CUM UCIDEM SUFLETELE COPIILOR NOSTRI, CHIAR SI NOI, “CREDINCIOSII”? Pr. Theodor Zisis despre educatia copiilor dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur

12-08-2010 Sublinieri

DIAGNOSTIC DUHOVNICESC SI PEDAGOGIE CRESTINA VALABILE IERI SI AZI

Cei mai mulţi îi dau ca pildă pe oamenii realizaţi în viaţă, „pe cei străluciţi şi renumiţi pe pământ”. Astfel, părinţii înşişi introduc în sufletele uşor modelabile şi receptive ale tinerilor două mari rele, două iubiri tiranice: iubirea banilor, a bogăţiei, şi iubirea slavei lumeşti, a „ascensiunii sociale”, cum am numi-o astăzi. Însă în felul acesta tinerii sunt stricaţi, devenind materialişti şi plini de slavă deşartă. Stricarea tinerilor, arată marele pedagog, se datorează exclusiv goanei după bunurile pământeşti:„De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti”.

„De aici vine dărâmarea întregii lumi, de la faptul că nu ne îngrijim de copiii noştri: de averile lor ne îngrijim, dar sufletul lor îl trecem cu vederea”.

De aceea, sfântul nu şovăie să numească ucigaşă această nepăsare a părinţilor faţă de cultivarea virtuţilor şi a sufletului copiilor: sunt ucigaşi de prunci, îşi omoară proprii copii cei ce îi deprind cu patimi tiranice, cu vicii care omoară şi chinuiesc zilnic sufletul lor.

Creşterea copiilor după Sfântul Ioan Gură de Aur[1]

 

O operă pedagogică clasică

(Articolul a fost publicat si in revista Tabor, Nr. 5/ anul IV/ august 2010)

Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători[2], ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Sf. Ioan Gură de Aur este cel mai prolific dintre Părinţii şi scriitorii bisericeşti. În cunoscuta colecţie a călugărului francez Migne, Patrologia Graeca, alcătuită din 161 de volume masive, scrierile sale ocupă 18 volume. În acest bogat material se găsesc risipite multe învăţături pedagogice, care – dacă s-ar aduna – ar putea constitui un excelent manual de pedagogie creştină. Şi ar merita să întreprindă cineva această lucrare, ce ar constitui un prinos de principii pedagogice sănătoase pentru educaţia tinerilor noştri[3].

Însă pe lângă aceste învăţături risipite în întreaga operă [a sfântului], s-a păstrat din fericire şi o lucrare specific pedagogică.

Deşi are titlu dublu, ea este o singură operă şi urmăreşte, de la început până la sfârşit, să ofere principiile pentru o creştere corectă a tinerilor. În tradiţia manuscrisă titlul ei este Despre slava deşartă şi despre cum trebuie părinţii să-şi crească copiii.”[4] În general, titlul este cunoscut sub forma prescurtată: „Despre slava deşartă şi creşterea copiilor.”[5] În ce fel se leagă slava deşartă[6] de creşterea copiilor vom vedea în continuare, când vom analiza această importantă operă. Cercetătorii au spus despre ea că reprezintă cea mai veche, completă şi desăvârşită învăţătură creştină despre educaţie; una dintre cele mai strălucite roade duhovniceşti ale sufletului creştin; o expunere completă şi sistematică despre educaţia creştină a copiilor, întemeiată nu doar pe Sfânta Scriptură, ci şi pe învăţăturile psihologice şi pedagogice ale grecilor antici şi pe experienţa [omenească în general].[7]

Faptul că această operă nu a fost inclusă în marea colecţie a lui Migne, rămânând astfel nefolosită şi nevalorificată, a fost o mare neşansă pentru studiul învăţăturii Sf. Ioan Gură de Aur şi pentru contribuţia Bisericii la formarea principiilor şi idealurilor educative. Deşi lucrarea fusese deja tipărită în 1656 la Paris de către F. Combefis, care chiar a caracterizat-o în titlul ediţiei drept o carte de aur (De educandis liberis, liber aureus), anumite îndoieli ale altor cercetători în privinţa autenticităţii ei au făcut ca Montfaucon să nu o includă în ediţia sa şi, în urma lui, nici Migne (care se baza pe Montfaucon). La începutul secolului XX autenticitatea acestei opere a fost restabilită cu argumente puternice, ea fiind astfel şi tipărită. Între susţinătorii autenticităţii operei s-a numărat şi profesorul universitar grec Vasilios Exarhos de la Facultatea din Tesalonic, unul din cei mai activi şi mai competenţi reprezentanţi ai ştiinţei teologice din vremea noastră. Exarhos a susţinut într-un studiu special autenticitatea operei[8] şi a pregătit ediţia critică a textului, care a fost publicată de o editură germană în 1955[9]. Mai devreme, în anul 1947, a fost tipărită la editura Astir şi o traducere a operei în limba greacă nouă, realizată tot de Vasilios Exarhos. În introducerea la această ediţie, autorul traducerii spune următoarele:

„Deoarece, după cum va vedea de îndată cititorul atent şi interesat, conţinutul acestei cărţi are o valoare inestimabilă pentru creşterea copiilor, am socotit lucru bun şi de folos să desprindem traducerea neogreacă de ediţia critică şi să o publicăm separat, astfel încât orice părinte care doreşte să-şi crească creştineşte copiii, să poată să se desfete şi să înveţe din această carte a marelui învăţător, Sf. Ioan Gură de Aur. Poate că, în taină, întreaga carte se bazează pe experienţa pe care el însuşi, ca orfan, a avut-o în timpul creşterii sale de către mama lui, Antuza, şi atunci cartea oglindeşte o realitate trăită, o aplicare reuşită şi o dovadă a valorii învăţăturii creştine despre creşterea copiilor. Dacă avem în vedere că trăim într-o epocă de reconstrucţie a patriei noastre, atunci însemnătatea publicării acestei cărţi se dovedeşte şi mai mare. Pentru că orice încercare de reconstrucţie socială sau economică este sortită eşecului, dacă nu începe cu renaşterea morală şi cu rânduirea sufletească şi duhovnicească a tinerei generaţii înseşi. Aşadar, părinţii şi învăţătorii trebuie să se angajeze cu credinţă în această lucrare şi să caute sfaturi şi îndrumări de valoare pentru îndeplinirea ei. Tocmai acesta este şi conţinutul prezentei cărţi – într-o limbă simplă şi comună, pentru a putea fi mai uşor citită de către cei mulţi – şi de aceea ea va fi cu siguranţă bine primită de orice creştin adevărat, părinte sau educator al noii noastre generaţii.”

Într-o ediţie critică de înalt nivel, cu traducere franceză alăturată, cu o amplă introducere şi comentarii bogate, lucrarea a circulat în deja cunoscuta colecţie Sources Chrétiennes[10]. A fost de asemenea publicată, cu traducere neogreacă alăturată, şi în cunoscuta colecţie Părinţi Greci ai Bisericii, apărută la Tesalonic.[11]

Din această lucrare specific pedagogică a marelui Părinte al Ortodoxiei, vom culege anumite învăţături valabile şi în vremea noastră ca principii fundamentale pentru creşterea tinerilor. De altfel, tocmai de aceea am şi caracterizat opera ca fiind una clasică: pentru că se adresează şi omului modern, pentru că poate fi un îndrumar şi pentru omul de astăzi[12]. De altminteri, Părinţii în general sunt, în conştiinţa Bisericii, învăţătorii şi pedagogii prin excelenţă. Prin bogatul lor bagaj cultural, prin excepţionalele daruri duhovniceşti, dar înainte de toate prin străvederea şi pătrunderea lor deosebită, dăruită de luminarea dumnezeiască şi de legătura cu Dumnezeu, ei au putut să pătrundă în adâncurile existenţei omeneşti, să aprofundeze lumea sufletească tainică şi necunoscută a omului, să găsească părţile ei întunecoase şi părţile luminoase. De aceea, ei ajută în a birui elementele întunecoase şi rele şi în a le întări pe cele luminoase.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

 

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului.

Nepăsarea faţă de formarea duhovnicească a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală, era cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. Planurile lor pentru viitorul copiilor se mărgineau doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în bunăstare. Ţelurile lor erau unele practice, materialiste şi individualiste. Pentru a le atinge, părinţii se îngrijeau să asigure copiilor toate înlesnirile materiale; nu precupeţeau nici o cheltuială, nici un efort sau jertfă pentru a găsi şcolile potrivite şi cei mai buni profesori, astfel încât copiii să dobândească toate mijloacele care să-i ajute în viaţa lumească şi în cariera lor. Obsesia dobândirii bunurilor materiale era cel mai puternic stimul în îngrijirea copiilor. Tinerii erau trataţi în mod unilateral, de parcă ar fost doar nişte fiinţe trupeşti, de parcă nu ar fi avut un suflet care să aibă şi el nevoie de îngrijire. În această atmosferă, aşadar, de goană pentru bogăţie şi pentru slava lumească, creşteau şi se dezvoltau copiii.

Când auzi pe părinţi că-şi sfătuiesc copiii să înveţe carte, spune Sf. Ioan Gură de Aur, argumentaţia lor este următoarea: Cutare, deşi se trăgea dintr-o familie săracă şi neînsemnată, cu şcoala pe care a făcut-o a reuşit să ajungă mare şi faimos, să ocupe funcţii importante, să devină bogat, să se însoare cu o femeie bogată, să zidească o casă frumoasă. Altul, iarăşi, cu limbile pe care le-a învăţat, a ocupat o funcţie înaltă la palat şi el e cel care rânduieşte toate treburile. Cei mai mulţi îi dau ca pildă pe oamenii realizaţi în viaţă, „pe cei străluciţi şi renumiţi pe pământ[13]. Astfel, părinţii înşişi introduc în sufletele uşor modelabile şi receptive ale tinerilor două mari rele, două iubiri tiranice: iubirea banilor, a bogăţiei, şi iubirea slavei lumeşti, a „ascensiunii sociale”, cum am numi-o astăzi. Însă în felul acesta tinerii sunt stricaţi, devenind materialişti şi plini de slavă deşartă. Stricarea tinerilor, arată marele pedagog, se datorează exclusiv goanei după bunurile pământeşti:

„De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti.”[14]

Toţi părinţii se îngrijeau, spune sfântul, să asigure copiilor bogăţie, îmbrăcăminte, slujitori, pământuri. Singurul lucru pentru care nu se îngrijeau era cultivarea lor sufletească, anume ca tinerii să devină virtuoşi şi evlavioşi. Ba chiar dimpotrivă, virtuţile le socoteau defecte şi slăbiciuni. Domnea o desăvârşită inversare a valorilor. Viciile erau numite virtuţi, iar virtuţile – vicii. Iubirea de slavă se numea mărinimie sufletească, îmbogăţirea – libertate; obrăznicia se numea curaj, nedreptatea – bărbăţie. Dimpotrivă, întreaga-înţelepciune[15] era socotită bădărănie, îngăduinţa – laşitate, dreptatea – lipsă de bărbăţie, răbdarea – slăbiciune şi smerenia – slugărnicie.

Nu mai exista nimic limpede şi statornic în această confuzie duhovnicească. Nu puteau să îndrepte [situaţia] nici tribunalele, nici legile, nici şcolile. Pe judecători îi cumpărau cei bogaţi, iar învăţătorii erau interesaţi doar de salarii.

„Nu sunt de nici un folos tribunalele, nici legile, nici pedagogii, nici părinţii, nici însoţitorii şi nici dascălii copiilor: cei dintâi sunt corupţi prin bani, iar ceilalţi se gândesc doar la cum să-şi primească leafa”[16].

Cei ce se nelinişteau pentru această situaţie, fie erau amăgiţi cu cuvinte liniştitoare, fie nu vorbeau pentru că se temeau de puterea celor vicioşi.

Decăderea morală şi tulburările sociale se datorează, după Sf. Ioan Gură de Aur, îngrijirii greşite a copiilor şi neglijării cultivării lor sufleteşti:

„De aici vine dărâmarea întregii lumi, de la faptul că nu ne îngrijim de copiii noştri: de averile lor ne îngrijim, dar sufletul lor îl trecem cu vederea.[17].

De aceea, sfântul nu şovăie să numească ucigaşă această nepăsare a părinţilor faţă de cultivarea virtuţilor şi a sufletului copiilor: sunt ucigaşi de prunci, îşi omoară proprii copii cei ce îi deprind cu patimi tiranice, cu vicii care omoară şi chinuiesc zilnic sufletul lor.[18]

Societatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.

„Aceasta e ceea ce strică totul, anume că lucrul cel cu adevărat de trebuinţă, cel care menţine viaţa noastră, este socotit de prisos şi secundar.[19]

Iar lucrul de care societatea are cu adevărat trebuinţă şi care o menţine în armonie este tocmai virtutea, cultivarea sufletească.

În legătură cu aceste două patimi, o alta – tot la fel de chinuitoare şi primejdioasă, sau poate chiar mai primejdioasă pentru înflăcărata tinereţe – domina atmosfera în care creşteau tinerii. Libertinajul sexual, cum am spune astăzi, adică stârnirea şi satisfacerea poftei trupeşti, iubirea trupului. Sfântul Părinte şovăie să vorbească despre această temă, despre acest domeniu sacru al legăturilor dintre oameni, care ajunsese însă cel mai murdar; atât de murdar, încât erau la modă şi nu stârneau împotriviri nici măcar legăturile trupeşti dintre persoanele de acelaşi sex. Îşi depăşeşte însă şovăielile şi ruşinea, pentru a mustra şi a înfiera nepăsarea tuturor celor răspunzători cu educaţia faţă de această răsturnare nu numai a legilor morale, ci şi a celor fireşti. Şi este uimit el însuşi – exprimând de asemenea uimirea multora – cum de rabdă Dumnezeu atât de mult şi îngăduie această îndobitocire a omului, cum de nu trimite foc ca să ardă cetatea Antiohiei, după cum făcuse altădată cu Sodoma şi Gomora.

O mare răspundere pentru destrăbălarea morală sfântul o atribuie teatrului, ale cărui piese aveau mai ales subiecte obscene, curvii şi adultere:

„Acolo iau naştere adulterele, acolo se pune la cale stricarea căsniciilor, acolo sunt femei ce-şi vând trupul, bărbaţi care se prostituează, tineri destrăbălându-se; toate sunt pline de fărădelege, toate pline de măscări, toate pline de ruşine”[20], remarcă el, cuvânt cu cuvânt.

Aceste trei iubiri, aşadar, a banilor, a slavei şi a trupului, domneau în atmosfera duhovnicească a vremii Sf. Ioan Gură de Aur şi ele determinau şi principiile după care se orienta educarea tinerilor. Aceste aspecte le ia în considerare Sfântul Părinte în scrierea sa, „Despre slava deşartă şi creşterea copiilor”, în care dă şi îndrumări pentru un mers corect al educaţiei.

Mediul social. Slava deşartă

 

În prima parte a lucrării, cea despre slava deşartă, sfântul arată că educaţia tinerilor este influenţată în mod hotărâtor de concepţia de viaţă predominantă, de felul de a trăi şi a gândi al membrilor grupului în care se dezvoltă tânărul. În acest mediu al vieţii de grup tânărul respiră şi se dezvoltă şi, în chip inevitabil, acest mediu îi determină calitatea morală şi personalitatea duhovnicească. Şi faptul că acest mediu este nesănătos, spune Sf. Ioan Gură de Aur, se datoreşte slavei deşarte, înţelegerii greşite a demnităţii şi, legat de aceasta, înclinaţiei de a face paradă cu bogăţia, cu îmbrăcămintea, cu casele, cu mobila…

Se referă mai întâi la obiceiul care se răspândise printre cei bogaţi, de a face paradă cu posibilităţile lor economice prin finanţarea de spectacole de teatru şi prin organizarea de întreceri la hipodrom. Ceea ce îi îndemna la aceasta erau aplauzele, ovaţiile poporului şi slava. Această concurenţă de a îşi etala puterea economică ajunsese la un aşa grad, încât unii, numai şi numai pentru a nu-şi pierde faima, ajungeau la sărăcie şi mizerie, împrăştiindu-şi cu nesăbuinţă banii în astfel de manifestări, în timp ce exista mulţime de oameni care mureau de foame.

Însă această înclinaţie de a face paradă nu era doar o trăsătură a câtorva bogaţi: ea cuprinsese toate păturile societăţii. Până şi cei săraci se îngrijeau să cumpere cele mai bune haine, cele mai bune mobile şi unelte, pentru a ieşi în evidenţă. Angajau până şi slujitori în casă, deoarece socoteau că faptul de a se sluji singuri le micşora statutul social.

Mulţi, deşi mureau de foame, nu se îngrijeau de întreţinerea lor, ci doar de demnitatea socială şi de a arăta că sunt cineva, că sunt înstăriţi. Tipul omului ideal, realizat în viaţă şi vrednic de uimire, nu era omul virtuos şi cumpătat, ci cel bogat şi aranjat economic.

Sf. Ioan Gură de Aur este indignat de această situaţie: toate acestea, spune el, sunt lucruri exterioare şi nu au nici o legătură cu omul lăuntric, nu-l definesc pe om.Omul ideal se măsoară după virtutea sa. Virtutea dă demnitate, cinste şi slavă:

„aceasta este adevărata vază, aceasta este adevărata slavă, aceasta este adevărata cinste.”[21]

Şi în acest punct, făcând astfel legătură între slava deşartă şi creşterea copiilor, sfântul arată că pricina tuturor relelor este faptul că tinerii cresc în această atmosferă nesănătoasă şi sunt înrâuriţi de ea.

De îndată ce se naşte copilul, părinţii fac totul nu pentru a găsi modul corespunzător de a-l educa, ci pentru a-l împodobi, pentru a-l îmbrăca şi pentru a-i cumpăra tot felul de bijuterii de aur. Nu se îngrijesc să scoată din sufletul copilului această patimă, ci ei înşişi introduc de la bun început dragostea de bani şi grija pentru lucruri fără rost. Iar vârsta copilăriei, vârsta cea dintâi, este anume timpul cel mai potrivit pentru a se sădi fie virtutea, fie viciul. De aceea, răspunderea părinţilor este uriaşă dacă nu se îngrijesc de educarea corectă şi la timp a copiilor lor.


Educaţia la timp

 

Sufletele copiilor, spune sfântul, sunt moi şi fragede; dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara. Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică. Sufletele copiilor mai seamănă şi cu nişte planşe de pictură sau cu un material pentru sculptat. Este nevoie de multă atenţie şi sârguinţă din partea pictorilor pentru a realiza un tablou frumos. Sculptorii, de asemenea, îndepărtează cu multă răbdare ceea ce prisoseşte şi adaugă ceea ce este necesar, pentru a obţine opera pe care o doresc. Nu există un material mai minunat pentru a crea o operă de artă decât sufletele copiilor; tot ce trebuie e ca aceasta să se facă la timp. Astfel, părinţii făuresc nişte icoane însufleţite ale lui Dumnezeu, nişte statui vii.

În continuare, Sf. Ioan aseamănă sufletul copilului cu o cetate nouă, iar pe părinte cu împăratul acestei cetăţi. El are datoria de a aşeza legi şi de a o organiza în aşa fel încât să nu fie distrusă de lucrarea puterilor răufăcătoare sau anarhiste. Felurite tendinţe, înclinaţii şi puteri – bune şi rele – se luptă pentru a câştiga un loc şi pentru a-şi întări stăpânirea asupra sufletului copilului. În această nouă cetate, părinţii sunt cei ce pun legile; iar această muncă este uşoară la vârsta copilăriei deoarece, lipsiţi de experienţă şi ascultători cum sunt copiii, se modelează uşor. După ce cresc, această muncă de zidire a casei sufletului lor devine mult mai anevoioasă.


Selecţia influenţelor în educaţie. Asprimea

 

Pentru a reuşi în formarea sufletului copilului, este nevoie mai ales de o atentă supraveghere a ceea ce intră în el, a influenţelor oferite. Aşadar, selecţia influenţelor are o însemnătate hotărâtoare. În chip plastic, Sf. Ioan Gură de Aur prezintă această supraveghere în felul următor: zidul cetăţii sufleteşti a copilului este trupul, iar cele cinci simţuri sunt porţile. Prin simţuri pătrund înăuntru toate impresiile şi toţi stimulii din lumea de afară. Dacă lăsăm ca prin aceste porţi să intre necontrolate orice fel de impresii, cetatea va fi cu siguranţă cucerită sau dărâmată, deoarece puterea de rezistenţă a copilului este mică.

În continuare, restul scrierii arată cum trebuie supravegheat fiecare simţ în parte, ce trebuie să vadă, să audă, să vorbească, să guste sau să atingă copilul. Însă deoarece prezentarea tuturor acestor recomandări ar ocupa mult spaţiu, ne vom referi doar la câteva dintre ele.

Asprimea este un factor esenţial în reuşita muncii pedagogice. Ea trebuie să fie însă măsurată şi consecventă, ca să nu ajungă nici la brutalitate, dar nici să lase impresia că ar fi doar de formă. De pildă, bătaia continuă nu este un mijloc corect de aplicare a pedepselor: copilul se obişnuieşte cu ea şi nu se îndreaptă. Folosirea ameninţării, care din când în când să fie pusă şi în practică, astfel încât copilul să se teamă de pedeapsă şi să nu creadă că sunt doar vorbe, este cel mai indicat mod de a aplica pedepsele. Severitatea continuă nu este îngăduită, deoarece din fire omul are nevoie de destindere şi blândeţe.

„Când vei vedea că teama are bune rezultate, fii îngăduitor: că are nevoie şi de blândeţe firea noastră.”[22]

Mai ales, sfântul stăruie asupra grijii ce trebuie arătate faţă de ceea ce aude şi vede copilul. Iar ceea ce spune el în acest sens este cu atât mai valabil pentru creşterea tinerilor de azi, când mijloacele de informare şi comunicare în masă (cărţi, radio, televizoare, internet, etc.) asediază de-a dreptul auzul şi văzul tinerilor. Astfel, aceste simţuri devin nişte porţi prin care intră în lumea lăuntrică a tinerilor, fără absolut nici un control, material de foarte slabă calitate sau chiar primejdios din punct de vedere moral.

După cum plantele, arată sfântul, au nevoie de mai multă îngrijire atunci când sunt firave şi fragede, tot la fel şi copiii. Trebuie să fim atenţi cu anturajul lor, ca să putem verifica ce se vorbeşte în acest anturaj şi ce învaţă copilul. Nu trebuie să îngăduim oricui să devină un ziditor al lumii sufleteşti a copilului nostru. Trebuie evitate şi povestirile deşarte şi fără rost, ca de pildă: „Cutare s-a îndrăgostit de cutare; prinţul şi prinţesa au făcut asta şi asta…Există în Sfânta Scriptură istorisiri încântătoare, care, dacă sunt rostite în chip potrivit, vor ţine aprins şi interesul copilului şi îl vor şi învăţa virtutea. Sf. Ioan Gură de Aur însuşi dă exemple de rostire corectă a unor astfel de istorisiri.

Educaţia sexuală

 

Prezintă interes şi ceea ce spune sfântul despre educaţia sexuală a tinerilor. Bineînţeles, învăţătura sa este în contradicţie cu ceea ce promovează azi concepţia generală de viaţă şi pedagogia libertină şi lipsită de orice frâu. Pofta trupească îl asaltează cu putere pe om începând cam cu cel de-al 15-lea an al vieţii[23], iar stăpânirea ei este foarte dificilă. Sfântul îndeamnă să se evite priveliştile şi vorbele necuviincioase, care stârnesc pofta. Pentru a contrabalansa aceste distracţii pierzătoare, el recomandă îndreptarea interesului tinerilor spre alte preocupări: excursii, vizitarea oraşelor şi a muzeelor, legătura cu oameni duhovniceşti şi sfinţi…

În vremea noastră, situaţia e deja scăpată de sub orice control. Nu ajunge ploaia de senzaţii şi excitaţii primite de copii datorită înfăţişării necuviincioase şi goliciunii provocatoare a femeilor şi a bărbaţilor – care tinde să devină normă –, cât şi datorită isteriei pornografice, promovată mai ales prin canalele de televiziune şi prin internet; înţelepţii pedagogi ai vremurilor noastre – în fapt, distrugători ai tineretului! – plănuiesc să introducă în şcoli predarea orelor de „educaţie sexuală” . În această privinţă, înţeleapta tradiţie pedagogică a Părinţilor încearcă să controleze excitaţiile şi senzaţiile, pentru ca tinerii, pe de o parte, să se ocupe pe cât posibil liniştiţi şi nestânjeniţi cu învăţătura şi educaţia, iar pe de alta să guste bucuriile legăturii trupeşti în cadrul binecuvântat al căsătoriei, care astfel rămâne şi din punct de vedere firesc un izvor de bucurie şi fericire. Needucaţii educatori de astăzi nu-i lasă în pace pe tineri nici măcar în şcoli, unde ispitele şi excitaţiile ar fi trebuit înlăturate, pentru ca învăţământul să constituie o scăpare nobilă [din astfel de ispite] şi un loc potrivit pentru studiu şi învăţătură. Câţi dintre profesori sunt persoane morale şi cultivate duhovniceşte, care să se angajeze cu seriozitate şi responsabilitate la sarcina predării educaţiei sexuale? Şi câţi dintre părinţi ar accepta cu plăcere ca acest domeniu prin excelenţă sacru şi personal al copiilor lor să fie stricat şi siluit de vorbele şi învăţătura orişicărui profesor, care poate să aibă în această privinţă propriile experienţe şi păreri, poate chiar perverse? Şi ce va rămâne să înveţe şi să guste tinerii în cadrul căsătoriei, dacă le învaţă şi le gustă pe toate în afara ei? Tocmai de aceea şi-au pierdut căsătoria şi familia orice atracţie şi farmec în zilele noastre, de vreme ce această legătură sacră, unică şi personală dintre un bărbat şi o femeie a ajuns să fie în cele din urmă doar una din multele legături [trupeşti] pe care le-au avut mai înainte cei doi; ba a ajuns chiar într-o situaţie mai proastă, deoarece este legată de problemele traiului în comun şi de feluritele obligaţii ale vieţii de familie.

Nu e nevoie de învăţătură în cele legate de căsătorie[24]. Firea însăşi îşi este un învăţător suficient sieşi. La fel cum nu avem nevoie să învăţăm cum să mâncăm, să bem sau să dormim[25]. Tot ce este în plus, este de la vrăjmaşul. Generaţii şi generaţii de oameni au făcut căsătorii şi familii – şi încă fericite şi statornice – fără educaţie sexuală. Aceasta nu e nimic altceva decât încă o lovitură dată la temelia educaţiei şi a familiei.

În fine, Sf. Ioan Gură de Aur socoteşte căsătoria la o vârstă tânără drept unul din cele mai potrivite mijloace nu doar pentru înfruntarea problemei poftei sexuale, ci şi pentru reuşita în căsătorie.

Concluzie

 

Spicuirea acestor puţine învăţături din scrierea pedagogică a Sf. Ioan Gură de Aur, care conţine şi alte sfaturi la fel de însemnate şi folositoare, arată marea sensibilitate a Sfântului Părinte în privinţa creşterii copiilor şi adânca lui cunoaştere a problemelor legate de ea. Influenţa mediului, nevoia ca educaţia să se facă la timp, modul de a aplica pedepsele, alegerea lucrurilor pe care tânărul le poate vedea şi auzi, atenţia faţă de educaţia sexuală, toate sunt teme care îi preocupă şi îi neliniştesc şi pe părinţii şi pedagogii zilelor noastre. Sfaturile luminatului pedagog ne sunt folositoare tuturor.

Traducere Ierod. Grigorie Benea

[1] Prot. Teodor Zisis, Capete morale [Ἠθικά κεφάλαια], Ed. Vriennios, Salonic, 2002, pp. 185-199.

[2] Cf. „mari dascăli ai lumii şi ierarhi.” (n.t.)

[3] O primă încercare ar putea fi socotită cea a lui P. Stamou, care a adunat acest material în opera sa, Omilii ale lui Ioan Gură de Aur despre creşterea copiilor [Ἰωάννου Χρυσοστόμου, Ὁμιλίαι περί τῆς ἀνατροφῆς τῶν τέκνων], Atena, 1962. De asemenea, o prezentare generală a învăţăturilor pedagogice ale Sfântului Părinte există în studiul lui A.K. Danassis, Johannes Chrysostomus, Pädagogisch-psychologische Ideen in seinem Werk, Bonn, 1971.

[4] În lb. greacă în original: Περί κενοδοξίας καί ὅπως δεῖ τούς γονέας ἀνατρέφειν τά τέκνα. (n.t.)

[5] În lb. greacă în original: Περί κενοδοξίας καί ἀνατροφῆς τῶν τέκνων. (n.t.)

[6] În lb. greacă, κενοδοξία (kenodoxia) sau ματαιοδοξία (mataiodoxia). În limba română, în limbaj filocalic, se traduce mai ales prin „slavă deşartă”, dar mai înseamnă şi îngâmfare, vanitate, trufie. (n.t.)

[7] Cf. Chr. Baur, Johannes Chrysostomus und seine Zeit, vol. 1, München, 1929, p. 143. Cf. şi D. Moraitis, Opere pedagogice ale lui Ioan Gură de Aur [Ἰωάννου Χρυσοστόμου Παιδαγωγικά], Biblioteca Papirou 96, Atena, 1940, p. 19.

[8] V. Exarhos, „Autenticitatea tratatului Sf. Ioan Gură de Aur Despre slava deşartă şi creşterea copiilor” [γνησιότης τῆς πραγματείας Ἰωάννου τοῦ Χρυσοστόμου περί κενοδοξίας καί ἀνατροφῆς τῶν τέκνων], Theologia [Θεολογία] 19 (1941-1948), 153-170, 340-355, 559-571. D. Moraitis s-a opus părerilor lui Exarhos, în „Autenticitatea tratatului despre slava deşartă” [Ἡ γνησιότης τῆς πραγματείας περί κενοδοξίας], Theologia [Θεολογία] 19 (1941-1948), 718-733.

[9] V. Exarhos, Joh. Chrysostomus, Über Hoffart und Kindererziehung, München, 1955.

[10] A.-M. Malingrey, Jean Chrysostome, Sur la vaine gloire et l’éducation des enfants, Sources Chrétiennes 188, Paris, 1972.

[11] v. ΕΠΕ [‘Έλληνες Πατέρες τῆς Ἐκκλησίας], vol. 30. Opera a fost tradusă şi în limba română, cu titlul: Despre slava deşartă şi creşterea copiilor, în Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, pp. 389-427. Nu am urmat întotdeauna această traducere ci, în locurile în care ni s-a părut necesar, am tradus noi înşine diferitele citate. (n.t.)

[12] Hrisostomos Papadopoulos, Sf. Ioan Gură de Aur ca orator şi învăţător [ἅγιος Ἰωάννης Χρυσόστομος ὡς ρήτωρ καί διδάσκαλος], Trieste, 1898, p. 38: „Sf. Ioan Gură de Aur se adresează fiecărei epoci şi fiecărei generaţii. Toţi pot să înveţe de la el, şi cei din familie, şi cei din societate, şi cei din stat, şi cei din Biserică, şi fiecare în viaţa sa proprie.”

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Πρός τούς πολεμοῦντας [Pros tous polemountas] 3, 5, PG 47, 357. [Titlul complet al acestei opere este: Către cei care atacă pe cei care îndeamnă la viaţa monahală. Lucrarea a fost tradusă în limba română sub numele de Apologia vieţii monahale în Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, ed. cit., pp. 181 sq. (în continuare: Despre feciorie…). Pasajul citat aici se găseşte la p. 258. – n.t.]

[14] Ibid. 3, 4, PG 47, 356. [Pt. trad. rom., v. Despre feciorie…, p. 255. – n.t.]

[15] În limbaj duhovnicesc, termenul „întreagă-înţelepciune” traduce pe grecescul σωφροσύνη [sofrosini], care înseamnă feciorie, curăţie, însă nu doar trupească, exterioară, ci şi lăuntrică, sufletească. (n.t.)

[16] Ibid. 3, 8, PG 47, 361. [Pt. trad. rom., v. Despre feciorie…, p. 266. – n.t.]

[17] Idem, Omilie la I Tim 5, 19: înscrierea văduvelor, 7, PG 51, 377.

[18] Idem, Pros tous polemountas 3, 4, PG 47, 356. [Pt. trad. rom., v. Despre feciorie…, p. 256. – n.t]: Prin urmare, pe bună dreptate am spus că părinţii care nu se îngrijesc de mântuirea copiilor lor sunt mai răi decât ucigaşii de copii. Că nu-i atât de groaznic să-ţi ascuţi sabia, să-ţi înarmezi mâna, s-o împlânţi în gâtul copilului, pe cât de groaznic este a pierde şi a strica sufletul lui. Nimic nu poate egala aceasta.

[19] Ibid. 3, 9, PG 47, 363. [Pt. trad. rom., v. Despre feciorie…, p. 271. – n.t.]

[20] PG 57, 427. [Pt. trad. rom., v. Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea III. Omilii la Matei, Omilia 37, 6, Ed. IBMBOR, PSB, Bucureşti, 1994, p. 462. – n.t.]

[21] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi creşterea copiilor, 15. [Pt. trad. rom., v. Despre feciorie…, p. 398. – n.t.]

[22] Ibid., 30. [Pt. trad. rom., v. Despre feciorie…, p. 405. – n.t.]

[23] Îndrăznim să spunem că în vremurile noastre, cu desfrâul generalizat care domină societatea, asaltul începe mult mai devreme decât în timpul Sf. Ioan Gură de Aur. (n.t.)

[24] Adică: în ceea ce priveşte legăturile trupeşti. (n.t.)

[25] Sf. Grigorie al Nyssei, Despre feciorie, 7, EPE 9, 60: „Căci aceasta [căsătoria] îşi are un apărător suficient sieşi în firea cea de obşte a oamenilor, care pune de la sine înclinaţia spre astfel de [plăceri] în toţi cei care vin la existenţă prin căsătorie.” [Pt. trad. rom., v. Sf. Grigorie de Nyssa, Despre feciorie. Împotriva desfrânării; Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre chipul fecioarelor, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 40. – n.t.]

Legaturi:


Categorii

Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Preot Theodoros Zisis, Sfantul Ioan Gura de Aur, Viata de familie

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

49 Commentarii la “CUM UCIDEM SUFLETELE COPIILOR NOSTRI, CHIAR SI NOI, “CREDINCIOSII”? Pr. Theodor Zisis despre educatia copiilor dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Dmitri Avdeev despre cum sa ne educam crestineste copiii. PERICOLE IGNORATE SI DE MULTI PARINTI CREDINCIOSI: JUCARIILE SI EROII LA MODA, TELEVIZORUL -
  2. Pingback: RUGACIUNI PENTRU COPIII NOSTRI -
  3. Pingback: PARINTI SI COPII (II): Despre rasfat sau slabiciunea si mila nepotrivite fata de copiii nostri. PARINTII TREBUIE SA INVETE LECTIA SANATOASA A LUI NU -
  4. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN: “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte” -
  5. Pingback: Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii” -
  6. Pingback: PROFESORUL ION PATRULESCU (actualul rasofor Iona) – conferinta de la Timisoara (2008), prima parte: Suntem angajati într-un RAZBOI TOTAL cu diavolul. Lumea in care traim astazi este BABILONUL CEL MARE (si audio) -
  7. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, RASFATAT, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  8. Pingback: COPIII SI CALCULATORUL – intre necesitate, distractie si DROG PERICULOS -
  9. Pingback: Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI -
  10. Pingback: CE JUCARII, JOCURI sau PAPUSI CUMPARAM COPIILOR? Cum si in ce scop se creeaza la copii ATRACTIA PENTRU URAT SI MONSTRUOS si cum sunt invatate fetitele sa se identifice cu femeile “usoare” (efectul “BARBIE”)? -
  11. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  12. Pingback: “SI ASTAZI EXISTA MULTI IROZI. Fiecare dintre noi poate deveni un Irod pentru semenul lui sau fata de propria sa nevinovatie… PREA MULT RANIM SI PREA MULT UCIDEM”. Predici audio pe marginea UCIDERII PRUNCILOR -
  13. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: EDUCATIA FETELOR | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – MODEL DE RUGACIUNE: “Mulțumim ție, Doamne, pentru toate binefacerile Tale, pentru cele care le știm și care nu le știm, pentru cele arătate și cele nearătate…” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc (4) despre IUBIREA DINTRE TINERI, CASATORIA CRESTINA SI VIATA DE FAMILIE | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Cand copilul nu asculta… CATASTROFA NOILOR CURENTE DE “EDUCATIE LIBERALA”, ANTI-AUTORITARA. Repudierea respectului si construirea micilor tirani. INCOTRO DUCE DUHUL TRUFIEI SI AL NEASCULTARII IN EDUCATIA COPIILOR? | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “DEZNADEJDEA SI NEPASAREA SUNT DISTRUGATOARE. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea“. De ce ar trebui SA NE DOARA caderile fratilor nostri? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate