La pomenirea unui martir: “DETINUTUL CRIMINAL DE RAZBOI” MIRCEA VULCANESCU. Documente: Marturia interogatoriului din 1945 si APARAREA din PROCESUL-MASCARADA in urma caruia a fost condamnat la 8 ANI TEMNITA GREA

28-10-2013 Sublinieri

Daca vom continua sa ne exterminam elitele, vom renunta nu numai la istorie, vom renunta nu numai la fiinta noastra, ci vom renunta pur si simplu sa fim…

vulcanescu-frontal

“Aceasta este “militarea mea”. Pentru tara, totdeauna si oricind, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situatile grele pe care nu eu le-am creat”.

***

“Detinutul criminal de razboi” Mircea Vulcanescu

In pledoaria sa din 10 ianuarie 1948, avocatul Hurmuz Aznavorian, citand dintr-un renumit sociolog, le aminteste celor de fata, mai cu seama celor aflati in situatia de a pronunta o condamnare, celebra fraza:

“un popor care isi macina elitele, implicit, renunta la istorie.”

Ceea ce nu stia, atunci, Hurmuz Aznavurian, este ca “invingatorul” nu fusese desemnat doar sa pedepseasca “criminalii de razboi”, ci ca distrugerea elitei tarii, din care el insusi facea parte, era obiectivul acestui invingator.

Nu vreau sa vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, in general, a societatii romanesti fata de elitele sale exterminate. Ci vreau sa ma adresez constiintelor pe care, nu ma indoiesc, le avem inca in justitia romaneasca.

Si as vrea sa intreb: nu s-a gasit niciuna dintre aceste constiinte, care sa-si asume, fara gandul niciunui profit personal, sarcina, inalta si dureroasa, in acelasi timp, de a inlatura de pe fruntea acestui ins de elita al spiritualitatii romanesti formula: “Detinutul criminal de razboi Vulcanescu Mircea?”

 Nu va ingrijoreaza, nu va cutremura aceasta alaturare de cuvinte?

Nu se va gasi nici de aici inainte?

Eu tot astept un om al legii care sa-si asume demersul unui recurs in anulare a sentintei de condamnare a lui Mircea Vulcanescu.

Altminteri, daca vom continua sa ne exterminam elitele, vom renunta nu numai la istorie, vom renunta nu numai la fiinta noastra, ci vom renunta pur si simplu sa fim

Dora Mezdrea, in: Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013

vulcanescu

 ***

Proces – Verbal

din ziua de 17 Octombrie 1945

INTEROGATOR

 

Numele învinuit: Mircea Vulcănescu

Etatea: 41 ani

Religiunea: ortodoxă

Locul nașterii: București-Ilfov

Locuința: București, Str. Popa Soare nr. 16 tel 3.64.91 (casa mică)

Cetățenia: Română

Ocupațiunea: Director General al Datoriei Publice din Min. Finanțe

Starea civilă: Căsătorit

ce posedă: casa mică din Str. Popa Soare nr. 16

Acuzator public, Av. I. Raiciu (fila 249)

Situațiunea militară: Satisfăcută

Condamnat în trecut: Nu

După ce i s-a pus în vedere infracțiunile de care este învinuit, declară:

Am funcționat ca Subsecretar de Stat de la 27 ianuarie 1941 până la 23 august 1944.

                1. Am fost chemat, la telefon, în dimineața de 25 ianuarie 1941, la ora 6 dimineața, din partea Dlui Conducătorului Statului, fiind întrebat dacă accept funcțiunea de Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe.

Nu mai văzusem pe Conducătorul Statului decât o singură dată înainte, la Președenția Consiliului  de Miniștri, într-o audiență colectivă de serviciu cu Ministrul Finanțelor de atunci, Dl. Cretzianu, cu Directorul Div. Economice din Ministerul de Externe, cu Dl. Valer Pop și cu Dl. Mircea Niculescu, în legătură cu problemele Datoriei Publice în discuție între Români și Unguri în urma arbitrajului de la Viena, care se discutau pe atunci la Budapesta.

Am cerut interlocutorului meu, telefonic, timp să mă gândesc, și am stat de vorbă cu membrii familiei mele care, date fiind împrejurările, nu m-au încurajat să primesc. Se isprăvise tocmai rebeliunea; politică nu făcusem până atunci; situația externă era încurcată și ne găseam într-o conjunctură nu tocmai potrivită ideilor mele care, pe atunci, speram într-o victorie anglo-saxonă. Rusia, pe acel timp, era încă în neutralitate față de războiul european început între statele din apus. Copii mei, în special, influențați de cele petrecute de curând cu oamenii politici ai fostului regim, stăruiau:

”să nu primești să fii ministru, că vezi că miniștrii isprăvesc ori împușcați, ori în pușcărie”.

Am stat și am reflectat în cursul zilei și, către seară, am trimis o scrisoare Domnului Mihail Antonescu, pe atunci Ministru de Justiție – despre care știam că este un om de încredere al Conducătorului Statului și cu care avusesem relații camaraderești și profesionale mai întâi în Uniunea Universitară pentru Societatea Națiunilor, unde făcusem conferințe în același ciclu și, mai târziu, la Direcția Datoriei Publice, unde în calitate de avocat specializat în dreptul internațional, venise să discute cu mine unele probleme legate de profesiunea sa, privitoare la Datoria Publică.

În această scrisoare, a cărei copie o am, i-am arătat greșala ce cred că se face luând, în acele vremuri, un Director din minister care-și cunoaște meseria și care e greu de înlocuit, spre a-l transforma în Subsecretar de Stat, funcțiune în care e ușor să se găsească postulanți.

I-am amintit că nu am făcut și nu înțeleg să fac politică și că, dacă ar fi după dorințele mele, aș prefera să roage pe Conducătorul Statului să se gândească la altcineva.

Dacă totuș acesta consideră că în împreurările în care ne aflăm, chemarea pe care mi-o face echivalează cu un ordin militar, înțeleg ca funcționar al statului ce sunt să accept acest ordin.

Nu am mai primit niciun răspuns până a treia zi, când am luat cunoștință din ediția specială a ziarelor și dintr-un telefon al fostului ministru Cretzianu, care mă întreba dacă trebuie să trimită automobilul spre a depune jurământul – că am fost numit Subssecretar de Stat.

Am depus jurământul în acea zi, în fața Conducătorului Statului și a unui preot, împreună cu Dl. Aurel Pană numit Subsecretar de Stat în același timp.

Conducătorul Statului nu mi-a cerut niciun program și nu mi-a pus în vedere nicio cerință. Mi-a spus numai, vorbind despre titularul Ddepartamentului, generalul Stoenescu, pe care nu-l cunoșteam personal, dar ale cărui lucrări de tactică militară le citisem: ”V-am pus acolo la minister o mână tare”. Am replicat că ministerul nostru este unul din cele relativ mai puțin atinse de dezorganizarea rezultată din existența regimului precedent, cadrele lui tehnice rămânând aproape intacte și fiind cunoscute ca foarte capabile. Conducătorul Statului s-a întrebat atunci, în fața mea, dacă nu ar fi trebuit să numească pe ministrul nostru titular la alt departament. Nu a dat însă curs acestui gând.

La eșirea de la depunerea jurământului, m-am dus și am depus cărți de vizită noului titular.

Acestea sunt împrejurările în care am primit funcțiunea de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor. Nu știu cine m-a propus Conducătorului și nici pentru ce motive.

Este adevărat că, cu câtăva vreme mai înainte, când domnul Mircea Cancicov a fost numit titular al departamentului Economiei Naționale, m-a solicitat și domnia sa, cu care lucrasem cât timp fusese titluar la Finanțe – să fiu Subsercetarul său de Stat la acel departament. Aceasta în timpul guvernării legionare. În urma discuțiilor avute cu dânsul asupra condițiilor guvernării și asupra programului său, am refuzat, mulțumindu-i pentru încrederea arătată; sfătuindu-l însă să-și caute colaboratori dintre oamenii regimului, ca unii ce l-ar fi putut ajuta mai cu folos, problema esențială la acel departament nefiind în acel moment nepriceperea tehnică, cât abilitatea și capacitatea de conlucrare politică cu acel regim. În ce mă privește personal, nu aveam în afara legăturilor personale cu aproape toți fruntașii generației mele intelectuale, de orice observanță politică, și a respectului ce mi s-a arătat cu prilejul diferitelor atitudini neconformiste pe care fusesem adus a le lua în cursul carierei mele administrative – niciun aport să-i aduc pe acest teren. Domnia sa a înțeles considerațiile mele și s-a adresat altora.

Bănuiesc însă că acesta a fost prilejul pe care l-a avut Conducătorul Statului de atunci, să audă despre mine. Și poate și recomandarea dlui Cretzianu, ministru care eșia din funcție. Informații va fi cerut poate și Domnului Mihai Antonescu.

2. Activitatea mea la Departamentul Finanțelor s-a desfășurat sub trei miniștri titulari și anume domnii: General Stoenescu, Neagu și Netta.

Atribuțiunile mele au variat în decursul perioadei, în raport cu competența tehnică a titularului și a legăturilor mele cu el. Singurul dintre cei trei miniștrii cu care eram prieten și colaborasem mai înainte de relațiunile noastre ministeriale a fost dl. Alex. Neagu.

Funcțiunea de Subsecretar de Stat avea o situațiune juridică neclară, al cărui conținut a variat, în timp, după diferitele regimuri.

Constituționalicește, Subsecretarul de Stat era un personaj politic cu personalitate nedesăvârșită, el lucrând sub răspunderea politică a ministrului titular. Practic, în regimul parlamentar, Subsercetarul de Stat îndeplinea una din aceste trei funcțiuni:

a)  În regim guvernamental omogen, cu ministru specialist, Subsecretarul de Stat constituia un tampon între ministrul preocupat de rezolvarea chestiunilor generale și Parlament și cadrele parrtidului său.

b) În regim guvernamental parlamentar omogen, cu ministru nespecialist (în practică s-au văzut multe asemenea cazuri), politica se făcea de ministrul titular; iar Subsecretarul de Stat era un organ de sfătuire și supraveghere a execuției tehnice a politicei ministeriale.

c) În regim guvernamental parlamentar neomogen, Subsecretarul de Stat era un personaj politic de altă nuanță ca titluarul, colaborarea lor practică făcându-se prin scindarea activității ministerului.

Constituția fiind suspendată la data intrării mele în funcțiune, atribuțiunile Subsecretarului de Stat și răspunderile lui nu mai erau determinate în drept. (S-au văzut chiar Subsecretari de Stat cu drept de a semna proecte de legi. Practic, nu se întâmpla acest caz la ministerele care aveau titulari pe lângă care funcționa un Subsecretar de Stat, ci numai la departamentele divizate în Subsecretariate prin legăturile lor organice.)

Colaborarea urma să se stabilească deci numai pe teren practic, după nevoi și acordul stabilit cu titularul.

În lumina acestor explicații, relațiile mele și atribuțiile ce mi s-au dat de șefii departamentului au fost următoarele:

  Generalul Stoenescu, nefiind specialist, funcțiunile mele în minister, sub ministeriatul său, se pot compara întru totul cu cele ale unui Șef de Stat Major. Adică, titluarul departamentului își rezerva dreptul de a lua hotărâri în toate chestiunile importante ale departamentului său. Subsercetarul de Stat avea sarcina să-i pregătească informația tehnică pe temeiul căreia trebuia să ia hotărârea și după aceea să vegheze ca hotărârea luată de titular să fie executată în spiritul în care a fost luată.

În ce privește relațiile cu celelalte departamente și cu Consilii de miniștri, Subsecretarul de Stat lua parte la discuții alături de ministru, căruia îi revenea însă sarcina de a expune punctul de vedere al departamentului. El nu își expunea părerea personală decât când era anume cerută și când se deosebea de aceea a departamentului. În fapt, la început, Conducătorul Statului îmi punea în consilii, întrebările, mai ales mie; treptat însă, pe măsură ce ministrul s-a informat, am preferat ca răspunsul să fie dat direct de el. În delegația economică însă, unde aspectul tehnic predomină asupra celui politic, participarea mea la discuții a fost mai importantă, ori de câte ori erau de stabilit măsuri pentru departamentul meu. De altfel, la Consiliile de Miniștri așa zise de colaborare, în care se discutau chestiunile cu caracter politic curat, Subsecretarul de Stat nici nu lua parte. Ci numai la Consiliile generale și la Consiliile speciale cu caracter economic.

Mai trebuie observat, pentru înțelegerea exactă a rostului Subsecretarului de Stat, că însuși conținutul funcțiunii ministeriale era deosebit în timpul acelui regim de acela al funcțiunii ministeriale din regimurile parlamentare. Și anume: miniștrii semănau mai mult cu ceiace erau ”comișii de afaceri” ai monarhiei franceze prerevoluționare, decât cu ceiace erau miniștrii politici. Adică, ei nu erau niciodată consultați în corp în chestiunile de politică generală, ci se ocupau și răspundeau numai de chestiunile din sectorul atribuțiunilor lor.

Cu atât mai puțin Subsecretarii de Stat.

În acest cadru, deci, pot spune că atribuțiunile mele și răspunderea mea din timpul ministeriatului Stoenescu au fost acelea de a informa pe ministru în chestiunile de politică a ministerului, ca și în cele privitoare la cunoașterea personalului și de a urmări ca hotărârile lui să fie executate. În acest scop, informația mea era sau orală, sau scrisă, pentru toate chestiunile mai importante, sub formă de note pe care i le adresam direct și de care ținea sau nu seamă după cum credea de cuviință. De cele mai multe ori ținea seama.

La început eram consultat aproape în toate chestiunile; mai târziu numai în acelea în care ministrul mă întreba în mod expres.

În afara hotărârilor generale privitoare la politica ministerului de finanțe, legăturile mele cu direcțiunile acestuia  au fost exclusiv de ordin tehnic.

Sub ministeriatul Neagu, ministrul fiind el însuși specialist, atribuțunile mele s-au modificat în sensul că, pe de o parte, titularul mă consulta și în afară de chestiunile cu caracter pur tehnic, expunându-mi problemele de ordin politic ale departamentului său și cerându-mi avizul asupra lor, în cazurile în care găsea de cuviință acest lucru. Pe de altă parte, mi-am asumat mai îndeaproape anumite atribuțiuni speciale, de care am degajat pe ministru, chiar atunci când comportau fixări de directive generale. Am preluat dar asupra mea supravegherea planului financiar în ce privește cheltuielile de război, efectuate în cadrul hotărârilor generale ale delegației interministeriale ale înzestrării, la care lua parte el însuși. Am supravegheat de asemeni sectorul deschiderii de credite departamentelor civile în cursul exercițiului. Aceasta, alăturea de dânsul însă.

  Subministeriatul Netta, care a coincis cu perioada bombardamentelor masive, atribuțiunile mele s-au lărgit și mai mult, în sensul că fiecare din noi căuta să rezolve imediat toate problemele urgente de ordin financiar cerute de acea situația de dezorganizare relativă a aparatului de Stat, fiecare informând însă zilnic pe celălalt și consultându-ne înainte de rezolvarea chestiunilor mai importante.

3. Colaborarea mea la facerea legilor privitoare la chestiunile financiare a fost cuprinsă în cadrul de mai sus. Adică: nu am ssemnat niciun decret de lege, dar am luat parte la pregătirea tuturor acelora în legătură cu care mi s-a cerut avizul de către ministrul titular, care uneori a ținut, alteori nu a ținut seamă de el. De cele mai multe ori, a ținut.

  În ce privește convențiile, nu am semnat deasemeni nicio convenție; am participat însă la discuțiile tehnice care au dus la pregătirea unora dintre ele, întrucât acestea se refereau la probleme de ordin financiar. Și aici, uneori, s-a ținut, alteori nu s-a ținut seama de avizul meu.

În toate chestiunile importante în care am fost consultat, în care era în joc politica departamentului în legătură cu aceste legi, în care am fost fie în divergență cu ministrul meu, fie cu alte departamente, am notat în scris punctul meu de vedere; afară de timpul ministeriatului Neagu, în care aceste discuțiuni s-a dus mai ales verbal, după unele luându-se note stenografice, nu totdeauna fidele, după cum am avut prilejul să constat uneori, când mi s-a prezentat textul.

4. Am ținut, în acest interval, mai multe conferințe cu subiecte uneori legate de specialitatea mea financiară, alteori în legătură cu specialitatea mea filosofică. Conferințe filosofice am făcut două la Atheneul Român cu subiectele: ”Două tipuri de filosofie medievală” (1942), și ”Dimensiunea românească a existenței” (1943). Am mai făcut o conferință despre Charles Peguy, la Cercul Augustian și una despre Leon Bloy, la Institutul Francez (1943 și 1944). În anul 1942 am făcut o conferință la Școala de Război în fața ofițerilor generali comandanți de mari unități despre: ”Finanțele României în perioada 1941-1942”; iar un an mai târziu o conferință despre ”Metodele statistice”.

În 1941 am publicat o conferință ținută mai demult la radio privitoare la pierderea Ardealului de Nord intitulată ”Jalea și nădejdea ceasului de acum”, ”Un articol asupra noului buget” (aprilie 1941) și un necrolog la moartea profesorului Virgil Madgearu intitulat ”Virgil Madgearu, intelectualul”.

Am ținut deasemeni o cuvântare la înființarea Institutului Madgearu la Academia Comercială, în 1942, reprodusă în volumul omagial consacrat activității lui.

Am ținut, deasemeni, din partea Ministerului de Finanțe, cuvântări comemorative la înmormântarea prof. Tutuc, consilier tehnic al ministerului, și la înmormântarea prof. I. Angelescu, fost ministru de Finanțe.

  În Februarie 1941, am mai ținut o conferință despre amintirile mele universitare din timpul studiilor mele, privitoare la Nae Ionescu, ale cărui opere filosofice: ”Istoria logicei”, ”Logica”, și ”Metafizica” le-am publicat împreună cu alți colegi de facultate.

Stărui și semnez,

Mircea Vulcănescu

***

vulcanescu-1939-3

Apararea

(text scris in decembrie 1946 pentru procesul desfasurat in decembrie 1946 – ianuarie 1947 in fata Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a Criminala; publicat prima data de Virgil Ierunca in “Ethos”, caietul IV, Paris, 1983)

Domnule Presedinte si Onorata Curte,

Ascultind rechizitoriul Procurorului General, ca si actul de acuzare, am avut impresia ciudata ca ma aflu in fata unui caz dostoievskian.

Nu, Onorata Curte, in fata acelui judecator de instructie din Crima si pedeapsa, care, prin actiunea lui persuasiva, unita cu mustrarea de cuget care lucreaza dinauntru pe acuzat, ajunge sa-i smulga pina la sfirsit marturisirea crimei savirsite, ci in fata acelui caz straniu din Fratii Karamazov, in care fratele mai mic ia asupra sa, spre ispasire, pacatele fratelui sau.

Intr-adevar, nu vi se pare straniu, Onorata Curte, ca dintr-un dosar de 200 de file, in care am expus activitatea mea sub trei ministri, vreme de trei ani si jumatate, aratind toate nadejdile, greutatile si rezultatele ei – si d-l procuror spune ca pedeapsa se da pe rezultate – , acuzatia sa nu retina nici un fapt, Curtea sa nu-mi admita probator decit pentru citeva intrebari, cite una de fiecare martor, din optsprezece, care ar fi putut dovedi tot, dar absolut tot ce am spus in memoriul meu –si sa fiu pus sa raspund pentru fapte pe care nu le-am facut eu, prin deductie, pentru o solidaritate a mea cu toate faptele – auziti, Onorata Curte, pentru “toate” faptele trecutei guvernari – printre care se aleg spre incadrare – prin ce neexplicabila indurare – numai doua; dar suficiente acestea sa-mi rapeasca nu numai viata mea, care in cumpana dreptatii pretuieste cel mai putin, dar cinstea unui neam nepatat si viitorul unor fiinte care nu au nici o vina.

Ascultind aceasta incriminare, nu mi-am putut stapini un amestec de mindrie si de ciuda, pentru ca, orice s-ar zice, pentru un crestin nu este mai mare cinste care sa i se poata face decit de a fi pus sa plateasca pentru semenul sau; dar si de ciuda, pentru ca acest lucru, infaptuit in zarea launtrica a lumii nevazute, sfarima, in lumea vazuta a lucrurilor de aici, unul din talerele acelei dreptati pe care sintem pusi s-o aparati si fara de care nu e posibila convietuirea paminteasca.

Incercind sa vad daca pot lua asupra mea invinuirea ce mi se pune in sarcina si pe care o prevedeam, din clipa in care, cu inima indoita, impartit intre sentimentui interior al unei tovarasii internationale neplacute si obligatia in care eram pus sa fac fata pentru apararea semenilor mei, pe care n-o solicitasem, am acceptat totusi sa fiu subsecretar de stat intr-unul din cele mai grele ceasuri ale istoriei tarii mele, intr-un moment in care romanii se bateau pe strazi cu romanii, sub ochii strainilor, care nu asteptau altceva decit sa foloseasca pentru ei aceasta sfada – as dori numai sa va lamuresc, pe scurt, si nu numai Dumneavoastra, care ascultati aci, dar si celor care sint afara, departe, risipiti prin gospodariile lor marunte, din oras ori de la tara, ale caror interese am avut greaua si nedorita sarcina sa le apar prin activitatea mea, intr-un ceas greu, si carora nu le-am putut da seama pina acuma – ce-am facut, ce-am vrut sa fac si de ce-am facut ce am facut?

Pus a raspunde, eu, subsecrotar de stat al Ministerului de Finance, de intreaga politica a maresalului Antonescu – neindraznind sa iau asupra mea nici acest exces de cinste si nici aceasta cumplita sarcina -, ma voi margini sa vorbesc despre celo petrecute in sectorul in care am lucrat.

Si daca nu voi putea vorbi de politica generala a guvernului – pe care nu o cunosc -, si din care unele lucruri le-am aflat abia aici, in sedinta, voi vorbi nurnai de acea parte a activitatii mele, care am colaborat cu guvernul maresalului Antonescu, si anume aceea a politicii sale economice.

La aceasta politica am lucrat, pe ea am urmarit-o, cu ingrijorare, dar cu continuitate sagace, aproape patru ani, si cu ea inteleg sa ramin solidar, asummdu-mi intreaga raspundere a rezultatelor ei.

Iar daca din cele ce voi spune despre ea, Onorata Curte va retine vreo vina, inteleg sa mi-o asum, in sensul in care am spus-o si in memoriul inaintat procurorului care m-a cercetat: “convins ca obligatia de a face fata pentru semeni, care sta la temelia obligatiunii obstesti, este o indatorire a noastra fata de noi insine, prin care ne constituim oarneni”.

Onorata Curte, ma veti scuza deci cind – raspunzind d-lui procuror general, pe propriul sau teren – voi indrazni sa rostesc o aparare care nu va fi nurnai a mea, ci a intregului sector economic al guvernului, in care nu am fost decit un modest subsecretar de stat.

Dar procurorul general m-a facut solidar cu toate faptele acestui regim, la care am colaborat, spre a deduce ca eram vinovat si de fapte pe care nu le-am facut – ca am dreptul sa arat, in apararea mea, cel putin pe acelea pe care le-am facut, sau la care am luat parte, personal, alaturi de toti ministrii cu care am lucrat in acea vreme.

Onorata Curte, sint acuzat ca prin colaborarea mea cu maresalul Antonescu m-am facut solidar cu toate actele lui de guvernare si, in consecinta, prin deductie, si cu acelea pedepsite de art. I, alin. a – ca, militind pentru hitlerism si fascism si avind raspunderea politica, am permis intrarea armatelor germane in tara, si de art. 2, alin. a – ca am hotarit declararea razboiului contra U.R.S.S si a Natiunilor Unite.

In ce priveste prima acuzatie (art. I, alin. a): “permiterea intrarii armatelor germane in tara”, pe care sint acuzat a fi hotarit-o eu, legea cere ca elemente ale infractiunii:

1. raspunderea politica efectiva;

2. militarea pentru hitlerism;

3. permiterea efectiva a intrarii armatei germane in tara

1. In ce priveste raspunderea politica efectiva, aparatorii mei au aratat ca ea nu poate sa existe pentru un subsecretar de stat.

2. In ce priveste militarea pentru hitlerism:

a) sint cel dintii, din aceasta fara, care, fara a fi comunist, am expus, la Fundatia “Carol I”, teza leninista, asa cum o infatisa Stalin, si nu ca propagandist comunist, ci ca sociolog obiectiv, dorind sa stie ai mei adevarul asupra unor lucruri coplesite – dupa cum spuneam si atunci – de propaganda interesata, de calomnie si prostie;

b) am facut, in 1935, cinci luni cronica politica la ziarul ,,Prezentul“, condus de raposatui Madgearu – cronica, care, prin obiectivitatea ei, era citata deseori la Radio Moscova si de Agenda TASS, inainte de razboi;

c) in anul 1940, dupa izbucnirea razboiului mondial, am participat la tratarea, la Londra, a unui acord de contrablocada indreptat impotriva Germaniei si am explicat, la Londrat intr-un discurs, ca scopul lui era apararea independentei noastre economice impotriva presiunilor germane. Mai mult, am ajutat, la tratativele duse la Londra in acel timp, pentru evacuarea tezaurului B. N. R., in caz de agresiune hitlerista;

d) acceptind postul de subsecretar de stat la Finante, in imprejurarile aratate, nu am facut decit sa-mi fac datoria de intelectual si de slujbas al statului, dupa cum aceeasi datorie mi-am facut-o in vara asta, cind – intre doua inchisori – am ajutat ministrului meu, la solicitarea lui, sa redacteze amendamentele romanesti la clauzele economice ale tratatului de pace, care se discuta la Paris si pe care guvernul roman de acum si le-a insusit.

Aceasta este ,,militarea mea”. Pentru tara, totdeauna si oricind, si nurnai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situatile grele pe care nu eu le-am creat.

Asta despre militare.

3. In ceea ce priveste situatia permiterii de fapt a intrarii armatei germane, rechizitoriul a recunoscut ca armata germana era in tara mai dinainte ca eu sa fiu numit subsecretar de stat.

Iar in ce priveste argumentul indirect ce s-ar incerca sa se traga din asa-zisa “finantare a armatei germane“, spre a se gasi in ea un sprijin permiterii acestei intrari, aparatorul meu a demonstrat ca finantarea armatei germane – care nu a fost o finantare adevarata, ci numai o modalitate deghizata a noastra de a prepara o solutie care ameninta sa devina catastrofala acestui popor, intr-o modalitate de satisfacere a nevoilor statului roman – germanii acoperind, pina la urma, cu bunuri nemtesti, toata finantarea armatei lor, asa cum se arata pe larg in memoriul meu de la dosar -, nu poate constitui temeinic un cap de invinuire.

Tot aparatorul meu a dovedit ca lipsa acestei asa-zise finantari nu a impiedicat armatele nemtesti sa intre in tara, aceasta armata finantandu-se singura, prin prelevari directe, prin jafuri sau prin alte mijioace incompatibile cu legile tarii, cu suveranitatea ei ori cu siguranta averii cetatenilor ei, ce, ca ministri, eram pusi a apara.

Si a mai dovedit ca aceasta asa-zisa finantare nu s-a facut in interesul german, ci in acela al tarii mele, cu scopul de a o limita si de a face pe nemti sa plateasca singuri contravaloarea bunurilor pe care le-au luat din tara.

S-a mai dovedit, in sfirsit, ca soldul activ al cliringului romanesc – deoarece s-a facut atita caz contra politicii economice a fostului regim -, sold in care s-au acumulat si marcile date de Germania pentru finantarea armatei germane, care, aparent, ar reprezenta un export necompensat din Romania in Germania, este in realitate compensat de un sold egal de bonuri de tezaur romanesti in marci/creanta a Germaniei asupra Romaniei, reprezentind import romanesc neplatit de Germania, a carui valoare nu este trecuta in cliring.

Ca, deci, in fond, privind schimbarile totale, in care se incadreaza aceasta finantare, Romania a luat, din 1941 – in afara de armament -, calculate la preturi antebelice, bunuri de 2,5 miliarde lei 1938 mai mult decit a dat Germaniei; iar daca socotim si armamentul propriu folosit exclusiv pentru nevoile noastte si intors impotriva Germaniei in 1944, acest plus de import reprezinta 15,5 miliarde lei 1938, ceea ce, la cursul $ din 1938, care era de 145 lei, face peste 100 milioane de dolari.

Si, pe deasupra, nemtii ne-au mai ramas si datori in balanta totala a schimburilor in R. M.!

In ceea ce priveste a doua acuzatie, de declaratie si continuare a razboiului, avocatii mei s-au ocupat amanuntit de incadrarea juridica a chestiunii.

Nu insist.

Ceea ce tin sa se mai stie aci este ca: finantarea armatei romane – care a luptat peste granita, in acest timp – nu s-a facut de Ministerul Finantelor.

Ea s-a facut de germani; iar armamentui ei s-a dat de catre acestia, fara plata – adica s-a pus in sarcina lor, prin conventii economice.

In schimb, toata activitatea de finantare a Ministerului de Finante a vizat refacerea unei armate pentru nevoi proprii, destinate altui razboi, cu fata catre Vest, pentru dezrobirea Ardealului. (Marturia generalului Borcescu, seful Sectei Marelui Stat Major, care a organizat aceasta armata, a generalului Mardare si a generalului Stanescu, care, politiceste si militariceste a folosit-o!)

La a treia mobilizare, ministrul de Finante Neagu s-a opus la Marele Stat Major – ifind eu de fata -, dupa cum ati dovedit cu depozita generalului Mardare, ca aceasta mobilizare sa se faca in alte conditii decit cele care asigurau tarii libertatea de actiune, in cazul iesirii din razboi.

Iar la Consiliul de Ministri de la Snagov, din 23 august 1944, nu am fost de fata; dar, din informatiile dobindite de la ministrul meu, in acel consiliu nu s-a decis continuarea razboiului, ci inceperea discutilor pentru incheierea armistiului.

In ceea ce priveste acum rezultatele politicii economice la care am colaborat:

1. Este un neadevar ca teritoriul tarii a fost jefuit, inainte de 23 august 1944, afara de cazuri izolate, si tocmai acolo unde ministerul n-a intervenit la timp cu un sistem de finante.

In cantitati, cele trei produse principale de export: cereale, lemn si petrol, s-au exportat in cantitati mult mai mici ca in vremurile normale. In schimb, importul bunurilor necesare Romaniei a fost asigurat in cantitati record.

Si rezultatul acestor schimburi a fost nu numai satisfacerea nevoilor tarii, dar si crearea in tara a unei baze de aprovizionare pentru operatiunile aliate de dupa 23 august 1944. Ca exemplu, livrarile de cereale facute aliatilor in noua luni dupa 23 august 1944 au depasit pe cele facute nemtilor in patru ani.

Toate afirmatiile de mai sus sint dovedite prin datele oficiale aflate la dosar, filele 165-190, acte pe care le posed in original, cu semnaturile autoritatilor respective;

2. Romania si-a procurat, cu ajutorul nostru constant, incepind din 1943, un armament cu care a inzestrat o armata noua, dupa dezastrul de la Don, destinata a face fata la Vest (marturiile Borcescu si Mardare), armata care era destinata sa asigure – si care a asigurat – libertatea deactiune politica a si i-a permis sa realizeze actul de la 23 august 1944, liberind teritonul national de germani si executind clauzele militare ale conventei de armistitiu, contribuind astfel la liberarea Ardealului, alaturi de armatele aliatilor.

Iar Ministerul de Finante, pentru aceasta finantare, a zis: “Pentru asta, dam!”;

3. In sfirsit, Romania a obtinut, pe deasupra, si peste opt vagoane cu aur si devize aur de la nemti, ceea ce i-a permis Bancii Nationale sa-si dubleze aproape stocul de aur, fata de situatia din aprilie 1941, sporindu-se (si cu cumparaturile interne) de la 15 la 24 vagoane aurul din stoc.

Aurul, stie oricine, fiind putere de cumparare libera, primita pe orice piata, este semnul insusi al independentei economice.

Si, pentru ca d-l procuror a spus ca ceea ce se platesc sint rezultatele, sa-mi dati voie sa retin aceste trei rezultate, pentru care se cere sa fiu condamnat, fiind dovedit ca, in afara de ele, alte fapte proprii nu sint puse de acuzare in sarcina mea.

Toate aceste rezultate, neasemanate cu cele realizate nici de statele mari (Anglia a cedat aur Statelor Unite ca sa importe armament), s-au realizat de mica Romanie, care nu avea nici monopolul exportului de cereale si nici pe acela al exportului de petrol – care se satisfaceau, in proportie de peste 3/4 de Germania din alte parti – , fata de o Germanie, aflata nu numai in culmea gloriei militare, dar care avea si monopolul intregului tranzit european -, afara de statele vecine.

Lucrurile acestea nu le spun eu, le-au recunoscut, cum ati vazut:

1. Adversarii nostri de la Institutul de Conjunctura, condus de un comitet din care fac parte ministrul actual de Justitie, doi fosti subsecretari de stat de dupa 23 august 1944 (Manuila si Jordan), un fost ministru de Comert (Christu), doi consilieri economici trimisi azi la Conferinta Pacii (Zilber si Christu), doi secretari generali in functie (E. Demetrescu si E. Ballan), din care unul (Ballan) este membru al Consiliului Superior Economic, si altul, conducatorul Institutului Statistic (Manuila) si cei mai distinsi economisti ai partidului comunist (Zilber si Patrascanu), doi subsefi de Stat Major din acel timp (Mardare si Borcescu), insusi seful guvernului de la 23 august 1944 si seful de Stat Major al operatiunilor tarii impotriva Germaniei (generalul Sanatescu, in procesul generalului Stoenescu de la Sectiunea a VIII-a);

2. Lucrurile acestea le-au recunoscut neutrii, intr-un raport, a carui existenta nu ni s-a permis s-o dovedim, din cauza ca ni s-a redus numarul de martori si n-a fost permis a pune fiecaruia decit cite o singura intrebare. In acest raport catre guvernul sau, aceasta Legatie neutra afirma, asupra rezultatelor politicii economice a Romaniei fata de Germania, urmatoarele: “Ceea ce Romania a putut obtine de la Germania, in acesti ani, tine de domeniul miracolului”;

3. Lucrul acesta l-a recunoscut (si vedeti ca consemnul e unanim: fosti aliati, adversari, neutri) insusi conducatorul poporului german[4], cind a spus conducatorului statului roman, in ultima lor intrevedere, in timp ce acesta ii cerea aur pentru plata subzistenlelor armatei germane care lupta pe pamintui romanesc: “Nu pot pricepe cum Romania, care a fost asa generoasa cu singele fiilor sai, a fost meschina cind a fost vorba de livrarea de bunuri economice”.

Doua politici, deci, clar deosebite:

a) una generala, de care s-a aratat ca nu sintem raspunzatori;

b) una economica, la care am lucrat si care a fost o politica de rezistenta, si ale carei rezultate contrasteaza straniu cu dezastrul insemnat al celei dintii.

Nu stiu de ce, ascultind restabilirea, printr-un martor, a marturiei conducatorului german asupra contributei economice negative a Romaniei la razboiul german, spre deosebire de contributia ei politica, mi-a venit in minte o poveste spusa de maresalul tuturor rusilor, Stalin, in legatura cu felul in care taranii pretuiesc apararea saraciei lor, uneori mai presus chiar decit viata oamenilor.

Povestea odata, deci, maresalul Stalin – voind sa arate sentimentul pretuirii vietii omenesti – cum, in vremea in care era inchis in Siberia, in Niatka, apele fluviului din partea locului venind prea mari, au inconjurat o iapa intr-o lunca. Om dupa om, s-au trimis din sat trei feciori sa o aduca, si s-au inecat, pina ce ultimul a venit cu iapa. Mirat ca se sacrificasera trei oameni pentru un cal, maresalul s-a apropiat de un om din partea locului si l-a intrebat: “Cum se poate, mosule, una ca asta? Sa jertfiti trei feciori pentru o iapa?” si mosul, stapinit de un sentiment care nu era numai al lui, dar pe care l-am regasit peste tot unde sint tarani in lume, i-a raspuns: “Feciori facem fiecare iar, citi vrei, dar o iapa? Pas de fa o iapa!”

Asa judeca tot omul acestui pamint si asa judeca, peste tot, neamurile de tarani, care, dupa vorba unui scriitor francez din vremea lui Napoleon, dadeau imparatului lor “volontiers leurs fils, rarement leur cheval, mais jamais leur ecu”.

Sentimentul acesta ca pentru o tara saraca fiecare bun nu este o marfa, ci un rod al acestei lumi, care se infrateste cu personalitatea lui, e un sentiment adinc. Sentimentul acesta l-a avut bunica mea, Rada, cind, acum 92 de ani, zi de zi, a murit nascind pe tatal meu, pentru ca trecuse cu el in pintece, inot, Oltul revarsat, ducind in circa vitelul pe care-l apucase in zavoi puhoiul apelor.

Sentimentul asta l-a avut si tatal meu cind a robit o viata de om nepatat, sa apere, timp de 41 de ani, fara nici o veleitate, avutul statului roman, in slujba aceluiasi minister.

Si, acelasi sentiment I-am avut eu, cind, pus – fara s-o doresc – sa apar interesele economice si financiare ale poporului romanesc, mi-am incordat toate puterile ca sa fac fata si sa scap tot ce se putea scapa din starea lui de puhoaiele revarsate asupra sa.

Mi s-a lamurit atunci, mie insumi, temeiul pentru care atit eu, cit si acesti oarneni alaturi de care am stat si cu care m-am inteles, fara sa ne fi vorbit dinainte, si care ne-am coordonat actiunile, fara sa ne consultam, pentru ca saracia acestui neam sa fie aparata, oricare ar fi fost rezultatele unei aventuri din care nu putea rezulta – cum spunea d-l procuror -, pentru neam, si multa slava, dar si multa jale, si pe care nu noi o facusem.

Desigur, conducatorul unui popor intemeiat pe etica singelui poate intelege greu etica aceasta a unor oameni pe care raposatui Nicolae lorga i-a botezat atit de sugestiv: “oamenii pamintului”, a caror zestre nu se vinde si care-si trag numele “de la mosie, de la riuri si de la plaiuri”, si care – dupa vorba lui Mihai Eminescu – si-au aparat totdeauna mai intii “saracia” si “nevoile” si “neamul”

Dar aceasta este etica neamului meu si lui, si numai lui, am a-i da seama de gestiunea trecatoare si nedorita a trebilor lui, care mi-a fost data in seama, in aceste vremuri grele.

De aceea, tu, baciule Vasile, din Birsana Maramuresului, pe care te-am parasit intr-o noapte din 1939, cind unitatea in care eram mobilizat se disloca spre miazanoapte, spre a face fata mobilizarii romanesti insprijinul Cehoslovaciei amenintate; tu, baciule Vasile, care mi-ai spus atunci cuvinte pe care n-o sa ie uit si care mi-au fost intotdeauna indreptar, cind am avut in mina grijile bunului public; tu, baciule, al carui chip mi-a stat in fata, pe masa mea de lucru, cit am fost subsecretar de stat, si pe care te-am cercetat in gind, intotdeauna – cind am avut de rezolvat probleme grele, de resortui meseriei mele, ca ministru: probleme de cliring, de finantare, de inzestrare – cu intrebarea: “Ce ti-e tie, baciule, de toate astea?!“; tu, baciule, sint sigur ca ai sa intelegi ceea ce conducatorul acelui neam de care, din timpurile preistorice, dacii, erau “despartiti -vorba istoricului grec – de munti si de frica reciproca”, nu a putut sa inteleaga…

Si, de aceea, tie, baciule, iti dau astazi, aici, mai presus chiar si de aceasta Curte, socoteala.

Am zis!

Mircea Vulcanescu, “Ultimul Cuvînt”, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992

vulcanescu-uniforma-2-prel

Va recomandam si:

 

***


Categorii

1. Slider, Documentare, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “La pomenirea unui martir: “DETINUTUL CRIMINAL DE RAZBOI” MIRCEA VULCANESCU. Documente: Marturia interogatoriului din 1945 si APARAREA din PROCESUL-MASCARADA in urma caruia a fost condamnat la 8 ANI TEMNITA GREA

  1. A se vedea si exceptionala evocare a lui Mircea Vulcanescu facuta in scrisoarea (de condoleante, parca) adresata vaduvei sale de catre Emil Cioran, in care il descrie pe Vulcanescu drept un om cu totul lipsit de rautate, de vanitati….

  2. La o emisiune TV, cineva din zona GDS-Soros a abordat cazul Mircea Vulcanescu, din perspectiva corectitudinii politice.

    S-a spus ca el nu poate fi “reabilitat” deoarece a facut parte dintr-un regim fascist, care i-a persecutat pe evrei – concret se sustine ca guvernul Antonescu ar fi confiscat niste ptoprietati.
    Vina politica: impreuna cu guvernul, in al II lea razboi mondial, nu a ales tabara “care trebuie” (tabara aliatitor), si a preferat sa fie de partea nazistilor.

    Prin urmare, atata timp cat “corectitudinea politica” va fi unicul etalon de apreciere a activitatii oricari om din lumea contemporana, “imaginea istorica” a lui Mircea Vulcanescu nu va fi mult diferita de cea a lui Valetiu Gafencu.

  3. @MirceaB:

    Cand, la ce emisiune, la ce televiziune, cine era acea persoana ”din zona GDS”?

    Vulcanescu se face ”vinovat” in mod concret, pe problema evreilor, ca a insistat pe langa Antonescu ca acestia sa nu fie trimisi fortat la curatat zapada, ci sa-si faca meseriile lor (chiar daca impozitati mai drastic, ca asta era regimul instaurat de Antonescu, nu de el), iar cat priveste alegerea taberei ”gresite”, asta este o acuzatie de acelasi calibru ca cea a procurorilor stalinisti, demontata mai sus chiar de MV.

  4. Mare român, mare mărturisitor! Cinste lui!

  5. Emisiunea a fot cu cateva luni in urma; pt persoana care a vorbit tipic era “sistemul de valori”, care trimitea la ultra-corectitudine politica.

    Am ramas stupefiat: decizia de a lupta pt dezrobirea fratilor deportati si omorati in Siberia a fost taxata ca eroare politica: “alegere gresita a tabarei” in al II lea razboi mondial.

    Ma tem ca intr-o forma sau allta, acest “pattern de abordare” se va regasi ca argument in incriminarea functionarilor din timpul guvernarii lui Antonescu care au suferit in inchisorile politice si care nu vor fi reabilitati.

    Vom trai si vom vedea, dar in principiu, acesete argumente – eventual neasumate explicit – vor produce efecte.

    Probabil ca dl Radu Ioanid din America detine listele complete cu persoane care pot fi reabilitate si care nu pot fi reabilitate.

  6. @MirceaB:

    Cand, la ce emisiune, la ce televiziune, cine era acea persoana ”din zona GDS”?

  7. Nu ma uit decat rar la TV. Nu urmaresc emisiunile sistematic; pur si simplu butonez telecomanda si ciulesc urechile daca se spune ceva relativ la Biserica, la sfintii martiri etc.

    Numele persoanei care a vorbit l-am vazut pt prima data si nici nu l-am retinut. Imi este cu neputinta sa dau cea mai vaga indicatie, dar canalele pe care ma uit mai des sunt: B1, TVR, Antenele, MoneyChanel, Realitatea TV, Romania TV, Nashul TV.

  8. @MirceaB:

    Ok. 🙂

  9. Uite cum se regasesc acuzatiile aduse lui Mircea Vulcanescu intr-un document oficial contemporan (textele se regasesac cu Find-Acrobat Reader):

    – 2. Vinovaţi de crime de război; au fost stabilite 15 încadrări posibile, dintre care amintim: a) „au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS şi a Naţiunilor Unite;

    – Tot în categoria vinovaţilor de crime de război intrau şi persoanele care au realizat averi ilicite de pe urma războiului sau a legislaţiei rasiale, cele care au emis legislaţia de concepţie hitleristă, legionară sau rasială sau au aplicat în mod excesiv o astfel de legislaţie.

    http://www.yadvashem.org/yv/en/about/events/pdf/report/romanian
    /1.12_Postwar_Trials_%20revazut_gina.pdf

    Concret o acuzatie adusa lui Mircea Vulcanescu, lui Vulcanescu era ca a aprobat legi in urma carora unii evrei au fost deposedati de averi. Probabil ca se incadreaza un pic fortat la ultima afirmatie.

  10. Exista un aspect foarte important, ce pare sa devina norma juridica internationale: te opui unui razboi aprobat de “Natiunile Unite” devii criminal de razboi.
    Se aplica retroactiv din 1945 pana azi.

  11. @MirceaB:

    Nu avea cum nici sa elaboreze, nici sa aprobe legi din postura in care se afla. Ce putea era sa propuna diverse masuri in cadrul legislativ creat de altii. Cum spuneam, din arhive, singura sa interventie pe tema evreilor in guvernul Antonescu a fost atunci cand a propus sa fie lasati sa lucreze in specializarea lor, deoarece evreii fusesera obligati de regimul maresalului sa participe la munci obligatorii de rand (curatenie publica etc.).

  12. @admin Nu avea cum nici sa elaboreze, nici sa aprobe legi din postura in care se afla.

    INTRU TOTUL DE ACORD !

    Numai ca in privinta modului in care se interpreteaza diferitele legi si mai ales cum se aplica trebuie consultati juristii. In spatele formularii unor legi exista multe aspecte interpretabile, care extind cu mult sfera de incidenta a lor.
    Nu ar trebui sa existe incompatibilitati intre bunul simt si chichitele avocatesti dar dupa cum se vede…

    TREBUIE CONFIRMAT SAU NU DE UN JURIST CU COMPETENTE IN DOMENIU, DACA LEGISLATIA CATRE CARE AM DAT LINK, IL POT INCRIMINA PE DL VULCANECU IN TERMENII RESECTIVI (reformulati de gds-istului cu pricina).

    PS: Din cate stiu dl Mugur Isarescu a cofirmat jaful unor banci asupra clientilor. Clientii au semnat un contract, in care in termeni avocatesti, cu scris mic era o clauza prin care clietul era de acord cu modificarea unor conditii de acordare a imprumutului. Pe baza unor formulari ambigue, neclare, ascuse discret bancile au majorat dobanzile.
    Dl Isarescu a spus ca este vina clientilor pt ca au semnat; prin clauza respectiva banca a primit o semnatura in alb.

    PS: Cand ma refer la gds-ist nu afirm explicit faptul ca persoana apartine alelei organizatii, ci la faptul ca promoveaza un anumit tip de abordare…

  13. “Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”
    (I Corinteni 6:19)
    * Moaştele sfinţilor nu putrezesc tocmai pentru că trupul lor, cu adevărat, a devenit templu al Duhului Sfânt. Tocmai de aceea moaştele sunt vrednice de cinstire.

  14. Pingback: MIRCEA VULCANESCU IN ARHIVELE SECURITATII. Lansare de carte la Muzeul Taranului Roman (Joi, 7 noiembrie, 18:00) - Anunturi
  15. Pingback: Spre interzicerea cinstirii martirilor: MIRCEA VULCANESCU – URMATORUL PE LISTA AGENTILOR CORECTITUDINII POLITICE. In urma unei reclamatii, Primaria sectorului 2 ia in calcul DEMOLAREA STATUII FILOSOFULUI - Recomandari
  16. Pingback: Legea care pedepseste cu inchisoarea “ORGANIZATIILE CU CARACTER FASCIST” si “CULTUL CRIMINALILOR DE RAZBOI” a fost ADOPTATA la SENAT - Recomandari
  17. Pingback: REPETATA RASTIGNIRE sau despre intentia demolarii statuii Martirului MIRCEA VULCANESCU - Recomandari
  18. Pingback: MIRCEA VULCANESCU despre MISCAREA LEGIONARA. Lamuriri istorice - Recomandari
  19. Pingback: ”Trăise cu gândul de a se jertfi”. EVOCARI INEDITE DESPRE FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU -
  20. Pingback: Crezul lui Mircea Vulcanescu: “NU SUNT FANATIC, NICI EXCLUSIVIST, si pozitia mea crestineasca m-a facut sa consider politica drept o activitate de mana a doua”. IDEALISMUL si JUSTITIARISMUL – “patronii tuturor ipocriziilor” |
  21. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  22. Pingback: “Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: TATAL MEU, MIRCEA VULCANESCU. Amintirile si confesiunile Doamnei MARIUCA VULCANESCU pentru “Familia ortodoxa”: “Pentru mine, temnita a fost un fel de cinste. Intotdeauna, in orice situatie am fost, am incercat sa vad partea luminoasa a l
  24. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  25. Pingback: PAGINI INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU DIN JURNALUL SOTIEI SALE, MARGARITA. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti” | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: MIRCEA VULCANESCU despre ROSTURILE ADANCI ALE EDUCATIEI versus ROBOTIZAREA OMULUI: “Fericirea o fagaduiau Principatelor Române strainii, CAND VOIAU SA LE OCUPE”. “Femeia sa nu-si piarda FEMINITATEA” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate