IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Parinti”

11-07-2014 Sublinieri

“Viata sa este un rezumat al vietii si teologiei Sfintilor Simeon Noul Teolog si Grigorie Palama” (VIDEO, AUDIO, TEXT)

CuviosulSofronieDeNicolaeBalan

***

Prima parte a conferintei de la Bucuresti a IPS Ierotheos Vlachos, cu prilejul lansarii cartii: “STIU UN OM INTRU HRISTOS: Staretul Sofronie, isihastul si theologul” – 1 iunie 2014

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa video: Libraria Sophia

***

Transcript:

“Hristos S-a înălţat!

Aş vrea să vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră aici și pentru invitarea mea în Bucureşti. Îi mulţumesc şi Preafericitului Daniel, care mi-a dat binecuvântarea sa să mă aflu azi în mijlocul dumneavoastră. Alaltăieri am avut o întâlnire cu Preafericirea sa și mi-a repetat o idee pe care am mai spus-o şi altă dată, şi anume că teologia trebuie unită cu pastoraţia. Într-adevăr, nu poate fi vorba de teologie fără pastoraţie și nici de pastoraţie fără teologie. Aş vrea să-i mulţumesc și părintelui Teofan pentru traducerea acestei cărţi despre părintele Sofronie, de asemenea şi Tatianei și doamnei Anca Stanciu, care au contribuit la această traducere şi, mai ales, editurii Sophia, care a arătat o deosebită dispoziţie şi multă strădanie în editarea acestei cărţi.

Această carte pe care am scris-o în greacă a fost deosebit de însemnată pentru viaţa mea. Nu vreau să scriu pur şi simplu, ci vreau ca prin această scriere a mea să-i ajut pe oameni în căutările lor. Cititorul descoperă că această carte are două părţi: cea dintâi parte înfăţişează o biografie a Stareţului Sofronie, dar nici această biografie nu este foarte mult prelucrată, mai degrabă m-am străduit să prezint o „autobiografie” a Stareţului Sofronie. Am studiat cu atenţie cărţile părintelui, îndeosebi Vom vedea pe Dumnezeu precum este, pentru a-i înţelege viaţa şi a putea s-o împărtăşesc mai departe. În general, când citesc cărţile Sfinţilor Părinţi, sunt atent la cuvintele pe care le folosesc, pentru că aceste cuvinte sunt purtătoare de viaţă în esenţa lor. După cum ştiu, părintele Sofronie a dat poruncă aspră să nu i se scrie biografia aşa cum se obişnuieşte pentru oamenii mari și, cinstind această dorinţă a părintelui, m-am străduit să nu scriu o biografie, ci o „autobiografie”, în ghilimele, din cuvintele sale.

Spre exemplu, de multe ori părintele Sofronie foloseşte cuvântul „avânt”, „avântare”, că omul trebuie să fie avântat către Dumnezeu, lucru pe care l-a şi împlinit Părintele în viaţa sa; de asemenea, foloseşte deseori şi cuvântul „sete” şi sintagma „sete purtătoare de moarte” [?!], adică omul trebuie să înseteze de Dumnezeu până la moarte, şi nu pur și simplu până în ziua când va muri, ci să înseteze de Dumnezeu chiar dacă va muri. Un alt cuvânt folosit deseori de Părintele Sofronie este „a văzut” și aceasta pentru că părintele Sofronie a văzut lumina [necreata], este un teolog al principiului ipostatic al omului, un teolog al ipostasului, pentru că, într-adevăr, omul este o taină care, dincolo de toate întâmplările şi evenimentele vieţii sale, este o fiinţă care Îl caută și însetează de Dumnezeu. De asemenea, în scrierile sale părintele Sofronie ni se înfăţişează ca un teolog al isihiei şi, îndeosebi, ca un teolog al insuflării. Ca om de cultură şi ca pictor ştia foarte bine ce înseamnă inspiraţie, insuflare şi spunea deseori că un adevărat creştin trebuie să fie ca un artist. Artistul caută toată viaţa sa, tânjeşte după obiectul pe care îl caută şi îl studiază; la fel şi omul, trebuie să-L caute pe Dumnezeu cu setea unui artist.
128648_sofronie_essex14Prezint în cea dintâi parte a cărţii faptul că părintele Sofronie n-a fost pur şi simplu un teolog, ci efectiv un urmaş al Sfinţilor Părinţi din vechime. A înfăţişat în viaţa lui şi a fost continuator al tradiţiei Părinţilor capadocieni, al Sfântului Simeon Noul Teolog şi al Sfântului Grigorie Palama. Cea de-a doua parte a cărţii este dedicată întâlnirii mele personale cu Stareţul. Această întâlnire a avut loc într-un moment dificil, greu al vieţii mele. Îi citisem pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, dar căutam pe cineva care să exprime teologia lor în viaţa lui, un Părinte viu. Adică, pentru a-mi înţelege şi mie căutările, în clipa în care l-am întâlnit pe părintele Sofronie îi studiasem aproape în întregime pe Părinţii capadocieni, pe Sfântul Simeon Noul Teolog și pe Sfântul Grigorie Palama.

Eu căutam un om care să îmbine toate acestea trei: și teologia empirică, din experienţă, şi isihasmul, şi pastoraţia. În acea perioadă în care-l căutam pe acest om trăiam un adevărat şoc: pe de o parte, în Sfântul Munte vedeam mari asceţi, dar care nu trăiau aşa cum înţelesesem de la Sfântul Grigorie Palama că trebuie trăit, pe de altă parte nici nu desfăşurau o activitate pastorală pentru oamenii din lume. Întâlnisem mari teologi care, deşi învăţau ceea ce învăţa şi Sfântul Grigorie Palama, nu trăiau într-un mod isihast și nici nu erau părinţi duhovniceşti pentru oamenii din lume, după cum am întâlnit și mulţi părinţi şi mulţi episcopi care, deşi desfăşurau o activitate pastorală, nu aveau o trăire isihastă. Și mă rugam: Doamne, oare chiar nu există un om care să îmbine toate acestea trei? – şi teologia empirică, din trăire, din experiență, şi isihasmul, și lucrarea pastorală? Şi Dumnezeu mi l-a arătat pe părintele Sofronie.

Am ajuns într-o vară la părintele Sofronie la Essex cu această căutare a mea. Aşa cum aţi înţeles, căutam pe cineva viu, o teologie întrupată, o teologie vie. Pentru că şi în teologie se întâmplă ceea ce se întâmplă în dimensiunea biologică a vieţii: viaţa biologică se transmite prin organisme vii din generaţie în generaţie. Un organism mort nu poate transmite viaţă biologică mai departe. La fel, un organism duhovnicesc viu poate să transmită mai departe o teologie vie.

hierotheos-vlachos-and-sophrony-sakharovAş vrea să vă împărtăşesc din legătura strânsă pe care am avut-o cu părintele Sofronie, cum l-am văzut, efectiv. Aş vrea să-mi îngăduiţi să nu fac meditaţii raţionale, să prezint în chip raţional aceasta şi nici să prezint punctele principale ale teologiei părintelui Sofronie. De altminteri, părintele Gheorghe Holbea, în cuvântul de dinainte, a prezentat chiar aceste puncte principale ale teologie părintelui Sofronie. Eu aş vrea să vă împărtăşesc felul în care l-am văzut eu personal pe părintele Sofronie.

Primul lucru pe care aş vrea să vi-l spun este că am văzut în el teologul empiric, teologul care grăia din propria sa experienţă, din propria trăire. Iar acest lucru îl exprim nu din perspectiva teologiei academice, ci în sensul că era un om care efectiv L-a văzut pe Dumnezeu. De multe ori am vorbit cu părintele despre cine este Dumnezeu, ce este harul dumnezeiesc şi cum se uneşte cineva cu Dumnezeu. Şi, deşi m-am încredinţat că citise multe texte ale Sfinţilor Părinţi, el vorbea în special din propria sa trăire. În prezenţa lui aveam sentimentul că mă aflam în prezenţa unui Apostol, efectiv. Ca un părinte al Bisericii, atunci când grăia, grăia cu certitudine şi, mai ales către sfârșitul vieţii, când spunea ceva, spunea „Chiar aşa e!” şi o spunea ca şi cum ar fi pus o pecete peste cuvinte. N-avea nevoie să-şi adeverească cuvântul prin citate și prin cuvinte aduse din afară. Un lucru care poate părea paradoxal este că, deşi vorbea din proprie experienţă, ceea ce spunea nu venea deloc în contradicţie cu teologia academică şi cu teologii care propovăduiesc o teologie academică şi nici nu-i nesocotea, discutând de multe ori cu ei şi cerând deseori şi părerea lor. Cinstea fără să treacă cu vedea teologia academică, care se face prin studierea scrierilor Sfinţilor Părinţi.

p. Sofronie dupa slujire liturgicaAl doilea lucru important pe care l-am văzut și o caracteristică deosebită a părintelui Sofronie era faptul că era un slujitor, un liturghisitor. Îmbina într-un chip fericit smerenia cu o ţinută foarte nobilă şi impunătoare. Cel care-l vedea binecuvântând la Sfânta Liturghie simţea că din acest om ieşea cu adevărat ceva care se revărsa peste întregul popor aflat la Liturghie. Și Dumnezeu m-a învrednicit să slujesc împreună cu părintele de multe ori și, deşi el însuşi nu urmărea acest lucru, împărtăşea în jurul său un miez de foc, care ardea înlăuntrul ființei sale, cel al rugăciunii minţii. Pe cât am putut să-mi dau seama şi să înţeleg, mintea sa era despărţită de raţiune şi sălăşluia în inimă. Şi, deşi era foarte adunat în inimă şi ai fi putut spune că minte părintelui sălăşluia în inimă, cu toate acestea nu pierdea contactul cu exteriorul şi cu momentul liturgic şi cu ce se întâmplă în timpul Sfintei Liturghii. El însuşi scrie că cel care slujeşte Sfânta Liturghie se împărtăşeşte de rugăciunea lui Iisus din Ghetsimani, se face părtaş acestei rugăciuni pentru întreaga lume.

Şi ceea ce am mai observat este că această stare a părintelui mi se împărtăşea şi mie, îndemnându-mă pe mine însumi să-mi întorc mintea către inimă în timpul Liturghie, fapt care mă obosea peste măsură. Mă străduiam adică să-i urmez în această adunare a minţii şi socotesc că ce s-a întâmplat cu mine este ceea ce ne împărtăşeşte Evanghelia, că, în timp ce Domnul Se ruga în Ghetsimani, ucenicii erau îngreuiaţi de somn. Să nu vă gândiţi că dormeam în timpul Sfintei Liturghii, dar atunci când se termina Sfânta Liturghie trebuia să merg la chilie să mă odihnesc.

Părintele împărtăşea o experiență uimitoare. Pentru a vă exemplifica cum anume era părintele Sofronie, o să vă dau un exemplu. Imediat ce ne-am împărtăşit la Sfânta Liturghie, părintele mi-a spus: „Ei, acum să ieşi şi să vorbeşti poporului!” I-am spus: „Părinte, iertați-mă, nu m-am pregătit, nu pot.” Mi-a spus: „Păi bine, nu eşti predicator în mitropolia ta?” I-am spus: „Da, sunt predicator, dar nu prooroc.” Predicatorul este un om care se pregăteşte și spune: <Domnul a spus aşa> şi-şi pregăteşte cuvântul pe baza cuvântului Domnului. Cu toate astea, părintele mi-a spus:

„Te rog, mergi şi vorbeşte!”

Mi-am plecat atunci capul şi i-am spus:

„Bine, dar vreau să-mi daţi binecuvântare pentru asta.”

Şi în clipa în care m-a binecuvântat, s-a întâmplat cu mine ca și cum mi-ar fi transmis o întreagă viaţă. Îndată, mi s-a înfăţişat o idee în minte și cu acest imbold pe care l-am avut mi-am spus: <O să ies și pe ăsta o să-l spun!> Am ieşit pe o uşă a Sfântului Altar, pe cealaltă uşă a ieşit și părintele şi s-a aşezat într-un jilţ în biserică în faţa mea, urmărindu-mă. Am spus ceea Staretz Sophronyce-mi venise atunci în minte, când am primit binecuvântarea, şi aşteptam să văd ce se petrece mai departe. Şi s-a întâmplat ca la binecuvântarea celor cinci pâini: de la primul gând a venit și al doilea, şi al treilea și aşa a ieşit o predică de vreun sfert de oră-douăzeci de minute. Şi când am terminat cuvântul, Stareţul s-a ridicat din jilţ, a venit și a spus: „Hai să te îmbrăţişez!” şi m-a îmbrăţişat acolo pe solee, în faţa întregii lumi.

V-am înfăţişat această întâmplare pentru a vedea cum anume lucra părintele Sofronie. Se ruga cu o intensitate deosebită, cu multă iubire îi binecuvânta pe oameni, transmiţându-le o întreagă viaţă, şi ceea ce ieşea din părintele ca binecuvântare cu adevărat era o binecuvântare a lui Dumnezeu, şi, mai departe, dragostea pe care şi-o manifesta faţă de oameni era una foarte nobilă, plină de nobleţe. Felul în care ne vorbeşte părintele Sofronie în cărţile sale este unul plin de seriozitate şi autenticitate. Dar apropiindu-te de părintele, vedeai că, dincolo de faptul că este un părinte duhovnicesc, era și o mamă duhovnicească.

Al treilea semn caracteristic al părintelui Sofronie era faptul că era un adevărat isihast. El însuşi cunoştea isihasmul nu din studierea textelor, ci din pomenirea harismatică a morţii. Întreaga viaţă i-a fost stăpânită de acest avânt al său către Dumnezeu şi se făcuse locaş al lui Dumnezeu prin această avântare către El, trăind prezenţa iadului înlăuntrul său şi a lui în iad și atacurile diavolului, prin neîncetata rugăciune a minţii şi a setei lui nesfârşite către Dumnezeu, până în ceasul morţii.

De multe ori părintele vorbea despre curăţia minţii, despre coborârea minţii în inimă, despre ce anume este, efectiv, rugăciunea inimii, despre inima adâncă, despre profunzimile inimii şi mișcările tainice ale inimii. De multe ori vorbea despre starea omului lăuntric, aceste expresii ale părintelui vădesc un adevărat isihast care cunoştea foarte bine lumea lăuntrică, mișcările minţii în inimă, starea minţii în inimă. În primii ani ai relaţiei mele cu părintele Sofronie, am ajuns și în Sfântul Munte să-l întâlnesc pe părintele Teoclit Dionisiatul, un om foarte înţelept, care mi-a spus că, dacă există un isihast adevărat în ziua de astăzi, acesta este părintele Sofronie. Pentru că părintele Sofronie, spre deosebire de alţi mari asceţi, nu numai că avea experienţă şi cunoştea acest isihasm, ci putea să-l şi împărtăşească, exprimându-se către ceilalţi.

Ştim că toţi sfinţii Bisericii Îl au pe Duhul Sfânt înlăuntrul lor. Din ceata sfinţilor, Sfinții Părinţi se deosebesc prin aceea că au ceva caracteristic: au o mare lărgime a minţii, educaţie, trăire și putinţa de a exprima această trăire către ceilalţi. Din acest punct de vedere, este o harismă aparte faptul că cineva are experiența vie a lui Dumnezeu, dar poate să o şi împărtăşească celorlalţi. Mai mult decât atât, să o exprime, să aibă această harismă de la Domnul, să poată exprima această trăire oamenilor contemporani cu acest sfânt pe baza terminologiei filosofice și psihologice a vremii respective.

Spre exemplu, astăzi îi prăznuim pe Părinţii care s-au adunat la Sinodul cel dintâi a toată lumea de la Niceea, toţi cei prezenţi la Sinod erau sfinţi ai Bisericii. Cu toată mărimea sfinţeniei lui, Sfântul Nicolae nu putea să se confrunte cu Arie la nivelul la care se purtau discuţiile teologice; şi-a arătat împotrivirea, în schimb, pălmuindu-l pe Arie în clipa în care acesta nu mai contenea cu blasfemiile sale. De asemenea, precum ştiţi, şi Sfântul Spiridon, care nu-l putea contrazice pe Arie la nivelul filosofic la care se purta discuţia, a săvârşit acea minune cu cărămida, pentru a demonstra firea Dumnezeului Treimic, a transformat cărămida în elementele care o compuneau: jos s-a scurs apa, sus s-a ridicat flacăra şi lutul i-a rămas în mână. Cel care a putut să i se împotrivească lui Arie la nivelul filosofic al discuţiei a fost Sfântul Atanasie cel Mare, care pe vremea aceea avea numai 25 de ani și era diacon. Arie nu era un om lipsit de inteligenţă, ci dorea, pe baza filosofiei lui Aristotel, să prezinte în chip intelectual cele despre Dumnezeu.

Iată, aşadar, părintele Sofronie cel contemporan cu noi, a fost nu numai un sfânt care a avut experienţa vie a lui Dumnezeu, ci a avut și această harismă de a putea să ne împărtășească nouă, celor contemporani lui, această experienţa a lui Dumnezeu. Putea deopotrivă să discute cu partizanii filosofiei orientale, după cum și cu cei care urmau filosofia occidentală, apuseană.

PSofronieSaharovHieroteosVlacosSA2N-am stat atât de mult la Essex ca să pot să mă obişnuiesc cu părintele Sofronie, să-l trec în categoria oamenilor comuni. De obicei, mergeam vara acolo pentru un scurt răstimp și mă apropiam de părintele cu un foarte mare respect. Păşind alături de părintele, în scurtele plimbări pe care le făceam, simţeam deopotrivă şi dorul şi tânjirea de a discuta cu el, dar și frica faţă de el, o teamă pe care o trăiam faţă de persoana părintelui. Este ceea ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, că acest dor trebuie să fie îmbinat foarte strâns cu teama. Când ne apropiem de un părinte duhovnicesc doar cu teamă, fără tânjire, fără dor, atunci ajungem la sentimente negative care duc chiar până la ură faţă de omul respectiv. Pe de altă parte, dacă ne apropiem de părinte doar cu tânjire, cu dor, fără teamă, ajungem la o îndrăzneală care taie cu totul sporul duhovnicesc.

Doream şi tânjeam să fiu cu el, să discut cu el, să păşesc alături de părintele, dar, pe de altă parte, nu-mi pierdeam acest mare respect pe care-l nutream faţă de persoana lui. Rareori mi se întâmpla să-i și pun efectiv vreo întrebare, pentru că părintele ne cunoştea toată lumea lăuntrică. Şi nu făceam decât să ascult cu multă, multă atenţie ceea ce părintele începea să-mi vorbească de la sine. Dar avea şi un umor care te surprindea cu totul, nu te aşteptai la aşa ceva de la părintele. Dacă omul care se apropia de părintele avea o agonie, o nelinişte, o nesiguranţă, părintele spunea de îndată o glumă care destindea atmosfera.

Trebuie să vă mărturisesc că, atunci când m-am dus să-l întâlnesc, mi-era o teamă teribilă. Şi, la început, cea dintâi săptămână petrecută în mănăstire am petrecut-o departe de părintele, nu m-am apropiat deloc de el. Şi înlăuntrul meu, când am fost chemat după prima săptămână să mă întâlnesc cu părintele, îi mărturiseam tainic înăuntrul meu:

<Părinte, în inima mea e o adevărată junglă. Înăuntrul meu există toate patimile, toate fiarele. Îmi simt sărăcia lăuntrică şi nu ştiu ce să fac.>

Şi el mi-a răspuns direct:

„Asta-i firesc. E normal!”

Şi l-am întrebat:

„Dar de ce-i normal?”

„Pentru că faptul că-ţi dai seama de această junglă pe care o ai înăuntru este o dovadă a faptului că Duhul Sfânt te luminează să poţi să vezi lucrurile astea.”

Asta m-a făcut să-mi piară toată frica din mine şi să mă deschid cu tot sufletul.

Un alt lucru care-l caracteriza pe părintele este acesta: când mă duceam să-l întâlnesc, în vizită, îi ziceam:

„Părinte, aş vrea să ne întâlnim şi să stăm de vorbă.”,

iar părintele zicea:

„Da, sigur!”

– când se întâmpla asta, el lucra la cartea Vom vedea pe Dumnezeu precum este.

Într-una din zile, a ieşit în uşa căsuţei sale şi mi-a spus, cu braţele deschise:

“Gata, acum am terminat. Sunt al tău, fă-mi ce vrei!”.

9sofronieCeea ce vă spun acum este pentru a vă arăta că părintele nu era un ascet aspru, ci dimpotrivă, cu isihasmul avea şi o mare nobleţe și delicateţe a inimii, pe care o și manifesta în afară. Ceea ce am trăit alături de părintele a fost simţământul foarte adânc că mintea sa curată era ancorată în cer şi îmi grăia din cele cereşti fără a se despărţi cu mintea de cer.

Un alt lucru pe care l-am trăit alături de părintele a fost un nesăturat duh de pocăinţă pe care îl transmitea și sete de Dumnezeu. Era harisma sa de a-ţi transmite această stare de pocăinţă continuă. Pe părintele Sofronie l-am simţit, de asemenea, ca o mare putere duhovnicească şi această putere mă făcea să-mi simt inima ca pe un magnet care-mi atrage mintea. În felul acesta se năşteau înlăuntrul meu tristeţea cea după Dumnezeu și acest duh de străpungere a inimii şi de pocăinţă. Această îmbinare, aşadar, între teologul trăitor, empiric, între slujitorul Dumnezeieştii Liturghii şi isihast era foarte puternică în părintele Sofronie. Şi socotesc că această fericită îmbinare este o harismă foarte rară şi se dăruieşte doar marilor Părinţi ai Bisericii.

Cel care va studia cu atenţie scrierile părintelui Sofronie socotesc că le poate împărţi în trei mari perioade. De altminteri, acest lucru îl spune și părintele însuşi într-o lucrare a sa. Cea dintâi perioadă a fost aceea în care s-a străduit să înfăţişeze lumii teologia şi viaţa Sfântului Siluan. Pentru că el însuşi trecuse prin meditaţia orientală, filosofia orientală, şi prin teologia academică de la Paris, părintele Sofronie era un adevărat teolog. A doua perioadă ar putea fi reprezentată de cartea sa, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, care este o adevărată spovedanie a părintelui Sofronie. Iar această carte a apărut către sfârşitul vieţii părintelui Sofronie și s-a vrut a fi efectiv o spovedanie, o dezvăluire a sinelui său către ceilalţi.  Cea de-a treia etapă ar putea fi socotită cea a înfiinţării propriu-zise a mănăstirii, în care s-a străduit ca această experienţă pe care a moştenit-o şi a spovedit-o oamenilor, s-o însămânţeze în sufletele ucenicilor săi din mănăstire.

Prin urmare, teologia părintelui Sofronie are o însemnătate deosebită pentru vremea noastră, pentru că este vorba despre un mare Părinte al Bisericii pe care îl avem în vremurile noastre, care a cunoscut deznădejdea omului contemporan şi, pe de altă parte, a cunoscut tot ce înseamnă filozofie orientală şi căutările sale au tânjit către această direcţie a unui dumnezeu impersonal şi s-a dovedit a ajunge până la urmă un teolog viu şi adevărat, un om care poate răspunde tuturor întrebărilor și preocupărilor existenţiale ale omului contemporan.

Această carte, Știu un om întru Hristos, are ca prolog un cuvânt al Preafericitului Părinte Patriarh Ecumenic, Bartolomeu, şi, dacă va fi citit de cineva cu atenţie, acest prolog mărturiseşte că Patriarhul Ecumenic îl mărturisește ca sfânt pe părintele Sofronie. Și îngăduiţi-mi să vă fac și o mărturisire: în urmă cu zece ani, cunoscându-i şi pe părintele Paisie, și pe părintele Porfirie, și pe părintele Sofronie, am îndrăznit să scriu către Patriarhia Ecumenică, cerând canonizarea acestor trei Părinţi. Pentru cei trei Părinţi, Paisie, Porfirie și Sofronie, am scris trei texte diferite şi sunt trei texte teologice despre aceşti trei mari Părinţi, pe care îi socotim ceea ce sunt, adică sfinţi. arhim.SofronieAceasta s-a Părinții Paisie și Porfirieîntâmplat în 2004. Foarte curând am primit o scrisoare deosebit de însemnată de la Patriarhia Ecumenică, de la Preafericitul, care îmi mărturisea că socoteşte că aceşti trei Părinţi sunt trei sfinţi ai Bisericii noastre. Numai că, trecând prea puţini ani, doar vreo zece ani de la adormirea lor, va trebui să mai facem puţină răbdare. După cum ştiţi, avem deja canonizarea părintelui Porfirie şi-l avem deja pe Sfântul Porfirie, în scurt timp se va face și canonizarea părintelui Paisie, şi tot curând nădăjduiesc să fie şi canonizarea părintelui Sofronie. Trei sfinţi ai Bisericii, trei sfinţi deosebiţi, fiecare cu harisma sa. Toţi trei au hrănit poporul lui Dumnezeu. După cum, de asemenea, şi în ţara voastră există sfinţi și va fi nevoie să-i arătăm pe aceşti Părinţi, care ne sunt exemple vii pe calea vieţii către Domnul.

Dau slavă lui Dumnezeu pentru aceste chipuri sfinte, îndeosebi pentru părintele Sofronie, despre care astăzi ne este cuvântul. Este omul care mi-a arătat cum a trăit și ce a însemnat teologia Sfântului Grigorie Palama pentru noi astăzi. El ne arată cum ar fi trăit Sfântul Grigorie şi Sfântul Simeon Noul Teolog în zilele noastre. Putem spune că viaţa părintelui Sofronie este o îmbinare între vieţile acestor doi mari sfinţi ai Bisericii, Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama. Adică am putea spune că este un rezumat al vieţii celor doi și al teologiei celor doi.

Nu ştiu ce altceva mai mult v-aş putea spune despre acest subiect, nu ştiu dacă v-am adus vreo lumină nouă şi, sigur, nu putem dobândi în acest chip, care pare simplu, o imagine asupra personalităţii părintelui Sofronie, dar, aşa cum aţi cunoscut sau ar trebui să cunoașteți, ar trebui să cunoaşteţi și oameni care i-au fost apropiaţi părintelui Sofronie și să îi citiţi cărțile părintelui Sofronie.

Vă mulţumesc foarte mult că m-aţi ascultat”.

parintele Sofronie in schima monahala

Vedeti si:

***

***

***

***


Categorii

IPS Hierotheos Vlachos, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Sofronie Saharov, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Parinti”

  1. Pingback: ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE -
  2. Felicitări Părintelui Teofan pentru această frumoasă colaborare cu ÎPS Hierotheos şi pentru munca depusă în realizarea acestei traduceri…

    Teologii greci, şi în special Hierotheos Vlachos sunt cei mai iscusiţi în chestiuni dogmatice, probabil şi pentru faptul că provin dintr-un neam de filozofi şi cunosc foarte bine aceste curente care au stat la baza numeroaselor erezii condamnate de Biserică. La asta putem adăuga şi faptul că sunt mult mai familiarizaţi, spre deosebire de noi, cu greaca veche, limbă în care sunt redate cea mai mare parte a textelor importante din Tradiţia Bisericii!

  3. Foarte interesantă această precizare:
    “…este o harismă aparte faptul că cineva are experiența vie a lui Dumnezeu, dar poate să o şi împărtăşească celorlalţi. Mai mult decât atât, să o exprime, să aibă această harismă de la Domnul, să poată exprima această trăire oamenilor contemporani cu acest sfânt pe baza terminologiei filosofice și psihologice a vremii respective.”

    Cred că o astfel de harismă a avut şi o are şi părintele Arsenie Boca. Este dintre puţini monahi de la noi care a putut să exprime experienţa trăirii sale în Hristos într-un limbaj contemporan, “pe baza terminologisi filozofice şi psihologice” din vremea sa.

  4. Pingback: IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns p
  5. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  6. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti a
  7. Pingback: Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raul
  8. Pingback: MARTURISIREA MITROPOLITULUI NEOFIT de Morfou, care a refuzat semnarea documentului panortodox “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”, intemeiata pe marturiile Sfintilor contemporani PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, PAISIE AGHIORITU
  9. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
  10. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CRIZA SPIRITUALA a Occidentului descrestinat si nevoia de ELIBERARE, deviata spre miscarile NEW AGE. Marturia unui SFANT CONTEMPORAN, trecut prin ratacirile ORIENTALE, privitoare la caracterul DEMONIC al acestor practici si la
  11. Pingback: PARINTELE SOFRONIE (†11 iulie 1993), fericitul “ARISTOCRAT” AL IUBIRII LUI HRISTOS: “Vom avea dragoste pe ceilalţi atunci când ne vom ruga pentru ei” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: IPS IEROTHEOS VLACHOS si PARINTELE RAFAIL NOICA au deschis Colocviul Internațional “Întâlnirea cu Duhovnicul” dedicat PARINTELUI SOFRONIE SAHAROV. Documentar despre viata Cuviosului de la Essex si CONFERINTA INTEGRALA a Mitropolitului de Na
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate