“CAND RUSINEA FEMEILOR VA DISPAREA, atunci ziua Judecatii va fi aproape“

8-10-2007 Sublinieri

women_deacons_11.jpg

Fericitul Filothei Zervakos, sfantul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina vorbeste despre unul din semnele apropierii sfarsitului despre care…. se vorbeste mai putin, despre o anormalitate intrata, din pacate, in obisnuit, in firesc. Si in alta parte (vezi aici) Fericitul a descoperit ce a primit de la Dumnezeu ca viziune, ca una din cele doua mari rele pentru care Dumnezeu bate lumea astazi este, pe langa avort, si “goliciunea femeilor”, fenomen de proportii fara precedent in istorie:

“Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat”.

Prilej de a ne aminti ca marturisirea lui Hristos sau a inchinarii la idolul trup se face si prin cele “exterioare” – dar reprezentative – ale noastre si pentru a constientiza ca desfranarea sau curatia sunt cel mai lesne “propovaduite” nu prin cuvinte, ci prin exemplul nostru:

filotheos-zerbakos.jpg

Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile cere intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.

Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

maryegypt.jpg

Când ruşinea femeilor va dispărea

Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie.

holymyrrhbearers.jpg

De aici încolo încetează să te mai vopseşti

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <<femeie fermecătoare>>, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.

Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.

Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

ne-vorbeste-parintele-filothei-zervakos.jpg

( “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2007, cap. “Îmbrăcăminte“)

  • Cititi, pe teme inrudite:

Boala si nebunia slavei desarte

Cuviosul Paisie despre neoranduiala launtrica si infatisarea exterioara

Despre femeile care poarta podoabe de aur si se impodobesc – Sf. Ioan Gura de Aur


Categorii

1. Slider, Crestinul in lume, Curvia, Duminica Mironositelor, Femeia crestina, Fericitul Filotei Zervakos, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

160 Commentarii la ““CAND RUSINEA FEMEILOR VA DISPAREA, atunci ziua Judecatii va fi aproape“

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 5 / 6 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Din provocarile crestinului ortodox de astazi: FRUMUSETEA INSELATOARE, GOANA DUPA MINUNI -
  2. Pingback: CRUD, DAR REAL: “VARA este anotimpul in care MODA scoate „carnea” pe piata. Am devenit nu oameni frumosi, ci PICIOARE FRUMOASE, forme provocatoare” -
  3. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI de la parintii Constantin Coman si Hrisostom de la Putna. CUM SE POATE BIRUI DESFRANAREA SI PASTRA FECIORIA? Care sunt conditiile unei casnicii fericite? Ce inseamna sa iubesti cu adevarat? -
  4. Pingback: CALDURA – MOTIV LEGITIM DE IMBRACARE MAI “LEJERA”? -
  5. In ce ma priveste, sufar de patima desfranarii, si vara mi-e tare greu sa merg cu metroul sau pe strada, cu atatea dezbracaturi. Cel mai crunt e la multele scari de la metrou, unde n-ai unde sa-ti arunci privirea fara sa nimeresti exact imagini de care ai vrea sa te feresti mai mult.

    Nu inteleg de ce trebuie sa umble individele respective costumate atat de sumar (iar daca sunt acoperite pe corp, au haine de zici ca-s doar pictate, atat sunt de explicite; si doctorul ar considera inutil sa le mai dezbrace).

    In vara trecuta, pana si-un colocatar (noi in Ro, el in Rro) exclama nedumerit (la metrou): “ce-or avea astea de umbla asa drezbracate?!?” Mai mult de 15% nu vedeai acoperit! (excluzand cizmele blanite)

    Astea-s alea grele; unghiile vopsite si fetzele manjite nu mai impresioneaza pe nimeni, denota doar frica de a-ti arata varsta sau adevarata fatza.

  6. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL catre tinerii care ii cereau rugaciune pentru examene: “Ma voi ruga să treceti la examenele curatiei. Acesta este lucrul cel mai important! Unde este cuviinta…?” -
  7. Pingback: SFANTUL MOISE UNGURUL, izbavitorul de patima curviei († 26 iulie) -
  8. atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“. Cred ca aici se referea si la casatoriile homosexuualilor si lesbienelor, care par a fi normale in zilele noastre!

  9. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  10. Pingback: “Valentine`s Day” – ZIUA CELEBRARII MORTII IUBIRII SI INOCENTEI. Presb. Alina Mirica despre ADOLESCENTII IN LUMEA CARE ZDRENTUIESTE SUFLETELE si MOARTEA DRAGOSTEI DEZGOLITE DE TAINA - Recomandari
  11. Pingback: Meditatie la Sfanta si Marea Miercuri: CUM SE MANTUIESC FEMEILE? Ierom. Mihail Gheatau despre MODELUL MIRONOSITEI EVANGHELICE versus MODELUL FEMEII-BARBAT al feminismului sau al trupului femeii ca “PRODUS DE PIATA” - Recomandari
  12. Pingback: STARETUL DIONISIE DE LA COLCIU – 10 ani de la fericita sa adormire. “Tineretul, prin orase si prin sate, are niste mode desavarsit diavolesti” -
  13. Pingback: PUDOAREA – VESMANT DE BUNA-CUVIINTA sau despre nevointa acoperirii trupului -
  14. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  15. Pingback: Predica despre IMBRACAMINTEA INDECENTA A FEMEILOR in Biserica a IPS Ieremia, Mitropolitul Gortinei: “Va cer sa placeti lui Dumnezeu prin imbracamintea cuviincioasa, astfel incat sa va fie auzite rugaciunile” -
  16. Roma antica! A cunoscut trei perioade: monarhia, republica si imperiul. Prima perioada a ramas proverbiala prin austeritate. Ultima, proverbiala prin desfrau. Aceasta ultima perioada o are in vedere Sfantul Ioan Teologul in “Apocalipsa” (Babilonul mistic). Desfraul a dus la prabusire. Dintr-o religie austera (v. virginele vestale) si moravuri virtuoase, Roma ajunge la o religie a desfraului, bazata pe mistere orientale (v. cultul lui Isis etc) si la o coruptie inimaginabila. Fara indoiala, desfraul a contribuit fundamental la prabusirea Cetatii Eterne.

  17. Oare nu ar trebui sa ne gandim daca nu ar trebui sa cautam dincolo de cuvinte? Poate ca atunci cand se spune ca”femeile sa nu imbrace vesminte barbatesti iar barbatii vesminte femeiesti” ar trebui sa ne gandim la faptul ca femeile sa nu ia “apucaturile” barbatilor si nici barbatii pe a femeilor. Poate ca este vorba de altfel de “haine”. Uite un exemplu ar fi si cel in cazul cuplurilor de homosexuali si lesbiene , cand un barbat/femeie joaca un “rol” nefiresc intr-un asa zis cuplu. Sau atunci cand o femeie care ar trebui sa fie ocrotitoare, iubitoare devine razboinica , ucigasa intr-o armata ce lupta pentru interese obscure, cand uita sa fie mama si isi lasa copii in voia sortii pentru o treapta mai sus in lumea desarta a marilor corporatii sau pentru”iubirea” unui barbat, sau atunci cand un barbat uita sa fie stalp si ocrotitor pentru casa sa si lasa totul pe umerii altora, sau iau din comportamentul femeilor. Toate cele ce au fost scrise in biblie au un inteles ascuns si poate ca ar trebui sa dam un alt inteles celor aratate. De ce? Pentru ca pe vremea Mantuitorului barbatii purtau camasi lungi iar rochiile femeilor erau asemenea hainelor barbatesti. Ambii purtau acoperamant pe cap, pentru ca si climja o impunea. De altfel eu cred ca “acoperamantul’ nu se refera la o carpa ci la ceva cu totul mai spiritual. Pantalonii au fost purtati de foarte multe femei in orient (si in acele vremuri nu se poate vorbi de islamism) iar mai tarziu “pantalonasii erau purtati pe sub fuste. Mai mult, in vrenurile de inceput ale crestinatatii a purta ceva ce aducea a pantaloni, atat in imperiul roman cat si in orient , de catre barbati reprezenta ceva injositor pentru cei de rang(romani) sau care slujeau in numele Domnului . Si in evul mediu pantalonul lung era pentru saraci, bogatii purtau pantalonasi scurti cu ciorapi de matase (si clericii nu se impancientau de ciorapei considerandu-i haina feminina) Mai mult in manastiri si biserici se poarta inca haina lunga de catre monahi si ea arata ca o rochie masculinizata. Asa ca nu de aceste HAINE ne vorbesc scrierile caci lui Dumnezeu prea putin ii pasa de toala de pe tine ci de haina sufletului. Adam si Eva , in rai nu purtau haine, iar dupa caderea in pacat si-au ascuns intimitatile sub acelasi gen de frunze, sau asa cred… Nu carpa va duce la necuviinta si vremurile de pe urma ci ceea ce acum incearca sa se impuna ca normal barbatul-femeie si femeia-barbat in celebrele cupluri anormale. Aceasta ar reprezenta un schimb de “haine ‘ ce a dus la pedepsirea si a Sodomei si Gomorei. Lasati fustele si lungimea lor ca nu in asta sta credinta si smerenia.
    Si dragi crestini si crestine , daca omul are credinta nu conteaza cum vor fi imbracate cele de langa el. Imortant este daca el are taria de a rezista , de a-si insusi cele placute Domnului. Toti acuza femeile ca se imbraca sa atate barbatii. Si ce importanta are pentru tine, un iubitor al Domnului a, acest lucru. Daca ai credinta si puterea de a discerne binele de rau nu poti fi “atatat”. Nu trebuie sa gandesti dincolo de ce se cuvine. Nu mai da vina pentru gandurile tale pacatoase pe modul cum arata si se imbraca femeile. Slabiciunea ta in credinta te face sa poftesti ce nu trebuie. Aud adesea “uite cum are aia fusta pana la… o cauta si va gasi ce merita” sau” cum sa nu fie violate daca umbla imbracate asa” si ma intreb dar puterea barbatului in credinta sa unde este ? Vina sa ca gandeste cu pacat este mai mica?
    Nu sunt de acord cu despuierea de acum dar nici nu judec pe altii. Si daca vad o fata asa in biserica nu ma grabesc sa o judec , nici nu ma uit sub fusta ei ca si “cucernicii “barbati ci ma bucur ca un OM chiar daca greseste prin vestimentatie a gasit fie si pentru o clipa calea spre casa Domnului si ma rog ca sa gaseasca alinare in drumul sau.Eu nu stau sa judec nici femeile si nici barbatii caci si ei sunt egali in “desantarea hainelor” De ce acestia ies in maieu , sau fara, in pantaloni scurti si papuci si fara acoperamant(palarie) pe strada? De ce vin vara in biserica cu camasi cu maneca scurta si tricouri si pantaloni 3 sferturi ? Doar sfintii parinti nu umbla asa? De ce se tund scurt si nu poarta barba ca asa” trebuie sa fie un crestin” Vedeti ca lucrurile pot fi si astfel “intoarse” Asa ca sa lasam “moda’ si sa ne uitam la haina sufleteasca

    Nu cred ca s-a dat interpretarea corecta (si dac veti citi o istorie a vestimentatiei veti vedea ca multe lucruri barbatesti de azi nu au fost chiar barbatesti dintotdeauna si cum scrierile in acest sens sunt de 2000 de ani ……
    Ce ma uimeste cel mai mult este cum si azi faptele si spusele Mantuitorului cad de multe ori sub cele scrise in vechiul testament-in fapt o povestire a istoriei si obiceiurilor evreiesti. Am uitat sa fim crestini? Cum apare ceva despre femei apar si comentariile. Ati uitat ca pentru Iisus copil sau batran, femeie sau barbat toti erau egali. Ce este ciudat e faptul ca si multi slujitori ai Domnului pare sa uite poate si datorita faptului ca de-a lungul timpului in biserici si manastiri si-a lasat amprenta si obiceiurile vremurilor.Femeia este considerata marea pacatoasa uitandu-se ca si barbatul a facut aceiasi greseala si pe el nu l-a amagit cineva atat de viclean ca ….. Dupa secolul 3 , din Biblie s-a scos cartea lui Enoh , desi acesta a ramas amintit in foarte multe pasaje. Mai mult alaturi de Proorocul Ilie, in apocalipsa , este trecut si Enoh care va fi trimis de Dumnezeu pentru a propavadui intr-u Domnul si a arata adevarata fata a anti…… Deci Dumnezeu il iubeste mult pe Enoh care a aratat ca pacatul a constat in caderea ingerilor si in inchinarea oamenilor si insusirea invatamintelor acestor cazuti. Asa femeia si infierarea ei a ramas, datorita obiceiurilor evreiesti , preluate si de crestini din vechiul testament . Iar mai tarziu biserica a suprapus aceste obiceiuri de supusenie a femeii in fata barbatului (chiar daca asta era un dr… cu chip de om) , uitand ca lui Iisus nu i s-a parut necuviincios ca femeile sa-i stea alaturi si sa-l urmeze, acceptand astfel si obiceiurile societatii. Azi ar trebui sa intelegem ca indiferent de femeie sau barbat sufletul trebuie sa fie acelasi , curat si inchinat lui Dumnezeu iar trupul , indiferent de ce este acoperit trebuie sa fie un sanctuar pentru suflet adica neintinat in pacate .
    Inca sunt locuri sfinte in care obiceiurile interzic femeilor sa intre. Se uita ca si sfintii au avut o mama , ca Fecioara la care ne inchinam este femeie, ca omenirea isi are originea in creatia feminina si masculina a Domnului, ca nimeni nu poate judeca pe celalat ci numai Dumnezeu si ca monahul fie el sfant nu poate fi deasupra lui Dumnezeu si a Fiului si sa alunge din casa sa un suflet care doreste sa se roage. Spun ca femeia este o ispita dar atunci cum iti dovedesti taria in credinta daca nu ai curajul de a o pune la incercare?. Asa si voi frati in credinta. Nu va plangeti de cum umbla anumite “domnite” pe strada ci intariti-va in credinta si acest lucru va fi ca si inexistent pentru ochii vostri. Calugarul care a coborat langa prostituata pentru a-i salva sufletul nu a cazut in pacat si nu a vazut desfranata ci omul.
    Dumnezeu fie cu toti si sa ne ajute ca sa nu ne abatem sufletele de la calea cea dreapta

  18. Scuzati greselile de redactare. Poate ca am extins subiectul dar nu strica. O dezbatere pe titlu ar fi interesanta. Cand “rusinea femeii va cadea atunci ziua judecatii va fi aproae” . Ce credeti?
    – Ca a barbatilor a disparut de mult asa ca acesta ar fi ultimul bastion? sau
    – Barbatii sun superiori si la ei nu se pune problema
    De ce femeile nu au voie in altar cand nicaieri Mantuitorul nu a aratat ca aceasta ar fi mai prejos decat barbatul. Raportati-va la Evanghelii ca si sfintii au fost oameni si deci supusi obiceiurilor vremei si amagirilor (Sf. Petru s-a lepadat de 3 ori de Fiul, Toma a fost mai neincrezator decat mironositele , Sf. Pavel a avut o tinerete supusa pacatului etc..). In unele regiuni , in acele vremuri femeile propavaduiau crestinismul si in temple(e vorba de regiuni straine de Israel) dar apoi obiceiurile vechiului testament -doar preot barbat- s-au extins desi cred ca Iisus nu ar fi dorit asta.Istoria si chiar epistolele arata asta. Oare nu a gresit Sf Pavel aici? Oare sufletul bland si smerit al femeii din acele timpuri nu ar fi fost de folos crestinilor?
    Toti ne rugam la Sf.Marie dar daca azi Fecioara ar cobora o clipa printre noi ar fi alungata din altar? Poate ca anumite obiceiuri ar trebui sa se opreasca. Sa nu uitam ca Iisus a chemat la El pe toti oamenii indiferent de varsta si sex si nu a subjugat pe unul altuia.
    Daca iL iubim pe Iisus e corect sa facem o astfel de discriminare?

  19. Am citit mai sus cum un “crestin” acuza de obiceiuri prosate si imbracaminte necuviincioasa doar femeile si acuza pe acestea de feminism cand doresc sa aiba functii in biserica. Arunca aceasta lipsa pe umerii lui Iisus spunand ca acesta nu a hirotonisit nici-o mironosita dar uita sa spuna ca si Iisus traia in vremurile unui Israel patriarhal si ca urmare stia opozitia ce o va primi o femeie preot. Si Fiul stia ca nu putea sa ii spuna, in acele vremuri, unei femei , ca si apostolilor, “lasa lucrul tau si urmeaz-MI” Chiar e greu de inteles acest lucru?
    Din scrierile bisericesti Maria Magdalena a vorbit despre faptele lui Iisus pe coastele Frantei de azi, alte femei au propavaduit si in alte teritorii. De aceea avem multe Sfinte din acele vremuri. Daca Dumnezeu si in cele din urma biserica le-a crezut demne devenind Sfinte de ce esti asa de aprig in a le”pune lapunct” pe femei. Daca o femeie poate fi sfanta cu atat mai mult poate fi preot , o functie lumeasca intr-o ierarhie bisericeasca in cele din urma.

  20. @daniela:

    Daca iL iubim pe Iisus e corect sa facem o astfel de discriminare

    Daca Il iubim realmente pe Iisus si credem in El, atunci intelegem ca nu a facut nicio discriminare si nici nu a facut o concesie pe moment atunci cand a transmis harul preotesc doar barbatilor. Asta nu inseamna ca harul sfinteniei nu a fost dat femeilor! Ele pot fi egale cu apostolii atat in misiune, cat si in sfintenie, insa preotia e altceva. Faptul ca ea a fost lasata doar barbatilor are mai mult de-a face cu complementaritatea dintre barbat si femeie si cu rolurile diferite pe care au acestia a le juca in iconomia mantuirii, si nu cu cu gradul de sfintenie la care poate ajunge cineva.

    Insa cum de s-a ajuns de la scurtimea fustei la hirotonirea femeilor?

    De ce femeile nu au voie in altar cand nicaieri Mantuitorul nu a aratat ca aceasta ar fi mai prejos decat barbatul.

    Nu este vorba de prejos sau subordonare. Regulile acestea sunt lasate de Insusi Dumnezeu, iar apoi confirmate de oameni luminati de har, printre care si femei. Biserica a avut o pleiada de femei sfinte, de la cele ”asemeni apostolilor” pana la povatuitoarele ”amma”. Nimeni dintre aceste femei sfinte nu a pretins ca e vreo nedreptate sau inegalitate in aceste reguli.

    Nu carpa va duce la necuviinta si vremurile de pe urma ci ceea ce acum incearca sa se impuna ca normal barbatul-femeie si femeia-barbat in celebrele cupluri anormale. Aceasta ar reprezenta un schimb de “haine ‘ ce a dus la pedepsirea si a Sodomei si Gomorei. Lasati fustele si lungimea lor ca nu in asta sta credinta si smerenia.

    Carpa asta nu e ceva asa, neutru. Fusta scurta nu e doar fusta scurta si atat. Ea este un simbol, chiar si o practica de putere. Fusta scurta, dezgolirea, exhibitionismul sunt rezultatul unor ”mode”, adica, de fapt, al unor tactici de modelare a socialului. Una din tacticile de control si gestionare a societatilor este erotismul – o stim de la Huxley. Asadar, imbracamintea care incita la erotism nu tine doar de gusturile cuiva, ci si de ceea ce impune ”lumea” celor care fac parte din ea. Femeile ar trebui sa fie primele revoltate de transformarea lor in obiect al dorintelor (nu prea romantice). Deci da, asa cum ai aratat ca se incearca schimbarea rolului barbatului cu cel al femeii, asa cum se incearca re-crearea Sodomei, asa se incearca si erotizarea femeii si eliminarea simtamantului firesc si sanatos al ”rusinii”. Din tot acest mecanism de modelare a societatii femeia este prima care pierde, caci daca nu mai este ”mama” si ”sotie”, va deveni doar obiect de tranzactionare al placerilor sau simpla unealta de productie. De aceea, e foarte oportun ca in Biserica sa se atraga atentia asupra unei cuviinte, unei asezari interioare care ar trebui sa se vada si in infatisarea exterioara.

  21. “Arunca aceasta lipsa pe umerii lui Iisus spunand ca acesta nu a hirotonisit nici-o mironosita dar uita sa spuna ca si Iisus traia in vremurile unui Israel patriarhal si ca urmare stia opozitia ce o va primi o femeie preot.”

    Harul de la Cincizecime s-a transmis dupa Inaltarea Domnului, dupa ce Hristos n-ar mai fi avut de infruntat nicio opozitie fizica.
    Hristos nu s-a temut de nicio opozitie a vremii ca altfel nu se mai rastignea.

    Contrar aparentelor, femeile intra in altar mai ales la manastirile de maici, ca sa aduca cele trebuincioase pt diferite slujbe, am vazut cazuri.
    Numai daca citesti comentariile femeilor de la astfel de articole iti dai seama cat de eficient a lucrat propaganda feminista si revistele de moda in subconstientul lor.

    Credeti ca Maria Magdalena s-a mai suleimenit in vreun fel dupa ce l-a intalnit pe Mantuitor?
    S-o mai fi aranjat ea citez”discret (vopsea de par apropiata celei naturale, lac de unghii sau o culoare pala, daca esti galbejita – un fond de ten usor, apropiat de culoarea pielii, rujul la fel, etc.)” cum zicea o femeie mai sus?

    Si sunt aproape sigur ca femeia care a comentat chiar se straduie sa fie crestina dar cand vi cu justificari de astea, n-ai nicio garantie ca generatia viitoare va mai tine cont de vreo minima discretie si-ti va reprosa ca si tu te-ai aranjat, daca le vei atrage atentia.
    De ce se fereste o femeie care-L are pe Hristos de firul alb?

  22. @daniela
    Se vede foarte limpede că scrii cu patimă feministă şi, deci, părtinitor, ba chiar blasfemiator/provocator la adresa credinţei. Asta înseamnă că, pentru a înţelege corect lucrurile, trebuie să fii echidistantă, nepărtinitoare.
    Femeile care se îmbracă provocator o fac din imbolduri desfrânate, nu din curăţie sufletească. Bărbaţii care sunt aţâţaţi de ele sunt duşi de instinctele firii, apoi de patimi. Deci e normal să fie aţâţaţi, deşi ar trebui să se stăpânească. Dar nu e cinstit să ceri din partea bărbaţilor să-şi poată birui firea pt a se îmbrăca femeile dezmăţat; ci fiecare să-şi stăpânească propriile patimi, atât bărbaţii – prin priviri, cât şi femeile – prin îmbrăcăminte.
    Toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu, dar nu tot una, ci femeia e femeie şi bărbatul bărbat. Nu e corect ca în numele egalităţii să răstorni rânduielile firii.
    Cât priveşte accesul femeilor la preoţie – oare de ce Hristos a ales ca apostoli doar bărbaţi? 12 + 70. Între aceştia 82 ar fi putut fi şi o femeie, dar nu este. Firea zidită de Dumnezeu plasează pe bărbat în frunte şi femeia este luată în căsătorie de bărbat ca ajutor pe potrivă. Trupurile nu sunt la fel, dar nici chiar sufletul nu este la fel, ci cu tăria, sensibilitatea şi înclinaţiile specifice. De aceea este potrivit doar pentru bărbaţi să fie preoţi, pe când femeile au un rol maternal, nu au tăria necesară să se implice în funcţii obşteşti de conducere (decât doar în societăţi şi situaţii nefireşti).

  23. @Daniela,

    Dacă vrei, poți citi din “Ne vorbește Părintele Cleopa – Rolul femeii în familie, societate și în Biserică”, un scurt fragment, iar mai jos găsești un link unde se poate citi integral:

    “Da, femeia este egala cu barbatul, dar numai dupa fire, nu dupa dregatorie. Cand a adus-o pe femeie la Adam i-a zis : ” Cum se cheama asta ?” ” Femeie. Aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau “.
    Aici este egala femeia cu barbatul, ca-i os si carne din barbat, luata din coasta lui, dar nu dupa dregatorie. Ca Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat, ca ea a intins mana intai. Si primul canon i-a spus : ” De ce-ai facut asta ? Pentru ca ai intins mana si ai mancat, inmultind voi inmulti durerile tale si intru dureri vei naste fii “. Si a doua pedeapsa : Intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani “.

    Integral la: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/19femeia.htm

  24. Doamne, ajuta!

    N-am mai recitit articolul, asa ca ma voi referi la ultimele comentarii. Trec peste bazaconia cu preotia femeilor: ce sens are sa ne gandim ca intr-o situatie care n-a existat in realitate, ar fi existat preoti femei? Cu alte cuvinte, daca baba avea elice, era elicopter, cum spune o vorba din popor (era sa scriu topor — nici ca as fi gresit cu ceva). Si ar fi fost atunci sotii lor “preotese-barbati”? Nu cred ca din motive social-culturale avem preoti barbati, ci probabil exista motive mai tainice. Iata, si Hristos s-a intrupat ca barbat, ca noul Adam.

    In continuare, as mai dori sa spun ca putem vedea la manastiri cum arata femeia cu chipul firesc, care nu doreste sa placa oamenilor, impodobita doar cu virtuti. Deci, nu am nicio indoiala ca este mai duhovnicesc ca femeia sa nu se machieze, sa nu se impodobeasca, iar la maicute am mai vazut si mustati si fire de par in barbie, la cine are, si sprancene mai stufoase, mai imbinate etc.

    Pe de alta parte, am unele observatii de natura, sa zicem, sociologica, asa ca nespecialist. In general, am observat ca majoritatea oamenilor (observati ca nu ma refer numai la femei) se ingrijesc si se impodobesc asa cum le dicteaza grupul lor social. Daca se deplaseaza dintr-un grup in altul (daca se duc la scoala, la serviciu, au familie, au un cerc de prieteni, au o parohie in cazul cel mai fericit), atunci e foarte posibil ca limitele acceptabile ale tinutei si ingrijirii personale sa fie diferite. Fiecare reactioneaza la aceste presiuni sociale asa cum crede si asa cum poate. As zice ca este necesar sfatul duhovnicului — dar duhovnicul trebuie sa poata da acest sfat in cunostinta de cauza, in raport cu maturitatea ucenicei si presiunea sociala si psihologica pe care o are de suportat, pe de o parte din partea societatii secularizate, iar pe de alta parte daca citeste un anumit tip de literatura si un anumit tip de comentarii la ea… Presiunea psihologica cred ca poate sa apara acolo unde persoana are anumite complexe pentru motive reale sau inchipuite (sau nici reale, nici inchipuite, ci generate de societate, ca in cazul parului alb) si renuntarea la machiaj sau la vopseaua de par i-ar crea o suferinta pe care nu este pregatita sa o indure.

    In ciuda sentintelor radicale pe care le citesc prin aceste comentarii, eu in viata reala n-am intalnit aceleasi opinii. Ma refer la opinii exprimate, altfel am vazut intr-adevar ca exista si doamne incaruntite si ridate prematur, care nu se vopsesc si nu se machiaza, iar sotii lor nu par nefericiti. Tot aud despre femeia ingrijita — ceea ce e firesc daca traieste in lume si nu la manastire. Se presupune ca ingrijirea inseamna spalat, pieptanat, epilat… dar nu aplicarea de culori. Ce ne facem insa cu majoritatea barbatilor care nu sunt in stare sa detecteze prezenta machiajului? Ei cred ca admira frumusetea naturala ingrijita si de fapt admira cel mai mult machiajele reusite…

    Scurt pe doi, ca sa inchei: este foarte frumos cand o femeie, chiar traind in lume, poate sa faca aceasta jertfa si sa-si expuna fata naturala si parul natural, chiar daca e incaruntit. Incep sa ma ingrijorez cand vad condamnari (mult) prea putin nuantate pentru cele care, din diverse motive, nu pot sa faca acest lucru. Este bine cand un parinte duhovnicesc ca pr. Filotei Zervakos da asemenea sfaturi (renuntarea la machiaj), spre luare aminte din partea atat a femeilor cat si (mai ales) a barbatilor. Nu stiu daca e bine cand comentatorii necunoscuti (de ambe sexe) le judeca pe comentatoarele necunoscute pentru obiceiurile lor mai putin decat ideale, fara sa le cunoasca circumstantele care le-au determinat.

  25. Femeia nu ar putea sa fie preot chiar si numai pentru faptul ca nu s-ar putea atinge de lucruri sfintite in perioada de necuratie, cu atat mai putin sa slujeasca. In plus, este sub canonul de a fi stapanita de barbat si de a nu avea autoritate asupra lui. Barbatului i s-a dat preotia, femeii i s-a dat maternitatea. Femeia nu poate fi preot, in schimb poate naste (viitori) preoti.

  26. Pingback: ALERGAND DUPA AMBALAJE STRALUCITOARE sau ALEGAND FRUMUSETEA MODESTIEI? “Tu haina fa‑ti din simplitate si din mila, fara teama, chiar daca nu‑s la moda si nu‑s bagate‑n seama…” | Cuvântul Ortodox
  27. Bine este femeii să asculte de aceste sfaturi.Viața se scurge pe zi ce trece, și când vine sfârșitul omului fiecare va da socoteală pentru ceea ce a vorbit și a făcut.Povață a avut fiecare. Care a ținut cont de ea îi va fi bine, care nu, va da socoteală.Totul depinde de om.Viața aceasta este o școală pentru viața veșnică. Cu ce te învrednicești aici, cu aceasta mergi în veșnicie. Fiți drepți și buni și vă asigurați o veșnicie strălucitoare. Ești drept dacă asculți și împlinești sfaturile Sfinților Părinți ! Succes !

  28. Pingback: SFANTUL PROOROC ISAIA: “Veniti să umblam in lumina Domnului!” | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – 4 ani de veşnicie. ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate