Epidemiologul si deputatul Wolfgang Wodarg denunta CARDASIA DINTRE OMS SI “BIG PHARMA”. Campania de vaccinare, demarata pe baza unei FARSE ISTORICE!

11-01-2010 Sublinieri

Traducerea interviului exploziv acordat cotidianului L’Humanite de catre Dr. WOLFGANG WODARG, cel care a propus declansarea ANCHETEI DE LA CONSILIUL EUROPEI PE TEMA MEGA-AFACERII GRIPEI “PORCINE” – 7 ianuarie 2010

wodarg-APCE

“Este o gripă cât se poate de normală. Ea nu cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul că reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor, care ştiau că vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii”.

“Vaccinurile au fost create prea repede, unii adjuvanţi au fost insuficient testaţi. Ceea ce e mai grav, vaccinul creat de Novartis a fost produs într-un bioreactor pe bază de celule canceroase. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum”.

GRASSLEY  investigation graphic money and stethescope 500

Va prezentam mai jos, in traducere, integral, interviul acordat cotidianului L’Humanite de catre deputatul german Wolfgang Wodarg pe tema anchetei pe care Comisia de Sanatate a APC o va conduce asupra legaturilor dintre OMS si industria farmaceutica, precum si asupra falsitatii alarmei privitoare la “pandemia” gripei porcine.

Medicul si deputatul german Wodarg pune in evidenta foarte multe lucruri dubioase legate de procedeul folosit de OMS pentru a declansa campania de vaccinare impotriva “gripei porcine”. Esenta contestarii ramane faptul ca pandemia este un fals inventat pentru “binele” industriei farmaceutice si spre paguba buzunarului si sanatatii omului obisnuit.

Asadar, toata operatiunea declansata, la noi in tara, de secretarul de stat Streinu Cercel, precum si de perpetuatorii din sistemul politic, sanitar si mediatic, se bazeaza pe un FALS. Mult zgomot pentru un nimic costisitor si foarte riscant pentru sanatatea noastra. Mai mult, asa cum arata si deputatul german, rolul institutiilor sanitare publice de la noi a fost extrem de rusinos in cazul gripei porcine, deoarece a lipsit orice evaluare critica a deciziei de producere si operationalizare a milioane de doze de vaccinuri. In schimb, in Finlanda si Polonia institutiile sanitare si chiar si liderii politici si-au facut datoria, respingand isteria intentionat propagata de OMS. Au existat si in alte tari critici acerbe la nivel oficial (caci la nivelul populatiei in niciun loc nu a fost primit orbeste si cu bratele deschise) fata de isteria pandemiei si a vaccinului, cum ar fi cazul Germaniei, Turciei, iar in Elvetia vaccinurile nu au fost recomandate femeilor gravide. Numai in tara lui Streinu-Cercel parerea critica se cere a fi penalizata… Mai trebuie sa adaugam faptul ca vaccinul produs la noi in tara nu e lipsit nici el de componentele riscante denumite, la noi, “excipienti“.

Punctul slab al atitudinii adoptate de deputatul Wodarg este increderea acestuia in institutiile supra-nationale si nationale (de tip public) in a putea gestiona corect, obiectiv si onest o amenintare (reala) de sanatate. Or, tocmai cazul actual al OMS si al institutiilor supra-nationale, dar si nationale, arata ca avem mai degraba toate motivele sa fim sceptici fata de capacitatea lor de a fi obiective. De altfel, girul dar autoritatilor europene de catre deputat este cel putin ciudat, avand in vedere ca si autoritatea europeana este suspectata de legaturi netransparente cu producatorii de medicamente si ca procesul prin care aceasta a autorizat vaccinurile este unul profund criticabil.

Una peste alta, mai jos avem o atitudine critica fata de actualul proces de isterizare si vaccinare riscanta a populatiei care, cel mai probabil, va fi profund ignorata de mass-media autohtona.

wodarg-privireGripa A. “Au organizat psihoza”

Rechizitoriul necruţător al deputatului Wodarg

Preşedintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei, deputatul german Wolfgang Wodarg a obţinut lansarea unei anchete cu privire la implicarea laboratoarelor farmaceutice în campania de panică creată în jurul acestui virus.

Fost membru al Partidului SPD, Wolfgang Wodarg este medic şi epidemiolog. El a obţinut în unanimitate din partea membrilor Comisiei de sănătate a Consiliului Europei înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la rolul companiilor farmaceutice în gestionarea gripei de către OMS şi state.

– Ce v-a trezit suspiciuni despre influenţa laboratoarelor asupra deciziilor luate cu privire la gripa A?

– Wolfgang Wodarg: Ne confruntăm cu un eşec al marilor instituţii naţionale, care au sarcina de a avertiza cu privire la riscuri şi de a lua atitudine în cazul unei pandemii. În aprilie, la primul semnal de alarmă din Mexic, am fost uluit de cifrele avansate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a justifica declararea unei pandemii. Am avut imediat suspiciuni: cifrele erau foarte mici, iar nivelul alarmei foarte ridicat. Nu erau nici o mie de bolnavi şi se vorbea deja de pandemia secolului. Iar alerta extremă decretată se baza pe noutatea virusului. Însă afecţiunile gripale se dezvoltă foarte rapid, cu viruşi care iau mereu alte forme şi se instalează la noi gazde, animale, oameni etc. În sine, nu era nimic nou aici. În fiecare an apare un nou virus de acest tip „gripal”. În realitate nu exista nici un motiv să se dea alarma la acest nivel, fapt care a fost posibil deoarece la începutul lunii mai OMS a modificat definiţia pandemiei. Înainte de această dată, trebuia nu numai ca boala să izbucnească în mai multe ţări odată, ci să aibă şi consecinţe foarte grave, cu un număr de cazuri mortale peste mediile obişnuite. S-a eliminat acest aspect în noua definiţie, rămânând doar criteriul ritmului de răspândire a bolii. Şi s-a susţinut că virusul este periculos pentru că populaţia nu a dezvoltat imunitate împotriva lui. Ceea ce era fals. Pentru că s-a observat că persoanele cu vârste peste 60 de ani aveau deja anticorpi. Adică fuseseră deja în contact cu virusuri similare. De aceea, nu au existat persoane peste 60 de ani care să se îmbolnăvească. Şi totuşi, tocmai lor li s-a recomandat să se vaccineze cât mai repede. Între lucrurile care mi-au trezit suspiciuni a fost aşadar pe de o parte această hotărâre de a trage alarma, iar pe de altă parte, unele aspecte foarte ciudate. Cum ar fi, de pildă, recomandarea OMS de a administra două injecţii cu vaccin.

Niciodată nu s-a mai procedat aşa. Nu exista nici o justificare ştiinţifică pentru acest lucru. A mai fost şi recomandarea de a utiliza numai vaccinuri speciale brevetate. Nu exista însă nici un motiv să nu se adauge, ca în fiecare an, particule antivirale specifice acestui nou virus H1N1, în „completarea” vaccinului împotriva gripei sezoniere. Nu s-a întâmplat aşa, preferându-se să se folosească materiale brevetate pentru vaccin, elaborate şi fabricate deja de marile laboratoare pentru a fi gata în caz de izbucnire a unei pandemii. Şi procedând astfel, persoanele vaccinate au fost puse în pericol fără nicio ezitare.

– Ce pericol?

– Wolfgang Wodarg: Pentru ca produsele să poată fi puse la dispoziţie cât mai rapid, în unele vaccinuri s-au folosit adjuvanţi ale căror efecte au fost insuficient testate. Cu alte cuvinte: s-a dorit folosirea cu orice chip a acestor produse noi brevetate, în loc să se pună la punct alte vaccinuri, în conformitate cu metodele tradiţionale de producţie mult mai simple, mai fiabile şi mai puţin costisitoare. Şi acest lucru fără nicio o raţiune medicală. Numai în scopuri de marketing.

– Şi ce explicaţii s-au dat?

– Wolfgang Wodarg: Pentru a înţelege, trebuie să ne întoarcem la episodul gripei aviare din 2005 – 2006. Cu acel prilej s-au definit noile planuri internaţionale destinate să facă faţă unei alarme pandemice. Aceste planuri au fost puse la punct în mod oficial pentru a se asigura fabricarea rapidă a vaccinurilor în caz de alarmă, ceea ce a dus la negocieri între companiile farmaceutice şi state. Pe de o parte laboratoarele s-au angajat să dezvolte preparatele, pe de altă parte statele le-au promis să le cumpere pe toate. După această învoială ciudată, industria farmaceutică nu îşi mai asuma niciun risc economic angajându-se la alte producţii. În plus, era asigurată că va da lovitura în cazul declanşării unei pandemii.

– Contestaţi diagnosticele stabilite şi gravitatea, chiar posibilă, a gripei A?

– Wolfgang Wodarg: Da, este o gripă cât se poate de normală. Ea nu

dr. Wodarg nu ii e frica de gripa porcina

dr. Wodarg nu ii e frica de gripa porcina

cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul că reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor, care ştiau că vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii.

– Faceţi nişte acuzaţii foarte grave. Cum a fost posibil un astfel de proces în cadrul OMS?

– Wolfgang Wodarg: Un grup de persoane de la OMS are o legătură foarte strânsă cu industria farmaceutică.

– Ancheta Consiliului Europei va opera şi în această direcţie?

– Wolfgang Wodarg: Dorim să se facă lumină peste tot ce a putut duce la această formidabilă operaţiune de dezinformare. Dorim să ştim cine a decis, pe baza căror probe ştiinţifice şi care a fost exact influenţa industriei farmaceutice în luarea deciziilor. Şi trebuie să prezentăm nişte revendicări guvernelor. Obiectivul comisiei de anchetă este ca în viitor să nu mai existe alte alarme false de acest tip. Ca oamenii să aibă încredere în analiza şi expertiza instituţiilor publice naţionale şi internaţionale. Acestea sunt acum discreditate pentru că milioane de persoane au fost vaccinate cu produse care prezintă riscuri pentru sănătate. Nu era necesar. Acest lucru a dus şi la o proastă gestionare a banului public.

– Deţineţi cifre concrete privind amploarea acestei proaste gestionări?

– Wolfgang Wodarg: În Germania este vorba de 700 de milioane de euro. Însă e foarte greu să aflăm cifrele exacte, deoarece există şi o cotă de revânzări de vaccinuri către ţări străine, şi mai ales, pentru a nu trăda „secretul profesional” firmele nu dezvăluie cifrele din contractele încheiate cu statele şi eventualele clauze de despăgubire prevăzute.

– Ancheta consiliului Europei va cerceta şi activitatea de „lobbying” a laboratoarelor pe lângă institutele naţionale de sănătate?

– Wolfgang Wodarg: Da, vom analiza atitudinea unor institute precum Robert Koch din Germania sau Pasteur în Franţa, care trebuiau să-şi consilieze guvernele în mod critic. Aşa s-a întâmplat în unele ţări. În Finlanda şi Polonia, de exemplu, s-au ridicat voci critice care au spus: „Nu avem nevoie de aşa ceva”.

– Putem spune că această formidabilă operaţiune de dezinformare la nivel planetar a fost posibilă şi pentru că industria farmaceutică îşi are „reprezentanţii” ei în guvernele celor mai puternice ţări?

– Wolfgang Wodarg: În ministere mi se pare evident. Nu pot să-mi explic cum e posibil ca nişte specialişti, oameni foarte inteligenţi care ştiu pe de rost problemele afecţiunilor gripale, să nu fi observat ce urma să se întâmple.

– Ce s-a întâmplat atunci?

– Wolfgang Wodarg: Fără a vorbi de corupţia directă, de care sunt sigur că există, există o mulţime de moduri în care laboratoarele îşi pot exercita influenţa asupra deciziilor.

klaus-sthorAm văzut la modul concret cum, de exemplu Klaus Stöhr, care era şeful catedrei de epidemiologie a OMS în perioada gripei aviare, fiind astfel cel care a întocmit planurile de preîntâmpinare a pandemiilor cum am menţionat mai sus, a primit între timp o funcţie înaltă la compania Novartis. Şi legături similare există între Glaxo sau Baxter (etc.) şi membrii influenţi ai OMS. Aceste mari firme îşi au oamenii lor în aparatele de conducere şi acţionează în aşa fel încât să se ia deciziile politice potrivite. Şi anume cele care le permit să pompeze cât mai mulţi bani de la contribuabili.

– Dar, în cazul în care ancheta dvs. are succes, cetăţenii nu vor fi îndreptăţiţi să pretindă guvernelor să ceară explicaţii de la aceste mari grupuri?

– Wolfgang Wodarg: Da, aveţi dreptate, e una dintre problemele majore legate de această anchetă. Într-adevăr, statele vor putea să se sesizeze pentru a contesta contractele încheiate în condiţii, să spunem, nu tocmai curate. Dacă se poate dovedi că influenţa firmelor a dus la declanşarea procesului, atunci vor trebui determinate să ceară rambursări. Dar asta e doar partea financiară, mai există şi partea umană, a persoanelor care au fost vaccinate cu produse insuficient testate.

Ce au riscat fără să aibă habar, aceşti oameni în stare bună de sănătate atunci când s-au vaccinat?

– Wolfgang Wodarg: Repet, vaccinurile au fost create prea repede, unii adjuvanţi au fost insuficient testaţi. Ceea ce e mai grav, vaccinul creat de Novartis a fost produs într-un bioreactor pe bază de celule canceroase. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum.

– De ce, evident, eu nu sunt specialist, dar cum s-ar putea face un vaccin din celule bolnave?

– Wolfgang Wodarg: În mod normal, se folosesc ouă de găină pe care se cultivă virusurile. Trebuie să se lucreze pe celule vii. Pentru că virusurile se pot înmulţi numai în acest fel, deci şi produsele antivirus. Dar acest proces are un defect mare, este lent, e nevoie de foarte multe ouă. Durează şi este complex pe plan tehnic. O altă tehnică ce prezintă un potenţial remarcabil este cultivarea virusului pe celule vii în bioreactoare. Pentru aceasta, este nevoie de celule care să crească şi să se dividă foarte repede. Seamănă puţin cu metoda folosită pentru cultura iaurtului, care are loc tot într-un bio-reactor. Dar, în acest context, celula e atât de bulversată în mediul său şi în creşterea sa, încât se dezvoltă ca o celulă canceroasă. Şi pe aceste celule cu randament foarte mare se cultivă virusurile. Numai pentru fabricarea vaccinului trebuie să se extragă din nou virusul din aceste celule pe care a fost implantat. Şi se poate întâmpla ca în timpul procesului de fabricaţie a vaccinului să rămână resturi de celule canceroase în produs. Aşa cum se întâmplă şi în fabricarea clasică, cu ouă. Ştim că, în cazul vaccinării împotriva gripei clasice, pot apărea reacţii adverse la persoanele alergice la ovalbumina din albuşul de ou. Prin urmare, nu putem exclude faptul că proteinele, resturile dintr-o celulă canceroasă prezente într-un vaccin produs în bioreactor, pot genera o tumoare la persoana vaccinată. Deci, potrivit principiului prudenţei, înainte ca un asemenea produs să fie permis pe piaţă, trebuie să existe certitudinea de 100% că aceste efecte sunt realmente excluse.

– Şi nu există?

Wolfgang Wodarg: Nu. AME (Agenţia Europeană a Medicamentelor), instituţie aflată sub autoritatea comisarului european pentru economie, cu sediul la Londra, care acordă autorizaţii de introducere a vaccinurilor pe piaţa din Europa, a dat undă verde pentru comercializarea produsului, argumentând că acest mod de fabricare nu constituie un risc „semnificativ”. Acest lucru a fost privit foarte diferit de numeroşi experţi din Germania şi de o instituţie independentă, care dimpotrivă, şi-au exprimat îngrijorarea şi obiecţiile. Am luat avertismentele în serios. Am studiat dosarul şi am intervenit în Comisia pentru sănătate din Bundestag din care făceam parte pe atunci, pentru ca vaccinul să nu fie folosit în Germania. Am afirmat că nu mă opun elaborării vaccinurilor cu această tehnică. Dar trebuie să avem mai întâi garanţia totală a siguranţei lor. Prin urmare, produsul nu s-a folosit în Germania, unde guvernul a reziliat contractul cu Novartis.

– Cum se numeşte acest vaccin?

– Wolfgang Wodarg: Obta flu.

– Dar asta înseamnă că în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, produsul poate fi comercializat fără probleme?

– Wolfgang Wodarg: Da, a obţinut permisiunea de la AME şi poate fi folosit oriunde în Uniunea Europeană.

– Ce alternativă propuneţi pentru a evita alte scandaluri de acest gen?

– Wolfgang Wodarg: Trebuie ca OMS să fie mai transparentă, să ştim clar cine decide şi ce tip de relaţie există între cei ce fac parte din organizaţie. Ar trebui de asemenea să fie flancată de cel puţin o cameră care să poată reacţiona foarte critic şi în care oricine să se poată exprima. Consolidarea controlului public este esenţială.

– Nu este vorba de un alt sistem capabil să trateze o chestiune ce de fapt vizează un bine comun al cetăţenilor de pe întreaga planetă?

– Wolfgang Wodarg: Oare putem lăsa producerea de vaccinuri şi administrarea acestei producţii pe mâna unor organizaţii al cărui obiectiv este de a câştiga cât mai mulţi bani posibil? Sau producerea de vaccinuri nu intră, prin excelenţă, în sectorul pe care statele trebuie să îl monitorizeze şi să îl pună în aplicare ele însele? De aceea, cred că ar trebui să se abandoneze sistemul brevetelor pentru vaccinuri, adică posibilitatea monopolizării producerii vaccinului de către un grup mare. Pentru că această posibilitate presupune sacrificarea a mii de vieţi, în numele respectării drepturilor de monopol. Aveţi dreptate, acea revendicare, cel puţin pentru mine, a luat aspectul evidenţei.

Interviu realizat de Bruno Odent

7 ianuarie 2010

traducere: L.A., colaborator RAZBOI INTRU CUVANT

(originalul, pe siteul ziarului L`HUMANITE la: http://www.humanite.fr/Grippe-A-Ils-ont-organise-la-psychose

si: http://www.humanite.fr/2010-01-07_Societe_Grippe-A-L-implacable-requisitoire-du-depute-Wodarg )

wodarwo0

Linkuri pe aceeasi tema:

  • Gandul:

Anchetarea „falsei pandemii”, cerută în Consiliul Europei

18 miliarde $ profitul adus de virusul AH1N1 industriei farmaceutice



Categorii

Gripa porcina / Vaccinuri, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

55 Commentarii la “Epidemiologul si deputatul Wolfgang Wodarg denunta CARDASIA DINTRE OMS SI “BIG PHARMA”. Campania de vaccinare, demarata pe baza unei FARSE ISTORICE!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Deceptia Gripei Porcine – Ghidul Complet Pentru To(n)ti « BISERICA „SECRETĂ“
  2. Terifiant!
    Cineva ar trebui sa faca plingere penala impotriva D-lui Cercel si a celor care au permis ca in Romania sa se intimple asa ceva.
    Pentru ca cercetarea penala sa nu fie masluita din start, ar fi bine ca aceasta initiativa sa fie luata de un ONG (sau grup de ONG-uri), care sa supervizeze toate procedurile.

  3. Ce prostie… Îţi vine să faci revoluţia din ’89 din nou pentru “geniile” din România ce ne conduc. Mă întreb: oare pentru asta au murit cei din ’89? Oricum tare mult cred că au murit degeaba. Vorbeam şi cu un călugăr despre cum e la pământ economia faţă de cum era în timpul comunismului şi îmi spune: “crezi că dacă cei de sus ordonau să distrugă economia ţării nu o făceau şi în comunism?”. Asta arată tot mai clar că singura şansă să nu cazi ca prostul în mâinile celor de la putere e să te apropii de Hristos. Că altfel rişti să mori într-o revoluţie comandată de cei de sus. Nici nu ştiu ce e mai enervant: felul în care suntem luaţi peste picior sau prostia celor din mass-media şi tuturor ce se lasă luaţi peste picior?

  4. Dommnul strainu a mai scapat de cateva cercetari penale ,din cate stiu eu,in legatura cu afaceri cu firme de medicamente….E o rusine pentru intregul corp medical sa aioba asemenea “exponate “in frunte.Domnul profesor Calistru este singurul care a a luat atitudine, dar ce fac asa-zisii nostri epidemiologi?Executa orice ordin fara sa clipeasca, cu creierul spalat ?
    Acest streinu cercel TREBUIE SA raspunda multor intrebari!Sunt sigura ca moartea actorului a fost un PRETEXT IDEAL pentru a manipula oamenii!

  5. “In schimb, in Finlanda si Polonia institutiile sanitare si chiar si liderii politici si-au facut datoria, respingand isteria intentionat propagata de OMS.”

    Da in Finlanda nu a fost isterie, insa media a incurajat vaccinarea si chiar imaginile de aici aratau ca cele din Romania din ultimile zile, cozi lungi pe mai multe randuri. Vaccinul s-a introdus si-n scoli, insa ptr a fi facut fiecare copil trebuia sa prezinte semnatura parintilor ca sunt de acord cu vaccinarea.

    Dupa primul val de vaccinari, multe persoane au ramas cu urmari: maini tremurande, dureri mari de cap, paralizie partiala, si cu cateva morti dintre care un copilas de 2 ani.

    Toate astea i-au facut pe finlandezi sa nu mai doreasca vaccinul.

    Pe site-ul dedicat virusului porcin se apreciaza ca anual in Finlanda de gripa obisnuita mor aproximativ 500-1000 finlandezi, iar de gripa porcina se apreciaza ca pot muri anual 40-50 finlandezi (normal ar trebui sa ne fie frica de gripa obisnuita). Se preconizeaza ca incepand de acest an cu acelasi vaccin oamenii sa fie vaccinati si ptr gripa de sezon si ptr cea porcina. Nu stiu cati vor fi de acord sa mai faca un astfel de vaccin.

    Pe acelasi site e o stire despre isteria gripei in Romania: http://yle.fi/uutiset/ulkomaat/2010/01/sikainfluenssahysteria_iski_romaniaan_1358647.html

    Adrian Streinu in interviu spune ca a trebuit sa moara o vedeta ca romanii sa se trezeasca. De Streinu insa se spune ca este seful spitalului…

    Dupa ce s-a mediatizat cazul copilului de 2 ani mort de virusul porcin (atentie, copilul a fost si vaccinat), spitalele au decis SA NU MAI FACA PUBLICA moartea survenita in urma virusului porcin, ptr a opri panica si ptr a proteja viata privata a celor in cauza.

    Altceva insa se intampla in Romania si asta arata si interesele companiilor famaceutice si nu numai:(

  6. Astazi am intrat foarte greu pe site-ul dvs.Mai mult,imi afiseaza o eroare ori de cate ori incerc sa ajung aici,la continuarea articolului.Aveti idee de ce?Nu s-a mai intamplat pana acum,iar pe alte site-uri nu intampin nicio problema.Nu inteleg.

  7. @ Iulian:

    Ciudat, la noi nu se intampla eroarea, pe niciun browser. Poate sa fie de la incarcarea traficului pe server, mai mare in aceste zile. De asta si pagina se incarca mai greu (dar se incarca), fiindca numarul de vizitatori este cel putin dublu fata de cat e in mod obisnuit (din pricina subiectelor acestea legate de vaccinuri). Persista eroarea dupa mai multe incercari? Ce anume va afiseaza? Va rugam, scrieti-ne pe e-mail: razbointrucuvant (la gmail.com). Multumim.

  8. Am observat in articolele dumneavoastra ca au fost acuzati crestinii ca au ajutat la raspandirea gripei facand pelerinaje.. Dar campania electorala care strangea multi oameni ca sa le asculte tiradele demagocice nu prezenta risc de propagare a epidemiei…

  9. Da, turbarea i-a facut sa-si tradeze ura si sa arate ce ii deranjeaza de fapt si care le sunt dusmanii. Indiferent pentru ce si oricat de aberant ar fi, ideea e ca, in orice situatie, crestinii ortodocsi trebuie sa fie tapii ispasitori. Icoanele, sfintele moaste, Sfintele Taine le stau ca niste ghimpi ascutiti in coaste… Stiti doar cine nu suporta si urla cand se atinge de cele sfinte. Ce sa mai zicem de cum innbunesc din cauza ca mai exista inca oazele de informare corecta de pe internet. Nu mai au liniste pana nu ne vor reduce la tacere. Deja s-a ajuns la declaratii de factura PUR stalinista, totalitara, dar NIMENI nu vede pericolul. “Nu este sluga mai mare decat stapanul ei. Daca pe Mine M-au prigonit, si pe voi va vor prigoni”.

  10. Am vazut pe site-ul i-Dieta, discutiile purtate pe marginea subiectului “vaccinarea impotriva gripei porcine” si cea care deschisese subiectul (http://www.idieta.ro/forums/showthread.php?p=1393840#post1393840)a gasit pe site-ul de mai jos, inregistrarea unei emisiuni radiofonice in cadrul careia era invitat:

    “VANIA ATUDOREI, microbiologist, specialist de top in Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE!”

    http://www.trilulilu.ro/eusiatat/75ea72d6bed8fe

  11. @ Dumitru:

    Da, e preluata de la noi. Daca va uitati atent pe pagina noastra, in sidebar, in partea dreapta, ceva mai jos, gasiti trimiterea catre postare cu selectiuni din interviu deja transcrise.

  12. Buna ziua…!

    Am o mare rugaminte… De foarte mult timp caut fotografia icoanei Mantuitorului de la Manastirea Sfanta Ecaterina… Imi doresc sa o imprim la dimensiuni cat mai mari… Si, din pacate, persoanele la care am apelat rugandu-le sa-mi dea aceasta fotografie, nu-mi raspund… Am vazut-o pe doua pagini cu tematica religioasa…, am cerut-o, dar… nimic.

    Dumneavoastra detineti o asemenea imagine? As putea sa va rog ca, in conditiile in care o aveti, sa mi-o dati? Efectiv va rog.

    Exista eventuale drepturi de autor ale fotografului si din acest motiv refuza sa o dea?

    Va multumesc.

  13. Bine ca s-a facut lumina si-n “casa” noastra,despre “binefacatorul”vaccin…Nu mai dura mult si treceam la lege de obligare,silire din “proprie voie” de sanatate la tub porcin…Doamne iarta si ne miluieste pe noi pacatosii!

  14. Anca-Maria:

    Am trimis prin e-mail. Daca nu a intrat, verificati la spam.

  15. @admin

    Frate admin,intamplator sau nu citind cartea ” Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina” Editia II imbunatatita ,Editura Agaton 2009,la pagina 152 sunt niste raspunsuri la intrebari date de Prof.I.Lazar la 8 aug 1997….printre altele…”La noi in tara harta copiilor infectati cu SIDA se suprapune exact peste harta vaccinarii copiilor impotriva hepatitei de tip B…Romania e pe primul loc in lume prin numarul mare de copii bolnavi de SIDA .S-a demonstrat ca toti copii au fost infectati din aceeasi tulpina a virusului HIV.
    Vaccinul a fost refuzat de Franta,dar acceptat de fostul ministru al sanatatii iulian mincu(care a primit un premiu de 500 000 dolari pentru acceparea vaccinarii).Campania a fost sponsorizata de organizatia masonica “Rotary Club”…….

    Nu stiu cum ,dar istoria se repeta…
    Aceste lucruri TREBUIESC cunoscute.
    Poate veti gasi aceste informatii mai dezvoltat expuse si le veti prezenta oamenilor daca credeti ca este important.
    Dumnezeu sa va ajute!

  16. Va multumesc foarte, foarte mult…!

    Mi-ati facut o reala bucurie…

    Multumesc.

  17. Multumesc frumos pentru link. V-as ruga, daca nu e cu suparare, sa preiau articolul si pe blogul meu, precizand sursa si punand in ghilimele 😀

    Doamne ajuta!

  18. Desigur. Cu placere.

  19. In fiecare an mor atatia oameni la nivel mondial din cauza virusurilor gripale anuale ca si in acest an?
    Si la nivelul Romaniei s-au inregistrat si in alti ani tot atatea decese ca si in acest an?

    nu mi`o luati in nume de rau,eu sunt elev si am refuzat din prima vaccinul si voi refuza orice vaccin de acum incolo,dar este atata dezinformare…si am observat acum ca tot mai multi oameni incep sa se vaccineze din cauza decesului actorului de la cronica.
    nu m-a prea interesat pana acum subiectul,deoarece stiam ca trebuie sa il refuz si gata,dar acum m`au intrebat unele persoane si trebuie sa le dau sfat bun

    Doamne ajuta?

  20. oare nu santin tema ?,nu stiu ei nimic de moartea lui Toni? imposibil.nu stie strainul asta de Dumnezeu ,de neam si tara cine la omorat pe baiatul asta?

  21. @Florin: Realitatea este ca mortalitatea gripei porcine este mult mai mica decat ce s-a anuntat ca va fi si mai mica si decat cea a gripei sezoniere.
    Doar un exemplu:
    http://www.gandul.info/international/raport-pandemia-de-gripa-noua-va-fi-cea-mai-blanda-din-istorie-cine-ne-a-speriat-si-de-ce-5164765

    REVIZUIRE Specialiştii dau înapoi, după ce au înspăimântat lumea.
    RAPORT Pandemia de gripă nouă va fi cea mai „blândă” din istorie. Cine ne-a speriat şi de ce?

    Aşa-numita “gripă nouă” (mexicană sau porcină) va avea o mortalitate mult mai mică decât s-a prevăzut iniţial, probabil la jumătate din cea cauzată de gripa sezonieră, arată cea mai recentă analiză epidemiologică înaintată, luni, Casei Albe. Pandemia va lăsa în urmă incomparabil mai puţine decese decât primele trei cele mai grave pandemii din secolul trecut (1918, 1957 şi 1968) cu care a fost adesea comparată în ultimele luni.
    “Cred că este foarte probabil ca aceasta să fie cea mai blândă pandemie din istorie”, consideră Marc Lipsitch, profesor de epidemiologie la Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Harvard. El a fost coordonatorului unei ample analize pe care experţi citaţi de cotidianul The Washington Post (WP) au apreciat-o drept “cea mai sofisticată şi cea mai demnă de încredere de până acum”.

    Zecile de mii de decese – dezminţite

    În loc de infectarea a 30% din populaţie, cel mult 15% din americani vor fi afectaţi de “gripa nouă” în această iarnă, arată studiul care a analizat ritmul îmbolnăvirilor în oraşele New York şi Milwaukee (Wisconsin). Până în primăvară, la nivelul SUA vor exista, totuşi, circa 6.000 de decese puse pe seama AH1N1, respectiv de zece ori mai mult – în cel mai pesimist scenariu.
    Evoluţia din prezent a pandemiei arată că nu se pot aştepta mai mult de jumătate din numărul total de decese (36.000) pe care le lasă în urmă gripa obişnuită (sau sezonieră).

    Si sa tinem cont ca acesta este un raport oficial… Asadar, totul este sa ne pastram judecata sanatoasa. Nu iti fa probleme, e firesc sa ne punem intrebari, sa cautam lamuriri. E nefireasca isteria propagata de la varf in jos, in schimb…
    Doamne, ajuta!

  22. Eu sunt putin skeptica in privinta unui deputat la EU sa faca o asemenea propunere. O sa moara repede…sau el sau propunerea lui (daca este sincera cu adevarat). Poate ca este si asta o alta metoda de a distrage atentia opiniei publice de la grozavenii mai mari pe care “elitele” le pun la cale, ca ei sa isi faca jocul in voie. Sau poate vor sa demonstreze opinei publice ca vezi Doamne EU nu este asa de corupta si mai sunt si oameni cinstiti…
    este ceva de genul “cosa nostra” sau mai nou al regimului comunist din inchisori, cand se dadeau uneori drept prieteni ca sa scoata mai mult de la tine, ca dupa aceea sa te sfasie…

    Vezi si recentele evenimente de Craciun ale “teroristilor” din SUA, un alt mod de a trece cat mai rapid la un control total asupra populatiei.
    Vremurile sunt destul de tulburi si manipularea la maxim…eu personal imi mai pun increderea numai in Domnul Hristos.

  23. Zel … ,,turbat” ca să ne imunizeze în masă cu mercur sau celule canceroase. Vom vedea curând ce zel şi ce de argumente vor avea când ne vor ,, imuniza ” identitatea şi libertatea.

  24. Voluntari zeloşi care se fac ei înşişi exemplu public am mai văzut nu deemult şi în alte zone.

  25. PE LANGA SUBIECT!Dati pace sufletelor voastre si ascultatihttp://www.youtube.com/user/byzmusic#p/c/BF8E9C253FE081EA/1/vRzEqE83asM Nikodimos Kabarnos.Pentru o clipa luati pauza.. si linistiti sa ne rugam Domnului.

  26. Pingback: LITURGICĂ ŞI MISIOLOGIE ORTODOXĂ » Iarăşi despre gripa porcină şi efectele distructive ale vaccinului
  27. Cel mai bun joc al anului 2009
    Precis ca ati auzit, si v-ati si intrebat, ce o fi aia „Pandemie“?
    Ei bine, este cel mai nou si mai de succes joc al anului 2009, produs de firma „Pandemic & Co.“
    Este un joc de societate interactiv. Desi a aparut abea în 2009, il joaca toata lumea.
    Scopul jocului este de a combate cat mai eficace posibil o boala contagioasa, care se raspandeste in toata lumea. Puteti alege diferite figuri de joc: medici, politicieni sau oameni de stiinta. Sau chair sef de marketing la un concern farma, care doreste sa-si tripleze castigul. Pentru un astfel de rol primiti din start 2 miliarde de Euro bonus in jetoane.
    Tabla de joc este o harta a lumii. Pe ea se pot pune stegulete colorate pentru raspandirea epidemiei sau pentru rata de vaccinare. Pe deasupra mai există si cartonase cu rezultate şi statistici. Pe ele poate figura, de exemplu, care tara va fi urmatoarea invadata de epidemie, sau care va primi bonus pentru crearea vaccinului.
    Oamenii de stiinta, care stau pe lista de plati a concernelor bine situate in joc, si care de asemenea sunt situati in pozitii bune de joc (ca de exemplu consilieri pe langa guverne, specialisti in epidemiologie, etc.) primesc extra-bonusuri. De asemenea primesc bonusuri si politicienii care ajung ss se cocoate pe scaunul de Ministru al Ssnststii sau chiar pe cel de Prim-Ministru. De fapt din acest moment ati si castigat (jocul? jetoanele fraierilor? egal, ati castigat oricum!).
    Exista mai multe trepte de dificultate a jocului. Deocamdata Romania se afla la gradul de dificultate „Strain incepator cu cercel“. Dar invata repede si in curand va primi un belgiug in rat, precum porcul (strainul, nu Romania!)
    Jocul incepe la Geneva, la OMS. Apoi intra in joc figurile de politicieni. Aici este nevoie de indeminare si de strategie in manipularea steguletelor si a cifrelor statistice de pe cartonase, pentru a castiga capital politic (implicit jetoane) si a avansa in combaterea epidemiei, conform regulilor jocului. Asta inseamnă ca cel mai bine este sa jucati in doi, pereche, pentru a avea randament mai bun.
    De exemplu, daca un medic incepe sa joace pe cont propriu, si face o mutare gresita, afirmand ca nu exista pandemie, sau ca vaccinul este mai daunator decat virusul insusi, atunci se aplica penalizari, puncte minus, iar la urmatoarea reforma a sanatatii se pierd jetoane. Multe jetoane! De fapt, in acest joc, medicii nu ar trebui sa faca nimic altceva decat sa intepe fraierii cu vaccinuri si harta cu stegulete. Si totusi ei se baga cu placere in joc si participa, atata timp cat nu le ia vreunu jetoanele, cabineteale si licenta.
    Apoi in joc mai apar oamenii de stiinta, care cu o indemanare si rapiditate suspecta (cum am vazut eu la targ ca faceau aia cu Alba-Neagra) creaza vaccinuri. Acuma, nu are importanta ce anume vaccinuri. Pentru jocul nostru este egal ce fel de vaccin creati. Se zgaltaie bine impreuna ceva nanoparticule cu putin mai mult mercur si cu o priza de squalen intr-un vas de aluminiu. Si gata vaccinul. Important este doar ca mai tarziu să primiti Premiul Nobel pentru salvarea omenirii de la pierzanie. Pentru asa ceva se dau multe jetoane, frumos colorate!
    Nu trebuie sa va faceti ganduri asupra responsabilitatii pe care o sa o aveti pentru efectele nedorite sau ulterioarele boli provocate de vaccin. Nu va priveste chestia asta, caci intotdeauna mortul e de vina (fraierul care a ramas fara jetoane si a iesit din joc!)
    Pentru a face jocul mai atractiv, puteti sa faceti pariuri pe jetoane, ca de exemplu: Ce este mai mortal, vaccinul sau epidemia? Aveti grija sa nu pariati prea mult, ca sa nu ramaneti de fazan.
    Apropos, o data cu echinoctiul de primavara (21 Martie) va apare o nouă varianta a jocului, versiunea de primavara gripata 2010, mai evoluata. In aceasta veti putea alege intre o noua tulpina virala virtuala, desigur complect imprevizibila si invizibila, total mutanta şi transmisibila de la guvizi la oameni, sau un atac bioterorist cu virusuri mutate dintr-o parte in alta (principiul Alba-Neagra) , pana va apuca ameteala si panica.
    Intrati in joc! E palpitant!
    Soarta omenirii se afla in mainile Dumneavoastra!

  28. Pingback: Epidemia AH1N1 – EPIDEMIA MINCIUNII !!!!! « Adevaruri din culise
  29. Pingback: Razboi întru Cuvânt » BILL GATES VREA SA INSTITUIE “DECENIUL VACCINURILOR”!/Demascarea minciunilor Cantgrip/ ECONOMIA INTRE SCLAVAGISM FISCAL SI RISC MAJOR DE PROBLEME SOCIALE / Oamenii “cinstiti” care necinstesc Sfanta Tre
  30. Pingback: Razboi întru Cuvânt » REVINE EPIDEMIA DE MINCIUNA PORCINA?/FMI dauneaza grav Sanatatii/ LA CE TRAGEDII POATE DUCE DEPENDENTA DE FACEBOOK/ Statistici crunte privitoare la avort in New York si… Romania/ ESEU DESPRE DEZUMANIZARE/ Raport despre
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate