Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii

27-05-2007 Sublinieri

descent-holy-spirit.jpg

  • “Cel ce a gresit dupa botez, vadit lucru, este dezbracat de Hristos, a pierdut imbrcamintea intru El si trebuie ca zi si noapte, cu credinta, cu post si cu lacrimi, sa ceara o noua imbracaminte in haina dreptatii lui Hristos. Hristos nu-i paraseste pe unii ca acestia cu totul, dar ii face sa-si simta goliciunea si-i misca sa se roage cu smerenie ca sa li se intoarca darul infranarii de la pacate. Cel ce nu este imbracat in Hristos nu poate implini poruncile lui. Sa ne rugam dar lui Hristos – singura noastra nadejde – ca sa ne izbaveasca de ranile patimase, sa ne sfinteasca simturile si sa ne invete pocainta si smerirea inimii. Leacul si tamaduitorul firii noastre slabite si bolnavicioase sunt Biserica si Domnul nostru Iisus Hristos. Daca El nu va intra in suflet si nu va imparati intr-insul in viata de acum, sufletul nu se va insanatosi si nu va avea nici o nadejde sa intre in Imparatia cerurilor (…) Dumnezeu ii invie din moartea duhovniceasca pe cei ce cred in Hristos inca din viata de acum. Ca semn al acestei invieri slujeste harul Sfantului Duh, pe care il da sufletului oricarui crestin, ca si cum i-ar da un alt suflet. Orice suflet crestin de aceea se si numeste credincios [duhovnicesc, n.n.], pentru ca i s-a incredintat Sfantul Duh al lui Dumnezeu. In trupurile unor asemenea oameni Domnul Iisus Hristos coboara din cer ca intr-un mormant, se uneste cu sufletele lor, pe care le invie din moartea duhovniceasca si carora le daruieste o vedenie harica a slavei acestei invieri”. (Sf. Simeon Noul Teolog);
  • Inainte de plans si de lacrimi, nimeni sa nu ne amageasca cu vorbe desarte (Efeseni V, 6), nici sa nu ne amagim pe noi insine. Caci inca nu este in noi pocainta, nici adevarata parere de rau, nici frica de Dumnezeu in inimile noastre, nici nu ne-am invinovatit pe noi insine, nici n-a ajuns sufletul nostru la simtirea judecatii viitoare si a chinurilor vesnice. Caci daca ne-am fi invinovatit pe noi insine si am fi dobandit acestea si am fi ajuns la ele, indata am fi varsat si lacrimi. Iar fara de acestea, nici invartosarea inimii noastre nu se va inmuia vreodata, nici sufletul nostru nu va dobandi smerenie, nici nu vom izbuti sa ne facem smeriti. Iar cel ce nu s-a facut astfel, nu se poate uni cu Duhul Sfant. Si cel ce nu s-a unit cu Duhul acesta prin curatie, nu poate sa ajunga la vederea si cunostinta lui Dumnezeu si nu e vrednic sa se invete tainic virtutile smereniei” (Sf. Simeon Noul Teolog);
  • “Ce altceva este cheia cunostintei daca nu harul Sfantului Duh, dat prin credinta, care produce cunostinta in adevar si deplina cunostinta si care deschide mintea noastra incuiata si acoperita, precum de multe ori, in multe chipuri si parabole – fara sa mai vorbesc de lamuririle de fata v-am spus-o si iarasi v-o spun. Usa este Fiul, caci zice: “Eu sunt usa (Ioan 10, 7). Cheia usii este Duhul Sfant:Luati, zice, Duh Sfant; carora veti ierta pacatele vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 22-23). Iar casa este Tatal: “In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt” (Ioan 14, 2). Luati aminte la intelesul duhovnicesc al cuvantului. Daca cheia nu deschide – caci zice “Acestuia portarul ii deschide” (Ioan 10, 3) – usa nu-i deschisa: nimeni nu intra in casa Tatalui, precum zice Hristos: ‘Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine‘ (Ioan 14, 6)” (Sf. Simeon Noul Teolog)
  • Cei care nu implinesc in practica poruncile lui Hristos nu se pot invrednici de descoperirea Duhului Sfant, ca aceia care au privegheat intru ele, le-au implinit si si-au varsat sangele pentru ele. Caci precum un om, luand o carte pecetluita si inchisa, nu poate vedea ce este scris intr-ansa, nici nu poate intelege despre ce este vora cata vreme cartea ramane pecetluita, chiar daca ar fi invatat el toata intelepciunea lumii, tot asa si cel care are pe buze toate Sfintele Scripturi, precum am zis, nu va putea niciodata cunoaste, nici vedea tainica si dumnezeiasca slava, precum si puterea ascunsa in ele, daca nu va strabate toate poruncile lui Dumnezeu si nu va primi ajutorul Sfantului Duh, care sa-i deschida cuvintele ca o carte si sa-i arate tainic slava pe care ele o cuprind; si nu numai pe acestea, ci si bunatatile lui Dumnezeu ascunse in ele si sa-i descopere viata vesnica care izvoraste din ele. Bunatati care raman neacoperite si cu totul nearatate celor care le nesocotesc si le dispretuiesc. Lucru firesc! Fiindca ei au pironit toate simtirile de desertaciunile lumii si fiindca n-au alta dorire decat placerile vietii si frumusetile trupesti si, avand intunecata privirea sufletului, nu pot vedea frumusetile cele intelegatoare ale negraitelor bunatati ale lui Dumnezeu“. (Sf. Simeon Noul Teolog);
  • Da, fratii mei, prin faptele voastre alergati spre El; da, prieteni, treziti-va; da, nu va lasati intrecuti; da, nu vorbiti impotriva voastra inselandu-va pe voi insiva! Nu spuneti ca este cu neputinta sa primesti Duhul Sfant. Nu spuneti ca fara El este cu putinta sa fiti mantuiti Nu spuneti ca poti sa Il ai fara sa stii…” (Sf. Simeon Noul Teolog);

sf-simeon-noul-teolog.jpg

  • “S-a pogorât Duhul Sfânt si ramâne în Biserica, savârsind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare crestin este partas al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, ca cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos. Asadar, cerceteaza-te binisor: oare este în tine Duhul harului? Caci el nu ramâne la toti, ci se mai întâmpla sa si plece. Iata semnele lucrarii Duhului în om: mai întâi vine duhul pocaintei si îl învata pe crestin a se întoarce catre Dumnezeu si a-si îndrepta viata; duhul pocaintei, savârsindu-si lucrarea, îl încredinteaza pe crestin duhului sfinteniei si curatiei, caruia îi urmeaza, în sfârsit duhul înfierii. Trasatura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneala; trasatura celui de-al doilea – caldura si dulcea ardere a inimii; trasatura celui de-al treilea – simtirea înfierii, ce face sa iasa din inima suspinarea catre Dumnezeu: “Avva Parinte!“. Ia aminte pe care din aceste trepte te gasesti. Daca pe nici una, se cuvine sa te îngrijesti mai mult de sufletul tau“. (Sf. Teofan Zavoratul)

    st_teofan7878.jpg

Legaturi:


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Pocainta, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Teofan Zavoratul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Indrumarul Sfantului Nicolae al Ohridei pentru saptamana a cincea din Post: SA NE AMINTIM CINE SUNTEM SI CINE NE ESTE PARINTE -
  2. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT. “Vino si Te salasluieste in noi!” CRUCEA SI CINCIZECIMEA. “Dum­nezeu vrea sa fim inspirati, dar nu exaltati” -
  3. Pingback: Predica la Cincizecime a Sfantului Iustin Popovici: NASTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Ce trebuie sa facem cu sufletele noastre? -
  4. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT? -
  5. Pingback: PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul -
  6. Pingback: Predica la Cincizecime a Sf. Iustin Popovici: NASTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Ce trebuie sa facem cu sufletele noastre?/ PREDICA VIDEO la Rusalii -
  7. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -
  8. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  9. Pingback: PARINTELE IONA, profesorul anahoret de la Manastirea Oaşa (VIDEO): “Este o lupta ca sufletele copiilor sa fie rapite de la Dumnezeu”. DESPRE ILUZIA POLITICII si A LIBERTATII DE A NE ALEGE CONDUCATORII, despre ROBIA LA DIAVOL SI LA BANCI, PRIN
  10. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE SAROV (2 ianuarie) DESPRE MIZA UITATA SI SCOPUL ADEVARAT AL INSESI EXISTENTEI NOASTRE: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “Duhul Sfânt este ca adierea, ca roua care răcoreşte acolo unde cade…”. CE ASTEAPTA MIRELE-HRISTOS DE LA SUFLETELE NOASTRE, pentru a ne darui HARUL DUHULUI SFANT? Cuvintele Staretei Macrina la Duminica Cincizecimii | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment PERSONAL (II). Hranindu-ne din Cuvantul si cu Trupul lui Hristos pentru A DOBANDI VIATA LUI. “Mustrarile Duhului Sfant ne pregatesc sa primim darurile Sale”. TAINA SMERENIEI SFINT
  16. Pingback: Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la D
  17. Pingback: “Să nu-L împiedicăm. Să nu-L dăm uitării. Să nu-L întristăm. Avem mare nevoie de agonisirea Duhului Sfânt, de prezenţa Lui, de mângâierea Lui în vremurile noastre atât de nemângâietoare”. AGONISIREA SFÂNTULUI DUH – UNIC
  18. Pingback: “Ceea ce a inceput din Siria, acum continua cu Libia, maine va ajunge la stramtorile Bosforului si vedem pe mai departe, cu razboiul mondial…”. Omilia MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU la praznicul SFANTULUI STEFAN, INTAIUL-MARTIR, despre cail
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate