DIN PATERICUL MAICII DOMNULUI (2). PENTRU PRAZNICUL NASTERII PREACURATEI MAICII LUI DUMNEZEU

7-09-2009 Sublinieri

lrg-9718-icoane_nasterea_maicii_domnului_untitled-04____.jpg

Frumuseţea dumnezeiască a cântărilor de laudă ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

(fragment)

Minunea cea mare şi nespusă care s-a săvârşit în toată creaţia, sus în Cer şi jos pe pământ, minunea care se numeşte Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, numai acatistele ei, scrise cu harul şi cu insuflarea ei, o pot tâlcui şi cânta după vrednicie, pe cât este aceasta cu putinţă şi pe cât poate face aceasta limba omenească.

De aceea, Maica Domnului, arătându-se multor Sfinţi – Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântului Antipa Românul, Sfântului Alexandru egumenul mănăstirii din Svir (Rusia), Sfântului Cosma de la Mănăstirea Zografu, Cuviosului Filaret înainte-văzătorul de la Mănăstirea Constamonitu, le-a spus: Deoarece îmi plac foarte mult frumoasele stihuri ale Acatistului, îl voi iubi, îl voi ocroti, îl voi acoperi şi îl voi păzi întotdeauna de tot răul pe creştinul care mă va lăuda odată pe zi cu aceste cântări. Şi de va trăi potrivit legii lui Dumnezeu, în cea din urmă zi a vieţii lui voi mijloci pentru el înaintea Fiului meu.

gerondissa-15thc-pantocrator-monastery.jpg

***

Unei tinere evlavioase i s-a nascut dorinta de a-L vedea pe Domnul, copil de trei ani.

Intr-o dimineata a mers la biserica sa participe la Dumnezeiasca Liturghie. Dupa ce au plecat toti, tanara a ramas in biserica si s-a rugat Maicii Domnului pana la amiaza, asa cum obisnuia. In timp ce se ruga, a vazut un copil de trei ani umbland in jurul Sfintei Mese. Copilul stralucea de lumina, iar frumusetea Lui era nespusa.

Evlavioasa tanara a crezut ca era copilul vreunui om bogat pe care l-au uitat in biserica. Dupa ce l-a luat de mana, a inceput sa-I vorbeasca cu bunatate si sa-L sarute, deoarece era foarte frumos si plin de Har. Dar si copilul o privea cu o privire blanda, ingereasca.

– Al cui esti tu, copile? l-a intrebat tanara.

Acela insa nu a raspuns nimic. Tanara a crezut ca nu poate vorbi, deoarece este inca mic. Ea insa avea mare dorinta sa-l auda vorbind. De aceea i-a spus:

– Copile, spune “Bucura-te, Cea plina de Har!”

Atunci pruncul a spus cu un glas dulce:

– “Bucura-te, Cea plina de Har!”

– Spune: “Domnul este cu tine!” l-a indemnat iarasi tanara.

– “Domnul este cu tine”, a repetat Copilul.

Tanara a continuat sa-l indemne sa repete dupa ea toata cantarea ingereasca. Cand a ajuns la cuvintele “Binecuvantat este rodul pantecelui tau”, Copilul Iisus cel smerit cu inima nu a repetat. Tanara a insistat inca de doua ori ca Pruncul sa spuna acele cuvinte. Insa Copilul, privind-o cu bucurie, i-a spus:

– Bucura-te si tu, iubita Mea fiica, caci ceea ce ai dorit ai vazut.

Dupa ce a spus aceasta, dumnezeiescul Copil S-a facut nevazut.

Atunci tanara evlavioasa si virtuoasa si-a dat seama ca acel Copil a fost Insusi Stapanul Hristos. De atunci inima ei s-a ranit de dragostea Lui si mereu Ii multumea ca i-a ascultat rugaciunea si a veselit-o cu dumnezeiasca Lui aratare.

maicadomnului-m-rea-petru-voda.jpg

***

„Sfântul Nicodim Aghioritul consideră cântarea Maicii Domnului («Măreşte suflete al meu… Ceea ce eşti mai cinstită…») mai înaltă decât toate celelalte cântări ale Bisericii, aşa cum Maica Domnului este mai presus decât robii ei. De aceea Sfântul Nicodim ne spune următoarele despre Cântarea a noua, care este cântarea Maicii Domnului:

«…atât de multă mângâiere şi bucurie a primit Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu de la troparul acesta («Ceea ce eşti mai cinstită…»), încât s-a arătat îndată Sfântului Cosma şi cu faţa veselă şi plină de Har i-a mulţumit spunându-i că această cântare îi place mai mult decât toate celelalte cântări şi că acolo unde se cântă această cântare, este prezentă puterea dumnezeiască cea nespusă şi că ea, ca o Maică a Stăpânului, îi binecuvintează pe cei ce o binecuvintează. Şi cu adevărat, mulţi bărbaţi curaţi şi duhovniceşti au văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în timpul Cântării a noua, arătându-li-se potrivit făgăduinţei ei şi binecuvântând pe cei ce o binecuvântau şi cântau cântarea aceasta împreună cu «Ceea ce eşti mai cinstită». Iar sfinţitul Cosma este numai cu numele alcătuitorul cântării «Ceea ce eşti mai cinstită», căci de fapt adevărul este că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost cea care l-a insuflat în taină să alcătuiască noimele şi melodia, povăţuind mâna şi pana celui ce a scris. De aceea cântăm această cântare stând descoperiţi, cu frică şi cu evlavie, ca şi cum am vedea-o cu mintea noastră pe însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stând de faţă şi binecuvântându-ne pe noi, cei ce o lăudăm»”.

portaitissa-gatekeeper-iveron-monastery.jpg

***

Un monah din Mănăstirea Marea Lavră (Sfântul Munte) povesteşte următoarea vedenie, pe care a văzut-o un monah simplu ce avea ascultarea de paraclisier.

Monahul Iliodor, din Mănăstirea Marea Lavră, în timpul unei privegheri pregătea tămâia, ca cei doi diaconi să tămâieze biserica la Cântarea a noua, atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită”. Acesta este un moment deosebit  închinat Maicii Domnului, căci ea se bucură foarte mult atunci când ascultă cântându-se acest imn.

Această cântare: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim” este Irmosul, începutul Cântării a noua a Canonului treimic (Tripesneţ) din Sfânta şi Marea Vineri, pe care l-a alcătuit Sfântul Ierarh Cosma, episcopul Maiumei, în cinstea celei căreia i se cuvine toată cântarea şi lauda îngerească şi omenească. Această cântare a fost compusă de Sfântul Cosma cu noime atât de înalte, tocmai pentru a mângâia şi a linişti inima Maicii lui Dumnezeu cea îndurerată din pricina păcatelor noastre.

Într-o zi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu s-a arătat Sfântului Ierarh Cosma şi i-a mulţumit pentru această cântare, care o odihneşte mai mult decât oricare alta.

 

1012cosmas-hymnographer-meteores0012.jpg

Sfantul Cosma Melodul, Episcopul Maiumei

Şi într-adevăr, mulţi s-au învrednicit să o vadă pe Maica Domnului binecuvântându-i sau răsplătindu-i cu bani cereşti sau cu laude. De aceea, aşa cum spune şi Sfântul Nicodim Aghioritul, în timpul acestei cântări trebuie să fim cu capul descoperit, ca o dovadă a respectului şi a cinstei adresate Maicii Domnului.

Aşadar, monahul Iliodor, atunci când pregătea tămâia, a văzut o Femeie distinsă îmbrăcată în haine negre şi însoţită de doi îngeri, ce tămâia biserica cu o cădelniţă de aur. Mergea pe la toate strănile monahilor şi îi tămâia.

Evlaviosul monah Iliodor s-a învrednicit să o vadă de multe ori pe Maica Domnului în biserică. Însă atunci când cântăreţii îşi înălţau glasurile voind să-şi arate calităţile şi uitând că o laudă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ea nu se arăta, căci Maicii Domnului nu-i plac artificiile melodice care alungă evlavia şi umilinţa ce se cuvin să fie în sfânta biserică.

Odată el a văzut-o pe Maica Domnului cum îi tămâiază pe monahii care se aflau în biserică la slujbă, dar şi strănile care erau goale şi în care nu se afla nici un monah. Uneori, pe unii monahi care erau în străni nu-i tămâia, ci trecea mai departe. El o urmărea pe Maica Domnului nedumerit, neputându-şi explica ce se întâmplă.

Părintele Iliodor avea darul lacrimilor. Pomenirea morţii, descoperirea păcatelor sale înaintea tuturor oamenilor la înfricoşătoarea Judecată a Domnului, osândirea împreună cu diavolul şi cu demonii lui, toate acestea îl făceau să verse râuri de lacrimi.

Aşadar Stareţul Iliodor a început să se roage cu lacrimi Maicii Domnului să-i dezlege nedumerirea. După trei zile de rugăciune fierbinte, ea i-a spus următoarele:

Tămâiez strănile care sunt goale, pentru că ele sunt locurile monahilor care se află la ascultările mănăstirii şi care, deşi lucrează, îşi au mintea la rugăciunea din biserică şi se roagă cu cei care se află aici. Aceştia sunt cei pentru care se roagă preoţii: «pentru cei care din binecuvântate pricini nu sunt aici» şi «pentru cei ce sunt în slujbe». Iar pe unii care sunt prezenţi în biserică nu-i tămâiez, pentru că fie nu se roagă, mintea lor aflându-se în altă parte, fie discută cu aproapele lor. Să mai ştii că mult mă întristez pentru unii creştini care, deşi merg la slujbele bisericii, nu se roagă, ci stau de vorbă, clevetesc, privesc cum sunt îmbrăcaţi ceilalţi, dacă au haine mai frumoase ca ale lor. Deşi se află într-un loc sfânt, prin ceea ce fac dispreţuiesc credinţa şi îl cinstesc pe diavolul, vrăjmaşul neamului omenesc“.

Părintele Iliodor s-a bucurat de ceea ce i-a descoperit Maica Domnului şi i-a mulţumit, vărsând alte râuri de lacrimi.

Cuviosul monah Efrem de la Mănăstirea Grigoriu (Sfântul Munte Athos) ne-a povestit următoarea întâmplare:

„Unul din evlavioşii monahi din mănăstire – părintele Efrem, pentru motive necunoscute nouă, dar cunoscute numai lui, nu ne-a descoperit numele monahului – la o priveghere a Sfintei Anastasia Romana, în vremea când psalţii cântau: «Ceea ce eşti mai cinstită…», a văzut-o pe Stăpâna Născătoare de Dumnezeu, exact aşa cum este reprezentată în icoana ei, ca o împărăteasă plină de măreţie, cu coroană de aur pe cap, înconjurată de lumină cerească. Era însoţită de o tânără îmbrăcată în negru, care semăna cu Sfânta Anastasia. Maica Domnului umbla prin biserică şi îi cerceta pe monahi şi le dăruia bani, atât cântăreţilor, cât şi celorlalţi care ascultau slujba şi se rugau în taină.

Monahii primeau banii şi se închinau în semn de respect, după care îi sărutau mâna. Pe tot timpul împărţirii banilor, Sfânta Anastasia tămâia”.

(Arhim. Teofilact Marinakis, “Patericul Maicii Domnului”, Editura Evanghelismos, 2008)

wealth-of-mankind-20th-c-st-anthonys-monastery.jpg


lrg-4503-icoane04_1.jpg


Categorii

Maica Domnului, Nasterea Maicii Domnului, Parinti athoniti contemporani, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “DIN PATERICUL MAICII DOMNULUI (2). PENTRU PRAZNICUL NASTERII PREACURATEI MAICII LUI DUMNEZEU

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. O! Ce minunat!
    Mi-ati umplut inima de bucurie!
    De ce dar s-a invrednicit acea femeie…sa-l tina in brate si sa-l sarute pe Hristos Dumnezeul nostru sub chipul/varsta unui Iisus mititel, de 3 anisori! Iar Acela – din bine-stiuta si multa Sa smerenie – sfiindu-Se, a refuzat sa spuna in continuare ‘binecuvantat este rodul pantecelui tau’…iata cum, Dumnezeu Adevarat fiind, in multa Sa delicatete si curatenie sufleteasca, chiar daca Heruvimii, Serafimii, Scaunele, Domniile, Puterile, Arhanghelii….il slavoslovesc neincetat, EL nu S-a ‘marit’ singur! Iar noi, adesea suntem iubitori de slava desarta, doritori de recunoastere a calitatilor (fizice si sufletesti) – tarana fiind cautand ‘dreptatea’ noastra care este inaintea Lui ‘ca o carpa lepadata’! Bine s-a spus ca, cine n-are virtutea smereniei – cu ea asemanandu-ne Creatorului – nu vom putea fi altauri de El nici aici, necum in vecii vecilor!

    Mi-a mai atras atentia asupra unui lucru la care ar trebui sa cugete si sa ia aminte cei care, isi inalta glasul spre a canta DOAR frumos iar nu duios, cu simtire, cu rupere de inima in Biserica lui Dumnezeu “Evlaviosul monah Iliodor s-a învrednicit să o vadă de multe ori pe Maica Domnului în biserică. Însă atunci când cântăreţii îşi înălţau glasurile voind să-şi arate calităţile şi uitând că o laudă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ea nu se arăta, căci Maicii Domnului nu-i plac artificiile melodice care alungă evlavia şi umilinţa ce se cuvin să fie în sfânta biserică.”

    Apoi! Atentie la slujba si la rugaciune iar nu la chipurile celor prezenti si/sau la modul de manifestare a unora…altfel cinstim pe cine nu trebuie si-L mahnim pe Dumnezeul nostru.

  2. Sa va spun un ‘secret’: avea dreptate Pr.Paisie cand spunea ca, unii la un cuvant din Sf.Scriptura sau din ‘pricina’ unui tropar sar in sus! Adica ii misca involuntar trezindu-i din amorteala umplindu-li-se inima de bucurie!

    In Biserica cand se canta: ‘Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te!..’ sar in sus! Intr-adevar este cantare ingereasca, altfel n-ar misca inima la modul asta!
    Am citit mai demult undeva spusa unui Sf.Parinte ca, daca esti trist si involburat sa canti cantarea ingereasca si ti se va linistii inima…avea dreptate!

  3. Sa il lasam pe Dumnezeu sa judece

    A fost odata un popor de ticalosi …

    Si-alesii judecau asa leprosi…

    Dar Dumnezeu nu pentru virtuosi

    S-a intrupat… ci pentru pacatosi!

    Si oameni multi asa sunt de frumosi –

    Si judeca cu ravna ticalosii –

    Atata doar, ca nu sunt doi Hristosi,

    Si Cel ce e – iubeste pacatosii…

    Asa e El, asa e Dumnezeu –

    Masurile-I nu pot fi judecate:

    Si cel ce judeca in locul Lui, mereu,

    E mai prejos de Iadul de pacate –

    8 septembrie 2009

  4. Nasterea ta,de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea;ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegand blestemul, a dat binecuvantare si stricand moartea,ne-a daruit noua viata vesnica

  5. Ioachim si Ana din defaimarea nenasterii de fii,si Adam si Eva din stricaciunea mkortii s-au izbavit,Preacurata,prin sfanta nasterea ta.Aceasta o praznuieste si poporul tau,de vina greselior izbavindu-se cand striga catre tine:Cea stearpa naste pe Nascatoare de Dumnezeu si hranitoarea Vietii noastre.

  6. Aparatoare Doamna ,pentru biruinta,multumiri,izbavindu-ne din nevoi,aducem tie,Nascatoare de Dumnezeu noi robii tai.Ci,ca ceea ce ai stapanire nebiruita,slobozeste-ne din toate nevoile,ca sa strigam tie:Bucura-te Maica,pururea fecioara!

  7. Astazi,poporul cel bine credincios,luminat praznuind,umbriti fiind prin venirea ta,Maica lui Dumnezeu,si cautand catre prea cinstita icoana ta cu umilinta graim:Acopera-ne pe noi cu cinstitul tau Acoperamant,si ne scapa de3 tot raul,rugand pe Fiul tau,Hristos Dumnezeul nostru,sa mantuiasca sufletele noastre.

  8. Bucura-te preacurata Stapana,care esti curatirea lumii;bucura-te scara,care ai inaltat cu harul pe toti de pe pamant;bucura-te pod care cu adevarat treci din moarte la viata pe toti cei ce te lauda pe tine

  9. Bucura-te Prea curata,ceea ce esti mai inalta decat cerurile,care fara de osteneala ai purtat in pantecele tau temelia pamantului;bucura-te roseala,care ai vopsit din sangele tau vesmantul cel dumnezeiesc al Imparatului puterilor

  10. Povesteste de pr Sofian:
    În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Sfânta Fecioară spune: Împărate Ceresc, primeşte pe tot omul ce se roagă Tie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi neascultat.
    Dacă te rogi cu adevărat, rugăciunea Maicii este primită de Fiul său, căci Fiul său este Dumnezeu plin de dragoste.

    Mai ştiu o scurtă întâmplare de la cineva care a stat 20 de ani în închisoare. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi el şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa.
    Si-a adus aminte că, atunci când era liber, bunica îi spunea: Când dai de un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului; şi el nu înţelegea acest lucru. Si, spunea el: Către Mântuitorul nu aveam curajul să mă rog, fiindcă nu ştiam dacă înţelegea greşelile mele. Pe când la Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat. Scurt, rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici. Ajută-mă!. Se ruga în celulă.
    Si, peste câteva clipe, a văzut intrând pe uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un prunc în braţe, care i-a spus cu dragoste: M-ai chemat. O să te-ajut. Fii pe pace!. Si a plecat mai departe.
    După aceea, el nu a mai fost chemat la anchetă; a fost mutat în altă parte, la Polul Nord undeva. Apoi toată viaţa lui – a trăit încă foarte mulţi ani în închisoare – a avut o linişte în suflet, deşi condiţiile din afară erau destul de grele, din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa. Această întâmplare o ştiu de la cel care-a păţit-o, el mi-a spus-o. Si în închisoare nu se minte. În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce-a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.
    Aşa face Maica Domnului, e grabnic ajutătoare. Însă rugăciunea să fie cu tot dorul, cu toată fiinţa, cu toată puterea, cu toată încrederea, la disperare făcută… şi rugăciunea se împlineşte în momentul următor.

  11. Scuze, am vrut sa scriu povesteste.

  12. as vrea ca cineva sa-mi explice de ce Maica Domnului cand s-a aratat in Biserica le-a daruit bani, banii nu mi se par un lucru care sa fie un simbol al vietii vesnicSper ca nu am suparat pe nimeni ncu aceasta intrebare

  13. cristina dami idul de mess si iti explic

  14. Iertati-ma,as indrazni ca in aceasta mareata zi sa va redau o rugaciune pe care am auzit-o la o bolnava de schizofrenie ;”Mantuieste-ma Maica Preamilostiva,ceea ce esti izvor de bunatati si adancul milelor.Cat de frumoase sunt caile tale si cat de pasnice sunt cararile tale!In tine straluceste cereasca virtute a curatiei,lumina neprihanirii si adevarului.Mai vartos decat lumina soarelui esti imbracata,in vesminte de aur,impodobita cu frumusetea celor mai alese si curate fapte bune .Cununa Ta este alcatuita din 12 stele ceresti luminoase,care stralucesc pe cap tau,Slava Tie,Aparatoarea tuturor binecredinciosilor crestini”. Doresc in continuare sa va redau iarasi un text despre talcuirea numelui Mariei:”Preacinstitul nume al MARIEI in chip armonios s-a dat Nascatoarei de Dumnezeu,Pururea Fecioarei,dupa cum zice si Fericitul Ieronim,potrivit cu prestiinta si sfatul lui Dumnezeu dupa cum era mai inainte hotarat sa se nasca Maica Lui.Numele Maria care a fost menit sa slujeasca tainei intruparii iconomice a lui Dumnezeu Cuvantul,aduna in sine autotputernicia,intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu.Provenind din ebraicul “Aia, Maria se talcuieste “Doamna”,fiindca ea domneste si stapaneste peste toate zidirile ceresti si pamantesti,ca Maica a lui Dumnezeu,avand desavarsita putere. In al doilea rand,cuvantul MARIA se talcuieste”luminare”,dupa Sfanul Grigorie al Neocezareii,care zice:”Caci Maria cea aleasa,se talcuieste “luminare”,de vreme ce etimologia isi are izvorul in lumina cea curata si este,precum zice Imparatul Solomo,”stralucirea luminiivesnice”,ca desavarsire a intelepciunii. In ultimul rand,MARIA inseamna si “mare,conform interpretarii pe care o face Sfantul Ambrozie.Maria este simbolul bunatatii si al harului lui Dumnezeu,pe care le poseda Nascatoarea de Dumnezeu.Astfel,MARIA a primit puterea de la Tatal,ca fiica a Lui,ca sa savarseasca pe pamant ca Maica ceea ce Dumnezeu savarseste in cer ca Tata;a luat intelepciunea de la Fiul,ca Maica a Lui,ca sa gaseasca calea de a impaca cerul cu pamantul,pe Dumnezeu cu omul.A luat si bunatatea si harul de la Duhul Sfant,ca mireasa a Lui,ca sa imparta tuturor creaturilor cerestisi pamantesti ,darurile si harurile ei duhovnicesti”(Augustin Paunoiu) si ultima dorinta o am de a oferi in dar de la Sfantul Ioan Iacob Hozevitul,tuturor bunicilor cu numele MARIA,aceasta poezie: “Te vad in ochii mintii,
    Asa precum erai,
    Cu chipul bland ca Sfintii,
    Cu farmecul in grai.

    Cu-al vietii sac in spate,
    Cu umbletul domol
    Vadindu-ti des in lacrimi,
    La inima un gol.

    Era dorinta sfanta
    Ce nu s-a implinit,
    De ati mantui veleatul
    Ca maica la un schit.

    Si pricina cea mare,
    Bunica,eu o stiu:
    Is numai eu,miselul,
    Acela care scriu.

    Caci eu ti-am fost povara
    Pe umerii slabiti,
    Fiind ramas pe lume,
    De mic fara parinti.

    Purtatu-m-ai in carca
    Pe drumul spre ogor
    Si-ai privegheat alaturi,
    La micul tau “odor”.

    Eu,dragostea de mama,
    La tine am aflat
    Si temerea de Domnul.
    Mereu m-ai invatat.

    Cu pace odihneste
    La cer,bunica mea,
    Acolo unde mintea
    Adeseori zbura.

    Plinitu-ti-ai menirea,
    Crescand pe cel misel,
    Deci,darul pomenirii
    Primeste-l de la el!

    Iar daca afli mila
    La Bunul Dumnezeu,
    Sa-l rogi a da iertare
    Si la “nepotul tau”!
    (“In amintirea bunicii care se chema Maria de Sfantul Parinte Ioan Iacob de la Neamt)

  15. Banii sunt simbolul rasplatii, dar evident ca nu de bani este vorba, ci de inchipuirea unor daruri ceresti, “tradusa” in ceva de ordin omenesc.

  16. Cred ca v-ati dat seama de indoiala mea, si imi pare rau ca o am dar poate intr-un sfarsit o sa ma convinga cineva, de ce aceste daruri care au fost impartite nu au fost niste flori sau mir.etc(ceva care sa fie un simbol al Imparatiei Lui Dumnezeu)Dar cred ca o sa accept asa cum este pentru ca scrie(nu stiu unde) intr-un loc ca fericit este cel ce crede si nu vede(sper ca m-ati inteles).

  17. Pingback: Război întru Cuvânt » IZVORUL TAMADUIRII. Cuvant praznical al Parintelui Sofian Boghiu. MAICA DOMNULUI – maica noastra si vindecarea celor neputinciosi
  18. Nu va pierdeti niciodata nadejdea in Maica Domnului
    multumesc Bunului Dumnezeu caci cei care mai inainte imi faceau rau, se foloseau de mine, ma puneau in pacate, radeau de pacatele mele, nu ma lasau sa fac nimic bun , nu ma lasau sa aduc bucurie parintilor mei, cinste numelui de crestin,
    nu mai pot sa imi faca nici un rau
    Slava Tie Doamne

  19. Maica Domnului iti multumesc atat de mult
    toti cei care au randuit sa imi faca rau nici nu stiu cat de mult bine imi fac
    Dumnezeu sa ii ierte si sa ii lumineze
    Doamne iarta i pe toti ce care mi au facut si imi fac rau
    Ajuta i sa inteleaga cat de mult rau isi fac lor

  20. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI. Predica Parintelui Sofian Boghiu: „Astazi este inceputul mantuirii noastre”.
  21. Pingback: PARINTELE SOFIAN DESPRE MAICA DOMNULUI si ajutorul ei minunat in inchisoare: "Cand ai un necaz mare sa te rogi Maicii Domnului!" (VIDEO)
  22. Pingback: MINUNILE MAICII DOMNULUI (extrase)
  23. Doamne ajuta!
    As dori sa gasesc Patericul Maicii Domnului, dar pana acum nu am reusit. Am citit nota ca se poate descarca/copia integral de pe acest sit dar nu am inteles cum. Va multumesc anticipat si Maica Domnului sa va binecuvanteze.

  24. @ Georgeta:

    Unde ati gasit acea nota? Poat era vorba de Paraclisul Maicii Domnului?

  25. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – 14 ANI DE CAND A FOST CHEMAT LA CERURI. Ultimul sau cuvant: predica la NASTEREA MAICII DOMNULUI, tinuta la MISLEA, in chiar ziua in care avea sa fie ucis, intr-un accident bizar -
  26. Pingback: “In Maica Domnului avem in cer o inima de mama”. NASTEREA NASCATOAREI DE DUMNEZEU, NADEJDEA CELOR DEZNADAJDUITI. Nu lasa, maicuta, sa pierim pe cale! -
  27. Pingback: “Adevarul Ortodoxiei fata de Catolicism”: MAICA DOMNULUI. Unde ratacesc catolicii in cultul Preacuratei Fecioare? Ce sunt “profetiile” de la Fatima? -
  28. Pingback: Predici audio la NASTEREA MAICII DOMNULUI (IPS Bartolomeu Anania si altii)/ PARINTELE STEINHARDT ne explica in chip unic DE CE CINSTIM CRUCEA SI PE MAICA DOMNULUI -
  29. Pingback: NASTEREA MAMEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU SI A NOASTRA. Preasfanta Maica si Fecioara… -
  30. Pingback: NASTEREA MAICII LUI DUMNEZEU SI A NOASTRA, milostiva mijlocitoare a celor pacatosi si nadejdea cea ne-rusinata in neputinte si nevoi -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate