“Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…”

10-03-2014 Sublinieri

margarita-ioana-vulcanescu

“… Pe de alta parte, gazetele publica articole pe care ti-e rusine sa le citesti. Ti-e rusine ca sunt oameni care le pot scrie. Si inca romani, si inca in numele iubirii de patrie, al cinstei, al binelui. Nici ele nu pot da alt rod decat vulgaritatea si rautatea grosolana. Dar, de buna seama, traim in revolutie. Oamenii de rand, cu suflete de rand, prind glas. Ura adunata in tacere tasneste, scuipa si se revarsa, cumplita”.

image-2012-06-27-12628996-70-bucuresti-28-iunie-1940

Toamna anului 1940: inceputul razboiului mondial si al sfarsitului Romaniei Mari, al Romaniei interbelice. Au loc pierderi teritoriale grave si o schimbare de regim: dictatura lui Carol al II-lea se prabuseste, fiind inlocuita de o alta, militara. Randurile de mai jos reflecta trairile starnite de acele evenimente tragice si de prefacerile prin care trecea societatea romaneasca in sufletul Margaritei-Ioana Vulcanescu (1897-1987), cea de-a doua sotie a lui Mircea Vulcanescu. Reflectii amare si, ne temem, mult prea valabile si astazi, in 2014, cand, fie ca vedem, fie ca nu dorim sa vedem, iata, din nou, si razboiul este la usi, si natia romaneasca parca nu mai exista”. Dar mai grav chiar de atat, cand omenia este ucisa si cand pretutindeni domneste tot mai mult neindurarea”, ura revarsata in numele unui nou duh – zis “justitiar”, in fapt doar “militienesc” – al “revolutiei”, care lichideaza sau reduce la tacere pe toti acei oameni ai “lumii vechi” care refuza sa se alinieze si sa se reeduce benevol ordinelor noilor stapani. Si cand nu e deloc, dar deloc departe nici “sangele care sa curga din belsug“. Da, sangele lui Abel, ucis de fratele sau. Semintele au fost semanate deja, iar acum toate conditiile par sa se fi copt… Sa cadem deci si noi in genunchi inca de acum!

Jurnal – 10 septembrie – 6 octombrie 1940

Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata. Cauti sa te-ntorci incotrova si sa gasesti o cale dreapta, si vezi ca nu e. Uite, ai vrea sa zici: aici e lucru curat, intreg, nepatat – si nu e. Aci e curaj, uitare de sine, jertfa deplina, si n-o gasesti. Aci e maretie, gand nobil si bun, crestinesc, adanca omenie, dar peste tot raul s-a amestecat cu binele, oameni rai si marunti stau alaturi de cei buni si mari.

Si parca nici sufletele bune n-au scapat de umbrele raului si ale micimii ce s-au strecurat in ele. As vrea sa deslusesc binele, sa dau la o parte raul, si pretutindeni le gasesc strans imbinate. Desigur, e o nebunie sa vrei sa le desparti. Numai la sfarsitul vremurilor se va alege graul de neghina. Noi, aci, nu putem. Iata, tara noastra traieste vremuri grele. Ni se luara Basarabia si Bucovina, ni se lua jumatate din Ardeal, ni se lua Cadrilaterul. Si, de necaz, de durere, nu stia cedarea-basarabiei-40lumea incotro. Si-atunci il daduram pe Rege jos de pe tron si-l goniram din tara – de ce nu s-a facut asta mai devreme? – si deodata toata tara incepu sa rada, si sa cante, si sa se bucure, de parc-ar fi fost mare sarbatoare, de parca nu ni s-ar fi rapit o treime din ea, de parca n-ar fi ramas mii si mii de oameni pe drumuri, fara casa, fara slujba, fara pamant, dezlipiti de mosia lor ori straini in tara lor! Ciudat cum un popor intreg poate fi dus ca un copil! […]

Desigur, daca Regele ar fi avut noroc, el s-ar fi inconjurat de oameni care l-ar fi sfatuit sa se poarte altfel cu Tara noastra. Dar nu s-a inconjurat de sfetnici, ci de slugi lingusitoare din care a facut ce a vrut si care au tremurat, si care au ascultat. De ce au tremurat? De frica ori de placere, ori de ambitie si de iubire de bani si de mariri – nu stiu. Dar, de buna seama, au tremurat si, mai ales, au ascultat si n-au indraznit sa spuna adevarul sau sa dea un sfat bun. Poate ca nici nu stiau sa-l dea? Poate ca, in clipa cand auzeau glasul regesc toate gandurile celelalte zburau din capul lor? […]

Incetul cu incetul, lipsa masurii, a simtului proportiilor, desertaciunea, capriciile si, in sfarsit, tirania au indepartat de el [de Regele Carol al II-lea – n.n.] inima celor care-l primisera cu atata avant si cu nemasurata incredere. Si inca, daca ambitia din care pornira atatea rele l-ar fi facut sa se impotriveasca cedarii teritoriilor romanesti! Dac-ar fi tinut cu orice pret la stralucirea Coroanei, la Tara din care-si tragea fala, cine s-ar mai fi gandit sa nu-i fie supus? Dar si aci a dat gres. Cu sau fara voia lui, nu stiu, dar sub domnia lui, cand isi luase toate raspunderile impunand tacere oricarui glas ce ar fi indraznit sa se ridice impotriva dorintelor sale, o treime din Tara a fost instrainata. Ingroziti de pedepsele aspre, de neindurarea ce domnea, de sangele care cursese din belsug, romanii au tacut.

carol IINimeni n-a indraznit sa protesteze impotriva luarii Basarabiei si Bucovinei. Nici nu s-a stiut ce se pregatea, ce se hotara in tacere. Natia romaneasca parca nu mai exista. Tin minte ce rusine mi-a fost de-atunci incoace ca natiunea mea e atat de nevrednica, atat de slaba, lipsita de vlaga si de barbatie, incat nicaieri n-a indraznit nimeni sa protesteze. […] Noua nu ni se auzea glasul, caci trebuia sa stam cuminti, inspaimantati, pentru ca cei care indraznisera sa aiba o parere a lor, alta decat cea a Regelui, fusesera omorati si tarati in strada precum cei din urma ticalosi. Ce zic? Chiar cei mai nemernici au dreptul, cand ies din viata asta, la rugaciune. Acelora li se luase si dreptul asta. […]

Cei ce erau ieri in inchisori sunt azi mari si tari, iar inchisorile nu raman goale, ci se umplu de puternicii de ieri. Multa vreme si multa putere sufleteasca se pierd cu razbunarile. Razbunarea nu e nici folositoare, nici rodnica – adica rodul ei e raul. Si, mai ales, nu e crestineasca.

Pe de alta parte, gazetele publica articole pe care ti-e rusine sa le citesti. Ti-e rusine ca sunt oameni care le pot scrie. Si inca romani, si inca in numele iubirii de patrie, al cinstei, al binelui. Nici ele nu pot da alt rod decat vulgaritatea si rautatea grosolana. Dar, de buna seama, traim in revolutie. Oamenii de rand, cu suflete de rand, prind glas. Ura adunata in tacere tasneste, scuipa si se revarsa, cumplita.

In poporul nostru, ciudat, e multa noblete. taranimea ramasa langa pamant o vadeste. Ea tace sau, cand vorbeste, nu pierde vremea in ocari desarte, e simpla si reculeasa. Cei ce margarita-ioana-v2scriu au uitat reculegerea si simplitatea. Trebuie sa umple hartie si au nevoie de vorbe multe, si nu le gasesc totdeauna pe cele mai inalte si mai alese. Ti-e mila de poporul care ii citeste si poate crede in ei pentru ca i se pare ca, tiparit, cuvantul are mai multa autoritate decat gandul si simtirea. […]

Nu inteleg dragostea nebuna pentru nemti in numele patriotismului si pentru binele Tarii. Am auzit adesea legionari zicand ca, mai bine decat dezordinea de acum, sa fim sub stapanire nemteasca. Sa ne fereasca Dumnezeu! Mai bine dezordinea noastra, decat ordinea strainilor. […]

Mi-aduc aminte de multe ori ca, pana acum douazeci si cinci de ani, si-apoi din nou dupa razboiul cel mare, pana acum vreo sase ani, nu m-as fi gandit deloc sa traiesc vremuri ca acum. […] Pe-atunci eram “Romania Mica”, ce avea o cu totul alta viata decat cea dupa razboi. Dupa razboi (primul razboi mondial – n.n.), si oamenii, si lucrurile, si obiceiurile s-au schimbat. Intre cele doua perioade: cea dinainte si cea dupa razboi – care a durat douazeci de ani – cea dinainte de razboi e mult mai aproape de mine, mai intima, mai calda, e unita cu copilaria mea. […] Traditiile au pierit (ceea ce oficial s-a numit traditie a fost fals si conventional), obiceiurile s-au schimbat, limba romaneasca insasi s-a stricat. Tara noastra, crescuta si imbogatita, seamana grozav cu un parvenit care a uitat de tot ce e adevarat al lui si nu mai are alta grija decat sa para maret si sa se trufeasca cu bogatia lui. Cu Desteapta-te romane (dupa fuga regelui Carol al II-lea si schimbarea regimului sau, imnul de stat a fost schimbat cu Desteapta-te romane – n.n.) am regasit deodata Romania de altadata, mai mica, mai nevoiasa, cu griji, cu nadejdi, cu un prilej de smerenie si de rugaciune catre Dumnezeu, cu un scop pentru care sa stea mereu treaza si sa lupte. […]

margarita-ioana-mircea-vCand a venit saptamana trecuta, Mircea (Vulcanescu) mi-a spus prin ce zile amarate a trecut cand a stiut ca dadeam o parte din Ardeal. “Nu stiu ce vor fi facut altii, dar stiu ca eu nu meritam asta – ca o viata intreaga am muncit cinstit, zi si noapte, ca sa fiu cat mai de folos tarii mele – si cred c-asa trebie sa fi fost multi” … si cand i-am spus, “dar acum o sa fie din nou un scop pentru care sa luptam”, mi-a raspuns – dar nu aveam scop? Scopul nostru era un tip de om ce trebuia realizat, tipul Romanului, un ideal omenesc”…

Toamna asta e de o frumusete negraita. E cald si senin. E atata liniste in aer, ca nu-ti vine sa te mai gandesti la toate relele ce se petrec si sa mai crezi in ele. Doamne, Doamne! cand va veni oare linistea asta si in sufletele oamenilor? Eu cred ca in toate imprejurarile astea a fost si e ceva care ii depaseste. O inraurire cosmica. Atatea rascoale, atatea razboaie, atatea rele peste tot pamantul au fost facute pentru ca un vant de nebunie si de neliniste a trecut prin lume. […]

In vremuri de pace ne-am zbuciumat pentru multe lucruri, mult si degeaba; n-a fost lucru temeinic, ci numai iluzia lui. Din Transilvania vin vesti ingrozitoare de prigoana a romanilor de catre unguri. Sangele hunilor s-a desteptat in vecinii nostri pentru care, ciudat lucru, eu n-am simtit pana acum nici ura, nici macar antipatie. […]  Germanii ne-au ocupat tara. Pe ei n-am putut sa-i sufar, nici nu-i puteam suferi de cand eram mica, nu prea stiu bine de ce: cred ca pentru ca ii iubeam pe francezi. […]

Am mers sa iau ceaiul cu Olga Seligmann. Nu e oportun sa mergi la ovrei, dar sunt certata cu oportunismul si sunt mai amabila acum ca altadata cu ovreii, pentru ca ii stiu prigoniti si speriati. Bineinteles, multi dintre ei au facut mult rau, dar cum sa alegi binele din rau? In sfarsit, soarta acum e impotriva lor, noi, oamenii, putem sa incercam sa-i mangaiem putin. […]

Omul pare ca nu mai conteaza si nici meseria pe care o face nu mai conteaza. O amestecatura, un haos, o indiscretie cumplita, o intimidare in fata oricarei porunci venita de mai sus. Sub celalalt regim (carlist- n.n.) te gandeai ca asa s-au croit lucrurile, ca un capriciu orb domneste peste tot si ca trebuie sa-i asculti in aparenta pe nebuni, adunandu-te in tine si ramanand acolo tu insati. Dar acum, asa par a se fi obisnuit oamenii cu felul asta de a proceda, incat isi pierd capul in fata celei dintai hotarari venite de la mai-mari. Nicio judecata, nicio critica, niciun pic de bun simt. De atata vreme imi dau seama ca ne mai trebuiesc vreo doua-trei sute de ani ca sa mai crestem. Suntem inca prea mici, prea copii cu pretentii de oameni mari si mi se pare nici nu stim ce inseamna a fi “om”. […]

Ciudata mentalitate au si romanii! […] Unde este omenia romaneasca? De ce ne pierdem capul asa repede? De ce nu ne trezim? Sa fim iarasi cuminti si blanzi ca mai-nainte. E drept ca pamantul intreg a innebunit parca; e drept ca e de mirare c-am trecut printr-o revolutie (sfarsitul regimului carlist – n.n.) cu atata liniste… tot ne-a mai ramas cumintenia, sa multumim lui Dumnezeu! Dar, de ce cativa se dedau la acte in care nu gasesti nici intelepciune, nici dibacie, nici omenie?

Margarita-Ioana Vulcanescu, Memorii – Jurnal, vol. I, Editie ingrijita de Mariuca Vulcanescu, Editura Vitruviu, Bucuresti, 2013, pp. 529 – 561

Margarita-Ioana-Vulcanescu__Memorii-vol-I-Jurnal-130

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

1. SPECIAL, Meditatii duhovnicesti, Mircea Vulcanescu, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la ““Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…”

  1. da, cutremurătoare radiografie a prezentului de atunci și de acum. Și în subsidiar.. ce oameni frumoși dă neamul acesta!

  2. S’a subţiat puterea nopţii
    Și încurând, o nouă zi,
    Va umple totul cu lumina-i
    (Când soarele va răsări).

    Pământul adormit o simte
    Și se deșteaptă să privească,
    Cum îl îmbracă (iar) lumina,
    În mantia-i dumnezeiască.

    Un foc divin aprinde cerul
    Și întunericul răpus,
    Se scurge, subţiat de raze
    (Și de puteri), către apus.

    Codrii treziţi, își strâng alene,
    Plapuma pâclei străvezii,
    Ce’alunecă ușor pe câmpuri,
    In cântecul de coocârlii.

    Viaţa-și reia activitatea
    (Și către sfânt și spre frumos
    Și spre păcat și nimicire
    Și spre’ntunericul de jos).

    O nouă zi. O nouă șansă.
    Incă un pas va fi făcut,
    (De fiecare), spre acelea
    Ce le iubim și le’am crezut.

  3. Ați subliniat, dar reiau
    “Să ne ferească Dumnezeu!. Mai bine dezordinea noastră, Decât ordinea străinilor.”
    Aş scrie acestea pe frontispiciul palatelor, preşedintelui, parlamentului, guvenului ….

  4. Pingback: “ROMÂNIA SUB ASEDIU” – disparitia Romaniei prin VANZAREA PAMANTURILOR si PADURILOR (reportaj video “In Premiera”): “E un mare pericol! Ne pierdem incet teritoriul tarii!”; “Voi aveti padure ieftina si guver
  5. Se mai gaseste in librarii? SI daca da in care?….daca aveti idee.

    “Mai bine dezordinea noastra, decat ordinea strainilor” Capitala observatie!!Si care este dovedita corecta pas cu pas “as we speak”. Pentru ca dezasamblarea unei intregi tari, ca a noastra acum, a sistemului de educatie, de santate, de pensii, a economiei, vinzarea pamintului, distrugerea micilor gospadarii a ultimilor ramasite din ele adica, atacul sistematic impotriva ultimilor bastioane ale identitatii nationale, spirituale, nu se putea face atit de sistematic, de implacabil si de complet sub o dominatie formata strict din lichelele romanesti. Nu lichelele locale, romanesti sint cele care pot sa distruga atit de complet si total un intreg popor. Ci combinatia dintre mintile organizate si sistematice din afara si servilismul fara limita al tadatorilor din interior.

    Impresionante fotografiile cuoamenii ingenunchiati in plina strada si rugindu-se. Asta nu se va mai intimpla acum cind va veni momentul, foarte curind.

    MIrcea Vulcanescu pare sa fi avut o sotie si niste fete demne de el!

  6. Cartea pare foarte interesanta ! Multumim Razboi intru cuvant pentru acest fragment !

  7. Pingback: George Friedman, “analistul CIA”, ne “linisteste” din nou: “NU VA EXISTA O INTERVENTIE NATO SAU SUA IN CAZ DE INVAZIE RUSEASCA”. Strategia SUA pentru Europa Centrala si de Rasarit si cum putem retrai o DRAMA ISTORICA -
  8. Pingback: RUGACIUNE UMILITA a Fericitului Filotei Zervakos in vreme de primejdie a NAVALIRII ALTOR NEAMURI ASUPRA NOASTRA si a INCEPUTULUI RAZBOIULUI -
  9. Pingback: ROMANIA ARE DUSMANI OBIECTIVI SI PRIETENI IMAGINARI. Mircea Platon despre mitul Romaniei “tradatoare”, marginalitate si statut periferic - Recomandari
  10. Pingback: Poetul profetic DANIEL TURCEA – de 35 de ani in Lumina: “AI SA TRAIESTI VREMURI CAND VEI VEDEA LA TOT PASUL NESIMTIREA SI LIPSA PUDORII, cand orice urma de sentiment uman va disparea de la unii cu desavarsire…” -
  11. Pingback: TRĂIM SFÂRȘITUL ROMÂNIEI? - Recomandari
  12. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  13. Pingback: Margarita Ioana Vulcanescu: PAGINI INEDITE DE JURNAL din timpul PRIMULUI RAZBOI MONDIAL: “La ce a folosit atata sange varsat in zadar? Mi-e necaz pe lasii, pe miseii care s-au vandut si pe ei, si-au vandut si cuvantul, si Tara” -
  14. Pingback: IN MIJLOCUL DURERII. ”Traise cu gandul de a se jertfi”. EVOCARI INEDITE DESPRE FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU († 28 octombrie 1952) -
  15. Pingback: MIRCEA VULCANESCU despre ROSTURILE ADANCI ALE EDUCATIEI. De ce sistemul american este acelasi cu cel sovietic si care ar fi misiunea unei SCOLI ROMANESTI? “Fericirea o fagaduiau Principatelor Române strainii, cand voiau sa le ocupe” - Recoman
  16. Pingback: TATAL MEU, MIRCEA VULCANESCU. Amintirile si confesiunile Doamnei MARIUCA VULCANESCU pentru “Familia ortodoxa”: “Pentru mine, temnita a fost un fel de cinste. Intotdeauna, in orice situatie am fost, am incercat sa vad partea luminoasa a l
  17. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” | Cuvântul Ortodox
  18. ciudat… atunci, ca si acum: aceleasi slabiciuni care ne macina si de care se gasesc intotdeauna, neintarziat, profitori perfect organizati care sa le speculeze.

    oarecum off-topic, mi s-a parut interesant si practic pt cei care au copii:

    http://www.msn.com/en-us/lifestyle/parenting/7-tips-for-talking-to-your-kids-about-tragedy/ss-BBnadKy?ocid=UP97DHP#image=1

    Macar de-acum incolo sa ii invatam pe copii adevarata solidaritate, ca prea le merge astora ca-n branza.

  19. Pingback: PAGINI INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU DIN JURNALUL SOTIEI SALE, MARGARITA. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate