TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie?

11-09-2012 Sublinieri

“Noi dorim ca, stapaniti de acest duh lumesc, sa vietuim crestineste, sa facem marturisirea, pocainta, rugaciunile, sa primim Sfanta Impartasanie, sa ne ducem viata noastra crestineasca. Nu este posibil acest lucru!”

*

Cum vom cunoaste si vom trai desavarsit Taina Spovedaniei?

Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui

Nimeni nu poate sa devina crestin daca nu se boteaza, si nu se mantuieste daca nu este botezat. „Cel ce va crede si se va boteza se va mantui[1]. Biserica a crezut lucrurile asa cum le-a propovaduit Domnul, de aceea a consacrat Botezul, si mai ales Botezul pruncilor.

De vreme ce omul ca sa se mantuiasca trebuie sa fie botezat, ce se va intampla cu un copil, daca pleaca nebotezat? Pentru ca pruncul sa nu moara nebotezat, s-a consacrat botezul copiilor. Nu fac bine parintii care evita sau amana sa-si boteze copiii. Acest lucru este primejdios. Adica, este mare pacat sa moara nebotezat copilul din pricina neglijentei parintilor. Ce se va intampla cu sufletul copilului nebotezat? Aceasta problema o lasam pe seama iubirii si a proniei lui Dumnezeu. Acesta nu nedreptateste pe nimeni. De altfel, noi am aflat de la Dumnezeu ca pentru ca sa se mantuiasca cineva trebuie sa se boteze, iar daca n-o face, nu stim ce se va intampla cu acest suflet. Exista lucrari, referitoare la acest lucru, ale Sfintilor Parinti. Sfantul Grigorie de Nyssa[2] dar si alti Sfinti Parinti[3] s-au referit la aceasta problema. Dumnezeu stie exact ce se va intampla cu pruncii nebotezati, dar spune Sfantul Grigorie, nu putem sa spunem ca sunt in Rai sau in iad. Ne intereseaza sa subliniem faptul ca pentru ca sa se mantuiasca cineva, trebuie sa devina crestin, si pentru ca sa devina crestin, trebuie sa se boteze. Altfel nu se poate. Toate acestea se intampla pentru ca omul sa se mantuiasca de pacat. Nu exista alta modalitate.

Ce se va intampla cu cei care pacatuiesc dupa Botez?

Omul se trage din Adam, este cazut si ingreunat de pacat. Nu exista o alta modalitate sa dobandeasca iertarea, sa se curateasca, sa se mantuiasca, in afara Sfantului Botez. Dar ce se va intampla cu cei care pacatuiesc dupa Botez si, mai ales, savarsesc pacate de moarte? Cei care au crezut in Hristos s-au botezat, au devenit crestini si nu se cadea sa pacatuiasca. Cand au inceput sa pacatuiasca Biserica a luat atitudine, daca sa-i reprimeasca pe acestia ca madulare ale ei, sau nu.

Domnul, insa, a prevazut si a lasat al doilea botez, adica Marturisirea, Pocainta. Omul se caieste pentru pacatele lui, trece prin Taina Pocaintei, adica Spovedania si este iertat, la fel cum se pocaieste pentru pacatele lui cel care vrea sa devina crestin si se boteaza. Nu este insa suficient sa se pocaiasca omul, nici doar sa se boteze. Asa cum consemneaza Sfantul Iustin [4], cei care vroiau sa devina crestini erau facuti de Biserica mai intai catehumeni. Biserica nu le spunea pur si simplu cateva lucruri, nici nu astepta sa auda ca le primesc, ci vedea in ce masura acestia erau hotarati sa traiasca, sa vietuiasca dupa poruncile lui Hristos. Dupa aceea ii facea crestini prin Botez. La inceput omul nu trebuia sa pacatuiasca, si putea sa nu pacatuiasca, mai ales sa nu savarseasca pacate de moarte dupa Botez. Oricum, Biserica s-a aflat in aceasta dilema, sa-i accepte sau nu pe cei botezati care pacatuiau. Domnul deja prevazuse acest lucru si a lasat al doilea botez, adica Taina Pocaintei, a Spovedaniei.

Spovedania nu este un lux

Asa cum nu poate sa devina crestin cineva care nu este botezat, la fel nu se reconfirma crestin, daca este in neoranduiala, cel care nu trece prin Taina Marturisirii. Şi este in neranduiala, odata ce a pacatuit, indiferent daca a facut in ascuns pacatul si nu stie nimeni. Constiinta si Dumnezeu stiu ce a savarsit. Omul are nadejdea mantuirii doar daca primeste si al doilea botez, al Pocaintei si al Spovedaniei, pentru ca primul nu mai are efect.

Spovedania nu exista doar ca refugiu pentru varstnici, pentru cei cu probleme psihice, cu necazuri si stramtorari. Desigur, toti recurg la Biserica, la preotii Bisericii si orice durere vor avea, vor cere sfatul si vor fi ajutati in problemele lor. Dar scopul final, lucrarea principala a spove­daniei este ca sufletul care este in neranduiala, din pricina pacatelor lui, sa fie pus pe calea cea dreapta, sa gaseasca din nou drumul mantuirii.

Asadar, nu va mai avea nadejdea mantuirii cel care a savarsit, dupa botez, pacate de moarte si se arata nepasator fata de ele si nu le sterge prin al doilea botez, prin cainta si prin marturisire.

Prin urmare, Spovedania nu este doar pentru cei care vor sa se marturiseasca. Nici nu este un lux pe care sa nu si-l permita oricine. Cei care sunt pacatosi – si cine nu este pacatos? -, si cei care au constiinta incarcata si sufletul intinat din pricina pacatelor, trebuie sa se marturiseasca. Doar asa vor fi siguri ca au fost iertati, ca Dumnezeu i-a primit, i-a curatit si, astfel, ii va mantui.

In primele veacuri crestine, asa cum am spus, pentru ca cineva sa fie botezat, trebuia sa arate, in fapt, ca va trai dupa poruncile lui Hristos, ca va vietui ca un crestin.

De aceea Biserica ii tinea pe catehumeni timp de trei ani si-i ajuta sa invete, sa auda, sa cunoasca poruncile. Daca nu stiau care sunt poruncile lui Dumnezeu si ce asteapta Dumnezeu de la ei, cum ar fi lucrat dupa dreptate?

In acelasi timp, insa, Biserica ii urmarea in fapt, vedea viata lor de zi cu zi, si-i boteza dupa ce se incredinta ca dupa aceasta incercare de trei ani sunt pregatiti pentru scufundare in apa botezului. In timpul acestei perioade de trei ani, nu numai ca invatau anumite lucruri, ci ramaneau statornici in ceea ce aud, in ceea ce invata si in ceea ce sunt indemnati sa faca.

Ceva asemanator se intampla si cu Spovedania. Ea nu se savarsea ca in vremurile noastre, cand a devenit rutina, obisnuinta, super­ficiala. De multe ori scopul spovedaniei este ca omul sa-si rezolve problemele, sa se usureze putin, sa-i fuga putin mahnirea pe care o are.

Ceea ce avea loc in Biserica primara, ar trebui sa se intample si astazi.

Nu avem dreptul sa pacatuim

Biserica a primit pacatul ca pe ceva ce tine de fiinta omului. Niciodata, insa, un crestin nu trebuie sa spuna: „Nu-i nimic ca pacatuiesc, o sa ma pocaiesc odata!“. Niciodata! Cel botezat are datoria sa nu mai pacatuiasca. Şi daca a cazut, om fiind, in acest ceas greu exista pocainta, iertare, mila, exista mantuire. Dar daca cineva, cugetand cu viclenie, spune: „Putem sa pacatuim, exista spovedanie, exista pocainta, vom merge si ne vom marturisi si Dumnezeu ne va ierta!”, este foarte grav si nu stim cat ne iarta Dumnezeu intr-o asemenea situatie. Prin urmare, sa ne iasa din cap aceasta idee.

Trebuie sa simtim adanc ca pacatele de moarte care se fac dupa Botez sunt iertate prin Taina Spovedaniei, iar crestinul care se marturi­seste isi vine in sine, se curateste precum cel care se boteaza.

Va aduc ca pilda aceasta realitate pe care o avem inlauntrul Bisericii si din care putem sa intelegem cateva lucruri. Este ingaduita nunta a doua? Este ingaduita, dar din iconomie. Asadar, vai de tine, daca zici: „Putem sa facem si a doua si a treia Nunta!Nu este asa, exista o singura Nunta, iar a doua si a treia sunt ingaduite din iconomie. Marturia este ca daca omul se casatoreste de doua ori, nu poate sa devina preot. Din faptul acesta intelegem ca Nunta a doua se face din iconomie.

Adica, in cazul preotului, Biserica pastreaza acrivia in problema Nuntii. Dar cu ceilalti ce se intampla? Biserica face pogoramant. Asa cum cineva, cand vrea sa devina preot, va trebui sa nu faca dupa Botez pacate de moarte, la fel nu va trebui sa se casatoreasca a doua oara. Vai, insa, de cei care zic: „Putem sa facem si a doua si a treia Nunta!”.

Ne-am botezat, suntem datori sa vietuim ca niste oameni botezati, sa devenim curati si sfinti. Ai cazut? S-o faci in lupta, in batalie, neavand cugetul ca poti sa pacatuiesti, gandindu-te ca vei merge la Spovedanie.

Sa intelegem bine cat timp ne aflam in aceasta lume, cat timp Dumnezeu randuieste sa putem auzi, sa intrebam, sa citim. Sa privim realitatile sufletului nostru si sa nu-l lasam pe acesta in neranduiala, dinspre partea pacatelor.

Cand nu apar sentimente de vinovatie si probleme psihice?

Pacatele nu se sterg nici cu trecerea timpului, nici cand spune cineva in rugaciunea lui: „Dumnezeul meu, iarta-ma pentru ca am facut acest lucru!”. Problema este foarte serioasa si fiecare trebuie s-o priveasca foarte responsabil si nu cu dispozitie maladiva.

Va spun clar si categoric, nimeni nu pateste nimic si nu numai ca nu pateste nimic, dar se si izbaveste, cand isi cunoaste foarte bine pacatele. Ai facut pacatul? Priveste-l! De vreme ce l-ai facut, ia seama la el! Sa nu-ti fie teama sa-l privesti. Şi pocaieste-te! Daca o faci, sufletul tau se izbaveste si nu apar nici complexe, nici stari psihopatologice. Cel care patimeste astfel de stari, inseamna ca in strafundul lui nu s-a cait cu adevarat. Cand aude despre aceste subiecte, pe de o parte simte ca a facut pacate, dar pe de alta parte nu vrea sa se pocaiasca, nu vrea sa recunoasca inaintea lui Dumnezeu ca a pacatuit si sa spuna: „Dumnezeul meu, am paca­tuit, iarta-ma!”. Nu vrea sa se smereasca inaintea lui Dumnezeu si sa ceara mila Lui. Vrea sa fie cu fata curata, dar aceste doua lucruri nu se impaca.

Nimeni nu poate sa se arate curat inaintea lui Dumnezeu. Toti suntem intinati, oricine am fi. Toti am pacatuit dupa Botez. Cineva ar zice ca fericiti sunt cei care n-au savarsit pacate de moarte. Cu adevarat fericiti sunt toti cei care se pocaiesc pentru pacatele pe care le-au savarsit dupa Botez si primesc iertarea si usurarea sufletului ca pe un dar de la Dumnezeu. Acolo unde exista cainta, spovedanie adevarata nu este cu putinta sa existe sentimente de vinovatie, care il constrang pe om si creeaza, asa cum am spus, complexe si stari psihopatologice.

Prin urmare, sa nu ne infricosam inaintea lui Dumnezeu, mai ales la Taina Marturisirii. Sa vedem ca suntem pacatosi, sa simtim acest lucru si sa marturisim pacatul, sa-l spovedim. Sa nu ne temem! Sa nu facem nici cel mai mic efort sa ne ascundem pacatele, sau sa le micso­ram. Sa vadim pacatul pe fata. Cu cat mai mult vom vedea pacatul si-l vom marturisi mai deschis, cu pocainta si nadejde in mila lui Dumnezeu, cu atat mai mult vom primi iertarea, ne vom curati si ne vom usura sufletul.

Starea pacatoasa indeparteaza din suflet posibilitatea dreptei judecati

As dori sa subliniez, inca odata, robia negativa pe care o aduce pacatul, intregul rau care raspunde la numele de pacat. Adica, nu inseamna ca pacatuiesti si ti s-a murdarit sufletul tau. Problema este ca aceasta stare pacatoasa influenteaza intreg omul, asa cum face alcoolul cu cel care obisnuieste sa bea.

Alcoolul nu face rau doar ficatului, stoma­cului, plamanilor, inimii, ci il stapaneste pe cel care este sub influenta lui, astfel incat nu mai poate sa gandeasca corect, sa rationeze corect, sa inteleaga corect. Este complet tulburat. Nu vei gasi niciodata un betiv, un alcoolic, care sa recunoasca: „Ştii, eu sunt beat, sunt sub influenta alcoolului si nu ma simt bine. Nici judecata, nici ratiunea mea nu mai lucreaza, nici faptele si nici manifestarile mele nu sunt chibzuite. De aceea voi asculta ceea ce-mi vei spune“. Nu vei intalni o asemenea atitudine.

Cel care bea, nu numai ca se vatama tru­peste, dar cugeta si rationeaza pe masura. Nu are cum sa-l asculte pe cel care ii pune stavila.

Tot asa actioneaza in om si pacatul. Inga­duiti sa spun, cand pacatul are caracter maladiv, lucrurile sunt mult mai grave.

Asadar, cand omul savarseste pacatul, nu numai ca se afla in fata lui Dumnezeu in pacate, dar se poarta si cugeta pe masura. Nu-i vine in minte sa spuna: „Ia stai, parca nu gandesc bine! Sa intreb pe altcineva!“. Nici daca-i va spune cineva, nu va accepta.

Pacatul in starile psihice maladive

Daca exista si o stare maladiva, omul pacatuieste deoarece exista inlauntrul lui slabi­ciunea generala. Omul nu se controleaza in totalitate, exista esecurile care-l influenteaza si pacatuieste.

Mai concret, daca cineva simte ca nu este un om ca ceilalti oameni, daca nu constientizeaza ca poate sa stea printre ceilalti, sa traiasca normal, avand demnitatea pe care ar dori s-o aiba traieste un complex de inferioritate, se consuma foarte mult, este tulburat, este mahnit si are mustrari de constiinta.

Ce va face omul acesta? Nu va suporta aceasta stare si va cauta ceva care sa-l multumeasca. Va face aceasta nu atat pentru ca vrea sa faca concret acel lucru care-l va multumi, ci ca sa alunge dinlauntrul lui lipsa pe care o are, starea urata, mahnirea, complexul de inferioritate. Isi da seama ca nu poate convietui cu ceilalti.  Prin urmare, va manca foarte mult si nu se va putea opri, va bea si nu se va putea infrana, etc. In situatia aceasta, problema nu este ca omul pacatuieste asa cum am spus, ci o face intr-un mod bolnavicios, adica exista si mobilul unei stari maladive. Se creeaza un cerc vicios, o incurcatura pe care nimeni nu mai poate sa o descurce. In aceste situatii, cand omul se marturiseste, nu este de ajuns sa spuna: „Sunt lacom, stau cu orele si ma uit la televizor, sau fumez si beau cat incape!”. Sa nu ne referim la altele si mai rele care pot sa se intample. Trebuie sa priveasca in adanc, sa vada din ce pricina le savarseste, sa vada cauza launtrica. Intelege strafundul care-l misca, si va primi  iertarea. Daca  nu  ia seama la  ce se intampla inlauntrul sau, rana va ramane acolo, izvorul raului persista si sufletul ramane neman­gaiat. Astfel, lucrurile se repeta la nesfarsit. La ce folos marturisirea!?

Adica, daca cel care se spovedeste nu intelege bine ce i se intampla si daca duhovnicul nu vede despre ce este vorba, nu va fi ajutat sa vada ca toate isi au izvorul in egoismul personal.

De ce omul se simte inferior? Pentru ca exista in el egoismul. Acest egoism care in situatia de mai inainte exista, se manifesta si-l influen­teaza intr-un mod bolnavicios.

Asadar, omul trebuie ajutat sa-si vada propriul egoism, propria iubire de sine, care-l face sa aiba o credinta generala in Dumnezeu, sa fie un om religios, dar existenta lui sa nu se sprijine, in realitate, pe Dumnezeu. Atunci cand omul il afla pe Dumnezeu, cand se sprijina pe Dumnezeu, cand isi deschide sufletul si-L are inlauntrul lui pe Dumnezeu se vindeca si ego­ismul si boala lui si nu mai pacatuieste. De ce sa pacatuiasca? Nu mai simte aceasta nevoie. Dumnezeu il umple de toate, il satisface intru toate.

“Goi si descoperiti” inaintea lui Dumnezeu

Asadar, trebuie sa ne oprim si sa ne vedem pe noi insine. Şi sa nu spuna cineva: „Eu sunt in randuiala!“. Macar sa fie asa! Cel mai corect ar fi sa fim toti „goi si descoperiti[5] inaintea lui Dumnezeu, fara sa ne indreptatim pe noi insine, fara sentimentul de suficienta, fara preocuparea sa iesim cu fata curata. Sa ne smerim si sa luam bine seama la pacatele noastre. Asa cum am spus si in alte randuri, unul singur este pacatul din care izvorasc toate celelalte: egoismul. Asadar, sa ne vedem pacatul, pe noi insine, dar sa privim si faptele concrete savarsite de-a lungul vietii noastre: am facut si acest pacat si pe acela, am zis si aceasta, l-am osandit si pe acela, etc.

Cand marturiseste toate acestea, de regula, omul nu o face singur, ci va marturisi pentru el Biserica. Este de indatorirea Bisericii sa urma­reasca acestea? Este de indatorirea fiecarui duhovnic sa le urmareasca? Adica, sa-l accepte pe fiecare nu doar sa se marturiseasca, nu sa-i spuna simplu: „Esti iertat!”, ci sa-i urmareasca viata inainte de Botez, asa cum se intampla cu cel care voia sa devina crestin. Omul, realmente, prin faptele sale arata ca vrea sa vietuiasca crestineste si de aceea Biserica il boteza. Astfel se vadea prin fapte ca cel care venea sa se martu­riseasca, se caia pentru tot ce a facut in toata viata lui si era hotarat sa vietuiasca in pocainta, dupa poruncile lui Hristos. In acest fel il primea Biserica, il ierta si-l punea in randuiala.

De regula, in situatiile celor care se martu­risesc cu pacate serioase, noi, duhovnicii n-ar trebui sa le citim imediat rugaciunea de iertare. S-o amanam, o data, de doua si de trei ori, sa o reamanam pana cand omul se va pocai, pana isi va vedea in adanc pacatele sale, pana cand va voi sa se schimbe si sa arate prin viata lui ca vrea sa traiasca conform poruncilor lui Dumnezeu.

Imi doresc foarte mult sa se aprinda in noi toti, zelul, dorirea cea buna. De vreme ce venim atunci cand venim, de vreme ce auzim cand auzim, de vreme ce voim intr-adevar man­tuirea noastra, de ce, in final, sa nu facem ceea ce trebuie ca sa se usureze sufletul nostru? Suntem pacatosi, dar sa ne curatim de pacat si sa devenim ai lui Hristos. Va rog si va invit sa incercam!

Sa ne izbavim de duhul care macina lumea de astazi

Am descoperit ca, in realitate, omul de astazi patimeste necazuri infricosatoare, dar greu se pocaieste, greu isi revine ca sa inceapa o viata noua in Hristos. Patimeste foarte multe necazuri! Duhul lumesc, in principal, este cel care-i umple capul si intreaga existenta. Noi dorim ca, stapaniti de acest duh lumesc, sa vietuim crestineste, sa facem marturisirea, pocainta, rugaciunile, sa primim Sfanta Impartasanie, sa ne ducem viata noastra crestineasca. Nu este posibil acest lucru!

Trebuie sa ne schimbam mentalitatea. De altfel, aceasta inseamna pocainta. Trebuie sa ne schimbam modul de cugetare, sa ne schimbam duhul nostru, trebuie sa ne izbavim de duhul care macina societatea de astazi, lumea actuala. Nu ca vom deveni altceva, desi se poate acest lucru, nu este imposibil! Este de-ajuns sa te hotarasti sa spui: „Eu vreau sa fiu al lui Hristos!“. Deci, intoarce-te la Hristos, chiar daca vei simti ca mori, ca nu mai exista nimic pentru tine. Numai daca vom privi asa lucrurile, ni se va deschide calea.

Asadar, sa ma incredintez lui Hristos cu convingerea ca Acesta ma iubeste mult mai mult decat ma iubesc eu insumi, si-mi poarta de grija mult mai mult decat ma ingrijesc eu insumi, si El va randui ceea ce se va intampla cu viata mea de acum inainte. Eu, insa, trebuie sa ma indrept spre Hristos cu acea stare despre care vorbeste Apostolul Pavel: “Eu sunt rastignit pentru lume si lumea pentru mine[6], eu sunt rastignit pentru lume, eu nu mai exist pentru lume, ea nu mai exista pentru mine, sunt mort. Daca omul nu abordeaza astfel lucrurile si nu se daruieste in acest fel lui Hristos, nu va fi crestin si nu va sti unde greseste. Dar daca cugeta si lucreaza si isi face datoria in Biserica, adica se spovedeste cu adevarat, se roaga neincetat, se impartaseste si isi duce crucea sa, se va mantui. 


[1] Marcu 16, 16

[2] Sfantul Grigorie de Nyssa Catre cler despre pruncii rapiti inainte de vreme, P.G. 46,192: „Caci sfarsitul
inainte de vreme al pruncilor nu este nici in dureri, ci cel care inceteaza sa vietuiasca astfel, nu se supune cugetarii, nici nu se socoteste egal cu cei curatiti prin toata virtutea in timpul vietii”.

[3] Sfantul Grigorie Teologul, Cuvantul 40, la Sfantul Botez, P.G. 36,389: „…nici nu se vor preamari, nici nu
vor fi chinuiti de catre Dreptul Judecator, ca unii nepecetluiti pe de o parte, dar lipsiti de rautate pe de alta
parte, ci patimind sau indurand stricaciunea; caci cel care nu este vrednic de chin, nu este nici de cinste”.

[4] Vezi pag. 60, nota 58

[5] Vezi Evrei 4, 13.

[6] Galateni 6, 14

Vezi, de acelasi autor, si:

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PS MACARIE, in conferinta de la Cluj, “Lacrimile pocaintei si sinceritatea inimii” (VIDEO): “Deseori NE AMAGIM SINGURI, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si NE DROGAM CU SUROGATE, iar toate aceste FALSE MANGAIERI atrofiaza in om nevoi
  2. Pingback: “POCAINTA este invoiala cu Dumnezeu pentru o A DOUA VIATA… “. PARINTELE HOLBEA in conferinta de la Cluj (“Chipul pocăinței, ca dar al lui Dumnezeu” – VIDEO + text): METANOIA NU E REMUSCARE, ci “asezare inaintea
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate