Care e sensul poruncii lui Hristos: “IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?

3-10-2009 Sublinieri

02.19.07.lent

“Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu Care e Iubire ce îmbrăţişează toate, şi n-au găsit calea ce duce spre El”.

Despre iubirea de vrajmasi

“Orice sistem raţionalist îşi are propria structură logică, dialectica sa internă; de asemenea, lumea duhovnicească are şi ea – ca să ne exprimăm în mod convenţional – structura şi dialectica proprie. Dar experienţa duhovnicească are o dialectică cu totul deosebită şi care nu coincide cu demersul obişnuit al gândirii.

Astfel spiritelor raţionaliste le-ar putea părea ciudat faptul că fericitul stareţ vede în iubirea de vrăjmaşi criteriul adevăratei credinţe, al adevăratei comuniuni cu Dumnezeu, semnul autenticei lucrări a harului.

siluan_sofronie

In ciuda dorinţei de a fi cât mai scurt cu putinţă şi de a evita tot ce e de prisos, câteva cuvinte de explicaţie mi se par totuşi necesare.

Omul trăieşte în nădejdea de a primi în veacul viitor darul asemănării cu Dumnezeu şi al fericirii desăvârşite; aici el nu cunoaşte decât „pârga” sau „arvuna” acestei stări viitoare. In limitele experienţei sale pământeşti, omul îmbrăcat în trup poate rămâne în momentul rugăciunii în Dumnezeu păstrând în acelaşi timp amintirea lumii; dar când ramâne în Dumnezeu mai deplin, atunci „lumea e uitată“, aşa cum omul alipit cu totul de lume uită de Dumnezeu.

Dar dacă uităm de lume, atunci când atingem starea unei totale cufundări în Dumnezeu, cum am mai putea vorbi de iubirea de vrăjmaşi ca despre criteriul adevăratei comuniuni cu Dumnezeu? Când uită lumea, omul nu se mai gândeşte nici la prietenii, nici la vrăjmaşii săi.

Prin Fiinţa sau Esenţa Sa Dumnezeu este mai presus de lume, transcendent lumii. Dar prin lucrarea sau actul Său El rămâne în lume, e imanent lumii. Absoluta transcendenţă a Fiinţei divine nu e nicidecum afectată de neîncetata Sa acţiune sau lucrare în lume. Dar omul îmbrăcat în trup şi care trăieşte pe pământ n-are în el o asemenea desăvârşire; deci atunci când e cu totul cufundat în Dumnezeu, cu toate puterile minţii şi inimii sale, el pierde orice conştiinţă a lumii. De aici nu trebuie dedus că totala cufundare in Dumnezeu ar fi lipsită de legătură cu iubirea faţă de vrăjmaşi. Stareţul afirma, dimpotrivă, că una e strâns legaltă de cealaltă.

La arătarea lui Hristos, stareţul ajunsese la o astfel de treaptă  a cunoaşterii care exclude orice îndoială sau ezitare. El afirma categoric că cine iubeşte pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt va iubi deopotrivă întreaga creaţie a lui Dumnezeu şi, înainte de toate, omul. Socotea această iubire drept un dar al Duhului Sfânt. O primea ca pe o putere venită de sus. Şi, invers, cunoştea şi cufundarea totală în Dumnezeu ce purcede dintr-o iubire de aproapele iscată de har.

Vorbind de vrăjmaşi, stareţul folosea limbajul mediului său într-o epocă în care se vorbea şi se scria mult despre „duşmanii credinţei” [ateii bolşevici]. El însuşi nu-i împărţea pe oameni în prieteni şi duşmani, ci în cei care-L cunoşteau pe Dumnezeu şi cei ce nu-L cunoşteau. Am putea de aceea presupune că, dacă împrejurările istorice ar fi fost diferite, stareţul s-ar fi exprimat astfel, ceea ce de altfel i s-a întâmplat de mai multe ori atunci când vorbea despre iubirea pentru om în general, adică pentru toţi oamenii, pentru cei ce fac binele, ca şi pentru cei ce fac raul. După părerea sa, acest lucru îl face pe om asemenea lui Hristos Care Şi-a întins braţele Sale pe cruce” ca să strângă la Sine pe toţi oamenii.

Care e sensul poruncii lui Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”? De ce a zis Domnul că aceia care vor păzi poruncile Lui vor şti de unde vine învăţătura Sa (In 7, 17)? Cum înţelegea stareţul acest lucru?

Dumnezeu este Iubire, Iubirea absolută, care in revărsarea sa covârşitoare îmbrăţişează întreaga creaţie. Până şi în iad Dumnezeu e prezent ca iubire. Dând omului pe măsura capacităţii sale cunoaşterea reală a acestei iubiri, Duhul Sfânt îi descoperă în acelaşi timp calea care duce spre plinătatea existenţei.

Cei care au ajuns la împărăţia cerurilor şi care rămân cu Dumnezeu văd în Duhul Sfânt toate adâncurile iadului, căci în întreaga existenţă nu există loc în care Dumnezeu să nu fie de faţă. „Tot cerul sfinţilor vieţuieşte prin Duhul Sfânt şi nimic din ceea ce este în lumea întreagă nu e ascuns Duhului Sfânt“. „Dumnezeu e Iubire, şi în sfinţi Duhul Sfânt e Iubire”. Rămânând în ceruri, sfinţii văd iadul şi-l îmbrăţişează şi pe acesta în iubirea lor.

Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată  şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu Care e Iubire ce îmbrăţişează toate, şi n-au găsit calea ce duce spre El.

Omul nu poate rămâne în acelaşi timp cu totul în Dumnezeu şi cu totul în lume. Aşadar, el nu poate să-şi dea seama dacă contemplaţia sa a fost autentică sau, din contră, imaginară, decât numai după ce se „întoarce” la amintirea şi simţirea lumii. Dacă, insista stareţul, după o stare duhovnicească socotită drept o contemplaţie dumnezeiască sau o comuniune cu Dumnezeu, nu avem iubire pentru vrăjmaşi şi, prin urmare, pentru întreaga creaţie, e un semn sigur că această contemplaţie n-a fost autentică, altfel spus n-a fost o adevărată comuniune cu Dumnezeu.

Omul poate fi „răpit” în stare de contemplaţie înainte să-şi dea seama de acest lucru. In stare de extaz, chiar atunci când acesta nu vine de la Dumnezeu, omul nu poate înţelege ce i se întâmplă. Dacă însă, după „întoarcerea” la conştiinţa obişnuită, în suflet rămâne ca rod al contemplaţiei un sentiment de mândrie şi indiferenţă pentru soarta lumii şi a oamenilor, atunci fără nici o îndoială această contemplaţie a fost falsă. Astfel, autenticitatea sau caracterul înşelător al contemplaţiei poate fi recunoscut după roadele sale.

Cele două porunci ale lui Hristos – iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele – sunt inseparabile. Dacă credem că vieţuim în Dumnezeu şi că-L iubim pe Dumnezeu urându-l în acelaşi timp pe fratele nostru, ne înşelăm şi ne găsim în rătăcire. Astfel, cea de-a două poruncă ne îngăduie să verificăm măsura în care trăim cu adevărat în Dumnezeu.

news_img_145387_114648

Despre calea Bisericii

„Duhul Sfânt a făcut cunoscute Bisericii noastre tainele lui Dumnezeu şi ea este tare prin cugetul său sfânt şi prin rabdarea ei”, spunea stareţul.

Taina dumnezeiască pe care Biserica o cunoaşte prin Duhul Sfânt e iubirea lui Hristos.

Cugetul sfânt al Bisericii este „ca toţi să se mântuiască. Iar calea pe care o urmează Biserica pentru atingerea acestui sfânt scop e răbdarea, adică jertfelnicia.

Propovăduind în lume iubirea lui Hristos, Biserica îi cheamă pe toţi oamenii la plinătatea vieţii dumnezeieşti, dar oamenii nu înţeleg această chemare şi o resping. Chemând pe toţi oamenii să păzească porunca lui Hristos: „Iubiţi pe vrajmaşii voştri“, Biserica se aşează între toate forţele aflate in luptă. Furia care însufleţeşte aceste forţe se întoarce în chip firesc împotriva Bisericii care se aşează în drumul lor. Dar în împlinirea lucrării lui Hristos pe pământ, mântuirea lumii întregii, Biserica ia asupra sa în mod conştient povara furiei generale, aşa cum Hristos a luat asupra Sa pacatele lumii. Şi dacă în această lume a păcatului Hristos a fost prigonit şi a trebuit să pătimească, tot aşa va fi inevitabil ca şi adevărata Biserică a lui Hristos să fie persecutată si sa sufere. Domnul însuşi şi Apostolii au vorbit despre această lege duhovnicească a vieţii în Hristos; dumnezeiescul Pavel a formulat-o într-un mod categoric spunând:

Toţi cei ce vor voi să trăiască cucernic în Iisus Hristos vor fi prigoniţi” (2 Tim 3,12).

Aşa a fost şi va fi întotdeauna şi pretutindeni în lumea întreagă  de când există păcatul.

„Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5, 6). Prin aceste cuvinte Domnul spune ca aceia care propovăduiesc pacea Evangheliei vor fi asemenea Lui, Fiul Unic al lui Dumnezeu. Vor fi asemenea Lui în toate, nu numai în Slava şi în învierea Lui, dar şi în înjosirea şi moartea Sa. Scriptura vorbeşte mult de aceasta. De aceea, toţi cei ce propovăduiesc cu adevărat pacea lui Hristos nu trebuie să uite niciodată Golgota.

Şi toate acestea numai din pricina cuvântului: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, căci cuvântul Meu nu este întru voi”(In 8, 37), a spus Domnul iudeilor. Biserica propovăduieşte acelaşi cuvânt: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, dar lumea nu poate suferi acest cuvânt. De aceea, dintotdeauna, lumea păcatului a prigonit adevarata Biserică şi o va prigoni, i-a omorât pe slujitorii ei şi ii va omorî în continuare.

In întâlnirile mele cu fericitul stareţ n-am avut niciodată nici cea mai mică îndoială că vorbele sale erau „cuvintele vieţii veşnice” pe care le auzise de sus şi că nu prin „basme meşteşugit închipuite” a învăţat acest adevăr pe care l-a mărturisit prin întreaga sa viaţă. Mulţi oameni sunt în stare să vorbească cu uşurinţă despre iubirea lui Hristos, dar faptele lor sunt un scandal pentru lume, şi de aceea cuvintele lor sunt lipsite de putere făcătoare de viaţă.

Viaţa stareţului pe care am observat-o îndeaproape timp de mulţi ani, şi pe care încerc să o descriu acum, era un efort ascetic atât de mare şi măreţ, încât nu există cuvinte care să-mi poată exprima admiraţia. In acelaşi timp, aceasta viaţă era atât de simplă, atât de firească şi de smerită cu adevărat, încât orice expresie, oricât de puţin căutată sau emfatică, ar introduce un element străin. De aceea mi-e atât de greu să vorbesc despre ea.

Sunt oameni incapabili să sesizeze adevăratul sens ce se ascunde în spatele unui cuvânt simplu; altora, din contră, li se răneşte auzul atunci când aud notele false produse de cuvinte pretenţioase. Pentru mulţi oameni, cuvântul sfânt şi curat al stareţului nu e din nefericire uşor de înţeles, tocmai din pricina simplităţii lui; de aceea îmi îngădui să-l însoţesc cu acest comentariu al meu, crezând – poate pe nedrept – că astfel îi voi putea ajuta pe cei obişnuiţi cu alte moduri de viaţă şi de exprimare să-l înţeleagă pe stareţul nostru.

Să  luăm, de exemplu, acest scurt sfat al stareţului:

„Ce trebuie să facem pentru a avea pacea în suflet şi în trup? Pentru aceasta trebuie să iubim pe toţi oamenii ca pe noi înşine şi să fim gata să murim în tot ceasul”.

In general, gândul unei morţi iminente umple sufletul omului de tulburare şi de spaimă, uneori chiar de disperare, până acolo încât mâhnirea sufletului îmbolnăveşte chiar şi trupul. Atunci cum poate stareţul spune că, dacă suntem necontenit gata să murim şi dacă iubim pe toţi oamenii, acest lucru umple de pace nu numai sufletul, dar şi trupul nostru? Ciudată şi neînţeleasă învăţătură!

Vorbind aici de pacea în suflet şi în trup, stareţul are în vedere starea duhovnicească în care lucrarea harului se comunică în chip sensibil nu numai sufletului, ci şi trupului. Desigur, în cazul de faţă el vorbeşte de un har mai mic decât cel pe care-l trăise la arătarea Domnului. Aici harul care-i năpădise sufletul şi trupul a fost atât de puternic, încât însuşi trupul simţise limpede prezenţa lui. Blândeţea Duhului Sfânt a trezit chiar şi în trup o iubire atât de aprinsă pentru Hristos, încât şi el voia să pătimească pentru Domnul”.

(in: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“, Editura Deisis, Sibiu, 1999).

Essex-Rastignirea

Cititi si:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Predica de pe munte si Iubirea vrajmasilor, Razboiul nevazut, Sfantul Siluan Athonitul, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

59 Commentarii la “Care e sensul poruncii lui Hristos: “IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. In privinta asta, inseamna ca eu sunt la pamant – adica: mi-e mila de oameni, animale, ma pot ruga din tot sufletul cum spune Cuv.Paisie Aghioritul pentru toti, indiferent de natura pacatului care-i stapaneste atata tip cat nu-i cunosc, nu-i vad trecand la fapte…dar, daca as vedea pe unul facand rau aproapelui si/sau schingiuind un animal as sarii la el/ea si l-as face una cu pamantul; adica prefer sa scot sabia si sa tai urechea lui Malhus decat sa asist pasiv la o nelegiuire.

  2. DUMNEZEU ESTE IUBIRE si daca iubirea este de la Imparatul Ceresc, sigur ca stim de unde provine ura,chiar si pt.vrajmasi,de la intunecatul diavol.

    “Iubirea aproapelui este prima treapta spre mantuire…cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau” ne spune Pr.Iustin Parvu in scrierile sale duhovnicesti. Citim si invatam din ICorinteni(Cap.13,4-7)ca
    “Dragostea indelung rabda;dragostea este binevoitoare,dragostea nu pizmuieste,nu se lauda,nu se trufeste.
    Dragostea nu se poarta cu necuviinta,nu cauta ale sale,nu se aprinde de manie,nu gandeste raul.
    Nu se bucura de nedreptate,ci se bucura de adevar.
    Toate le sufera,toate le crede,toate le nadajduieste,toate le rabda…”
    Sf.Ioan de Kronstadt ne spune “Daca te jigneste cineva,nu-i purta gand rau…
    invata sa invingi raul cu binele, rautatea cu bunatatea…Nu fi mandru,razbunator…ca sa nu-l manii pe Dumnezeu cu inima ta impietrita.”

    Doamne,Tu ne inveti sa nu stam impotriva celui rau zicand”De te va lovi cineva peste obrazul drept,intoarce-i pe cel stang” si :Iubiti pe vrajmasii
    vostri,binecuvantati pe cei ce va blesteama,faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc,ca sa fiti fii ai Parintelui vostru Cel din Ceruri,caci El rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti.”
    Doamne,miluieste pe cei care ne urasc si intelepteste-ne pe toti!Amin!

  3. Din carti/citate stim legea – cu teoria toti stam bine, dar cu practica…cine poate spune cu mana pe inima daca a reusit de fiecare data cand i se da o palma sa intorca si obrazul celalalt, cand ti se cere sa mergi cu unul/a o mila, sa mergi cu el doua, cand ti se cere haina sa dai si camasa, daca oricine a cerut de la tine imprumut ceva sa-i dai fara a avea pretentia de a-ti fi inapoiat lucrul acela…

    Intrebarea mea este: daca reusesti cele scrise mai sus in ceea ce te priveste, ramai la fel de impasibil si calm in momentul in care, atacat fiind aproapele ridici sabia sau te retragi in sine eventual doar rugandu-te, in loc sa actionezi…

  4. Daca na gandim ca traim pentru Cealalta Viata,De Apoi,
    si nu pentru lumea de aici,atunci putem sa iubim pe toti,
    inclusiv pe vrajmasi.

  5. Depinde mult de la caz la caz, Magda. Tocmai legea dragostei cere sa actionezi in foarte multe situatii, sa-ti aperi fratii, dar si aici depinde mult in ce fel o facem, in ce duh, nu neaparat ridicand sabia… Dar trebuie sa sarim in ajutorul si in apararea celor nedreptatiti, acolo unde este posibil, unde chiar putem face ceva si unde voia lui Dumnezeu nu ne vesteste altceva. Fiindca, in acelasi timp, e evident ca nu putem sa ne luptam impotriva infinitelor nedreptati de pe acest pamant altfel decat cu rugaciunea si cu plansul…

  6. Nici sa asistam pasiv la o nelegiuire, dar nici sa-i facem una cu pamantul pe nelegiuiti.

    In rest: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/04/iubirea-de-vrajmasi-porunca-imposibila/

  7. Doamne ajuta,cu privire la aceasta tema,am si eu o rugaminte:cine poate sa-mi spuna,in conditiile actuale destul de tensionate,care sunt cu adevarat vrajmasii nostri si cum putem noi sa-i iubim dupa aceasta porunca duhovniceasca? Va multumesc.

  8. Lucrul de capatai este sa intram in Biserica. Sa ne unim cu semenii nostri, cu bucuriile si cu tristetile tuturor. Sa-i simtim ai nostri, sa ne rugam pentru toti, sa ne doara pentru mantuirea lor, sa ne uitam pe noi insine. Sa facem totul pentru ei, precum Hristos pentru noi.( parintele Porfirie)

  9. Pe toate sa le infruntati cu iubire, cu bunatate, cu rabdare si cu smerenie. Sa fiti stanci. Toate sa se sparga deasupra voastra si sa se intoarca precum valurile, iar voi sa ramaneti netulburati. (parintele Porifirie)

  10. Fiecare dintre cei de langa noi, fiecare aproape al nostru este ,,trup din trupul nostru” (Efes. 5,30). Pot sa nu ma ingrijesc de asta, pot sa-l amarasc, pot sa-l urasc? Aceasta e cea mai mare taina a bisericii noastre, sa devenim toti una in Dumnezeu. Daca facem asta, devenim ai Lui. Aceasta este Biserica. Aceasta este Raiul. Aceasta este Ortodoxia. (parintele Porfirie)

  11. Cand cineva ne nedreptateste in oricare chip – cu clevetiri, cu ocari, atunci sa ne gandim ca este fratele nostru pe care l-a cuprins vrasmasul. A cazut prada potrivniculul. De aceea trebuie sa ne doara pentru el si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne miluiasca si pe el si pe noi, iar Dumnezeu ne va ajuta pe amandoi. Insa daca ne maniem asupra lui, atunci potrivnicul va sari de la el si asjpra noastra, si ne va batjocori pe amadoi. Cel care-i judeca pe ceilalti nu-l iubeste pe Hristos. (parintele Porfirie)

  12. Daca fratele tau te stanjeneste, te oboseste, atunci sa te gandesti: ,, Acum ma doare ochiul meu, mana mea, piciorul meu; trebuie sa-l ingrijesc cu toata iubirea” (1 Cor. 12, 21) … Vi la cunostinta adevarului cand iubesti cu iubirea lui Hristos. Atunci nu ceri sa fi iubit; aceasta este rau. Sa iubesti tu, sa daruiesti iubirea ta; aceasta este dupa dreptate. (parintele Porfirie)

  13. …si totusi cand vad nelgiuire nu iubesc,ci ma intristez cu tristete amara.nu tin sa scot cutitul cu toate ca in imaginatia mea am facut-o.
    este ura s-au neputinta? dar dragostea mea unde este cand vad nelegiuiri de o cruzime fara asemanare si eu ma sfarsesc de durere?
    concret: -un mascul imi violeaza fiica cum pot sa-l iubesc?
    -oameni fac acte false cu lucratori publici si merg la
    niste bieti pensionari si spun “cu acte in regula” ca
    casa in care locuiesc ei nu e a lor si ii arunca in strada
    cum pot iubi pe acei oameni? loc de multa durere si intristare
    este.firesc.
    Cu toate astea Cuvantul Mantuitorului este pe cat se poate de clar.
    Pentru mine este totusi o mare dilema.
    Daca nu uit raul pe care mi l-au facut altii si ma feresc de ei nefacind nimic tot nu e dragoste.As vrea sa uit dar cum sa fac.
    Un parinte mi-a spus sa ma rog pentru ei.Am facut-o dar nu am uitat.
    Ce-i de facut?
    GREU CUVANT

  14. @cristian k.

    Nici n-ai cum sa uiti – apropos de pilda cu usa in care s-a batut nenumarate cuie – au fost scoase, dar au ramas urmele lor – deci, n-ai cum sa uiti, face parte din memoria de viata care o are fiecare; important e, ca in timp, cu timpul…cand te incearca amintirea acelor cuie batute in usa inimii ori a trupului tau, sa nu reinvie si starea de rau, rautate, suparare – resentiment – vis-a-vis de situatia de-atunci.

    Ca te feresti de oamenii care ti-au facut/fac rau este firesc ‘pe unul care e afara de lege (daca ti-e prieten) ia-l deoparte si mustra-l, de nu se intoarce…. i-a si un martor, doi, de nici asa…departeaza-te de unul ca acesta si sa-ti fie tie ca un pagan si vames’; consider ca, toti cei carora le place sa faca rau si au firea naravita nu trebuie sa te insotesti cu ei; nu cred ca Hristos ne obliga/porunceste sa fim cu ei in impartasire ci, doar recomanda sa uram pacatul care-i stapaneste dar…urand si camasa de pe ei!

  15. @iulian

    Porunca dragostei catre aproapele si a iubirii vrajmasilor este din ce in ce mai greu de infaptuit in zilele noastre fiindca si ‘iubirea multora s-a racit din pricina inmultirii faradelegilor’; citind…pare asa de usor si de simplu!

    Sunt situatii de fapt in care, percepem ca madular al nostru (mana, picior, ochi) doar dintre cei cunoscuti (frati, surori, rude, prieteni, cunoscuti) si care, au fost – in trecut – intr-un anume fel, iar acum s-au schimbat, s-au schimonosit la suflet, s-au intors chiar impotriva noastra…pentru unii dintre acestia te poate durea sufletul si implicit, iti vine a te ruga pentru ei; problema iubirii vrajmasilor este/va fi cercata pana la proba contrarie – adica proba de rezistanta: avem aceeasi iubire ca si fata de cei cunoscuti cand ai in fata pe cineva pe care nu-l cunosti si care loveste fara mila? – aici-e-aici!

  16. @Admin!

    Ai dreptate si tu! Depinde foarte mult de situatie, de la caz la caz dar…atunci cand se ajunge la nedreptate si nelegiuire impotriva cuiva (mai ales cunoscut) prefer sabia, fiindca ‘Dreptatea fara forta este neputincioasa, forta fara dreptate este tiranie’.

  17. @Adriana

    Vrajmasii nostrii – in ziua de azi – sunt vrajmasii mantuirii noastre pornind de la cei care manipuleaza, incuviinteaza legi, decrete si alte ‘minunatii’ impotriva legilor lui Dumnezeu pana la cei care, fie asista pasivi neinteresandu-i ceea ce se intampla in jurul lor pana la cei care accepta bucurosi si multumiti pentru atare ‘libertate’ tinandu-le isonul; in privinta lumii de la noi, pornind de la proasta educatie sau mai degraba lipsa acesteia data copiilor, necresterea si educarea lor nu numai d.p.d.v. lumesc, moral dar, mai ales religios pana la toate structurile/paturile sociale unde s-a coborat si s-a instituit compromisul, foamea de bani castigati necinstit pana la mica ciupeala, inselatoria, camataria; dupa aceste repere se ghideaza din ce in ce mai multi si-atunci unde sa mai vezi cinste, mila, iubire de oameni cand exista doar iubire de sine si de castig?!

    Spre exemplu, taranii, targovetii din piata desfoaie pana la cotor varza si pana la urma ajunge la gunoi, dar n-ar scade din pret nici morti; cumpararea unei paini sau a altceva unde, n-ar rest de ‘dat’, acreala si vorba impotriva la orice ghiseu, ‘instransigenta’ politistilor cu cei care gresesc usor sau pentru prima data, judecarea aspra si trimiterea dupa gratii pentru ani multi (pedeapsa maxima pentru furt) a unora care de foame au furat un sac de cartofi, injumatatirea bonurilor de masa si-a taierii salariului impreuna cu figurarea pe statul de plata a muncii pentru jumatate de norma cand, de fapt se munceste 8 ore sau chiar mai mult (asta daca vrei sa-ti pastrezi locul de munca), munca la negru daca vrei sa ai ce sa mananci, inchiderea ochilor a inspectorilor lasati sa faca dreptate pentru spaga aferenta data de patron, samd…

    Este vorba de un genocid moral sustinut continuu din ’90 incoace de catre toate structurile politice incurajand si coborandu-se pana la nivelele cele mai de jos ‘pestele de la cap se-mpute’, nu?

  18. @ Magda.
    Dragă soră, conştiinţa îmi cere să-mi dau mie însumi un răspuns la problemele foarte vii care le ridici. Cu adevărataşa este cum spui.Toate cele scrise sunt adevărate,după cum la fel de adevărate sunt cele scrise în cărţi. Şi eu mă lupt cu aceleaşi probleme.Obsev totuşi un lucru. Anume că este Adevăr în toate. Vreau numai să nuanţez puţin. Este vorba de adevărul meu şi de Adevărul lui Dumnezeu. De adevărul meu în care trăiesc şi de Adevărul Domnului care a făcut lumea şi pe mine rob în ea.este vorba de dreptatea Lui de creator şi de dreptatea mea de rob.Pot deveni fiu, îndeplinind tocmai porunca de mai sus. Este greu. Cumplit de greu. De zeci de mii de mii de ori mi s-a golit lăuntru de tot ceia ce este bun, tocmai din sete de dreptate.De ideal.Ce putem face noi ? Ne revoltăm ? Lovim ? cu ce efect ? Draga soră greu am pătimit şi greu pătimesc pentru ceia ce spui. Dar mi-am văzut paguba. Durere, suferinţă , revăltă, toate fără rod.Durere fără efect pozitiv în mine şi în jurul meu.Aşa am ajuns să înţeleg ce înseamnă,, dragostea îndelung rabdă’’.M-am întrebat adesea ce fel de credinţă am.Şi am înţeles că e neroditoare.Atâta vreme cât fac eu dreptate e limpede că nu aştept,nu cred în dreptatea lui Dumnezeu.Nu-i cer să facă ceia ce eu ştiu sigur că nu pot.Nu-i cer cu durere şi lacrimi. Nu rabd ,,până la sânge’’ aestă lume, acţionând prin mijloacele credinţei nu prin sabia care ucide.Am înţeles că defapt nu cred bine.Că nu acţionez bine.Trebuie să cred că numai Dumnezeu face ceia ce eu nu pot. Că lumea este în grija şi dreptatea lui Dumnezeu şi că ne primim efectul faptelor noastre şi a părinţilor noştri. Efectul desfătărilor , avorturilor, necredinţei poporului, a grşelilor celor mari şi a tăcerii şi acceptării celor mici, etc. Eu trebue să nu scot sabia care ucide ci sabia duhului,să rabd să cred şi să ostenesc până la sânge. Dacă voi vedea în cei ce fac răul efectul nerugăciunii mele a nepostului meu pentru ei, dacă voi osândi înloc să pâng pentru ei , ei nu vor fi mai buni nici eu mai sporit ci răul va fitot rău şi eu nu voi iubi decât justiţia nu dreptatea lui, care lasă să culeagă fiecare ce seamănă.Aşa mi-am răspuns mie. Admir sinceritate frăţiei tale. Întradevăr este bine ca la problemele atât de vii să venim cu râspunsul din cărţi, dar şi cu efectul cules de noi din practica celor citite. Cu un suflet ca al frăţiei tale un duhovnic poate face duh îngeresc- dacă faci ascultare- . Î-ţi cer iertare frăţiei tale şi tuturor.

  19. Pingback: PREDICA DE PE MUNTE – IUBIREA VRAJMASILOR, Duminica a 19-a dupa Rusalii « Saccsiv’s Weblog
  20. Fratilor,acum,am vazut in parte cam cine ar fi vrajmasii nostri si cum trebuie sa-i iubim teoretic,invataturi in care le gasim in majoritatea cartilor duhovnicesti,totusi,nu am inteles,concret,ce avem de facut,acum,cand,mai mult ca oricand,suntem din ce in ce mai expusi la tot felul de incercari,care mai de care mai apasatoare: cipurile,vaccinul,criza economica si nu in ultimul rand,ecumenismul care ne este vadit si cel nevadit,cum,s-ar preconiza o unire a noastra cu ereticii cei anatemizati prin Sinodul de la Calcedon(monofizitii)si celelalte secte ale U.E.,care “ne miluiesc”cu mari ajutoare,pentru a ne suci mintile,infaptuindu-si astfel,IDEALUL:cel de a fi o turma si un pastor care se cheama:ANTIHRIST.
    In aceste conditii,stim cu totii,ca rugaciunea trebuie intensficata,insotita de lacrimi si post,pentru a le schimba rautatea intru bunatate.Si daca totusi pentru multimea faradelegilor noastre,rugaciunile vor ramane fara raspuns,dupa Porunca Mantuitorului,noi nu trebuie sa raspundem la rautate cu rautate,si pentru ca totusi sa nu cadem in pacatul lor,nu ne ramane decat ultima varianta:lepadarea de tot ce-i rau in jurul nostru si chiar de noi insine,devenind ,astfel,cu voia lui Dumnezeu,MARTIRI sau FERICITI NEBUNI INTRU HRISTOS. MINUNAT!Usor de spus dar cat de greu va fi de infaptuit?!
    Doamne,IISUSE HRISTOASE,FIUL LUI DUMNEZEU si DUMNEZEUL NOSTRU,te rugam in aceasta sfanta zi,intareste slabiciunile noastre ca sa locuiasca si sa se vadeasca:DRAGOSTEA,ADEVARUL,MILA si PUTEREA TA,intru noi,AMIN!

  21. Oare vazand un om ca , din indemnul vrajmasului diavol, a savarsit o crima, un pacat, o rautate, nu ne doare inima pentru el? Nu ne inversunam impotriva diavolului care l-a impins la rau sau a profitat cu viclesug de caderile si deformarile firii omenesti? Nu ne dorim sa-l vedem scapat de raul din el care face mult rau si apropiatilor lui? Nu ne rugam in noi ca Domnul sa-l ajute sa se indrepteze? Ne napustim asupra lui cumva, sa-i facem si mai rau sau sa-l inraim? Nu cred. Chiar daca pe moment, sub imboldul propriilor patimi, suntem poate tentati sa-l acuzam si sa-l gandim de rau, linistindu-ne, incepem sa-l compatimim. Iar aceasta este dragoste crestineasca. Nu sentimentalisme. Dupa care, in masura posibilitatilor, punem umarul sa-l ajutam, cu fapta si cu rugaciunea. Ca Domnul asculta mai ales astfel de rugaciuni. Nu pentru calitatea lor in sine, ci pentru dragostea dun care izvorasc. Ma iertati! Poate ca gresesc, om neputincios si patimas fiind.

  22. Intocmai. Si noi voiam sa-i amintim Magdei de prigonitorul Saul devenit Sfantul Apostol Pavel si prin rugaciunile celui la care a carui moarte a fost complice, Intaiul Mucenic Stefan, care s-a rugat pentru cei care-l ucideau. Desigur, iertarea si rugaciunea nu se pot face usor si nu dintr-o data, avem nevoie de putina vreme sa ne linistim, sa ni se vindece inima si sa incercam, la masura noastra, sa facem porunca (atentie, Magda, PORUNCA!) lui Hristos. Iar cat nu putem, nu reusim, sa ne fie spre umilinta, spre osandire de sine, ca inca nu suntem crestini adevarati, inca nu ascultam de Hristos. Nici Petru n-a putut de prima data, a gresit de multe ori, dar prin Duhul Sfant s-a schimbat firea si el, iar glasul sangelui sau fierbinte a fost biruit de blandetea harului. Asa deci nici noi sa nu ne indreptatim, fiindca nu ne este asta spre mantuire.

  23. Si iarasi e un moment de analiza a sufletului. Nu ma duc atat de departe: “Iubiti pe vrajmasii vostri”, desi cu ajutorul lui Dumnezeu, din cand in cand, si bine zic, din cand in cand, reusim sa indeplinim porunca. Ma gandesc la mine, in raport cu aproapele, cu cel pe care-l intalnesc pe strada, si-l vad cu o infirmitate(nu e cineva care cerseste bani) care ma sperie, de parca s-ar lua, vorbesc cu el, pentru ca ma cunoaste, si ma saluta, si doreste sa stea de vorba, vorbesc, dar vreau repede sa scap, cu toate ca ma straduiesc, dupa slaba mea credinta, sa mai stau putin, degeaba, pacatul meu ramane…
    Dumnezeu sa va binecuvanteze, pe toti!

  24. Oare de ce, daca vreau sa intru mai rapid la informatiile de pe site, legate de vaccinari, ajung la adresa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/12/22/22-decembrie-doamne-vino-doamne-sa-vezi-ce-a-mai-ramas/, indiferent ce accesez?

  25. De fapt, si alte scurtaturi din dreapta paginii duc la aceasi adresa de mai sus,

  26. Si eu simt la fel ca Magda cand vad o nedreptate. Astfel de firi purtam o dubla povara si jumatate este cauzata de neputinta noastra de a indura. Ma rog zilnic pt. indreptare, dar Domnul pare sa lase aceasta lupta pe seama mea. Din modesta mea experienta insa am observat ca progresez atunci cand practic “intoarcerea pe dos”, cum o numesc eu, adica atunci cand fac exact invers decat imi cere temperamentul. Bineinteles ca nu am intotdeauna succes, dar ma straduiesc cat pot de mult, si este absolut uimitor ce pace sufleteasca daruieste reusita.

  27. Da, am observat si noi, ne cerem iertare! E o eroare intervenita de aseara in sidebar. Asteptam sa vina responsabilul cu partea tehnica si sa remedieze, in cursul seriii acesteia, speram noi. Iertati-ne!

    Gasiti informatiile la: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/30/scrisoare-deschisa-a-organizatiilor-pro-vita-catre-ministrul-sanatatii-referitor-la-vaccinarea-anti-ah1nn1/ si linkurile din subsolul postarii.

  28. …privind ACEST CHIP AL MANTUITORULUI o durere mistuitoare mă împle…
    Nu simtiti la fel?! Sa pornim la “razboi” mereu cu acest dor de tacere…
    Sa invatam sa iubim privind icoana Mantuitorului, a Preacuratei Maicii Sale..

  29. S-a remediat. Va rugam sa semnalati daca mai vedeti ceva in neregula. Va multumim!

  30. Desigur, blandetea, mila si ingaduinta trebuie sa fie caracteristicile de baza ale oricarui crestin. Si totusi…

    Porunca “Iubiti-i pe vrajmasi!” este gresit inteleasa in zilele noastre. Ar insemna ca Stefan si razesii lui au gresit foarte mult ca nu ii primeau pe turci si pe tatari cu dragoste si cu capul plecat. Ceea ce nu era cazul. Ei intelegeau nuantele mai bine. Desigur ca si situatia era mai clara atunci. Toata Moldova era crestin ortodoxa. Conflicte interne erau mult mai putine ca astazi si toti moldovenii erau uniti impotriva atacurilor pagane.
    Astazi insa lucrurile stau cu totul altfel.

    Iisus a spus sa nu traim impreuna cu necredinciosii – “să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre”. Este foarte clar si precis.
    Deci porunca cu iubirea de vrajmasi se aplica doar in cadrul comunitatii crestine in care traiesti, pentru evitarea vrajbei si urii intre crestini.
    Din pacate, noi nu mai avem comunitati crestine, decat manastirile.

    Apoi mai exista un element de care se uita; crestinii se impart in doua categorii foarte distincte: monahi si mireni.
    Calea monahala este desigur fara sabie.
    Pe de alta parte insa, cand Sf. Constantin a cerut ajutor cerului, nu i-a aparut scris “nu scoate sabia”, ci “In semnul acesta vei invinge!”. Si a doua zi a castigat batalia, cu crucea intr-o mana si sabia in cealalta.
    Ce sa intelegem? Este aici o contradictie? Nu se poate. Raspunsul este ca mirenii au o alta situatie, au copii, au o tara pe care trebuie sa o apere si exista o anume dezlegare in situatia lor, pe care razesii lui Stefan o intelegeau foarte bine.

    Calea monahala este foarte grea si plina de renuntari. Parca nu i-ar sta bine unui calugar care primeste o palma, sa se ia la tranta cu vrajmasul sau.
    In schimb daca un mirean, a carui fetita minora ar fi asaltata de un grup de violatori, si el, tatal, i-ar privi cu dragoste pe ticalosi… ar fi ceva de-a dreptul anormal.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate