Predici audio la SCHIMBAREA LA FATA: slava Taborului dinaintea suferintei Golgotei – intarirea credintei ucenicilor pentru a intampina Patimirea

6-08-2014 Sublinieri

UPDATE: Cantari la Schimbarea la Fata (audio, video)

transfiguration2

Va mai recomandam si:

***

Predica audio a Parintelui Ioanichie Balan la SCHIMBAREA LA FATA (1997):

***

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la sarbatoarea SCHIMBARII LA FATA (2013):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la sarbatoarea SCHIMBARII LA FATA (2012):

“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Am ajuns la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, un praznic mai greu de înţeles de creştini, sau înţeles foarte superficial, ca o arătare deosebită a Mântuitorului, a adevăratului Său chip. Unii înţeleg că Mântuitorul a vrut să-i şocheze, să-i facă să se plece în faţa firii Sale dumnezeieşti, să înțeleagă că este Dumnezeu, dar să ştiţi că nu este aşa, nimic din acest cuvânt nu e adevăr.

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a binevoit aşa, pe neaşteptate, pe ultimul drum pe care-L făcea spre Ierusalim, ultima oară, mergând spre patimile Sale de bunăvoie, înainte de a pleca din Galileea, în drumul spre Ierusalim, unul dintre motivele pentru care, dintr-o dată, îi ia pe trei dintre Apostoli, pe Petru, Ioan şi Iacov şi îi urcă pe Muntele Taborului şi acolo, fără să-i pregătească, fără să le spună ce urmează, Se schimbă la Faţă, este faptul că îi îmbărbătează peste ceea ce urma să se întâmple. Peste sufletele lor urma să treacă o mare încercare, încercarea cea mai mare, pentru care S-a rugat şi Mântuitorul în Grădina Ghetsimani. Suspinul Mântuitorului din Grădina Ghetsimani, lacrimile Sale de sânge erau şi pentru ucenicii Lui, care se pierdeau, văzând patimile şi suferinţele prin care va trece Hristos şi puteau să se piardă sufleteşte, îşi puteau pierde credinţa, nădejdea. Şi văzând acest lucru, Mântuitorul Iisus Hristos i-a pregătit, și i-a pregătit mai ales pe aceşti verhovnici ai Apostolilor, mai-mari ai Apostolilor: Ioan, Petru şi Iacov, fratele lui Ioan, care erau mai pregătiţi decât ceilalţi, mai doritori să-L cunoască pe Dumnezeu, măcar în vorbă, dacă nu şi în faptă – la Sfântul Apostol Petru vedem şi în faptă de multe ori. I-a pregătit, le-a arătat lor slava Sa dumnezeiască pe care a avut-o dinainte de a se zidi lumea, o mică părticică din această slavă, dar şi în faţa acestei mici părticele din slava dumnezeiască ei au căzut cu faţa la pământ şi n-au putut s-o vadă, n-au putut s-o contemple, nu erau în măsură s-o vadă decât foarte puţin, au căzut ca nişte morţi la pământ.

Acesta este unul dintre motive: spre a-i întări pe Apostoli pentru ceea ce urma să se întâmple, spre a le adeveri că El nu este un om simplu, că este Dumnezeu, aşa cum ei au recunoscut – Petru a spus: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!şi i-a întărit şi mai tare în acest gând, ca atunci când vor fi vremurile încercărilor, ei să nu cadă din credinţă. Aşa cum am spus, în Grădina Ghetsimani tot pentru ei S-a rugat, ca ei să nu piară şi să rămână în continuare în credinţă, să nu cadă de la dreapta credinţă. Acesta este unul dintre înţelesuri.

Dar, aş zice, al doilea şi cel mai important motiv pentru care Dumnezeu face această minune, face această transfigurare, Schimbarea la faţă pe Muntele Taborului este legat de tulburarea şi neînțelegerea pe care o aveau Apostolii atunci când aflau şi li se proorocea – Mântuitorul a proorocit de patru ori, chiar cinci ori – că vor veni Patimile. Prima dată le spune atunci când Petru spune Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu! şi El îl laudă pe Petru şi zice că Nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta, ci Tatăl din ceruri şi după puțin timp a început să vestească că vor veni Patimile, că va trebui să meargă la Ierusalim şi va fi dat în mâinile cărturarilor, fariseilor, care Îl vor judeca, Îl vor bate, Îl vor scuipa, şi după aceea Îl vor da în mâinile păgânilor și toate celelalte, şi va fi dat la moarte, şi încă moarte pe cruce, iar la sfârşit va învia. Şi ei s-au tulburat cu toţii, dar, ca de obicei, Petru, fiind mai îndrăzneţ şi căpătând îndrăzneală şi pentru că l-a lăudat Mântuitorul cu câteva minute înainte, când i-a spus: Fericit eşti tu, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Cel din ceruri. Şi s-a bucurat foarte mult Petru, şi încă i-a zis: Pe această piatră a credinţei voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui pe ea şi ţie îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor ţie, adică tuturor celor care vor rămâne pe această piatră a credinţei, Apostolilor şi celor care vor urma, deci tuturor Apostolilor, dar i-o spune lui Petru în mod special că îi va da această cheie a Împărăţiei Cerurilor. Şi având atâta încredere după asemenea cuvinte de cinstire, Petru îndrăzneşte şi, când aude ce spune Mântuitorul, că va fi dat în mâinile fariseilor, cărturarilor, bătrânilor, preoţilor, batjocorit, scuipat, hulit, dat în mâinile păgânilor, adică ale romanilor, răstignit, auzind despre moartea Sa şi despre Înviere, s-a cutremurat aşa de tare, şi el și ceilalţi, încât el fiind mai îndrăzneţ, a venit înaintea Lui şi a zis: Doamne, să nu Ţi se întâmple Ţie una ca aceasta! Dar glasul lui era în numele tuturor, că toţi gândeau la fel. Să ştiţi că în spatele acestor cuvinte ale lui Petru bineînțeles că se ascunde multa dragoste pe care Apostolii o aveau faţă de El, că ei au lăsat toate, casă, masă, fraţi, surori, soţii, copii, adică toate, şi s-au dus după El, nu mai aveau unde să stea, se odihneau sub cerul liber, dormeau noaptea pe unde apucau, nu ştiau dacă vor mânca sau nu vor mânca mâine sau dacă vor avea ce să mănânce, nu-i mai interesa nimic decât să meargă după Dumnezeu, după Stăpânul lor, pe Care-L socoteau Domn şi Stăpân. Deşi au mărturisit că este Domn şi Dumnezeu, poate că nu credeau până în adâncul sufletului acest adevăr; poate că le era uşor să mărturisească cu vorba, dar mai greu să creadă cu tot sufletul.

Însă, în spatele cuvintelor Să nu Ţi se întâmple Ţie una ca aceasta se ascunde şi ceva de genul <Păi cum să se întâmple aşa ceva?… Păi noi am lăsat toate şi acum Tu ne laşi de izbelişte, Te laşi aşa, pe mâinile romanilor, pe mâinile păgânilor, pe mâinile fariseilor…? Şi cu noi ce va fi?>, era o teamă pentru viitor, aşa cum rudele celui care moare plâng şi de dragul lui, dar şi pentru că se întreabă ce va fi cu ele de acum înainte, cum se vor descurca. Aşa ceva era şi în glasul lui Petru, o plângere puţin ruşinoasă, că îşi ştia de necazul lui. Gândiţi-vă, după ce el lasă totul şi se duce după un Învăţător cum n-a mai fost alt învăţător, după un Prooroc cum n-a mai fost alt prooroc, după un Stăpân şi Domn şi Dumnezeu pe Care începea să-L creadă Stăpân şi Domn şi Dumnezeu cum nu s-a mai văzut, dintr-o dată el se vedea întors acasă, rușinat, între ai săi, şi-a şi imaginat ce-ar fi zis ceilalţi, probabil, şi nu putea îndura asta. Trebuia cumva să facă ca Mântuitorul să nu ajungă la o astfel de moarte cum El proorocea şi atunci cu îndrăzneală a zis, dar Mântuitorul i-a zis:

Mergi înapoia Mea, satano, că sminteală Îmi eşti!

Şi după aceea Se întoarce către popor și zice:

Cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea sa, să se lepede de sine şi să-Mi urmeze mie. Oricine va vrea să-şi salveze viaţa o va pierde şi cine o va pierde pentru Mine şi pentru Evanghelie o va câştiga. […]

şi toate celelalte pe care le spune. Dar, ca de obicei, Dumnezeu nu Se limitează numai la a-i întări şi a-i încuraja numai aşa, printr-o ceartă. Bineînţeles că ei au tăcut. Mai sunt câteva momente când El le vesteşte Patimile şi ei tac şi ni se zice că ei nu înţelegeau cuvântul acesta. El vestea patimile, că se duce spre patimi de bunăvoie şi ei nu puteau înţelege, dar mergeau după El tăcuţi. Şi chiar se simte această durere în glasul lui Toma, când pleacă ultima oară spre Iudeea, când murise Lazăr şi era chemat în Iudeea – ei fugiseră din Iudeea, că iudeii voiau să-L ucidă pe Mântuitorul – şi Mântuitorul zice: Să mergem, că fratele nostru, Lazăr, a adormit. Şi Apostolii zic: Doamne, unde să mergem, că acum Te căutau să Te ucidă? Te duci înapoi în Iudeea? Şi Toma a zis: Să mergem şi noi să murim cu El! Deci erau convinşi, auziseră şi proorocirile Mântuitorului, dar văzuseră şi ura iudeilor faţă de Mântuitorul, care creştea tot mai mult, şi ştiau că vremea este foarte aproape. Tristeţea lor creştea, înţelegerea lor era tot mai mare, dar nu îndrăznea să zică cineva ceva, le era frică să întrebe. Când Mântuitorul spunea un cuvânt, a nu înțelege cuvântul însemna aproape a-l părăsi şi mai bine tăceau și aşteptau să înţeleagă cumva fără să-L întrebe. Gândiţi-vă că atunci când le-a vorbit despre Euharistie şi a spus: De nu veţi mânca Trupul Meu şi nu veţi bea Sângele meu, nu veţi avea viaţă veşnică dăinuitoare în voi, cei care n-au înţeles cuvântul acesta şi li s-a părut prea greu chiar au zis: Greu este cuvântul acesta, cine poate să-l priceapă? şi mulţi dintre ucenicii Lui au plecat, atunci, când vorbea El, au plecat, n-au putut primi și duce cuvântul, greutatea lui, li se părea imposibil să mănânce Trupul Lui. Şi Mântuitorul S-a întors spre cei doisprezece şi le-a zis: Voi nu plecaţi? Voi nu v-aţi smintit? Deci era clar, în faţa cuvântului lui Dumnezeu ori îl acceptai, ori nu-l puteai accepta.

Pray in the Garden of GhetsimaniEi nu puteau accepta acest adevăr, că Hristos va muri, Îl iubeau prea mult, îşi puseseră toată viaţa pentru El, la măsura lor mică, ca să poată primi cuvântul acesta cu uşurinţă. Şi mai bine nu întreba, tăceau şi aşteptau. Dar Dumnezeu ştia cât de greu le este şi, înainte de a pleca ultima oară spre Ierusalim, în Muntele Taborului îi urcă pe cei trei, care, probabil, erau cei mai întristaţi pentru ceea ce urma să se întâmple – erau tot cei trei care vor veni să stea în Grădina Ghetsimani alături de Mântuitorul înaintea Patimilor şi atunci, de tristeţe au adormit. Deci tristeţea celor trei şi a tuturor Apostolilor era mare pentru ceea ce urma să se întâmple. La masa Cinei celei de taină ni se spune de mai multe ori de către Sfântul Ioan Evanghelistul cât de trişti erau şi Mântuitorul le spune:

Să nu se întristeze inima voastră! Credeţi în Dumnezeu, şi în Mine credeţi! Nu vă tulburaţi!

Şi după aceea le spune:

Voi veţi plânge şi vă veţi tângui – că ei deja plângeau şi se tânguiau – şi lumea va plânge şi se va bucura, dar va veni vremea când vă veţi bucura şi bucuria voastră n-o va lua nimeni de la voi. Acum plec, o vreme plec şi voi fi luat de la voi, dar Mă voi întoarce şi bucuria voastră va fi deplină.

Şi despre asta le vorbeşte, oblojindu-le tristețea peste măsură de mare. Şi să ştiţi că motivul adormirii lor în Grădina Ghetsimani, la rugăciunea Mântuitorului, a fost, în principal tristeţea. Chiar spune unul dintre Evanghelişti că au adormit de tristeţe, o tristeţe atât de mare că le absorbea toată puterea sufletului. Ştiţi, unui om peste măsură de trist, atâta putere a sufletului îi consumă această măcinare interioară, încât îi este greu şi să umble, totul îi e greu. Aşa şi aceştia, căzuseră într-o întristare mare, deşi Mântuitorul îi ajuta să îi întărească.

Dar poate cel mai important moment de întărire a lor [este Schimbarea la Fata pe Tabor, n.n.], pentru ca Apostolii să înţeleagă că El trebuie să meargă la răstignire, că asta este calea pe care trebuie să meargă El, că nu e o alegere oarecare a unui om, că nu El ca Om a hotărât, ci ca Dumnezeu, şi ca Om și Dumnezeu, dar Treimea Însăşi a hotărât acest lucru, Treimea veşnică, Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, Ei au hotărât în sfat veşnic şi acest chip al Fiului jertfit înainte de zidirea lumii, cum se spune în Apocalipsă: Mielul lui Dumnezeu jertfit înainte de zidirea lumii, sf treime rubliov-micacest sfat al Treimii despre moartea şi răstignirea Mântuitorului era deja cunoscut în sânul Treimii dinainte de zidirea lumii şi acest sfat l-a pictat Sfântul Andrei Rubliov în icoana Treimii, îngerii au seninătatea, dar au şi o seriozitate adâncă, o fermitate şi o tristeţe senină, o seninătate în hotărâre. Iar în mijlocul lor, pe masă, era pictat – după ce s-au pus straturi multe de pictură peste vechea pictură – prima dată era un strugure, dedesubt au găsit un viţel de jertfă, iar la sfârşit, ceea ce pictase Sf. Andrei Rubliov era un miel. Mielul Cel jertfit dinainte de facerea lumii. Iar mâinile lor se îndreaptă spre vasul în care era Mielul, deci Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi vorbesc despre jertfă, se sfătuiesc despre Cel Care trebuie să Se jertfească pentru ridicarea omului din moarte, din păcat, din braţele diavolilor de care omul nu vrea să se desprindă. Astfel că Dumnezeu-Tatăl este dragostea care jertfeşte, că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său L-a dat şi ce durere este să-L jertfeşti pe Fiul Tău Unul-născut, nu este mai mică decât a Celui Care Se jertfeşte. Fiul este Dragostea care Se jertfește, cum zice Sf. Filaret al Moscovei, iar Duhul Sfânt este puterea de nebiruit a crucii, adică puterea jertfei care se va arăta mai târziu, puterea răscumpărătoare şi sfinţitoare. Toate Persoanele Sfintei Treimi participă la jertfă, nu numai Fiul.

Oricum, ca să-i încurajeze, ca să le arate că acesta este un sfat veşnic al Treimii, că nu-i o hotărâre a Lui, ca om, ci e o hotărâre a lui Dumnezeu, a Treimii, Dumnezeu îi duce pe Muntele Taborului şi The Transfiguration 006acolo, în faţa lor, Se schimbă la Faţă, hainele Lui devin albe ca zăpada, faţa Lui străluceşte ca soarele, încât ei nu se mai puteau uita și lumina aceea nu era lumină obişnuită, ci mai mult, era lumina necreată a lui Dumnezeu, lumina pe care Dumnezeu a zidit-o în prima zi, când a zis: Să fie lumină!, iar lumina cealaltă, zidită, apare în a patra zi, când a făcut Dumnezeu luminătorii cei mari. Lumina orbitoare a harului sub care s-a zidit toată făptura și fără de lumină nu s-a zidit nimic, în această lumină S-a îmbrăcat Dumnezeu, aşa cum și spune Mântuitorul:

Slăveşte-Mă cu slava pe care am avut-o la Tine înainte de a fi lumea!,

spune în rugăciunea cea de taină. Ei, puţin din această slavă a Fiului, care este veşnică şi fără sfârşit, prin această lumină au văzut ei pe Muntele Taborului. Şi nu au văzut numai dumnezeirea Fiului, ci, în timp ce Petru continua să ţină de Hristos, să nu plece mai departe, şi Îi zice:

Doamne, bine ne este nouă să fim aici! Să facem trei colibe, Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una!,

dar cuvântul închidea în sine ideea: <Doamne, nu ne duce spre Ierusalim. De ce să mori? De ce să fii dat în mâinile celor care te vor ucide? Hai să rămânem aici, uite ce bine ne este!> phn75Şi atunci, chiar în momentul acela, ne spune Sf. Ap. Matei, chiar când zicea acestea, Dumnezeu-Tatăl îi răspunde și Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Duhul Sfânt:

Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L!

E ca şi cum ar spune: Ceea ce a vestit El despre patimi, acelea sunt adevărate şi bune şi folositoare. Ei ascultaseră în toate de El, dar aici le era greu. Tatăl a mărturisit în faţa lui Petru, a lui Iacov, a lui Ioan și în faţa noastră. Dacă nici de Tatăl nu ascultă Petru, de cine să asculte? Şi Duhul Sfânt era ca norul alb, era și El prezent. Iată, Întreaga Treime vorbea despre Patimi. Iar în Evanghelia de la [Luca] ni se spune că Hristos cu Ilie şi cu Moise vorbea despre Patimile ce vor fi la Ierusalim.

Şi prin aceasta i-a întărit pe ei și ne-a întărit şi pe noi şi poate şi pentru aceasta s-a întors Petru după căderea lui, pentru descoperirea ce a avut-o.

Atât de mari au fost lucrurile pe care le-au văzut, încât Mântuitorul le-a poruncit să nu spună nimic până după moartea şi învierea Lui şi, într-adevăr, ei n-au spus nimic despre ceea ce au văzut pe Muntele Taborului. Şi poate că unul dintre motivele principale pentru care au crezut în Înviere a fost nu numai că L-au văzut, nu numai că L-au auzit vorbind, nu numai că a fost între ei, ci şi pentru că şi-au adus aminte şi au mărturisit şi în faţa celorlalţi Apostoli că au văzut în Muntele Taborului Sfânta Treime și Sfânta Treime a mărturisit despre aceste adevăruri şi că tot ceea ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple, că a fost voia lui Dumnezeu, nu vreun eveniment nefericit, o viaţa curmată; a fost şi asta, dar a fost voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu. Şi cred că a fost unul dintre motivele pentru care cei 11, şi după aceea cei 12, prin Matia, care l-a înlocuit pe Iuda, s-au ridicat la credinţă.

Acesta este, poate, unul dintre cele mai întemeiate motive pentru care Dumnezeu S-a descoperit în Muntele Taborului în chipul acesta, în faţa lui Petru şi a lui Ioan şi a lui Iacov şi de aceea Tatăl a spus: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de Acesta să ascultați. Amin”.

Trans. Mihai-bonne small

Legaturi:

Cantari psaltice la Schimbarea la Fata (audio, video):




 


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 2. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Schimbarea la Fata, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Predici audio la SCHIMBAREA LA FATA: slava Taborului dinaintea suferintei Golgotei – intarirea credintei ucenicilor pentru a intampina Patimirea

  1. Pingback: ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE -
  2. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc”/ MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HO
  3. Pingback: Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos | albastru de … mai departe
  4. Pingback: PRAZNICUL LAUNTRIC AL SCHIMBARII LA FATA – Predici audio ale IPS TEOFAN si PS MACARIE la Schitul de pe Muntele Ceahlau (2014): “Bine ne este nouă, Doamne, să fim aici!” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “Vino iarasi la noi, Iisuse! Coboara de pe Tabor si vino in casele noastre, in sufletele noastre! Vino aici unde suferim si ne trudim pentru paine! Vino aici unde ne rastignim… DECI NU NE PARASI, IISUSE, CI VINO LA NOI, IN VALTOARE!” | C
  6. Pingback: ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemându-ne la TRANSFIGURARE: “Foc am venit să arunc pe pămâ
  7. Pingback: “Strălucească și nouă, păcătoșilor, Lumina Ta cea pururea fiitoare!” – TAINA TABORULUI IN VIAȚA NOASTRĂ – Predici și tâlcuiri ale semnificațiilor concrete ale praznicului Schimbării la Față pentru existența noastră
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate