POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video

7-06-2014 Sublinieri

1893

Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu (Biserica studentilor, Cluj-Napoca):

2010:

Ştiţi cum suntem? Ca nişte oameni care tot timpul trebuie să umble deghizaţi

Am ajuns acest mare praznic al Rusaliilor. În Biserică, Paştile au fost primele care s-au ţinut cu mare atenţie de la început, dar și Rusaliile împreună cu ele. Ştim încă de pe vremea Sfântului Ioan Evanghelistul că mergeau să facă Rusaliile împreună cu ucenicii lui, cu Ignatie Teoforul, cinsteau această sărbătoare şi îşi aduceau aminte cu mare bucurie, Sfântul Ioan Evanghelistul îşi aducea aminte cu mare bucurie de ziua cea binecuvântată când a coborât Duhul Sfânt, ca un vuiet de vânt care vine repede și pe care l-a auzit tot orașul, Care a intrat în casa lor și s-a arătat deasupra fiecăruia ca o limbă de foc. Şi ei, temătorii, fricoşii, ei, care se întristaseră, care nu puteau să cuprindă cuvintele Mântuitorului, care se tulburau de El, <Unde pleacă?>, <De ce ne părăseşte?>, care nu înţelegeau toată strădania aceasta a Mântuitorului de a-i întări – De ce se tulbură inimile voastre? Nu vă temeţi! Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? De ce v-aţi îndoit de Învierea Mea?toate aceste tulburări continuau să rămână în inimile lor; ei erau încă mici la suflet. Şi după această Pogorâre a Duhului Sfânt, ei s-au făcut Oameni (cu „o” mare). I-a zidit Dumnezeu din nou. Făgăduinţa Duhului Sfânt, făgăduinţa Tatălui, făgăduinţa Fiului a venit peste ei. Aceasta este ziua desăvârșită, împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu-Tatăl, împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu-Fiul, Care le-a zis şi ne-a zis şi nouă prin ei: Nu vă voi lăsa orfanişivoi trimite la voi pe Duhul Sfânt Mângâietorul.

Mare este ziua aceasta şi zicem zi de întâlnire a Bisericii ca început al Împărăţiei Cerurilor. Numai uitându-ne la Evanghelia care s-a citit astăzi și care este de la cap. 7 de la Ioan, în care Mântuitorul, în ziua sărbătorii corturilor, o zi de toamnă, de septembrie, S-a urcat în Ierusalim. Era o sărbătoare care se ţinea şapte zile în rând, fiecare zi din această sărbătoare fiind importantă, dar ultima era cea mai importantă, cea mai mare, ultima zi din praznic. Și de aceea zice: În ultima zi din praznic, cea mai mare, Hristos S-a aşezat în mijlocul mulţimii şi a zis: Cel ce însetează să vină la Mine să bea. Şi erau oameni din toată lumea, aşa cum erau şi la Cincizecime, unde era altceva atunci, la cincizeci de zile după Paşti, dar și aici, ca şi la Paşti, erau oameni din toate părţile imperiului, oameni care nu mai ştiau nici măcar aramaica sau ebraica ca să se înţeleagă cu ceilalţi evrei, dar erau și evrei de neam şi veneau din toate părţile imperiului ca să ţină sărbătoarea aceasta a Templului lui Dumnezeu, unde altădată Avraam fusese să-l jertfească pe Isaac. Acolo era atunci ridicat Templul și acolo, pe muntele Moria, se închinau toţi. Şi tot aşa, la sărbătoarea corturilor, se adunau mulţi, mulţi, din toate colţurile lumii şi veneau de departe, ca să fie măcar în ultima zi şi mai cu seamă ştiind că se adună atâtea mulţimi. Şi acum, când e atâta rânduială şi e nevoie de atenţie ca să nu se îmbulzească nimeni, dar atunci, când nu era atâta rânduială şi câţi oameni oare nu erau însetaţi atunci, în miezul zilei, în septembrie, şi se aducea apă de jos, de la scăldătoarea Vitezdei, şi sacagiii urcau neîncetat, au rămas documente care vorbesc despre acestea. Şi probabil că nu mai pridideau aceștia să aducă apă pentru toată mulţimea și doar cei ce aveau bani și puteau plăti beau apă.

Şi în mijlocul unei asemenea mulţimi însetate, care aşteptau şi ei să le vină rândul la apă, Hristos S-a aşezat în mijlocul lor și a zis: Cel ce însetează să vină la Mine şi să bea. Cred că, la început, oamenii or fi crezut că e vorba de un sacagiu care s-a ridicat pe ceva şi strigă: <Am apă multă, veniţi la mine că vă dau eu!> şi probabil că s-au adunat să-L asculte sau să ia apă. Dar Hristos vorbea de o altă apă. Dumnezeu, în setea aceasta a lor, în căutarea lor, vă daţi seama că era o căutare a tuturor, unde să găsească apă, Dumnezeu, în această căutarea a lor a văzut, de fapt, o altă sete a sufletului omenesc, pe care noi, de obicei, n-o observăm sau n-o băgăm în seamă sau o trecem sub tăcere şi nu căutăm cu atâta atenţie cum căutăm pentru trup, să ne fie îndestulat tot timpul, să nu înseteze, să nu flămânzească, să fie îmbrăcat, să nu fie de râs altora. Suntem totdeauna atenţi cu trupul și nu facem rău, dar la suflet mai cu grăbire Se uită Dumnezeu, pentru că acest suflet este nemuritor. Şi acest suflet pe care El îl vedea în toţi oamenii, flămând şi însetat și gol, mai ales gol de Dumnezeu, nu-L avea pe Dumnezeu, nu-L avea pe Duhul Sfânt, stare pe care a comparat-o cu o sete şi a zis: Cel ce însetează să vină la Mine să bea. Cel ce crede în Mine nu va înseta şi se va face apa aceasta izvor de apă vie, care va curge neîncetat. Şi a continuat, iar mulţimile se întrebau şi ziceau: <Acesta este Proorocul!> Şi cuvintele pe care le-a mai zis i-au impresionat aşa de mult, Se simţea în cuvintele Lui Duhul Sfânt, lucrarea Lui, încât erau fermecaţi de ceea ce spunea El, erau captivaţi, oamenii trimişi după El să-L prindă, pentru că nu era voie să se vorbească şi să se tulbure mulţimile într-o asemenea zi de sărbătoare, nici chiar de către mai-marii sinedriului, oamenii trimişi să-L prindă, soldaţi şi farisei, s-au întors înapoi şi li s-a zis: “De ce n-aţi pus mâna pe El?”, iar ei au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa! Nici nu ştiau bine ce-a vorbit, nu atât de mult i-a impresionat ce-a vorbit, ci i-a fermecat Duhul Sfânt. Oare nu avea El Duhul Sfânt, Domnul și Dumnezeu, vorbind despre Duhul Sfânt? Îl avea cu îndestulare!

Şi despre această sete a inimilor noastre vorbea. În primele versete ale Evanghelie de astăzi vedem câteva caracteristici ale Duhului Sfânt. În primul rând să vedem că suntem însetaţi, să cunoaştem că suntem însetaţi, să cunoaştem că suntem goi, să credem că suntem goi, Adam_and_Eve_before_God_after_their_sinaşa cum s-au simţit Adam și Eva în rai după ce au călcat porunca și cuvântul lui Dumnezeu și au pierdut haina Duhului Sfânt care-i îmbrăca. Tot pe Duhul Sfânt L-au pierdut şi acolo. În clipa când au pierdut Duhul Sfânt s-au simţit goi, pustii, singuri, pierduţi, ai nimănui. Nu simțiți că parcă descriu situaţia fiecăruia în parte, chiar dacă este în mijlocul unei familii, chiar dacă i se pare că e înconjurat de sute prieteni? De fapt, nu e ţara ta desăvârșită această ţară, chiar dacă e patria ta, şi nu aici vei rămâne şi nu-ţi pui nădejdea desăvârşit că vei rămâne în locul acesta, ci vei pleca de aici şi te simţi singur şi pustiu și gol de multe ori. Şi încerci să acoperi această pustietate și goliciune cu tot felul de simulacre, cu tot felul de lucruri bune sau rele, dar care rămân tot un fel de simulacru, dacă nu e acoperit cu adevărat cu Duhul Sfânt, cu Duhul lui Dumnezeu. Aşa s-au simţit acolo și Adam şi Eva pentru că pierduseră Duhul Sfânt.

În primul rând, ca să dobândim acest Duh Sfânt trebuie să nu ne amăgim cu gândul că dacă suntem acoperiţi cu frunze de smochin frunzele de smochin sunt toate aceste prefăcute acoperăminte ale sufletului nostru cu care credem că ne îndestulăm inima și nu mergem niciodată până la capăt cu gândul şi ne zicem: <Lasă, că dacă sunt bine şi îmi merge bine acum, e bine>, dar, de fapt, tu nu eşti odihnit, pentru că <Ce va fi după…?>, dar nu mergi mai departe cu gândul, ci zici: <Lasă, nu mă mai gândesc, de ce să mă stresez?> Dar asta e o minciună, tu locuieşti în minciună, te prefaci că nu vezi, tot timpul şi toată viaţa noastră este o prefăcătorie până la urmă, pentru că ne prefacem că nu murim, deşi ştim că murim, ştim că vom muri. Dar, când suntem puși în faţa morţii, faţă către faţă, ne înspăimântăm, nici nu vrem să avem de-a face cu ea, deşi s-ar putea să fie astăzi, deşi s-ar putea să fie în noaptea aceasta. Cu multă osârdie ne acoperim și ne ascundem de ea, de moarte.

Şi cu Dumnezeu la fel, ştim că El e în faţa noastră, că prin El toate viază şi subzistă, şi, în acelaşi timp, ni se pare prea greu să înțelegem că Dumnezeu e chiar aici, pentru că ar trebui să acţionăm în consecinţă şi atunci zicem: <Lasă, vom mai vedea, vom mai discuta…>, nu zici că nu, ba <Da, aşa e, aşa, e… dar acum…> Și asta nu înseamnă locuire în minciună? Nu te odihneşti, chiar dacă asta înseamnă că te prefaci, chiar dacă ai o gândire pozitivă, chiar dacă încerci să-ţi zici că totul va fi bine Nu va fi bine. Nu va fi bine în înţelesul trupesc al lucrurilor, va fi bine în alt fel, pe care ar trebui să deschizi ochii să-l vezi.

masca fataŞtiţi cum suntem? Ca nişte oameni care tot timpul trebuie să umble deghizaţi, aşa sunt sufletele care nu merg până la capăt cu gândul, care tot timpul se tem de moarte, se tem de prezenţa lui Dumnezeu neîncetată, se tem de a fi faţă către faţă cu orice adevăr despre ei, cu chipul lor lăuntric, să se recunoască aşa cum sunt. Şi noi ne ascundem de moarte, ne ascundem de Dumnezeu, de noi înşine, de ceilalți de multe ori și toate acestea ne compară şi ne aseamănă cu un om care tot timpul trebuie să umble deghizat. La început pare aşa, ca un carnaval, o zi-două merge. Dar, după ce tot timpul trebuie să fii aşa, tot timpul trebuie să te prefaci, tot timpul trebuie să porţi măşti, devine atât de obositor, eşti atât de însetat să zici: <Nu mai vreau să mă prefac!>, la fel ca un student căruia i se tot amână examenul şi zice: <Acum hai, chiar dacă iau 4, măcar ascultă-mă! Că nu mai vreau să mă tot pregătesc în fiecare zi, să mă prefac, să încerc…>, aşa cum un fost deţinut politic povestea că n-a vrut să se lase prins de Securitate, a aflat că-l caută pe acasă şi a fugit şi aşa a făcut ani de zile, mergea cu trenul, nu se oprea în nicio staţie, cobora într-o staţie şi urca în alt tren şi aşa a călătorit ani şi ani, umblând tot timpul cu acte false, prefăcându-se că şi-a uitat actele acasă, că nu este el, stătea cu inima tulburată: acum vor veni, acum se va deschide uşa, acum mă vor întreba, acum vor zice: <Tu eşti!>, încât în ultimele luni se ruga la Dumnezeu: <Doamne, dă să mă descopere, că nu mai pot! Nu mai pot!> Ei, această însetare, oamenii n-o recunosc. Încă ne amăgim, încă zicem: <Lasă, nu e chiar aşa…>

Cu cât această sete de adevăr, de a vedea lucrurile clar, în faţă, şi de a răspunde la ele prin Dumnezeu şi prin ceea ce vrea Dumnezeu și prin darurile Lui, e ignorată, cu atât devine mai mare;  cu cât vedem mai repede această sete, cu atât mai bine. Căci primul lucru ca să dobândim Duhul Sfânt este, cum zice Mântuitorul: Cel ce însetează, să vină la Mine să bea. Nu numai cei ce însetează, ci cei ce văd că au setea aceasta, cei ce şi-o recunosc. Ceilalți nu-L vor primi. Dacă te crezi îndestulat, dacă crezi că n-ai nevoie, dacă crezi că ţi-e destul cât ai, nu; aceştia zic: <Doamne, eu vin la Tine aşa, din când în când, să mă mai rog, să am puţină linişte, să mă protejezi.> Aceştia vor primi puţinul acela ce-l cer. Dar Duhul Sfânt, Cel Care pe toate le plineşte, Cel Care îţi desăvârşeşte inima, Cel Care îţi transformă inima în mireasă pentru Mirele veşnic, Care este Hristos, şi cu Care există o bucurie a nunţii pentru care nu este seamăn pe pământ, nu este asemănare în această pregătire, aşa cum oamenii se bucură de pregătirea nunţii și tremură de pregătirea zile în care va fi nunta, aşa se cutremură sufletul pregătit de Duhul Sfânt pentru ziua cea mare, pentru Mirele Ceresc. Iar despre nuntă, ce să vă mai zic… Pe toate acestea nu le va trăi cel ce nu însetează, acela nu are nevoie, acela socoteşte că haina lui din frunze de smochin prefăcute, care nu sunt haine și care nu-l acoperă cu adevărat, sunt bine; sunt bine și acestea… Şi atunci cu cele ale lumii, cu cele ale mândriei lui, cu cele ale nespunerii lui, pentru că nu spune adevărul, va rămâne cu acelea. Dar într-un fel sau în altul putem socoti iadul că Dumnezeu te lasă cu cele pe care le-ai iubit și cu cele pe care le-ai dorit. Ţi-ai dorit măştile şi minciuna, cu acestea vei rămâne. La prima vedere, câţiva ani poţi răbda, dar o veşnicie în felul acesta nu poţi răbda în iad, e înspăimântător să stai ascuns de tine o veşnicie, să te prefaci o veşnicie, să stai ascuns de Dumnezeu o veşnicie, să te prefaci că nu vezi adevărul o veşnicie. Aceste persoane stau într-un iad, să ştiţi că şi în felul acesta poate fi descris iadul.

Părintele Paisie Aghioritul chiar spunea: Cei care trăiesc în patimi și nu vor să audă niciodată de Biserică, de mântuire, de Dumnezeu, de rugăciune, de nimic din toate acestea, și pe aceştia îi iubeşte Dumnezeu şi îi îngăduie şi îi lasă cu cei asemenea lor. Şi iadul este, într-un fel sau altul, o companie de felul acesta. Ţi-ai dorit asemenea oameni, ţi-ai dorit o asemenea companie, pentru că n-ai mai suportat oamenii, nu ţi-a mai plăcut de ei, vei rămâne aşa cum ţi-ai dorit tu. Dar în veşnicie, toate aceste dorințe care par pe moment bune, se transformă într-un iad, devin înspăimântătoare. Dacă nu rezolvi aceste lucruri cu Dumnezeu, cu tine însuţi, cu ceilalţi, atunci, în veşnicie, devin îngrozitoare, sunt iad. Şi avea dreptate părintele Paisie.

Şi, după aceea, nu numai să însetăm este nevoie. Nu numai să plângi că <Sunt gol, nu am nimic, nu pot nimic, nu ştiu nimic, nu mă acoperă nimic, nu-mi dă odihnă nimic…> şi pe mulţi îi auzim că n-au bucurie, chiar dacă au de toate şi tot n-au linişte şi îi simţim că însetează şi tot nu e de ajuns. Să vină la Hristos, în primul rând. Şi după ce vin la Hristos şi-L caută pe Hristos, să creadă în El! Să creadă nu oricum, ci că El este Dumnezeu! Că zice Mântuitorul: Cel ce crede în Mine, izvor de apă vie va izvorî din pântecele său. Auziţi: cel ce crede în El, cel ce crede în Hristos! Nu numai să-L aibă aşa, ca pe un Tămăduitor, ca pe Cineva Care-i poate ajuta. Nu-i destul! Să ai şi credinţă! Dăruirea Duhului Sfânt e dată de credinţa adevărată că Hristos este Dumnezeu, nu oricine, nu orice tămăduitor și mag deosebit și om deosebit, ci este Dumnezeu adevărat. Și ce trebuie să creadă? Că de la Tatăl vin şi Tatăl M-a trimis şi cele ce Mi le-a dat Tatăl să le fac, le fac şi nimic din ceea ce are Tatăl nu este sa nu am şi Eu, toate cele ale Tatălui le are și El, Hristos, pentru că este Dumnezeu adevărat. Pe acestea să le credem. Şi după această credinţă ni se va dărui Duhul Sfânt.

agpnApoi, tot din cuvintele Mântuitorului, ce mai ştim despre Duhul Sfânt? Că este Mângâietor. Mângâie sufletele noastre, nu ne va lăsa singuri și pustii, ci va trimite acest Duh Sfânt să ne mângâie sufletele. Poate este comparaţia cea mai potrivită, că este Mângâietor. Nu este mângâiere ca a Duhului Sfânt şi nu se termină pe pământ această mângâiere, nici dincolo! Când nu va avea nevoie sufletul omenesc de Duhul Sfânt..? Când nu va avea nevoie…? Când zice omul despre el că este desăvârșit, că nu mai are nimic de adăugat, că nu mai are nimic de mângâiat? Niciodată! În veşnicie sufletul va avea nevoie de Mângâietor, în veşnicie Duhul Sfânt va rămâne Mângâietor. Şi nu numai Duhul Sfânt, ci și Fiul pentru că zice Mântuitorul: Vă este de folos să Mă duc Eu, pentru că, dacă Mă duc Eu, vă voi trimite alt Mângâietor. Ce înseamnă alt Mângâietor? Înseamnă că şi El a fost Mângâietor! Şi ce Mângâietor a fost Hristos! Pe cine a alungat de la El? Cui dintre cei bolnavi i-a spus <Nu te voi tămădui>…? Pe cine dintre cei care au venit strigând și plângând i-a uitat? Pe care l-a batjocorit și l-a vorbit de rău? Aşa este Mângâietorul, Duhul Adevărului.

Mergem mai departe și zicem: cum mai este Mângâietorul? Duhul Adevărului! În El nu este minciună. Ziceam înainte că locuim în minciună, că ne place să trăim în minciună, să ne prefacem că nu vedem. Până când? În această prefăcătorie Duhul Sfânt nu va veni. Dar şi dacă ieşim din această minciună, tot pe El trebuie să-L chemăm.

Creation of AdamNoi ne-am făcut asemănători cu Dumnezeu, Dumnezeu ne-a făcut asemănători în mai toate cu El, după chipul Său. Trebuie să ne asemănăm cu El şi să urmăm acestei asemănări. Ne-a făcut asemenea Lui şi ne-a dat şi pe cineva asemenea nouă pe care să-l iubim, acolo în rai, adică bărbat şi femeie, să se iubească aşa cum e Treimea. Și pe toate le-a făcut asemenea cu Treimea pentru om. Dar a mai făcut ceva. Ştiţi că înainte de a-l face pe om se spune că a stat la sfat Treimea şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră. Şi zic toţi Părinţii că a stat la sfat Treimea, S-a sfătuit, Tatăl cu Fiul și cu Duhul Sfânt S-au sfătuit. Ei, să ştiţi că acest dar al sfatului l-a dat Dumnezeu și omului. Noi avem în chipul nostru lăuntric dat de Dumnezeu acest dar al sfătuirii, şi în primul rând al sfătuirii lăuntrice, cu conştiinţa noastră, cu inima noastră, cu cuvântul lui Dumnezeu. Şi să vă dau un exemplu: fiul risipitor. A plecat de acasă. S-a sfătuit cu cineva? Nu. Şi-a ascultat conştiinţa? Nu. I-a spus tatălui să-i dea o parte din avere, a plecat de acasă, s-a dus, a împrăștiat averea sa cu desfrânații și cu desfrânatele. S-a sfătuit cu cineva atunci când şi-a împrăștiat avea? Nu. S-a angajat la un porcar. S-a sfătuit cu cineva când s-a angajat? Nu s-a sfătuit cu nimeni. A vrut să mănânce roşcovele porcilor. S-a sfătuit cu cineva? Nu. Dar este un moment al sfătuirii lăuntrice de care ne vorbeşte Dumnezeu în pilda aceasta. Şi a stat el şi și-a venit în sine și s-a gândit: oare nu e mai bine să mă întorc la tată meu, că şi un argat din casa tatălui meu este mai bine? Şi-a adus aminte de Dumnezeu, s-a sfătuit cu sine, cu inima sa, şi-a ascultat conştiinţa. <Ce caut eu pe aici singur? Ce caut eu pe aici gol şi pustiu și flămând şi însetat? Ce fac eu aici? Nu era mai bine în casa tatălui meu? O să mă duc eu acolo şi o să-i spun: tată, am greşit la Cer şi înaintea ta, primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii tăi>. Şi atunci a fost primul moment al sfătuirii, atunci şi-a venit în sine, atunci s-a asemănat cu Dumnezeu, că Dumnezeu, când l-a făcut pe om, când a făcut un lucru mare, S-a sfătuit, a stat la sfat Sfânta Treime. Ei, acest chip de sfătuire lăuntrică omul l-a pierdut, l-a uitat, el face toate cu grăbire, repede. Zicea Antonie cel Mare: Când faci un lucru, să ai sfat din Evanghelii, adică nici să nu faci fără, dacă n-ai exemplu în Evanghelii, nici să nu faci dacă n-ai sfat de la conştiinţă, iar dacă dintre acestea două nu reuşeşti să te linişteşti, să nu faci dacă n-ai sfat de la duhovnic. Şi iată sfătuirea: a stat fiul risipitor, şi-a adus aminte de Dumnezeu, de tatăl său de acasă – adică de Dumnezeu, de bunătatea lui Dumnezeu, l-a mustrat conştiinţa şi el a ascultat. Şi-a făcut sfat el cu sufletul lui, cu conştiinţa sa și cu Dumnezeu şi s-a întors. Şi parcă acest tip de sfătuire lăuntrică al nostru cu Dumnezeu, cu conştiinţa noastră, cu sufletul nostru, nu-l avem, l-am pierdut.

Despre acest tip de sfătuire ne vorbeşte Sfântul Siluan atunci când zice: “Dacă nu ştiţi despre un lucru de e bun sau rău, roagă-te înainte de a face acel lucru și vezi ce-ţi spune inima ta, adică vezi dacă rugăciunea ta merge bine înainte să faci acel lucru, să zicem înainte de a fuma, roagă-te înainte de a fuma, să vezi: te simţi bine? Pleci după aia cu hotărâre la fapta asta? Sau nu prea te duce râvna înainte de a fuma? Înseamnă că nu e bine. Şi el vorbea, de fapt, aici, fără să spună în cuvintele acestea, despre sfătuire. Cum poţi să asculţi cuvintele lui Dumnezeu, să-L asculţi pe Dumnezeu, decât prin rugăciune? Prin amintirea cuvântului Său din Evanghelii, dar mai cu seamă prin rugăciune.

Deci, ca şi cum am zice noi: ce să facem ca să fim adevăraţi? într-o inimă adevărată vine Duhul Sfânt, pocainta-cugetareCare este Duhul Adevărului. Să ne sfătuim neîncetat cu Dumnezeu! cel ce nu se sfătuieşte, cade ca frunza. Şi nu este vorba numai de sfătuirea cu ceilalţi. da, şi cu ceilalţi, dar în primul rând de sfătuirea cu noi înşine, cu Dumnezeu, cu conştiinţa noastră. Zice Mântuitorul: Împacă-te cu pârâşul tău pe cale. Ce înseamnă împacă-te? Nu înseamnă numai bine, ne-am împăcat, acum pleacă, tu te duci în treaba ta și eu în a mea. Când te împaci cu cineva, te împrieteneşti cu cineva, ţi-l faci apropiat. Pârâşul tău, care e pe cale, deci aveţi aceeaşi cale, mergeţi unul lângă altul, nu vei scăpa de conştiinţa ta, nu poţi s-o omori. Poţi s-o faci să tacă, îi astupi gura, dar ea tot va geme şi îţi va spune în continuare: <Nu faci bine!>, fără cuvinte. Legându-i gura cu tot felul de fâşii ale mândriei tale, tot va geme și-ţi va zice că nu faci bine, dar ea va merge cu tine pe cale. Dumnezeu ne zice asta ca şi cum ar zice: Fă-l pe pârâşul tău – care e conștiința – fă-l sfătuitor! Fă-l prieten! Sfătuieşte-te cu pârâşul tău pe cale! Că dacă nu te sfătuieşti cu el, dacă nu cazi la acest sfat şi nu-ţi asculţi conştiinţa şi cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi, vă spun vouă că veţi fi daţi în închisoare și nu veţi ieşi de acolo până nu veţi plăti ultimul ban, adică vei face multe prostii fără sfătuirea conştiinţei, vei greşi mult înaintea lui Dumnezeu şi conştiinţa ta ţi se va face pârâş înaintea lui Dumnezeu şi iad, adică te va mustra neîncetat înaintea lui Dumnezeu, ca un vierme neadormit. Deci tu fă pârâşul acesta sfătuitor. Aceasta este o mare taină pe care Dumnezeu ne-o descoperă, pe care noi n-o vedem în spatele unor cuvinte, pentru că ne-am obişnuit cu ele. Ne spune, de fapt, să ne sfătuim cu noi înșine, cu conştiinţa pe care ne-a dat-o El, glasul lui Dumnezeu din noi este conştiinţa, cu glasul lui Dumnezeu din Scripturi, adică să ai mărturie din Scripturi, să vezi ce-ar fi făcut Dumnezeu dacă eram lângă El şi-L întrebam, ce i-a sfătuit pe Apostoli să facă în condiţii de felul ăsta, când eu am de gând să-l bat pe omul ăla sau să-i fac un rău, ce-a spus El? N-am mărturie din Scripturi, nu fac ce voiam să fac. Fac altceva. Conştiinţa mea ce-mi spune? Îmi spune că să-mi văd de treburile mele. Fac ce-mi zice conștiința, face ce-mi zice cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi.

Într-o asemenea inimă care se sfătuieşte astfel, începând de la cele mai mari lucruri până la cele mai mici, se sfătuieşte şi-L ascultă pe Dumnezeu, nu numai din citirea Scripturilor, ci şi din rugăciune, că aşa ajunge Dumnezeu să-ţi devină sfetnic al inimii tale și să-ţi vorbească. Altfel cum? Într-o asemenea inimă vine Duhul Sfânt.

Deci să fie această zi binecuvântată, a Paştilor de foc care sunt Rusaliile, să fie o amintire binecuvântată pentru minţile noastre, că trebuie să ne sfătuim. Că fără sfat cădem ca frunzele. Şi nu numai sfătuirea exterioară cu Dumnezeu, din Scripturi, şi cu duhovnicul și cu conştiinţa noastră, ci mai ales sfătuirea interioară cu Dumnezeu, tainic, în rugăciune, şi citind cuvântul Scripturilor. Şi după o asemenea sfătuire poţi să zici ca Dumnezeu: Şi a văzut Dumnezeu că sunt bune foarte. Cum o să zici tu că sunt bune foarte, când tu n-ai avut sfătuirea aceasta, nu ţi-ai urmat conştiinţa, o să te urmărească neîncetat, o să ai de toate, dar ea mereu n-o să te lase în pace, viermele ei va roade neîncetat din tine, Dumnezeu nu-ţi va fi într-ajutor, ci-ţi va fi împotrivă, că Dumnezeu celor mândri– adică celor care nu se sfătuiesc; cine sunt cei care nu se sfătuiesc? Cei mândri, cei care cred că ştiu mai bine, aceia nu se sfătuiesc – le stă împotrivă! Cuvânt veşnic este acesta, este o axiomă a credinţei. Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă. Nu te plânge atunci că de ce am căzut, că de ce n-am luat examenul, de ce nu mi-a dat, de ce n-am făcut aia? Pentru că Dumnezeu îţi stă împotrivă! Îţi stă împotrivă nu pentru că este răutăcios, ci ca să te înțelepțești, să te smereşti şi să începi să te sfătuieşti. Aceasta este taina zilei de astăzi”.

***

2013:

“Mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns şi la acest praznic mare, Rusaliile, Pogorârea Duhului Sfânt, Cincizecimea, Paştile cele de foc. Pe de o parte, Duhul Sfânt este și cea mai puţin cunoscută Persoană a Sfintei Treimi, cea mai puţin cinstită de majoritatea dintre noi. Pe de altă parte, pentru cei care cunosc mai bine însemnătatea acestei sărbători şi însemnătatea Duhului Sfânt în Biserică, în sufletele şi în inimile noastre, se riscă la un moment dat să se ajungă la nişte formule care, de multe ori, sunt discriminatorii faţă de celelalte Persoane ale Sfintei Treimi.

De pildă, cum zice Sfântul Serafim de Sarov: Rostul omului pe pământ este dobândirea Duhului Sfânt. Şi ar părea, la prima vedere: <Cum dobândirea Duhului Sfânt? Și atunci, cu Mântuitorul, cum mai este? Sau cu Tatăl? Îl lăsăm deoparte pe Tatăl?> Și avem aceste două moduri de a vedea şi de a lucra legate de Duhul Sfânt, unul al celor mai mulţi dintre noi, aproape nepăsători faţă de Duhul Sfânt: nici nu ştim Cine e, apariţia Lui în Scriptură este meteorică din perspectiva noastră, apare la începutul zidirii, la început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, iar pământul era netocmit și gol, iar Duhul lui the-creation-of-adam-monrealeDumnezeu plutea deasupra adâncurilor – apare acolo. Mai apare o dată: Şi S-a sfătuit Dumnezeu și a zis: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră și l-a făcut pe om cu mâinile Sale din pământ – cum Sfinţii Părinţi, mai cu seamă Irineu de Lyon spune: „Mâinile lui Dumnezeu-Tatăl sunt Fiul şi Duhul Sfânt – și la sfârşit a suflat suflare de viaţă în nările lui şi l-a făcut suflet viu, iar părinţii spun: Suflet îmbrăcat şi unit cu Duhul Sfânt, cu Harul”, Harul pe care l-a pierdut mai târziu când a călcat porunca lui Dumnezeu şi s-a simţit dintr-o dată gol.

Sufletul a rămas viu, dar unirea aceea care părea indisolubilă între sufletul omului şi Duhul lui Dumnezeu, ca o legătură de dragoste între om şi Dumnezeu, Care era Harul, adică Duhul Sfânt, aceasta s-a rupt în clipa aceea și haina Harului cu care era îmbrăcat omul în rai a dispărut și omul s-a simţit gol. El nu era gol neapărat în înţelesul acesta pe care îl avem noi acum, goliciunea era mult mai adâncă, fiinţială, ţinea de sufletul său, şi-a simţit sufletul gol, ca şi cum ceva, un copac se sprijinea pe două rădăcini puternice şi aşa se ţinea în furtună şi o rădăcină a dispărut dintr-o dată. Şi acesta e oricând gata să cadă, doborât de furtună. Şi încă rădăcina cea puternică, cea vie, cea care dădea viaţă întregului copac, aceea a dispărut. Şi rămân cele sărăcăcioase, cele slabe, care de-abia îl ţin şi nu pot nici să-l hrănească deplin, şi atunci copacul încetul cu încetul se ofileşte, se pleacă, se usucă şi aproape că piere. De-abia dacă mai apar frunze pe trunchiul lui. Aşa s-a întâmplat cu omul: s-a desprins de Duhul Sfânt, s-a produs această ruptură, şi, dintr-o dată, omul s-a simţit gol.

Mai apar câteva locuri foarte mici în care apare Duhul Sfânt, de câteva ori în Psalmii lui David, dar întotdeauna meteoric, ca un fulger și piere vestea despre Duhul Sfânt, lucrarea Duhului Sfânt. Şi tot aşa intempestiv apare şi în cuvântul Mântuitorului, atunci când vorbeşte prin Sfântul Ioan Botezătorul, atunci când spune că Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, după aceea prin cuvintele Mântuitorului Care vorbeşte cu Nicodim despre acest botez al Duhului şi mai apare rar în cuvintele Mântuitorului atunci când spune: Foc am venit să arunc din cer şi cât aşa vrea să fie aprins acum și focul era Duhul Sfânt. După aceea, apare puţin mai mult în cuvântarea despărţirii din Joia Mare când le vorbeşte despre despărţire și le spune Vă este de folos să plec Eu, pentru că voi trimite la voi pe Mângâietorul, Duhul Cel Sfânt, Duhul adevărului, din care noi am luat toate cuvintele acestea pe care Mântuitorul le-a folosit în Joia Mare și le-am pus în rugăciunea Împărate Ceresc, pentru că erau cele mai multe adevăruri despre Duhul Sfânt aflate din gura Fiului Dumnezeu. Şi după aceea Mântuitorul se înalţă la cer şi le promite că făgăduinţa Tatălui se va împlini cu ei: Nu plecaţi din Ierusalim până când nu va pogorî peste voii făgăduinţa Tatălui Ceresc. Ei rămân în Ierusalim și nu ştim în acele zece zile câte s-or fi gândit ei despre cum o să vină făgăduinţa Tatălui peste ei, cum va fi acea lucrare a Duhului Sfânt, cum va veni Acel Mângâietor care nu-i va lăsa singuri. Multe s-or fi gândit ei și poate şi-au imaginat multe sau poate nu, dar oricum, pe la orele 8-9 dimineaţa în Ierusalim, în ziua cea mare a Cincizecimii, ei prăznuiau a doua mare sărbătoare a iudeilor – erau trei mari sărbători: a corturilor, a Paştilor și a Cincizecimii, erau cele mai mari sărbători ale iudeilor, dar a Paştilor şi a Cincizecimii erau de departe cele mai mari. Sărbătoarea Paştilor serba trecerea prin Marea Roşie a poporului iudeu şi scăparea din mâinile egiptenilor, iar cea a Cincizecimii era a amintirii pogorârii celor zece porunci săpate în piatră la popor în Sinai, legământul lui Moise scris pe lespede de piatră de degetul lui Dumnezeu. Iar în aceste zile obișnuiau să vină toţi bărbații şi popor mult la Ierusalim să sărbătorească aceste zile excepţionale.

Şi închipuiţi-vă Ierusalimul plin de oameni şi în Faptele Apostolilor ni se spune din câte părţi erau oamenii: din tot bazinul Mediteranei și nu numai, din Mesopotamia și din Arabia de astăzi, de peste tot, începând din Spania până în Mesopotamia, din coloniile evreieşti care de sute de ani se implantaseră în toate părţile, veneau să sărbătorească Cincizecimea la Templul cel mare din Ierusalim. Şi în această zi, ei stând închişi de frica iudeilor, în bulucul acela de oameni care se adunaseră, în mulţimile care căutau să cumpere mieri, turturele, să aducă jertfă la Templu, dintre care mulţi erau cei care fuseseră şi de Paşti, ei s-au închis în foişorul de sus, unde avusese loc ultima lor discuţie cu Mântuitorul, la Cina cea de Taină. Acolo s-au închis de frica iudeilor și au stat. Cumva, parcă căldura vorbelor Mântuitorului, ce se întâmplase în noaptea aceea, faptul că le spălase picioarele, ce le-a vorbit, nu în pilde, ci direct, pe faţă, promisiunile pe care El le făcuse în noaptea aceea îi lrg-9582-l2-71_pogorarea_duhului_sfantîncălzeau, le încălzeau credinţa şi nădejdea. Locul în sine le dădea încredere că se va împlini ceea ce le-a zis Dumnezeu. Nici nu le-a zis când se va împlini, le-a spus că curând se va împlini această venire a Duhului Sfânt peste ei. Şi stând ei acolo, pe la ora 9, în zi deplină, s-a făcut vuiet de vânt care vine repede, dar un asemenea vuiet că s-a minunat tot acel popor, toată acea mulţime de oameni, nu era un vuiet de vânt obişnuit, nu ştim cum, Sfântul Apostol Luca nu insistă asupra descrierii. Ei au fost foarte miraţi şi au fugit toţi, din toate părţile, înspre locul de unde se auzea acel vuiet de vânt. Nu ştii de unde vine şi unde se duce, dar atunci l-au auzit într-un anumit loc al Ierusalimului și au fugit acolo toţi, probabil că în piaţeta aceea din faţa foişorului. Și în acest loc Apostolii stând adunaţi, au auzit acest vuiet şi, dintr-o dată, limbi de foc s-au arătat în mijlocul camerei şi din acest bulgăre de foc s-au despărţit limbi de foc care s-au aşezat peste fiecare. Şi s-au umplut de Duh Sfânt și au început a vorbi în toate limbile şi în toate învăţăturile şi li s-au deschis minţile şi au înţeles Scripturile desăvârşit, încât spuneau taine adânci şi lucruri pe care nu le-au ştiut niciodată până atunci. De aceea Liturghia se obişnuieşte să se facă dimineaţă, în jurul orei 9-10, pentru că atunci Duhul Sfânt a coborât, la ora aceasta. […]”

*

pogorarea duhului sfant

2011:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

2012:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

2012 – cateheza-talcuire la “Faptele Apostolilor”: MARTURIA DUHULUI SFANT IN INIMA OMULUI:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

2009 – prima parte:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

2009 – partea a doua:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa: ASCOR Cluj

***

Cuvantul Parintelui Cezar Axinte in Duminica Pogorarii Sfantului Duh (2013):

Manastirea Sfantul Ioan Casian – Targusor, Dobrogea

***

Va mai recomandam pentru acest mare praznic:

***



Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Preot Cezar Axinte, Talcuiri ale textelor scripturistice, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video

  1. Pingback: A DOUA ZI DE RUSALII. Predici audio ale pr. Ciprian Negreanu la Sarbatoarea DESCOPERIRII SFINTEI TREIMI. Cum lucreaza Duhul Sfant in Biserica si in noi? -
  2. Pingback: Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH -
  3. Pingback: Pogorarea Duhului Sfant | albastru de ...
  4. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  5. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan cerem si chemam prin FAPTELE vietii noastre? -
  6. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
  7. Pingback: “Duhul Sfânt este ca adierea, ca roua care răcoreşte acolo unde cade…”. CE ASTEAPTA MIRELE-HRISTOS DE LA SUFLETELE NOASTRE, pentru a ne darui HARUL DUHULUI SFANT? Cuvintele Staretei Macrina la Duminica Cincizecimii | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate