APARATOARE DOAMNA… – LUMINA DIN INTUNERICUL VREMURILOR NOASTRE. Parintele Tudor Ciocan – ganduri de trezvie si nadejde in mijlocul pandemiei

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Sf. Maslu, 11.11.2020 (Sfântul Mare Mucenic Mina):

„Preacucernici părinți și iubiți frați creștini,

Dau slavă lui Dumnezeu și pentru această slujbă și dăm fiecare slavă, dar parcă acuma, la sfârșit când am cântat Apărătoare Doamnă, spre deosebire de alte dăți, parcă acuma poate au fost părinții cei tineri, am simțit așa un fel… chiar că având-o pe Maica Domnului apărătoarea noastră, nu poate să ne biruie nimic din lumea aceasta, nici din veșnicie! Este Arhistrategă! Cea mai mare Comandantă a oștilor cerești! Și dacă avem încredere în Ea, atunci nimic din ceea ce pare că doboară aicea, nu poate să ne doboare cu adevărat. Pentru că Ea mijlocește pentru noi. Nu înseamnă că vom dobândi stăpânirea lumească. Nu pentru aceasta a venit Hristos, ca să întemeieze aici, pe pământ, în această dimensiune, o împărăție atotputernică, deși putea să o facă oricând și oricum, a demonstrat aceasta prin toată activitatea Sa. Dar odată ce știm și simțim mijlocirea Maicii Domnului, știm că Împărăția Cerească ne așteaptă pe fiecare dintre noi și că la sfârșitul veacurilor, când această Împărăție Cerească se va revărsa peste lume, vom fi și noi părtași deplini dumnezeieștii firi prin faptul că vom fi cetățeni ai acestei Împărății. Deci deodată această putere pe care am simțit-o la această cântare Apărătoare Doamnă, pe aceasta aș vrea în primul și în primul rând s-o păstrați în adâncul sufletelor dumneavoastră.

Înainte să începem slujba, acum vreo două zile, mă gândeam la mai multe pe care  aș fi vrut să vi le spun. Încerc să le așez într-o ordine.

Astăzi a fost pomenit Sfântul Mare Mucenic Mina. Un tânăr la 18-20 de ani. A fost omorât, martirizat pentru Hristos. Îl reprezentăm ca pe un soldat în vârstă. Am explicat anul trecut de ce, nu mai revin acum. Important este că el a stat vreo 2-3 ani în pustie. Deci de pe la 14-15 ani, când a văzut nemernicia închinării la idoli în tabăra soldățească în care se afla și el, a plecat, n-a suportat cu sufletul lui tânăr și curat, n-a suportat aceasta și a plecat în pustie și a stat acolo câțiva ani, nu câteva luni sau câteva săptămâni. A stat în pustie. O fi fost pustie absolută, n-a văzut chip de om? Nu știm asta. Fapt este că el și cu Sfântul Pavel Tebeul sunt cei doi singuri sfinți pe care tradiția egipteană, care îi are mare evlavie pe Maica Domnului, pe Sfântul Evanghelist Marcu, pe Sfântul Mina și pe Sfântul Pavel Tebeul, aceștia doi sunt singurii care sunt prezentați în poziție orantă, deci cu mâinile rugându-se către Dumnezeu. Toți ceilalți cuvioși, și e plin Egiptul de mari cuvioși pe care și noi îi recunoaștem ca fiind sfinți la care și au o mare evlavie, cu Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, Macarie Alexandrinul, Moise Arapul și ceilalți, Sisoe, Arsenie, toți ceilalți nu sunt reprezentați niciunul în această stare de rugăciune, cu mâinile în sus, cum o vedem pe Maica Domnului. Doar Mina și Pavel Tebeul.

S-a rugat câțiva ani, a dobândit o stare de despătimire și apoi a coborât și cu adâncă smerenie a primit martiriul. Nu vreau să vorbesc despre viața lui. Mă interesează cele două etape din viață, care reflectă la rândul lor cele două etape din viața Mântuitorului. Hristos a propovăduit vreme de 3 ani, a învățat și a făcut minuni, și-apoi în ultima săptămână și-n ultima zi a pătimit. Deci, a învățat și a pătimit. Noi, ca oameni, ne despătimim și ne pregătim de martiriu. Ceea ce facem noi acum, aici, la aceste slujbe, este să ne despătimim, adică să ne curățăm cu ajutorul lui Dumnezeu și în mod conștient de păcatele și de neputințele noastre, cele care fac ca între sufletul nostru și Dumnezeu să existe diverse bariere. Deci, aceasta facem aici, ne despătimim și ne pregătim, dacă va fi vreodată nevoie, de martiriu. Poate nu îngăduie Dumnezeu ca în generația noastră. Poate va fi generația noastră. Nu avem de unde să știm aceasta. Știm că în ultima etapă, Antihristul va încerca să ademenească Biserica și să-i schimbe rostul, s-o supună luiși, astfel încât Biserica să se închine Antihristului. Dar știm că Biserica, fiindcă este întemeiată pe credința cea adevărată, cea mărturisită de Sfântul Apostol Petru, anume că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Mesia, singurul Mesia, va rezista acestei îndulciri și atunci va fi supusă unei crunte persecuții. Pentru aceasta ne pregătim. Aceste două etape din viață le avem. Și chiar dacă nu este vorba de o persecuție a Bisericii, oricum ne pregătim fiecare dintre noi pentru momentul morții noastre, când vom avea de trecut către Tronul Judecății și va trebui să trecem prin tot felul de ispite la sfârșitul vieții. Foarte complicat e! Că n-o să mai fim ca acuma, să ne sprijinim unii pe alții sau să ne sprijinim pe realitatea concretă, senzorială în care trăim, ci vom fi doar față-n față cu vrăjmașii care acum sunt nevăzuți și atunci vor fi vădiți. Și dacă nu suntem întăriți, atuncea vom cădea. Deci ne chinuim cu aceasta.

Dăm slavă lui Dumnezeu. Eu spun chiar așa, că lumea în care trăim s-a vădit a nu-L dori pe Hristos. A încercat să se folosească de Hristos. S-a vădit a fi mincinoasă. Și Hristos și cu minciuna nu pot să se împace. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Nu are nici un fel de părtășie cu minciuna. În momentul în care lumea stăruie în minciună, ea se întunecă din ce în ce mai mult și nu poate să stea împreună cu Hristos. Dar nouă ne este de ajutor. Pentru că în momentul în care vedem și începem să înțelegem minciuna în care trăim, putem să ne strângem mai mult de Hristos, să tragem mai tare de noi ca să ne-apropiem de Hristos, să tânjim după Hristos, să nu ne lăsăm, la rândul nostru, prinși în acest vârtej al lumii, care este, uneori, foarte-foarte ispititor.

Una dintre minciunile vădite pe care am realizat-o încă o dată acum câteva zile. Știți foarte bine cum a început această pandemie. De data aceasta mă refer la noi în țară. Imaginile acelea spectaculoase cu oameni băgați în izoletă. Și mi-am dat seama că au dispărut izoletele! Nu mai sunt izolete! De ce nu mai sunt?! V-am spus atuncea că erau foarte puține pe toată țara. La un moment dat au dat o știre că erau vreo 10-20 pe toată țara, ceea ce era cu neputință pentru o pandemie. Răspunsul care s-a dat de către unii dintre cei care conduc în momentul acesta „lupta cu coronavirusul” este că au dispărut pentru că nu avem destule (!). Ceea ce este un răspuns penibil. Cum adică au dispărut pentru că nu avem destule?? Păi, mai faceți! Cumpărați! S-a făcut o izoletă românească, se poate folosi aceea, nu-i o mare filosofie! Eu spun că au dispărut pentru că nu erau necesare. Poate că și-au dat seama între timp că nu erau necesare. Spuneți așa, fraților: „nu erau necesare”. Nu era necesar să terorizăm oamenii băgându-i în acea izoletă de către niște asistenți medicali, brancardieri, oameni de toată isprava probabil, îmbrăcați în cosmonauți, ca și cum îi scoți din lumea asta și-i duci la abator. Spuneți așa: „Nu a fost, de fapt, necesar. Boala nu este atât de gravă pe cât ne-am închipuit la început. Ne pare rău, am greșit.” Are gravitatea ei, acum deja nu mai putem contesta, fiecare dintre noi cunoaștem deja oameni care s-au îmbolnăvit. Și fiecare dintre noi cunoaștem o grămadă de oameni care s-au făcut sănătoși. Continui să spun că nu cunoaștem foarte mulți care au murit și dăm slavă lui Dumnezeu! Dar au dispărut izoletele! O minciună pe față. Dacă ne trezim peste câteva luni și ni se spune că de fapt nici măștile nu erau folositoare?! Și ne vom trezi peste câteva luni, sper! Atunci când se va termina lucrul acesta, să vedem că am fost prinși cu toții într-o nebunie și într-o minciună.

[…]

Încă ceva. În momentul în care am fost închiși în casă, ni s-a spus că se face aceasta ca să nu crească prea repede curba îmbolnăvirilor. Am fost [închiși] și [apoi] a crescut în continuare curba îmbolnăvirilor. Și crește în continuare, în ciuda măsurilor pe care le-a luat Statul în concordanță cu prevederile OMS: distanțare, mască, izolare în cazul bolnavilor. Atunci, dacă această curbă continuă să crească, n-ar fi bine, oare, să-i auzim și noi pe unii dintre aceștia care ne conduc acum în țara noastră, nu în altă țară, că n-am pretenții acolo, să spună: „Doamne, ajută-ne să ne oprim odată, să se oprească!”? Să se roage puțin și lui Dumnezeu. Așa, pe față și în public! Fiecare Dumnezeului lui, că unii de-acolo nu sunt creștini sau unii sunt de altă denominațiune decât ortodoxă. Să se roage lui Dumnezeu: „Doamne, ajută-ne să scăpăm și de asta!” Să-l văd și eu pe unul din ăsta făcând așa ceva. Pentru că e clar că sunt niște factori pe care nu pot să-i stăpânească. Și atunci, dacă nu ai stăpânire peste acești factori, roagă-te lui Dumnezeu în care te gândești că ar putea să fie o soluție. Aaa, nu crezi în El! În Dumnezeu. Sau ți-e rușine să spui în public că, de fapt, nu poți să faci nimic? Spune în public: „Nu cred în Dumnezeu!”. Te doare gura să strigi „Doamne, ajută-mă!”?  Spui: „Doamne, ajută poporul ăsta pe care-l conduc! Ajută-ne să se oprească odată!” Și nu spunem că asta ar trebui să ne dea automat dreptul nostru să fim în Biserică în mod constant. Fiindcă aici este cel mai aproape lumea de Dumnezeu. Dar ar fi o mărturie importantă în public în care să-ți arăți că încrederea nu este în tine și în măsurile tale care se dovedesc a fi ineficiente, ci în altcineva, mai presus de tine și de mine. Dacă s-ar ajunge la așa ceva, ar fi deodată foarte interesant. Și nu cred că ar fi cu greutate ca politicienii actuali care conduc criza sanitară să spună asta: „Doamne, ajută-ne să scăpăm! Să se mai diminueze rata!” Poate să se mai diminueze rata asta.

Încă ceva. Se imită foarte mult de fapt. În momentul acesta se induce în societate în mod sistematic, și am mai spus și altădată, frica și teama. Și seamănă foarte mult cu o religie. Am mai spus altădată, nu revin acum. Deci se imită o religie. Dacă ne gândim la învățătura noastră creștină, și Mântuitorul ne-a spus c-o să fie prăpăd la sfârșitul lumii. Ne-a spus asta foarte clar. Dar ne-a spus totdeauna că după sfârșitul lumii va veni mare mângâiere pentru noi. Le-a spus și Apostolilor că El va muri pe Cruce dar le-a spus că va învia și le-a arătat și semnul că va învia: Schimbarea la Față. Deci nu i-a lăsat doar în deznădejde. Nu i-a înfricoșat doar. Le-a spus că vor veni greutăți, dar nu vă temeți! În momentul în care iei partea a doua și o dai deoparte, a nădejdii și a speranței, mesajul tău nu mai poate să devină un mesaj care să fie ziditor. Nici măcar un mesaj realist. Ci este un mesaj defetist. Adică un mesaj care împinge la deznădejde. Or, dacă tu vrei să scoți măcar țărișoara asta a noastră, provincia asta a noastră care este mică în contextul mondial, vrei cumva s-o scoți la liman, ai datoria aceasta, nu numai să înfricoșezi pentru ca să se respecte regulile, ci să dai și momente de nădejde și de speranță. Nu numai în creștinism este această speranță, în orice religie există această doză de speranță. Singurul care vrea deznădejdea este diavolul care l-a împins pe Iuda să se sinucidă. Deznădejdea aceasta absolută, neîncrederea absolută, înfricoșarea absolută nu este decât un păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. De aceea, este foarte important să nu deznădăjduim. Să știm foarte bine că noi, ca și creștini, avem de suferit și vom avea de suferit, dar că la capătul acestor suferințe, în măsura în care suntem creștini și vom reuși să rămânem creștini, chiar dacă vom avea căderi, dar ne vom ridica, la capătul acestor suferințe nu ne așteaptă tot suferința veșnică, ci ne așteaptă Hristos, Bucuria veșnică.

Așa că ajung la luminița asta de la capătul tunelului. Am așteptat-o zeci de ani, din `90 încoace, ca promisiune a unei prosperități stabile în lumea aceasta și se vede că n-avem așa ceva, ci avem în lumea aceasta o dictatură. Dar nu aceasta era luminița pe care trebuia s-o așteptăm noi cu adevărat. Luminița de la capătul tunelului nostru este lumina lui Hristos, Care va veni și nu va întârzia, și Care ne va găsi treji pe noi și cu încredere în puterea Lui mântuitoare. Încrederea pe care eu cel puțin am simțit-o în seara asta când am cântat cu toții Apărătoare Doamnă și când am simțit că acest Apărătoare Doamnă nu mai este doar un imn către Maica Domnului, ci este un imn de biruință a noastră, a creștinilor, care  o avem pe Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Arhistratega noastră și pe sfinții mucenici și pe sfinți în fruntea noastră în chip nevăzut, luptându-se împreună cu noi și ajutându-ne pe noi să biruim toate ispitele veacului acestuia spre a dobândi mântuirea. AMIN!

Legaturi: