AVEM VOIE SA-I BLESTEMAM PE DUSMANII CREDINTEI? Sunt injuraturile sau pomenirile celui rau un pacat mic? Cum ajungem sa hulim fara sa ne dam seama?
BLESTEMUL CEL NESOCOTIT ŞI CHEMAREA CELUI RĂU
de Sfantul Ioan Iacob de la Neamt
Talcul unei vedenii a Sfantului Apostol Carp (26 mai):
“Loveşte-Mă acum pe mine, că iarăşi Eu sunt gata ca să pătimesc de multe ori pentru mântuirea oamenilor…”
“Şi au iubit blestemul, şi-i va veni lui,
Şi nu au voit blagoslovenia şi se va depărta de dânsul”.
Psalmul 108
Sfântul Macarie Egipteanul spune că oastea demonilor este alcătuită din două cete mari:
I. Una este ceata vrăjmaşilor cari luptă pe oameni cu patimile şi cu poftele cele rele şi
II. Alta este ceata “boierilor” cari aruncă pe oameni în tot felul de eresuri, în blestemuri, hule şi înşelăciuni.
Mulţi dintre creştini au obiceiul să blesteme pe alţi la mânie sau să se blesteme pe ei singuri. Socotind noi mai bine, vom vedea că cele mai multe blestemuri sunt hule. La fel şi înjurăturile sunt hule. Deşi nu sunt toate hule împotriva Duhului Sfânt, dar nu sunt scutite de osândă. Orice cuvânt greu, care se atinge de numele lui Dumnezeu, de lucrurile cele sfinte sau de mântuirea sufletului este socotită ca o hulă împotriva Duhului Sfânt. Iar hula este un păcat de moarte.
Poate unii nu hulesc pe Dumnezeu şi nici lucrurile sfinte, dar au obiceiul să cheme pe vrăjmaşul diavol, ca să-l ia pe cutare sau cutare (atunci când se mânie).
Ei nu socot aceasta un păcat, ci dimpotrivă, mulţi o folosesc în chip de glumă.
Dar oare vrăjitorii cei lepădaţi de Dumnezeu nu fac şi ei la fel? Căci doară şi ei cheamă îngerii întunericului ca să le împlinească voile lor şi nu cheamă niciodată pe Dumnezeu.
O, iubite frate creştine, oare îţi dai seama că chemând tu pe “cel rău” spre răzbunare (împotriva fratelui tău) prin aceasta nesocoteşti pe Dumnezeu şi faci mare bucurie vrăjmaşului celui nevăzut.
Se bucură vicleanul când îl pomeneşti la mânie, iar răzbunarea pe care o ceri de la el, o socoteşte ca o mare cinste. Flutură din coadă urâtul, când vede că tu la mânie nu-l treci cu vederea, ci îl chemi în ajutor.
Sfântul Pavel ne învaţă, zicând: “Pomeneşte pe Iisus Hristos!”, iar tu când te mânii pomeneşti pe vrăjmaşul (cerând să-ţi facă răzbunare).
În altă parte Sf. Apostol Pavel ne porunceşte zicând: “Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!” (Vezi Romani 12, 14), iar Domnul la Sfânta Evanghelie ne învaţă nu numai ca să nu blestemăm, ci chiar să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă pe noi.
Ca să înţelegeţi cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu, voi aduce de faţă povestirea înfricoşată, care se cuprinde în Scrisoarea Sfinţitului Mucenic Dionisie Areopagitul, trimisă către fericitul Dimofil.
Sfântul Dionisie Areopagitul a trăit în vremea Sfinţilor Apostoli, a fost răpit pe nori de la Atena, la Ghetsimani, pentru a fi de faţă la înmormântarea Maicii Domnului. S-a săvârşit ca mucenic la anul 96 în cetatea Parisului (care se chema Luteţia pe vremea aceea).
În scrisoarea lui către Dimofil, spune că mergând el, odată, în insula Creta, a fost găzduit de Sf. Apostol Carp (unul din cei 70 de Apostoli).
Acesta i-a povestit cum a avut el o mare supărare, din cauza unui Elin (adică necredincios), care înşelase pe un creştin ca să-şi lepede Sfânta Credinţă şi să primească înşelăciune idolească.
Atunci dumnezeiescul Carp, fiind copleşit de multă întristare nu şi-a dat bine seama ce face. Căci el, în loc să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea celui pierdut, precum şi pentru luminarea păgânului, s-a lăsat biruit de mânie şi de amărăciune împotriva acestor doi ticăloşi. Fiind seară, a adormit Sfântul cu duhul tulburat şi cu inima plină de mânie. La miezul nopţii s-a sculat la rugăciune ca de obicei. În vremea rugăciunii avea inima amărâtă de întristare, ceea ce nu se cuvenea unui slujitor şi ucenic al lui Hristos.
În starea aceasta de turburare zicea în mintea lui că nu merită să mai trăiască acei oameni fără Dumnezeu, care duc în rătăcire pe alţii. Cugetând el acestea, se ruga lui Dumnezeu ca să-i lovească cu trăznet pe amândoi ticăloşii.
Îndată ce a cugetat aceasta, i se părea că se cutremură locul unde se afla, iar cerul s-a deschis. Prin o deschizătură a cerului a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos împreună cu negrăită mulţime de îngeri, cari erau în chip de oameni.
Văzând aceasta, Fericitul Carp, se mira foarte mult şi uitându-se apoi în jos, a văzut temelia casei desfăcută în două şi s-a arătat acolo o prăpastie adâncă şi prea întunecoasă. Iar la marginea prăpastiei a văzut pe cei doi oameni pe care îi blestemase, fiind cuprinşi de frică şi cutremur mare. De frica lor cea mare le tremurau picioarele şi neputând a se stăpâni, erau gata să cadă în prăpastie. Din fundul gropii vedea Fericitul Carp cum se ridicau şerpii, cari se agăţau de picioarele lor. Acum îi vedea că fluieră, acum îi vedea cum îi muşcă de picioare, trăgându-i în groapă. Deci se vedeau sărmanii că sunt gata să cadă de silă în prăpastie.
În vremea aceasta Fericitul Carp nu mai vroia ca să privească în sus, către Domnul, ci se necăjea cu mintea pentru ce nu cad mai repede în prăpastie ticăloşii aceia. Căuta chiar de multe ori ca să-i împingă singur în groapă. Dar neputând să-i arunce, se întrista şi blestema.
La urmă s-a uitat în sus şi a văzut ca şi mai înainte cerurile deschise, iar pe Domnul L-a văzut cum I s-a făcut milă de cei doi osândiţi, cari se primejduiau şi sculându-se Domnul de pe tronul Său, s-a apropiat de ei şi le întindea mâna ca să-i scape. Împreună cu Domnul se sârguiau şi Sfintii Îngeri ca să scape din primejdie pe cei doi oameni.
Cum şedea Domnul cu mâna întinsă spre oameni, a rostit către Fericitul Carp aceste cuvinte:
“Loveşte-Mă acum pe mine, că iarăşi Eu sunt gata ca să pătimesc de multe ori pentru mântuirea oamenilor. Şi plăcut îmi este ca să pătimesc iarăşi şi să mor pentru aceştia, ca să nu se osândească, chiar dacă alţi oameni nu sunt vinovaţi (ca să mă răstignesc pentru ei). Însă gândeşte-te bine dacă îţi convine oare şi ţie ca să schimbi prietenia cea cu Dumnezeu şi cu Îngerii cei buni şi să primeşti în schimb pe cea de-a pururea prietenie cu şerpii şi cu demonii!” (Vezi Sinaxarul cel mare, la 3 Octombrie, Viaţa Sf. Sfinţit Dionisie Areopagitul).
Atunci a cunoscut Sf. Carp că nu este plăcută lui Dumnezeu mânia cea fără socoteală.
Vedenia aceasta a Sf. Carp este şi pentru noi ca o lecţie, în vreme când ne luptă gândul ca să blestemăm.
Sf. Apostol Carp a blestemat pe cei doi necredincioşi, din râvna lui cea mare pentru Sfânta Credinţă, dar cu toate acestea vedem că Domnul s-a scârbit şi l-a mustrat.
Iar tu, creştine, când rosteşti blesteme asupra fratelui celui de o credinţă cu tine, pentru lucruri trecătoare (iar nu râvnă pentru credinţă), oare ce fel de răspuns vei da înaintea lui Dumnezeu?
“Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!” strigă mereu Sf. Apostol Pavel, iar tu pentru toată nimica arunci blesteme asupra fratelui tău? Nu te gândeşti că pe acela pe care tu îl dai răului sau morţii, pe acela l-a răscumpărat Domnul cu Patima Sa, scoţându-l din ghearele morţii şi din robia celui rău?
În toată viaţa Lui de pe pământ, Domnul niciodată n-a blestemat pe cineva, deşi toată viaţa a fost prigonit şi defăimat de către necredincioşii jidovi. A blestemat numai pe smochinul cel neroditor, care închipuia nerodirea neamului evreiesc. Prin aceasta a vrut să arate sfârşitul Legi celei vechi, care n-a putut aduce pe om la mântuire.
Apoi să ne gândim câte necazuri şi câte piedici au întâmpinat Sfinţii Apostoli din partea păgânilor, dar ei niciodată n-au blestemat.
Când Sf. Arhanghel Mihail avea pricire cu diavolul pentru trupul Sf. Prooroc Moise, n-a îndrăznit ca să rostească blestem împotriva celui rău, care se împotrivea poruncii lui Dumnezeu, ci a zis numai atâta: “Domnul să te certe pe tine, diavole!”.
Trebuie însă să ştim că blestemul şi anatema pot să fie folosite numai în cazurile cele mai grele, când se primejduieşte Sfânta şi Dreapta Credinţă. Dar şi atunci ele sunt ca nişte arme pentru păstorii Bisericii, iar nu pentru cei de rând.
Blestemul şi anatema nu se cuvine nicidecum a le rosti în chip de mare răzbunare pentru lucruri trecătoare sau pentru ambiţiile noastre (cum am văzut că fac unii clerici nepricepuţi, ba chiar şi unii dintre monahi).
De aceea să fie ştiut, că atunci când se rostesc fără socoteală, ele se întorc în capul celui care le-a rostit, ca o pasăre de pradă, care neaflând vânat, se întoarce la cuibul său.
Înţeleptul Solomon zice la Pildele sale:
“Precum gadina (pasăre mare de pradă) zboară fără oprire, tot aşa şi blestemul cel nesocotit nu cade pe capul nimănui”.
Prin această pildă Înţeleptul Solomon ne face să înţelegem că blestemul cel nedrept (adică fără socoteală) nu se atinge de nimeni, ci zboară ca o pasăre după vânat. Iar dacă nu are vânat, pasărea se întoarce iar la cuibul său. Tot aşa şi blestemul dacă este nesocotit nu se lipeşte de nimeni, ci se întoarce pe capul celui ce l-a rostit.
Un oarecare creştin sărac de bunătăţile cele trecătoare, dar bogat în fapte bune, mergând odată pe drum, din nebăgare de seamă, s-a lovit cu piciorul de o piatră. Fiind desculţ, lovitura i-a făcut multă durere, iar el – ca un om necăjit – slăbănogindu-se, a zis către piatră:
“De bună seamă că diavolul te-a pus aici în mijlocul drumului; iar nicidecum omul!”.
Îndată ce a rostit această hulă, a fost pedepsit de Milostivul Dumnezeu, în chip minunat, după cum se obişnuieşte să pedepsească totdeauna pe cei îmbunătăţiţi, în viaţa aceasta, ca să nu se păgubească suflete lor.Deci i s-a părut omului în clipa aceea că i-a turnat cineva un cazan cu apă clocotită în cap şi din aceasta a simţit atâta durere, încât a rămas orb şi fără simţire. Atunci l-au ridicat nişte trecători şi l-au dus acasă. Acolo a zăcut pe pat multă vreme, fiind paralizat de la mijloc în jos, iar cealaltă parte a trupului era acoperită de răni putrede. Nimeni nu se putea apropia de el, decât numai cei cari îngrijeau de el.
A zăcut aşa multă vreme, chinuindu-se fără să rostescă vreodată un cuvânt greu sau nepotrivit, ci mulţumea lui Dumnezeu totdeauna zicând: “Pe cei cari îi iubeşte Dumnezeu, pe aceia îi şi ceartă” şi altele asemenea, cu multă răbdare şi îngăduială. Pentru răbdarea şi pentru credinţa lui cea mare a fost vindecat prin minune de Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu.
În cartea Sfântului Grigorie Dialogul se spune despre un boier mare din Roma, care avea un singur copil.
Din multa dragoste ce o avea către el, nu se îndura ca să-l certe pentru obrăzniciile lui, ci îl răbda aşa, cu neorânduială.
Pe lângă alte năravuri rele, copilul s-a deprins ca să blesteme, fără să primească vreo pedeapsă de la nepriceputul lui părinte.
Într-o zi pe când îl ţinea în braţele sale, i-a venit copilului o frică mare şi a strigat: “Ascunde-mă tată că iată nişte negri vreau să mă apuce!” Aceasta-i zicea copilul pentru demonii pe care îi vede lângă el. Şi în spaima lui cea mare a început iar să blesteme, după cum era obişnuit. Atunci, numaidecât, odată cu blestemul, a slobozit Dumnezeu ca să fie răpit sufletul lui de către demoni.
De asemenea, mai scrie despre un alt copil, care avea năravul să blesteme, ticălosul. Într-o zi când se juca cu alţi copii, a blestemat numele lui Dumnezeu şi în clipa aceea l-au răpit demonii cu trupul în iad şi nu s-a mai arătat şi nici nu s-a mai auzit de el.
Deci, dacă Dumnezeu pedepseşte atât de aspru pe nişte prunci (cari pentru prostia lor nu au atâta vină), oare cu cât mai mult se vor osândi cei cari sunt în vârstă şi mai ales cei cari poartă chipul călugăresc?
(Sursa: Sfatul Ioan Iacob Hozevitul, Din Ierihon catre Sion)
Legaturi:
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) despre MILA, despre ATITUDINEA FATA DE CEI CAZUTI IN RATACIRE si despre cei care ii dau ANATEMA pe altii: “Desi suntem cazuti atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mari pacate”
- Sfantul Cosma Etolul: SA NU AFURISITI PE NIMENI!
- “SA NU CUMVA SA VA BATETI JOC DE SFANTA CRUCE!”
- Sfantul Siluan si marturisirea intru iubire a credintei in fata eterodocsilor
- “Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar in rai nu e nevoie de fier…”
- UNA DIN BOLILE CRESTINULUI POSTMODERN: SEMANAREA CU VOLUPTATE A SMINTELII OTRAVITOARE AVAND CHIPUL “MARTURISIRII ADEVARULUI”: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că exista si luptatori ai diavolului?”
- Despre cei ce otravesc Biserica cu ponegriri si agita spiritele cu gand de osanda
- Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
- IUBIREA DE VRAJMASI – PORUNCA “IMPOSIBILA”
- Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?
- Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Zilele trecute, am avut neplacuta surpriza de a citi cum un crestin adus in atentia noastra “indemnul” Sf. Cosma Etolianul de a-l blestema pe papa, indemn pe care il citise undeva, fara sa isi aminteasca exact unde.
L-am contrazis cu citate din cartea “Sf. Cosma Etolianul – Viata si minunile”, Ed Evanghelismos, Bucuresti 2010.
Dumnealui mi-a replicat ca autorii contemporani sunt ecumenisti si nu putem avea incredere in ei. I-am adus exemple de dreapta credinta a acestui autor, dar, degeaba.
Ma bucur sa vad ca nu sunt eu singura care crede ca nu avem voie sa blestemam pe nimeni, si in mod special, pentru faptul ca am gasit ceva scris aici si despre Sf. Cosma, din alta sursa decat cea pe care o aveam eu.
@ Ioana:
Nu noi trebuie sa-l blestemam pe Papa, in orice caz nu pe persoana care, conjunctural, istoric, se urca pe scaunul respectiv, problema fiind institutia papala. In sensul asta doar se poate spune ca Papa (papalitatea) este blestemat(a) de Dumnezeu, de Biserica (adevarata), intrucat este eretic(a). Noi, ca persoane oarecare, ca simple madulare ale Bisericii, nu avem ingaduinta sa pronuntam singuri blesteme si anateme. Asta o arata lar cuvantul de fata al Sf. Ioan Iacob.
“Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească! Să caute Domnul asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască! Să-Şi întoarcă Domnul faţa Sa către tine şi să-ţi dăruiască pace!” (Numeri 6, 24-26)
In Actele martirilor – Parinti si scriitori bisericesti, sunt cateva situatii in care martirii primelor, adusi in fata judecatorilor pagani, blestemau idolii iar un unele cazuri chiar si pe unii idolatri.
Cu toate ca in cele mai multe cazuri sfintii martiri se purtau cu dragoste fata de ighemoni si prigonitori, este de dorit ca aceste texte patristice sa fie lamurite in contextul invataturilor Sf Ioan Hozevitul.
Mantuitorul a dat apostolilor pe langa puterea de a dezlega, si pe aceea a lega; discutia este mult mai nuantata; trbuie retinut ca in Slujba inmormantarii para se spune: “daca pe preot l-a amarat”.
In Limonariu sau in Proloage se povesteste despre un preot care facea multa sminteala. Un parinte induhovnicit s-a rugat la Dumnezeu cam asa: Doamne ajuta-l sa se indrepte; daca nu se indreapta opreste-l sa mai faca raul.
Smintitorul a murit de moarte napraznica. Duhovnicii manastirilor din jur au laudat dreapta socoteala a duhovnicului, desi multi s-ar fi asteptat sa fie criticat. Mai exista in Faptele Apostolilor intamplarea cu Anania si Safira care necesita talcuirile Sfintilor Parinti.
Crestinii trebuie sa stie ca nu sunt neputinciosi in fata nedreptatilor pe care le intampina; au obligatia de a nu adopta atitudinea pasiva a iehovistilor: nu pun mana pe sabie.
Nu exista arma mai puternica decat rugaciunea in lupta impotriva raului si nedreptatii – acatiste, psaltire, si altele pe care nu le pomenesc.
Intr-o lume in care tot mai multi te jefuiesc, nu poti sta pasiv. E de dorit ca mai intai te rogi pentru imblanzirea si indreptarea vrajmasului lumesc, dar daca asta nu se poate, invoci si dreptatea lui Dumnezeu.
In 1821, multi preoti din Sf Munte (care puteau purta arme) au pus mana pe sabie, la propriu, repet desi erau preoti. Represiunea turca a insemnat ca din 10 vietuitori ai Sf Munte a scapata cu viata doar unul. Majoritatea celor care au scapat au scapat dupa ce au trecut prin torturi cumplite. Si totusi nimeni nu i-a condamnat pe preotii atoniti.
Din nefericire vad o proportie mare de articole in care de vorbeste despre necesitatea de a blestema vrajmasul, de a nu te razbuna – si asta e normal, dar se scrie foarte putin de armele care stau la indemana crestinului nedreptatit: NU TE INVATA CE SA PUI IN LOC. Am vazut foarte multi oameni, peste care au venit ispite, care au fost infrati cu mijloace nedrepte lumesti, si care nu stiau ca cea mai mare putere din lume este rugaciunea curata catre Dumnezeu. NU AVEAU DREAPTA SOCOTEALA CA SA STIE CE SA CEARA IN ASA FEL INCAT CEREA LOR SA NU FIE RAZBUNARE CI DOAR INDREPTAREA NEDREPTATII. NU AVEAU NICI MACAR EXPERIENTA PSALTIRII.
In Proloage se povesteste despre un staret in a carei obste intrase un eretic. Ereticul tinea toata randuiala, dar nu voia sa lepede ratacirea.
Staretul s-a framantat foarte mult: daca il tolera pe eretic, boala sufleteasca molipsitoare s-ar fi transmis la celalti frati si ar fi dat raspuna in fata lui Dumnezeu pt pierderea sufletelor. Daca l-ar fi gonit, ar fi calcat porunca dragostei.
In cele din urma ii da ereticului o anumita ascultare-trebuie vazut exact textul. Ereticul nu o poate tine. Cere sa i se ingaduie sa plece la alta manastire: deci nu este gonit. Pleaca fara sa aiba vreo suparare pe staret.
In felul acesta staretul, a si curatat obstea de o boala ucigatoare de suflete si nici n-a calcat porunca dragostei.
In contextul articolului nostru, se vede clar ca nu s-a stat cu mainile in san si nu s-a asteptat rezolvarea de la sine a problemei.
@ Romeo:
Te invata toate aceste articole sa pui in loc pocainta, rugaciunea, marturisirea in Duhul cel bun si… iubirea, dar fiindca sunt arme care nu plac, de regula, iubirii noastre de “dreptate” dupa Legea cea Veche si dupa ravna trupeasca, nici ca le observam sau ca ne intereseaza. Mantuitorul Hristos cam ce o fi facut? Sau El o fi cerut sa scoatem sabia, si nu Crucea? Mda… Pai am mai vazut si in alte parti ca zelotismul mereu gaseste indreptatiri si ia ca referential extrem “iehovismul” ca sa poata justifica lupta de natura POLITICA sau PARAMILITARA cu raul. De parca Mantuitorul si sfintii ar fi fost iehovisti cand rabdau, taceau si se lasau rastigniti… Insa atunci cand tot zelotistii ne indeamna la totala nesupunere civica, fiscala, etc., atunci se cam uita de iehovism. E cam dupa cum ne serveste. La fel, parintele Iustin si atatia altii, de cate ori au spus ca nu solutiile LUMESTI rezolva problemele, cine a auzit si cine a renuntat la astfel de ambitii? Asta nu inseamna DELOC sa stai pasiv si cu mainile in san!
Noi nu mai punem in loc rugaciunea si pocainta, nu pentru ca nu am auzit de ele (ar fi culmea!), ci pentru ca – asa cum si noi am vazut o multime de articole batjocoritoare si hulitoare ale falsilor ortodocsi axati pe lupta lumeasca cu tigara in gura si bauturica in fata – nu mai credem in ele, “tagaduim puterea lor” si, de cele mai multe ori, dorim “sa se faca dreptate” acum si aici, in aceasta lume numaidecat. Si nu incepem indreptarea cu noi si cu patimile noastre cam NICIODATA. Ci mereu avem dusmani multi care trebuie nimiciti sau macar… sa ne dam aceasta iluzie prin discursuri, miscari, conferinte, agitatii si provocari. Si de indata ne inchipuim fie Hristos cu biciul in mana, fie Apostoli in fata lui Anania si a Safirei, fie Sfantul Ierarh Alexandru (despre el era vorba) cand se ruga in legatura cu Arie, ca Dumnezeu sa-l ia. Sau invocam exceptii cu totul…. exceptionale… ca cele ale preotilor athoniti din 1821 care insa, din cate stim,… si-au pierdut preotia de indata ce au ucis un singur om.
Da, fireste, ne putem ruga pe linia asta: Doamne ajuta-l sa se indrepte; daca nu se indreapta opreste-l [cum stii tu] sa mai faca raul. Iar la asta sa adaugam: Dar Faca-se voia Ta!. Fiindca nu stim noi de ce ingdauie Dumnezeu si biruinta vremelnica a raului, si dezbinarile, si smintelile, si ereziile. Din toate se face o cernere. Dar daca Domnul voieste, desigur ca poate curma raul obstesc, daca gaseste in noi POCAINTA si DURERE. In orice caz, avem datoria sa ne marturisim credinta pana la capat: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/15/marturisirea-hotarata-totala-dar-si-plina-de-discernamant-a-vladicai-serafim-de-pireu-sustinut-de-multi-arhierei-%e2%80%9dsunt-antisionist-dar-nu-antisemit%e2, dar si sa intelegem ce se intampla in cheie duhovniceasca si sa rezistam cu mijloacele noastre crestinesti orientate in primul rand spre biruinta cereasca: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/05/05/vladica-ierotheos-vlachos-despre-cauzele-crizei-actuale-parasirea-poruncilor-lui-hristos-de-catre-crestini-si-raspandirea-unor-ideologii-inumane-feroce/
Scrierile acestea ALE SFINTILOR sunt menite sa ne indrepteze si sa ne tempereze ravna de tipul: “Sa cerem sa se pogoare foc din cer peste ei”… si sa ne aduca aminte “ai carui duh suntem fii”.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/12/13/ortodoxie-sau-ortodoxism-viata-sau-ideologie-hristos-sau-baraba-silire-sau-libertate-sau-despre-altfel-de-tarini-boi-si-femei-cf-luca-14/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/03/03/aduse-cu-posta-electronica-2-dr-ioan-gandu-sa-luptam-lupta-cea-buna-i/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/03/15/dr-ioan-gandu-sa-luptam-lupta-cea-buna-ii-%E2%80%9Cstiti-voi-fratilor-care-este-arma-cea-mai-puternica-a-omului-pe-pamant-de-ce-o-lepadam-tocmai-pe-ea/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/07/pr-mihai-andrei-aldea-de-unde-incepe-si-cum-se-face-lucrarea-de-propovaduire-marturisire-cum-putem-sa-i-iubim-pe-cei-aflati-in-rataciri-si-pacate-grele-cum-poti-sa-cazi-din-adevar-chiar-fara-sa/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/03/din-nou-din-cartea-zeul-tolerantei-un-capitol-fundamental-crestinismul-cauza-a-intolerantei-care-este-diferenta-intre-marturisire-si-fanatism/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/19/cine-are-urechi-de-auzit/
Cat despre:
si:
… Probabil ca nu mai intrai pe aceasta pagina, atunci cand se organizau de catre duhovnici astfel de lanturi de rugaciune de obste, tocmai ca raspuns la provocarile mari ale vremii:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/09/21/indemn-la-rugaciune-staruitoare-in-vremurile-tulburi-pe-care-le-traversam/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/03/04/important-apel-la-citirea-psaltirii-impreuna-in-perioada-postului-mare/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/03/07/chemare-la-rugaciune-ii/
… despre care a vorbit si la care a indemnat si parintele Iustin Parvu (intr-un interviu video limpede, autentic, netendentios in intrebari si nefalsificat):
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/03/20/interviul-saptamanii-parintele-iustin-video-cuvinte-tari-si-dureroase-ar-trebui-sa-plangem-sa-ne-caim-sa-vedem-ca-suntem-la-marginea-prapastiei-sa-luam-exemplu-de-la-nenorocirile-altora-si/
Evident! Asta s-ar fi numit doar prostie crasa si iresponsabilitate. Sa poti sa faci binele si sa nu-l faci este pacat de neiertat! Iar a insinua ca asta e mesajul articolelor noastre denota fie o trista incapacitate de intelegere, fie, pur si simplu, lipsa de buna-credinta. Ne pare rau.
Personal am fost de cateva ori ravnitor in inlaturarea raului prin rugaciuni – si nu intru in detalii. Si asta este singura solutie pe care o vad si in care am un pic experienta: Doamne sau se indreapta, sau opreste-l sa faca raul ! E drept e loc pentru nuante. Cata dreptate s-a facut pentru rugaciuni (cate din efectele vizibile s-au datoreat lor – in cazul in care vreodata a fost vreunul) si cate au fost coincidente voi vedea la Judecata de Apoi, dar sunt foarte convins ca rugaciunea poate rezolva multe probleme – numai ca dureaza cam prea mult.
Pentru mine Psaltirea e mult mai eficienta si mai comoda decat sabia parintilor atoniti.
La Judecata de Apoi, nu vreau sa fiu acuzat ca am fost total nepasator pentru raul care lovea semenii mei !
Parintele Iustin Parvu a reprosat romanilor in mai multe interviuri faptul ca sunt extrem de pasivi si “smeriti” -cutez sa parafrazez eu nu in sensul dreptei socoteli – la raul care care ne copleseste.
PS. Daca Capitanul ar fi zis: nu sunt zelor, lasa numai voia lui Dumnezeu sa lucreze, n-am fi avut binefacerile NESTIUTE care au venit poporului roman prin “martirii crestini de pe vremea lui Carol al II lea, ai lui Antonescu si ai temnitelor comuniste”, ca sa parafrazez un parinte al vremuirilor noastre.
PS. Pana la urma sa stii ca te poti ruga la psaltire si pentru “imblanzirea si luminarea vrajmasilor” insa clauza aia “opreste-l/opreste-i sa mai faca raul” o vad mai necesara ca oricand. Coincidenta sau nu, multi o incaseaza: tare si pe fata.
Foarte bine. Slava lui Dumnezeu! Fiecare sa se straduiasca in dreptul sau sa faca tot ceea ce poate, cu mijloacele pe care le are.
Daca era vorba de pasivism, nu ar fi existat nici acest site. Problema noastra nu este insa excesul de smerenie, cu sau fara ghilimele, ci excesul de nesimtire, egoism, indiferenta si de mentalitate de tipul: “sa moara si capra vecinului”. Am tot scris impotriva acestor flageluri, macar asa, ca o modesta forma de marturisire. Daca eram smeriti, veneau si celelalte bune. Dar suntem ingrozitor de mandri si de egoisti, iar ravna noastra este de cele mai multe ori o forma de razbunare si de piedica pusa impotriva fratilor, si in general impotriva..., iar nu si pentru... Si asta nu se cheama ravna, de fapt, ci patima, inversunare, ura, etc.
La aceasta am raspuns destul de pe larg aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/02/21/sminteala-pentru-evrei-si-nebunie-pentru-zelotistii-de-tip-barabas-reflectii-despre-un-scandal-mediatic-provocat-pe-seama-manastirii-petru-voda-plecand-de-la-un-cantec-sfanta-tinerete-legi/
Ne e teama sa nu fie o satisfactie necrestineasca aici. Si/sau o amagire. Pana una-alta, la nivelul macro, al lumii, raul merge inainte, chiar cu repeziciune. Fiindca acolo raul nu sta intr-un individ sau in altul, ci intr-un duh si intr-o organizare ingdauite deja de Dumnezeu, pe cat se pare, pentru pacatele noastre. Cel mult se mai pot intarzia sau limita anumite dezlantuiri criminale, DACA mai exista sfintenie in lume, si rugaciune cu durere, de obste.
Pe de alta parte, trebuie spus si asta: a folosi Psaltirea, asa cum fac multi, cu gandul pedepsirii sau chiar uciderii vrajmasilor PERSONALI ar fi deja o mare cadere si ceva aproape de vrajitorie. Nu pentru asta a fost lasata Psaltirea… Si in general nu trebuie sa ne dorim si sa ne bucuram de raul altora.
>Iar a insinua ca asta e mesajul articolelor noastre denota fie o trista
>incapacitate de intelegere, fie, pur si simplu, lipsa de buna-credinta.
Nu m-am referit la articolele dumneavoastra, ci la articolele de pe internet, de la Trinitas etc.
Va recomand o carte a parintelui Ioanichie Balan: Povestioare diuhovnicesti, scoasa la Sihastria prin 1991, dupa care a fost reeditata de mai multe ori.
O carte pragmatica: ai un necaz mare, uite cum se poate rezolva. Sunt situatii reala, pozitive si negative.
Popoarele ortodoxe nu au traditia justitiei bine pusa la punct: un ortodox lupsit de puterea rugaciunii pierde din start aproape orice batalie cu niste vicleni neortodocsi, care se inconjoara cu avocati si hartii false. Sunt situatii reale de viata, care cu regret nu sunt tratate pe forumuri sau bloguri. Dar luati si viata par Nicodim Mandita 2 vol. Inveti practi cum se foloseste un acatist (cu binecuvantare), in ce situatie.
Vadeti procentual cate probleme concrete sunt rezolvate din totalul de situatii prezentate. Faceti apoi comparatie cu ce faceti dvs sau altii.
Acolo avem o ancorare in concret; rezolvarea necazurilor omului de rand. Si problemele tratate de dvs sunt importante si de actualitate: dar ce te faci daca barbatul te bate zi de zi, daca ai imprumutat pe cineva cu bani si nu mai recunoaste nimic, daca iti fura recolta sau gainile din curte; daca vine cu acte false si-ti revendica pamantul, daca ti-a furat barbatul, daca ti-a plecat copilul la secta; cum aflu daca e bine sa ma casatoresc sau nu cu o anumita persoana aparent onorabila, etc.
PETRU TOATE ACESTE PROBLEME EXISTA ABORDARI; EXISTA O EXPERIENTA VALDATA DE BISERICA !
Pe forumul asta nu prea exista aceste probleme – e drept ca citesc numai anumite articole.
>>Coincidenta sau nu, multi o incaseaza: tare si pe fata.
>Ne e teama sa nu fie o satisfactie necrestineasca aici.
Nu este vorba de o satisfactie necrestineasca, ci e vorba de faptul datoriei implinite.
>folosi Psaltirea, asa cum fac multi, cu gandul pedepsirii sau chiar uciderii
>vrajmasilor PERSONALI ar fi deja o mare cadere si ceva aproape de vrajitorie.
Niciodata nu voi pune la psaltire pe vecina de deasupra, care imi inunda baia de patru ani si imi spune cu seninatate ca de vina e conducta comuna.
Dar ii voi pune la psaltire pe toti care au spart peretii apartamentelor din bloc -afectand grav structura de rezistenta- pt a avea apartamante mai spatioase, la standarte apropiate de cele occidentale. In ciuda interventiilor la autoritati, situatia a ramas neschimbata. La primul cutremur din cauza unor iresponsabil pot muri sute de oameni (bloc cu 9 etaje), iar supravietuitorii vor trai prin parcuri.
Esential este sa dorim ca oamenii SA SE INDREPTE SI SA SE MANTUIASCA, iar nu sa pateasca ceva rau. Dumnezeu alege mijloacele, dar respecta si libertatea omului. Iar El n-are pe nimeni de pierdut. Eu gandesc ca multi ticalosi sunt astfel doar fiindca nu L-au cunoscut inca pe Dumnezeu. Mai fara vina sunt cei care L-au cunoscut, dar nici aceia nu trebuie osanditi si blestemati. Doamne, da-le tuturor pocainta! Nu le pot dori pieirea sau nenorocirea lor si familiei, nu am voie asa ceva. Ma rog numai sa nu mai faca raul! Si inca o data, pana la urma, trebuie sa stim sa si pierdem AICI, ca sa castigam mai mult DINCOLO. Cum au facut Sf. Ioan Gura de Aur, dar Sf. Nectarie, de pilda? Iar ei nu sunt exceptii.
Daca gasim cartea p. Ioanichie Balan, o sa alegem si o sa dam din ea ce e de folos. Dar nu cred sa existe ortodox real care nu stie de puterea rugaciunii, dublate de o viata dupa poruncile lui Dumnezeu. Problema e daca ne si folosim de ea, daca ne ostenim si daca o facem asa cum trebuie. Fara viata duhovniceasca insa, simpla rugaciune, oricat de ‘specializata’, nu da rezultat, fiindca in Ortodoxie nu exista ceva automat, magic. Or, aici ea marea noastra buba. Daca am avea viata duhovniceasca, am avea si grauntele de smerenie, de zdrobire a inimii si de credinta adevarata care sa faca minuni si SA NU STEA NEPASATOARE la suferinta fratelui. Dar daca nu le avem (ca sunt grele), ne revoltam si ne cainam ca lumea e prea rea – de parca noi nu suntem ca ea – si atunci compunem editoriale vitriolate sau discursuri impetuoase impotriva celor care ne cheama la viata launtrica…
Pe internet a existat o pagina in care se arata la ce fel de ispite este folositor fiecare psalm. In unele carti de rugaciuni se dau chiar liste de psalmi (la vreme de primejdie de exemplu).
Astea nu au nimic magic, numai ca este bine ca un cresin sa stie de ex: daca vreau sa ma impac cu cineva citesc acatistul Sf Fanurie samd.
NU E NIMIC MAGIC IN ASTEA.
Sf Marcu Ascetul avertiza asupra celor trei mari vrajmasi: nestiinta, nepasare si uitarea.
Cand sunt in situatia sa pierd ceva personal nu e nici o problema; dar cand administrez si ce este al altora, de binele general – de exemplu al neamului ortodox romanesc – iau exemplu de la Sf stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Vlad Tzepes.
Nici nu am spus asta 🙂
Am spus doar ca si acestea, ca orice rugaciune si orice lucru sfant al bisericii, orice ierurgie si Taina chiar nu au efecte automate, fara efortul propriu de smerire si de schimbare a noastra launtrica, fara sa ne facem si partea launtrica. Vezi si: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/20/tainele-crestine-si-lucrarile-magice/ Si am tinut sa spunem asta, fiindca stim ca multi asa considera, ca si cum apasa pe un buton, si pac, se implineste cererea. Si daca nu… atunci e mare bai si multa revolta. Nu asta e calea. Toate sunt bune, daca punem si temelia cea buna:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/05/27/pe-cine-mai-intereseaza-viata-launtrica-sfantul-teofan-zavoratul-pune-degetul-pe-o-inselare-ultra-generalizata-astazi-viata-crestina-de-suprafata/
Din pilda judecatorului nedrept, vedem ca insistenta vaduvei sarmane, a inmuiat inima judecatorului care nu se temea nici de oamnei nici de Dumnezeu.
Undeva in vietile sfintilor, se spune ca un ucenic se plangea duhvnicului:
– Parinte, citesc la psaltire si nu inteleg nimic.
Duhovnicul i-a raspuns: Fiule tu nu intelegi, dar dracii inteleg si se cutremura !
Inainte de a-i blestema pe cei rataciti, ar trebui sa ne intrebam, daca noi care ne consideram credinciosi, ne-am fi nascut in acel rit, ce am fi facut ? L-am fi aparat, desigur, nestiind ca este gresit, pentru ca parintii nostri biologici sau spirituali ni l-ar fi sadit in inimi prin educatie.
De aceea cred ca cel mai bine este sa ne rugam pentru cei rataciti, pentru ca exista cale de intoarcere la Dumnezeu si pentru ei, pana la ultima lor suflare. Este atat de simplu! Dar, Doamne, ce ne mai macina mandria ca noi suntem “drepti”….
Romeo2110@
“PS. Pana la urma sa stii ca te poti ruga la psaltire si pentru “imblanzirea si luminarea vrajmasilor” insa clauza aia “opreste-l/opreste-i sa mai faca raul” o vad mai necesara ca oricand. Coincidenta sau nu, multi o incaseaza: tare si pe fata.”
Vazand toate cele ce se intampla cu poporul nostru, cum l-au incalecat vrajmasii de toate felurile si din toate partile, de asemenea ce se intampla si in Biserica si la toate nivelele, va inteleg suferinta si dorinta si nerabdarea ca sa opreasca Dumnezeu acestea. Marturisesc ca mult as dori si eu! De aceea rugaciunea nu trebuie sa inceteze! Dar conteaza cum ne rugam, ce avem in inima! Ganditi-va, in acelasi timp, la toate pacatele noastre , la avorturi, la curvii si preacurvii, la lacomie, la nesimtire, la impietrire, la furt,la ura si la vrajba din familii, la indepartarea de Dumnezeu si alipirea de bunurile lumii acesteia, etc. Oare ce se intampla cu noi acum nu este cumva rezultatul acestora si al rugaciunii disperate catre Dumnezeu a stramosilor si Parintilor nostri, al rugaciunii din ceruri a Sfintilor mari pe care i-a dat acest neam, neam pentru care multi si-au dat viata sau au patimit: “Doamne, opreste-i sa mai faca raul, ca-si pierd sufletul!” Si o “incasam” cu dreptate. Noi ramanem concentrati, cel mai adesea, din pacate, pe un razboi cu vrajmasii nostri cei vazuti si scapam din vedere esentialul, pentru ca nici un fir de par din capul nostru nu se clinteste fara stirea si ingaduinta lui Dumnezeu! Pentru pacatele noastre tragem. Si atunci poate ca “n-a gasit Dumnezeu un alt Nabucodonosor mai rau pe mana caruia sa ne dea”, (cum spunea chiar Par. Ioanichie Balan odata) ca sa ne oprim NOI de a mai face raul. Rugaciunea trebuie sa o facem cu zdrobire de inima si cu pocainta, cu constiinta faptului ca rau l-am suparat pe Dumnezeu daca ni se intampla toate acestea. “Doamne ai mila de noi! Scapa-ne! Iarta-ne si ajuta-ne sa ne indreptam!” Sa ne asumam pacatele neamului ca pe ale noastre. Sa incercam sa deschidem ochii celor din jur dupa puterea si priceperea noastra. Sa ne indreptam noi insine viata! Trebuie sa luptam sa ne scoatem rautatea din inima, fiecare! Sa invatam sa vietuim in Hristos, pentru ca, desi suntem botezati, nu stim si nu o facem si de aceea am ajuns mai rai decat paganii. Daca Dumnezeu va vedea ca ne-am indreptat viata va opri “mania cea cu dreptate pornita impotriva noastra”, de orice fel ar fi ea. Dar aveti dreptate , inlaturarea raului se face prin rugaciuni iar noi ar trebui sa le intetim! Iar Psaltirea e foarte puternica!
Christos a inviat !
“Pana una-alta, la nivelul macro, al lumii, raul merge inainte, chiar cu repeziciune. Fiindca acolo raul nu sta intr-un individ sau in altul, ci intr-un duh si intr-o organizare ingdauite deja de Dumnezeu, pe cat se pare, pentru pacatele noastre”.
Admin,noi pacatosii si pacatele noastre ,asa zicem mereu,insa cumva multi crestini de-ai nostri se simt cu cugetul impacat si cred ca nu sunt “chiar asa de pacatosi”.Aceasta categorie numeroasa, merge la Biserica,tine posturile,spune rugaciuni,face matanii,citeste Psaltirea,vorbeste de dragostea de vrasmasi,de smerenie,samd.
Multi dintre ei au citit si citesc multe,sunt adevarate enciclopedii, desi dupa cum zice fericitul martir Mircea Vulcanescu,”intelepciunea nu se cuprinde in enciclopedii”.
Sunt multi romani ortodocsi cumsecade,de treaba si totusi tara noastra se duce(sau deja s-a dus) de rapa.
Raul merge inainte pentru ca aceia, care fac voia stapanului lor,LUCREAZA cu sarg si seamana samanta lor.
Dar noi crestinii,care zicem ca ascultam de Domnul,NU LUCRAM !
Din trandaveala,nu facem ceea ce se cuvine noua a face,ci cu fatarnicie sau nepricepere “Il rugam” pe Domnul sa faca pentru noi !
Ne ostenim vorbind mult despre smerenie,insa despre sinceritate nu vrem sa cunoastem,despre iubirea vrajmasilor,dar nu spunem nici o vorba despre cultivarea respectului si intelegerii dintre noi, virtuti care lipsesc cu desavarsire,atat in tara,cat si la cei care se afla in afara ei.
De parca am vrea sa scriem frumos, fara a face inainte multe liniute si bastonase !
Ne calcam in picioare sa razbim la sfintele moaste ,sa luam apa sfintita ,dar ramanem corigenti la comportamente omenesti elementare.
Exista si o alta problema in randul credinciosilor ortodocsi romani si aceasta este “cinstirea Lui Dumnezeu cu buzele”,insa inima este in alta parte sau doarme somnul cel de moarte,sau se osteneste fara de pricepere.
Lumea noastra vrea si slujbe mai scurte, probabil multi in tara n-o spun deschis,insa le-ar place.
Aici , intr-o Biserica ortodoxa,au spus-o pe fata ! Nu cei tineri,ci cei varstnici,care au apucat slujbele traditionale,inainte de a veni Comunismul.
Aceasta m-a convins ca nu lucram si nu venim in Biserica sa ascultam cu adevarat Cuvantul Lui Dumnezeu,ci asa,dupa obisnuinte omenesti prin care incercam sa astupam gura pârâsului,daca aceasta n-a amutit déjà demult.
Rugaciunea fara FAPTE este moarta,zero,multime vida. La FAPTE nu includ neaparat zaverile,ciomagelile si celelalte,ci ceea ce ar trebui sa facem si nu facem, individual si ca biserici vii…Eu zic ca tot ce se intampla este pentru ca credinciosii ortodocsi nu lucreaza CU SIMTIRE,insa raul sporeste,caci slujitorii lui lucreaza (nu explic aici de ce).Asta este parerea mea si nu vreau sa invat pe altii.
Doamne miluieste !
@ GeluS:
Adevarat a inviat!
Frate draga, bine ar fi fost daca ai fi citit CU MARE ATENTIE comentariile noastre anterioare de aici, din dialogul cu Romeo. Ai fi putut intelege ca spuneam acelasi lucru cu cele care te dor si pe fratia ta. Doar ca…
Smerenia ESTE sinceritate cu sine insusi si ci Dumnezeu, inainte de toate. De la ea pleaca totul. Nu fiindca o avem prea mult, ci fiindca nu o avem deloc, de aceea suntem asa cum descrii. Nu fiindca ne preocupa prea mult rugaciunea, iubirea, inclusiv de vrajmasi si toate cele duhovnicesti, ci fiindca, dimpotriva, NU ne preocupa in mod sincer nimic din toate acestea, fiindca ne place doar sa pozam virtutile, doar sa ne falim cu ortodoxia noastra, si de aceea NICI NU AVEM AVEM ROADE BUNE. De aceea nepasarea si nesimtirea, pe care le deplangea si IPS Bartolomeu in predicile sale, pe cand traia. Nu au de unde sa vina rezultate bune, pe o temelie gresita.
Da, e foarte multa minciuna in noi, cum au spus-o mai inainte de noi, multi Parinti. Dar, cum au spus aceiasi Parinti, si cum a zis si sora Daniela mai inainte, indreptarea trebuie sa inceapa CU MINE, nu cu CEILALTI. Fiindca oricum pe ceilalti nu-i pot schimba eu, dar pe mine da. Si de mine mi se va cere socoteala. Desigur, cui i s-a dat un dar mai mare, i se cere si mai mult. Cine poate si este chemat sa propovaduiasca, trebuie sa o faca sarguincios.
Crezi ca vorbisem si noi ipocrit si formal, adica?
Crezi ca si parintele Rafail Noica o fi fost asa cum ne descrii pe toti ceilalti, cand spunea:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/11/06/parintele-rafail-noica-traim-vremuri-de-mare-apostazie-dar-noi-sa-nu-cadem-din-voia-lui-dumnezeu/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/14/ce-vremuri-traim-parintele-rafail-ne-raspunde/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/21/parintele-rafail-noica-despre-partea-cea-buna-a-celor-care-pazesc-cuvantul/
CINE nu spune nicio vorba despre acestea?!
🙂
Noi nu le includem DELOC. Sau da, le includem la FAPTE… RELE 😉
Tocmai fiindca NU SUNT deloc asa de multi… ortodocsi CUM SE CADE Sunt(em) ortodocsi… doar cu numele.
Aici, ne pare rau, e o dovada de voluntarism usor pelagianist sau usor protestant. Nu poti dispretui rugaciunea si ajutorul ESENTIAL al lui Dumnezeu vorbind astfel. Numai cine NU se roaga crede ca multa rugaciune inseamna “trandaveala”. E tot ce poate fi mai greu, mai ostenitor si, in acelasi timp, mai “eficient”. Rugaciunea e cea care RODESTE FAPTE. Fara temelia ei, insa, si faptele noastre sunt cladite pe nisip.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/12/07/parintele-nicolae-tanase-ne-nasterea-duce-la-razboi-si-la-disparitia-neamului-inotam-in-sange-peste-cap-cum-s-a-ajuns-aici-mintindu-ne/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/23/crestinismul-respinge-prostia-si-pasivitatea-lasa-ca-pe-erezii/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/05/28/duminica-orbului-cine-sunt-orbii-zilelor-noastre-predica-marturisitoare-a-ps-sebastian-respectati-ne-pe-hristos-fara-de-care-de-europa-se-va-alege-praful/
Admin,aveti dreptate,insa eu am vorbit despre crestinii nostri in general,iar nu despre crestinii care citesc si scriu pe acest site.Oricat ar fi de buni acestia,ceilalti pe care i-am vizat sunt mult prea multi…Bineinteles ca aceasta abordare trebuie sa inceapa cu fiecare dintre noi,individual,insa sincer,cati credeti ca-si propun asa ceva ? Foarte putini.Si se vede.
Se intelege ca trebuie sa fim in primul rand SINCERI fata de Dumnezeu,pe care nu putem sa-L fentam, in nici un fel ! Iar El vazand SINCERITATEA noastra ne va milui.Pentru ca nu este om care sa nu greseasca si care sa nu aiba nevoie de milostivirea,ajutorul si indreptarea Lui Dumnezeu.Dar sa fie cu inima sincera,de copil…Iar Dumnezeu il va ajuta sa creasca si sa ajunga barbat.
Doamne miluieste !
Ne lipseste darzenia de a ne lupta cu raul, asta este evident.
Mi se pare preferabil un crestin putin exagerat in darzenie unuia lesinat caruia ii este frica si de propria umbra, mascandu-si acest pacat sub umbrela duhovniceasca a smereniei sau iubirii (pe care oricum nu o avem, oricat ne-am dori sa ne amagim) si, mai mult, argumentandu-si lasitatea si cu vorbe mestesugit alese din Scriptura sau Sfintii Parinti.