CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX. Adormirea unui sfant si minunea vindecarii copilului cu tumoarea pe creier. REACTORUL NUCLEAR… DUHOVNICESC ASCUNS SUB MANTIA SIMPLITATII

(icoana – maicile de manastirea Diaconesti)

Ziarul Lumina:

Despre ultimele zile ale starețului Sofronie Saharov

“Cu patru zile înainte să treacă la Domnul, și‑a închis ochii și nu a mai vrut să ne vorbească. Chipul lui nu era trist, ci luminos şi părea un pic încordat. Avea aceeași înfățișare ca atunci când termina Sfânta Liturghie. Nici ochii nu și‑i deschidea, nici vreun cuvânt nu spunea, însă își ridica mâna să ne binecuvânteze. Ne binecuvânta fără cuvinte și mi‑am dat seama că ne va părăsi. Așa că nu am vrut să‑l obosesc.

Înainte, obișnuiam să mă rog ca Dumnezeu să‑i prelungească bătrânețile, așa cum spunem în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Bătrânețile le întărește”. Însă în decursul acelor zile mi‑am dat seama că urma să plece și astfel am început să spun: „Dăruiește Doamne robului Tău bogată intrare în Împărăția Ta”. Mă rugam folosind cuvintele Sfântului Apostol Petru, din cea de‑a doua sa epistolă (2 Petru 1, 11: „Că așa vi se va da cu bogăție intrarea în veșnica împărăție a Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos”).

Astfel, spuneam neîntrerupt: „Dumnezeul meu, dăruiește‑i robului tău bogată intrare și așază sufletul lui alături de Părinții lui”, și îi pomeneam pe toți asceții din Sfântul Munte Athos pe care îi știam că s‑au nevoit împreună cu el, începând cu Sfântul Siluan și apoi pe toți ceilalți.

A plecat la momentul în care rosteam Evanghelia

În ultima zi m‑am dus să‑l văd la ora șase dimineața. Era duminică și săvârșeam Liturghia matinală, pe când părintele Chiril împreună cu ceilalți preoți urmau să o săvârșească pe cea de‑a doua. Mi‑am dat seama că urma să ne părăsească în acea zi. M‑am dus și am început rugăciunea. Ceasurile au început la ora șapte și apoi a urmat Liturghia. Am rostit numai rugăciunile Anaforalei, căci în mănăstirea noastră avem obiceiul să le rostim cu voce tare. În timpul celorlalte însă, rugăciunea mea neîntreruptă a fost: „Dăruiește, Doamne, robului Tău bogată intrare în Împărăția Ta”. Acea Liturghie a fost cu totul aparte față de toate celelalte. În momentul în care am rostit „Sfintele, sfinților!”, părintele Chiril a intrat în altar. Ne‑am privit unul pe altul, a început să plângă și atunci mi‑am dat seama că părintele Sofronie ne părăsise. Întrebându‑l la ce oră a plecat la Domnul, am realizat că a fost chiar momentul în care rosteam Evanghelia.

M‑am retras deoparte, căci părintele Chiril voia să‑mi vorbească și mi‑a spus: „Împărtășește‑i pe credincioși și apoi înștiințează‑i despre plecarea părintelui Sofronie. Fă apoi primul Trisaghion, iar eu voi face același lucru la cea de‑a doua Liturghie”. Astfel am împărțit Mielul și m‑am împărtășit. I‑am împărtășit pe credincioși cu Sfânta Euharistie și am încheiat Dumnezeiasca Liturghie. Nu știu cum am reușit. Apoi am ieșit afară și am spus mulțimii: „Iubiții mei frați, Hristos, Dumnezeul nostru, este semnul lui Dumnezeu pentru toate generațiile acestei epoci, căci în cuvintele Sale găsim mântuirea și rezolvarea oricărei probleme omenești. Iar acum trebuie să facem cum ne învață Liturghia, adică să mulțumim, să implorăm, să ne rugăm fierbinte. Așadar, să mulțumim lui Dumnezeu care ne‑a dăruit un astfel de părinte și să ne rugăm pentru odihna sufletului său”. „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, și am început Trisaghionul.

L‑am ținut în biserică timp de patru zile, căci cripta nu era încă terminată, nici mormântul construit. L‑am lăsat descoperit în biserică patru zile și am citit neîntrerupt Evanghelia, de la început până la sfârșit, iar și iar, așa cum este obiceiul pentru preoți. Am citit Sfintele Evanghelii și am rostit de mai multe ori Trisaghionul, precum și alte rugăciuni. Timp de patru zile am săvârșit Laudele bisericești și Sfânta Liturghie cu el în mijlocul bisericii.

Era ca la Sfintele Paști, o atmosferă atât de frumoasă și de binecuvântată! Nimeni nu a arătat vreo isterie, toată lumea s‑a rugat cu însuflețire. Aveam un prieten arhimandrit care obișnuia să vină în fiecare an la mănăstire și să rămână câteva săptămâni pe timpul verii, părintele Hierotheos Vlachos, care a scris cartea „O noapte în pustia Sfântului Munte”. Astăzi este Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie. Tocmai ce sosise și a aflat că părintele Sofronie plecase la Domnul. Simțind atmosfera de aici, mi‑a spus: „Dacă părintele Sofronie nu este sfânt, atunci nu există sfinți”.

S‑a întâmplat să avem și câțiva călugări din Muntele Athos care veniseră să‑l vadă pe părintele Sofronie, însă nu l‑au mai găsit în viață. Părintele Tihon de la Simonos Petra era unul dintre ei. De fiecare dată când grecii veneau în Anglia cu motive medicale, obișnuiau să treacă pe la mănăstire pentru ca părintele Sofronie să le citească vreo rugăciune, căci mulți primiseră astfel vindecare.

Un sicriu care răspândește vindecare

A treia sau a patra zi după moartea părintelui Sofronie, a venit aici o familie cu un copil de 13 ani. Avea o tumoare pe creier și intervenția chirurgicală era programată pentru a doua zi. Părintele Tihon Simonopetritul a venit și mi‑a spus: „Acești oameni sunt foarte triști; au venit și nu l‑au mai găsit pe părintele Sofronie. De ce nu citești câteva rugăciuni pentru copil?” Eu i‑am spus: „Hai să mergem împreună. Fii tu citețul. O să rostim câteva rugăciuni în celălalt paraclis”. Ne‑am dus și am citit copilului rugăciunile, iar spre sfârșit părintele Tihon a spus: „De ce nu treceți copilul pe dedesubtul sicriului părintelui Sofronie? O să se vindece. Ne‑am irosit timpul citind rugăciuni”. I‑am răspuns că nu puteam să fac acest lucru, pentru că lumea putea să spună că abia a murit și deja încercăm să‑i promovăm canonizarea.

„Fă‑o tu”, i‑am spus. „Ești monah aghiorit. Nimeni nu va spune nimic.” Astfel, a luat copilul de mână și l‑a trecut pe sub sicriu. A doua zi i‑au făcut operație copilului și nu au găsit nimic. Au închis craniul spunând: „Diagnostic greșit. O fi fost probabil vreo inflamație”. Copilul însă era însoțit de un medic din Grecia, care avea plăcile cu raze X ce arătau tumoarea. Acesta le‑a spus: „Știți foarte bine ce înseamnă acest «diagnostic greșit»”. Copilul a crescut. Acum are 27 de ani și se simte foarte bine“.

[sursă: Arhim. Zaharia Zaharou, „Ultimele zile ale starețului Sofronie († 11 iulie 1993)”; articol apărut în revista Analecta, nr. 2/Fericiți stareții virtuoși/15 ianuarie 2012/;

http://www.pemptousia.gr/analekta_issues/makarioigerontes/mobile/index.html«p=3; traducere din neogreacă de diac. Ioan‑Aurelian Marinescu]

***

FAMILIA ORTODOXA:

„Îl vedeam pe Starețul Sofronie ca pe Hristos” (I)

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

 

– Înalt-preasfințite Ierótheos, au trecut mai bine de 40 de ani de la prima întâlnire pe care ați avut-o cu Starețul Sofronie. Vă mai aduceți aminte cum l-ați cunoscut?

– Într-adevăr, au trecut de atunci 42 de ani… Prima întâlnire cu Starețul Sofronie a fost în 1976 – mi-o amintesc foarte viu, treceam atunci printr-o perioadă foarte grea. Desigur, una este să întâlnești pe cineva, și alta este să-l cunoști. Poți să întâlnești un om pentru prima oară fără însă a-l și cunoaște, și e nevoie de foarte multă strădanie și de mulți ani ca să ajungi să-l cunoști, cu atât mai mult când e vorba de un om ca Starețul Sofronie.

Această primă întâlnire a fost deosebit de însemnată pentru mine. Cât a fost în viață, mergeam aproape în fiecare vară să-l văd și aveam o legătură permanentă cu dânsul, îi citeam textele, cu toate acestea nici acum nu pot spune că am ajuns să îl cunosc. Dar, pe măsură ce trec anii, chiar și după adormirea sa întru Domnul, citindu-i scrierile, îl cunosc tot mai bine.

Ca să vă puteți face o idee despre cum m-am simțit prima oară când l-am întâlnit, am să folosesc două comparații. Prima, că era ca un reactor nuclear, care în exterior arată foarte simplu – nu vezi nici mecanisme, nici alte lucruri complicate –, dar în interior se dezvoltă foarte multe forțe. Așa l-am simțit pe Starețul Sofronie. Și a doua, că Starețul Sofronie, așa cum l-am văzut eu, era ca un vulcan uriaș, pe care, înainte de-a erupe, îl vezi într-o stare de acalmie, nu remarci la el nimic special, dar când erupe și țâșnesc din el toate cele dinlăuntru, îți provoacă groază, dar și extaz.

Consider că aceste două exemple redau foarte bine întâlnirea mea cu Gheronda și impresia pe care mi-a făcut-o. Era un mare reactor nuclear, a cărui temperatură nu poate fi măsurată cu termometrele obișnuite cu care ne măsurăm temperatura corpului, căci acolo, în interiorul reactorului nuclear, temperatura urcă la valori extrem de înalte. Și, totodată, era un uriaș vulcan duhovnicesc.

Teologia empirică, viața isihastă și lucrarea Părintelui duhovnicesc

– Ați numit această întâlnire cu Starețul Sofronie „minunata milostivire a lui Dumnezeu” față de sfinția voastră. Ce înseamnă această milostivire a lui Dumnezeu?

– Îl simt pe Starețul Sofronie ca pe o mare binecuvântare a lui Dumnezeu și-I dau slavă lui Dumnezeu că l-am cunoscut. L-am întâlnit și l-am cunoscut într-un moment foarte greu din viața mea, pe când căutam un om care să reunească trei calități diferite. Până la acel moment, citisem teologia Sfântului Grigorie Palama, a Sfinților Părinți ai Bisericii – așadar, știam foarte bine ce înseamnă teologie ortodoxă. De asemenea, mergeam în Sfântul Munte și cunoscusem ce înseamnă isihasm. Întâlnisem sfinți monahi nevoitori, care, deși nu aveau teologia Sfântului Grigorie Palama, trăiau isihasmul în practică. De asemenea, cunoscusem și clerici sfinți, care făceau lucrare în lume, precum Părintele meu duhovnicesc, Mitropolitul Calinic al Edessei, cu care viețuiam în mitropolie.

Deci cunoscusem trei tipuri de oameni, fiecare săvârșind o slujire diferită. Cu alte cuvinte, cunoscusem teologia academică la universitate, cunoscusem isihasmul în Sfântul Munte și cunoscusem lucrarea pastorală a unor clerici buni. Dar căutam un om care să le reunească pe toate: să aibă teologia Sfântului Grigorie Palama, să aibă tradiția și viața isihastă și să fie și un Părinte duhovnicesc în lume, care să-i ajute pe oameni. Și exact lucrul acesta l-am întâlnit și l-am cunoscut la Starețul Sofronie.

Vă voi spune, deci, cum am înțeles mila lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, Care m-a călăuzit să-l întâlnesc pe acest mare Stareț și teolog al Bisericii noastre. Această milă a lui Dumnezeu am văzut-o tocmai în faptul că am aflat un teolog viu, un teolog empiric. De la universitate știm că există o teologie academică, căreia îi acordăm tot respectul, pentru că cercetează și studiază scrierile Părinților sub aspect filologic, istoric și filosofic. Aceasta este o teologie rațională. Există însă și o altă teologie, care este teologia originară, și anume teologia empirică. Această teologie însă nu se învață în biblioteci.

Astfel, când l-am întâlnit pe Stareț, am simțit o mare binecuvântare de la Dumnezeu, pentru că m-a călăuzit la un teolog viu, un teolog empiric. Aș spune încă și mai mult, că una e să citești scrierile Părinților, și alta să vezi un teolog viu. Una e să citești cărțile Starețului Sofronie, și alta să-l cunoști pe el însuși, cel ce a scris aceste cărți. Acest lucru, desigur, este valabil pentru fiecare dintre noi. Una e să citești sau să studiezi o operă a unui artist, a unui pictor, a unui teolog, și alta să-l întâlnești pe artistul și scriitorul însuși. Întâlnirea aceasta declanșează în cel ce caută o altă explozie lăuntrică și o altă cunoaștere lăuntrică. De aceea simt acest lucru ca pe o mare milostivire și dragoste pe care mi-a arătat-o Dumnezeu.

„Acesta este, oare, marele Sofronie?”

– În cartea „Știu un om întru Hristos”, l-ați descris pe Starețul Sofronie ca pe un om simplu în viața lui de zi cu zi. Există, poate, și lucruri despre care nu ați scris?

– Când m-am dus la mănăstirea din Essex, Anglia, și l-am întâlnit pentru prima oară pe Stareț, ca de fiecare dată când ajungeam acolo, îl vedeam având o mare simplitate. Nu dorea ca pelerinii să-l vadă ca pe un sfânt. Când simțea că oamenii aveau evlavie față de el, considerându-l sfânt, acest lucru îl scârbea. Avea, cu adevărat, simplitate.

Și eu l-am simțit pe Stareț ca pe un om simplu în manifestările lui exterioare, în viața lui de fiecare zi: era cu noi la Liturghie, era cu noi la rugăciunea zilnică, era cu noi la trapeză, se purta foarte firesc cu toți, cu simplitate – o simplitate exterioară. Avea însă o măreție lăuntrică, pe care, pentru a putea să o înțelegi, trebuia să dai la o parte această simplitate exterioară, să treci peste anumite lucruri, care puteau să te și smintească. Era atât de simplu în comportamentul său exterior, încât te mirai: „Acesta este, oare, marele Sofronie?”.

Ceea ce am simțit la întâlnirea mea cu Starețul Sofronie am consemnat în carte. Desigur, vor fi existând multe altele care s-ar fi putut scrie. Sunt însă foarte multe simțiri, simțiri ale inimii, care nu pot fi așternute pe hârtie. Martiriul unui scriitor și al unui artist este că nu poate exprima deplin ceea ce cunoaște. Astfel, ceea ce am scris este din perspectiva vieții Starețului Sofronie, așa cum l-am văzut eu.

Dacă întrebați monahi care viețuiesc în Sfânta Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător din Essex, vă vor spune și ei experiența lor. Dacă întrebați oameni care l-au întâlnit pe Starețul Sofronie, vă vor spune și ei experiența lor. Fiecare om, dintre miile și milioanele care l-au întâlnit pe Starețul Sofronie, ar putea scrie mii de cărți. Starețul, așa cum am spus, era un reactor nuclear, din care fiecare lua ce avea nevoie pentru propria viață. Pot spune că în felul acesta am scris cartea aceasta de aproape 500 de pagini, dar e cu neputință să consemnez vreodată într-o carte ce am simțit la întâlnirea cu el.

Un trio extraordinar

– Amintiți, în cartea dumneavoastră, că, în timpul plimbărilor, Starețul vă spunea multe lucruri, inclusiv sfaturi legate de educația tinerilor. Ce vă spunea despre tineri?

– Îmi vor rămâne de neuitat plimbările pe care le făceam cu Starețul Sofronie. Desigur, convorbirile pe care le purtam cu el aveau loc în diverse locuri. Când voiam să am o discuție serioasă, mă chema la el în birou. Când voiam să mă spovedesc, mergeam acolo unde spovedea. Când voia el să facă o plimbare – lângă mănăstire există un drumeag pe care se plimba în fiecare după-amiază, ca un exercițiu fizic –, atunci fie chema el pe cineva cu care voia să discute, fie lua pe cine găsea în cale, fie îmi eu doream să-l însoțesc la plimbare și, pentru că știam cam la ce oră iese, mă înfățișam acolo ca să-l întâmpin. Și ne plimbam.

Îmi spunea de multe ori: „Să mergem la o plimbare, ca să ne facem filosofi peripatetici”. În Grecia antică exista o categorie de filosofi care se numeau „peripatetici” – mergeau pe jos și filosofau. Dar noi, firește, nu filosofam, ci teologhiseam.

Cele mai importante discuții pe care le-am purtat cu Starețul Sofronie au fost tocmai acestea, nepremeditate, discuțiile simple din timpul plimbărilor noastre. La dreapta lui era Egumenul, Părintele Chiril, iar la stânga eu și, pentru că nu avea un echilibru foarte bun, mă ținea pe mine de-o mână, iar pe Egumen de cealaltă, și așa mergeam tustrei. Eram un trio extraordinar, aș zice, și discutam. Rareori îi puneam eu vreo întrebare, totdeauna îl lăsam pe el să vorbească și, ca un proroc ce era, totdeauna știa ce căutam și ce voiam, nu mai era nevoie să-l întreb nimic.

Astfel, mi-a vorbit și despre tineri. Îi iubea foarte mult pe tineri. De ce? Pentru că și el, în tinerețe, trecuse prin momente grele. Știm că tinerii au întrebări existențiale, de pildă: „De ce m-am născut? De ce m-am născut în felul acesta? Ce e viața? De ce există moartea? Ce se întâmplă după moarte?” – astfel de întrebări a avut și el în primii ani ai tinereții. Și, întrucât în Rusia, pe când era foarte tânăr, a trăit mai întâi Primul Război Mondial, după care a urmat Revoluția Rusă, și vedea cum mii de tineri mor în lupte, îl frământa această întrebare: „Oare sunt veșnic, sau voi fi dus în întunericul neființei?”. Este o întrebare existențială crucială, în strânsă legătură cu pomenirea morții.

Filosofia contemporană vorbește despre faptul că tinerii au înlăuntrul lor nu atât întrebarea existențială legată de viață, cât pe cea legată de pomenirea morții. Și, trecând el însuși prin toată această greutate, îi înțelegea pe tineri, de aceea le dădea totdeauna nădejde și viață, și-i înconjura cu dragoste, și căuta să le spună ce să facă pentru a depăși această uriașă problemă a golului existențial și a morții ființiale.

(…)

Hristos cu cei doi ucenici în drumul spre Emaus

– Ce v-a impresionat cel mai mult la Starețul Sofronie?

– Când întâlnești un asemenea sfânt, atunci toate te impresionează la el. Te impresionează și tăcerea, și cuvântul, și felul cum pășește, și plânsul, și bucuria, și râsul – toate. Era un om echilibrat, un om al lui Dumnezeu, de aceea mi-am intitulat cartea „Știu un om întru Hristos”. Însă, pentru că mă întrebați ce m-a impresionat cel mai mult, vă voi spune trei lucruri.

Mai întâi, m-a impresionat ca preot liturghisitor. Când slujeam împreună – slujea cu așa o adâncire, cu așa o deplinătate lăuntrică! –, simțeam că mintea îi este în inimă, pentru că, în timpul în care se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, într-adevăr, se săvârșește o Dumnezeiască Liturghie în biserică, dar în același timp trebuie să se săvârșească o Liturghie și în lăuntrul monahului isihast, o Liturghie în lăuntrul inimii, pentru că în inimă avem o bisericuță, și acolo trebuie să aibă loc o neîncetată Dumnezeiască Liturghie. Așa slujea Starețul Sofronie.

Era istovitor pentru mine să slujesc împreună cu el, dar îl vedeam ca pe Însuși Hristos Care slujea la Cina cea de Taină. De altfel, fiecare Dumnezeiască Liturghie este Liturghia lui Hristos Însuși pentru noi. Așa că îl vedeam pe Stareț slujind la Dumnezeiasca Liturghie cu străpungerea inimii, cu intensitate lăuntrică și, negreșit, trăia și experiențe dumnezeiești.

În al doilea rând, mă impresiona când mergeam în particular în biroul lui ca să discutăm. Când îi cereai Starețului să discuți cu el problemele care te preocupau, te chema în birou și începea cu o rugăciune: „Să facem mai întâi rugăciunea”. Spunea „Împărate ceresc…” și stătea și vorbea ca și cum îți vorbea Hristos. Atunci îl simțeam de parcă vorbea Hristos pe Muntele Fericilor, când Și-a început învățătura și cuvintele harului ieșeau din gura Sa. Astfel, discuția nu era deloc psihologică. Și, chiar dacă pornea de la un nivel psihologic – în sensul că eu îi spuneam problemele mele, greutățile mele, amărăciunile mele, mâhnirile mele –, el îndată o ridica la nivel teologic sau, după cum spunea, la nivel ontologic.

Era ca și cum stăteai de vorbă cu Hristos. Așa cum vorbea Hristos cu femeia samariteancă la fântâna lui Iacov și, din câteva lucruri simple: „Dă-mi să beau” ^{Ioan 4:7}, treptat i-a descoperit că „Ai avut cinci bărbați” ^{Ioan 4:18}, și apoi a ridicat-o la marea descoperire că El este Cel pe Care Îl așteptau ^{cf. Ioan 4:26}, așa îl înțelegeam și eu pe Stareț atunci când discutam cu el.

Și, în al treilea rând, erau plimbările noastre pe jos, despre care am povestit mai înainte. Era măreț, simplu și totdeauna teolog. În timp ce ne plimbam și discutam, cu Egumenul Chiril de-o parte și cu mine de cealaltă parte, Îl simțeam ca pe Hristos cu cei doi ucenici în drumul spre Emaus ^{cf. Luca 24:15}. Și aceia aveau probleme psihologice, iar Hristos, prin întrebările Sale: „Ce sunt acestea care vă frământă?”, i-a ridicat îndată la un alt nivel, la nivel teologic și, în cele din urmă, li S-a descoperit.

Așa că, pentru mine, Starețul avea măreție în toate gesturile sale – și atunci când râdea, și atunci când glumea, dar mai ales în acestea trei: când slujea și îl simțeam asemenea lui Hristos la Cina cea de Taină, când ne vorbea și îl simțeam ca pe Hristos cu ucenicii Săi, și când ne plimbam și îl simțeam ca pe Hristos în drumul spre Emaus.

(va urma)

Articolul integral poate fi citit în numărul din iulie 2018 al revistei „Familia Ortodoxă”

De pe Paremvasis.gr

Interviu realizat de Katerina Tsvekova 

Traducere de Tatiana Petrache

Revista Familia Ortodoxă
Numărul: 114/ iulie 2018

(desen de Gabriela Mihaita David)

 

Legaturi:

DIN MARTURIILE ARHIM. ZAHARIA DESPRE CUVIOSUL SOFRONIE si sfaturi legate de problema rusinii la spovedanie: “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”

PARINTELE SOFRONIE (†11 iulie 1993), fericitul “ARISTOCRAT” AL IUBIRII LUI HRISTOS: “Vom avea dragoste pentru ceilalţi atunci când ne vom ruga pentru ei”

IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Parinti”

VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti

Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)

STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E CEA MAI MARE TRAGEDIE PENTRU OM?

Cuvinte de folos ale ARHIM. SOFRONIE culese de ucenicul sau, IPS IEROTHEOS, despre planurile DUHOVNICESC, PSIHOLOGIC si TRUPESC, judecata si osandire, LUCRAREA LAUNTRICA si RAZBOIUL CU PATIMILE: “Experienţa adevereşte că pentru orice judecăm, vom fi judecaţi, şi vom cădea în chip asemănător”

Cuvinte de folos ale ARHIM. SOFRONIE culese de ucenicul sau, IPS IEROTHEOS (II): “Cred că mântuirea lumii se face prin Biserica Ortodoxă. Biserica Ortodoxă este mereu asemenea lui Hristos Celui Răstignit. Şi noi suntem răstigniţi, nu răstignitori. CEA MAI MARE MISIUNE SE FACE PRIN SFÂNTA LITURGHIE”

SFATURI SI OBSERVATII ASCETICE SI PASTORALE transmise de ARHIM. SOFRONIE ucenicului sau, IPS IEROTHEOS (III): “Trebuie o mare atenţie spre a nu-i mustra pe oameni în mod nechibzuit, căci se vor deznădăjdui şi vor pleca din Biserică…”

MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX

PARINTELE RAFAIL NOICA evocand la Cluj chipul sfant si minunile discrete ale ARHIMANDRITULUI SOFRONIE (video)/ “Cunosc un om in Hristos” – CUVINTE DUHOVNICESTI (si audio) din tezaurul viu al duhovnicului de la Essex

CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA IASI – “Intalnirea cu duhovnicul – Parintele Sofronie Saharov, Staretul meu”. POVESTEA MINUNATA A UNEI NASTERI… LA 20 DE ANI. Prima intalnire… cu sfintenia, cu harul. RISCUL DE “A OBRAZNICI CU DUMNEZEU”, LUAND IN USOR DARURILE SALE (video)

“O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARULUI: “După fiecare bătălie, vine un har negrăit… Dacă nu recunoşti duhul care ucide, nu vei ajunge la cunoaşterea Duhului ce dă viaţă”