TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus”

11-09-2012 Sublinieri

“Dar Trupul si Sangele lui Hristos nu lucreaza precum un medicament. Cand iei medi­camentul, oricum te-ai afla, fie ca esti intins, fie ca te misti, fie ca vrei, fie ca nu vrei, medicamentul va lucra inlauntrul tau si-si va face efectul. De pilda, daca iei un calmant, nu vei mai simti durerea. In cazul Sfintei Euharistii nu se intampla, intocmai, asa! Chiar daca suntem vrednici, chiar daca nu suntem, noi, crestinii de astazi, primim Trupul lui Hristos. Dar daca existenta noastra nu este inchinata Sfintei Euharistii, nu in teorie, ci in practica, Sfanta Impartasanie, desigur, patrunde inlauntrul nostru ca Sfanta Impartasanie, insa nu ne face bine, ci, din contra, ne face rau”.

***

***

ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS:

Viata tainica a crestinului

Nimic altceva nu-l sfinteste pe om precum Taina Sfintei Euharistii

Fiecare om care crede in Hristos, devine madular al Bisericii prin Botez si Mirungere. Adica, omul cel nou se naste prin Botez si primeste prin Mirungere darurile Sfantului Duh, pe care le va avea pentru intotdeauna – trebuie sa le pastreze -, si care-l vor ajuta sa creasca in viata duhovniceasca.

Asa cum, oricat de sanatos ar fi cineva, oricat de sanatos s-ar naste, daca pateste ceva nu poate sa se nasca din nou, insa poate sa mearga la doctor ca sa se vindece, pe cat este posibil, tot asa lucreaza si Taina Pocaintei.

Taina Sfintei Euharistii este hrana cresti­nului. Acesta se hraneste cu rugaciunea si cu Cuvantul lui Dumnezeu, dar mai concret, mai substantial si mai dumnezeieste se hraneste cu Dumnezeiasca Euharistie.

Intr-adevar, Taina aceasta inseamna hrana. Nimic nu-l sfinteste mai mult pe om decat aceasta Taina care este un cutit cu doua taisuri. Daca omul nu se impartaseste pregatit, asa cum se cade, Dumnezeiasca Euharistie in loc sa-i foloseasca, il va vatama.

Astfel, asa cum am spus si altadata, Trupul lui Hristos pe care-L primim inlauntrul nostru prin Dumnezeiasca Euharistie, preschimba trupul nostru in Trupul lui Hristos si sangele nostru in Sangele lui Hristos. De aceea, omul cand se afla prin Botez inauntrul Trupului lui Hristos, care este Biserica, si primeste darurile Sfantului Duh, cugeta si se roaga si se hraneste cu Trupul si Sangele lui Hristos, devine ceea ce este Hristos, se face asemenea lui Hristos.

Viata teandrica a omului

Scopul nostru nu este sa devenim oameni buni. Oricat de bun ar deveni cineva, daca nu se uneste cu Hristos, daca Acesta nu salasluieste inlauntrul lui, daca nu-l preface si nu-l schimba, acel cineva este egal cu zero.

Tot raul i s-a intamplat omului pentru ca s-a indepartat de Dumnezeu. Domnul nu doar l-a facut pe om fara pacat si l-a asezat in Rai, ci cand i-a dat harul Sfantului Duh, Se afla in comuniune cu el, si el in comuniune cu Dumnezeu, omul il avea inlauntrul lui pe Dumnezeu. Astfel, avea o viata divino-umana, adica nu era simplu om, primise inlauntrul lui si acest lucru pe care Dumnezeu il daruieste fapturii Sale, adica harul divin. Hristos S-a facut Dumnezeu-Om, nu Dumnezeu si inger, ci Dumnezeu si Om. Omul este centrul creatiei. Lumea duhovniceasca si lumea materiala exista, iar in mijlocul lor se gaseste omul. Hristos Se face Om, devine Dumnezeu-Om si sfinteste toata zidirea. Asadar, Dumnezeu nu doar ajuta zidirea, pe om, ci Hristos se uneste cu omul, si omul devine divino-uman, precum Hristos, dar dupa har.

Acesta este scopul cel mai inalt, nu ca omul sa devina mai bun, ci sa dobandeasca trasaturile prezentei, insusirile vietii lui Dumnezeu. Nu inseamna deloc exagerare aceste lucruri pe care le-au spus Apostolii, pe care le-au grait si le-au trait Sfintii Parinti. „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine!”[7], spune Sfantul Apostol Pavel. Hristos traia inauntrul lui. Nu spune ca s-a intalnit simplu cu Hristos, ca are credinta in Hristos, ca-L primeste sau este ajutat de Hristos, ci spune ca Hristos traieste inlauntrul luiOmul cel vechi a murit si acum este un om nou, dar in Hristos.

Sfanta Impartasanie si intreaga noastra relatie cu Dumnezeu sunt o sabie cu doua taisuri

Ne-am folosit de aceasta expresia „in Hristos”. Toate sunt in Hristos. De aceea, nu doar credem, ne botezam, ne marturisim, ne rugam sau cugetam, ci, pur si simplu, primim inlauntrul nostru Trupul si Sangele lui Hristos. Acestea sunt mult mai vii decat propriul nostru trup si propriul nostru sange. Ne prefac trupul nostru in Trupul lui Hristos si sangele nostru in Sangele lui Hristos.

Dar Trupul si Sangele lui Hristos nu lucreaza precum un medicament. Cand iei medi­camentul, oricum te-ai afla, fie ca esti intins, fie ca te misti, fie ca vrei, fie ca nu vrei, medicamentul va lucra inlauntrul tau si-si va face efectul. De pilda, daca iei un calmant, nu vei mai simti durerea.

In cazul Sfintei Euharistii nu se intampla, intocmai, asa! Chiar daca suntem vrednici, chiar daca nu suntem, noi, crestinii de astazi, primim Trupul lui Hristos. Dar daca existenta noastra nu este inchinata Sfintei Euharistii, nu in teorie, ci in practica, Sfanta Impartasanie, desigur, patrunde inlauntrul nostru ca Sfanta Impartasanie, insa nu ne face bine, ci, din contra, ne face rau.

Acest lucru il clarifica sfantul Apostol Pavel in prima Epistola catre Corinteni. Nu atrage doar atentia corintenilor sa se imparta­seasca cu vrednicie, pentru ca altfel nu se vor folosi, ci intareste si celalalt aspect, anume faptul ca: „Cel care mananca si bea Trupul si Sangele lui Hristos cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea![8]. Pavel ajunge sa spuna ca multi dintre noi sunt bolnavi si mor pentru ca nu se impar­tasesc cu vrednicie.

Prin urmare, putem sa afirmam ca relatia noastra cu Dumnezeu este o sabie cu doua taisuri. Desigur, in mod special, legatura noastra cu Sfanta Impartasanie, dar si intreaga noastra relatie cu Dumnezeu.

Cei care sunt indiferenti, fac raul cel mai mare. Noi, ceilalti, care, intr-adevar, vrem din tot sufletul sa vietuim dupa voia Lui suntem putin mai reci, greu de urnit, lenesi si poate ca ne facem ca nu intelegem. Daca vrem sa fim in legatura cu Dumnezeu, din adancul sufletului nostru, atunci aceasta relatie este o sabie cu doua taisuri.

Daca ne conformam voii Lui, Dumnezeu ingaduie sa vina asupra noastra incercari, dar nu ne paraseste, ci ne sfinteste. Daca insa ne facem ca n-am inteles si suntem lenesi, tocmai pentru ca in strafundul nostru vrem sa fim cu El, dar in acelasi timp, nu suntem cinstiti, Dumnezeu poate sa ne lase sa patimim anumite lucruri. Sa avem acest lucru in vedere! De aceea, se intampla cateodata ca, atunci cand omul o duce putin mai bine, dar este departe de Dumnezeu, in momentul in care se apropie de Dumnezeu, vin asupra lui lucruri rele.

Şi celui care este foarte sincer cu Dumnezeu, care se lupta zi si noapte sa faca voia Lui, Dumnezeu poate sa ingaduie incercari grele, tocmai ca sa-l smereasca, sa devina mai autentic, mai credincios, sa depinda mai mult de Dumnezeu si toata relatia lui cu Dumnezeu sa nu fie din interes, ci sa poata spune: „Dumnezeul meu, oricat as patimi, orice mi s-ar intampla, pentru ca Te-am gasit raman cu Tine!”.

Relatia noastra cu Dumnezeu si, in special, Sfanta Impartasanie sunt o sabie cu doua taisuri. Nu trebuie doar sa ne impartasim, ci sa fim atenti sa implinim voia divina! Omul trebuie sa aiba inlauntrul lui smerenie, simtire. Altfel se va impartasi nu spre folos, ci spre osanda.

Trebuie sa tinem dreapta masura in toate si sa nu lucram dupa propria socoteala, asa cum credem sau auzim pe ici pe colo.

Sufletul tau este pe masura harului Trupului si Sangelui lui Hristos?

Asa cum ati observat, suntem pentru Impartasania cat mai deasa. Deoarece este lucru usor sa se impartaseasca cineva, nu cumva sa o faca fara sa aiba in vedere anumite conditii pe care trebuie sa le implineasca. Prin urmare, sa fim cu multa luare aminte! Sa fim cu multa frica si cutremur, cu mare atentie, ca nu cumva sa o facem constransi, ca nu cumva sa abuzam, ca nu cumva sa dispara frica din sufletul nostru si sa primim Sfanta Impartasanie ca pe un medicament [in sens de “panaceu”, leac magic, care lucreaza asupra noastra automat, indiferent de cum suntem si ce facem noi, n.n.]. Sa nu se intample asa!

Chiar si medicul cand prescrie un medica­ment, vede, in fapt, ce se intampla. Daca medica­mentul pe care-l prescrie foloseste, ii va spune bolnavului: „continua tratamentul!”. Cand vede, insa, ca nu-i foloseste, va lua atitudine si va proceda conform situatiei. Presupun ca exista situatii in care, un medicament nu foloseste cuiva si nu lucreaza asa cum se astepta medicul, pentru ca organismul lui nu-l accepta, in timp ce un alt organism il primeste, reactioneaza bine si da rezultate.

Sfanta Impartasanie este buna, deoarece este medicamentul nemuririi. Dar daca organismul nu o primeste, in sensul ca nu este pregatit in aceasta directie, daca starea lui nu este potrivita in loc sa-i faca bine, ii va face rau.

Nu poate cineva sa se impartaseasca si sa-si continue viata ca si cum nu s-ar fi impartasit si sa cugete plin de sine: „eu m-am impartasit, eu ma cuminec des!”. Este o satisfactie egoista si placuta siesi. Folosul Sfintei Impartasanii va aparea pe parcursul intregii vieti.

Sfanta Impartasanie te va ajuta sa fii mai smerit, mai spasit, sa-ti vezi neputintele. Te va ajuta sa crezi mai mult in Hristos, sa vezi cat de zadarnica este lumea, cat de desarte sunt toate lucrurile care ne leaga de ea, care ne robesc. Te va ajuta sa nadajduiesti in Hristos, sa-L iubesti.

Daca Sfanta Euharistie nu aduce rezultate, atunci ceva nu merge bine. Ea continua sa fie data tuturor. Cum se poate ca Trupul lui Hristos, care se afla inlauntrul tau sa nu aduca nici o prefacere, nici o schimbare, nici un folos!? Inseamna ca starea ta nu este cea potrivita, ca nu conlucrezi si nu raspunzi pe masura harului Trupului si Sangelui lui Dumnezeu.

Deasa Spovedanie si relatia ei cu Sfanta Impartasanie

Spunem aceste lucruri tocmai pentru ca Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie.

Aceste doua Taine sunt independente, omul poate sa se spovedeasca fara sa se impartaseasca. Asa cum de asemenea, poate sa se impartaseasca, fara sa se marturiseasca. Şi vom explica acest aspect.

Este cu putinta ca omul sa cada in asemenea pacate, incat sa se duca sa se spovedeasca, dar sa fie oprit de la impartasanie, si atunci va trebuie sa astepte.

Se poate din nou ca omul sa se fi impartasit ieri, si sa aiba binecuvantare sa se impartaseasca si astazi. Este posibil sa se fi impartasit sapta­mana trecuta si sa aiba binecuvantarea sa se impartaseasca si in aceasta saptamana, daca nu se intampla ceva care sa-l opreasca de la Sfanta Impartasanie. Omul se smereste, se pocaieste in inima lui si se impartaseste, daca are binecuvantarea duhovnicului.

Pocainta nu inseamna doar marturisirea pacatelor de doua, trei, cinci sau de o suta de ori. Ea este ca un rau, inlauntrul sufletului, care ia cu el toate. Ar fi bine, daca ar fi posibil, ca omul sa se spovedeasca si in fiecare zi.

Sunt unii care privesc altfel lucrurile. Se poate sa fie si cum spun ei, dar noi in momentul de fata nu putem sa le acceptam, de aceea martu­risim ceea ce socotim corect. Cel mai bine este ca omul sa se marturiseasca in fiecare zi, si de asemenea, sa se impartaseasca in fiecare zi. Deci, avand in vedere acest fapt, crestinul va face marturisirea si se va impartasi cat se poate de des. Desigur, nu va hotari el singur cat de des se va impartasi, ci duhovnicul.

Am spus ca unii considera ca trebuie altfel, si va voi spune ceva, chiar cu riscul de a ma repeta. Daca imi amintesc bine, un teolog rus, profesor la o Facultate de Teologie din America, in cartea sa „Postul cel Mare“, vorbind despre Spovedanie, lasa sa se inteleaga ca omul va merge sa se marturiseasca doar daca a cazut in pacate de moarte.

Nu acesta este si duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii. Sfantul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, un specialist in probleme de liturgica si teologie, a scris multe lucrari, dar s-a preocupat in mod special si a explicat diferitele slujbe: Vecernia, Utrenia, Taina Pocaintei, a Hirotoniei, Sfanta Liturghie, etc. Sfantul Simeon a scris o cuvantare speciala despre Sfanta Euharistie. In aceasta cuvantare recomanda preotului si-l sfatuieste sa se marturiseasca foarte regulat. Acesta spune: „Clericul sa slujeasca, daca este cu putinta, de patru ori, sau cel putin de doua ori pe saptamana”. Acest lucru este posibil si pentru preotul casatorit si pentru cel necasatorit. Dar, subliniaza sfantul: „Trebuie sa se ingrijeasca sa se spove­deasca regulat, pentru ca sa aiba sufletul curat”[9]. Sfantul a trait in sec. al XV-lea, si invatatura lui despre Marturisire o tinem si noi.

Daca este necesar ca penitentul sa-si martu­riseasca doar pacatele de moarte, asa cum spun unii, si daca preotul, care dupa sfantul Simeon trebuie sa se spovedeasca regulat, marturiseste ca are pacate de moarte, atunci inceteaza sa fie preot. Se poate ca cineva sa nu aiba oprire, sa fie vrednic sa devina preot si chiar sa se faca preot, dar odata ce cade in pacate de moarte, este oprit de la lucrarea preotiei. Problema nu este doar sa se marturiseasca. Daca se caieste si se spovedeste, primeste iertarea, dar revine in tagma mirenilor.

Prin urmare, alta parere au Sfintii Parinti, in special sfantul Simeon, acest mare Parinte si teolog al Bisericii, el nu incuviinteaza ceea ce spun unii teologi contemporani. Va repet si eu, omul cu cat se spovedeste mai regulat, cu atat este mai bine.

Uneori, in scaunul de spovedanie, ca sa-i fac sa inteleaga problema aceasta, unor penitenti a trebuit sa le dau exemplul gospodinei. Adeseori, ea sta toata ziua cu carpa in mana, cu matura sau aspiratorul, pentru ca si simplul fapt ca ne miscam prin casa, ridica praful care se pune pe mobila. Cu cat mult mai mult sufletul omului trebuie sa fie stralucitor si permanent curat!?

Marturisirea care-l povatuieste pe omul launtric la smerenie

Ingaduiti sa va citez din cartea „Peripetiile unui pelerin” [Pelerinul rus, n.n.], un minunat model de spovedanie.

Acest inchinator a mers la un duhovnic bun si s-a spovedit. Duhovnicul n-a fost deloc multumit de marturisirea lui, si i-a dat cateva insemnari referitoare la spovedanie.

„Spovedania este cea care-l duce pe omul launtric la smerenie. Intorcandu-mi ochii cu atentie spre mine insumi, si urmarind mersul starii mele interioare, marturisesc din experienta mea ca nu-L iubesc pe Dumnezeu, ca nu am dragoste pentru aproapele meu, ca nu am credinta si ca sunt plin de mandrie si de cugete trupesti. Pe toate le gasesc inlauntrul meu, dupa o cercetare ama­nuntita a simturilor si a purtarii mele”.

Vedeti, foloseste doar patru faze, insa in acestea se gasesc toate cele dinlauntrul lui.

1. Nu-L iubesc pe Dumnezeu. Daca L-as fi iubit cu adevarat, as fi avut continuu mintea mea indreptata spre Acesta si as fi fost fericit. Fiecare cuget pentru Dumnezeu mi-ar fi adus bucurie si desfatare. Dimpotriva, foarte des si foarte lesne cuget la diferite lucruri pamantesti, in timp ce preocuparea cugetului meu cu Dumnezeu este o lucrare obositoare si seaca.

Daca L-as fi iubit pe Dumnezeu, vorbirea mea cu Acesta prin rugaciune ar fi fost hrana si desfatarea mea si ea m-ar fi indrumat spre o comuniune nedespartita cu El. Insa, facand cu desavarsire cele potrivnice, nu numai ca nu gasesc multumire in rugaciunea mea, dar trebuie de fiecare data sa depun efort ca sa ma rog”.

Toti stim ca atunci cand iubim pe cineva, si sa avem inainte obstacole nenumarate, vom ajunge la el. Cum poti sa-L iubesti pe Dumnezeu, cand, cu sila, abia te indrepti putin spre El!

Ma lupt impotriva nepasarii, sunt biruit de pacatosenia mea si totdeauna ravnitor sa ma prind cu orice cuget si lucru nesabuit, chiar si la ceasul rugaciunii, fapt pentru care este firesc sa mi se imputineze rugaciunea si gandul sa mi se indeparteze de la ea. Timpul meu trece nefolosit sau este folosit in lucrari desarte si cand ma indrept spre Dumnezeu, cand ma asez sub umbra prezentei Lui, atunci fiecare ceas mi se pare ca este un an intreg. Cand omul iubeste o persoana, se gandeste la ea toata ziua, fara incetare, pastreaza continuu imaginea ei in inima lui si se ingrijeste pentru aceasta si, in nici o situatie, persoana iubita nu pleaca din mintea lui. Eu, insa, toata ziua, este mare lucru daca smulg o ora ca sa ma adancesc in desfatarea si in cugetarea dumnezeiasca, sa viez in inima mea iubirea pentru Dumnezeu. In  timp ce,  cu usurinta si multumire, cheltuiesc cele douazeci si trei de ceasuri din zi si din noapte intr-o fierbinte ofranda si jertfa adusa idolilor, diferitelor patimi. In acelasi timp, graiesc despre fapte si lucruri de nimic, care-mi intineaza duhul si acest lucru imi aduce multumire.

In cugetarile mele despre Dumnezeu sunt sec, trandav si lipsit de ravna. Şi fara sa voiesc, se intampla ca altii sa ma miste spre o discutie duhovniceasca, dar caut sa schimb subiectul in orice altceva mai multumitor pentru poftele mele. Sunt infricosator de curios pentru orice lucru modern, pentru politica si pentru alte mii de lucruri. Foarte des imi caut satisfactia in dragostea pentru cunostintele lumesti, pentru stiinta, arta si vreau sa dobandesc cat mai multe bunuri. Cugetarea la legea lui Dumnezeu, cunoasterea acesteia si a credintei nu ma impresioneaza prea mult, nici nu-mi satisface foamea duhovniceasca a sufletului. Pe toate acestea le primesc pentru ca inseamna, nu doar o preocupare fara substanta pentru un crestin, ba mai mult, total lipsita de folos.

Daca iubirea fata de Dumnezeu inseamna tinerea poruncilor Lui asa cum a spus si Hristos: „Daca Ma iubiti tineti poruncile Mele!“, eu nu numai ca nu tin poruncile Lui, dar nu depun nici o osteneala ca sa le implinesc.

Acesta este adevarul absolut pe care-l trage, cu usurinta, cineva ca nu-L iubesc pe Dumnezeu. Despre acest lucru sfantul Vasile cel Mare spune: „Dovada ca omul nu-L iubeste pe Dumnezeu si pe Hristos consta in faptul ca nu tine poruncile Lui!”.

2.Nu-l iubesc nici pe aproapele meu. Daca l-as fi iubit, as fi putut sa ma gandesc si sa ma hotarasc sa-mi dau si viata pentru acesta la nevoie. Dar nu numai ca nu fac acest lucru, ci nici cea mai mica patimire nu sunt dispus sa sufar pentru el. Daca l-as fi iubit pe aproapele meu, dupa porunca Evangheliei tristetile lui ar fi fost si ale mele, iar bucuriile lui ar fi luminat fata mea, ca si pe a lui. Eu, dimpotriva, sunt multumit sa aud diferite cuvinte urate despre acesta, in loc sa ma intristez si sa sufar. Orice rau pe care-l aud despre aproapele meu, nu numai ca nu-mi aduce mahnire, ci imi daruieste un fel de bucurie, ma umple de interes si nadajduiesc sa aud mai multe. Greseala sau pacatul fratelui meu nu numai ca nu le acopar cu iubire, ci le trambitez pe unde pot, cu multumire launtrica. Fericirea aproapelui meu, cinstea, bunurile lui nu ma umplu de bucurie. Dimpotriva, ma fac sa traiesc un sentiment de nepasare. In sfarsit, nu de putine ori dispretul si invidia imi cuprind sufletul fata de aproapele meu”.

3. „Nu am credinta nici in nemurire, nici in Evanghelie. Pentru ca daca eram convins cu desavarsire si credeam fara indoiala ca dupa acest mormant ni se deschide viata vesnica si reinapoierea lucrurilor create ale acestei lumi as fi cugetat continuu la aceasta, fara odihna. Ideea nemuririi m-ar fi zdrobit si as fi trait aceasta viata trecatoare ca un strain si calator care are intotdeauna in mintea lui grija sa ajunga in dulcea lui patrie. Dimpotriva, nici nu ma gandesc la vesnicie si ma port in viata ca si cum as crede ca sfarsitul acesteia este si capatul existentei mele omenesti. Inlauntrul meu se salasluieste, fara sa-mi dau seama, cugetul care se exprima pe scurt prin cuvintele: „Cine stie si cine a vazut cele care se petrec dupa moarte?”. Cand vorbesc despre nemurire, mintea mea incuviinteaza, in timp ce inima mea se indeparteaza foarte, nelasandu-se convinsa de aceasta. Toata aceasta necredinta a mea se vadeste din faptele mele si din grija continua sa-mi satisfac viata simturilor.

Daca invatatura Evangheliei ar fi stapanit inima mea, cu credinta pe masura, as fi fost prins de Cuvantul lui Dumnezeu si l-as fi cercetat, daruirea si atentia si-ar fi gasit locas in sufletul meu. Atentia, milostivirea, iubirea care se ascund in Acesta m-ar fi indrumat la fericirea si la bucuria cercetarii legii lui Dumnezeu zi si noapte. In cugetarea aceasta as fi gasit hrana duhovni­ceasca, painea sufletului cea spre fiinta si inima mea ar fi fost miscata spre pastrarea ei. Nimic din aceasta lume n-ar fi putut sa ma intoarca de la implinirea ei in viata mea Dimpotriva, cand citesc sau aud atatea despre Cuvantul lui Dumnezeu, daca nevoia sau iubirea de cunoastere ma imping spre aceasta o urmez fara atentia cuvenita si o gasesc, de cele mai multe ori, plictisitoare sau fara vreun interes mai de seama. De obicei ajung la finalul cugetarii fara vreun folos mai insemnat si intotdeauna gata sa-l schimb cu lecturi usoare, care mi se par mult mai interesante si ma multumesc”.

4. „Sunt plin de mandrie si egoism!”. Toate lucrarile mele ma conving de acest lucru. Vazand ceva trufiebun in mine, doresc sa-l fac vadit sau sa ma mandresc pentru aceasta inaintea celorlalti oameni sau sa ma minunez launtric. Daca arat o smerenie exterioara, o pun pe seama propriei mele puteri ma socotesc pe mine insumi mai presus decat ceilalti sau cel putin nu mai rau decat acestia. Cand imi descopar vreo greseala, ma ostenesc sa ma indreptatesc si s-o acopar zicand: „Ce sa fac, asa sunt facut!”, sau „Nu conteaza, nimeni n-o va lua in seama!”.

Ma manii pe cei care nu arata pretuire pentru persoana mea, si cred ca sunt oameni care nu pot sa pretuiasca valoarea altuia. Ma bucur de darurile mele si toate caderile mele le consider cu desavarsire chestiunea mea personala. In timp ce ma tanguiesc, aflu multumire in neca­zurile vrajmasilor mei. Cand ma lupt pentru ceva bun, o fac cu scopul sa castig laude, sau sa castig bunavointa duhovnicului meu, sau sa primesc o mangaiere trecatoare. Intr-un cuvant, imi constru­iesc continuu propriul meu idol, pe seama caruia pun neintrerupt slujirile mele, ingrijindu-ma in orice chip pentru multumirea mea si pentru culti­varea patimilor si dorintelor mele.

Savarsind toate acestea, recunosc ca sunt plin de mandrie, de felurite pofte trupesti, de necredinta, de lipsa iubirii fata de Dumnezeu, de rautate fata de aproapele meu. Ce stare mai pacatoasa decat aceasta ar putea sa existe? Starea duhurilor intunericului, trebuie sa fie mai buna decat a mea! Acelea chiar daca nu-L iubesc pe Dumnezeu, chiar daca ii urasc pe oameni si se hranesc cu mandria, cu toate acestea cred in Dumnezeu si se infricoseaza. Eu insa ce fac? Se poate sa ma gasesc intr-un chin mai rau decat acesta cu care ma confrunt? Cum sa nu primesc pedeapsa cea mai aspra pentru viata mea nesabuita si trandava, pe care recunosc ca o duc?“.

In continuare spune si altele pe masura. Ca sa nu va mai obosesc, puteti sa cititi si singuri, cei care aveti cartea. Textul este la pagina 167 [10].


[7] Galateni 2, 20

[8] I Corinteni 11, 29-30

[9] Sfantul Simeon Arhepiscopul Tesalonicului, Apanta, Cuvant despre Preotie, Ed. Rigopoulos, Tesalonic, pag. 445

[10] Peripetiile unui pelerin, Ed. Aster, Atena, 1992, Editia a XI-a, pag. 167-172

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008)

 

Vezi, de acelasi autor, si in legatura cu acest capitol, si:

***

Legaturi:

***


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Ce este pacatul?, Deasa impartasire, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Impartasania, Pocainta, Razboiul nevazut, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus”

  1. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  2. Pingback: Sfantul Grigorie Palama (14 nov.): DESPRE SFINTELE SI INFRICOSATOARELE LUI HRISTOS TAINE si PREGATIREA OBLIGATORIE PRIN POCAINTA, VIATA CURATA SI MARTURISIRE -
  3. Pingback: PARINTELE VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV: “Cine se impartaseste fara pre­gatire si fara o stare sufleteasca potrivita…” -
  4. Pingback: Sfantul Gheorghe de la Cernica si Parintele Cleopa – RANDUIELI DE IMPARTASIRE PENTRU CALUGARI SI MIRENI -
  5. Pingback: JEAN-CLAUDE LARCHET – interviu despre tipuri de boli si terapeutica ortodoxa, catolicism si “globalizare religioasa”, Har si asceza, Traditie si actualitate -
  6. Pingback: SPOVEDANIA -
  7. Pingback: SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora -
  8. Pingback: BOTEZUL SI POCAINTA: “Drepte faceti cararile Lui!” -
  9. Pingback: IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele duhovnicilor -
  10. Pingback: INSELARI SUBTILE, DAR MORTALE IN VIATA DUHOVNICEASCA: Cum poate fi confundat harul cu stari sufletesti in Rugaciunea lui Iisus? Poate ajunge chiar impartasirea sa hraneasca ratacirile noastre, cand uitam scopul Sfintelor Taine? -
  11. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  12. Pingback: SFANTUL IOAN DAMASCHIN. Din viata si invataturile sale duhovnicesti. DREAPTA SOCOTEALA, SMERENIE, ASCULTARE: “Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si PARE ca e bine, ci la scopul pentru care se face” -
  13. Pingback: Gheronda Iosif Vatopedinul: UNDE DUCE ADEVARATA POCAINTA? DE CE AVEM NEAPARAT NEVOIE DE SPOVEDANIE SI DE PLANS? -
  14. Pingback: Critica Parintelui Mihail Pomazansky la “TEOLOGIA LITURGICA” A PR. ALEXANDER SCHMEMANN, bogata in teze de vadita influenta PROTESTANTA -
  15. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -
  16. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  17. Pingback: SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL – sfaturi intelepte despre INSELARE si IMPARTASANIE -
  18. Pingback: FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul -
  19. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI -
  20. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU -
  21. Pingback: INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR? Cum “astept Invierea mortilor si viata v
  22. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur despre NEVOIA DE POCAINTA si PREGATIREA PENTRU IMPARTASANIE: “Am căzut din mân­tuire şi nu ne lovim piepturile noastre?” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: CUM SA NE PREGATIM PENTRU SFANTA IMPARTASANIE? Cum sa traim si ce sa facem INAINTE SI DUPA PRIMIREA SFINTELOR TAINE, pentru a ne impartasi din harul lor? “Este o problema ca prea multi primesc Sfanta Impartasanie cu usuratate. Trebuie sa ne apropiem
  27. Pingback: SCRISORI INEDITE ALE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL despre necesitatea absoluta a PREGATIRII, inclusiv prin postire, pentru SFANTA IMPARTASANIE | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: “Atunci când ne pregătim să ne împărtăşim cu Sfintele Taine…”: Mitropolitul Antonie de Suroj DESPRE ÎMPĂRTĂŞIRE: “Să intrăm în viaţa cea nouă, oricât ne-ar costa aceasta” | Cuvântul Ortodox

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate