CEI CASATORITI POT DOBANDI DUHUL SFANT? Raspunsul Parintelui staret Nichifor Horia
- Doxologia: Cei căsătoriți pot dobândi Duhul Sfânt?
Intrebare: Doamne Ajuta! Omul care traieste in lume fiind casatorit si având copii poate dobândi Duhul Sfânt? (crestin ortodox fireste) Multumesc!
Răspuns (Arhim. Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Trei Ierarhi” din Iași):“Lucrarea Duhului Sfânt în viața creștinului începe încă de la botez. Cu cât mai atent și mai adânc se silește omul să cunoască pe Dumnezeu și să împlinească cuvântul Lui dătător de viață, cu atât mai limpede înțelege lucrarea Duhului Sfant în viața sa. Și înțelege că Duhul Sfânt este aproape de cei smeriți, ce își pun cu adevarăt nădejdea în Dumnezeu. De aceea, cel ce cunoaște lucrarea Duhului Sfânt în inima sa caută altă fericire, altă mângâiere, altă siguranță decât cea pe care o caută lumea de obicei. Pentru că lumea își găsește mângâierea în slava de la oameni, în plăcerile date de un trai îndestulat, în siguranța unor chivernisiri omenești. Mângâierea Duhului Sfânt, care se roagă în om cu suspinuri negrăite, nu este o închipuire, ci o dulceață de negrăit în sufletul care începe să nădăjduiască adevărat în izbăvirea sa și a lumii de toată puterea înșelătoare a patimilor.
Dacă știm că Duhul Sfânt se primește în sfintele taine, se apropie de om în fiecare rugăciune smerită, în fiecare mărturisire a adevărului, când și cum putem pierde Duhul Sfânt? Cum se face că mulți se înstrăinează de Dumnezeu și nu înțeleg, nu caută păstrarea Duhului Sfânt în inima lor? Duhul Sfânt, se pierde prin nepăsare, prin mândrie, prin păcat…
Căsătoria asumată cu credincioșie înaintea lui Dumnezeu nu este păcat. Drept înțeleasă și mai ales trăită, căsătoria e o mare binecuvântare, un ajutor în viața omului, o prisosință a slujirii și a împlinirii a tot binele. Curând însă, după căsătorie, apar dezamăgirile, poticnirile de neputințele celuilalt, de egoismul lui dar și de propriile noastre neputințe și micimi sufletești. Și aceste dezamăgiri avem a le descoperi nu numai în căsătorie, ci și în călugărie, de pildă, sau în prietenie. Sufletele noastre rănite caută dragostea ideală, încrederea absolută și, la cea mai mică neputință, a celuilalt se clatină și întreaga relație se zdruncină. Păstrarea Duhului Sfânt înseamnă înnoirea acestei relații, lupta vie de a lumina toate aceste umbre. Văzând realist pe celălalt și pe noi înșine în nedesăvârșirea noastră, să păzim încrederea unul în celălalt, unitatea și lucrarea celor ale Împărăției Cerurilor. Această încredere și unitate și călugărul, cu greutate trebuie să lupte a le păzi în mai marea sa familie care este obștea mănăstirii sale. Pentru că Dumnezeu nu a dat porunci diferite celor căsătoriți față de cei ce se călugăresc de pildă. Vorbim de păstrarea Duhului Sfânt pentru că de dobândit se dobândește și se redobândește cu ușurință. Dar tot cu ușurință se pierde când inima nu pricepe a căuta statornic, cu smerenie, să trăiască după Dumnezeu. Cel mai mic gând de viclenie, de mândrie, alungă Duhul. Dar precum psalmistul cunoaște înnoirea prin pocaință, tot astfel și omul învață a păstra, nu fără efort, mângâierea Duhului în inima sa: „Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele”…
Căsătorit sau necăsătorit, omul care caută cu credincioșie pe Dumnezeu începe să lupte cu toate iluziile și cu tot răul din el și din lume. Și în această luptă nu este singur, ci Duhul Sfânt, Mângâietorul îl înțelepțește și îl întărește. Părintele Cleopa amintea des în cuvintele sale despre o bătrână pe care a văzut-o, fiind singur în Altar ca preot, în fața icoanei, luminată de rugăciune, cum puțini călugări se învrednicesc. Cel mai probabil va fi fost o femeie căsătorită sau poate văduvă, ce stăruia în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Tot astfel, părintele Sofian ne povestea de un fiu duhovnicesc, mecanic de locomotivă ce sporise în lucrarea neîncetată a rugăciunii inimii, asemenea monahilor îmbunătățiți. Așadar și în lume, căsătorit sau nu, omul se poate sfinți, poate cunoaște desăvârșit pe Dumnezeu, dacă va stărui cu credincioșie în curățirea sinelui de toată minciuna și de toată răutatea, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos“.
Legaturi:
- Cuvant patrunzator al IPS Teofan, de Rusalii: PRETENTIA SUPERIORITATII, DUHUL VICLENIEI SI JUDECATA APROAPELUI – PIEDICI SIGURE IN CALEA DUHULUI SFANT
- Parintele Arsenie Muscalu despre STRAPUNGEREA INIMII (umilinta) – CALEA PRIMII DUHULUI SFANT: “Foc am venit sa aduc pe pamant“
- Parintele Arsenie Muscalu: DE CE AVEM NEVOIE PENTRU A TRAI DUHOVNICESTE?
- “Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”
- De ce crestinii nu mai cauta Duhul Sfant? Ce inseamna inchinarea in duh si in adevar? CULTURA DUHULUI, A TAINEI VERSUS CULTURA IMAGINII, A EXTERIORULUI
- SF. SERAFIM DE SAROV SI CAUTAREA ADEVARATULUI SCOP: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?”
- SCRISOARE CATRE UN PRIETEN, LA POGORAREA SFANTULUI DUH
- Suntem convertiti cu adevarat?
- Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii
- Pogorarea Duhului Sfant – taina esentiala a vietii noastre. FARA PLANS SI FARA IUBIRE NIMENI SA NU SE AMAGEASCA, NU VA DOBANDI HAINA DUHULUI!
- PUTINI SUNT ADEVARATII CRESTINI!
- Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
- DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
- Pogorarea Duhului Sfant, ziua de nastere a Bisericii: “VINO, MANGAIETORULE!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Uau, ce intrebare 🙂
Iertare, dar se vede ca cel care a pus-o nu este casatorit 🙂
“Sufletele noastre rănite caută dragostea ideală, încrederea absolută și, la cea mai mică neputință, a celuilalt se clatină și întreaga relație se zdruncină. Păstrarea Duhului Sfânt înseamnă înnoirea acestei relații, lupta vie de a lumina toate aceste umbre”
Cred ca pastrarea relatiei se face ingaduindu-l pe partener asa cum este, fara sa uitam ca nici noi nu suntem mai buni…fiecare are neputintele lui.
“Mângâierea Duhului Sfânt, care se roagă în om cu suspinuri negrăite, nu este o închipuire”
Asta este vorba mare ! Demulte ori simtim in noi ceva care ne opreste de la rau, cineva care se roaga in noi, chiar cand pacatuim…
Constiinta…Duhul Sfant se roaga in noi, chiar daca suntem nepriceputi…
Multumesc pentru aceasta revelatie !
Pericopa evanghelica: Marcu 11, 27- 33
27. Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii.
28. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?
29. Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
30. Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!
31. Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?
32. Iar de vom zice: De la oameni – se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc.
33. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
Pericopa apostolica: Efeseni 4, 14- 17
14. Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,
15. Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.
16. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
17. Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor.
II Corinteni 9, 6- 11
6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
9. Precum este scris: “Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac”.
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre,
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.
@ Lucian: Nimeni nu s-a nascut invatat. Unii dintre noi trebuie sa puna si intrebari care altora le par prostesti. Si imi pare ca intrebarea a fost pusa pentru folosul mai multora dintre cei de fata, ca altfel nu s-ar fi pus intr-un cadru public.
La a doua casatorie religioasa se mai coboara duhul sfant? Si la prima casatorie daca tinerii traiesc numai in cearta si scandal,se mai coboara dhul sfant peste ei?
….grea este casnicia!
@denisa
Mie imi spui…
zicea Parintele Tanase ca intr-o casnicie o calitate se diminueaza de 10000 ori si un defect se accentueaza de 10000 de ori….
Tot dansul spunea ca daca baza unei casnici nu este Hristos atunci va fi dificilmai ales pt cel care este cercetat de harul Domnului.
Simt o invidie pe familiile crestine….
@ denisa
As spune ca, atunci cand baza unei casnicii este Hristos, acea casnicie este cu mult mai grea decat una normala, lumeasca, cum s-ar zice.
Ispitele sunt mult, mult mai mari intr-o familie crestina decat intr-o familie ne-crestina, pentru ca si diavolul are interes sa distruga toate familiile crestine, familii care, daca fiinteaza asa cum trebuie, vor da si copii crestini, copii care la randul lor vor incerca sa urmeze exemplul parintilor si sa-si intemeieze alte familii crestine, si tot asa.
Deci, din punctul meu de vedere, cel putin in zilele noastre, adevarata familia crestina este in prima linie de lupta duhovniceasca (impreuna cu toate mizeriile ce vin din partea diavolului pentru aceasta pozitie, dar si impreuna cu minunatul ajutor si rasplata ce vine din partea lui Dumnezeu), alaturi de adevarata calugarie si adevarata teologie marturisitoare.
@ Lucian
Sunt convinsa de adevarul spuselor Dvs. dar cand amandoi stiu lucrul acesta si au un numitor comun si anume pe Hristos, trec altfel peste sau prin ispite.
Oricum, stiti cum e, din afara ai senzatia ca este mai usor pt altii si aici ma refer la supravietuirea familiei crestine.Lupta amandoi pt aceasi cauza. Se sustin, se sprijina, SE SUPORTA…pt ca ei stiu, ca unde la capatul acestui drum ii asteapta rasplata.
Va rog sa ma iertati !
@Doina
Desi a doua cununie este doar ingaduita si se canoniseste cu oprire de la Impartasanie pt o perioada, poate fi placuta lui Dumnezeu. E mai greu, pt ca porneste sub auspicii nefaste, dar pocainta ca schimbare a vietii poate aduce pe Duhul Sfant in suflet. Mai mult decat intelegerea dintre soti, e necesara impacarea cu Dumnezeu prin pazirea poruncilor Lui.
In privinta certurilor din casnicie, evident ca Duhul Sfant este alungat de vrajba. Si trebuie subliniat ca nu e usor de dobandit harul pt ca nu e ceva la indemana oricui, ci se afla prin multe sudori duhovnicesti. Nu impacarea simpla cu sotul e necesara, ci cu Dumnezeu, cu sine si cu el. Adica sa ne indreptam intai pacatele noastre, apoi pe ale altora. Caci impacarea cu semenii (chiar si sot) nu aduce impacarea cu Dumnezeu daca nu e o impacare sfintita, duhovniceasca.
Din cate stiu eu, aceasta canonisire tine cont si de motivul pentru care prima casnicie a esuat (daca a fost vorba de moartea unuia dintre soti, de adulter, samd).
@Denisa
Sa nu simti invidie, ci pune-ti speranta numai in Domnul (nu in fiii oamenilor), ca numai de la El vine Harul. Nimeni nu se poate considera salvat/mantuit sau pierdut pana la ultima suflare. Si apoi daca iti traiesi viata si castigi un suflet pt Hristos, vei avea rasplata/ cununi de mucenita dincolo vs o viata aparent linistita, pt ca cuiva i sa dat pur si simplu fara mare efort…
Sa ma stii ca sunt f putine familii crestine cu adevarat traitoare in Duhul Sfant, iar daca au ajuns acolo a fost dupa “multe sudori” cum bine spunea un parinte mai sus.
Sfaturile Parintelui Gherasim le consider demne de o postare separata.M-au rascolit…Mai mult despre viata de familie nu cred ca se mai poate spune.
Stau si ma intreb vazand comentariile Denisei,oare de ce numai femeile se plang de greutatea casniciei?Raspunsul il are fiecare barbat…
http://youtu.be/09kurlyyG4M
@cristi_g ,
“…de ce numai femeile se plang de greutatea casniciei? ”
Poate din cauza ca in marea majoritate a familiilor , femeia este cea care se indreapta prima spre biserica , prima care se roaga mai mult si mai des si mai adanc lui Dumnezeu pentru ocrotirea familiei , a pruncilor . Nu te-ai intrebat niciodata , frate , de ce in bisericile noastre , la capitolul prezenta la slujbe , este covarsitoare proportia in avantajul femeilor si unde sunt barbatii lor ? Ca doar n-or fi atat de multe vaduve sau fecioare ci ca ele stau inaintea lui Hristos rugandu-se pentru intreaga familie , in timp ce barbatul umbla vandra , pe coclauri si la intoarcerea de la biserica mai ia si la rost femeia care , poate in acea zi , s-a impartasit .
Aici , in aceasta problema , cred ca-si gaseste raspunsul si invidia Denisei legata de familiile crestine , pentru ca ” unde-s doi , puterea creste …” , ” unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu , acolo sunt si Eu in mijlocul lor ” . Lupta este mai usoara , postul este mai usor , faptele credintei incep din intimitatea familiei , trairea oricarei experiente crestine si a sarbatorilor in duh crestin are cu totul alta semnificatie si intensitate , iar educatia copiilor in duh ortodox se poate realiza cel mai bine doar intr-un asemenea mediu . De acord si cu intensitatea ispitelor dar de ispite nu scapa nici pustnicul . De acord si cu faptul ca Harul nu se poate dobandi usor dar intr-un fel se lupta osteanul pe pamant solid si in alt fel isi consuma energia luptand in mlastina .
Mila lui Dumnezeu si intelepciunea Lui le aseaza insa pe toate in asa fel incat fiecare sa lucram spre mantuire . Citeam daunazi ca usa este stramta si calea este stramta si cu chinuri dar si faptul ca sunt nenumarate caile care duc la usa cea stramta pentru ca asa ni le-a pregatit Bunul Dumnezeu , ca fiecare sa aiba un traseu pe masura putintei sale , ca fiecare sa-si poarte crucea sa , mai usoara sau mai grea , spre izbanda in numele Domnului . Unii ii invidiaza pe cei casatoriti , cei casatoriti ii invidiaza pe cei necasatoriti , mirenii credinciosi ii invidiaza pe monahi , monahii pe cei din pustie si tot asa , fara sa ne gandim ca poate daca ni s-ar fi dat o cruce mai grea decat cea pe care o purtam , n-am fi reusit sa o ducem si am fi deznadajduit . Sau daca ni s-ar fi dat una mai usoara am fi ajuns sa parasim calea cea stramta si ne-am fi aventurat in intunericul desfatarilor . Celui ce i se da putin i se cere putin , celui ce i se da mult i se cere si mai mult .
” … si precum m-am sculat din patul in care zaceam ca un mort , asa se cuvine sa ma scol din pacatul faradelegii si al NEMULTUMIRII in care zac mort , eu , lenesul . “
@fane
In calitate de barbat am tinut mereu cu femeile,dar nu m-am putut ridica la nivelul lor…
Femeia trebuie sa fie supusa barbatului ei, iar barbatul trebuie sa-si iubeasca femeia ca pe sine insusi, sau asa cum Hristos isi iubeste biserica.
Acesta este singurul fundament al unei casatorii in care Duhul Sfant isi poate face lucrarea mantuitoare.
Sa se cerceteze fiecare pe sine, barbat sau femeie, si sa vada daca implineste acesta porunca. Si mai apoi sa spuna daca casatoria merge sau nu.
@ Efrem
Sfantul Maxim Marturisitorul: Trebuie sa se stie ca, spunand dumnezeiescul Apostol ca “Hristos este capul a tot barbatul”, a afirmat ca Hristos este capul barbatului credincios, care implineste poruncile dumnezeiesti si contempla dogmele evlaviei. Cu toata forma sa generala, cuvantul nu cuprinde si pe barbatii necredinciosi. Caci cum ar putea fi Hristos cap al celor ce nu cred?
Lidia STANILOAE Ionescu despre casnicia parintilor sai:
Amandoi nu traisera degeaba, amandoi isi dobandisera dreptul la viata vesnica. Tata lasa in urma o opera uriasa, posibila numai datorita calitatilor lui exceptionale precum si spiritului de sacrificiu, devotamentului mamei. Intr-un fel, era si opera ei. De multe ori tata a marturisit ca fara curajul, credinta ferma, fara modestia si sprijinul ei n-ar fi putut duce la bun sfarsit ceea ce s-a simtit chemat sa realizeze. A stat tot timpul alaturi de el, l-a stimulat asigurandu-i o atmosfera de pace si liniste in casa, l-a intarit in credinta, in certitudinea ca se afla pe drumul pe care trebuia sa mearga(…)Au alcatuit amandoi un intreg, s-au completat unul pe celalalt, au trait unul pentru celalalt. Mama si-a dorit sa moara ea intai. Mereu ne-a spus-o. Nici nu voia sa se gandeascala alta eventualitate. N-ar fi putut trai fara tata.
La randul sau, tata a iubit-o atat de mult incat si-a asumat acest sacrificiu: de a primi durerea despartirii, pentru ca s-o crute pe ea. De cateva ori mi-a spus:”E groaznic sa raman fara Maie, dar pentru ea e mai bine asa. Stiu ca n-ar suporta sa ramana singura. Ma rog la Dumnezeu sa-mi dea mie aceasta cupa amara si nu ei.”
(Lumina faptei din lumina cuvantului – Impreuna cu tatal meu, DUMITRU STANILOAE)