VENIREA IN FIRE

4-03-2013 Sublinieri

Duminica fiului risipitor

“Venindu-si in sine…” (Lc.15,17)

“Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar si la mare inaltime. Pentru ca cineva sa-L “indoaie” pe Dumnezeu, sa-L faca sa Se coboare si sa ramana cu el, trebuie sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, vazand smerenia lui, il inalta pana la ceruri si-l iubeste foarte mult. Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste” (Lc. 15, 7), spune Evanghelia. Dumnezeu i-a dat minte omului ca sa se gandeasca la greseala sa, sa se pocaiasca si sa ceara iertare. Omul nepocait este nespus de crud cu sine insusi. Este si foarte lipsit de minte, deoarece nu vrea sa se pocaiasca si astfel sa se slobozeasca din iadul cel mic in care traieste, care il duce la cel mai mare si rau, la cel vesnic. Astfel el se lipseste si de bucuriile paradisiace pamantesti, care se continua in rai langa Dumnezeu cu bucurii mult mai mari si vesnice.

fiu-risipitor-la-turma-de-porci-2Cat timp omul se afla departe de Dumnezeu, este in afara si de sine. Vezi, in Evanghelie ca fiul risipitor “venindu-si in sine, a spus: Merge-voi la tatal meu“.

Adica atunci cand si-a revenit, cand s-a pocait, atunci a zis: “Merge-voi la tatal meu“. Cat timp traise in pacat, era in afara de el, nu era rational, deoarece pacatul este in afara de ratiune.

– Parinte, Avva Alonie spune: “De va vrea omul, de dimineata pana seara vine la masura dumnezeiasca” (Pateric, Avva Alonie, 3, p.37) La ce se refera?

Viata duhovniceasca nu are trebuinta de ani. Intr-o secunda cineva se poate muta din iad in rai, daca se pocaieste. Omul este schimbator. Se poate face inger, dar se poate face si diavol. Mai, mai, mai, ce putere are pocainta! Absoarbe harul dumnezeiesc. Un gand smerit sa-si aduca omul in minte si s-a mantuit. Un gand de mandrie sa-si aduca si s-a dus, s-a pierdut, daca nu se pocaieste si il afla moartea asa. Desigur, gandul smerit trebuie sa fie insotit si de suspinul launtric, de zdrobirea launtrica. Pentru ca gandul este gand, dar exista si inima. “Si cu sufletul si cu inima si cu gandul“, spune cantaretul. Mi se pare ca Avva se refera la o stare mai permanenta. Este trebuinta de un interval de timp ca sa ajunga cineva intr-o stare buna. Daca gresesc si ma pocaiesc, sunt iertat in aceeasi clipa. Daca am duh de nevointa, incet-incet pot consolida o stare, dar pana atunci oscilez.

– Parinte, un om in varsta se poate ajuta duhovniceste pe sine insusi?

– Da, caci mai ales atunci cand cineva imbatraneste, i se da posibilitatea sa se pocaiasca, pentru ca il parasesc iluziile. Mai intai, deoarece odinioara, cand a avut puteri trupesti si n-a intampinat greutati, nu si-a dat seama de slabiciunile lui si credea ca se afla intr-o stare buna. Acum, cand intampina greutati si se plange, este ajutat sa inteleaga ca nu este in regula, ca schiopateaza si ca trebuie sa se pocaiasca. Daca pune in valoare duhovniceste putinii ani ai vietii ce i-au mai ramas si foloseste si experienta ce a dobandit-o in numerosii ani ai vietii sale trecute, nu-l va lasa Hristos, ci il va milui.

assetphp.jpg

Lacrimile pocaintei

Pocainta este botezul lacrimilor. Prin pocainta omul se reboteaza, renaste. Sfantul Apostol Petru, prin lepadarea sa, L-a tradat intr-un fel pe Hristos, dar deoarece “a plans cu amar” (Mt.26, 75 si Lc. 22, 62), a primit iertare pentru caderea sa. Adica pocainta sincera ce a aratat-o l-a spalat, l-a curatit iarasi. Vezi, Dumnezeu mai intai a facut pamantul, marea, toata creatia si dupa aceea a luat pamant si l-a plasmuit pe om. Omul mai intai se naste trupeste si dupa aceea, la botez, se naste duhovniceste din zidirea lui Dumnezeu, din apa, si de la Duhul Sfant, din harul dumnezeiesc – “din apa si din duh” (In.3,5) – si se face om nou.

– Parinte, adica precum atunci Dumnezeu a luat pamant si a plasmuit, tot astfel si acum, la Botez, foloseste apa ca sa-l plasmuiasca din nou?

– Da, apa are semnificatia curatirii, de aceea preotul, in timpul Botezului, il afunda pe om in apa. Omul se spala de pacatul stramosesc, se curata de pacate, il umbreste harul lui Dumnezeu, se imbraca in Hristos si devine un om nou, renascut. Aceasta este lucrarea Botezului. I-a spus-o clar Hristos lui Nicodim, atunci cand acesta l-a intrebat cum se poate renaste omul: “Amin, amin, spun tie, daca nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea intra in Imparatia lui Dumnezeu” (In. 3, 5). Prin Botez, faptura cazuta devine o creatura noua si desavarsita a lui Dumnezeu. De aceea, omul care nu intineaza Sfantul Botez are mult har dumnezeiesc. Dar si cand il murdareste, exista Botezul pocaintei. Daca isi simte greseala si il doare pentru ea, se spala intr-un fel cu lacrimile pocaintei si vine (Nota editorului: vine harul” – Staretul foloseste expresia aceasta in sensul de “se activeaza, se vede manifestandu-se in chip activ“) iarasi harul lui Dumnezeu.

– Parinte, am multi ani de cand nu am plans pentru vreo greseala de a mea; nu am nicio lacrima. Oare aceasta inseamna ca nu am pocainta adevarata?

– Nu te doare pentru o greseala ce o faci?

– Ma doare, dar poate durerea este de suprafata.

– Nu trage concluzii numai din lacrimi. Desigur, lacrimile sunt o caracteristica a pocaintei, dar nu singura. Unii acum plang, apoi rad. Durerea din inima si suspinul launtric sunt lacrimile launtrice, care sunt mai inalte decat cele exterioare. Unul, sarmanul, spunea: “Ce aspru sunt, Parinte! N-am nicio lacrima! Inima imi este ca o piatra. Ce inima impietrita am! Vai mie!“. Desi era foarte sensibil, se simtea foarte aspru pentru ca nu plangea. Suspina insa din adanc, gemea sarmanul si auzeai un oftat iesind din adancul inimii lui! In timp ce celalalt plange-rade si este ca vremea de primavara. Vede, de pilda, pe unul nefericit, este miscat, plange putin si isi spune: “O, cum particip eu la durerea celuilalt!“. Sau daca se roaga si varsa putine lacrimi, iarasi spune: “O, rugaciunea mea se aude, pentru ca se face cu lacrimi!“, si astfel isi odihneste gandul sau.

Exista si lacrimi nemangaiate. Acestea sunt diavolesti. Nu au pocainta, ci egoism ranit. Atunci omul plange in chip egoist pentru caderea sa. Il doare pentru ca din pricina neatentiei lui a scazut in ochii oamenilor, iar nu pentru ca a mahnit pe Dumnezeu, si de aceea sufera indoit.

In timpul razboiului razvratitilor, un capitan al razvratitilor – Dumnezeu sa-i harazeasca pocainta – a prins un familist sarac care avea noua copii, l-a pus jos si il batea fara mila pentru ca nu era de acord cu ideologia lui. Omul acesta fusese candva in subordinea lui. Si sarmanul acela striga: “Dar bine, nu ti-e mila de mine? Am noua copii! Nu iti aduci aminte ca te-am dus si in spate? Ce ti-am facut?“. Cineva dintre tovarasii capitanului, cand a vazut ca il bate atat de aspru pe acel om, i-a strigat: “Ei, ce ti-a facut? Nu ti-e mila de el? Este om cu familie“. Acela imediat incepu sa planga foarte tare, deoarece i-a fost ranit egoismul sau de observatia tovarasului lui. Dar plansul acela era egoist; era ca pocainta lui Iuda. L-a vandut pe Hristos si dupa aceea s-a dus la farisei sa le spuna “am gresit“, dar aceia i-au spus: “Ce ne spui ca ai gresit?“. Atunci s-a simtit jignit, s-a umplut de pizma, le-a aruncat argintii si s-a dus si s-a spanzurat din egoism (Mt. 27, 3-5). Insa daca s-ar fi pocait si mergand la Hristos I-ar fi spus “Iarta-ma“, s-ar fi mantuit.

assetphp.jpg

Rucodelia (lucrarea) care nu se termina niciodata

– Parinte, ce este intristarea cea datatoare de bucurie?

– Este bucuria ce provine din intristarea pentru vreo greseala de-a noastra. In intristarea datatoare de bucurie exista si durere si bucurie, de aceea se si numeste “intristare vesela”. Se intristeaza omul din marime de suflet, pentru ca L-a mahnit pe Hristos, insa se bucura deoarece simte mangaiere dumnezeiasca. Pacatosul, atunci cand se pocaieste sincer, il iarta Dumnezeu, simte inlauntrul sau mangaiere dumnezeiasca si poate ajunge la veselia duhovniceasca.

– Parinte, omul care se nevoieste poate trai pocainta in toata viata lui?

– Da, daca se nevoieste corect nu-si vede sporirea sa, ci numai caderile si traieste in pocainta continua. Nu stie ca la inceput se lupta cu un diavol, iar dupa aceea poate se lupta cu o ceata. Deoarece cu cat cineva depune mai multa putere ca sa-si dezradacineze o patima si sa dobandeasca o virtute, cu atat mai multi vrajmasi se aduna si trag si ei in jos de radacini. Atunci, desi nu isi vede sporirea, cu toate acestea sporeste destul de bine. Si se poate ca pana la moarte sa traiasca aceasta stare, sa nu-si vada sporirea, sa creada ca nu sporeste deoarece are caderi, dar in realitate exista sporire, pentru ca mereu isi mareste nevointa si se lupta cu tot mai multi diavoli. Pocainta pentru nevoitor este o rucodelie care nu se termina niciodata. Pe cei morti ii plangem, ii ingropam, ii uitam… Pacatele noastre insa le plangem mereu, pana ce vom muri, dar cu discernamant si nadejde in Hristos, Care S-a rastignit ca sa ne invieze duhovniceste.

assetphp.jpg

Schimbarea vietii

Pentru ca omul sa inceteze sa faca un pacat trebuie sa incerce sa evite orice prilej care pricinuieste acest pacat. Betivul, de pilda, daca vrea sa se ajute pe sine si sa nu mai bea, nu trebuie sa mai treaca nici pe dinaintea tavernei. Este nevoie de putina straduinta si de intentie buna, si Bunul Dumnezeu ne va ajuta sa depasim greutatile. Sa spunem ca cineva are o patima. O recunoaste, se nevoieste s-o taie, se pocaieste, se smereste. Intentia ce o are ca sa-si taie patima sa Il vesteste pe Dumnezeu, care Il ajuta. Dar daca nu depune straduinta ca sa se schimbe si continua sa pacatuiasca, atunci Dumnezeu cum sa-i dea harul Sau? Harul lui Dumnezeu nu vine intr-o stare gresita, pentru ca lucrul acesta nu l-ar ajuta pe om. Daca ar fi fost asa, Dumnezeu ar fi dat harul Sau si diavolului. Omul care nu mai vrea sa ramana in caderea sa, in gandurile lui pacatoase, ci se pocaieste pentru gresalele lui si se nevoieste sa nu mai pacatuiasca, primeste harul lui Dumnezeu si este ajutat. Insa atunci cand nu exista pocainta si pacatul este considerat moda, acesta este o stare demonica.

– Parinte, cum s-a mantuit unul din cei doi talhari care a fost rastignit impreuna cu Hristos?

– Acela a urcat pe zid si a sarit in Rai! “Pocainta talharului raiul a deschis“. Adica a furat si raiul prin marea lui pocainta.

Parinte, daca cineva si-a schimbat viata si nu mai ramane in vechile lui obisnuinte pacatoase, dar uneori mai cade in vreunul din vechile lui pacate, asta inseamna ca nu are pocainta?

– Ei, daca depune straduinta care trebuie si totusi mai cade, are o oarecare circumstanta atenuanta. La inceput nu este tocmai usor. Dar atunci cand cineva isi da seama cu adevarat cat de grav este ceea ce a facut, nu va mai cadea. Mai demult, exista pocainta sincera. Atunci cand cineva se pocaia, nu se mai intorcea inapoi. Imi aduc aminte cat m-a ajutat o femeie prin pocainta ei adevarata. Avea multa zdrobire, nici nu vorbea. Se imbracase in negru – era ca o calugarita – si ingrijea de o bisericuta unde aprindea candelele… Chiar si numai cand o vedeai, te foloseai mult. Acum insa ii vad pe cate unii care, de indata ce-si schimba putin viata, incep sa faca pe dascalii cu altii, desi inauntru lor exista omul lor cel vechi. Desigur, sa se pocaiasca cineva, sa-si inceteze viata sa cea pacatoasa de pana atunci si sa inceapa sa traiasca duhovniceste, toate acestea constituie ajutoare eficiente si pentru ceilalti. Insa din acea stare in care se afla sa se prezinte imediat ca om duhovnicesc si sa inceapa sa predice, ei bine, aceasta este inselare.

– Adica, Parinte, ei fac aceasta cu intentia sa-i ajute pe ceilalti?

Da, ca sa-i ajute. Insa in spatele acestei actiuni a lor, mai ales daca erau intrucatva si cunoscuti in lume, se ascunde gandul cel mandru: “Acum oamenii vor inceta sa mai vorbeasca despre Karaiskaki si Kolokotroni (La 1821, conducatori si eroi nationali ai grecilor in razboiul de eliberare dus impotriva turcilor) si vor discuta despre mine“. De aici poti intelege cat de gresit merg unii ca acestia. Daca isi simt cu adevarat greseala lor, pentru un interval de timp ei nu trebuie s-o uite si sa se incurajeze, ci sa ia aminte tot mai mult. Iar atunci cand le trec diferite idei sau ganduri din viata lor de mai inainte, sa le alunge ca pe niste ganduri de hula. Si dovada ca nu le mai primesc este ca organismul reactioneaza. Adica trebuie sa aiba cineva multa smerenie si sa se fi ingretosat de toate cele vechi ca sa se schimbe cu adevarat. Daca din viata lui de mai inainte mai pastreaza ceva pe care el il considera bun, le murdareste si pe celelalte. Din clipa in care are fie si cea mai mica parere despre sine, Dumnezeu nu ajuta si orice ar face nu este curat.

– Parinte, atunci cand cineva isi schimba viata, trebuie sa se ingrijeasca sa indrepteze gandul ce l-au avut mai inainte ceilalti despre el?

– Nu va cauta in chip egoist sa indrepteze gandul celorlalti, ci va cauta sa se indrepte el insusi si atunci se vor schimba de la sine si gandurile acelora. Daca pata pricinuita de viata lui pacatoasa va ramane in societate sau in mediul lui restrans, ea se va sterge prin buna lui purtare. Nu este trebuinta sa vorbeasca nimic. Va vorbi Dumnezeu prin pocainta lui.

(extras din volumul Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Pentru continuarea capitolului din Cuviosul Paisie, cititi:

tatal si fiul risipitor

***

Episcopul ASTERIE AL AMASIEI (din Omilia la Duminica Fiului risipitor):

[…] Venindu-si in fire”. Bine este spus: „Venindu-si in fire!” Caci dupa cum indracitii isi pierd mintea, tot asa isi pierd mintea si cei cuprinsi de patimile pacatelor; in urma, indreptandu-se prin pocainta, isi vin in fire ca dupa nebunie sau sminteala. Intr-adevar, a fi indracit nu inseamna numai a fi aruncat la pamant, a scoate strigate ingrozitoare, a face spume la gura, ci si a fi cu totul sub puterea duhului rau.

Numesc indracit pe mincinos, pe calomniator, iar mai mult decat pe acestia pe desfranat, pe curvar, pe ipocrit, pe lacom, si, in general vorbind, pe tot omul care are caracterele porcilor. Tot astfel si Petru, stiind ca faptele satanei sunt cu totul straine vointei lui Dumnezeu, a zis catre Anania, jefuitorul de cele sfinte, astfel: „Ananio, pentru ce te-a ispitit satana sa minti Duhului Sfant?”. Iar Domnul, trimitand pe pacatosi in foc, ii numeste pe ei ingeri ai diavolului, caci ei sunt unelte ale vointei lui. Chiar Iuda n-a ajuns vanzator inainte de a intra in el satana. Adam n-a dorit sa manance din pom pana ce sarpele n-a vorbit cu Eva. Toata pricina pacatului isi are radacina in diavol.

Bine spune Scriptura despre cel ce se pocaieste: „Venindu-si in fire”. Şi-a venit numai in simtiri. Vezi cate cuvinte pline de intelepciune si de intelegere ies din gura lui?:

„Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati cu paine, iar eu pier de foame! Scula-ma-voi si ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: «Tata, am gresit la cer si inaintea ta!»”

Foarte frumoasa cainta! Bravo gandurilor lui cuminti! Paraseste pe locuitorul care se poarta ca un strain cu tine si intoarce-te la tatal tau! Paraseste porcii si vino la Stapanul oilor, Care spune:

„Eu sunt Pastorul cel bun”, Care-Si pune sufletul Lui pentru oi, Cel care spune catre Petru intr-un chip armonios „Paste oile Mele!”.  […]”

(din: Asterie al Amasiei, “Omilii si predici“, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008)

mare bucurie se face in cer cand se pocaieste un fiu ratacitor

LEGATURI:

***


Categorii

Asterie al Amasiei, Cuviosul Paisie Aghioritul, Fiul Risipitor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfinti Parinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “VENIREA IN FIRE

  1. Viata de asceza pe care a dus o Parintele Paisie,nu numai ca l-a facut bun,dar i-a infrumusetat si chipul.Prin curatia sfintiei sale,a sfintit locul unde a vietuit si pe unde a mai umblat;a curatit lumea impovarata de pacat,reusind pe multi sa-i scoata din cadere,simtind aceasta ca o obligatie pana in ultima sa clipa de viata.Toate acestea le-a facut din convingerea ca harul Lui Dumnezeu,biruie raul din lume,de aceea fata sfintie sale radiaza o pace launtrica,o pace care face minuni.Parintele a trait un martiriu a constiintei-a si a luptat pana la ultima suflare in prima linie ,pe doua fronturi,atat in interiorul sau ,cat si in afara.Generatii intregi de crestini au reflectat ,meditat si s- au rugat,citind textele sale si nu cred ca cineva cat de necredincios ar fi,citind macar cateva randuri,ramane nepasator..Toate cuvintele sale au un inteles profund,simti cum iti deschide mintea, si te cutremuri cat adevar gasesti in ele. Intr-un cuvant,cred ca Dumnezeu l-a ales sa ne vorbeasca si sa ne vadeasca prin el.Aceste sunt doar putinele cuvinte din momentul diminetii, pe care le-am simtit, citind articolul de mai sus.
    Slava Tie Doamne,slava Tie!Parinte Paisie,nu ne lasa…!Ajuta-ne sa ne venim in fire! Iti multumim mult!

  2. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  3. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  4. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  5. Pingback: FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul -
  6. Pingback: Meditatie zguduitoare la Pilda Fiului Risipitor a Arhim. Andrei Coroian: CHEMAREA BRATELOR PARINTESTI ALE CELUI RASTIGNIT SI CHINUIT DE PACATELE NOASTRE… -
  7. Pingback: Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. Pocainta – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu -
  8. Pingback: Poetul profetic DANIEL TURCEA – de 35 de ani in Lumina: “AI SA TRAIESTI VREMURI CAND VEI VEDEA LA TOT PASUL NESIMTIREA SI LIPSA PUDORII, cand orice urma de sentiment uman va disparea de la unii cu desavarsire…” -
  9. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” -
  10. Pingback: INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR. Predica audio miscatoare a Parintelui Damaschin Luchian despre DRAGOSTEA PARINTEASCA si SINGURATATEA celui despartit de casa lui Dumnezeu: “E minunat atunci cand vrei sa te intorci la Dumnezeu, dar mai minunat lucru est
  11. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Parintele Staniloae despre POCAINTA ca LUCRARE PERMANENTA opusa descurajarii fataliste si ca MOTOR AL TUTUROR VIRTUTILOR: “o ar­dere necontenita in launtrul omului, care intretine tensiunea dupa mai bine” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: IN CAUTAREA DRUMULUI INAPOI SPRE CASA PARASITA A IUBIRII PARINTELUI CERESC. Talcuirea Arhimandritului Zaharia de la Essex la pilda fiului risipitor | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate