PS DAMASCHIN – cuvânt străpungător de inimi: SINGURĂTATEA MAICII DOMNULUI, însingurarea cea de trebuință, IEȘIREA DIN ÎMPRĂȘTIERE, AJUTORUL și RUGĂCIUNEA PENTRU CEI SINGURI: “Fiți dumneavoastră acești îngeri de care ceilalți au nevoie, care să-i îmbărbătați pe cei singuri și căzuți” (VIDEO, TEXT)
Despre MAICA DOMNULUI, ÎNSINGURARE și CEI SINGURI.
Predica PS DAMASCHIN la SOBORUL MAICII DOMNULUI, Mănăstirea Sihăstria Putnei, 26.12.2020
„Cinstiți părinți, fraților și surorilor,
Primul colind pe care ni l-au cântat părinții acum, înainte de acest cuvânt de învățătura despre Moș Crăciun este un colind tare frumos, îl știm, l-am deprins de la mănăstirea Cămârzani, însă este un colind care are și o umbră de tristețe. Așișderea aș zice că și de al doilea colind, Steaua sus răsare, în tonalitate minoră. Dar mai ales primul în care ni se vorbește despre Moș Crăciun, acel Crăciun care n-a primit-o pe Sfânta Fecioară și care apoi s-a îndreptat și i-a părut rău toată viața și de atunci până astăzi are sarcina aceasta de a vesti Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Este cea de a doua zi după marea sărbătoare a Nașterii Domului nostru Iisus Hristos, și aceste colinde fac parte dintr-un duh al Bisericii care dorește nu să ne umbrească sărbătoarea, Doamne ferește!, dar să pună un bemol, să ne readucă în realitatea de-atunci și de acum. Și Sfânta Evanghelie la fel, ne-a vorbit astăzi despre ceea ce s-a întâmplat la Nașterea Domnului, după Nașterea Domnului, și ieri am aflat ce s-a întâmplat la Nașterea Domnului.
Fraților și surorilor, nu era nici zăpadă frumoasă afară să ne bucurăm de ea, nu erau nici brazi împodobiți, nu erau nici colinde. Era un amărât de sat, Betleem, era o mamă singură, era un logodnic al ei, era un staul, erau niște vite. După aceea, într-adevăr, au venit trei magi, dar după cei trei magi a venit și sânge mult în Betleem și în toate ținuturile de primprejur. Bucurie pentru îngeri, mirare pentru îngeri, nedumerire pentru păstori, indiferență pentru poporul de rând. Ca atare, noi prăznuim cu bucurie și cu mulțumire lui Dumnezeu că la sărbătoarea aceasta a Nașterii Domnului ne aducem aminte de venirea Lui pentru noi și pentru a noastră mântuire, că a luat trup dintr-al nostru și e cel mai mare dar pe care ni l-a făcut nouă Dumnezeu.
Dar!… Dar toată bucuria noastră nu trebuie să uite de ceea ce s-a întâmplat atunci și de ceea ce se întâmplă astăzi. Așa că, o bucurie cumpătată, un entuziasm așezat, o mulțumire cuminte, care mulțumire nu trebuie să aibă lipsă și de un duh de pocăință.
Așa e și Maica Domnului, iubiți credincioși. Astăzi prăznuim Soborul Maicii Domnului. Este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Maicii Domnului, chiar de la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul veacului al V-lea. Era cam singura sărbătoare atunci. După aceea au venit și praznicele mari pe care le știm noi, Buna Vestire, Adormirea Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Nașterea Maicii Domnului. Întru început, aceasta a fost prima sărbătoare smerită pusă cumva alături și într-un fel în umbra praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că prin Ea, prin Sfânta Fecioara Maria a venit Domnul Hristos și de aceea, de cuviință a fost să se așeze această sărbătoare imediat după praznicul Nașterii Domnului.
Dar de ce Soborul? Soborul Maicii Domnului. Ce înseamnă „sobor”? Nu-i un cuvânt românesc. Este un cuvânt de proveniență slavă. Așa, mai pe înțelesul nostru, sobor înseamnă adunare, mulțime mare. Soborul Maicii Domnului este o sărbătoare care ne zice că astăzi Maica Domnului este prăznuită de mulți: de cetele cerești, în primul rând, de cetele de sfinți și de noi, cei de pe pământ. Și dumneavoastră ați alcătuit astăzi un sobor aici, în sfânta mănăstire Sihăstria Putnei și alături de soborul slujitorilor împreună ne-am unit cu soborul de sus, al îngerilor și al sfinților care O cinstesc pe Maica Domnului. Însă Maica Domnului a fost tare singură, iubiți credincioși.
În partea stângă a dumneavoastră, în Sfântul Altar, se află o măsuță, în alte biserici se află chiar o nișă, care simbolizează tocmai peștera din Betleem. Acolo se pregătesc Cinstitele și apoi Sfintele Daruri. Acolo, pe Sfântul Disc, care simbolizează ieslea din Betleem, preotul scoate dimineața, înainte de începutul propriu-zis al Sfintei Liturghii, un cub din prescura pe care dumneavoastră o aduceți sau o plătiți: Sfântul Agneț care apoi, prin rugăciune și prin pogorârea Duhului Sfânt, se va preschimba, se va transforma în Trupul Domnului nostru Iisus Hristos. Se vor mai pune apoi pe Sfântul Disc, pe acela cu care vedeți că iese diaconul și-l aduce la preot sau la arhiereu, se vor mai pune câteva părticele pentru nouă categorii de sfinți, apoi pentru arhiereu, pentru stăpânire, pentru ctitori și pentru dumneavoastră toți, cei care sunteți în Biserica Luptătoare aici, pe pământ și pentru cei care au trecut de-aici, adică pentru vii și pentru morți se scot acolo fărâme de prescură, părticele, și împreună acest sobor stăm în fața Mielului lui Dumnezeu. De-a dreapta deci a Sfântului Agneț sunt multe părticele. Și-n față sunt iarăși foarte multe părticele.
În stânga, însă, în stânga acestui cub de prescură, în stânga Sfântului Agneț este o singură părticică în formă de triunghi pentru Maica Domnului. Doar pentru ea. Pe de o parte, pentru că Ea este unică, nu poate să fie într-un fel pusă în rând cu nimeni. Pe de altă parte, indirect, nu cred că direct, această rânduială a Sfintei Proscomidii ne spune despre Maica Domnului că a fost singură. Nici dreptul Iosif n-a înțeles-o. Nici dreptul Iosif nu știa, nu putea pricepe chiar toate, deși i s-a arătat îngerul în vis și i-a zis: „Nu te teme s-o iei pe Maria, logodnica ta”. Dar iertați-mă! Cine dintre oameni putea să priceapă cum să aibă o fecioară în pântece, fără să aibă soț, fără să aibă un bărbat alături?! Dar a făcut ascultare. S-a dus, s-a înscris, nimeni nu i-a băgat în seamă. Doi trecători singuri pe ulițele Betleemului. Și nici bine nu s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, și-au luat iarăși calea exilului pe jos, singuri, până în Egipt. S-au întors apoi în Nazaret. Nu știm prea multe despre viața Domnului acolo, nici despre Maica Domnului, dar mai avem câteva cuvinte, câteva mărturii, câteva episoade în Sfânta Scriptură în care se amintește despre Maica Domnului și care zic, printre altele, că Maica Domnului păstra acele cuvinte în inima Ei. Nici Ea nu a înțeles întotdeauna cu mintea ceea ce se întâmplă. Cu inima, da. Poate Femeile Mironosițe să fi fost singurele care să fi stat așa, cumva, în preajma Maicii Domnului și s-o fi consolat, și s-o fi ajutat și s-o fi sprijinit, dar în inima Ei, tare cred că Maica Domnului se simțea singură. Dar nu într-o singurătate care să-i aducă tristețe, ci într-o singurătate ca cea a celuia care știe mai mult decât toți ceilalți din jur, dar în același timp știe că cei din jur nu-l pot înțelege.
Mi s-a întâmplat și mie și cred că și altora, când știam anumite lucruri despre ceea ce se întâmplă în jur și știam că ceilalți încă, cel puțin încă, nu pot primi… ca să le spun ceea ce se întâmplă. Și atunci toată lumea în jur avea alte gânduri. Eu însă știam altceva. Deși eram înconjurat de multă lume, în această singularitate a înțelegerii unor lucruri pe care cel puțin deocamdată ceilalți nu le pot înțelege, te simți singur. Ce-am putea învăța noi de-aici? Două lucruri cel puțin.
Primul dintre ele, mai la îndemâna noastră, care suntem înconjurați de multă lume și nu ne facem timp pentru noi. Primul lucru este că e nevoie și pentru noi, iubiți credincioși, să ne rezervăm momente, aș zice nu de singurătate, ci de însingurare voluntară, de mine aleasă. Am nevoie de un timp doar pentru mine și doar pentru mine și Dumnezeu. E multă hărmălaie, e multă vorbă. Sunt valuri de informații care vin peste noi și care ne tulbură mai mult decât ne informează. E multă gălăgie. Și e multă împrăștiere. Prin ceea ce facem noi peste zi la serviciu, acasă, oriunde, și-n mănăstiri, și-n administrația eparhială, bisericească și oriunde, este multă împrăștiere și nu poate rezista sufletul doar împrăștiindu-se. Are nevoie, fraților și surorilor, să se adune, să se coaguleze. Să șadă. În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament se zice printre altele: „Opriți-vă! (…) Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Domnul!” Nu poți să-l cunoști pe Domnul, nu poți să te apropii de El, nu poți să simți mai mult în inima ta prezența lui Dumnezeu, prezența Duhului Sfânt în împrăștiere, n-ai cum. E nevoie să ne adunăm. E nevoie să ne rezervăm timp pentru noi. E nevoie să ne deconectăm de la toate. Nu doar de la telefon, de la tabletă, de la internet, de la wireless, care oricum, peste noapte dacă suntem și cu telefonul alături de noi, ne perturbă mintea toate aceste radiații care sunt acum în toate casele și în toate instituțiile publice. Nu doar atât, dar să ne deconectăm și de la problemele zilnice pe care le aducem cu noi în fiecare seară în dormitorul nostru și în patul nostru. Și câteodată este nevoie – înțelegeți, vă rog, bine și nestâlcit ceea ce vreau să vă spun – este nevoie să ne rezervăm un timp doar pentru noi, chiar într-un fel rupându-ne de cei din jurul nostru.
Și mai învățăm de-aici, iubiți credincioși, că dacă pentru Maica Domnului această însingurare pe care ea o avea nu era pricină de tulburare, de tristețe sau de durere sufletească, pentru oameni, pentru cei mai mulți dintre oameni singurătatea este tare tristă și dureroasă. Și nu mă refer doar la omul care stă singur în casa lui, la bătrânul uitat, la copilul care poate acum de Crăciun stă singur acasă, că mama și tata sunt plecați în Anglia și nu le-a dat drumul acuma ca să se întoarcă. Nu mă refer numai la aceștia. Sunt mai dureroase cazurile. Mă refer chiar la oamenii care sunt înconjurați de multă lume, dar în inima lor tot sunt singuri. Pleacă toți invitații, pleacă toți din jur. Și chiar în timp ce ei sunt acolo, dar mai ales după ce-au plecat, în clipa imediat următoare inima lor se simte singură. Pe de o parte, pentru aceia care nu au pe nimeni care să-i viziteze, pentru aceștia e nevoie… Noi ce putem face? Doar să ne rugăm ca Dumnezeu să umple golul acesta pe care cei care trebuiau să-l umple nu l-au făcut. O rugăciune pentru tot omul care azi, de Crăciun, când toată lumea se bucură de o masă împreună – atât cât se poate în vremea asta de pandemie – pentru toți aceia care nu au pe nimeni alături de ei. Dar mai ales să ne rugăm pentru aceia, de fapt pentru noi toți, care deși suntem mulți, deși suntem împreună, în inima noastră este o mare pustietate câteodată – și câteodată mai mult…
Această pustietate și acest fapt, această realitate de a te simți singur, iubiți credincioși, vine din aceea că n-avem o stare așezată, bună. Sunt călugări care au stat ani de zile singuri în pustiu, prin munți, peșteri… Sfânta Teodora de la Sihla. Ea nu s-a simțit singură, pentru că era cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinții. Și noi suntem înconjurați de atâta lume și tot pustiu și singurătate este în inima noastră. De aceea, tot pentru noi și pentru cei asemenea nouă astăzi, în ziua de prăznuire a Soborului Maicii Domnului să ne rugăm să umple Dumnezeu cu prezența Sa și cu harul Său acest gol. Și pe măsură ce ne vom apropia de Dumnezeu, ne vom simți că suntem împreună. Înainte de a fi împreună unii cu alții suntem împreună cu Dumnezeu.
Și încă un lucru, iubiți credincioși. E tare greu în anumite momente mai ales, să fii singur. E greu atunci când pierzi pe cineva. E greu să fii singur atunci când vezi că cei care erau alături de tine erau doar pentru că tu erai bine într-o funcție bună, într-o stare bună. Și când astea s-au dus, și ei s-au dus. Și-i tare greu să fii singur atunci când ești căzut. Zic Părinții că de căzut în orice, cădem singuri sub ispita celui rău. Dar de ridicat, nu ne putem ridica singuri. Avem nevoie de cineva care să ne încurajeze. Avem nevoie de cineva care să ne întindă o mână. Avem nevoie de cineva care să ne îmbărbăteze. Avem nevoie… Și fiți dumneavoastră acești oameni, acești îngeri de care celălalt are nevoie, care să-i îmbărbătați pe cei singuri și căzuți, care să le dați curaj, care să le spuneți: „Nu-i gata! Nu-i sfârșitul! Nu-i totul pierdut! Calea încă mai este! Lumina n-o întrevezi, dar ea este acolo. Nu ești singur, ci împreună cu tine uite, sunt și eu și sunt și alții”.
Prin cuvânt și mai ales prin rugăciune, fraților și surorilor, nu lăsați pe nimeni să se simtă singuri!
Și când noi ne vom simți singuri să alergăm la Cel Care ne poate umple această singurătate. Să nu ne rușinăm și să cerem ajutor și să spunem că ne simțim nu bine atunci când suntem singuri. Și Maica Domnului să fie Cea Care, dacă nimeni nu-și aduce aminte de singurătatea noastră, să ne ocrotească, să ne binecuvânteze și să ne umple viața de darurile pe care să le ceară Ea și să ni le trimită de la Fiul Ei, Domnul nostru Iisus Hristos, AMIN!
Legaturi:
***
Comentarii