“CAND DRAGOSTEA E IMPARATEASA…” Jean-Claude Larchet talcuieste cuvintele Sfintilor Parinti despre iubirea crestina

3-11-2010 Sublinieri

***

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG:

Mai bine cu fratele în iad decât în ceruri fără el

Text:

„Am văzut un om care pentru cei ce cădeau în cuvânt sau în faptă şi stăruiau în cele rele până într-atât se întrista şi suspina, încât se părea că numai el cu adevărat trebuia să dea socoteală pentru toţi aceia şi să fie predat osândei. L-am văzut pe altul care voia cu atata râvnă mântuirea fraţilor lui, încât de multe ori cu lacrimi fierbinţi se ruga din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu sau să-i mântuiască pe aceia, sau sa fie osândit şi el împreună cu ei, nevrând să se mântuiască singur, din pricina unei dispoziţii prin care imita pe Dumnezeu, ca Moise; căci legat de ei duhovniceşte prin iubire în Duhul Sfânt, nu voia să intre nici măcar în Impărăţia cerurilor despărţit de ei.”[1]

Comentariu:

Pentru iubirea lor cea mare, sfinţii se simt una cu tot neamul omenesc; poartă în inima lor pe „întregul Adam”, pe omul din totdeauna şi din tot locul, nu filosofic, ci cu simţirea vie a înfrăţirii cu toţi, mai bine zis cu fiecare în parte; şi aici, pe pământ, sfântul se face părtaş la suferin­ţele fratelui, şi în veşnicie cu dor doreşte să împartă cu el bucuria; iar de e fratele lipsit de ea, e gata să piardă Impă­răţia si să îndure chinuri în iad alături de cei osândiţi.

Că aşa e iubirea, îi iubeşte fără osebire pe toţi: pe pă­cătoşi, pe drepţi, pe răi — răuvoitori, adică, şi nărăviţi în rău — şi pe buni. Dragostea nu voieşte răul cuiva, ci întotdeauna numai binele i-l vrea. Cum, dar, nu va voi ca fratele să scape de răul cel mare, care-i iadul, şi să aibă parte de cel mai mare bine, de desfătarea din împărăţie, unit cu Dumnezeu?

Cel ce voieşte, din preaplinul iubirii, să fie mai de­grabă osândit cu păcătoşii decât să se mântuiască fără ei, nu le îndreptăţeşte acestora păcătuirea, ci suferă pentru că sunt păcătoşi şi vrea să-i vadă mântuiţi. De aceea se roagă pentru ei, ca să se întoarcă de la păcat, să se căias­că, şi Dumnezeu să le ierte greşelile lor. Vrea cu iubirea să îmblânzească pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să biruie mila, iar nu dreptatea Lui.

Cel care nu primeşte să se mântuiască de unul singur se face următor al lui Moise, care-L ruga pe Dumnezeu să ierte pe Israel pentru închinarea la viţelul de aur, spunând: De vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-ma şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris! (Ieş. 32, 32).

Si chiar mai mult, se face următor al lui Dumnezeu, zice Sfântul Simeon. Că nici Domnul, întrupându-Se, nu S-a mântuit doar pe Sine; pentru că a luat asupra Sa firea omenească cea de obşte, nu firea unui singur om, şi aşa, purtând în El tot neamul omenesc, a pătimit, S-a pogorât la iad — căci, după păcatul lui Adam, tot neamul omenesc era sortit să meargă în Şeol — şi, înviind, a ridicat odată cu El din moarte pe toţi oamenii, ca nu cumva să piară vreunul dintr-aceştia mici (Mt. 18, 14). Si nu doar a dorit ca toţi oamenii să se mântuiască si la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2, 4), ci Insuşi S-a jertfit, pătimind şi murind de bunăvoie, ca să-i mântuiască cu adevărat si ca toţi cei uniţi cu El în Biserica sa poată primi, în Duhul, harul mântuirii.

SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA: Unitatea în Duhul, rod al iubirii de Dumnezeu şi de oameni

Text:

„Dar dacă iubirea scoate afară cu desăvârşire frica, du­pă cum s-a scris (cf. I In 4, 18), şi frica, preschimbându-se, devine iubire, atunci toţi cei ce se mantuiesc se fac o unitate, unindu-se între ei în împletirea cu Singurul bun, prin desăvârşirea porumbiţei […]. Aceasta se tâlcuieşte limpede în Evanghelie prin cuvântul Domnului. Căci dându-le ucenicilor Săi, prin binecuvântare, toata puterea, printre alte bunuri pe care le dăruieşte sfinţilor, prin cuvintele către Tatăl, adaugă şi pe cel mai de căpe­tenie dintre bunuri, anume pe acela de a nu mai fi dez­binaţi prin deosebirea voilor în judecata despre bine, ci să fie toţi una, uniţi în binele cel unul şi singur, aşa încât prin unirea Duhului Sfânt, cum zice Apostolul, strânşi în legătura păcii, să se facă toţi un trup şi un duh, printr-o singură nădejde la care au fost chemaţi (cf. Efes. 4, 3). Dar e mai bine să dăm după literă înseşi cuvintele dumnezeieşti ale Evangheliei: Ca toţi să fie, zice, una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine (In 17, 21).

Şi legătura acestei unităţi e slava. Iar că prin slavă e numit Duhul Sfânt, nu va nega cineva din cei cu jude­cată, privind la cuvintele Domnului. Pentru că zice: Sla­va pe care Mi-ai dat-o le-am dat-o lor (In 17, 22). Căci le-a dat cu adevărat ucenicilor o astfel de slavă Cel ce a zis către ei: Luaţi Duh Sfânt (In 20, 22). Şi a luat această slavă, pe care a avut-o totdeauna înainte de a fi lumea, Cel ce a îmbrăcat firea omenească. Iar după ce S-a slă­vit Acesta, prin Duhul, se face transmiterea slavei la toţi cei înrudiţi cu ea, începând de la ucenici. De aceea zice: Slava pe care Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime (In 17, 22-23).”[2]

Comentariu:

Când dragostea e împărăteasă, oamenii sunt strâns uniţi între ei — şi cu Dumnezeu se află în unire —, de parcă ar fi o singură făptură; înstrăinarea şi dezbinarea au pierit.

Aşa-i unirea cea aievea şi desăvârşită a veacului ce va să fie, pe care cu mult dor o doreşte Biserica — căci i s-a dat încă de acum să guste din dulceaţa ei. Iar Sfântul Grigorie de Nyssa spune că unirea aceasta minunata are un îndoit temei.

Obârşie si icoană îsi are în unirea dintre Tatăl si Fiul, în iubire; şi când Se roagă Domnul, cerând: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In 17, 21), ne învaţă unirea dintre noi e după chipul unirii din sânul Preasfintei Treimi, că sfârşitul iubirii nu-i iubirea, ci unirea cu Dumnezeu, si în El să fim cu toţii uniţi.

Unirea în iubire e lucrarea Duhului Sfânt, adică a puterii Sale, numită în Scripturi şi slavă, necreată, stră­lucind din veci, şi în veacul de acum dată nouă, celor ce suntem creaturi, drept har, ca să ne facem părtaşi la viaţa cea dumnezeiască, după vrednicia ce-o avem.

Harul dat nouă vine de la Dumnezeu-Tatăl, prin Fi­ul, în Duhul Sfânt. Intre comuniunea din sânul Preasfintei Treimi si cea din sânul Bisericii, în care viază, în Hristos, firea restaurată şi înnoită a întregului neam omenesc, e aşadar o strânsă legătură; aceeaşi energie dumnezeiască, care se mişcă între Tatăl si Fiul si Duhul Sfânt dezvăluind comuniunea Lor, se comunică oame­nilor şi se mişcă între ei, descoperind o comuniune ase­mănătoare între ei si a lor cu Dumnezeu.

Comuniunea ce se naşte astfel nu e unirea firească a celor ce vor şi simt la fel; e mai presus de fire, săvârşită prin harul Duhului Sfânt; căci El îi ţine pe credincioşi în unire şi îi uneşte zelos cu Dumnezeu, fâcându-i păr­taşi la viaţa, iubirea, pacea şi toate celelalte însuşiri dum­nezeieşti; căci e vistiernicul lor şi le dăruieşte celor gătiţi să se împărtăşească de darurile Sale.


[1] Catechese 8, 49-67, în Catecheses, vol. III, Sources chretiennes, nr. 104, Cerf, Paris, 1964, p. 91; în rom., Cateheze, Scrieri II Deisis, Sibiu, 1999.

[2] Extras din Homelie 15 sur le Cantique des cantiques, în Sf. Gri­gorie de Nyssa, Le Cantique des cantiques, „Les Peres dans la foi”, Ed. Migne, Paris, 1992, pp. 307-308; în rom., în col. PSB, vol.  29.

(in: Jean-Claude Larchet, “Despre iubirea crestina”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Tot de Jean-Claude Larchet:

***

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Jean-Claude Larchet, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfinti Parinti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la ““CAND DRAGOSTEA E IMPARATEASA…” Jean-Claude Larchet talcuieste cuvintele Sfintilor Parinti despre iubirea crestina

  1. Cu dor şi dragoste Iisuse
    Î-Ţi cer mereu, mereu iubire
    Curată, vie, ortodoxă,
    Smerită pentru mântuire.

    De ani şi ani râvnesc cu sete
    Să fiu mai bun mai iubitor,
    Dar sunt tot rece şi netrebnic
    Slăvitule Mântuitor.

    Iubirea mi-i mereu aceiaşi
    -Reală numai ca dorinţă-
    Deşi cunosc şi lupt Iisuse
    Să fiu mai vrednic în credinţă.

    E plin pământul de tratate,
    Şi ’nvăţături despre iubire
    -Date ca sfaturi pentru ceilalţi-
    Dar ne’aratătate prin trăire.

    Toţi vrem valorile-i înalte
    Şi bucuria ei cea dulce,
    Dar fără chinul răstignirii,
    Fără Golgota, fără cruce.

    Iar Tu’mi arăţi întotdeauna,
    Că tot pe mine mă iubesc,
    Că egoismul şi mândria
    Nu o permit, deşi-o râvnesc .

    Că grele patimi stau de veghe
    Să-mi nimicească tot ce-i sfânt
    Şi să rămân doar cu dorinţa
    Şi exprimarea prin cuvânt.

    Şi că-n trăiri exterioare
    Şi în cuvinte mari Iisus
    Rămân acelaşi sec şi rece
    Chiar de-am crezut că mi-i deajuns.

    Căci unde-i viaţa cea smerită,
    Unde-i adânca rugăciune,
    Unde-i durerea pentru semeni
    Şi jertfa rugii pentru lume ?

    Unde e mila mea concretă
    Pentru sărmanii cei din frig
    Pe lângă care trec tot timpul
    Şi nu le dau nici de’un covrig ?

    Unde mi-i lacrima din rugă,
    Pentru părinţi şi pentru fraţi
    Pentru sărmanii fără slujbă,
    Pentru păstori, pentru bogaţi ?

    Pe ce-mi consum munca şi banii,
    Şi unde-mi caut bucuria,
    Şi cât voi crede că’n nimicuri
    Î-mi voi spori ortodoxia ?

    Tu’aveai şi cerul şi pământul
    Puterea Ta şi nemurirea
    Dar ai venit la chinul crucii
    Să ne aduci toată iubirea.

    Că dragostea-Ţi fără de margini
    Ne-a dat viaţa, ne hrăneşte,
    Că-n tot ce-i cerul şi pământul
    Iubirea Ta se dovedeşte.

    Însă doar crucea ne înalţă
    Pe veci de veci în cerul Tău
    Făcându-ne fii ai luminii
    Şi casnicii lui Dumnezeu.

    Dar cu puţinul care-l facem
    Putem să dobândim iubirea
    Nerăstignindu-ne lăuntru
    Şi ocolind despătimirea ?

    Şi nu’n zadar zidim pe’afară,
    Şi vorbim straşnic de credinţă,
    De nu ne dobândim iubirea
    Prin milă şi prin pocăinţă ?

    Conncretul ei se află numai
    În egoismul răstignit,
    În fecioria din’lăuntru
    Şi-n duhul pururi umilit.

    Ajută-ne Doamne Isuse
    Să înţelegem că ce-i sfânt
    Se dobândeşte-n rstignirea
    Dusă în faptă, din cuvânt.

  2. Desi articolul e foarte clar (si relativ scurt avand in vedere tema) foarte greu am inteles “cand dragostea e imparateasa”.
    Asta poate fiindca acest fel de dragoste care uneste Persoanele Presfintei Treimi si la care Dumnezeu ne face cinstea de a ne invita sa fim partasi, este un atribut al vietii viitoare.
    Mai aproape de intelegerea mea este dragostea neimpartasita.
    Ma gandesc la dragostea lui Hristos pentru omenire.Pentru aceasta lume care ii refuza dragostea.Care dintre oameni se vrea urmator Lui, va trebui sa bea si din paharul acestei suferinte si poate Domnul il va rasplati in Cer cu bucuria de a se impartasi din dragoste cea “imparateasa”.

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » MILOSTENIA – INTRE ACTIUNE CONCRETA, RELATIE PERSONALA SI LUCRARE LAUNTRICA: “A-i iubi pe oameni in general inseamna a nu iubi pe nimeni”, “Milostenia nu inseamna doar pomana, inseamna daruire de sine
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Comori duhovnicesti de mare pret din invataturile Cuviosilor din Gaza (6 februarie): SFANTUL VARSANUFIE, “Marele Batran”, si SFANTUL IOAN, “Prorocul”
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Jean-Claude Larchet ne talcuieste porunca dupa care vom fi judecati: IUBIREA (PORUNCITA) NU ESTE UN SENTIMENT, NU ESTE CEVA SPONTAN SI USOR
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Teologul Jean-Claude Larchet despre pericolele antihristice ale SPIRITUALITATII SI TEOLOGIEI FARA HRISTOS, FARA SFINTII PARINTI SI FARA VIATA
  7. Pingback: Predica PS Sebastian al Slatinei la vindecarea slabanogului din Capernaum. II PURTAM PE CEILALTI IN SUFLETELE NOASTRE? NE PASA DE SUFLETELE LOR?
  8. Pingback: SA RECITIM EPISTOLELE SFANTULUI IOAN TEOLOGUL (1): "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este!"
  9. Pingback: PAZIREA PORUNCILOR: Ce este iubirea de Dumnezeu si ce inseamna cu adevarat iubirea fata de om? SFANTUL IUSTIN POPOVICI despre dragostea mincinoasa si ucigasa VS. iubirea izvorata din Hristos -
  10. Pingback: “Cea mai mai porunca din lege”: EVANGHELIA IUBIRII. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la Duminica a XV-a dupa Rusalii -
  11. Pingback: MOARTEA si JUDECATA DE APOI. Predicile Sfantului Efrem Sirul si ale Cuviosului Iustin de la Celie la Duminica lasatului sec de carne: “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate