spus candva Apostolului Petru: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Aceasta zidire a Bisericii s-a implinit prin moartea lui Hristos pe Cruce si prin pogorarea Sa la Iad. Sufletul lui Hristos a coborat la Iad impreuna cu Dumnezeirea, iar trupul Sau, impreuna cu Dumnezeirea, a ramas in mormant. In acest fel, puterea Iadului si a mortii a fost biruita si, din acel moment, moartea a incetat sa mai stapaneasca asupra Bisericii, care este acum Trupul lui Hristos.

Putem spune ca Biserica a fost zidita in ziua Cincizecimii in sensul ca, in acea zi, Apostolii s-au facut madulare ale Trupului lui Hristos. Daca pana atunci Sfintii Apostoli erau in comuniune cu Hristos, dupa aceea, prin puterea si prin harul Duhului Sfant, ei s-au facut madulare ale Trupului lui Hristos. Mai inainte Biserica avea numai duh, acum insa ea are si trup. Sfintii, adica cei indumnezeiti, nu au legatura si comuniune numai cu Dumnezeu Cuvantul neintrupat, ci si cu Dumnezeu Cuvantul intrupat, adica cu Dumnezeul-Om Hristos. Invatatura care spune ca Biserica este Trupul lui Hristos, iar sfintii sunt madularele Trupului lui Hristos, este dezvoltata si de Sfantul Apostol Pavel (I Cor. 12, 1-31). Biserica nu este o organizatie religioasa, ci este insusi Trupul lui Hristos. In plus, diferenta dintre darurile pe care le avem4 vine din lucrarea Duhului Sfant. In concluzie, Apostolul Pavel spune:

voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte (I Cor. 12,27).

Trebuie sa mai adaugam faptul ca in invatatura Sfintilor Parinti putem distinge doua adevaruri care arata ca lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi este comuna, si anume: crestinii sunt madulare ale Trupului lui Hristos (cf. I Cor. 12, 27), dar in acelasi timp, ei sunt si temple ale Duhului Sfant (cf. I Cor. 6,19). Cele doua adevaruri nu se contrazic.

8. Duhul Sfant i-a facut pe ucenici madulare ale Trupului lui Hristos prin voia Sa libera

Duhul Sfant S-a pogorat in ziua Cincizecimii. Acest lucru nu inseamna ca mai inainte El nu era prezent pe pamant si la oameni, ci arata ca Duhul Sfant lucreaza in chip diferit, asa cum am vazut si anterior. Putem infatisa aici doua aspecte care rezulta din talcuirea pogorarii Duhului Sfant si a lucrarii Sale diferite asupra oamenilor.

Primul aspect este ca, in ziua Cincizecimii, Apostolii au inteles ca Duhul Sfant nu este o energie a lui Dumnezeu, ci un ipostas aparte. Sfantul Duh, Care in Vechiul Testament Se arata discret, in chipul unei suflari de vant, ca un sunet, ca o boare sau ca inspiratie pentru profeti, in ziua Cincizecimii Se arata „ca avand ipostas propriu”. Asadar, atunci cand s-a incheiat lucrarea de revelare a ipostasului lui Hristos, a inceput lucrarea de revelare a ipostasului Duhului Sfant (Sfantul Grigorie Palama).

Cel de-al doilea aspect care rezulta din interpretarea pogorarii Duhului Sfant in ziua Cincizecimii este ca Duhul Sfant i-a facut pe ucenici madulare ale Trupului lui Hristos si le-a dat puterea de a lua parte la biruinta lui Hristos asupra mortii.

Pentru a talcui aspectele legate de pogorarea Duhului Sfant, Sfantul Nicodim Aghioritul foloseste fragmente din scrierile Cuviosului Nichita Stithatul si ale Sfantului Vasile cel Mare, potrivit carora Duhul Sfant nu S-a pogorat ca un rob, ci in chip imparatesc si de sine statator. Hristos S-a intrupat prin voia Sa, pentru ca nu a fost silit de nimeni; in acelasi fel, Duhul Sfant i-a facut pe ucenici madulare ale Trupului lui Hristos prin voia Sa libera. De altfel, voia Tatalui este si voia Fiului si a Duhului Sfant si invers. Energia si voirea Dumnezeului Treimic sunt comune.

De la sine puterea (libertatea) are insemnatate diferita, dupa cum se refera la Dumnezeu, la ingeri sau la oameni. Spunem ca Dumnezeu este liber, „atotstapanitor, atoatevazator, mai presus de fiinta, dar, mai presus de toate, este Dumnezeu de sine statator. Dumnezeu nu poate fi insa cuprins in intelesuri omenesti. Ingerii sunt liberi, fireste, si isi folosesc libertatea neimpiedicat, adica implinesc imediat ceea ce vor, pentru ca nu au obstacole in aceasta implinire, neoprindu-i nici trupul si nici vreo alta forta contrara. Şi oamenii sunt de sine statatori, adica liberi, dar libertatea lor este trunchiata de faptul ca nu pot implini cu usurinta ceea ce doresc. Acest lucru este cauzat de atacul diavolului, de ingreuierea trupului si de patimile in fata carora omul s-a supus prin propria sa voire. Tocmai de aceea voirea si libertatea trebuie sa ii fie intarite de Dumnezeu. In Vechiul Testament este scris: dobandeste har de la Domnul5 (Pilde 8, 35). Iar Apostolul Pavel spune:

Caci Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa (Filip. 2,13).

Aceasta inseamna ca pogorarea Duhului Sfant in inimile Apostolilor – ca si lucrarea pe care El o savarseste in inimile oamenilor – isi are izvorul in propria voire a celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi. In nici un caz Duhul Sfant nu savarseste aceasta lucrare ca un slujitor. Trebuie insa ca oamenii sa raspunda la lucrarea Duhului Sfant prin propria lor voire, pentru ca Dumnezeu nu le incalca libertatea. Dar voia si libertatea trebuie sa le fie intarite de Dumnezeu, pentru ca, in stare de cadere, omul este o fiinta subjugata care are libertatea limitata.

De mentionat este faptul ca, atunci cand vorbim despre pogorarea Duhului Sfant din ziua Cincizecimii, prin aceasta nu intelegem ca pogorarea ar fi o intrupare a Duhului Sfant, pentru ca numai Dumnezeu Cuvantul S-a intrupat. Pogorarea a insemnat aratarea in lume a Duhului Sfant in ipostas. Prin aceasta aratare i-a transformat pe ucenici si i-a facut din oameni muritori madulare vii ale Trupului lui Hristos.

9. Prezenta Duhului Sfant a fost insotita de un vuiet

Prin sfantul Botez omul devine membru al Bisericii si madular al Trupului lui Hristos. Apostolii au primit botezul in ziua Cincizecimii, deoarece, practic, atunci a fost ziua in care ei s-au facut madulare ale Trupului lui Hristos. Asadar, Hristos nu a fost un simplu invatator, ci adevaratul Cap al ucenicilor Sai.

Hristos le-a spus ucenicilor imediat dupa Inviere: Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant nu mult dupa aceste zile (Fapte 1, 5). Duhul Sfant i-a botezat pe ucenici in ceasul in care S-a pogorat asupra lor, iar intreaga casa unde se aflau acestia in asteptarea fagaduintei Tatalui s-a umplut de Duh Sfant si s-a facut cristelnita duhovniceasca (Sfantul Grigorie Palama). Prezenta Duhului Sfant in acea casa a fost insotita de un vuiet. Sfantul Evanghelist Luca scrie:

Şi din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei (Fapte 2, 2).

Acest vant care a venit repede a fost preinchipuit si propovaduit de multe ori in Vechiul Testament. Este vuietul despre care mama Profetului Samuel a spus: „Domnul din inaltimea cerului va tuna6. Acest vuiet a fost inchipuit si de vedenia Profetului Ilie, caruia Dumnezeu i s-a aratat sub forma unei adieri de vant lin7. O asemenea preinchipuire a fost si glasul cu care Hristos a strigat: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea8, pentru ca vocea Sa puternica propovaduia Duhul Sfant, pe Care urmau sa Il primeasca toti cei ce aveau sa creada in El. De asemenea, acelasi inteles l-a avut si faptul ca, dupa Inviere, Hristos a suflat asupra ucenicilor Sai, dandu-le Duh Sfant pentru ca sa ierte pacatele.

Aparitia Duhului Sfant ca o suflare de vant ce vine repede simbolizeaza faptul ca Duhul Sfant le biruieste pe toate, calca peste zidurile celui viclean si zdrobeste orice asezare si orice intaritura a vrajmasului. In acelasi timp, El ii smereste pe cei mandri, ii inalta pe cei smeriti cu inima, le leaga pe cele dezlegate prin viclenie, rupe legaturile pacatelor si le slobozeste pe cele robite (Sfantul Grigorie Palama). Prin puterea Duhului Sfant, omul poate sa se faca madular viu al Bisericii, sa biruiasca toate puterile vrajmasului si sa se izbaveasca de moarte.

10. Duhul Sfant Şi-a facut aparitia sub forma limbilor ca de foc

Felul in care Duhul Sfant S-a descoperit pe Sine in ziua Cincizecimii arata faptul ca lucrarea lui Hristos nu este diferita de cea a Duhului Sfant si invers. Sfantul Evanghelist Luca, cel care a scris Faptele Apostolilor, spune:

Şi li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei si s-au umplut toti de Duhul Sfant (Fapte 2,3-4).

Talcuind acest fragment, Sfantul Grigorie Palama face observatii de o inalta valoare teologica, pe care trebuie sa le expunem aici, deoarece demonstreaza faptul ca Fiul si Sfantul Duh sunt de o cinste si de o slava.

In primul rand, Duhul Sfant Şi-a facut aparitia sub forma limbilor pentru a arata ca are aceeasi fiinta cu Dumnezeu Cuvantul, fiindca nimic nu este mai legat de cuvant decat limba. Astfel, s-a vadit ca Duhul Sfant nu are o lucrare diferita de cea a lui Dumnezeu Cuvantul. In acelasi timp, Duhul Sfant a aparut in chip simtit, sub forma limbilor, pentru ca sa arate ca invatatorul adevarului are nevoie de limba cu har.

Limbile sub forma carora S-a aratat Duhul Sfant erau de foc, lucru care are o mare insemnatate. Focul vadeste faptul ca Duhul Sfant este de aceeasi fiinta cu Tatal si cu Fiul, deoarece Dumnezeu este foc mistuitor. Asadar, Duhul Sfant are aceeasi fire si aceeasi lucrare cu Tatal si cu Fiul. In plus, limbile de foc arata chipul indoit al felului in care lucreaza propovaduirea Apostolilor, pentru ca focul lumineaza, dar si arde, in acelasi fel in care invatatura transmisa prin Hristos ii lumineaza pe cei care se supun si ii blesteama pe cei care nu cred. Desigur, focul in chipul caruia Şi-a facut aparitia Duhul Sfant nu era un foc zidit, ci unul nezidit. De aceea, Sfantul Evanghelist nu a spus limbi de foc, ci limbi ca de foc.

Limbile de foc s-au impartit si au sezut pe capetele Apostolilor. Acest lucru este important, pentru ca vrea sa arate ca numai Hristos are intreaga putere si intreaga energie sfanta, pentru ca El este de aceeasi fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. Harul pe care il primesc sfintii nu este fiinta, ci energia lui Dumnezeu, Care ofera fiecarui om diferite daruri. Nimeni altcineva nu are intregul har sfant, decat numai Hristos, Care, dupa trup, are plinatatea harului sfant.

Faptul ca aceste limbi de foc au sezut pe capetele Apostolilor arata vrednicia lor imparateasca, dar si unimea harului. Limbile de foc nu erau o energie zidita, ci energia necreata a lui Dumnezeu, si tocmai de aceea ele au sezut pe capetele Apostolilor ca semn al slavei imparatesti. In acelasi timp, chiar daca harul – adica energia Duhului Sfant – se desparte, el ramane unit. Cu adevarat, harul Sfantul Duh este prezent si lucreazaimpartindu-se nedespartit si ramanand intreg in impartire, dupa chipul razelor soarelui“. Cu alte cuvinte, cu totii primim raza soarelui, adica energia soarelui, dar ea nu este despartita9. Atunci cand omul se impartaseste cu Preacuratele Taine, cu Trupul si cu Sangele lui Hristos, nu se impartaseste numai cu o bucata din Trupul imparatesc, ci cu intreg Trupul lui Hristos. In timpul Sfintei Liturghii, preotul spune:”… se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce nu se desparte…“.

Prin urmare, energia Duhului Sfant este aceeasi cu energia Cuvantului si cu energia Tatalui, adica cu energia Dumnezeului Treimic. Mantuirea omului inseamna impartasirea din energiile necreate ale Sfintei Treimi.

11. Imbracarea crestinului in Sfantul Duh

Atunci cand a fagaduit ucenicilor ca va trimite Duhul Sfant, Hristos le-a dat acestora o porunca limpede: voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus (Luca 24, 49). Ucenicii au pazit aceasta porunca si au stat cu totii intr-o casa din Ierusalim, in linistea cugetului si in rugaciune, asteptand revarsarea darului Duhului Sfant. De aceea, Sfantul Evanghelist Luca ne incredinteaza: Şi erau in toata ziua in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu (Luca 24,53).

In continuare, ar trebui sa comentam putin propozitia „pana ce va veti imbraca cu putere de sus“, deoarece are o insemnatate destul de mare. Hristos nu a spus pur si simplu ca ucenicii vor primi Duh Sfant, ci ca vor fi imbracati ca intr-o armura duhovniceasca, pentru a putea lupta impotriva vrajmasului. Asadar, nu este vorba numai despre o iluminare a mintii, ci despre transformarea intregii fiinte. Nu va mai exista nici o particica din trup si nici o energie a sufletului care sa nu fie acoperita de energia Duhului Sfant.

Se stie faptul ca, prin sfantul Botez – care este considerat o taina incepatoare, deoarece prin el, ne facem madulare ale Trupului lui Hristos si intram in Biserica – ne imbracam in Hristos: cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat (Gal. 3, 27). In acelasi timp, insa, dupa fagaduinta lui Hristos, ne imbracam si in Duhul Sfant. De altfel, acesta este si scopul tainelor Botezului si a Mirungerii, care sunt legate intre ele.

Imbracarea crestinului in Sfantul Duh nu este exterioara sau de suprafata, ci este una interioara, dupa exemplul unirii fierului cu focul. Atunci cand este pus in foc, fierul se incinge in intregime, nu numai intr-o mica parte din el. Astfel, cei care primesc Duhul Sfant simt cum Acesta le umple inima, le lumineaza ochiul, le sfinteste auzul, le linisteste gandurile si izvoraste cunostinta, umpland de intelepciune si de har intreaga lor fiinta. Acelasi lucru s-a petrecut si cu intaiul Mucenic si Arhidiacon Ştefan, care, aflandu-se in fata Sinedriului, a aratat mai intai binecuvantarea pe care sufletul sau a primit-o de la Duhul Sfant, si abia mai apoi a dezvaluit slava chipului sau10 (Macarie Hrisochefalul). Asadar, energia Sfantului Duh sfinteste, ilumineaza si da stralucire intregii fiinte a omului.

Biserica intoneaza un tropar uimitor:

Pe toate le da Duhul Sfant: izvoraste proorocii, sfinteste pe preoti, pe cei necarturari i-a invatat intelepciune“.

Toate harismele oferite membrilor Bisericii, ca de exemplu, vederea profetica, viata apostolica si sfarsitul mucenicesc, sunt daruite de Duhul Sfant. Aceasta inseamna ca vederea proorocilor nu este o scornire a gandirii sau a imaginatiei acestora, viata Apostolilor nu este o misiune crestina antropocentrica, iar mucenicia sfintilor nu este o lucrare a unei vointe puternice. Toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant.

Printre aceste harisme, in care se imbraca cei care primesc darul Duhului Sfant, se afla si viata sfintitoare a acelor oameni care se lupta pentru a pazi poruncile lui Dumnezeu, atat cat le este cu putinta, si pentru a trai in curatia sufletului si a trupului, prin casatoria dupa legile crestinesti si prin traiul in societate sau prin slujirea pastoreasca a lui Hristos, cu greutatile ei, etc, toate acestea fiind asadar daruri ale Duhului Sfant. Astfel, Duhul Sfant „lucreaza intreaga alcatuire a Bisericii“, care este Trupul lui Hristos.

12. Betia treaza, betia care vine de la Duhul Sfant

Imediat dupa revarsarea Duhului Sfant asupra lor, Apostolii s-au umplut de bucurie multa. Pentru ei, aceasta era o experienta noua. Daca pana atunci ucenicii erau doar niste oameni buni, din acel moment ei s-au facut madulare ale Trupului inviat al lui Hristos. Asadar, dupa pogorarea Duhului Sfant, ei nu au mai fost simpli inchinatori la Hristos, ci au ajuns sa fie in stransa unire cu El. Cei care ii vedeau pe Apostoli, se mirau, iar unii spuneau cu ironie ca sunt plini de must, adica s-au imbatat cu vin nou (Fapte 2,13).

Venirea Duhului Sfant in inima omului este numita de Sfintii Parinti „betie treaza (Sfantul Dionisie Areopagitul). Sfantul Isaac Sirul spune ca, in asemenea cazuri, toate simturile omului se afunda intr-o „betie adanca. Aceasta stare este numita betie, pentru ca inseamna o mare desfatare si o bucurie fara margini, iar betia aceasta este treaza, pentru ca, aflandu-se in ea, omul nu isi pierde nici simturile, si nici ratiunea. Atunci cand omul este cuprins de Duh Sfant, el ramane liber sau, pentru a ne exprima mai bine, abia atunci dobandeste adevarata libertate, care nu inseamna posibilitatea de alegere, asa cum spune filosofia etica, ci este reprezentata de voirea naturala si de biruirea mortii. Sfantul Apostol Pavel scrie in acest sens: si duhurile proorocilor se supun proorocilor (I Cor. 14, 32). Aceasta inseamna ca nu profetul se supune harismei, ci harisma se supune profetului, adica libertatea omului nu este desfiintata, iar energiile intelectuale sau sufletesti ale acestuia nu se suspenda.

Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca exista trei feluri de betie. Prima este betia produsa de-vinul material, care este o stare ce duce la multe rele. A doua este betia produsa de patimi. Despre aceasta din urma vorbea Profetul Isaia atunci cand spunea: Vai de mandria cununii betivilor 11 (Isaia 28, 1). In alta parte, referindu-se la Ierusalim, Isaia zicea: ia aminte, sarmana cetate, ametita, dar nu de vin (Isaia 51, 21). A treia este betia care vine de la Duhul Sfant. De o asemenea betie era cuprinsa mama lui Samuel atunci cand se ruga cu multa ravna in templu, iar mintea ei era atat de lipita de rugaciune, incat preotul Eli o credea beata si a voit sa o alunge. Dar ea a raspuns ca nu este beata, ci isi dezvaluie inima in fata Domnului (cf. I Regi 1,14-15).

Aceasta din urma betie a fost traita de Apostoli in timpul Cincizecimii. In acea zi, ei au luat Duh Sfant, si-au deschis inimile, L-au cunoscut mai bine pe Hristos si s-au facut madulare ale Trupului Sau. In ei au prins radacini un mare dor si o dragoste nesfarsita pentru Hristos, iar asa cum spun Sfintii Parinti, acestea au fost exprimate prin rugaciune.

13 .“Hristos este poarta, Duhul Sfant este cheia portii prin care intram in casa Tatalui”

Asa cum am mai spus, Cincizecimea este ultima sarbatoare a sfintei iconomii. Pentru ca neamul omenesc sa se mantuiasca, sa reajunga in starea anterioara si sa urce chiar mai sus, acolo unde nu a reusit sa ajunga Adam, Dumnezeu L-a trimis in in lume pe iubitul Sau Fiu, Cel Unul-Nascut. Hristos L-a slavit pe Tatal si I-a dezvaluit existenta, iar mai apoi, L-a trimis pe Duhul Sfant, Care purcede din Tatal si este transmis prin Fiul. Duhul Sfant ii face pe oameni madulare ale Trupului lui Hristos si ii ilumineaza pentru ca astfel sa ii poata cunoaste pe Tatal si pe Fiul.

Prin urmare, deoarece Tatal este Cel care Ii trimite pe Fiul si pe Duhul Sfant, ordinea sfintei iconomii si a mantuirii neamului omenesc este: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. In ceea ce priveste indumnezeirea omului, ordinea urmata este exact inversa, adica de la Duhul Sfant, omul urca la Fiul si, prin Fiul, Il cunoaste pe Tatal.

Descriind drumul omului catre teognosie (cunoasterea de Dumnezeu), Sfantul Vasile cel Mare spune ca, atunci cand primim darurile Duhului Sfant, Il intalnim mai intai pe Cel care este trimis, adica pe Duhul Sfant, mai apoi il cunoastem pe Cel care trimite, adica pe Fiul si, in continuare, ne inaltam dorirea la Cel care este izvorul si cauza tuturor bunatatilor, adica la Tatal.

Aceasta invatatura este intalnita la multi Parinti ai Bisericii. Amintim in acest sens teologia Sfantului Simeon Noul Teolog, care spune ca, daca Hristos este poarta, Duhul Sfant este cheia portii prin care intram in casa Tatalui.

Din aceasta perspectiva, deosebit de graitoare este urmatoarea rugaciune adresata Duhului Sfant:

Imparate cesresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre“.

Aceasta rugaciune exprima ordinea cunoasterii lui Dumnezeu pe care am amintit-o mai sus. Prin Duhul Sfant, inima omului se curata pentru ca, astfel, sa-L cunoasca pe Hristos si sa urce la Tatal.

Fara indoiala, asa cum am mai spus si cu alte ocazii, lucrarea Dumnezeului Treimic este unica, dar aceasta nu inseamna ca Persoanele sunt desfiintate, deoarece harul sfant lucreaza prin Persoane, iar in teologia ortodoxa vorbim despre Har enipostaziat si Lucrare enipostaziata. Acest lucru se observa si in timpul Sfintei Liturghii. Intreaga rugaciune a jertfei este adresata Tatalui pentru ca Acesta sa Il trimita pe Duhul Sfant, Care va transforma painea si vinul in Trupul si in Sangele lui Hristos. Cu adevarat, Duhul Sfant transforma darurile in Trupul si Sangele lui Hristos, iar noi ne impartasim cu cinstitele taine si devenim salas al Dumnezeului Treimic.

14. Harismele Duhului Sfant impartasite credinciosilor

Sfintii Parinti invata ca, desi Duhul Sfant lucreaza asupra tuturor oamenilor si in intreaga zidire, oamenii sunt partasi ai energiilor dumnezeiesti in functie de receptibilitatea fiecaruia in parte. Pentru ca omul sa primeasca multele daruri ale Sfantului Duh, trebuie ca el sa aiba un organ receptor corespunzator.

Referindu-se la aceasta tema, Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca sfintii nu au dobandit diferitele harisme pe care le au prin puterea lor fireasca, ci prin puterea sfanta. Cu alte cuvinte, toate harismele sunt de la Duhul Sfant si sunt daruite in functie de capacitatea omului de a le primi. Sfintii nu primesc darul intelepciunii fara sa existe in ei gandul care sa poata primi aceasta intelepciune, nici cunostinta fara ca, in mintea lor, sa se afle puterea ratiunii, nici credinta fara aplecarea mintii si a ratiunii catre ceea ce va fi, si nici harul vindecarii fara iubirea fireasca de oameni. Aceasta inseamna ca sfintii primesc darul teologiei, al cunostintei si al vindecarii numai daca, in interiorul lor, exista un organ care sa fie capabil sa le recepteze.

Lucru acesta nu este valabil numai in cazul harismelor teologiei, ci si in cazul tuturor celorlalte daruri. Darurile se numesc harismata (harisme) pentru ca sunt daruite de Dumnezeu, insa numai in functie de starea duhovniceasca a omului. Sfantul Maxim mai noteaza inca o data ca energia Duhului Sfant este primita de credinciosi dupa credinta si dupa starea sufletului fiecaruia dintre ei.

Dupa ce talcuieste canoanele tuturor praznicelor imparatesti, Sfantul Nicodim Aghioritul face unele extensii existentialiste, punand accentul asupra felului in care crestinul se poate invrednici sa traiasca in viata sa personala fiecare dintre aceste sarbatori. In mod obisnuit, el foloseste exprimarea: „cum si in ce fel“. Consider ca aceste cuvinte sunt foarte importante, deoarece, prin ele, propovaduirea Bisericii coboara de la nivel abstract la nivel concret. Era nevoie de o asemenea abordare, pentru ca, de multe ori, chestiunile teologice sunt desprinse de realitate si nu ne mai ating sufletele. Abordarea abstracta a teologiei nu este ortodoxa. Atunci cand citim predicile Sfintilor Parinti, constatam ca si acestia analizeaza faptele tot din perspectiva lui „cum si in ce fel”.

La sfarsitul talcuirii canoanelor Cincizecimii, Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca si noi trebuie sa dobandim Duh Sfant in inima noastra, in chip simtit. Folosind exemplul Apostolilor care, supunandu-se poruncii lui Hristos, s-au intors la Ierusalim si au stat acolo fara incetare, pana cand au primit Duh Sfant, el spune ca aceasta este modalitatea prin care putem sa ne facem partasi ai lucrarii Duhului Sfant. Va trebui, asadar, sa ne indepartam de toate lucrurile lumesti, iar atunci cand gandul nostru se va intoarce in inima, ca intr-un templu, sa ne rugam incontinuu, dupa cuvantul rugati-va neincetat al Sfantului Apostol Pavel (I Tesal. 5, 17). Va trebui ca, prin sederea permanenta in templu, adica prin pastrarea gandul curat, sa ne ridicam deasupra celor pamantesti, adica a placerilor, a iubirii de arginti, a ambitiei si a oricarei alte patimi. Numai astfel inima va fi izbavita de patimi, iar sufletul va dobandi pacea, pentru ca se va lepada de gandurile viclene, de hula si de desfranare. Sfantul Vasile cel Mare spune ca nu este cu putinta sa ne facem vase ale harului sfant daca nu scoatem din sufletul nostru toate patimile rautatii. „Sa nu mai curga asadar cele vechi pentru ca sa incapa cele noi“.

Sfantul Diadoh al Foticeei invata ca, prin sfantul Botez, am luat in inima noastra Duh Sfant si ne-am facut madulare ale Trupului lui Hristos. Insa din pricina patimilor, chiar daca nu s-a pierdut in intregime, acest har a fost inabusit. De aceea, este nevoie sa scoatem afara cenusa patimilor si sa punem inauntru, ca lemne de foc, lucrarea poruncilor. Dar pentru ca lemnele sa se aprinda de la scanteia harului sfant, trebuie sa suflam cu putere prin intoarcerea mintii in inima si prin rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, miluieste-ma“. Aceasta rugaciune se numeste „sfanta rugaciune a mintii”.

Sfantul Diadoh al Foticeei mai spune ca, atunci cand, o data cu trecerea timpului, aceasta rugaciune prinde radacini in inima omului, o curata pe aceasta de patimi si, afland scanteia harului sfant, face sa creasca in ea foc strain si minunat, care arde atacurile gandurilor viclene, indulceste inima si tot interiorul omului si lumineaza gandul. Sfantul Grigorie Palama spune la randul sau ca cel care isi coboara gandul in inima si, prin aceasta, il inalta la Dumnezeu, este supus schimbarii celei bune.

Cu adevarat, atunci cand omul se face vas primitor, in inima sa se aprinde focul harului, prin lucrarea Duhului Sfant. Sfantul Vasile cel Mare afirma ca „in inima reinviata” are loc o adevarata „aprindere a Duhului”. El mai spune ca focul care lumineaza inimile si distruge spinii si buruienile este acelasi foc care a lucrat si asupra Apostolilor si i-a facut sa vorbeasca cu limbi de foc, sau care l-a umplut de stralucire pe Apostolul Pavel si a incalzit inimile lui Cleopa si ale celor asemenea cu el. Acest foc este izgonitor al demonilor, dar si putere de inviere, energie a nemuririi, iluminarea sufletelor sfinte si unirea puterilor rationale.

Prin urmare, Cincizecimea a avut loc in istorie o singura data, dar in viata sfintilor, ea are loc in mod repetat. Atunci cand oamenii indumnezeiti ajung la un anumit stadiu al vietii duhovnicesti, ei participa la Cincizecime si se fac apostoli ai lui Iisus Hristos. Cincizecimea este punctul culminant al slavirii lui Dumnezeu si al indumnezeirii. Fiecare om poate merge pe drumul urmat de Apostoli, pentru ca fiecare dintre noi se poate invrednici de aceeasi vedere de Dumnezeu si de impartasirea din harul Cincizecimii.

***

Nu ne-am propus sa analizam toate aspectele referitoare la Persoana Duhului Sfant si la energiile Sale. Desigur, multe dintre aceste aspecte sunt foarte interesante, dar ceea ce s-a incercat aici a fost aratarea faptului ca hristologia nu poate fi separata de pnevmatologje, dupa cum nici pnevmatologia nu poate fi separata de hristologie. In paginile anterioare am subliniat mai ales faptele hristologice ale praznicului Cincizecimii care sunt in stransa legatura cu Duhul Sfant.

Sfantul Apostol Pavel spune limpede: cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8, 14). Nu toti oamenii care au fost creati de Dumnezeu sunt copiii Lui, ci numai aceia care sunt indrumati de Duhul Sfant. Infierea este legata de rugaciunea interioara a mintii, prin care strigam: Avva! Parinte! (Rom. 8,15). Duhul lui Dumnezeu care se afla in inima omului marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8, 16). Cu alte cuvinte, este fiu al lui Dumnezeu numai cel ce Il are in el pe Duhul Sfant, Care marturiseste si adevereste ca acela este copil al lui Dumnezeu. Existenta Duhului Sfant in suflet este confirmata de rugaciunea interioara a inimii, care se rosteste cu umilinta.

Omul care nu Il are in el pe Duhul Sfant nu apartine lui Hristos, ceea ce inseamna ca nu este madular viu al Trupului lui Hristos. Chiar daca omul s-a botezat candva, harul de la Botez este nelucrator, iar el este un membru mort al Bisericii. Acest lucru este spus de Sfantul Apostol Pavel in cuvinte revelatoare: daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Rom. 8, 9). Nimeni nu apartine lui Hristos daca nu il are pe Duhul Sfant, asa cum am aratat mai inainte. Din contra, daca omul are inlauntrul sau Duh Sfant, el este madular adevarat al Trupului lui Hristos, pentru ca nu sunteti in carne, ci in Duh (Rom. 8, 8-9). De aici, putem sa se dam seama cat de stransa este legatura dintre hristologie si pnevmatologie.

Scopul intruparii Fiului lui Dumnezeu Cuvantul a fost ca oamenii sa ia Duh Sfant si sa se faca madulare ale Trupului lui Hristos si salas al Dumnezeului Treimic. Tocmai de aceea finalitatea vietii duhovnicesti este impartasirea din Duhul Sfant, prin Care ne facem madulare vii ale Bisericii, adica ale Trupului lui Hristos, si suntem in comuniune cu Dumnezeul Treimic.

Hristologia care nu are ca rezultat impartasirea din Sfantul Duh, prin Trupul adevarat al lui Hristos, este pur teoretica si fara vreun folos. Analiza hristologiei este necesara pentru a nu fi denaturat modul de tamaduire a sufletului omului si pentru ca noi sa intelegem clar care este drumul curatirii, al iluminarii si al indumnezeirii. Atunci cand hristologia nu duce la impartasirea personala din sfintenie, ea este inutila.

Intre aceste coordonate s-au incadrat si analizele anterioare. Trebuie sa intelegem ca este o binecuvantare si o mare cinste faptul ca apartinem Bisericii Ortodoxe, pentru ca astfel, avem posibilitatea de a ne impartasi din Duhul Sfant si de a ne face inchinatori pamanteni ai Sfintei Treimi. Este insa nevoie sa ne ridicam la inaltimea acestei mari binecuvantari”.

1 In limba greaca: theologia. Cuvantul teologie provine din Theos (Dumnezeu) si logos (cuvant, învatatura).

2 In Biblia greceasca, în acest loc se foloseste cuvantul paraklitos, care în mod obisnuit este tradus în limba romana prin Mangaietor. Asadar, traducerea literala a textului grecesc ar fi „avem Mangaietor catre Tatal”. Varianta „avem mijlocitor catre Tatal”, asa cum apare ea în Biblia romaneasca, este.cea corecta din punct de vedere semantic, dar acolo unde se foloseste cuvantul mijlocitor trebuie sa întelegem ca este vorba de fapt despre Mangaietor

3 I Ioan 2,1.

4 Aici se face o paralela între diferenta dintre darurile pe care le au oamenii si diferenta fireasca dintre madularele aceluiasi trup, avand în vedere faptul ca oamenii sunt madulare ale Trupului lui Hristos. Vezi I Cor. 12.

5 In Septuaginta: „dobandeste voie de la Domnul”.

6 1 Regi 2,10

7 III Regi 19,11-12

8 Ioan 7,37

9 Unimea harului rezulta din faptul ca, prin despartirea lui sub forma limbilor de foc si prin sederea deasupra capetelor Apostolilor, Dumnezeu le-a dat fiecaruia dintre ei harisme diferite, prin care acestia au ajuns sa se completeze reciproc, precum piesele într-un mecanism, formand împreuna o unitate, adica Trupul lui Hristos, care este Biserica.

10 In sensul ca, primind iluminarea de la Duhul Sfant, Arhidiaconul Ştefan L-a slavit mai întai pe Dumnezeu, ca expresie a recunostintei, a smereniei si a recunoasterii, iar acest lucru a fost semn de necontestat al faptului ca si el primise cu adevarat darul Duhului Sfant

11 In Septuaginta: „Vai de betivii fara vin”.

12 Corespondentul grecesc al verbului a darui este harizo, de aici provenind si cuvantul harisma, care, prin urmare, înseamna dar.

(Din: Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sarbatori, Ed. Egumenita, 2008)

 

Din aceeasi carte:


Categorii

Dogme/ erezii, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Hierotheos Vlachos, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Praznicul Sfintei Treimi, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “CINCIZECIMEA – POGORAREA SFANTULUI DUH. Talcuirea Mitropolitului Hierotheos Vlachos. “Este fiu al lui Dumnezeu numai cel ce Il are in el pe Duhul Sfant”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: “Ştiţi cum suntem? Ca nişte oameni care tot timpul trebuie să umble deghizaţi, care se tem de a fi faţă către faţă cu orice adevăr despre ei…” – ÎNSETAREA DUPĂ DUHUL SFÂNT vs. LOCUIREA ÎN MINCIUNĂ și ÎMBRĂCAREA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate