POGORAREA DUHULUI SFANT. “Vino si Te salasluieste in noi!” CRUCEA SI CINCIZECIMEA. “Dumnezeu vrea sa fim inspirati, dar nu exaltati”
Crucea si Cincizecimea
Crucea si Cincizecimea sunt inseparabile in Ortodoxie. Legatura interioara dintre aceste doua evenimente formeaza temelia si ofera intreaga paradigma a spiritualitatii ortodoxe, a vietii liturgice si reflectiei teologice, indeosebi in ce priveste teologia ascezei si indumnezeirii. Doar prin aceasta legatura putem intelege multele antinomii, ba chiar si paradoxuri ale vietii duhovnicesti.
Legatura inseparabila dintre Cruce si Cincizecime in Ortodoxie se bazeaza mai intai pe legatura vesnica dintre Fiul si Duhul. Asa cum spunem in Crez, Fiul e „nascut din Tatal”, iar Duhul Sfant „purcede din Tatal.” Aceste formule exprima relatia vesnica dintre Cei doi si Tatal. Dar Fiul si Duhul nu exista Unul langa Celalalt, astfel incat nasterea Fiului si purcederea Duhului sa fie actiuni separate, fara legatura intre ele. Sfintii Parinti au lamurit ulterior ca Duhul purcede de la Tatal prin Fiul, odihneste in Fiul si e aratat de Fiul Tatalui (de exemplu, Ioan Damaschinul, Expunerea exacta a credintei ortodoxe 1,7.8). Fiul si Duhul sunt din vesnicie intr-o relatie reciproca Unul cu Celalalt, salasluiesc Unul in Altul si sunt intotdeauna impreuna. Asa cum scrie sfantul Irineu al Lyonului, Ei sunt “cele doua maini” ale Tatalui.
Inseparabilitatea vesnica a Fiului si Duhului se manifesta in intreaga economie a mantuirii; in intruparea, lucrarea, moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu. Acest fapt este in Evanghelii: Duhul e prezent la intruparea Fiului umbrind-o pe Fecioara Maria (Lc 1,35), El ramane peste pruncul Iisus cand acesta creste (Lc 2, 40), e peste El atunci cand citeste in sinagoga (4,18), coboara si ramane peste El la botezul Sau (Lc 3, 22), Il conduce in pustie pentru a fi ispitit (Lc 4, 1), alunga diavolii (Mt 12, 28), e prezent la moartea Sa pe Cruce cand Iisus „isi da Duhul Sau” (Mc 15,37; In 19,30), si realizeaza Invierea Sa din morti (de exemplu, Rm 8, 11). Duhul Il aduce pe Fiul in lume si este apoi trimis in lume de Fiul: Iisus se roaga ca Mangaietorul care va veni sa continue lucrarea lui Hristos, aducand aminte cuvintele Lui si chiar invatandu-i El Insusi pe ucenici (In 14,16. 17. 26; 15, 26). Duhul care L-a inviat pe Iisus e la randul sau dat de Hristos Cel inviat: “A suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant!“ (In 20,22).
Cum se vede Cincizecimea unita cu Crucea? Nu e mai logic sa vedem Crucea unita cu Invierea? Intr-adevar, daca activitatea lui Iisus s-ar fi sfarsit pur si simplu cu moartea Sa pe Cruce, mesajul si persoana Sa ar fi fost invaluite in ambiguitate. Invierea a lamurit Crucea. Dar nimeni n-a fost martor la Inviere. De aceea, dupa Invierea Sa, Iisus Insusi a inceput sa Se arate ucenicilor, dezvaluindu-le adevarata natura a lucrarii Sale mesianice si sensul patimirilor si mortii Lui (Lc 24, 26,46). A facut aceasta dandu-le tuturor evidenta empirica a Invierii Sale pe care o doreau, mancand cu ei, lasandu-l pe Toma sa atinga coasta Sa etc. La fel de important, Hristos „le deschide mintile” ca sa inteleaga Scripturile si motivele patimirilor Sale (Lc 24, 32. 45), pe care nu le-au inteles mai inainte. Astfel, Invierea a lamurit Crucea.
Chiar si dupa toate acestea, pana la pogorarea Duhului Sfant n-a existat invatatura, aparare, Botez sau alte Taine. In acea zi a fost dat Duhul, a fost predicata Evanghelia, iar Petru a botezat 3000 de barbati (FA 2). Ucenicilor li s-a dat puterea de a explica Crucea (FA 3,18; 17,2; 26,23) si incepand de atunci au fost condusi in lucrarea lor de Duhul Sfant (de exemplu, FA 5,9; 8,29-39; 10,19; 11,12-28; 16,17; 21, 4). Cu alte cuvinte, Invierea si “multele sale semne doveditoare” (FA 1,3) n-au fost de ajuns — a fost nevoie de Duhul. Cincizecimea a lamurit Invierea.
Acest model atat al unei dovediri rationale, cat si al unei puteri spirituale in predica apostolilor se vede limpede in scrierile lui Luca si Pavel, mai cu seama atunci cand Pavel se adreseaza lumii pagane (FA 11). Pe de-o parte, Pavel face apel la o multime de argumente rationale pentru a-L propovadui pe Hristos, chiar la obiceiuri locale, literatura etc. (de exemplu, Atena, FA 17,23-28; Efes, FA 14, Rm 2,14). Dar el pune toate aceste dovezi in context atunci cand marturiseste ca predica sa nu statea in intelepciunea unor cuvinte omenesti, ci in puterea lui Dumnezeu, ca sa nu ramana fara nici un efect crucea lui Hristos (1 Co 1,17). El rezuma foarte succint aceasta atunci cand spune despre continutul predicii ca nu e nimic altceva decat “Iisus Hristos, si Acela rastignit“, iar „demonstrarea” predicii sta in “Duhul si in puterea Lui” (1 Co 2,2-4). Dovedirea rationala (de la Logos-ul) e necesara, dar nu suficienta; e nevoie si de o demonstrare (de la Duhul). Altundeva sfantul Pavel spune ca Iisus „a fost randuit Fiu al lui Dumnezeu intru putere, dupa Duhul sfinteniei, prin invierea Lui din morti“ (Rm 1,4). Din nou, e nevoie atat de ratiune, cat si de putere — sfantul Pavel mentioneaza chiar pe primul loc pe Duhul. Duhul e baza marturiei, pentru ca „nimeni nu poate spune: Iisus este Domn, decat in Duhul Sfant” (1 Co 12, 3).
Am putea rezuma astfel: fara Duhul Sfant nu exista Hristos (Intrupare, Inviere). Fara Hristos nu exista Cincizecime. Fara Cincizecime nu exista propovaduire, apologetica, botez. Fara Duhul Sfant nu exista Evanghelie. Atat prin intreaga lucrare a lui Hristos in Evanghelii, cat si prin continuarea ei de catre apostoli in Fapte si in Epistole suntem condusi spre legatura inseparabila dintre Fiul si Duhul si spre reciprocitatea celor doua mari opere ale Acestora, Crucea si Cincizecimea. Biserica e marea opera atat a Fiului, cat si a Duhului.
Inseparabilitatea si interdependenta Crucii si Cincizecimii se manifesta de-a lungul intregii noastre Traditii crestine ortodoxe. Mai intai, ea este o paradigma a intelegerii luptelor vietii duhovnicesti. Prin ea recunoastem ca atunci cand Dumnezeu ne trimite in vietile noastre o cruce, e pentru a ne pregati sa primim pe Duhul Sfant; si, la fel, cand ne trimite harul si puterea Duhului Sfant e ca sa ne pregateasca pentru urmatoarea noastra cruce. Aceste doua momente sunt adeseori simultane. Asta pentru ca Dumnezeu vrea sa fim inspirati, dar nu exaltati (cf. 2 Co 12,7-9). Asta explica si maretia si frumusetea lacasurilor noastre bisericesti care e inseparabila de traditiile noastre ascetice; una nu poate exista fara cealalta. Strabate si traditiile noastre liturgice, unde e evident (mai ales la sfintirea Euharistiei) ca Duhul Sfant nu e dat niciodata fara preotul (adica Hristos) care face semnul Crucii. Nu exista mai mare marturie a unitatii dintre Cruce si Cincizecime in viata Bisericii Ortodoxe decat sfintirea Euharistiei, care si ea are loc cu invocarea Duhului Sfant atunci cand preotul face semnul Crucii.
Prin urmare, in crestinismul ortodox toate binecuvantarile si cele bune le asteptam ca daruri ale lui Dumnezeu care vin prin ascultare si iubire. Dar nu le asteptam fara nici o calificare. Unicul si atotcuprinzatorul Dar al lui Dumnezeu e Fiul Sau in Duhul Sfant — si acest dar nu poate veni fara Cruce. Prin urmare, slava Ortodoxiei nu poate fi niciodata o evanghelie a lui „imbogatiti-va“, nici vreo alta evanghelie cu orientare dezechilibrata spre aceasta lume. Slava Ortodoxiei e mai degraba o slava matura si bine intemeiata, o slava care transcende, dar nu evita nenorocirile, dezamagirile, incercarile si necazurile acestei vieti, ci mai degraba le transfigureaza. Ea primeste Crucea si toate provocarile in aceasta lume pe care le implica. Nu fuge de ele. Nici Hristos n-a facut-o. Dar nici nu depindem de noi insine: ne dam seama, asa cum a facut-o Pavel, ca harul Duhului Sfant ne face in stare sa ne ducem Crucea impreuna cu Hristos. La fel, Duhul ni se da numai primind Crucea. Cele doua sunt inseparabile si interdependente.
Lumina Invierii, slava si darurile lui Dumnezeu in Duhul redau omenirii adevarata ei frumusete. Asceza, bucuria si frumusetea nu se exclud unele pe altele in Ortodoxie. Dimpotriva, sunt necesare unele altora. Acesta e echilibrul unic al sfintei noastre Traditii ortodoxe: Crucea, Invierea si Cincizecimea, inseparabile ca marele dar al lui Dumnezeu pentru innoirea omului. Astfel la marele praznic al Pastelui, sfantul Grigorie Teologul exclama: “Cel ce S-a sculat din morti sa ma replamadeasca in Duhul“. Fie ca astfel replamaditi sa fim si noi.
Vino si salasluieste in noi
Crestinismul ortodox e prin excelenta o forma „harismatica” de crestinism, o viata in Duhul Sfant. Orice slujba in Biserica Ortodoxa — atat comuna, cat si privata — incepe cu chemarea Duhului Sfant prin rugaciunea „Imparate ceresc“. Intreaga Biserica, ca si fiecare credincios, e chemata sa traiasca o Cincizecime perpetua.
“Unde e Biserica, acolo e Duhul Sfant. Şi unde e Duhul Sfant, acolo e Biserica“,
scria sfantul Irineu in secolul II.
Biserica inspira pe Duhul (prin invocare) si expira Duhul (prin binecuvantari) intr-o continua respirare a vietii lui Dumnezeu. Facand asta, Biserica isi exprima constiinta ca Duhul ramane in Biserica, dar nu e posedat de aceasta — Biserica insasi arand nevoie de o innoire continua printr-o chemare neincetata a prezentei Duhului. Din nou, acelasi lucru e adevarat pentru fiecare crestin in parte.
Prezenta Duhului Sfant da Bisericii Ortodoxe si sfintelor ei slujbe sentimentul simultan de intimitate si transcendenta, de familiaritate locala si viziune universala, al experientei apostolice unice de a fi in prezenta lui Hristos Care transcende timpul si spatiu. Intr-adevar, un element de atemporalitate insoteste orice cult ortodox autentic. Aceasta nu numai prin Traditia noastra, ci tocmai pentru ca Traditia Il manifesta pe Duhul, El Insusi in afara timpului, dar Care a binevoit sa fie prezent in ea. Prezenta Duhului Sfant e criteriul ultim al Ortodoxiei.
In invatatura ortodoxa Duhul nu e vazut niciodata separat de Fiul. Poate cel mai important aspect al viziunii Bisericii Ortodoxe despre Duhul Sfant este remarcabilul echilibru cu care Biserica intelege teologic si experiaza liturgic prezenta simultana a Fiului si Duhului in toate. Fiul si Duhul Se arata cu totul inseparabili; lucrarea lui Hristos e facuta cu putinta de Duhul Sfant Care-L intrupeaza, calauzeste fiecare pas al vietii si al lucrarii Lui omenesti, si Il scoala din morti (Rm 8, 11). Dupa care Duhul e revarsat asupra Bisericii prin Fiul (In 15, 26; 16,7; 20,22). Aceasta perspectiva e minunat rezumata in raspunsul ortodox dat in veacul XIII adeptilor adaosului latin Filioque: Duhul purcede de la Tatal si odihneste in Fiul, si „straluceste” de la Fiul Tatalui. Nasterea Fiului si purcederea Duhului Sfant nu sunt doua „acte” secventiale — ele sunt simultane si interioare unul altuia. Astfel, teologia ortodoxa invata ca unitatea Sfintei Treimi e simultan fiintiala (Duhul fiind „deofiinta” cu Tatal si Fiul) si personala (fiecare din Persoanele Divine cunoscand-o pe cealalta din Ea Insasi, intr-o intrepatrundere reciproca vesnica, sau prin ceea ce Parintii numesc „perihoreza“).
Frumosul echilibru al gandirii trinitare ortodoxe are implicatii imense pentru intreaga cultura a Bisericii Ortodoxe in toate manifestarile ei: ecleziologice, liturgice, ascetice, artistice etc. Ramanem simultan ierarhici si harismatici pentru ca fiecare din Tainele noastre sunt savarsite de Hristos Insusi prin preotul insotit de credinciosi prin invocarea Duhului Sfant. Duhul Sfant Insusi e atat izvorul ordinii ierarhice, cat si al harismei profetice. Aceste doua aspecte ale Bisericii coexista intr-un mod pe care l-am putea numi chalcedonian („necontopit, neschimbat, neimpartit, nedespartit“). Astfel, in Biserica Ortodoxa fiecare duminica nu e numai o praznuire a Invierii (o impartasire de prezenta jertfita si slavita a lui Hristos in Euharistie), ci si o noua Cincizecime, Duhul fiind chemat sa vina nu numai asupra darurilor oferite, ci si asupra tuturor celor prezenti.
Multe imagini au fost folosite in Sfintele Scripturi pentru Duhul Sfant: vant, mir, apa si foc. Duhul Sfant e o Persoana divina libera, curatitoare si transformatoare. Mai mult decat toate El e „Foc din Foc“. Intr-un act divin unic El coboara in ziua Cincizecimii ca vant si foc pentru a intemeia Biserica. Focul da lumina, caldura si energie transformatoare. Biserica si fiecare crestin traiesc prin aceasta caldura si energie interioara care e Duhul Sfant. El e izvorul tuturor darurilor (1 Co 12) si, dandu-ne aceste daruri, ca sa le folosim pentru ceilalti, El „tine la un loc tot asezamantul Bisericii“. Suntem un Trup al lui Hristos, pentru ca avem un Duh, Duhul Bisericii (Rm 8,9), Sfantul Duh.
Persoana Duhului Sfant e tainica. Duhul Il reveleaza pe Fiul, Fiul ni-L aduce pe Tatal, dar Duhul Insusi nu Se reveleaza niciodata. Sfantul Grigorie Teologul remarca faptul ca Tatal S-a descoperit in Vechiul Testament, Fiul in cel Nou, dar revelarea deplina a Duhului va avea loc numai in viata viitoare. Dar o putem pregusta inca in aceasta viata. E ceea ce au facut sfintii. Duhul „odihneste in sfinti” prin har asa cum odihneste in Fiul prin fire sau natura. Scopul nostru, al crestinilor, e sa devenim una cu Hristos si prin aceasta „temple ale Duhului Sfant“, cum spune sfantul Pavel (1 Co 3,16) si invata sfantul Serafim din Sarov. Duhul ni-L aduce atunci pe Tatal ca unor fii adoptivi, ba chiar se roaga pentru noi: „Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspine negraite“ (Rm 8,26). Cu alte cuvinte, mantuirea in Ortodoxie e pur si simplu o intrare in viata Sfintei Treimi in pozitia de fii adoptivi: Duhul ne e trimis de Tatal, odihneste in noi si ne duce inapoi la Tatal.
Invocarea constanta a Duhului Sfant in Biserica Ortodoxa ne invata ca prezenta Sa nu e una automata, ci cere o innoire continua prin rugaciune si lupta curatirii de sine. Prezenta Sa e simtita in acele biserici unde credinciosii se straduiesc sa vorbeasca cu Dumnezeu, lupta sa-L cunoasca, sa-I urmeze poruncile in toate lucrurile si s-au angajat cu hotarare sa duca ei insisi o viata in Hristos in asceza si rugaciune. In astfel de locuri, credinciosii „coboara” Duhul in mijlocul lor „luand asupra” lor crucile lor. El „vine” acolo unde e chemat si „salasluieste” acolo unde e binevenit. Energia si prezenta Lui devin atunci evidente: biserica infloreste cu bucurie, entuziasm smerit si iubire. Sfintenia si prezenta Sa din alta lume sunt simtite concret. Provocarea noastra e sa-I ascultam glasul bland in inimile noastre tot timpul si in orice imprejurare, fara gres. Acest lucru incepe luand in serios cuvintele rugaciunii “Imparate ceresc”: Vino si Te salasluieste la noi!
(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)
Legaturi:
- Pogorarea Duhului Sfant, ziua de nastere a Bisericii: “VINO, MANGAIETORULE!”
- Predica Sfantului Luca al Crimeei pentru ZIUA CINCIZECIMII (RUSALII): „IMPARATE CERESC, MANGAIETORULE…”. Unde (nu) locuieste Sfantul Duh?
- Predicile Sfantului Inochentie al Penzei la Rusalii: DUHUL SFANT – SINGURA PUTERE SI SINGURA BOGATIE ADEVARATA A OMULUI. Lupta cu duhurile rautatii
- CINCIZECIMEA – POGORAREA SFANTULUI DUH. Talcuirea Mitropolitului Hierotheos Vlachos. “Este fiu al lui Dumnezeu numai cel ce Il are in el pe Duhul Sfant”
***
- Pogorarea Duhului Sfant – taina esentiala a vietii noastre. FARA PLANS SI FARA IUBIRE NIMENI SA NU SE AMAGEASCA, NU VA DOBANDI HAINA DUHULUI!
- Cuvant patrunzator al IPS Teofan, de Rusalii (VIDEO): PRETENTIA SUPERIORITATII, DUHUL VICLENIEI SI JUDECATA APROAPELUI – PIEDICI SIGURE IN CALEA DUHULUI SFANT
- DUHUL ADEVARULUI SI AL IUBIRII, Duhul lui Dumnezeu, Care Se roaga in noi si ne calauzeste tainic “la pamantul dreptatii”. STIM AI CARUI DUH SUNTEM?
- “Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”
- Sfantul Ioan de Kronstadt: CE INSEAMNA BISERICA SI HARUL? CUM NE FOLOSIM DE ELE PENTRU MANTUIREA NOASTRA? “… Pe cand noi ce facem? Dormitam si dormim! Uimitoare este nepasarea noastra, lenevia noastra”
- POGORAREA SFANTULUI DUH. Predica Sfantul Teofan Zavoratul. “Au nu stiti ca biserica a lui Dumnezeu sunteti si Duhul lui Dumnezeu traieste intru voi?”
- Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii
- STARETUL MELHISEDEC DE LA LUPSA – CONFERINTA DE LA BUCURESTI (audio si text): Se poate obisnui omul cu Duhul Sfant? Chemarea la adanc si agonia lumii
- GUSTUL SI MIREASMA LUI DUMNEZEU. Parintele Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa) – raspunsuri de folos (2) din conferinta ASCOR Bucuresti, martie 2012
- CUVINTE TARI ALE PARINTELUI COMAN LA CINCIZECIME: “Cine crede ca trebuie sa faca biserici mari pentru a-L face vizibil pe Dumnezeu se amageste!”
- SFANTUL SILUAN ATHONITUL: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”
- Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA!
- PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea”
- SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE!
- Daca exista controverse in Ortodoxie, unde este ultimul cuvant?
***
- Parintele Arsenie Muscalu: CE ESTE VIATA IN BISERICA?
- Parintele Arsenie Muscalu: Viata in Biserica: “FOC AM VENIT SA ARUNC PE PAMANT!”
- SALVAREA ORTODOCSILOR DE ASTAZI (II) – un articol mai vechi, bine de recitit. CE ESTE SI CE NU ESTE BISERICA?
- Sf. Iustin Popovici: BISERICA ORTODOXA CA CINCIZECIME CONTINUA
Da…trebuie luat in SERIOS ceea ce citesti (de obicei, mecanic – datorita obisnuintei, pentru a trece mai repede la ceea ce pare mai important – acatist, paraclis) cand de fapt, rolul Rugaciunilor Incepatoare este hotarator prin invocarea Duhului Sfant Mangaietorului spre a se slaslui in noi si care face/va face ca rugaciunea sa fie spre folos sufletesc, prin mintea neraspandita si nemurdarita de imagini, ganduri/griji lumesti ori, chiar de hula (care este adusa de nichipercea)!
Interesanta explicatia referitoare la legatura nemijlocita dintre Cruce si venirea Sf.Duh cand, fie este trimis mai intai Duhul, ca sa dea putere sufletului prin venirea peste el a Crucii, fie este trimisa mai intai, Crucea necazurilor/grijilor care, daca este purtata cu barbatie si nedejde – te invredniceste de purtarea cu usurinta a ei, datorita Sf.Duh adaugandu-ti apoi – Har dupa Har…mirand pe cei din jur (impreuna-patimitori cu tine sau nu) dar dand de gandit unora, pe altii – miscandu-i sufleteste spre Dumnezeu, altora – rusinandu-i pentru putina credinta sau necredinta, de care dau dovada!
Bine…din argumentele citite care au o inraurire logica, pare simplu si justificat, intelegand Crucea, in practica – insa – pare greu datorita sentimentului acut de nedreptate si-atunci, sufletul se impotriveste, carteste, se zbate sa scape!
Iar daca scaparea dintr-o situatie grea, nu vine nici de la oameni iar de la Dumnezeu intarzie sa apara, Crucea o poti simtii in toata adancimea si-n toata puterea ei, pentru ca sfasaie si trupul (daca este bolnav) si sufletul, care se scarbeste….intotdeauna am spus ca Crucea este fie spre mantuire, fie spre osanda – depinde de taria sufleteasca a fiecaruia si de rabdare…
Este ciudat, insa – cum de oamenii nu asculta decat de Glasul mai aspru al Dreptatii lui Dumnezeu prin Crucea necazurilor, bolilor, razboaielor, cutremurelor!
Mila Sa aratandu-se tocmai prin trimiterea Crucii peste ei, ca sa-i mai potoleasca, sa-i linisteasca din partea asta rea/grea a patimilor, rautatilor…
Eu privesc la TOT ce se intampla/s-a intamplat RAU in lume, ca un dialog intre om si Dumnezeu care este totodata nevazut (din partea lui Dumnezeu) si vazut, palpabil (prin venirea puhoaielor de probleme de tot felul si-a neamurilor peste noi); DACA noi – am asculta de Dumnezeu si de poruncile Sale intotdeauna, am (re)aduce Raiul pe Pamant, asa…numai foc, pucioasa si Iad!
Spunea Sf.Nicolae Velimirovici ca razboiul este prea serios ca sa fie facut de om, este ingaduit de Dumnezeu pentru ale noastre pacate!
La fel si cutremurele – nu sunt ‘datorate’ placilor tectonice care se aseaza/reaseaza ci, datorita molimei spirituale din om pe care nu o mai suporta nici Pamantul, privind si Dumnezeu spre el, de ”se cutremura”- la propriu, pentru a trezi (la figurat) pe cei ce-l locuiesc pe el.