PARINTI SI COPII (II): Despre rasfat sau slabiciunea si mila nepotrivite fata de copiii nostri. PARINTII TREBUIE SA INVETE LECTIA SANATOASA A LUI NU

4-01-2013 Sublinieri

Este nevoie sa spunem si „nu” copiilor

I

In continuarea temei noastre, vom discuta astazi cat de bine este ca parintii si cei responsabili sa spuna si „nu” copiilor. Din cand in cand, este necesar sa spunem copiilor si „nu”, pentru ca, daca totdeauna spunem „da”, cu siguranta le vom face rau.

Aveti, cumva, o slabiciune pentru copilul dumneavoastra?

Sa incepem tot cu un exemplu:

– Mami, cumpara-mi si mie un pistol nou, spuse Stefan.

– De ce, intreba mama?

– Pentru ca cel pe care-l am nu-mi mai place. Este vechi. Hai sa mergem sa cumparam unul nou.

– Stefane, sunt foarte obosita acum! Il putem cumpara maine.

– Nuuu, acumaaa! Copilul batu din picior.

Dar, te rog, Stefan! Astazi am iesit de atatea ori din casa! Chiar nu poti sa astepti pana maine?

Vreau sa mergem sa-l cumparam chiar acum!

Mama continua sa-i explice cat este de obosita. Baiatul a inceput sa planga, sa bata din picioare, pana cand a biruit-o. Au plecat impreuna si au cumparat un pistol nou si mai mare decat celalalt.

Mama lui Stefan avea slabiciune pentru fiul ei, o slabiciune speciala. Asta pentru ca era despartita de sotul ei si se ingrijea ca lipsa tatalui sa fie simtita de catre copil cat mai putin, iar pe de alta parte pentru ca, firesc, incetase sa se sprijine pe sotul sau, si fara sa-si dea seama prea mult, isi canaliza atentia inspre fiul ei si se sprijinea pe el. Astfel, mama nu avea curajul, nu avea puterea sa spuna „nu” copilului ei, in multe situatii in care trebuia sa-i spuna „nu “. Nutrea slabiciune pentru fiul ei.

Inteligent fiind copilul – toti copiii sunt isteti, chiar daca par ca nu inteleg – copilul acesta intelegea, nu cu mintea, ci cu simtirea, ca mama lui este slaba si nu va avea curajul sa-i strice hatarul si sa-i spuna „nu”. Era sigur din start ca o va birui si va spune „da”, oricat ar fi parut ca se impotriveste si ca nu are dispozitie, in acest caz concret, sa nu-i faca placerea. Aceasta mama era sclava fiului sau.

Sunt foarte multe mamele care se poarta astfel cu copiii, fie ca se intampla sa fie mezinul familiei – totdeauna parintii au o slabiciune pentru copilul mai mic -, fie copilul are un handicap, o invaliditate trupeasca sau mentala, suferinta care ii distruge pe parinti. Faptul ca nu este asa cum trebuie, ca nu este cum si-ar fi dorit ei sa fie copilul lor, ii distruge pe parinti. Uneori, prea multa dragoste, prea multa atentie acordata copilului ii face pe parinti sa exagereze lucrurile. Daca copilul are o slabiciune, ochii parintilor o pot vedea de doua ori pe-atata, si incep manifestarile neputincioase: Vrea copilul aceasta? Sa aiba! Tot ce vrea! Parintii ajung chiar sa-i nedreptateasca pe ceilalti copii ai lor. Fratii mai mari sufera, pentru ca atunci cand intra in conflict cu fratele mai mic, sau cu fratele neputincios, parintii dau vina pe ei indiferent de ce s-a intamplat de fapt. Iar cand aceasta se repeta, copilul nedreptatit este traumatizat; nu-i vine la socoteala atitudinea parintilor. Chiar daca nu inteleg lucrurile precum adultii, copiii vad ce este drept si ce este nedrept. Si se intreaba: „De ce oare, parintii mei dau dreptate totdeauna fratelui meu?”

Cu aceasta atitudine parintii ii ranesc pe copii, chiar si pe cel neputincios, caruia considera ca trebuie sa-i acorde atentie si interes deosebit, caruia trebuie sa-i ierte orice. Ranesc copilul neputincios, caruia nu au curajul sa-i spuna un „nu “. As indrazni sa spun ca – atunci cand cineva, cantarind lucrurile intr-o situatie anume, ajunge la concluzia ca trebuie sa spuna „nu” si unui astfel de copil, chiar unui copil provenit dintr-o familie dezmembrata, ii ajuta sa iasa din starea launtrica in care se afla.

Adica atunci cand rasfatam prea mult un copil, fie ca intelegem sau nu, fie ca simtim asta sau nu, accentuam inferioritatea lui si nu-l ajutam sa se pregateasca pentru ziua de maine, pentru societate. Nu este posibil ca toata lumea sa spuna „da” copilului. In viata va intampina adesea refuzul, pe „nu”, impotrivirea, dusmania, greutatile, si atunci va fi nepregatit.

Cantarind, asadar, lucrurile, tragem concluzia ca trebuie sa spunem copilului si „nu”, cateodata. Nu trebuie sa ezitam sa-i spunem „nu”. Chiar daca plange sau bate din picioare, chiar daca se supara, acestea trec. Va intelege, apoi, ca pe buna dreptate i-am spus „nu”. Si nu numai atat, repede se va salva din starea bolnavicioasa in care se afla, care se manifesta prin atitudinea plangacioasa si santajista. Copilul uita repede si se comporta normal si fata de parinti si fata de semeni. Iar atunci cand cere ceva, cere cu gandul ca este posibil sa i se spuna si „nu”.

Da sa fie DA, iar nu sa fi NU

Un alt exemplu:

Mama, pot merge la un film in asta seara cu Lidia?, intreba Ana la telefon. Mergem cu mama ei.

Era probabil acasa la prietena ei.

– Nu, Ana. Stii ca nu se poate. Maine mergi la scoala.

De regula nu mergea la cinema in timpul scolii.

 – Dar, mami, este o situatie speciala. Este un film de exceptie; este povestea unui catelus. Ai vazut si tu reclamele. Te rog, mami! Numai de data asta.

Mama se gandi: „Nu-mi place… sa o refuz atunci cand isi doreste atat de mult ceva. Iubeste atat de mult povestile cu animale, iar filmul este cu adevarat bun. Sper ca de data aceasta sa nu sufere. De altfel, daca nu-i dau voie, toata seara va fi trista si n-am sa pot suporta”. Si astfel ii spuse:

–   Mergi, dar sa te intorci imediat acasa.

Asadar, Ana cere voie mamei sale sa mearga la film cu prietena sa si cu mama acesteia. Pentru inceput mama ii spune „nu”. Dupa ce fata insista, temandu-se ca se va supara, iar comportamentul fetei va fi unul de nesuportat, ii spune „da”. Se vede ca si Ana stia cum sa obtina de la mama ei un „da”, chiar si atunci cand mama nu avea de gand sa spuna „da”. Arata ca vrea foarte mult sa mearga, ca-i place foarte mult, iar daca nu o convinge, mama ii va ramane datoare, ea se va supara si comportamentul ei fata de mama va fi unul diferit. Mai incercase si altadata si stia ca mama-i va spune: „Mai bine te lasam, decat sa te vad bosumflata!”

Ar trebui sa intelegem – parinti, invatatori, comandanti [?!, n.n.], toti cei care purtam raspunderea altor persoane umane -, ce tertipuri folosesc cei care sunt sub observatia noastra. Sa cantarim si sa studiem situatiile, ca sa stim cand trebuie sa spunem „nu”, sa nu pregetam sa spunem „nu” atunci cand trebuie. Aceasta poate fi o foarte mare slabiciune, si face rau nu numai aceluia caruia trebuie sa i se spuna, ci si celorlalti.

In exemplul nostru, mama a spus la inceput „nu”, dar apoi l-a retras. Daca dam de inteles copilului ca insistand si smiorcaindu-se dobandeste „da-ul”, atunci nu are nicio valoare „nu”-ul initial.

Sunt foarte multi parinti care nu au curajul, nu au puterea sa spuna „nu”, fie pentru ca au slabiciune pentru copil, fie pentru ca nu suporta sa-l vada pe copil suparat, asa cum am vazut mai sus. Ca sa obtina ceea ce vrea, un copil poate ajunge pana la a acuza dureri de cap, dureri de stomac sau altfel de crize.

Baietii pot ajunge sa tranteasca usile, sa nu mai vrea sa citeasca, sa nu vrea sa mearga la scoala sau chiar sa plece de acasa. Parintii nu trebuie sa dea mare importanta acestor reactii. Unde vor merge? Ce vor face? Se va face noapte si se vor intoarce acasa. Parintii trebuie sa ramana statornici in hotararea pe care au luat-o si sa-si pastreze calmul.  Au  spus „nu” copilului? Acesta va intelege ca a auzit „nu” si ca trebuie sa-l respecte pana la capat. Fie ca bate din picioare, ca se inchide in camera, sau ca pleaca din casa, parintii nu trebuie declanseze vreun conflict cu copilul. Lui trebuie sa-i fie clar cand parintii ii spun „nu” si cand ii spun „da”. Se va opune odata, de doua ori, iar apoi se va conforma. Numai ca tactica gresita a parintilor ii strica pe copii si apoi parintii se vaita. Nu spun ca va curge miere si lapte daca se poarta cineva corect cu copiii, dar in orice caz, foarte multe probleme se pot preveni. Parintii nu reactioneaza corect, de aceea copiii se poarta nepotrivit si creeaza probleme, iar parintii se vaita de copii: „Ce sa facem cu copilul nostru? Cum sa-l indreptam? Face asta! Face cealalta!”

Parintele trebuie sa se manifeste liber, fara indarjire, ca, in orice situatie, sa spuna ceea ce este corect; daca trebuie sa spuna „da”, sa spuna „da”, daca trebuie sa spuna „nu” sa spuna „nu”.

„Ce va spune lumea?”

Exemplu:

Pavel, de patru ani, o insotea pe mama sa la supermarket, avand cu el un pistol cu apa. Mama lui s-a intors sa-l vada tocmai in momentul in care stropea peste fata o doamna.

-Pavele! Nu ti-e rusine? Ce faci acolo? Ascunde repede pistolul.

Baiatul a lasat in jos pistolul, ca si cum ar fi intentionat sa-l puna in teaca lui, s-a incruntat si si-a ascutit privirea.

Cateva minute mai tarziu, a vazut aceeasi doamna si a stropit-o din nou pe fata. Nevoita mama, i-a luat pistolul si a cerut scuze doamnei. Pavel a inceput sa tipe si sa bata din picioare, iar lumea a inceput sa se uite la ei. Erau in mijlocul drumului. Mama i-a inapoiat numaidecat pistolul baiatului.

– E-n ordine. Hai sa mergem.

Si in acest exemplu, copilul si-a invins mama. Degeaba i-a luat pistolul, daca i l-a dat cand a inceput sa bata din picioare, si nu este exclus ca, pana a ajuns acasa, sa mai fi udat pe cineva!

Aici, mama a spus un „nu”, luand pistolul baiatului, dar a cedat dandu-i-l inapoi. Aceasta a fost greseala ei. Nu trebuia sa i-l ia de maniera in care a facut nici sa i-l dea inapoi pentru ca a plans.

Probabil a reactionat asa pentru ca i-a fost rusine de lume. Probabil era o femeie sus pusa si luand seama la statura sa, a dat importanta parerii lumii si n-a vrut sa se rusineze de oameni in mijlocul drumului. De aceea i-a spus: „Ia-l si hai sa mergem acasa”.

Acesta este un fenomen general, pe care l-am pus in evidenta si cu alt prilej: ia in seama cineva parerea lumii, sa nu-si piarda reputatia, ia in seama ce vor spune ceilalti, dar nu ia deloc in seama educatia copiilor, care este cea mai importanta lucrare pe care o are de facut omul. Si ce indura bietii copii! Si ce trag dupa aceea parintii de pe urma copiilor!

In exemplul de mai sus, mama trebuia sa pastreze pistolul cu apa si sa nu-l dea copilului, numai ca a trebuit sa o ia mai usurel. Desigur, lumea privea si reputatia ei avea de suferit, totusi, educatia copilului era lucrul cel mai important.

Foarte multi parinti nu reusesc sa pastreze o atitudine corecta fata de copii, nici chiar in sanul familiei sau in cartier, nu numai in spatiu strain, pentru ca au in vedere parerea lumii. Este posibil ca un parinte sa nu spuna „nu” copilului de teama sa nu planga, sa nu tipe, sa nu arunce cu pietre in ferestre, si sa nu se auda din curte si sa afle tot cartierul!

Intr-o familie, bunica si bunicul, care ingrijeau nepotii lor ramasi orfani, n-au vrut sa ia orice femeie ca sa-i ajute la treaba, pentru ca acea femeie straina care ar fi intrat in casa lor, ar fi vazut nepotii lor cum se cearta intre ei. Aceasta ar fi spus si altora si si-ar fi pierdut bunul nume pe care-l avea familia. Asadar, copii au fost in mare dificultate pana cand s-a gasit persoana pe care bunicii au considerat-o potrivita ca sa-i ingrijeasca pe copii.

Toti ne confruntam cu asemenea probleme, mai mult sau mai putin, nu numai parintii in relatia lor cu copiii. Peste tot exista mentalitatea: nu cumva sa afle lumea. Uneori se ascunde tot ce este murdar. Nu vorbim in mod special de familie, ci de camine. Responsabilii incearca cu orice pret sa le ascunda, nu cumva sa se auda si sa se faca scandal si sa-si piarda reputatia. Astfel murdaria si decaderea raman si se petrece raul si nu binele, se distrug copiii.

Nu, in nici un caz asa! Desigur, toate le au in vedere responsabilii din familie, mama si tata. Nu este nevoie sa iasa in drum si sa-i strige pe vecini, sa vina sa vada ce fac copiii lor. Dar, daca este nevoie sa aleaga cineva intre una si cealalta, adica intre parerea lumii sau corecta educatie a copiilor, nu trebuie deloc sa ia in considerare parerea lumii. Nu trebuie sa ia in seama propriul orgoliu, numele, reputatia, vrednicia si asa mai departe. Trebuie sa aiba in vedere corecta educatie a copiilor, oricat ar costa acesta reputatia sau faima familiei.

12.12.1971

II

Desigur, tema noastra este foarte cotidiana. Sa coboram in cotidian, in obisnuit, pentru ca acolo ne aflam si acolo ne va afla Hristos ca sa ne ridice mai sus.

Cum isi ia copilul aere

Sa urmarim un nou exemplu:

William statea in fata bancului cu jucarii, aș unui magazin si bazaia.

– Ce vrei, il intreba mama?

– Asta, spuse el, aratand o mica muzicuta, la care se chinuia sa ajunga.

– Nu, Willi. Face mult zgomot. Nu o poti lua. O sa-ti cumpar o masinuta, spuse mama.

Copilul continua plangand:

– Nu vreau masinuta. Vreau asta.

Mama l-a ignorat si a plecat sa vada ceva in raionul alaturat. William topai in picioarele mamei strigand:   

– O vreau, o vreau, o vreau.

– O, pentru numele lui Dumnezeu! Hai sa ti-o iau.

Dupa ce vanzatorul a inmanat mamei pachetul cu muzicuta, baiatul i-a cerut-o.

– Acasa, i-a spus mama. Aici o sa faci mult zgomot. Baiatul striga si mai tare:

– Acuma, acuma, acuma!

– Poftim, tine-o, dar sa nu o desfaci.

Baiatul rupse hartia si scoase jucaria. Mama il privea neputincioasa, fara sa poata face ceva. Copilul a inceput sa sufle in muzicuta, facand un zgomot infiorator.

– Bine, acum stii ce sunet scoti. Asteapta sa ajungem acasa, altfel ti-o iau.

Copilul continua si mama-i smulse din mana muzicuta. El incepu sa tipe. Mama i-a dat-o inapoi. Copilul a inceput sa cante din  nou si mama si-a iesit din minti.

–  Asteapta pana iesim din magazin. L-a luat apoi de mana si l-a scos afara din magazin.

Acesta este un caz foarte obisnuit. Foarte putine mame reusesc sa nu faca ceea ce le cer copiii lor. In exemplul de mai sus se vede ca mama nu are curajul, nu are puterea sa spuna „nu” si sa ramana consecventa cu ceea ce spune.

Probabil, inlauntrul sau cedeaza, pentru ca nu vrea sa-l supere pe copil, ci vrea sa-l multumeasca. Probabil ii este mila daca plange. Sau are ea insasi vreo slabiciune. In orice caz, cedeaza. Din cate se pare, copilul a simtit-o si face ce vrea. Copilul era sigur ca mama va ceda pentru ca cedeaza de fiecare data dupa ce spune „nu”, de aceea si insista foarte mult. Si castiga, in cele din urma. Stia cum trebuie sa se poarte, ce sa faca, ca sa o determine pe mama sa cedeze si sa-i implineasca dorinta. A bazait, a batut din picioare, a tipat, totul ca sa o/ faca pe mama lui sa-i fie rusine.

Daca parintii nu au curaj in anumite situatii in care trebuie sa spuna „nu”, sa spuna: „asa ceva nu se poate, si daca ai sa sari pana la cer!”, si sa respecte ceea ce spun, nu fac nimic. Cand suntem siguri ca trebuie sa facem ceva, sa o facem si si sa nu fim influentati de starea copilului, indiferent daca este mic sau mare. Chiar daca incepe sa planga, sa bata din picioare, sa strice ceva, in nici un chip nu trebuie sa abandonam hotararea luata, sa ne aratam slabi. A aratat parintele slabiciune? Copilul il va simti numaidecat, stie in ce mod poate sa castige si foloseste fara intarziere modalitatea prin care castiga sigur ceea ce vrea.

Cum incep sa fie favorabile situatiile bolnavicioase

Atunci cand dam de inteles copilului ca suntem hotarati sa respectam ceea ce am spus, el isi da seama, oricat ar fi de mic, nu este prost, are destula minte. Cand intelege ca suntem de neclintit in ceea ce spunem, poate sa incerce sa insiste, dar renunta repede. Trebuie ca noi sa fin siguri pentru „nu”-ul pe care l-am spus. Daca am analizat problema si suntem siguri pe hotararea luata, trebuie sa ramanem neclintiti.

In felul acesta nu-l imbolnavim pe copil. Nici nu-i facem toate poftele, nici nu cheltuim bani fara rost, nici nu-l invatam prost pe copil si-l si ajutam sa scape de slabiciunile pe care este posibil sa le aiba.

Pentru copiii care se nasc cu probleme este firesc ca parintii sa aiba slabiciuni. Un astfel de copil face nazuri si nu mananca mancare, ci numai ciocolata, biscuiti, pentru ca acestea i se dau. Pana la un punct atitudinile acestea sunt involuntare, daca este vorba despre un copil cu probleme. Deja inlauntrul acestui copil s-a instituit o stare bolnavicioasa care-l stapaneste si-l chinuie, pe care, cu siguranta, noi am favorizat-o. Daca atunci cand creste si are patru-cinci ani, nu adoptam o atitudine diferita fata de el, nu-l vom ajuta sa iasa din starea de slabiciune pe care o are.

Dimpotriva, atitudinea corecta si stabila a parintilor il ajuta pe copil sa depaseasca starea bolnavicioasa care s-a nascut inlauntrul sau. Sa nu vi se para curios ceea ce va spun. Copii care nu mancau deloc, carora le trecea ziua cu ceva dulciuri, au invatat sa manance prin atitudinea ferma a parintilor.

In dezvoltarea oricarei persoane, joaca un rol foarte important nu numai constructia lui organica, ci si constructia si functionarea lui psihica. Adica joaca un rol important sufletul copilului. Daca atitudinea noastra este una care-l imbolnaveste pe copil, lucrul acesta este vizibil. Daca, insa, il ajutam sa preintampine corect problemele psihologice, vom observa ca in realitate nu are nimic din cele de care-l suspectam.

In afara de aceasta, de fiecare data cand mama merge in oras, cu sau fara copil, ceva mereu cumpara pentru el, pur si simplu pentru ca isi doreste, fara un motiv special, iar acest lucru are urmari. Fara indoiala ii cumparam o ciocolata, o jucarie, dar cu multa atentie. Daca mama, de fiecare data ii cumpara ceva copilului ca sa-l bucure, ca sa-l multumeasca, sigur ca atunci cand, dintr-un motiv sau altul, nu-i va cumpara, copilul va gandi numai ca: „Astazi, mama nu mi-a luat ce-am vrut eu!”, si va merge mai departe. Sa va explic: pana in acel moment copilul este obisnuit sa vada dragostea mamei exprimata in gesturi simple: o jucarie, o ciocolata, etc. Cand, insa, nu-i cumpara, ceva se clatina inlauntrul copilului si se intreaba: „Oare ce este cu mama mea? Nu ma mai iubeste?” Copilul nu constientizeaza logic acest lucru, ci lucreaza in subconstient.

De altfel, dragostea adevarata fata de copil nu se exprima numai prin darurile care-i sunt aduse. Este suficient sa avem noi o atitudine corecta si va copilul intelege. Este posibil ca atunci cand ii refuzam ceva copilului, el sa se simta in mai multa siguranta. Altfel, sufletul acela nestapanit care cere si i se da, fara sa i se spuna si „nu”, fara fraul sau masura care i se impune la un moment dat, in el se va naste sentimentul de nesiguranta. Pentru ca in acea situatie nestapanita si fara masura, copilul isi pierde stapanirea de sine si creste in haos. Cand, insa, exista si „nu” pe ici, pe colo, copilul este protejat ca de un zid aparator si creste in siguranta, sanatos, mai bine, si simte si traieste dragostea mamei.

In siguranta, dar nu dupa bunul plac

Sa urmarim din nou o mama cu fiica ei:

Astazi, Suzana, avem nevoie de fulgi pentru lapte.

Mama Suzanei merge cu ea in piata si-i spune de ce au nevoie.

– Vrei sa alegi tu o cutie?

In supermarketuri exista o mare varietate de fulgi. Este prilejul ca mama sa o lase pe fetita sa aleaga.

Fericita, Suzana, un copil de sase ani, privi cutiile cu fulgi, asezate la rand, alese una si o puse in caruciorul cu cumparaturi. Mama a fost de acord cu alegerea fetitei.

Pentru ca mama i-a acordat fetei privilegiul de a alege fulgii, aceasta a ales ceea ce-i placea ei, iar mama a fost multumita. Nu i-a spus: „Nu asta, cealalta!” Daca a lasat-o pe fetita sa aleaga a trebuit sa fie de acord cu ce a ales ea.

Apoi, fetita a alergat la raionul de dulciuri fara sa-i spuna mama acest lucru insa, a ales o cutie de bomboane si a adus-o mamei.

– Nu, Suzana. Nu astazi. Avem suficiente bomboane acasa.

– Astazi, insa, vreau din acestea, spuse fetita.

– O sa le iei data viitoare cand venim, ii spuse mama zambind.

Si continua:

– Hai, sa ma ajuti sa aleg cateva portocale.

Suzana a dus bomboanele la loc si a alergat dupa mama sa la raionul de fructe.

Avem de-a face aici cu o atitudine corecta. Pe de o parte ii ofera fetei prilejul sa aleaga ea fulgii pentru lapte stiind ca orice cutie de fulgi ar fi ales, era aproape acelasi lucru. Cel mult avea sa aleaga o cutie cu flori sau cu animale. Ii da intaietate fetei si in acelasi timp urmareste ce fel de alegere face. Aceasta pe de o parte.

Apoi fetita vede raionul cu bomboane si alearga sa-si aleaga. Oriunde merg copiii, vor sa cumpere bomboane. Mama insa, a avut curajul, a avut puterea sa-i spuna: „Nu astazi. Avem destule bomboane acasa”.

Vedeti, „nu”-ul nu a fost la intamplare. Nu i-a spus: „Nu, nu luam bomboane. Du-le repede inapoi, ca sa nu ti le arunc eu!”, atitudine care nu ar fi fost deloc corecta.  In fata copiilor nu trebuie sa actionam la intamplare. Insa este foarte necesar sa-l facem pe copil sa inteleaga pentru ce-i spunem „nu”, chiar daca pare initial ca nu vrea sa inteleaga. Totusi, noi trebuie sa-i spunem din ce motiv facem ceva, ca sa nupara ca facem lucruri la intamplare, fapt care ar face sa sestranga inima copilului.

Mama-i spune: „Nu iei astazi, pentru ca avem suficiente bomboane acasa”, ceea ce inseamna ca a doua zi isi poate cumpara. Fetita insista, dar mama o asigura, zambind ca vor veni si alte situatii similare.

Ca orice copil, fetita insista. Ca orice copil simte nevoia sa-si manifeste personalitatea, care in cazul acesta se manifesta prin insistenta.

Mama, insa, ramane ferma in hotararea ei, cu deosebirea ca nu se rezuma la un „nu” dur, care ar fi ranit-o pe fetita. Ii spune zambind ca-si poate cumpara maine. Este ca si cum astazi i-a acordat privilegiul sa aleaga fulgii, iar maine va alege ea insasi bomboanele pe care le doreste. Maniera in care o spune este lipsita de duritate atat in vocea, cat si in atitudinea mamei. Si, imediat, fara sa-i acorde timp sa reactioneze, o deturneaza, rugand-o s-o ajute sa aleaga portocale.

Asa cum i-a vorbit mama, copilul stie ca nu-si va schimba hotararea, pentru ca i-a explicat de ce a hotarat astfel. Apoi ii distrage atentia provocand-o in alta directie, ca sa aiba multumirea ca o ajuta pe mama. Asadar, mama nu ramane doar la un refuz, ci deschide copilului un drum nou.

In limitele normalitatii

Lucrurile acestea care par simple, cred ca fac parte din viata noastra de zi cu zi, fie ca avem de-a face cu copii, fie ca avem de-a face cu oameni mari. De cate ori, cand stam de vorba cu cineva, iar celalalt incearca sa ne preseze cu ceva, il ajutam cu pozitia noastra ferma, spunandu-i: „Cat despre problema aceea, inceteaza. Nu mai discutam. Eu deja am luat aceasta hotarare”, fara sa incercam sa ne impunem. Simplu, ii aducem la cunostinta hotararea noastra. In acest fel, nu numai ca se incheie discutia, dar il si ajutam pe celalalt sa nu mai incerce pe orice cale sa ne preseze.

Aceste lucruri sunt valabile si in situatiile in care avem de-a face cu copii mari. Sunt situatii in care, oricat de mare ar fi copilul, avand si el drepturile lui, este nevoie sa i se spuna „nu”, sa fie refuzat. Nu numai sa i se spuna „nu”, ci sa i se spuna de asa maniera, incat sa inteleaga ca nu exista spatiu pentru mai mult.

In cazul in care are cineva un fiu sau o fiica de douazeci-treizeci de ani, care inca nu si-a intemeiat o familie proprie, un copil care se intoarce acasa si mananca mancarea pe care a gatit-o mama sa, doarme in patul pregatit de mama sa, poarta haine spalate si calcate de mama sa, acest fiu sau fiica nu poate sa mai spuna: „Eu sunt liber si fac ce vreau!” Sigur ca face ce vrea si nimeni nu poate intra in sufletul lui, sa-i ingradeasca libertatea, dar pe de alta parte apartine unei familii. Cand un tanar isi intemeiaza familie, atunci isi randuieste lucrurile asa cum vrea el si, evident, in functie de cum a fost crescut. Dar daca tine inca de casa parintilor, nu se poate sa nu dea socoteala parintilor; sa plece cand vrea, sa vina cand vrea, sa aiba pretentii la mancare, la curatenia din casa, etc.

In aceste situatii parintele va spune: „Respect libertatea ta. Sa faci ce vrei, insa in limitele normalitatii. Lucrul acesta nu poti sa-l faci, pentru cutare motiv. Nu poti veni acasa ca la hotel!” Tatal, care poate avea patruzeci-cincizeci de ani, ii va spune: „Copile, in aceasta casa eu sunt stapan, eu o conduc. Cand vei avea casa ta o sa faci asa cum stii tu mai bine!”

 (Din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Parinti si Copii, volumul II, Editura Bizantina, 2005)

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “PARINTI SI COPII (II): Despre rasfat sau slabiciunea si mila nepotrivite fata de copiii nostri. PARINTII TREBUIE SA INVETE LECTIA SANATOASA A LUI NU

  1. “Un alt exemplu”:
    Pe la inceputul anilor ’90, feciorasul meu avea 4-5 anisori. Intr-o buna zi, cand l-am luat de la gradinita, am intrat in magazin si a cerut ceva dulce. I-am spus ca fiind inainte de salariu, nu-i pot lua ceva scump si i-am sugerat o prajiturica ieftina, mica…Bine’teles, nu a fost de acord. Desi imi era jena de vanzatoarea care astepta sa ne hotaram, i-am mai explicat inca o data ca nu am bani suficienti. Nu a vrut, sau nu a putut sa inteleaga. Am cumparat ceea ce imi permiteam si am plecat fara sa comentez. Pe strada, a inceput el discutia:
    – Mami, eu sunt baietel cuminte si vreau ce ai cumparat tu, pentru cealalta, mai astept pana ai bani…
    – Nu, dragule! pe asta o mananc eu, pt ca tu ai spus ca nu-ti place si tie iti cumpar ce vrei cand am bani. Nu a protestat in nici un fel.
    Ajunsi acasa, am mancat bombonica (desi nu-mi plac dulciurile) iar el a fost pedepsit sa stea un timp (scurt totusi) in camera lui, desi isi dorea sa stea cu mine in bucatarie in timp ce pregateam cina.
    Daca am procedat cu intelepciune sau nu, nu stiu, dar el nu a mai indraznit niciodata sa faca astfel de capricii. Si acum dupa aproape 20 de ani se amuza cand isi aminteste cum m-am “jertfit” eu si am mancat ceva ce nu imi place.

  2. Chestiile astea cu educatia copilului nu sunt universal valabile si mi se pare o greseala faptul ca sunt tratate asa.

    O solutie buna pentru un copil poate fi ineficienta sau chiar daunatoare pentru altul.

    Depinde de personalitatea copilului, de varsta lui, de personalitatea parintelui, de cat de sanatos este el (parintele) la cap sau nu, etc.

    Din ce am observat eu, majoritatea problemelor de educatie vin de la parinti, nu de la copii. Parintii au devenit rupti de ceea ce inseamna bunul-simt elemtar, chestie care, evident, se resfrange automat si asupra copilului.

    In alta ordine de idei, nu poti sta sa-i explici copilului in amanunt orice decizie pe care o iei in ceea ce-l priveste si nici nu e normal/sanatos sa faci asta tot timpul. Trebuie sa ai tu in primul rand, ca parinte, discernamantul de a-ti da seama CAND trebuie sa-i explici anumite lucruri, CUM ii explici lucrurile respective, si cand este cazul sa-i spui direct si simplu “faci asa pentru ca asa-ti spun eu”.

    Genul asta de educatie prin negociere este o chestie occidentala care merge doar in ANUMITE situatii, destul de restranse ca numar.

    Este o greseala sa-ti inveti copilul ca totul este negociabil, pe sistemul “hai te rog eu puiule, uite acum nu se poate, dar se va putea mai tarziu, daca acum esti intelegator si nu mai urlii”. Copilul nu va invata nimic bun din asta decat, eventual, sa fie smecher si sa exploateze acest sistem de “educatie” in favoarea lui, pentru a obtine ceea ce vrea, e adevarat, poate nu pe loc.

    Copilul trebuie sa invete si disciplina, si respectul fata de autoritate (in general, dar in special fata de cea a parintelui) si faptul ca actiunile lui au consecinte (pedeapsa) si faptul ca trebuie sa aibe propria demnitate, astfel incat sa nu se faca de ras pe el insusi sau pe cei din jurul lui in situatia X sau Y, etc.

    Lucrurile sunt mult mai complicate dar si simple, in acelasi timp, atata vreme cat se urmeaza linia bunului-simt crestin atat in viata noastra cat si in modul in care ne educam copiii.

  3. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ? -
  4. Poate ajuta…
    http://homeschooling.urbankid.ro/2012/07/20/nu-e-rasfat-e-respect/
    http://attachmentparenting.ro/babywearing/importana-etapei-n-brae.html
    si da, nu e rasfat….
    Cel putin nu pentru copii..
    Cu ei fiecare zi e altfel, mai ales zilele cand sunt bolnavi… bucurati-va de fiecare zi si mai ales in toate dati Slava lui Dumnezeu ca suntem, ca sunt. Zicea undeva (nu mai imi amintesc exact unde) Pr. Arsenie Papacioc (Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii Sai!) educatia la copil trebuie sa prinda in adanc. Nu asa, la suprafata, de frica….

  5. Pingback: BOTEZUL LUCRATOR IN VIATA NOASTRA. Ce fel de parinti suntem? Ce fel de CRESTINI suntem? Copilul este mai mult influentat de VIATA noastra decat de VORBELE noastre -
  6. Pingback: "JURNALUL UNUI PUSTI" - bestseller-ul contra-educatiei sau cum ne pervertim singuri copiii, de dragul "emanciparii" si patimii de "a fi in randul lumii" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: Cum incepe viata crestina in SFANTA TAINA A BOTEZULUI -
  8. Pingback: Sf. Teofan Zavoratul: PARINTII AU DATORIA SA AJUTE COPILUL IN LUPTA CU PATIMILE PRINTR-O EDUCATIE ATENTA -
  9. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN: “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte” -
  10. Pingback: RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL” -
  11. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  12. Pingback: Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI -
  13. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, OBRAZNIC, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  14. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Cand copilul nu asculta… CATASTROFA NOILOR CURENTE DE “EDUCATIE LIBERALA”, ANTI-AUTORITARA. Repudierea respectului si construirea micilor tirani. INCOTRO DUCE DUHUL TRUFIEI SI AL NEASCULTARII IN EDUCATIA COPIILOR? | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “ADULTESCENTII” – generatiile “EU”, fuga de responsabilitate, EXACERBAREA NARCISISMULUI si ASASINAREA EMPATIEI. Ce au de facut PARINTII pentru a nu produce niste viitori adulti IRESPONSABILI si EGOISTI? | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: GENERATIA "EU" - COPIII MILENIULUI TREI si greselile de educatie ale parintilor
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate