CUM SA ADUCEM ROADE DUHOVNICESTI? “Dumnezeu nu Se lasa batjocorit, ceea ce va semana omul, aceea va si secera”. NE PASA DE CE SEMANAM ZILNIC PRIN CUVINTELE SI FAPTELE NOASTRE?

“Semanatorul seamana plangand, seceratorul secera cu bucurie”

Primeste samanta cea buna

Ceea ce va semana omul, aceea va si secera. (Galateni 6, 7)

Ce semana semanatorul despre care citim in Evanghelie? Semana o samanta buna, vie, nemuritoare, iar roada pe care o aducea pe pamant era una binecuvantata, chemata sa dainuiasca si in viata vesnica.

Fiecare om seamana ceva. Cuvintele pe care le rosteste, faptele pe care le face sunt seminte raspandite zilnic, care nu se pierd fara urme. Ele ajung sa incolteasca, sa creasca si sa se coaca pana la seceris, cand recolta va fi culeasa si trecuta in hambarul ceresc, iar iarba cea rea si neghina aruncate in foc. Dar oamenilor nu le prea pasa de aceasta; seamana raul cu pumnul, fara sa se gandeasca la recolta, sau inchipuindu-si ca din ceea ce au semanat va creste si va rodi in cele din urma binele. Dar ochiul lui Dumnezeu vede tot, iar cuvantul Sau ne avertizeaza:

„Nu va amagiti; Dumnezeu nu Se lasa batjocorit, caci ce va semana omul, aceea va si secera. Cel ce seamana in propriul sau trupul, din trup va secera stricaciune, dar cel ce seamana in Duhul, din Duhul va secera viata vesnica“ (cf. Galateni 6, 7-8).

„Pentru ca ei au semanat vant, vor culege furtuna” (Osea 8, 7).

Vei isca si tu o furtuna, bietul meu frate, daca vei semana acum semintele pacatului si ale stricaciunii.

Şi cum as putea apara de furtuna capul tau, ramas de izbeliste? Graul va ajunge in hambar; tu insa unde vei fi atunci? Samanta cea buna este cuvantul lui Dumnezeu. Incepe sa-l primesti in sufletul tau in care au crescut palamida si maracini. El va putea sa-ti desteleneasca sufletul, da­ca va patrunde acolo, il va aduce la o viata noua, va face sa rodeasca in el “mai intai pai, apoi spic, apoi grau deplin“ (Marcu 4,28).

***

Rasplata smeritului semanator

Se seamana intru necinste, invie intru slava; se seamana intru slabiciune, invie intru putere. (I Corinteni 15, 43)

Semintele semanate cu smerenie, cu nadejde in Domnul vor aduce intotdeauna roada dorita. Iar aceste roade, parguite cu harul lui Dumnezeu, depasesc intotdeauna asteptarile semanatorului.

Nimeni nu stie si n-a vazut cum se dezvolta grauntele in adancul pamantului, cum dintr-o minuscula samanta, nearatoasa, se naste viata, cum creste aceasta viata, razbeste prin intuneric la lumina, cum ajunge sa se prefaca in superbe, inmiresmate flori. Dumnezeu face aceasta minune, iar cel ce a semanat cu smerenie asteapta minunea cu aceeasi convingere cu care asteapta rasaritul soarelui dupa lungi ceasuri de intuneric.

Semanatorul seamana plangand, seceratorul secera cu bucurie. Cat de adanca si cat de mangaietoare este aceasta idee! Cand, cu o neogoita tristete si cu o negraita suferinta incredintam pamantului o fiinta iubita, am putea, desprinzandu-ne privirea inlacrimata de pe pamant si ridicand-o spre cer, sa ne aducem aminte de viata cea nestricacioasa, de luminoasa inviere care ii asteapta pe mortii nostri.

Cand ne lucram ogorul cu smerenie, cu truda, impovarati de grija, punem samanta sub brazda cu dragoste de aproapele, de cele mai multe ori fara sa stim in ce sol va nimeri; uneori nici nu avem timpul sau posibilitatea de a astepta recolta; totusi trebuie sa ne continuam drumul vietii cu speranta ca ceea ce am semanat intru necinste si intru neputinta va rasari, prin puterea lui Dumnezeu, intru slava.

Tot ceea ce facem cand ne caim pentru pacatele noastre, cand ne rugam cu lacrimi cerand ajutor, cand ne dorim din adancul inimii sa stergem raul facut, orice pornire spre bine, toate acestea sunt seminte pe care Domnul ni le da spre insamantare. Sa nu incetam a le semana cu smerenie, cu umilinta, in saracia noastra, dar cu nadejdea nezdruncinata ca lumina soarelui pe care Atotputernicul Dumnezeu o va revarsa asu­pra ogorului nostru si roua harului Sau vor lucra asupra se­mintelor noastre, facandu-le sa creasca intru slava si putere.

Sa aducem roade duhovnicesti

Intru aceasta S-a preamarit Tatal Meu ca voi sa aduceti roada multa. (Ioan 15, 8)

Se poate da slava lui Dumnezeu nu doar printr-o moar­te martirica sau printr-o lucrare misionara, ci „preamarindu-L” pe Tatal ceresc prin belsug de roade duhovnicesti. Pentru noi nu poate exista scop mai inalt decat acesta. Sa incercam a-l atinge prin rugaciune si prin alte stradanii, caro­ra sa ne daruim cu tot sufletul. Ce roade se asteapta de la noi aflam din Epistola catre Galateni 5, 22:

“Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, indelunga-rabdare, bunatate, fa­cere de bine, credinciosie, blandete, infranare, curatie”.

Ca­ta bogatie duhovniceasca! Am, oare, macar una dintre aceste calitati? Cand vine Domnul, in fiecare an, ca stapanul viei, gasi-va, oare, rod pe vreuna dintre mladitele mele?

Cu cat mai inflacarata ne va fi credinta, cu cat mai fierbinte iubirea, cu cat mai bogate bucuria si pacea, cu cat ne vom arata mai rabdatori in incercari si necazuri, mai buni si mai calzi fata de semeni, mai capabili de sacrificiu in viata, cu atat vom preamari mai mult numele Tatalui nostru ceresc.

Aduce roade placute lui Dumnezeu numai acea planta pe care a sadit-o El si care ramane in El.

“Eu sunt vita; voi mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu intru el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic“ (Ioan 15, 5).

In minunata vedenie a profetului Iezechiel despre campul plin de oase omenesti, acest camp este asemuit cu un intreg popor. Ni se spune ca pricina acestei prefaceri este ca poporul acela „s-a desprins de la radacina”, a inceput sa se chirceasca, sa se usuce, pana cand s-a pietrificat cu totul. Sufletul care ramane nealtoit la butasul dumnezeiesc se usuca si zadarnic este sa se astepte de la el roade.

“Ca noi in El vietuim si ne miscam si suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).

Iata conditia obligatorie pentru a da roade.

(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

Va mai recomandam: