CAT DE VINOVATI SUNTEM? – Intre legea dreptatii si legea iubirii
Din: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“:
Despre deosebirea intre iubirea crestina si dreptatea omeneasca
“Oamenii au de obicei o concepţie juridică despre dreptate. Ei resping ca nedreaptă ideea ca cineva să ia asupra lui responsabilitatea greşelii altuia. Acest lucru nu cadrează cu conştiinţa lor juridică. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeşte altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a împărtăşi responsabilitatea greşelii celui pe care-l iubim şi chiar a o lua cu totul asupra noastră nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc. Mult mai mult, numai luând asupra noastră greşeala altuia se descoperă autenticitatea iubirii şi ne dăm cu adevărat seama de aceasta; unde ar mai fi sensul iubirii, dacă n-am păstra din ea decât latura plăcută? Dar când luăm în mod liber asupra noastră greşeala şi durerile făpturii iubite, atunci iubirea atinge desăvârşirea sub toate aspectele ei.
Mulţi oameni nu pot sau nu vor să accepte de bunăvoie urmările păcatului strămoşesc al lui Adam. Ei spun: „Adam şi Eva au mâncat din pomul oprit, dar acest lucru nu mă priveşte. Sunt gata să răspund pentru păcatele mele, dar numai pentru ale mele, iar nu pentru păcatele altora“. Omul nu înţelege că, prin această mişcare a inimii lui, repetă în sine însuşi păcatul protopărintelui nostru, care devine astfel propriul său păcat şi propria sa cădere. Adam a tăgăduit responsabilitatea sa, aruncând greşeala asupra Evei şi a lui Dumnezeu Care-i dăduse această femeie, şi prin acest lucru a rupt unitatea omului şi unirea sa cu Dumnezeu. Astfel, de fiecare dată când refuzăm să ne asumăm responsabilitatea răului universal, a faptelor aproapelui nostru, repetăm acelaşi păcat şi rupem de asemenea unitatea omului. In rai, Domnul l-a chemat pe Adam la căinţă; ne e îngăduit să credem că, dacă în loc să se justifice, Adam şi-ar fi asumat responsabilitatea păcatului lor comun, al său şi al Evei, destinul lumii ar fi fost altul. In acelaşi chip, destinul lumii va fi diferit dacă vom răspunde pozitiv aceluiaşi Domn venit în trup şi Care-şi înnoieşte chemarea Sa la căinţă, şi dacă vom lua asupra noastră povara greşelilor aproapelui nostru.
Fiecare dintre noi poate invoca multe scuze pentru a se justifica. Dar dacă aruncă o privire atentă în inima sa, va vedea că face acest lucru în chip viclean. Omul se justifică înainte de toate pentru că nu vrea să se recunoască, nici măcar în parte, vinovat de răul ce este în lume. Se justifică mai apoi, pentru că nu e conştient că e înzestrat cu libertate după chipul libertăţii lui Dumnezeu, şi nu se vede decât ca un fenomen, un obiect al acestei lumi şi, prin urmare, condiţionat de ea. Intr-o astfel de conştiinţă există ceva servil; de aceea tendinţa spre justificare e proprie unui rob, iar nu unui fiu al lui Dumnezeu.
La fericitul stareţ n-am putut observa această tendinţă generală spre autojustificare. Ciudat este că multor oameni le apare ca un lucru servil tocmai acest mod de a acţiona, adică faptul de a lua asupra noastră greşeala altuia şi de a cere iertare. Acesta e contrastul între modul de a vedea al fiilor duhului lui Hristos şi cel ale fiilor acestei lumi. Omului neduhovnicesc i se pare de necrezut că ar putea simţi întreaga umanitate ca o existenţă integrală cuprinsă în existenţa personală a fiecărui om, fără ca totuşi prin aceasta să fie desfiinţată alteritatea ireductibilă a celorlalte ipostase omeneşti. In conformitate cu sensul celei de-a doua porunci: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, trebuie şi e cu putinţă să includem în propria noastră existenţă personală totalitatea existenţei umane. Atunci orice rău ce se face în lume nu va mai fi socotit doar ca un lucru străin de noi, ci drept propriul nostru rău.
Dacă fiecare persoană – sau ipostasă umană -, creată după chipul Ipostaselor divine absolute, e capabilă să cuprindă în ea plinătatea existenţei umane, aşa cum fiecare Ipostasă divină poartă întreaga plinătate a Fiinţei divine – şi acesta e sensul profund al celei de-a doua porunci –, atunci fiecare dintre noi va lupta împotriva răului, împotriva răului cosmic, începând de la sine însuşi.
Stareţul însuşi nu vorbea întotdeauna decât despre iubirea lui Dumnezeu şi niciodată despre dreptatea Lui, şi atunci îl atrăgeam în mod intenţionat spre această temă. El se exprima atunci în felul următor:
„Nu se poate spune că Dumnezeu e nedrept, că există în el nedreptate, dar nu se poate spune nici că e drept în sensul în care înţelegem astăzi dreptatea. Sfântul Isaac Sirul spune: «Nu îndrăzni să-L numeşti pe Dumnezeu drept; căci atunci care este dreptatea Lui: noi am păcătuit, dar Fiul Său Unic a murit pe cruce?» La ceea ce spunea Sfântul Isaac am putea adăuga: noi am păcătuit, şi Dumnezeu i-a pus pe sfinţii îngeri în slujba mântuirii noastre. Dar, plini de iubire, îngerii înşişi doresc să ne slujească, şi în această slujire nu scapă de suferinţă. Dimpotrivă, Domnul a predat animalele fără de minte şi tot restul făpturii legii stricăciunii; căci nu se putea ca aceasta să rămână liberă de această lege în timp ce omul, pentru care ea a fost creată, s-a făcut din pricina păcatului rob al stricăciunii. Astfel, fie de bunăvoie, fie de nevoie, «toată făptura suspină şi geme» (Rm 8, 20-22), după cuvântul Apostolului, suferă împreună cu omul. Şi aceasta nu e legea dreptăţii, ci legea iubirii“.
Iubirea lui Hristos ca forţă dumnezeiască, ca dar al Duhului Sfânt, al unicului Duh ce lucrează în tot şi toate, stabileşte în chip ontologic legăturile unităţii; iubirea îşi însuşeşte viaţa fiinţei iubite. Cine iubeşte pe Dumnezeu e inclus în viaţa Dumnezeirii; cine iubeşte pe fratele său include în existenţa sa personală (ipostatică) viaţa fratelui său; cine iubeşte lumea întreagă îmbrăţişează cu mintea universul întreg.
Marea rugăciune pentru lume pe care stareţul Siluan o aducea lui Dumnezeu trimite tocmai la această percepţie, la conştientizarea comunităţii ontologice ce există între fiecare existenţă personală şi cea a umanităţii în integralitatea ei. Dacă se poate spune, aşa cum fac unii filozofi contemporani, că percepţia noastră sensibilă a oricărui lucru (obiect) nu e doar un act psihologic subiectiv, desprins de existenţa obiectivă a lucrului în sine, ci este însuşi acest lucru pătrunzând prin acţiunea sa reală în conştiinţa noastră, fapt prin care se realizează un contact ontologic, atunci cu mult mai mult trebuie să vorbim de comuniune ontologică acolo unde lucrează harul dumnezeiesc şi atotprezent al Duhului Sfânt, Făcătorul a toate”.
Va mai recomandam:
- Care e sensul poruncii lui Hristos: „IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?
- Spalarea picioarelor – razboiul tacut impotriva duhului lumii
- SFANTUL SILUAN – CUVINTE ALESE
- “Fratele meu este viata mea”
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- A cui este vina pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?
- Dreptatea adevarata si zelul cel nebun. De la Avva Isaac Sirul
- Rugaciunea Sfantului Siluan Athonitul pentru lume
- Sfantul Siluan la Muntele Athos. IUBIREA RASTIGNITA
- Cuviosul Sofronie: “In locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca…”
- “Doamne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a rezista valurilor suferintei cosmice!” – SUFERINŢELE PRIN CARE SE CUNOAŞTE UNIMEA OMENIRII – CALE A MÂNTUIRII ÎN VREMEA NOASTRĂ
- CEA MAI TRAGICA NOAPTE DIN ISTORIA LUMII
- Despre libertatea pierzarii si durerea rugaciunii pentru lume
- Parintele Sofronie – Cuvinte duhovnicesti de cea mai mare adancime despre lumea contemporana
- FERICITUL SOFRONIE SAHAROV – CUVANTAREA DE RAMAS BUN: “NOI NU NE DESPARTIM!”
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- Parintele Rafail Noica – cuvant despre implinirea poruncilor si pentru tamaduirea deznadejdii
- Indreptatirea de sine – izolatorul cel mai puternic intre om si Dumnezeu
- SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul
- Omul duhovnicesc este plin de durere pentru ceilalti
- Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
- Cuviosul Paisie despre “drepturile” monahilor
- Cuviosul Paisie Aghioritul: “LUMEA ARDE. PRICEPETI ASTA?”
- E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE
- CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (2)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Doamne ajuta,miluieste si ne intelepteste pe noi,nevrednici robii Tai!Amin!
Plangerea lui Adam (Sf.Siluan Athonitul-Scrieri):
Adam,parintele intregii lumi,a cunoscut in rai dulceata iubirii lui Dumnezeu
si de aceea,atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai si a pierdut iubirea lui Dumnezeu,a suferit amarnic si cu geamat mare suspina in toata pustia.Sufletul lui era chinuit de un gand”am intristat pe Dumnezeu pe Care il iubesc”.Nu-i parea rau de rai si de frumusetea lui,cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu,care in fiecare clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin
Duhul Sfant,dar mai apoi a pierdut harul,face experienta lui Adam.Sufletul e bolnav si ii pare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit…..
“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il cauta cu lacrimi…Cand eram cu El,sufletul meu era vesel si linistit,si vrajmasul n-avea intrare la mine;
dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine,si el tulbura si chinuie sufletul meu,de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte;duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pammant nu ma poate veseli,si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic,ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El.Nu-L pot uita nici macar pt.
un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El,si de multimea intristarii plang cu suspine:Miluieste-ma,Dumnezeule,pe mine zidirea ta cea cazuta!”…nu cred ca pot gasi alte cuvinte mai potrivite ca ale acestuia,spre a marturisi vinovatia noastra fata de Bunul Creator,Dumnezeu,
atunci cand uitam de iubirea Lui,maniidu-L.
Doamne,iubitorule de oameni,cu dreapta Ta intru tot puternica,din tot raul si primejdia slobozeste-Ne si Tie marire iti inaltam,Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,acum si in vecii vecilor.Amin!
Pai raspunsul se afla chiar in fragmentul prezentat…adunat din fiecare litera , din fiecare cuvant …foarte reprezentativ mi se pare: “…de fiecare data cand refuzam sa ne asumam responsabilitatea
raului universal , a faptelui aproapelui nostru , repetam acelasi pacat…” … si Dumnezeu este deasupra dreptatii , ca , altfel , ar afla fiecare cat este de vinovat …Dumnezeu este iubire universala , punanad soarele si peste cei buni si peste cei rai …
reluind citirea acestui fragment cu ochii sufletului , aflam raspunsul macar pe jumatate …
Doamne milueiste-ne,
Sfantul Siluan,deasemenea mai spune ce putem face pentru cei care nu vor sa se pocaiasca,pentru cei ce staruie in intuneric.Pentru acestia trebuie sa ne inmultim rugaciunile si sa ne smerim si mai mult sufletele :”Daca mi-ar sta in putinta,i-as scoate pe toti din adancurile iadului,si numai atunci sufletul meu si-ar afla linistea si se va putea veseli”.Este aici o modalitate tainica de se a asemui cu Apostolul Pavel cand spune;”Ca as dori sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei,cei de un neam cu mine,dupa trup”.pregatit sa-si jertfeasca propria mantuire ,pentru a-i mantui pe ceilalti.ACEASTA ESTE CEA MAI INALTA CULME A MILOSTENIEI,ca raul care se savarseste in lume sa fie consideratca propriul nostru rau. Numai asumandu-ne si greselile celuilalt ne dovedim cu o adevarata dragoste ,iar pocainta sa nu o facem doar pentru propriile noastre pecate,ci si pentru ale celorlalti,luandu-ne asupra noastra ca si cum ar fi ale noastre.Acestea toate ne invata Sfintii Parinti,in deaosebi Sf. Siluan,dar tare mai este anevoioasa si dureroasa asemenea unui martiraj interior.Aici vreau sa fac o paranteza si pentru sora noastra care a avut grele necazuri cu fica ei.Sa ma ierte danda din tot sufletul daca gresesc,dar nu vreau decat sa-i inspir mila pentru cel care i-a furat diavolul mintile. Vis-a vis de toate acestea nu trebuie sa uitam Jertfa Suprema pe care a facut-o Dumnezeu Tatal pentru mantuirea noastra. Aceasta,sa ne-o amintim ori de cate ori daca nu din recunostinta ,din nevointa.
“Da-ne noua,Doamne,duhul pocaintei,cel pe care l-a avut Adam,precum si Sfanta Ta smerenie,daruieste-ni-le noua,ca sa putem sa ne plangem si sa jelim pacatele noastre” Sf.Siluan.
,,Dumnezeule , milostiv fi-i mie pacatosului si nevrednicului robului Tau” .Amin.
Rugăciune pentru vrăjmaşi – Sfantul Nicolae Velimirovici
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!
Atunci cand ne leaga Hristos, nu mai exista distante. Cand voi pleca din aceasta viata fi mai bine. Voi fi mai aproape de voi. (parintele Porfirie)
Lucrul de capatai este sa intram in Biserica. Sa ne unim cu semenii nostri, cu bucuriile si cu tristetile tuturor. Sa-i simtim ai nostri, sa ne rugam pentru toti, sa ne doara pentru mantuirea lor, sa ne uitam pe noi insine. Sa facem totul pentru ei, precum Hristos pentru noi.( parintele Porfirie)
Pe toate sa le infruntati cu iubire, cu bunatate, cu rabdare si cu smerenie. Sa fiti stanci. Toate sa se sparga deasupra voastra si sa se intoarca precum valurile, iar voi sa ramaneti netulburati. (parintele Porifirie)
Fiecare dintre cei de langa noi, fiecare aproape al nostru este trup din trupul nostru (Efes. 5,30). Pot sa nu ma ingrijesc de asta, pot sa-l amarasc, pot sa-l urasc? Aceasta e cea mai mare taina a bisericii noastre, sa devenim toti una in Dumnezeu.Daca facem asta, devenim ai Lui. Aceasta este Biserica. Aceasta este Raiul. Aceasta este Ortodoxia. (parintele Porfirie)
Cand cineva ne nedreptateste in oricare chip – cu clevetiri, cu ocari, atunci sa ne gandim ca este fratele nostru pe care l-a cuprins vrasmasul. A cazut prada potrivniculul. De aceea trebuie sa ne doara pentru el si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne miluiasca si pe el si pe noi, iar Dumnezeu ne va ajuta pe amandoi. Insa daca ne maniem asupra lui, atunci potrivnicul va sari de la el si asjpra noastra, si ne va batjocori pe amadoi. Cel care-i judeca pe ceilalti nu-l iubeste pe Hristos. (parintele Porfirie)
Daca fratele tau te stanjeneste, te oboseste, atunci sa te gandesti: ,, Acum ma doare ochiul meu, mana mea, piciorul meu; trebuie sa-l ingrijesc cu toata iubirea” (1 Cor. 12, 21) … Vi la cunostinta adevarului cand iubesti cu iubirea lui Hristos. Atunci nu ceri sa fi iubit; aceasta este rau. Sa iubesti tu, sa daruiesti iubirea ta; aceasta este dupa dreptate. (parintele Porfirie)
Foarte frumos!
Imi staruie in minte doua cuvinte: “legal” si “moral”. Ne scuzam adeseori comportamentul: “nu am facut nimic ilegal” dar uitam de aspectul moral. Mare diferenta e intre aceste aspecte in actiunile noastre de zi cu zi!
Sfântul Isaac Sirul spune: «Nu îndrăzni să-L numeşti pe Dumnezeu drept; căci atunci care este dreptatea Lui: noi am păcătuit, dar Fiul Său Unic a murit pe cruce?»
Asa e! Noi nu cerem in rugaciunile noastre :”Doamne fa dreptate cu mine” ci spunem “Doamne miluieste-ma”!
Doamne, ajuta-ne si ne miluieste!
Da, si cu toate astea multi judecam pe ceilalti cu maxima acrivie dupa litera legii (a “dreptatii”) si multi dintre noi uitam ca vom fi judecati dupa masura cu care judecam pe altii. Iar pentru unii masura aceasta nu este mai niciodata mila, ci exigenta si rigoarea maxima… pana la rigorism. Si cate indreptatiri, vai, se pot gasi pentru duritatea si rigiditatea fariseice, pentru dispretul sensibilitatii! Ni se pare incredibil, de pilda, cum unii pot ajunge sa considere ca pentru vremurile grele care vor veni nu avem nevoie de o inima mai sensibila, ci, din contra, de una mai dura si mai rece… si mai incredibil este cum aceiasi oameni pretind ca il cinstesc pe Cuv. Seraphim Rose, dar ii dispretuiesc complet exact invatatura ESENTIALA despre “ortodoxia inimii”, pur si simplu fiind incapabili sa inteleaga duhul si accentele acestuia. Nu spunea bine, oare, citand o femeie cu viata sfanta, ca acesti frati or fi ei ortodocsi, dar nu prea-s si crestini… si nici oameni adesea nu se mai dovedesc. Te taie cu cuvintele lor si cu privirea rece, sticloasa, necrutatoare… Of, Doamne… iarta-i si ne ierta, ca toti ne suntem madulare si toti suntem vinovati!
Marea plaga a Bisericii de astazi, o spunea si Cuviosul Seraphim si o vedem si noi acum – dincolo de orice deosebiri de context si de detaliu – mai mare si mai raspandita decat ecumenismul, relativismul si laxismul… si toate celelalte racile inrudite – este lipsa intelegerii DUHOVNICESTI a credintei, lipsa DUHULUI. Multa ratiune rece, goala si foarte putina inima calda si iubitoare, aproape deloc har si cunostinta a Duhului! Iar cei mai galagiosi si mai agresivi “anti-ecumenisti” se dovedesc adesea, din pacate, cei mai influentati de duhul scolastic catolic si, in general, de rationalismul apusean, precum si de unele apucaturi protestante de raportare la Biserica sau, in unele cazuri, cei mai lumesti in gandirea si in viata lor. Ei nici nu prea stiu, de fapt, de ce se impotrivesc catolicismului, nu inteleg ca ei traiesc taman in duhul acela, desi ii contesta litera! E foarte greu cu rugaciunea, cu smerenia, cu pocainta, cu dragostea – in general cu poruncile evanghelice – dar foarte usor cu citarea si recitarea canoanelor si cu aruncarea anatemelor… ignorand, bietii de ei, ca Sfintii Parinti aceia pe care-i folosesc ca si cum ii au la degetul mic, au legiuit si au plicat legiuirile intotdeauna IN DUH…. pentru ca dobandisera din plin Duhul, se sfintisera, aveau maxim discernamant si nelimitata dragoste. Insa daca ei ar trai astazi, rigoristii de azi si pe ei i-ar da anatemei… cum si procedeaza deja cu urmasii lor (Cuviosii Paisie, Epifanie, etc.). Cand o sa fie intrebati insa la Judecata despre poruncile din Predica de pe munte… Dumnezeu sa aiba mila de ei, si de noi toti, pacatosi si netrebnici!
@Adriana
”Daca mi-ar sta in putinta,i-as scoate pe toti din adancurile iadului,si numai atunci sufletul meu si-ar afla linistea si se va putea veseli”. – Sf.Siluan Athonitul spunea lucrul asta coplesit fiind de Sf.Duh ce salasluia in el – durerea sa sufleteasca nu-si putea gasi odihna gandindu-se la suferintele celor de-acolo, cainandu-i, durandu-l inima pentru starea lor prin alegearea facuta in viata de a fi asemeni ingerilor intunericului, fiind lipsiti de mila, de bunatate, de dragoste si, mai ales de pocainta; alegerea a fost a lor, ceea ce-au cules aia vor si semana…si nu ma refer la unii care, poate viata i-a lovit crunt, n-au avut povatuitori, n-au avut parte de mila, dragoste, bunatate…dar, celorlalti care de buna-voia si nesiliti de nimeni s-au facut slugi ale satanei inchinandu-se lui in deplina cunostinta de cauza, celor care le tresalta inima de bucurie cand fac rau, inrobesc, siluiesc, batjocoresc, infrunta nu numai omenirea ci pe Dumnezeu Insusi, nu mi-e mila deloc de ei si nici de soarta lor in viitor!
Intre noi fie vorba, chiar daca as ajunge ‘in loc luminat, in loc de verdeata…’ nu mi-ar place sa vad alaturi de ceilalti care s-au nevoit duhovniceste, altii care s-au savarsit muceniceste sa se bucure de Imparatia Cerului unul ca Stalin, Lenin, Hitler, satanisti, ocultisti, masoni si toata pleiada care ingenuncheaza omenirea si fac oamenilor viata IAD!
Bine! Stiu ca dreptatea lui Dumnezeu nu va ingadui aceasta iar, ei – ticalosii – chiar daca ar fi bagati in Rai nu s-ar simti bine fiindca alte apucaturi/metehne au dorind sa le tot faca…
@Admin!
“Marea plaga a Bisericii de astazi, o spunea si Cuviosul Seraphim si o vedem si noi acum – dincolo de orice deosebiri de context si de detaliu – mai mare si mai raspandita decat ecumenismul, relativismul si laxismul… si toate celelalte racile inrudite – este lipsa intelegerii DUHOVNICESTI a credintei, lipsa DUHULUI. Multa ratiune rece, goala si foarte putina inima calda si iubitoare, aproape deloc har si cunostinta a Duhului! ”
Adevarat! Asa este! Si eu si altii cred ca suntem atinsi din cand in cand de raceala, de (ne)simtirea unei inimi calde si iubitoare care sa rezoneze cu ceilalti, sufletul parca-ti este sec, iasca…parca esti ‘in afara de tine’; pricina?! Lenea: lasatul rugaciunii, (ne)smerirea in fata lui Dumnezeu pentru vorbe, fapte, pentru raceala, neputinta…si, nu in ultimul rand – lipsa nobletei duhovnicesti (vorba Cuv.Paisie)in cele mai ‘neinsemnate’, marunte fapte in ceea ce-l priveste pe aproapele; mai punem si ‘curentul general’ in care suntem luati la un moment dat ‘de val’?! Fiindca suntem traitori in lume si ‘atinsi’ de morbul ei chiar daca nu dorim asemanarea cu ea iar generalizarea lumescului s-a salasluit si in plan duhovnicesc, bisericesc incepand sa lipseasca aproape cu desavarsire modelele, reperele…iar daca acestea exista totusi (in nr.din ce in ce mai mic) sunt inabusite, marginalizate, ‘puse la colt’ fiindca ‘a lipsit cel cuvios’ se plangea psalmistul David, asa si eu…
Draga Magda,
Tare par adevarate si indreptatite vorbele tale,dar dupa cum bine stim cu totii judecata noastra nu se potriveste cu a SUPREMULUI JUDECATOR. Iata,de pilda ce explicatii am gasit in pilda ;”Despre plata egala a celor din al 11-lea ceas ,scrisa de Parintele G.Sandu .Evanghelia este destul de lunga si nu o redau dar poti sa o recitesti cu usurinta la Matei 20,1-6.,apoi daca doresti sa citesti intelesurile care mi se par,putin spus minunate:
Noua,crestinilor,care am facut prin nevrednicia noastra cat de cata putina nevointa,ni se pare ca plata noastra este egala cu a celor care nu s-au ostenit,sau stiu eu ce rele au mai facut,intrand in contradictie cu alte locuri din Sf. Scriptura,in care,Mantuitorul aminteste de existenta a mai multor lacasuri,in Imparatia Sa,ceea ce lasa sa intelegem ca este vorba despre o rasplata difetentiata.Iata,cum explica Parintele:
“Pilda cu lucratorii din vie se refera la strainii de Dumnezeu,nu la fiii Imparatiei….Avem de remarcat aici ca oricat de multa lucrare ar avea,oricat de mult bine ar face paganii sau cei ce nu sunt ai lui Dumnezeu prin dreapta credinta-singura care ne poate uni cu El si ne poate face casnici ai Acestuia -nu au ca rasplata fagaduinta(mantuirea);pentru ei inca nu este vorba de un loc in Imparatie,altceva vor primi ei pentru ca au raspuns chemarii
(acum,te rog citeste cu atentie) Prin pilda lucratorilor tocmiti pe parcursul intregii zile la diferite ore,ni se sugereaza doar faptul ca Dumnezeu ne cheama pe toti pe parcursul intregii vieti si noi raspundem in diferite momente,unii mai devreme ,altii mai tarziu..Se intelege aceasta din faptul ca stapanul viei i-a cautat in piata,nu la casele lor.Pilda,ne arata clar ca Dumnezeu ii cheama pe toti cei care nu sunt toti inca ai Lui,chiar fara sa-L caute ei..Cei care raspund chemarii primesc har in mod egal,indiferent cand vin.Harul acesta este simbolizat printr-un dinar primit de toti,caci este vorba de unicul har,care se da tuturor nu diferentiat dupa merit,adica pentru vreo straduinta a noastra,ci din initiativa lui Dumnezeu.Oricum este mai mult decat merita fiecare dintre cei care nu si-au cautat ei cu osardie de lucru in via Domnului,ci au fost cautati ei de Domnul.Tatal ceresc ofera cu generozitate instrainatilor Sai fii ceea ce sunt indreptatiti sa primeasca prin ceea ce a mai ramas din calitatea de fii,de aceea li se spune si celor de mai tarziu sa mearga si ei in vie si “ce va fi cu dreptul veti lua”.Si drept era sa primeasca toti in mod egal harul Kerigmatic(chemare).
Numai ca naimitii,chiar daca au primit la fel,vor cheltui in mod diferit dinarul primit,adoca vor folosi in mod diferit harul acesta chemator.Dintre cei nemultumiti,unii vor intoarce spatele si nu vor mai veni deloc,iar altii vor apela la viclenia de a VENI SI EI IN ULTIMUL CEAS PENTRU A PRIMI LA FEL.Fiindca viclesugul nu poate ramane ascuns Stapanului,,ei nu ajung sa castige increderea lui..Unii dintre cei tocmiti la prima ora vor veni,de data aceasta din proprie initiativa,si a doua zi,in baza aceleiasi chemari,fara a arata nemultumirea pentru plata primei zile.Unii angajati din ceasul al unsprezec.din cauza nestiintei in prima zi,vor veni si ei in urmatoarea zi la prima ora ,desi stiau dinainte ca vor primi tot aceeasi plata.Pentru dragostea aratata Stapanului,vor deveni si ei slujitori permanenti ai Acestuia si cu vremea vor ajunge sa fie numarati intre casnicii Lui……” si mult mai mult explicatii in legatura cu plata lor .Daca poti,se merita cumparata caci multe am mai invatat din scrierile dansului(fara reclama),asa cum am invatat si din multe comentarii ale tale,pentru care ma folosesc de acest prilej,sa-ti multumesc si pt.recomandarea cartii Sf. T. Zavoratul ,pe care o aveam si nu apucasem sa o citesc. Dumnezeu sa-ti intareasca credinta,setea pt. a invata si a practica cele invatate si sa-mi fie cu iertare,eu daca mai scriu cate ceva ,scriu pt.mine insumi ca sa le invat mai bine ,caci stiu ca pt.altii sunt slab compuse,identificandu-se cu slaba mea pregatire.(mai ales pt.aceasta).Iertati.