SFANTUL LUCA AL CRIMEII: “Ce inseamna sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii? SA FUGIM DE NERUSINARE…”

11-06-2016 Sublinieri

“Putini sunt cei intinati? Oare nu sub ochii vostri barbati desfranati ademenesc si pierd fete curate si dragute? Oare nu pervertesc sub ochii vostri femeile desfranate oameni tineri curati?… Sa fugim de nerusinare, care este atat de multa in lume si pe care o vedeti in ju­rul vostru. Oare voi nu vedeti femei goale, nerusinate, pe strazi? Oare nu este aceasta intinare? Oare nu este mare intinare daca o crestina oarecare se va face partasa la aceasta nerusinare? Sigur ca da!”

***

CUVANT DESPRE INTINAREA DE LA LUME

“Vreti sa fiti toti cucernici?

Stiu ca vreti. Si pentru aceasta traiesc, ca voi sa fiti cucernici, pentru aceasta am parcurs drumul greu al vietii. Vreau sa va vad pe toti cucernici, vreau ca in Tambov sa existe o mica turma a lui Hristos, adevarata si puternica. Asadar sa fim cucernici!

Dar, pentru a fi cucernici, trebuie sa stiti calea spre aceasta, trebuie sa stiti ce este adevarata cucernicie.

Sfantul Apostol Iacov, in Epistola sa Soborniceasca spune:

Cucernicia cura­ta si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal este aceasta: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii (Iacov 1, 27).

Sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii — in aceste cu­vinte trebuie sa patrundem noi. Ce inseamna sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii? In ce consta intinarea lumii? De ce fel de pata trebuie sa ne pazim? Sfanta Scriptura vorbeste despre intinarile lumii. Vorbeste de intinarea pamantului prin sange. Stiti voi cat de mult a fost intinat pamantul de sange omenesc, cand in toate timpurile popoarele multor tari se nimiceau unele pe altele intinand pamantul cu sange? Dar niciodata nu a fost intinat pamantul ca in timpurile noastre pe care le-am trait. Niciodata nu s-a varsat atata san­ge crestinesc, niciodata nu s-au nimicit crestinii unii pe altii cum se nimicesc in prezent.

Nu este, oare, aceasta cea mai mare intinare a pamantului, calcarea deplina a poruncii lui Hristos, a iubirii unuia fata de celalalt? Se intineaza pamantul tot mai mult prin varsarea de sange.

Dar noi toti suntem liberi de aceasta intinare? Nu participam noi singuri la ea? Intr-o masura sau alta, toti suntem de vina. Ce a dus de fapt la aceas­ta intinare a pamantului de sange? Nemasurata mandrie a poporului care s-a inaltat peste alte popoare, vina grea a acelor conducatori, a acelor militanti, a acelor nazisti care au respins legea lui Hristos si in locu ei au asezat legea vi­olentei, legea sangelui.

Dar oare, in inima fiecaruia dintre noi, nu se ascunde macar o mica parte din acest pacat? Sigur ca da! Toti suntem de vina ca suntem departe de impli­nirea deplina a legii lui Hristos, a iubirii unuia fata de altul. In inima fiecaruia dintre noi se incuibeaza multa aroganta, mandrie, ura, dispret fata de oameni. Daca intr-o mare masura aceste trasaturi s-au incuibat in inimile principali­lor vinovati de razboi, atunci intr-o masura mica sunt incuibate si in fiecare dintre noi.

Stiti si voi ca nu doar cu arma se nimicesc oamenii unii pe altii, ca nu doar aceia sunt ucigasi, care nemijlocit lipsesc de viata pe apropiatii lor. Stiti si voi ca si cu un cuvant rau il poti ucide pe aproapele tau. De o asemenea ucidere se fac vinovati multi dintre noi.

Asadar luati aminte la intinarea pamantului cu varsarea de sange. Si priviti: nu cumva exista in inimile voastre ceva care duce la ucidere?

O alta intinare a lumii despre care ne vorbeste Sfanta Scriptura o reprezin­ta desfranarea si preadesfranarea. Este intinarea inimilor omenesti de poftele trupesti. Nu multi dintre voi ati citit Biblia, dar daca ati citi-o, v-ati ingrozi cu ce cuvinte infricosatoare infiereaza Sfanta Scriptura pofta trupeasca, v-ati infricosa de asprimea cu care se refera Scriptura Vechiului Testament la acest pacat greu, ati afla ca, dupa Legea lui Moise, preadesfranarea se pedepsea cu moartea.

Acum mai avem, oare, o asemenea asprime? Oare sunt putini desfranati si desfranate chiar printre crestini, spre rusinea noastra?

Sfantul Apostol Pavel spune destul de clar ca desfranatii nu vor mosteni imparatia cerurilor. Sfanta Scriptura vorbeste despre intinari, intinatori si intinati. Sunt putine astfel de intinari in prezent? Putini sunt cei intinati? Oare nu sub ochii vostri barbati desfranati ademenesc si pierd fete curate si dragute? Oare nu pervertesc sub ochii vostri femeile desfranate oameni tineri curati?

Acestia sunt intinatorii, iar cei pe care i-au intinat sunt numiti in Sfanta Scriptura intinati. De aceasta intinare a lumii temeti-va ca de foc, fiindca pes­te tot in Sfanta Scriptura se spune ca aceasta este cea mai mare necuratie in fata lui Dumnezeu.

Dar prin ce ne mai intinam de la lume?

Prin ce se deosebeste viata lumeasca, viata oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, care resping calea lui Hristos, de viata dreptilor, a oamenilor cu­rati, a celor care sunt placuti lui Dumnezeu? Caile vietii lumesti sunt cu totul diferite de caile aratate de Hristos. In lume nu exista dragoste, in lume este cumplit de putina dragoste, domneste ura, vesnica lupta dintre oameni – lupta pentru putere, stapanire, lupta pentru bunastare, pentru prosperitate, pentru indestularea poftelor trupului propriu -, o lupta vesnica, continua. Si in aceasta lupta inimile omenesti fierb de ura, de rautate.

Oamenii se imping unii pe altii, isi croiesc cu pumnii si cu coatele calea spre bunastare, apasa unul asupra altuia, se imping de pe cale, clevetesc si se parasc unul pe altul.

Pe aceasta cale a vietii stapaneste legea mandriei, vanitatii, iubirii de sine, dispretul fata de cei slabi si necajiti. Pe aceasta cale lumeasca nu exista loc de compatimire pentru cei slabi, nici grija pentru ei. Acolo stapaneste legea pu­terii, violentei si urii. In lumea aceasta ne inconjoara multi astfel de oameni, despre care spunea Sfantul Apostol Petru in a doua sa Epistola Soborniceasca.

Domnul stie sa-i scape din ispite pe cei credinciosi, iar pe cei nedrepti sa-i pastreze spre a fi pedepsiti in Ziua Judecatii, dar mai ales pe cei ce umbla dupa imboldirile carnii, in pofte spurcate si dispretuiesc Domnia Cereasca. Indrazneti, ingam­fati, ei nu se cutremura sa huleasca Slavile, in timp ce ingerii, desi sunt mai mari in tarie si in putere, nu aduc in fata Domnului judecata defaimatoare impotri­va lor. Acestia insa, ca niste dobitoace fara minte, din fire facute sa fie prinse si nimicite, hulind ceea ce nu cunosc, vor pieri in stricaciunea lor, luandu-si plata nedreptatii din propria lor nedreptate. Ei cred ca e o placere aceea de a se desfata in fiecare zi; pete si ocara sunt cei ce-n ratacirile lor isi fac o placere de a se ospata cu voi la agapele voastre. Avandu-si ochii plini de desfranare si nesatiosi de pacat, ei amagesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsa la lacomie si sunt fii ai blestemului… acestia sunt izvoare fara apa si neguri purtate de vifor, carora li se pastreaza, in veac, intunericul cel de nepatruns. Caci rostind ei vorbe trufase si desarte, cu poftele trupului ii momesc la desfranari pe cei care de-abia au scapat de cei ce traiesc in ratacire (II Petru 2, 9-14; 17-18).

Iata de cine trebuie sa ne indepartam tot mai mult – acestia sunt intinatorii, acestia sunt cei care ne indeparteaza de la calea lui Hristos. De la comuni­unea cu ei, de intinarea de la ei trebuie sa fugim, de ei trebuie sa ne temem, de ei trebuie sa ne ferim. Dar ei sunt multi, ei sunt peste tot, ei sunt in jurul nostru.

Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei:

veghind ca nimeni sa nu se lipseasca de harul lui Dumnezeu si ca nu cumva vreo radacina a amaraciunii, odraslind deasupra, sa va faca tulburare si prin ea sa se intineze multi; sa nu fie cineva desfranat sau necurat ca Esau, care pentru o singura man­care si-a vandut dreptul de intai-nascut (Evrei 12, 15-16).

Apostolul Pavel ne cere sa urmarim ca in mediul nostru sa nu apara vreo radacina oarecare, care sa reverse amarul pelinului si otrava de sarpe, care otraveste sufletele noastre, care intuneca in ochii nostri lumina lui Hristos. Astfel sunt toti cei care traiesc impotrivindu-se legii lui Hristos. Astfel sunt toti marii pacatosi, fiindca paca­tul este molipsitor si fiecare pacatos imprastie in jurul sau acest amar, aceasta infectie, aceasta otrava.

Despre asemenea oameni vorbeste Sfantul Apostol Iu­da in Epistola sa Soborniceasca:

Dar voi, iubitilor, amintiti-va de cuvintele pre­zise de Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, ca ei va spuneau: in vremea de pe urma vor fi batjocoritori umbland dupa poftele lor nelegiuite. Acestia sunt cei ce fac dezbinari (de la unitatea credintei), oameni firesti, care nu-L au pe Du­hul (Iuda 17-18).

Radacina amara nu sunt doar cei despre care v-am vorbit. Acestia sunt, de asemenea, cei despre care ne vorbeste Sfantul Apostol Iuda, sunt cei care se indeparteaza de unitatea credintei, cei care injura, care procedeaza dupa poftele lor proprii, cei care hulesc pe seama Crucii lui Hristos, cum hulesc asupra ei sectantii. Cine, daca nu sectantii, se separa de unitatea credintei?

Anume despre ei vorbeste Apostolul Iuda. Ei sunt radacina amara, periculoasa, otravitoare si mortala pentru multi. Temeti-va de ei, temeti-va sa va intinati prin comuniunea cu ei, fiindca invatatura lor este eretica!

De multe trebuie sa ne temem, de multe trebuie sa ne ferim. Va voi spune ca ne intinam si de la citirea cartilor care lauda patimile trupesti, de la privirea imaginilor nerusinate. Este intinare si la filosofii care lauda, asemenea lui Max Stirner, egoismul brutal, si dreptul celui puternic in filosofia lui Nietzsche, pa­rintele ideologic al nazismului.

Ne intinam des si cu acea intinare a lumii manifestata in vorbirea de rau, barfe, clevetire. Ne intinam de fiecare data cand aplecam urechea la clevetire, dar mai ales cand singuri devenim partasi la barfe si la clevetire. Ne intinam cu vorbirea intinata cu care atat de multi dintre noi s-au deprins, fiindca Dom­nul a spus ca nu doar orice cuvant rautacios, rau si necurat, ci si orice cuvant desert la Dumnezeu este o vina grea.

Sa nu ne intinam cu vorbirea murdara, cu judecati, barfe, clevetire! Sa fugim de nerusinare, care este atat de multa in lume si pe care o vedeti in ju­rul vostru. Oare voi nu vedeti femei goale, nerusinate, pe strazi? Oare nu este aceasta intinare? Oare nu este mare intinare daca o crestina oarecare se va face partasa la aceasta nerusinare? Sigur ca da! Fiindca ascultati ce spunea Sfantul Apostol Pavel ucenicului sau Timotei despre felul cum trebuie sa se imbrace o femeie:

Tot asa si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, cu sfiala si cumintenie sa se impodobeasca: nu cu impletituri de par si cu aur sau cu margaritare sau cu vesminte scumpe, ci cu fapte bune, asa cum li se cuvine unor femei care fac marturie de evlavie (I Timotei 2, 9-10).

Voi stiti ca femeile care se dedica lui Dumnezeu, care merg in manastire, merg in haine negre lungi. Va voi spune ca credinciosii de rit vechi au un obi­cei frumos pe care ar trebui sa-l urmam. Cand vin femeile – credincioase de rit vechi – in biserica lui Dumnezeu, ele isi scot palariile si beretele si se acopera cu batiste negre, care acopera capul, gatul si spatele; si cu toate stau in fata lui Dumnezeu in aceasta haina smerita si decenta. Multe erau bune in vechime, si acestui bine trebuie sa-i urmam. Credinciosii de rit vechi sunt ravnitori ca cei din Biserica veche si multe putem invata de la ei; si sederea decenta in biserica lui Dumnezeu, si acest obicei de a acoperi smerit capul in biserica.

Cat de mult ar trebui sa vorbim inca despre aceasta… Dar pentru astazi es­te suficient. Voi incheia amintindu-va despre oamenii care se temeau intr-o asemenea masura de intinarea lumii, ca plecau departe de aceasta intinare, in paduri si pustiuri, in chiliile manastiresti, si acolo isi petreceau viata in comu­niunea de rugaciune cu Dumnezeu. O asemenea viata au trait toti sfintii, toti monahii si monahiile autentici. Ei cautau atmosfera duhovniceasca, opusa complet atmosferei lumesti, in care este atat de multa intinare. Ei nu uitau ce citeau zilnic in Acatistul lui Iisus cel Preadulce:

„Vazand straina intruparea lui Dumnezeu, sa ne instrainam din lumea cea desarta si mintea spre cele dum­nezeiesti sa o suim, ca pentru aceasta Dumnezeu pe pamant S-a pogorat, ca sa ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cantam Lui: Aliluia!”

Ei tindeau intotdeau­na spre cer, spre Domnul, Care S-a rastignit pentru ei pe Cruce. Ei traiau cu aceasta viata, nu se intinau cu intinaciunile lumii de care s-au indepartat.

O, daca si noi, care locuim in lume, le-am urma macar putin exemplul si daca am avea permanent in minte cuvintele lui Pavel, adresate filipenilor:

In sfarsit, fratilor, cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate sunt curate, cate vrednice de iubire, cate sunt cu nume bun, daca-i virtute si daca-i de lauda, pe acestea sa le ganditi. Cele ce ati invatat si ati primit si ati auzit si ati vazut la mine, pe acestea sa le faceti, si Dumnezeul pacii va fi cu voi (Filipeni 4, 8-9)! Amin!”

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Legaturi:

***


Categorii

Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Luca al Crimeei

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “SFANTUL LUCA AL CRIMEII: “Ce inseamna sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii? SA FUGIM DE NERUSINARE…”

  1. “Indrazneti, ingam­fati, ei nu se cutremura sa huleasca Slavile”
    Au prea putina minte, nu au inteles nici macar legea gravitatiei, ca sa-si dea seama ca ce arunca inspre slavi va cadea in capul lor.

  2. Regret, dar se pare ca acelasi cantec este cantat peste tot, indiferent de religie, iar astazi, mai mult ca oricand: doar femeia este de vina. De la Adam (inclusiv) incoace, toate degetele arata spre ea:”Nu eu, nu eu, ea a facut, a dres, etc.”

  3. Madeleine:

    Sunt total de acord cu tine: mantra asta e obositoare. Pana la urma doar Adam a dat vina pe femeie si pe Insusi Dumnezeu (‘femeia pe care TU mi ai dat o”) pt nerespectarea unei porunci care LUI, lui Adam ii fusese data, nu femeii. Pana la urma Eva n a facut decat sa relateze faptele, nu sa se dezvinovateasca (“sarpele m a amagit si eu am muscat”) si, pana la urma, cea careia i a revenit sarcina uriasa de a se lupta direct cu raul e femeia (“vei calca capul sarpelui”). Pana la urma, sa fim onesti: daca n ar fi pofta barbatului n ar trebui sa se acopere femeia in negru din cap pana in picioare ca un mormant! De ce oare nu se pune probl ca barbatii sa mearga si ei infasurati in cearsafuri?? Putin mai multa reflectie n ar strica. Asa cum nu i ar fi stricat nici lui Adam putina reflectie inainte de a musca din mar. Sarpelui i au trebuit multe argumente sa o convinga pe Eva. Adam a muscat fara sa clipeasca, iar apoi a inceput sa arate cu degetul i dreapta si stanga. Nu seamana cu ce se intampla si acum?

    Revenind insa la cuvintele de mai sus ale Sf. Luca al Crimeei: subiectul mi se pare anordat colateral. Sunt alte lucruri esentiale care mwrita retinute.

  4. *abordat si *merita

    PS: draga M, chiar asa patetic, sa ne ascundem sub toate pseudonimele? Ai un stil inconfundabil si sunt sigura ca poti mai mult.

    Lucian Octavian Anghel: nu vrei sa i somezi la dezvaluiri si pe ceilalti 99% din cititorii C O, daca tot iti place adevarul si obiectivitatea? nu de alta, dar unii nu au doar o identitate ascunsa, ci mai multe! Cred ca aia ar fi si mai interesanti decat umila mea persoana. 😉

  5. As mai adauga ceva: sigur ca adevarata perspectiva a unui autentic crestin este aceea de a vedea in aproapele de sex opus pur si simplu un semen, un frate sau o sora intru Hristos. De a-l privi, cu alte cuvinte, pe celalalt nu din perspectiva erotica, senzoriala, ci ca pe un suflet, deci din perspectiva duhovniceasca.

    Din pacate – poate gresesc – se pare ca in chiar sanul Bisericii s a strecurat si s a manifestat (inclusiv in predicile unor inalti oameni duhovnicesti) aceasta limitare a viziunii – o viziune lumeasca ce ne separa, o viziune a carnii, spre deosebire de viziunea Hristica ce uneste, pt ca e o viziune a inimii, care strabate ‘stratul’ exterior, trupesc, pt a patrunde adevarata esenta umana: sufletul.

    De aia Domnul Hristos nu a manifestat nicio repulsie fata de prostituate si nicio rezerva fata de femei – din contra! li s a adresat direct si profund, intrand cu ele in dialoguri pline de substanta – pt ca vedea in primul rand in ele OMUL.

    Din nefericire, mi se pare ca acest accent care cade adeseori in Biserica noastra pe aspectul exterior al femeii nu face decat sa exprime neputinta trupeasca a celor care il cultiva (care, oricat de inalti, sunt si ei oameni, deci supusi inevitabil limitarii si imperfectiunii).

    Din fericire, nu se intampla mereu asa: nu am gasit niciodata o astfel de abordare, de ex, la Sf. Porfirie Kavsokalivitul, sau la Sf. Paisie Aghioritul, din contra: acesta din urma, de ex, vazand pe strada o tanara imbracata provocator i a atras atentia unui ucenic ca aceasta are un suflet f mare si f puternic, iar provocarea vine chiar din aceasta forta, si ca daca fata aceea s ar pune in slujba Domnului ar deveni o mare ravnitoare.

    Ce bine ar fi daca ne am privi unii pe ceilalti adanc, de la inima la inima, de la suflet la suflet, de la fiu al lui Dumnezeu la fiu/fiica a lui Dumnezeu, dincolo de aparente, sex, imbracaminte, acceptandu ne reciproc limitele dar si darurile, fara complexe, tensiuni si contorsionari.

    Observ insa repetat – poate ma insel – ca primii care ocolesc aceasta abordare si se grabesc sa dea cu piatra si sa isi priveasca si analizeze semenii exclusiv din peespectiva sexuala nu sunt femeile, ci barbatii. Iar ele nu fac decat sa reactioneze, cum e si firesc. Pt ca e firesc sa incerci sa restabilesti un echilibru stricat. Uneori, daca taci, nu faci decat sa ingadui adancirea deviatiei care cu greu apoi mai poate fi corectata.

  6. Inainte de a curvi/preacurvi trupeste , omul sau femeia curveste mai intai in sufletul sau. Aceasta curvie o premerge pe cea trupeasca si este cu adevarat cale spre moarte. Nerusinarea care se vede astazi la femei este legata mai intai de dorinta de a arata cu orice pret putere ,autoritate, desteptaciune, opozitie si admonestare agresive si de a fi “egale cu barbatii”, chiar si in cele ticaloase ale acestora. Imparateasa Cerului si a Pamantului, una Preacurata si Binecuvantata, cunostea bine aceste “tendinte”, nu este de mirare ca a cerut ca femeile sa nu puna piciorul in Muntele ei cel sfant.Sa nu ne amagim:crestinismul a devenit asa cum bine il vedem si din cauza ca pastratoarele focului sfant al vietii au devenit tot mai putine, in ciuda libertatii si cinstirii pa care el a dat-o femeii crestine. Daca zicem ca Sfintii gresesc si noi le stim mai bine, nu mai este nimic de zis, adica “no comment”.

  7. Între păcătoşi, şiretenia e genialitate şi neruşinarea vitejie.
    Nicolae Iorga

    Omul neruşinat îi apasă pe săraci prin fapte păgâne.
    Proverbele lui Solomon, 28:3, traducere de Bartolomeu Anania

    Este ruşinos să fii bogat într-o ţară săracă.
    Confucius

    Un politician: acel soi de oameni a căror unică şi veritabilă convingere este absenţa oricărei convingeri, asociată cu o insolenţă inoportună şi cu o artă neruşinată de a minţi.
    Adolf Hitler

    Fereşte-te să faci fapte ruşinoase! Când îţi vine să intri în pământ de ruşine, gândeşte-te că şi morţii intră tot acolo.
    Gavriil Stiharul

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate