Zoe Dumitrescu-Busulenga: IN MOMENTUL DE FATA TRAIM CEL MAI GREU MOMENT AL ISTORIEI NOASTRE. New-Age taie radacinile, inclusiv pe Dumnezeu, aici bate toata treaba…

17-09-2013 Sublinieri

zoe-dumitrescu3

“TINERII ACESTIA SUNT NADEJDEA NOASTRA SI NADEJDEA MEA”

(fragment din interviul dat pentru Radio Reintregirea in 2004)

[…]

– Ne spuneti un lucru extraordinar, stimata doamna academician, in ceea ce priveste aceasta sinteza a culturilor europene, tocmai intr-un timp in care foarte la moda este sintagma globalizarii culturale. Avem sentimentul unui tavalug care ameninta sa vina sa destrame totul. Dar stiti ce ma gandeam, ascultandu-va si ieri si astazi, stiindu-va de-atatia ani de zile? E foarte trist ce se-ntampla la noi, pentru ca in loc sa ne aparam valorile, lumea de astazi le contesta. Suntem intr-atat de impatimiti in a contesta si in a nega! Iata dati acest caz, Eminescu. Foarte multa lume sa grabeste sa puna un „nu” sau un semn de intrebare in vecinatatea lui Eminescu, cand noi de fapt inca nu-l cunoastem pe de-a-ntregul. Ce facem cu aceasta — hai sa-i spunem — rautate? Nu ne putem ascunde de acest termen. E un fel de invidie, de vierme care ne roade.

– Parerea mea e ca, in momentul de fata, traim cel mai greu moment sub raport spiritual si cultural al istoriei noastre. E un moment de contestare din afara si – din nenorocire – voci dinauntru se alatura acestor voci contestatare dinafara. Suntem socotiti minori de catre cei dinafara, iar cei dinauntru, asa-zisa elita intelectuala, se supune acestei viziuni a inferioritatii noastre sub raport cultural. Ceea ce este absolut fals! Ca noi am dat lumii ce-am dat. Nu vorbesc despre numai cei trei… Vorbesc de cei mari: Blaga, Ion Barbu, lista este enorma… Nu mai vorbim de Mircea Eliade, de Cioran, de Ionescu si-asa mai departe… La un moment dat cineva spunea: “Domnule, cei mai mari scriitori ai Frantei in momentul de fata sunt romani!” Adica Cioran si Ionescu.

– Sunt revendicati de francezi!

– Si-atunci cum?… Dar ghinionul nostru este ca pierdem sentimentul — imi pare foarte rau ca trebuie sa spun asta — national. Stiu ca acest cuvant supara, nu mai place. „Biserica nationala” nu mai este. S-a taiat epitetul de „national”. Pe cine supara nu stiu… Dar exista o doctrina pe care eu tot o deplorez, doctrina New Age — „Era Noua“, nascuta in America, care taie radacinile. Cu ce scop? Nu vreau sa ma pronunt. Presupun ca nu inteleg… Dar a taia radacinile inseamna a taia identitatile. Daca taiem identitatile nationale are loc ce-ati spus: o trecere cu tavalugul peste tot ceea ce a insemnat specificitate. Va sa zica noi ce facem? Ucidem specificitatile? Oamenii nu se gandesc mai departe. Se gandesc in momentul acesta, nu? Acuma ce fac eu? Cu cine? Ce model iau?

– Gloria de moment. Ieftina!

– Foarte ieftina! Nu? New Age taie radacinile, adica inclusiv pe Dumnezeu – aici bate toata treaba… Te gandesti la ziua de azi, la pornirile tale inferioare si nu te mai gandesti la viitor. V-am mai spus… Nu carpe diem la modul acela, nici creer la rose a lui Ronsard, nu acelea, nu! Se gandesc pur si simplu la pantecele lor si la buzunarul lor. E foarte important. Puterea si banul astazi isi disputa intaietatea in ceea ce priveste puterea lor de tentatie, in ceea ce priveste capacitatea de ispita.Or in conditiile acestea, noi cat sa asteptam si ce sa asteptam? Ca tineretul sa invete aceleasi lucruri de la cei de mai inaintea lor? E foarte greu, foarte greu! As vrea sa asculte profesorii, sa inteleaga profesorii si preotii ca de fapt o anume educatie in spiritul eticii crestine ar trebui mult intensificata pentru ca duhul nostru sa se trezeasca si noi sa revenim la virtutile neamului nostru. Eu, adevarat, sunt batrana… Unii zic ca sunt batrana, ca sunt depasita mult. Fireste, sunt depasita de ani. Dar in virtute, in traditia virtutii, nu poti fi! In recunoasterea valorii traditionale a virtutilor nu poti fi niciodata depasit! Aici ramai pe fundamentul neamului tau. Si acesta este: frica de Dumnezeu si rusinea de oameni. E foarte intelept taranul nostru… Am facut eu o teorie odata despre umanismul popular si am zis: se vorbeste deci de una dintre cele mai importante virtuti — dreapta socotinta. Stiti ce e dreapta socotinta? E cumpatarea. Mie mi se pare ca cumpatarea a disparut din vocabular, cuviinta a disparut din vocabular. Cumpatarea asta a noastra vine de la computare, „a socoti” in latineste. Si de acolo vine si computerul. Ce inseamna semantica? Cercetarea sensurilor pe care le preia un etimon. Uite, pe de o parte un cuvant precum computare — latinescul „a socoti” — a dat la noi cumpatarea, a dat valoarea dreptei socotinte, a judecatii echilibrate si drepte. Asa! Pe de alta parte computerul acela care, ma rog, nu stiu ce viitor va avea — foarte stralucit, pana una alta — nu este atat de important precum e virtutea cumpatarii. Poporul nostru a trait in anume virtuti, in anumite randuieli. Randuielile sunt o caracteristica romaneasca foarte frumoasa a Ortodoxiei noastre: te integrezi in randuielile neamului tau. E foarte important, fiindca ele raman. Ca copil, primesti anumite randuieli de la parinti, de la mai-mari. Si ramai cu ele indiferent prin ce dubii filosofice ai trece, indiferent prin ce etape de existenta, prin ce scaderi, prin ce inaltari, aceste randuieli iti raman. Si asta este foarte important, acestea te tin in spatiul natiunii – ca sa nu zic in spatiul neamului. – Si in zona sacrului, si in zona satului. – In zona satului, eu asta spun tot timpul. Comunistii cand au desfiintat satul stiau ce fac. Voiau sa mature tot, pentru ca in sat era nucleul credintei, nucleul eticii familiale — familia era in sat foarte importanta — si cinstea sateanului, lozinca lui era: „frica de Dumnezeu si rusinea de oameni”. I-a suparat pe ei treaba asta, se loveau in ceva foarte puternic, un nucleu foarte puternic! Si atunci au desfiintat satul. Iar noi nu facem altceva in momentul de fata decat sa continuam intr-un anume fel — sa ma ierte Dumnezeu — politica lor, fara sa ne dam seama. Libertatea care poate fi inteleasa, din nenorocire, in mai multe feluri, ajunge in anumite momente astazi libertinaj si loveste in tineri.

– In volumul „Itinerarii prin cultura”din 1982 scriati niste cuvinte care ne mangaie sufletul si astazi, cand se vorbeste atat de nepotrivit de spatiul mioritic, de traditie. Spuneati acolo asa: „si cultura populara romaneasca, nobila si vasta creatie, a crescut prin veacuri ca un flux tacut si continuu intr-o diversitate neobisnuita a ramurilor, de la o statornicita viziune despre lume, intr-o intelepciune masurata dupa criteriile unui ethos de echilibru al puterilor launtrice si pana la formele frumoase ale creatiei”. In analiza si interpretarea culturii populare in anii care au trecut, a fost dat deoparte elementul crestin. S-a realizat partial dupa ’90 recuperarea editoriala a unor texte esentiale. Sa pomenesc doar recenta publicare dupa aproape un secol a „Legendelor Maicii Domnului” a lui Simion Florea Marian, aparuta in 1904, si-abia anul trecut Clujul prin niste tineri cercetatori au reusit s-o aduca din nou in fata…

– Aproape dupa o suta de ani…

– Dar lipsesc sintezele care sa inchege si sa dea sens acestor valori. Avem sanse oare sa ne regasim radacinile si sub aspectul acesta al sacrului?

zoe-dumitrescu-busulenga-22– Stiti ceva? Au cam disparut batranii care cunosteau aceste lucruri. Iar tinerii sunt tentati intotdeauna sa urmeze módele, nu modélele. Acum ei modéle nu prea mai au caci batranii au sfarsit-o, iar módele sunt putin haotice si indeobste cam nepotrivite cu ceea ce insemna traditia noastra etica si spirituala. Si atunci, din aceasta ciocnire ce poate iesi? Poate iesi o vrajba intre generatii, poate iesi o vrajba intre oameni, pentru ca sunt tineri foarte legati de valorile traditionale ale religiei noastre, ale Ortodoxiei noastre, dar sunt si tineri care o contesta… Sunt tineri care — asa cum am vazut — sunt indragostiti de cultura romaneasca veche, de etica noastra cea cuminte, cea inteleapta si sunt inspaimantati de ceea ce se petrece in jurul lor: de droguri, de vorbirea despre – Doamne iarta-ma! – ceea ce Freud a pus in cap, cum am zis eu, si de aia se gandeste poate uneori cu partea aceea si nu cu capul… Ei bine, de-aici se naste ciocnirea foarte periculoasa pentru viitorul nostru. Si-atunci rog mereu profesorii, rog mereu preotii sa se ocupe de sufletele copiilor. Rog parintii in primul rand, fiindca totul vine de-acolo, de la obarsie, din momentul nasterii; copilul intra intr-o anumita atmosfera, copilul trebuie format intr-o anumita atmosfera. Dar daca parintii nu se mai duc la biserica, daca atatia ani de comunism i-au indepartat de Dumnezeu, daca doctrina New Age ii indeparteaza si mai tare – aici suntem intr-o oarecare continuitate in ceea ce priveste contestarea valorilor absolute — atunci copilul iese in lume fara platosa, fara aparare. Daca n-ai pe Dumnezeu in tine, gresesti fara stiinta… Dar daca ai inculcat in fiinta ta, in obisnuintele astea marunte — ce marunte, grandioase, dar pentru copil sunt marunte — spovedania, impartasania, dusul la biserica, la denie, sarbatorile… sarbatorite nu cu festinuri si cu tot felul de nazdravanii, ci la modul cel mai simplu si mai curat…

– Cu sufletul…

– Sigur! Omul launtric! Mereu pomeneste Apostolul Pavel: omul launtric trebuie trezit. Acolo este chipul si asemanarea cu Dumnezeu. Omul exterior este omul faptelor moarte, tot Pavel spune. Ceea ce facem noi in exterior este fapt mort, fiindca este manat de atractia lumii, lumea fiind un termen cumva peiorativ, in doctrina noastra crestina. Pavel zice: „Chipul acestei lumi trece” (I Corinteni 7, 31) iar Mantuitorul a zis: „Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Vasazica lumea este o tentatie ingrozitoare, neincetata, ispititoare. Si zice iarasi Pavel: „lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva… duhurilor rautatii, care sunt in vazduh” (Efeseni 6, 12). Vedeti, totul este imprejur tentatie, ispita. Or e foarte usor sa cazi daca n-ai armele apararii. Si armele apararii nu ti le da decat Biserica si cultura adevarata, adica cea care te duce catre radacini, catre fantani, catre izvoarele limpezi ale spiritului romanesc. Sunt unele zone neacoperite — cel putin astazi — in cunoasterea temeinica a literaturii romane, din motive care tin de istorie. Mai cu seama a fost asezata aceasta latura spiritual-crestina a literaturii doar pentru perioada veche. Sa ne amintim de poemele eminesciene incarcate de iubirea de Dumnezeu. Avem o frumoasa si adanca poezie crestina, daca e sa amintim doar de a lui Vasile Voiculescu, a lui Ioan Alexandru, mai nou Psalmii lui Stefan Augustin Doinas…

-Si Cezar Baltag, pe care l-au uitat toti… Dar acestea nu sunt aduse la vedere si adaugate in mod firesc celorlalte valori. Nici prin publicare nu le intalnim, nici in manuale. Este posibila o asezare a istoriei literare in acest sens, mai ales ca sunt aceste voci care cer doar un anumit fel de revizuire, daca nu cumva rasturnarea canonului? Eu n-am putere, din nenorocire n-am nicio putere, cuvantul meu nu mai are nicio greutate… Dar asezarea in manuale ar trebui facuta de oameni care sa creada intr-adevar in valorile neamului lor, sa creada in valorile spiritualitatii noastre, in valorile creativitatii noastre. Unora din cei care fac manualele – iertati-ma, si eu am fost impotriva manualelor acestora facute de niste persoane oarecare – le-am zis la inceput, la istorie de pilda: „Domnule, de ce nu retipariti macar partial pe Xenopol, pe P.P. Panaitescu, pe Giurescu batranul, bunicul lui Dinu, si alti scriitori, alti istorici mari? De ce nu-i puneti pe ei? De ce puneti pe oameni care vorbesc despre Traian si Decebal in oarecare deriziune: zoe-dumitrescu2despre bretonul lui Traian si buzele senzuale ale lui Decebal… Despre Stefan cel Mare dau o pagina aproximativ, despre Mihai Viteazul cinci randuri, iar despre persoane de la televiziune am inteles ca se dau zeci de pagini! Dar ce fel de istorie este asta? Cum acceptam sa intre pe piata astfel de carti? Ce invatam pe copii?” – Acestea sunt organele de conducere ale ministerelor. Cine sunt acesti oameni, ce formatie au? Vedeti, problemele sunt foarte grele fiindca sunt chestiuni de selectie… Ar trebui sa fie chestiuni de selectie, dar cine fixeaza criteriile? Daca noi umblam dupa doctrine ca New Age, daca ascultam tot felul de nazdravanii, daca umblam cu grile… N-a avut invatamantul romanesc in viata lui grile! Ce sunt grilele? Rusii – v-am mai spus – n-au putut sa darame sistemul de invatamant al lui Spiru Haret care era construit ca o stanca. N-au putut sa-l dea jos. Din clasa I-a primara si pana in ultimul an de universitate se invata ruseste. Au adaugat marxism, au adaugat limba rusa, dar nu stie niciun roman o vorba ruseasca pana acum… Asta e o forma de opozitie, cum spuneam eu. Le spuneam unor studenti straini ca misiunea Romaniei este sa dea de rusine extremele, si acesta a fost unul dintre exemple. Nu stie niciun roman rusa, recunoasteti? Eu stiu ruseste ca am facut Maxim Gorki, dar am facut-o din nevoie ca nu mai puteam sa intru nicaieri cu engleza si cu germana mea. Si ce era sa fac cu rusii aici? Asa incat trebuie sa gasim impreuna criteriile cu care sa recompunem o scara a valorilor reale ale intelectualitatii, ale culturii si ale spiritualitatii romanesti. Impreuna cu cine? De unde-i adunam, de unde-i scoatem? Fiecare crede altfel… Modelele – cum v-am spus – umbla de ici pana acolo; toata lumea se uita la mode si nu la modele. Suntem prinsi in niste menghine ale imprejurarilor si-atunci iar viu la aceeasi idee: iar familia, iar preotul, iar profesorul… Profesorii au fost formati – foarte multi din nefericire — pe vremea comunistilor si nici ei n-aveau in manuale anumiti autori. De pilda Bratescu-Voinesti nici nu exista, si-atatia altii… Acum ii inlaturam pe altii! Ioan Alexandru, asistentul meu de atunci – era ca si copilul meu de suflet – mai e Ioan in manuale? Nu stiu daca mai e, Vasile Voiculescu nu stiu daca mai e…

– Nu! Nichita Stanescu, ce-a ramas din…

– Nichita da, singurul care-i acceptat fiindca nu se pronunta in nicio problema de continuitate a traditiei, desi el il adora pe Eminescu. Eu l-am avut student pe Nichita si mi-a fost foarte apropiat si…

– Si ce cuvinte frumoase are despre poezia lui Cosbuc si a lui Toparceanu…

– Este adevarat, dar nu sunt cei mai mari, vorba aia…

– Vorbea si despre limpezimea limbii romane de acolo…

– Il interesa limba! Asta este problema, pastrarea limbii. Ce-am facut noi cu limba?! Praf am facut din ea. V-am spus, cand i-auzi vorbind pe cei de la televizor… Cum isi selectioneaza prezentatorii? Pe vremuri, la radio, cand eram eu copil – se incepuse radioul pe-atunci, prin ’28-’29 -faceau concurs pentru alegerea nu numai a vocilor, dar pentru alegerea celor care cunosteau foarte bine limba. Fiindca a cunoaste limba romana este o chestie foarte grea, cum imi spun mie strainii care au invatat in Romania. Avem o gramatica grea si un vocabular foarte bogat si destul de dificil de cuprins. Or ai nostri imprumuta tot felul de neologisme, de barbarisme; le folosesc cand bine, cand de-a-ndoaselea, si suntem intr-un fel de pestrita limba care nu mai este a „sfintelor cazanii” din poezia lui Mateevici, nu?

– Da! Exista in experienta culturala a Romaniei gruparea „Rugul aprins” de la Manastirea Antim, care a adunat sub lumina rugaciunii inimii preoti, calugari, scriitori, oameni de stiinta. La Alba Iulia, prin emisiunile Radioului „Reintregirea”, prin articolele Inaltpreasfintiei Sale Andrei, incercam sa pastram in atentie aceasta grupare de spiritualitate si cultura crestin-ortodoxa. In ce masura un asemenea model de comuniune ar putea fi rodnic pentru limpezirea, pentru imbunatatirea acestei situatii a noastre? Mai este oare posibil un asemenea model de comuniune a oamenilor de credinta cu cei de stiinta, cu cei de cultura?

– Ar trebui sa ne ostenim, noi cei care credem in Dumnezeu, in patria noastra si in valorile creativitatii noastre. Ar trebui noi sa ne straduim sa facem aceste lucruri, si mai cu seama Biserica sa inceapa o campanie de reunire. Eu iubesc „Rugul aprins” nemaipomenit pentru ca am cunoscut pe foarte multi dintre participantii la el, aproape pe toti. Nu stiu daca aveti cartea lui Andrei Scrima. Andrei a scris cartea despre „Rugul aprins” cand a fost in Romania. L-am cunoscut foarte bine, am fost prieteni… Vasile Voiculescu era prieten cu tata. Frecventa casa noastra, eu eram mica atunci. Despre Mironescu am vorbit in timpul comunismului si Ileana — fata lui care e la Geneva si cu care sunt in corespondenta – mi-a scris recent: „doamna Zoe, iti aduc aminte de faptul ca tata te lauda intr-o scrisoare catre mine ca ai fost singura care a pomenit numele lui, ca ai vorbit despre el in vremea comunistilor”. Deci ii cunosc pe Vasile Voiculescu, pe Andrei Scrima, pe parintele Benedict Ghius, pe parintele Sofian, care a fost si dupa mine la Varatec sa ma caute de cateva ori. Pentru mine e un lucru viu „Rugul aprins” si as dori din toata inima sa putem reface un astfel de nucleu radiant.

– Si cand ne gandim ca a pornit tocmai de la Cernauti.

– Ei, biata noastra Bucovina… Dintr-un condei albastru al lui Churchill – care era cam gros la varf – a intrat si Bucovina in partea abandonata a tarii noastre. Da, ne-au „iubit” foarte mult aliatii... Insa „Rugul aprins” ar trebui refacut si eu cred ca este obligatia manastirilor sa faca acest lucru. Cei mai luminati – si avem cativa ierarhi luminati, cativa calugari patimas indragostiti de Hristos — sa se stranga si sa faca aceste lucruri, sa atraga pe tinerii teologi. Eu am plans cand am vazut baietii aceia tineri, copii care veneau si ma sarutau… Si la un moment ma intreb: Doamne Dumnezeule, de ce? Si au zis: „Vai, doamna, sa ne mai spuneti despre lucrurile astea, despre Dumnezeu, sa ne mai vorbiti despre Mantuitorul. Ne-ati spus niste lucruri!…” Baieti de 15-16 ani, teologi… Am fost atat de miscata! Si am zis: „Doamne, ei de-abia asteapta o chemare!” rafailnoicaRafail Noica — am ascultat o banda a unei predici a lui extraordinare acum cateva zile — a spus vocatio, latinescul vocatio, este chemarea Mantuitorului catre Imparatia Cerurilor, catre El, catre Sus. Ei bine, aceasta vocatie din tineri exista. Trebuie folosita si inaltata acolo unde trebuie sa fie inaltata. Si aceasta nu o pot face decat calugarii luminati si ierarhii luminati, adevarati — pentru ca sunt poate si in randurile clerului oameni nedaruiti integral, sa spunem asa eufemistic, valorilor spiritului. Si nadajduim ca „Rugul aprins” sa se poata reaprinde. Nu stiu, nadajduiesc asta, ca altfel nu avem… Si sa stiti ca ati atins un lucru pe care nimeni nu l-a atins niciodata. Am dat zeci de interviuri la televiziune, la radio, la ziare nu mai vorbesc… Nu m-a intrebat nimeni de „Rugul aprins”. Ei bine, aici ar putea fi — si eu nu puteam sa vin de la mine cu ideea – un moment esential si un nucleu de o forta irezistibila care ar reface lucrurile. Dar poate, cine stie, s-ar putea improviza in sustinatori ai „Rugului aprins” oameni care nu au nimic de-a face cu „Rugul aprins”

– Noua elita… Sa fie acesta un semn ca totusi cultura romana mai are motive sa se bucure de faptul ca, iata, tineretul este vertical in interiorul sau?

– Eu am fost uluita pur si simplu de ce am gasit in Ardeal. Bine, eu am o incredere in dumneavoastra, o incredere in Ardeal extraordinara, in tineretul acesta, dar nu chiar asa incat sa-i vad lacrimand cand vorbesti despre Hristos si despre Inviere! Am legaturi cu ASCOR-ul de la Iasi… Acum ma asteapta ei, in Saptamana Luminata ma asteapta cei de la Galati. Tinerii acestia, ei sunt nadejdea noastra si nadejdea mea ca Domnul sa nu-si intoarca fata de la noi, fiindca altfel sunt bantuita de spaima eshatologica. Ma tem ca vad semne peste tot ale decaderii noastre si ma tem de mania Domnului! Planeta este infestata de necredinta, este infestata de satanism si de alte feluri de lucruri cumplite. Iar acesti tineri au inceput sa-mi dea o nadejde care ma scoate din intunericul durerii mele. Va spun, intalnirea cu ei a fost pentru mine o bucurie nemaipomenita, si acum daca ma duc si la Iasi, si la Galati, am sa le spun acelasi lucru! Dumneavoastra ati pus o intrebare esentiala. Imi redati increderea in mine si in neamul acesta al meu si ma izbaviti de spaima eshatologica, realmente. „Rugul aprins” – cum nu m-am gandit ca-l putem reconstitui! E adevarat ca mai avem putini, foarte putini duhovnici mari, au mai ramas cativa. S-au dus si Paisie si Cleopa, s-a dus… Arsenie Boca. Umblu si cu fotografia lui in geanta. Ei, acum ii mai avem pe Iustin, pe Arsenie Papacioc, pe Teofil Paraian al nostru drag. Admirabilul! A fost la mine la colocviu la Eminescu si-a vorbit atat de frumos… A recitat din Eminescu asa de cald, asa de copilareste… Minunat! Mina Dobzeu, staretul de la „Sfintii Arhangheli” de la Husi. Mai sunt putini duhovnici, va dati seama? Eu m-am temut si de asta. Inainte tara noastra era plina de duhovnici mari si acum am inceput sa zic: ce se intampla? Ramanem si fara ei. Daca ramanem si fara ei, ramanem fara niciun fel de indrumator duhovnicesc. Dar speram ca, iata, din acesti copii plini de caldura, plini de insufletire pentru Hristos, vom izbuti sa reconstituim un „Rug aprins“. Doamne, cum de nu mi-a venit ideea aseara? De ce nu mi-ati spus, sa-mi suflati?

– O aveam pregatita pentru astazi!

– Nu voiati sa va stricati efectul! Dar lansati-l mai departe! Lansati ideea mai departe!

– Sa stiti ca gandul acesta ne-a venit dupa conferinta cand va spun cu multa emotie — afara noi nu ne-am putut desparti, s-a-ntamplat ceva minunat aseara, doamna profesoara…

– Un moment de comuniune…

– Nu ne puteam desparti. Pana acasa am intalnit grupuri, grupuri de seminaristi si de studenti… nu ne puteam desparti. A durat un ceas un drum de 300 de metri. Sotia imi spune: „s-a terminat de o ora conferinta!”. Zic: „draga, atata lume este pe strada de la conferinta care nu se pot desparti unii de ceilalti!”. A dat Dumnezeu sa se intample aceasta minune…

– Aceasta minune, aceasta anamneza a Duhului. Poate Maica Domnului, Dumnezeu ne-a dat…

– Ne mai da cate o speranta, cate un fir…

– Sa dea Dumnezeu! […]

Ce sfaturi ati da tinerilor care intra acum in cultura? Cum se mai poate intra astazi pe poarta din fata a culturii?

– A culturii? Dar credeti ca mai fac diferenta intre usa din dos si usa din fata? Din nenorocire, nu! Eu am dat recent un interviu pentru revista „Saeculum” din Focsani. Reporterul m-a intrebat: „Ce inseamna viziunea dvs. despre scriitor? Ce calitati trebuie sa aiba un scriitor”. Si eu am spus: in primul rand sa nu se aseze la masa sa scrie ce-i trece prin minte… Scriitorul mai intai trebuie sa aiba experienta de viata, ca sa aiba ce spune, sa aiba ce gandi, o cultura formata frumos. Sa stie macar o limba straina, ca sa stie si el ce inseamna orizontul altor culturi, sa le insuseasca, sa le sintetizeze, sa le compare cu a noastra. Sa intelegi ce inseamna un curent literar, sa stii ce inseamna antecedentele actualei etape de cultura si de creatie din istoria literaturii si istoria culturii. Nu te asezi si spui toate prostiile care-ti trec prin cap! Asa se face acum treaba. Postmodernismul a dat frau liber, a dat verde pentru orice sminteala. Eu, care-am citit fara sa vreau atatea carti – v-am spus ca primesc sute de carti, nu glumesc, maica e exasperata saraca, de la postas ii vin in fiecare zi teancuri de carti — am gasit cateva care sunt ne-postmoderniste, foarte bune, ale unor preoti, ceea ce e foarte interesant... E un protopop de Botosani, am citit o poezie admirabila si i-am facut o prefata, iar la un alt volum am facut o recenzie. Dar eu am oarecare rezerve in ceea ce priveste prea timpuria intrare a unui tanar in viata scriitoriceasca. Nu e bine. Trebuie sa astepti! Nu toti suntem Eminescu. Sa fim seriosi! Nici Blaga n-a inceput foarte devreme. Altii au inceput tarziu – Ion Barbu. Au fost ca si muzicienii, Brahms a scris – mi se pare – pe la 40 de ani prima lui simfonie. Trebuie sa coci in tine datele culturii, sa ai ce „rumega” mintal si spiritual. Treci prin sufletul tau, prin experienta ta proprie de viata si dupa aceea scrii. Si scrii — in ce limba scrii? Asta este problema. Limba ta trebuie sa fie o limba — cum zicea Odobescu – „spornica si vartoasa“. Adica o limba densa, cum e limba noastra romana intr-adevar, in strafundurile ei, de la cronicari incoace si de la popor incoace, de la literatura populara si de la literatura bisericeasca. Eminescu le cunostea pe amandoua perfect. Cunoasterea si capacitatea lui de traducere l-au fortat sa reconstruiasca in romaneste tot ceea ce prelua din alte limbi. Se reconstruia si el reconstruia in spiritul limbii noastre. […]

(din: Zoe Dumitrescu Busulenga, Sa nu ne pierdem verticala. Interviuri si dialoguri, Ed. Nicodim Caligraful, 2013)

dumitrescu-busulenga-zoe-sa-nu-pierdem-verticala-10531

Legaturi:

***


Categorii

1. Slider, Crestinul in lume, NEW AGE, Portile Iadului, Vremurile in care traim, Zoe Dumitrescu-Busulenga (Maica Benedicta)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Zoe Dumitrescu-Busulenga: IN MOMENTUL DE FATA TRAIM CEL MAI GREU MOMENT AL ISTORIEI NOASTRE. New-Age taie radacinile, inclusiv pe Dumnezeu, aici bate toata treaba…

  1. Admirabilă femeie, parcă e echivalentul feminin al lui Nicolae Steinhardt!

  2. Cand filologii se pronunta in chestiuni de credinta, trebuie avuta mare atentie; in special cazul in care nu au cunostinte dogmatice care sa le permita evitarea capcanelor – nu neaparat ecumeniste – ale vremii. In cazul de fata Eliade si Cioran nu sunt oameni cu care sa te lauzi.

    Despre ratacirile majore produse de Eliade cu Istoria religiilor, trebuie examinata lucrarea Idolul tolerantei – ed Cristiana.

  3. @ MirceaB

    Doamna Bușulenga se referă la un registru cultural, nu la cel religios. Dumpa raționamentul dumneavoastră trebuie să negăm și valoarea artistică a statuilor lui Michelangelo, simfoniile lui Beethoven, pictura lui van Gogh. Să învățăm să deosebim duhurile și să le așezăm corect în sfera aparținătoare.

    PS: În Memoriile sale, Mircea Eliade scrie cu subiect și predicat, e adevărat că spre sfârșitul vieții dar oare nu la fel s-a mărturisit și tâlharul pe cruce, că cel mai mare regret al vieții sale este că nu a acordat atenția potrivită Ortodoxiei românești.
    La fel și Emil Cioran, în interviu document Apocalipsa după Cioran, mărturisește că problema necredinței stă într-o anumită patologie proprie pe care a încercat fără succes să o depășească (de altfel și creștinul Țuțea îl vedea pe Cioran ca pe un om salvat tocmai datorită acestui efort supra-uman de căutare a Lui).

  4. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  5. Pingback: Doamna ASPAZIA OTEL-PETRESCU despre FAMILIA ROMANEASCA de altadata si MODUL DE VIATA TRADITIONAL: “In familie exista intotdeauna si Cel Nevazut ca membru al familiei. Era o viata asezata. Acum omul traieste la intamplare” -
  6. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Patriarhul Daniel critica OCULTISMUL CONTEMPORAN, raspandirea ASTROLOGIEI, MISTICILOR si TEHNICILOR ORIENTALE si curentele “NOILOR PSIHOLOGII” SPIRITUALISTE centrate pe “realizarea sinelui”: “Magia şi vrăjitoria au ajuns s
  8. Pingback: DE 550 ANI, MANASTIREA PUTNA NE CHEAMA ACASA, la radacinile noastre, la pamantul stropit de sangele martirilor si lacrimile nevoitorilor… | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: SORIN DUMITRESCU – apel curajos si vehement catre ACADEMIA ROMÂNĂ pentru apararea de asaltul dizolvant al GRUPARILOR SOROS: “Vînzătorii de pămînt românesc, veritabili vînzători de ţară, sînt dublaţi de INTELECTUALII VÎNZĂTORI DE
  10. Pingback: PĂRINTELE CIPRIAN GRĂDINARU – Cu dragoste, dor şi durere pentru poporul român: “Atât la nivel de popor, cât şi de persoană, NU MAI ȘTIM CINE SUNTEM” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate