Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE

25-08-2012 Sublinieri

“Pocaiti-va!”: de la etica la fiintialitate. Pilda din Evanghelie cu tanarul bogat. Despre diferitele nivele: Maria si Martha. Tema persoanei. “De la Dumnezeul cel mare sa ceri numai cele mari”. Pentru suferintele lui Adam: Hristos, ca raspuns la ele. Pentru intelegerea “graiului” lui Hristos, urmand Lui. Prin rabdare se primeste simtamantul fiintei. Despre infiere: “Al Tau sunt eu”.

“Binecuvantat fie ceasul acesta pe care ni l-a dat Domnul nostru cel bun. In pace si cu liniste putem vorbi despre diferitele puncte ale caii noastre celei lungi. Minunata este calea noastra: ea ne depaseste mintea, si duhul nostru se vede neputincios a urma “pildei” lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care a adus pe pamant focul dragostei Tatalui.

Astazi ma voi opri la tema pocaintei si a infierii, in ciuda faptului ca aceste stari, in formele lor culminante, scapa oricarui cuvant omenesc, noi totusi vom “innebuni” si vom vorbi, in masura puterii noastre, despre cele ce sunt netarmurit, negrait de mari si de marete.

De cate ori am repetat deja ca noi ne incepem calatoria cu micul pas al pocaintei. Insa sfarsitul acestei cai, dupa intelesul nostru, este indumnezeirea omului. Cand indraznim a vorbi despre astfel de lucruri, multi oameni, infricosandu-se, se sfiesc si se rusineaza. Dar doara de ar sti ei de cata frica este plin sufletul nostru de a nu gresi in orisice cuvant ce priveste cea mai sfanta decat toti si decat toate – Dragostea Tatalui!

Dar cum ne vom apropia de aceasta tema? – Ci lasand deoparte pentru moment unele amanunte, vom vorbi despre esenta lucrului. Inceputul propovaduirii lui Hristos este cuvantul “Pocaiti-va. Iar daca il vom cerceta, vom afla (precum in multe alte cuvinte ale lui Hristos) foarte multe, as zice, “nivele”; iar noi suntem nevoiti inca a afla un grai pentru acestea. Si iata eu as numi doua dintre nivelele pocaintei: unul – cel care ramane in limitele eticii; celalalt – in care se vorbeste de-acum nu despre elemente etice, ci despre insasi vecinicia, adica, despre Dumnezeu. Primul priveste nivelul intelegerii omului ca faptura, si omul nu poate (si nici nu intelege cum e cu putinta) a deosebi cele doua chipuri ale pocaintei. Pe primul l-as numi “actul etic“, iar pe celalalt “trecerea de pe o orbita pe alta, vesnica. Pentru moment nu vom incerca sa lamurim de este cu putinta sau cu neputinta a trece de la cele vremelnice la cele vesnice, sau de la etica la fiintialitate.

O pilda a unui act de pocainta adanc si frumos putem vedea la tanarul din Evanghelie, care inseta dupa vecinicia Dumnezeiasca, si l-a intrebat pe Hristos ce trebuie sa faca pentru a trece de la ale vremii catre cele vecinice. Domnul, cautand cu dragoste catre acel tanar, i-a zis:

Pazeste poruncile…

– Care?

– Nu ucide, nu preacurvi, nu rapi…

Tanarul a raspuns:

– Din tineretile mele am pazit acestea; ce inca nu am ajuns sa fac?

Atunci Domnul i-a zis:

– Daca vrei sa fii desavarsit, paraseste toate cele dinainte, toate avutiile si toate cunoasterile tale, si sarac, urmeaza Mie.

N-a putut purta tanarul.

Din povestirea evanghelica vedem ca tanarul cu pricina era un iudeu binecinstitor al acelor vremi cand asteptarea Mesiei se implinise. Din punct de vedere moral, etic, el se afla la un nivel inalt, dar exista un alt nivel mai mare, ce are in vedere de acum sfera Dumnezeiestii Fiinte Nefacute si dintru inceput. Astfel pilda ne arata ca sunt multe gradatii diferite ale starilor duhovnicesti ale oamenilor. Trecerea de la vremelnic la vesnic pare cu neputinta, precum tot cu neputinta este in matematica trecerea de la numar la infinit. Cele doua nu se pot compara.

Alta pilda: Erau in Vithania doua surori, Martha si Maria. Pe amandoua le iubea Hristos, si amandoua iubeau pe Hristos si credeau ca El este Mesia. Si iata ca atunci cand a venit la ele, Martha se ocupa de o multime de lucruri legate de primirea oaspetilor, se ocupa cu gospodaria; iar Maria, cand s-a apropiat de ea Purtatorul unui astfel de Duh precum era Hristos, s-a asezat la picioarele Lui ca, insetata, sa auda fiecare cuvant al Sau. Si ce credeti? Cand Martha, impovarata de muncile si grijile de zi cu zi, si de toate greutatile gospodariei, s-a intors catre Hristos si i-a zis:

Spune Mariei sa ma ajute.

Domnul i-a raspuns cu dragoste:

Martho, Martho, tu te grijesti acum cu atata dragoste de primirea Mea, insa Maria si-a ales partea mai mare, iar partea aceasta nu se va lua de la ea.

Vedeti diferenta: Planul dragostei etice sau vazute, al relatiilor noastre firesti, omenesti – vrednic de lauda, dar care nu ne da inca dumnezeiasca vecinicie. Domnul insa zice: Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Citind cuvintele lui Hristos, fara sa vrem ne amintim: intru inceput era Cuvantul, si Cuvantul era catre Dumnezeu, si Dumnezeu era Cuvantul. Vedeti cat de aproape traiau cele doua surori una de alta, si in acelasi timp, ce uriasa distanta in setea lor. Una din ele, Maria, era gata sa-L primeasca intr-o stare de neluare aminte a neajunsurilor in planul celor de zi cu zi, in timp ce cealalta isi arata toata dragostea in fiecare amanunt exterior. Vedeti diferenta de nivele: unul – “intru inceput era Cuvantul“; iar celalalt – dragoste “din toata inima si din toata mintea,” dar care inca nu depaseste hotarele varstei duhovnicesti pe care am numit-o etica. Asa si in alte cateva pilde din Evanghelii, aflam ganduri, idei si manifestari ale vietii dintre cele mai adanci, pentru care, trecand la alta terminologie, vom zice ca aceasta este “treapta a doua,” aceasta deja nu mai este etica, ci fiintialitatea.

In ultima vreme incepem sa ne intalnim pe Pamant cu un fenomen paradoxal: pe de-o parte, zdrobirea intregii omeniri, cu cea mai incredibila salbaticie; iar pe de alta parte, nazuinta de a ajunge la persoana omului – ce anume este omul ca persoana, incotro se intoarce mintea persoanei?

Atunci cand incepe sa creasca in noi principiul persoanei, chiar de ne vom afla in vreo temnita, in duh vom patrunde deja in netarmuritele intinderi ale Cosmosului facut. Omul nu mai vede lucrurile de acum in chip exterior, ci traieste launtric. Iar haurile netarmurite si fara de fund pe care le contempla nu este cu putinta a le defini prin nici un cuvant omenesc.

Ce sa zicem despre haurile fara fund ce se deschid omului ce se afunda in dragostea lui Hristos? Acele strafunduri abisale – ce caracter au ele, si de unde sunt? Sunt ele oare exterioare sau launtrice? – Noi nu putem nici intelege aceasta, nici sa o definim, si numai printr-o pocainta de ordin fiintial putem patrunde in acea lume. Dar si atunci ramane necunoscuta omului: Oare netarmurirea ce se deschide inaintea lui exista in mod obiectiv, sau este starea mintii noastre celei zidite dupa chipul Mintii Facatorului, a lui Dumnezeu insusi?

Pe aceasta Minte, pe acest Duh, Domnul L-a numit Tata: Duh este Dumnezeu. Si iata, ne intrebam: Acest Duh, cum se atinge de noi fara sa ne omoare? La inceputul vietii mele la Athos parintele meu duhovnicesc [Sfantul Siluan, n.n.] mi-a spus cuvintele urmatoare:

Vezi sa nu ceri de la Dumnezeu lucruri mici, ci Marelui Dumnezeu, si tu sa-i ceri numai cele mari“.

Avem atunci de-a face cu un contrast: omul cel mai sarac, si care nu are nimic, dintr-o data se simte in stapanirea bogatiilor netarmurite ale lui Dumnezeu, din toata facerea Sa. Trecerea aceasta se face in chip cat se poate de linistit, in imprejurarile formelor vietii obisnuite, dar daca va fi cu putinta, omul si trupeste se va slobozi de toate, si va trai numai cu Acel Dumnezeu.

Da, noi putem simti ca lumea ce ne inconjoara este zidita de Mintea si Voia acelui Duh pe care il numim Dumnezeu, si Dumnezeu-Tatal: “Sa zidim omul dupre chipul Nostru, si dupre asemanare“. Si greu ne este sa deosebim un punct de unde putem vorbi despre marea tragedie care pe toti ne zdrobeste. Suferintele intregii lumi, de-a lungul a mii de ani… Devine de neinteles, cum oare Dumnezeu a putut infaptui astfel incat sa se poata ajunge la suferinte care intrec orice limita?

Despre ce este vorba? Ce a savarsit Adam? As dori sa vorbesc despre tragedia aceasta care pe mine insumi m-a zdrobit, si chiar de mii de ori. Cum este cu putinta a rabda astfel de suferinte de-a lungul miilor de ani care au trecut din clipa cand s-a zis: Sa fie lumina! in etica crestina ne uimeste chipul Omului, al unui singur Om, ce se urca pe Golgotha spre a lua pe umerii Sai intreaga greutate a blestemului Pamantului si povara tuturor patimilor. Astfel, din punct de vedere etic, nu vedem nimic mai maret, nimic mai sfant decat Hristos. Vorbesc despre acestea pentru ca mintea noastra poate primi realitatea Fiintei lui Dumnezeu, dar fara ca inca sa stie care este caracterul acestui mare Duh.

In anii tineretii mi s-a intamplat sa citesc cuvintele poetului Puskin: “Ce vrajmasa stapanire, smulsu-m-a din a nu fi?Gandul poetului era acela ca lumea sufera – si daca lumea sufera, atunci ce fel este El, Ziditorul lumii? Dar iata, vine Fiul Lui, ca sa vorbeasca cu omul zidit dupa chipul lui Dumnezeu si dupa asemanare; iar noi contemplam gandul cel mai nainte de veci pentru om al lui Dumnezeu, Facatorul nostru. Si daca omul se vede pe sine in Hristos, dintru inceput tot atat de bun ca insusi Dumnezeul Care S-a aratat pe Pamant, atunci, fireste, daca acest lucru ni s-a aratat in Duhul Sfant, de-acum nu ne mai putem duce niciunde de la acel mare Act al Fiintei Dumnezeiesti. Inseamna ca nu Ziditorul nostru este vinovat de suferinte, ci faptura potential asemanatoare Lui – omul, chipul lui Dumnezeu-Absolutul.

Si iata, Numele Lui il chemam:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatalui Carele ridici pacatul lumii, miluieste pre noi. Cela ce ridici pacatele lumii, primeste rugaciunea noastra. Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, Tu Unul, cu adevarat esti Sfant“.

Si nu este sfarsit inchinarii noastre inaintea Acelui Chip dupa care este zidit omul.

Si deci, cand omul este dus cu mintea si cu inima in sfera Dumnezeiasca, dupa aceea mintea sa va fi purtata tot mereu anume in acele sfere. Si cum este cu putinta a se departa de “acolo”? Toate intrec mintea noastra, putintele noastre, si nici o incercare a mintii nu va reusi sa dobandeasca descoperirea adancurilor Dumnezeirii insasi.

Iertati-ma, iubitii mei. Putina vreme mi-a ramas sa vorbesc cu voi, si de aceea ma grabesc. Vorbind cu voi, sa stiti ca eu nimic altceva nu pretind, fara numai a va impartasi bataia inimii. Caci ne este infricosat a zice mai departe, fiindca Domnul ne cheama sa urmam Lui. Iar El, unde merge? – in gradina Ghethsimani, noaptea, iar apoi la Golgotha.

Asadar, devenind crestini, si cautand asupra suferintelor intregii lumi, incepem cumva sa intelegem “graiul” lui Hristos. Apostolii Ioan si Iacov I-au cerut sa le dea sa sada de-a dreapta si de-a stanga lui Hristos. Iar Hristos a zis:

Dar voi puteti oare sa beti paharul, si sa va botezati cu botezul cu care Eu ma botez?

Ei au zis:

– Putem.

Ca Tata al nostru al tuturor, Hristos le raspunde cu dragoste:

– Da, voi veti bea paharul, si veti primi botezul pe care l-am primit Eu insumi. 

Si noi, ca duh, “bem paharul si ne botezam precum Domnul S-a botezat. Cat de intelept a fost randuit in Biserica de catre Parinti: treptat, de la lucruri marunte, dintr-o data suntem dusi la a vedea maretii pana si in lucruri neinsemnate. Iata adevaratul Om, chipul lui Dumnezeu. Si anume pentru a reface in noi insine chipul, cel ce a fost intunecat de pacat si de patimi josnice, ducem lupta noastra – lupta nevointei monahale. Atunci mintea noastra renaste, si vede lucrurile intr-o alta ordine si intr-o alta lumina. Totusi aceasta nu inseamna nicidecum ca ea s-a slobozit de patimi…

In epoca noastra lumea din afara se indeparteaza de Hristos, si acesta este aspectul cel mai dureros, mai tragic, mai cumplit, al evenimentelor lumii noastre: A doua oara a pierde pe Hristos, precum L-a pierdut Adam in Rai – cum este cu putinta? Ci vom rabda micile frecusuri in viata noastra de toate zilele, si vom trece cumva cu vederea alunecarile catre manie, catre vrajmasie, catre orice ar fi intre noi – pentru ca trebuie sa vedem suferintele omului, iar nu partile lui cele rele. – In realitate acesta este “material” pentru marea fiintare despre care nu putem inca vorbi. Si calea noastra incepe cu cele cu care eu termin aproape fiecare cuvantare: in cele mai mici nimicuri, ramaneti cu mintea acolo unde este Domnul, “dupa catapeteasma” Zilei a opta – petreceti cu mintea acolo, iar cu trupul invatati-va sa traiti in conditiile de aci. Duhul omului este pus in el pentru a incepe sa simta fiinta. Iar Domnul adesea se poarta cu noi ca si cum El nici nu ar intelege neputinta noastra. Si nici nu ar fi cu putinta a rabda o astfel de lume, daca Hristos nu era Dumnezeu. Iar daca este Dumnezeu, atunci toate sunt cu putinta. Si noi, Acestui Tata al nostru, cu toate suferintele noastre, ii spunem:

Slava Tie, Dumnezeule cel inalt, slava Tie in vecii vecilor“.

Cand a primit Israil infierea? – Cand ne rugam lui Dumnezeu, atunci, dupa sfatul duhovnicului athonit, nu vom cere lucruri mici, ci Marelui Dumnezeu ii vom cere numai cele mari. Cu toate acestea, trebuie osebite cele doua momente: unde se termina lumea etica si unde incepe Dumnezeiasca fiintialitate.

In Psalmi aflam expresia: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma. Cand rostim acele cuvinte, ele ne pot parea exagerate in indrazneala lor. Cum spui tu, omule: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma. Oare crezi ca Dumnezeu are nevoie de tine? Oare ceea ce faci este asa de maret, incat insusi Dumnezeu este dator sa-ti vina in intampinare?

Ci se apropie clipa cand dintr-o data Dumnezeu spune omului: Fiul meu esti tu, eu astazi te-am nascut. Cand noi ne rugam: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma, nu trebuie sa depasim planul etic.

Asa ca, in Rai, stramosul nostru a facut un pas neghiob: a incercat sa dobandeasca dumnezeirea fara Dumnezeu insusi – pas naiv, copilaresc.

Asadar, cand insusi Dumnezeu aduce acea “indreptare” si zice: “Da, tu esti fiul Meu“, atunci infierea isi primeste trasatura vesnica. Dar daca eu zic: “Eu sunt al Tau,” o voi spune numai in limitele firii mele etice:

Mai bun decat Tine eu nu vad. Dar Tu mantuieste-ma. Nicidecum nu inseamna ca sunt fiul Tau, cata vreme Tu insuti nu porti marturie pentru mine ca sunt al Tau fiu”.

Citim in Evanghelie ca s-a auzit glasul Tatalui: Fiul Meu esti Tu, pre El sa ascultati“. Deci a fost nevoie de marturia Tatalui insusi, pentru a intari ca ultim fapt adevarul ca Iisus Hristos era Fiul Tatalui”.

(Din: Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti, vol. I, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2004)

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marta si Maria, Parintele Sofronie Saharov, Pocainta, Tanarul bogat

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE

  1. Pingback: Predici audio pline de seva si putere duhovniceasca la DUMINICA TANARULUI BOGAT: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!” -
  2. Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi”. V-am amintit adeseori aceasta rugaciune a Bisericii. Viata fara de pacat pe pamant ne deschide portile cerurilor. NU BOGATIA MINTII NE SALVEAZA SUFLETUL, CI VIATA FARA DE PACAT NE PREGATESTE SA TRAIM CU DUMNEZEU in veacul ce va sa fie. Harul Duhului Sfant ne invata adevarurile vesnice atat cat traim dupa aceste porunci: iubeste pe Dumnezeu din toata fiinta ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti! Da, sa paziti mereu aceste porunci!
    Staruiti in rugaciune, in nevointe, petreceti o zi fara de pacat. Toate celelalte va vor fi date de Dumnezeu.
    (ARHIMANDRITUL SOFRONIE SAHAROV)

  3. Trebuie sa pastram duhul pocaintei toata viata noastra, pana la sfarsitul ei. Pocainta este temelia intregii vieti ascetice si duhovnicesti. Simtirea, intuirea prezentei pacatului pot sa devina atat de intense in noi, incat sa dea nastere unei adevarate pocainte.
    (ARHIMANDRITUL SOFRONIE SAHAROV)

  4. Pingback: TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus” -
  5. Pingback: Iconomii bogatiei si pregatirea pentru viata vesnica. Din PREDICILE Parintelui ARSENIE BOCA si ale Mitropolitului AUGUSTIN la TANARUL DREGATOR BOGAT -
  6. Pingback: DREGATORUL BOGAT SI PAZIREA PORUNCILOR. Radicalismul Evangheliei lui Hristos. Crestinismul nu este ceva comod (PS SEBASTIAN, PR. COMAN) -
  7. Pingback: “Noi, ortodocsii, ne iubim inainte sa ne cunoastem”. Parintele Rafail Noica despre DUHUL ORTODOXIEI SI LUCRAREA SMERITA A LUI DUMNEZEU IN NOI SI IN LUME -
  8. Pingback: PS MARC NEMTEANUL, in conferinta de la Iasi, despre CE INSEAMNA A FI CRESTIN si CUM (NU) TREBUIE SA NE RAPORTAM LA PACAT (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX -
  10. Pingback: PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…
  11. Pingback: PAZIREA PORUNCILOR: Ce este iubirea de Dumnezeu si ce inseamna cu adevarat iubirea fata de om? SFANTUL IUSTIN POPOVICI despre dragostea mincinoasa si ucigasa VS. iubirea izvorata din Hristos -
  12. Pingback: UN SINGUR LUCRU TREBUIE… -
  13. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  14. Pingback: PREDICI AUDIO ale PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU care aduc in actualitate Evanghelia despre TANARUL BOGAT: “NOI suntem FARISEII. Primim incercari si ispite LA MASURA LA CARE NE-AM FATARNICIT sau AM JUDECAT PE ALTII“ -
  15. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -
  16. Pingback: SA FIM ATENTI LA CHEMARILE LUI DUMNEZEU DIN VIATA NOASTRA! Predica (si audio) a parintelui NICHIFOR HORIA la Evanghelia tanarului bogat (2014) -
  17. Pingback: Dregatorul bogat – paza poruncilor. PREDICI AUDIO SI VIDEO: “Suntem robiti de cotidianul efemer, traim in aceasta alergatura bezmetica si nu mai reusim sa ne bucuram de ceea ce Dumnezeu ne-a daruit” -
  18. Pingback: “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI: “Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONC
  19. Pingback: Predici audio la BOTEZUL DOMNULUI. Smerita Aratare a Domnului in lume – VESTIREA NASTERII DIN NOU si MINUNEA INFIERII NOASTRE. Folosul apei sfintite | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PARINTELE ARSENIE de la MAN. CORNU in “Familia ortodoxa” despre PARTASIA VIE CU DUMNEZEU, RASTIGNIREA IUBIRII DE SINE si ASTEPTAREA INVIERII: “Vor fi razboaie, dar sa nu ne clatinam, sa nu intram in zapaceala, in panica” | Cuvântu
  21. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  22. Pingback: Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PARABOLA PĂRINTELUI MILOSTIV: “Dacă omul nu se încredinţează de iubirea părintească a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceşte” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Duminica a 12-a dupa Rusalii: IUBIREA BANILOR și FORMALISMUL RELIGIOS – piedici in legatura vie cu Dumnezeu si in urmarea lui Hristos. OMUL, INTRE ECONOMIE SI ICONOMIE, INTRE LOGICA CASTIGULUI SI LOGICA DARULUI, INTRE LEGALISM SI HAR | Cuvântul Or
  25. Pingback: PS MACARIE, în Sfântul Munte, despre diferența dintre MORALITATE și VIAȚA DUHOVNICEASCĂ bazată pe o RELAȚIE VIE CU HRISTOS. “Fără pocăință ne aflăm în mare risc să cădem în PĂRERE DE SINE, în ÎNȘELARE, să ne cufundăm într-o
  26. Pingback: AL TAU SUNT EU, MANTUIESTE-MA! – Cuvantul Protos. Hrisostom de la Putna la Duminica Mariei Egipteanca: “CE VOM ALEGE? PE DUMNEZEU SAU LUMEA? Pentru noi, prezenta lui Dumnezeu este chinuitoare, pentru ca NU NE LASA SA NE FACEM VOIA… (vide
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate