Cuviosul Sofronie despre DALTONISMUL DUHOVNICESC si despre PURTAREA USURATICA SI OBRAZNICA a oamenilor fata de slujitorii Bisericii

3-06-2010 Sublinieri

(300x507x123)image011

“In aceste timpuri de indepartare masiva de crestinism, slujirea preoteasca devine din ce in ce mai grea. In incercarea sa de a scoate oamenii din iadul creat de patimile lor contradictorii, preotul se intalneste cu moartea care ii loveste. Chiar senzatia timpului capata un caracter straniu: cand gol-taraganat, cand dispare ca inexistent , deoarece nu sunt cautari cumpanite, intelepte.

Este cu neputinta sa cunosti oamenii. Ei sunt fie orbi si “nu stiu ce fac“, fie sufera de daltonism duhovnicesc si mintal. Adesea ei vad lucrurile intr-o lumina diametral opusa, asemenea negativului fotografic…A cunoaste astfel realitatea efectiva a vietii este cu neputinta: intr-o astfel de situatie, nu ramane loc niciunui cuvant. Miscarile sfintei iubiri sunt receptate de ei cu dusmanie; smerenia rabdatoare se prezinta lor ca fatarnicie; disponibilitatea de a sluji este urmarea unei marunte cointeresari. Caracteristic in astfel de situatii este faptul ca duhul crestinesc al neimpotrivirii fata de rau ii face excesiv de obraznici fata de preoti si ii insulta nemeritat de dureros le atribuie asemenea intentii la care ei insisi nu s-au gandit niciodata; dispretuindu-i fara mila, ii acuza de mandrie – prin toate mijloacele fac jenanta prezenta preotului si, in acelasi timp, il condamna de sustragere in a se intalni in astfel de conditii. Si asa la nesfarsit.

Binecuvantez pe Dumnezeu, Care mi-a deschis taina acestui fenomen. Domnul ne-a prevenit prin cuvant, si ne-a invatat prin exemplul Sau. Si daca nu ar fi fost asa, ar fi fost cu neputinta sa nu devin jertfa deznadejdii depline. Un episcop care s-a dedicat cu multa inflacarare slujirii celor in suferinta mi-a scris odata: “eu am inceput sa ma tem de iubire”.

Impreuna cu aceasta devine evident un alt aspect al slujirii noastre. Fata de preot oamenii se comporta exact ca si fata de Dumnezeu – il resping cu o usurinta groaznica, ca pe ceva netrebuincios, cu increderea ca atunci cand vor avea nevoie de el, ei Il vor chema si nu va refuza sa vina. “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”.

Dupa sosirea mea de la Sfantul Munte in Franta, m-am intalnit cu oameni de care ma dezobisnuisem  in cei 22 de ani ai vietuirii mele acolo. Aceasta in special in ultimii ani, cand devenisem duhovnicul catorva sute de monahi cu diferinte feluri de viata ascetica ai Athosului. Nu ascund faptul ca am fost cu desavarsire “dezorientat”. Psihologia monahilor, rabdarea lor, puterea de stapanire intr-atat depasea totul si pe toti, din ce am intalnit in Europa, incat eu, pur si simplu, nu am gasit nici cuvinte, nici forme exterioare de contact. Ceea ce monahii primesc cu multumire, in Europa ii zdrobea pe oameni. Multi ma respingeau socotindu-ma anormal de dur, chiar pana la alterarea duhului evanghelic al iubirii. Si eu primeam aceste pareri cu intelegerea ca “normele” ascetilor-monahi si normele oamenilor de cultura apuseana sunt adanc diferite.

Fara indoiala, “anormal” pentru oamenii timpurilor “Marelui Inchizitor”, asa ar fi fost Hristos si pentru contemporanii nostri. Cine poate sa-L asculte pe Hristos sau, si mai mult, sa-L urmeze? Ceea ce monahilor li s-a dat prin plans in zeci de ani, oamenii contemporani cred ca pot primi intr-o scurta perioada, sau, cateodata, in cateva ore de placuta discutie “teologica”. Cuvintele lui Hristos, fiecare cuvant al Lui a venit in lumea aceasta de Sus; el apartine de sfera altor dimensiuni si se insuseste nu altfel decat pe calea unei rugaciuni indelungate si cu plangere multa. Fara aceasta conditie el va ramane pentru totdeauna neinteles omului, oricat ar fi el de instruit, chiar si teologic. Cineva imi spunea: “Cand traiesti sub greutatea neintelesului, atunci te sufoci”. Da, noi, oamenii, toti, ne zdrobim, in mod inevitabil, cand incercam cu toate fortele sa sa intelegem cuvantul lui Hristos. Insusi Domnul a spus: “Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea, il va spulbera“. (Mt. 21, 44).

Intalnindu-ne cu aceasta proprietate a cuvantului lui Hristos, pricepem treptat ca el deschide in fata noastra sferele vesnice ale Duhului Celui fara de inceput. Si apoi tot ceea ce se impotriveste in noi cuvantului lui Hristos, noi il traim ca pe prezenta mortii in noi. Astfel, noi ne aflam intr-o stare de adanca dedublare: pe de o parte multumirea, cutit dulce care rupe inima noastra, pe de alta parte rusinea, de nesuportat, de sine insusi si groaza in fata marii distante fata de tel.

Fiecarui crestin ii este necesara o nazuinta permanenta spre Lumina lui Hristos si hotararea de a rabda toate urmarile unei astfel de nazuinte in hotarele pamentesti. Numai atunci vom dobandi priceperea cuvantului evanghelic, care va veni fara putinta “observarii felului cum se petrece aceasta”, pentru ca este vorba despre petrecerea reala si de nedescris a lui Dumnezeu cu noi. In orice alta sfera a culturii umane este posibila observarea “progresului”, dar nu in viata noastra [duhovniceasca]. Adesea Duhul Sfant ne paraseste pentru anumite miscari ale inimii sau ale gandului. Dar parasirea se poate datora si faptului ca Duhul, vazandu-ne linistiti si multumiti de cele primite sau obtinute, pleaca de la noi pentru a ne arata astfel cat de departe suntem de ceea ce ar trebui sa fim.

A duce osteneala duhovniceasca, pentru un monah nu este chiar asa de simplu. Pe de o parte, personal ii este FOLOSITOR cand oamenii au despre el o parere negativa, deoarece condamnarea din partea oamenilor il ajuta sa se smereasca. Dintr-o inima indurerata se inalta la Dumnezeu o rugaciune mult mai profunda. Se striga mai usor la Dumnezeu pentru mantuirea intregii lumi, asa cum si el traieste in suferinta, asemenea suferintei atat de mari a multimilor de oameni de pe pamant. Pe de alta parte, daca el slujeste ca parinte duhovnicesc, orice cuvant rau despre persoana sa inspira neincredere unor persoane – care au nevoie de invataturile, mangaierea si ajutorul lui. Intristarea este indoita: pentru sine insusi, care traieste nevrednic fata de chemarea sa, iar pe de alta parte pentru raul pricinuit intregii Biserici, intregii omeniri, cand se darama autoritatea sfintitilor slujitori. Neascultarea cuvantului parintilor duhovnicesti este identica cu respingerea cuvantului lui Hristos: “Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste…”.

Este foarte important ca fata de preoti sau episcopi sa fie cel mai autentic respect si cinstire. Chiar daca sunt anumite neajunsuri la un slujitor sau altul al Bisericii (dar cine dintre oameni este desavarsit?), este cel mai bine sa inspiram incredere credinciosilor fata de acei sfintiti slujitori la care ei ar putea alerga cu usurinta avandu-se in vedere conditiile geografice si altele. Noi stim din cuvintele Mantuitorului ca “pe scaunul lui Moise” stau fete nevrednice si cu toate acestea Hristos a vorbit poporului sa-si asculte pastorii, sa respecte cele poruncite de dinsii, fara sa imite faptele sau modul lor de viata”.

(Arhimandritul Sofronie, “Despre rugaciune”, Manastirea Lainici, 1998)

543093733_56727776fa

Cititi si:


Categorii

Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “Cuviosul Sofronie despre DALTONISMUL DUHOVNICESC si despre PURTAREA USURATICA SI OBRAZNICA a oamenilor fata de slujitorii Bisericii

  1. Ma simt lezat in mandria mea de spusele Fericitului Sofronie.

  2. Mult adevar spune fericitul Sofronie. Bunul Dumneeu m-a smerit si pe mine de multe ori, cand aveam tendinta sa caut si apreciez numai pe marii parinti (cei cunoscuti) nedandu-mi seama ca si ei sunt la mila lui Dumnezeu si daca Dumnezeu nu pune in gura lor cuvant pt mine…tot degeaba. Tot El mi-a aratat ca mai are multi alti slujitori asemenea celor cunoscuti, necunoscuti de oameni dar stiuti numai de El (ca numai El cunoaste cu adevarat sufletele oamenilor). Trebuie si din partea noastra – a laicilor – mai multa rugaciune, dechidere si respect fata de preoti, dar si din partea parintilor mai multa ingaduinta (nu fata de pacate ci fata de neputintele noastre), ca in fond biserica este ca un spital (si toti suntem bolnavi duhovniceste mai mult sau mai putin dupa nivelul fiecaruia) in care nu ai pretentia sa gasesti neaparat sfinti. Tocmai citeam de una zi ceva similar in pr Paisie care spune ce cel ce nu se studiaza pe sine (si constiinta sa) nu va beneficia nici macar de sfatul marilor parinti…

  3. Asta psihologie adevarata, nu gluma!
    Nu unul ca Freud care s-a sinucis, altul ca Jung plus toata gasca de ‘duhovnici’ moderni care fac psihanaliza cu tine (cica sa te vindece sufleteste) iar pentru asta te indoapa cu buline (vorba bunica-mii) de te duci doar la baie ca un robot ametit/drogat asemeni ca un curcan imbatat ce te vrea fezandat pentru Iadul simtit inca de-aici – pacat de banii (multi, nu gluma!) dati unor asemenea personaje in fata carora, multi/multe privesc ca la nu stiu ce…ciudat si paradoxal este ca, cei care se duc la ei, n-ar da pentru Biserica sau pentru pomelnice nici a cincea parte de cat le umfla buzunarele/conturile astora si, au pretentia ca Biserica prin slujitorii ei sa faca in asa fel incat problema lor sa se rezolve imediat; ce conteaza ca, de partea ceastalalta se tot duc la sedinte de psihoterapie de ani de zile…unde, majoritatea isi spun toate cele, isi descopera sufletul pe tava dar in fata preotului n-ar face-o nici morti, decat poate pe patul de moarte cand o vede pe doamna cu coasa!; apoi, se dezvaluie psihologilor oricare ar fi acestia…nefiind siguri de calitatea morala d.p.d.v. lumesc, nu-si pun problema ca ar fi in stare sa-i tina intr-o stare de dependenta de ei cat mai mult timp, ca pot fi manipulati, ca se poate ajunge la depersonalizare, etc…ce bine-ar fi daca ar realiza ceea ce-a spus Pr.Arsenie Boca: ‘medicul care n-are credinta in Dumnezeu, este cel mult un veterinar’;

    – toate-s menite (psihanaliza + medicamentele) DOAR ca sa adoarma/amorteasca pentru scurt timp durerea/nelinistea/boala deznadejdii urmand sa invie, la trezirea din/dupa ele intr-o forma si mai acuta, pana la cronicizare…pentru ca sufletul bolnav, MORT de foame dupa Cuvantul lui Dumnezeu, de sfintenie…nu-si va gasii linistea/pacea mult dorita decat daca, in cele din urma va accepta sa fie dus in spate (de preot/arhiereu), uns cu untdelemn si turnat vin (Sf.Taine)peste ranile supurande (ale pacatelor), poposind cat mai des la ‘casa de oaspeti’ (Biserica) primind din partea preotilor ca din mana lui Dumnezeu cei doi dinari (Vechiul si Noul Testament – Sf.Scriptura + Sf.Traditie).

    Asa ca, sa nu ne miram de preotii si arhiereii care-s loviti in forta…cel mult sa nu-i uitam in rugaciunile noastre DAR pana la erezie! In al doilea rand, pe masura Harului au ispita si pe ‘masura’ altfel L-am nedreptatii pe Dumnezeu plus ca, suntem/sunt cei de pe urma…

  4. Cuvintele Cuviosului Sofronie, dureros de precise, si care au facut o radiografie exacta a lumii in care traim, si au „desenat” „portretul robot” al omului contemporan secularizat si impietrit in indaratnicia lui, m-au facut sa deslusesc ceva mai bine, cuvintele atat de greu de inteles: „tine mintea in iad, si nu deznadajdui”.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Grigorie Teologul: “Boala de a te crede invatat cand nu esti e vrednica de lacrimi si de suspine mai mult decat orice alta boala”
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Articolele duhovnicesti ale saptamanii: DESPRE CADEREA PRIN VIRTUTI SI FUGA VICLEANA DE VINDECARE. De ce avem nevoie de duhovnici si de binecuvantare?
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu… Multe se judeca numai din banuiala” » Război întru Cuvânt
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om » Război întru Cuvânt
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » DIN COMOARA CUVINTELOR CUVIOSULUI SOFRONIE DE LA ESSEX: “Noi si spunem, si vrem sa auzim multe cuvin­te, dar nu facem nimic pentru a le implini” » Război întru Cuvânt
  10. Pingback: Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
  11. Pingback: Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati -
  12. Pingback: Purtarea Urâtă față de Slujitorii Bisericii – Pshihoterapia Ortodoxa
  13. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire” -
  14. Pingback: SFANTUL SOFRONIE (Saharov): “Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni” -
  15. Pingback: Parintele Ambrozie Iurasov – raspunsuri duhovnicesti fundamentale (II): “TOATE SE INTREPATRUND IN VIATA DUHOVNICEASCA… TOATE PUTERILE IADULUI SE RIDICA IMPOTRIVA PREOTIEI” -
  16. Pingback: PARINTELE CALCIU – ULTIMA CONFERINTA, cu o luna inainte de plecarea la Domnul (VIDEO in 3 parti; CLUJ-NAPOCA, octombrie 2006) -
  17. Pingback: IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele duhovnicilor -
  18. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA -
  19. Pingback: PARINTELE SOFRONIE – SCRISORI CATRE DAVID BALFOUR: “Trei lucruri nu inteleg: o credinta adogmatica, un crestinism nebisericesc, un crestinism fara nevointa” -
  20. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre DUHUL SEMET AL EPOCII NOASTRE si OBRAZNICIE CA DEMONIZARE. Demonii fug numai de SMERENIE -
  21. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  22. Pingback: “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri“ (PREDICA AUDIO) | Cuvântul Ortodo
  23. Pingback: “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri” (PREDICA AUDIO) | Cuvântul Ortodo
  24. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate