EVANGHELIA PARASITA: “Nu stiti ce cereti… INTRE VOI NU TREBUIE SA FIE ASA”. Despre intaietate, ierarhii, competitie, interese vs. slujirea smerita si supusa
“In Biserica ar trebuie sa ne batem pe ultimul loc, nu pe primul...”
Marcu X, 32-45
32. Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se temeau. Si luand la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce aveau sa I se intample:
33. Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osandi la moarte si-L vor da in mana paganilor.
34. Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia.
35. Si au venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicandu-I: Invatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine.
36. Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac?
37. Iar ei I-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, intru slava Ta.
38. Dar Iisus le-a raspuns: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu?
39. Iar ei I-au zis: Putem. Si Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Eu ma botez va veti boteza.
40. Dar a sedea de-a dreapta Mea, sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit.
41. Si auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacov si pe Ioan.
42. Si Iisus, chemandu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc.
43. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru.
44. Si care va vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga.
45. Ca si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi.
“- R. Radulescu: Doi ucenici ai Mantuitorului Hristos, Iacov si Ioan, Ii cer un favor, sa le dea locuri de cinste, unul de-a dreapta si altul de-a stanga, in slava Imparatiei Sale, despre care le vorbea si pe care o vestea. Hristos le raspunde ca nu este in puterea Sa sa faca aceste favoruri, si ca acele locuri sunt pentru cei care s-au pregatit. Parinte profesor Constantin Coman, cine sunt aceia, pentru care s-au pregatit locurile privilegiate in Imparatia lui Dumnezeu?
– Parintele Coman: Cei de la baza ierarhiei sociale, nu cei de la varf, ca sa va raspund direct. Cei de la baza oricarei ierarhii omenesti, de altfel. Aceasta era surpriza cu care nu se putea nimeni impaca, nici chiar ucenicii lui Hristos. Mantuitorul rastoarna complet ierarhiile indatinate. Nu pentru a face in ciuda cuiva, ci aratand ca respectivele ierarhii au fost constituite pe criterii opuse criteriilor lui Dumnezeu. Daca ne-am putea inchipui societatea contemporana Mantuitorului ca pe o multime de oameni stand la rand la intrarea Imparatiei, in frunte fiind mai marii poporului, fariseii, carturarii, dreptii, apoi urmand clasa de mijloc, numeroasa, si, in cele din urma, marginalizatii societatii, surpriza facuta de Hristos ar semana cu anuntul ca intrarea este, de fapt, la celalalt capat al cozii.
Este un dialog foarte interesant, provocat de vestirea Patimilor de catre Hristos. Se suiau spre Ierusalim. Hristos ii retine deoparte pe cei doisprezece – banuim ca erau si alte multimi care il inconjurau – si le spune ca urmeaza, foarte curand, sa fie dat in mana batranilor si a carturarilor, sa fie judecat, sa fie batjocorit si omorat. Aceasta vestire a Patimilor si contextul in care are loc dialogul despre care vorbeam sunt foarte importante. Hristos le tot vorbeste despre cruce, patimi si batjocura, iar ucenicii tot vor imparatie, vor cinste, vor slava, vor marire…
Dialogul este incheiat de Hristos cu propunerea unei ierarhii rasturnate. Hristos spune ca in lume, stapanitorii cei mari, imparatii, sunt cei care stapanesc, si toti ceilalti oameni ii slujesc. In Imparatia lui Dumnezeu, lucrurile stau tocmai invers: cei mari si putini sunt slujitorii celor multi. In Imparatia Cerurilor, conducatorul nu sta in varf, purtat in spate de supusii sai, ci sta la baza, ducandu-i in spate pe toti ceilalti. Cand cei doi Ii cer Mantuitorului Hristos sa-i aseza la locuri de cinste, de-a dreapta si de-a stanga, ii avertizeaza: “nu stiti ce cereti!“. “Daca vreti sa mergeti cu mine, pe drumul meu, va trebui sa beti paharul (patimirilor) pe care urmeaza sa-l beau Eu, si sa va botezati cu botezul cu care o sa ma botez Eu“, trimitand la moartea Sa, adica la botezul sangelui.
Neintelegand foarte bine despre ce este vorba, ucenicii par dispusi sa treaca prin orice, numai sa-si atinga telul propus. Mantuitorul le da un raspuns neasteptat si usor dezarmant: “E adevarat, veti trece peste vamile respective, dar a acorda locurile de cinste pe care le ravniti voi nu cade in atributiile Mele!” Este o lectie extraordinara de smerenie a Mantuitorului Hristos pe de o parte, dar si de iconomie dumnezeiasca care exclude ceea ce omeneste am numi interventionism.
– R. Radulescu: Trafic de influenta!
(…)
– R. Radulescu: Locurile pregatite pentru anumiti oameni, despre care vorbeste Hristos, nu inseamna ca modul in care sunt alesi oamenii este unul premeditat? Este un principiu pe baza caruia Dumnezeu va alege pe aceia care vor sta pe locurile pe care le ravnesc acum Iacob si Ioan, ceea ce va atrage, tot Evanghelia spune, invidia sau mania celorlalti? Care este principiul de alegere a acelor locuri privilegiate?
– Pr. Coman: Hristos explica chiar in dialogul din Evanghelia de astazi. Vor fi aceia care vor reusi sa se aseze in slujba tuturor. Al acelora va fi locul de-a dreapta si de-a stanga, care se vor putea lepada de ei si se vor aseza pe ei insisi in slujba celorlalti, nu in slujba propriilor interese, ca sa ne raportam la un limbaj foarte actual. Noi, oamenii, functionam de obicei in slujba intresului propriu. Este ceea ce se cheama o orientare egoista, egocentrica, lumeasca, pe care o contrazice complet orientarea dumnezeiasca. Evanghelia spune ca omul, ca sa ajunga la implinire, la bucurie, la fericire, la dragoste, la vesnicie, trebuie sa nu se puna in slujba intereselor proprii, ci sa se puna in slujba exclusiva a intereselor celorlalti. Cei care vor reusi sa fie mari in ierarhia omeneasca, dar sa se aseze in slujba celorlalti, asa cum demagogic mai declaram noi uneori, aceia vor fi de-a dreapta si de-a stanga lui Hristos, in Imparatia Cerurilor.
– R. Radulescu: Parinte profesor, Mantuitorul Hristos vorbeste despre o ierarhie, as putea spune, utopica. In lumea noastra ierarhia de care vorbeste Mantuitorul Hristos, sa fii intr-o functie inalta, dar sa fii slujitorul tuturor se intampla mai rar. Chiar nu stiu daca avem exemple in jurul nostru. Am putea aplica principiul si la ierarhia bisericeasca. Cine sau ce iti trebuie sa faci, ca sa reusesti sa implinesti lucrul acesta, in varful unei ierarhii lumesti?
– Pr. Coman: Este simplu teoretic, este mult mai greu practic. Teoretic, trebuie sa-ti asumi Evanghelia Mantuitorului Hristos, ca expresie a adevarului asupra realitatii pe care o reprezinti tu si lumea din jurul tau. Cuvantul lui Hristos este foarte clar. Dar pentru ca in noi exista o presiune egoista si pentru ca lumea din jurul nostru este alcatuita din tot atatea presiuni egoiste, se realizeaza o continua competitie intre aceste egoisme si aceasta competitie generalizeaza lumea din care noi facem parte astazi. Cum spuneati si dumneavoastra, cred ca ar trebui sa ne privim, intai de toate, pe noi insine.
Daca in Biserica nu se realizeaza ce spune Sfanta Evanghelie, cum sa cerem acest lucru celor din afara Bisericii, din spatiul politic, de exemplu! In Biserica ar trebuie sa realizam ierarhia pe care ne-o cere Hristos, adica cel care este asezat in frunte, sa duca in spate pe toti ceilalti, sa fie slujitorul celorlalti. In Biserica ar trebuie sa ne batem pe ultimul loc, nu pe primul...”
***
Meditatie personala legata de a doua Evanghelie a acestei Duminici, apropo de cuvintele Mantuitorului catre cei doi Apostoli, fiii lui Zevedeu, si mama lor “NU STITI CE CERETI”:
“Cât despre cei ce se socotesc vrednici de a fi inaltati fara a bea din paharul pogorarii, Domnul le spune fara nici un echivoc: ‘Nu stiti ce cereti’“.
la:
- Spalarea picioarelor – razboiul tacut impotriva duhului lumii – “INTRE VOI SA NU FIE ASA!”
- Lucian D. Popescu – LA DUMINICA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA
Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan cereau o distincţie. Cereau gloria absolută.
Dacă înşişi apostolii puteau cădea într-o aşa ispită, înseamnă că se poate întîmpla oricui. Poate că se întîmplă mai des şi mai uşor celor deştepţi, celor învăţaţi, celor puternici, celor talentaţi, în mod sigur celor bogaţi, dar să ştiţi că se întîmplă cu noi toţi. Astfel de gînduri izvorăsc din mîndrie, iar mîndria ne încearcă pe absolut toţi.
Şi Hristos dă pentru tentaţia asta o regulă concretă şi clară, zicînd aşa: “Ştiţi că cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă”.
Membrii guvernului, adică cei ce exercită puterea executivă în stat, se numesc miniştri. Cuvîntul ministru vine din latină şi însemna „slujitor”. În toate limbile europene numele ministrului vine din cuvîntul ăsta: „slujitor”. Pentru că Europa e produsul creştinismului. Dar socotiţi dacă din miniştri a rămas altceva creştin decît numele! Între noi nu trebuie să fie aşa.
Hristos ne spune simplu şi clar să nu urmărim onoruri, titluri, înlesniri, protocol, gratuităţi. Şi nu e nici unul dintre noi, oricît de mic, care să nu găsească ocazia să se creadă mare sau să creadă că i se cuvine cîte ceva în plus. Dar Hristos zice: cu cît credem că avem mai multe merite şi drepturi, cu atît mai mult trebuie să ne smerim”.
Legaturi:
- CELE NEBAGATE IN SEAMA ALE LUMII
- “In zilele cele mai de pe urma adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni”
- Parintele Ioan Sismanian la Duminica Fiului Risipitor (2011): PUTINI INTELEGEM CU CINE SA LUPTAM SI PE CINE SA IUBIM!
- Parintele Staniloae despre SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, smeritul si inlacrimatul binefacator al “sarmanilor frati ai lui Hristos”. NEVOIA DE SFINTI
- Parintele Aleksandr Elceaninov: FORTAREATA DEMONICA DIN NOI
- Eu, eu, eu…
- VLADICA BARTOLOMEU DESPRE TARELE OMULUI CONTEMPORAN: instrainarea prin Internet si TV, paranoia egocentrista, lingusirea si senzualitatea. “Cand va fi sfarsitul lumii?”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Datorita faptului ca in anumite icoane cu Mantuitorul de-a dreapta si de-a stanga Sa stau Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul, eu pana acum am crezut ca lor le sunt randuite aceste cinstiri… Adica icoana reprezentand in sine o teologie in imagini am crezut ca acesta este dezlegarea cuvintelor Mantuitorului.
Din pacate, in acceptiunea lumeasca, termenului de slujitor i s-a pastrat doar un sens peiorativ, dispretuitor…Dar a sluji cuiva inseamna de fapt a face ceva bun, util pentru acela, si nu a te face “pres” in fata lui orice ar fi.
Nu stiu daca aici este locul cel mai bun, dar ieri am avut o intamplare pe care as vrea sa o impartasesc nu pentru satisfactia mea, ci pentru ca poate va folosi cuiva.
De ceva vreme lucrez intr-un post administrativ la o casa de batrani atinsi de boala Alzheimer. Desi nu este in atributiile mele, dar fiindca ma intereseaza sa cunosc comportamentul acestor oameni si viata lor, merg uneori sa ajut la hranirea lor, sau ii acompaniez in anumite momente ale programului lor zilnic.
Aseara am mers sa dau apa gelatinata (necesara celor care nu pot inghiti bine si se inneaca cu lichide) unei doamne care, daca ati vedea-o saracuta, este un schelet viu, cu privirea in gol in permanenta, cu miscari spasmodice ale mainilor…
Am avut ceva mai mult timp aseara sa stau langa ea, ii dadeam cu lingurita apa gelatinata, ma rugam in acelasi timp, incercam sa o mangai pe maini, o priveam zambindu-i, si la un moment dat, ca prin minune, a fixat privirea pe mine, mi-a cautat mana si a prins-o strangand-o cu o putere pe care nu i-o banuiam, si mi-a zambit cu tot chipul ei pe care parca dispause orice urma de suferinta. A fost un moment in care am trait un sentiment imposibil de descris in cuvinte.
Mi-am dat seama ca ea intelege si simte tot, daca…este ascultata in tacerea ei si stimulata afcetiv.
Cati oameni nu asteapta, in tacere, sa-i ascultam si sa-i slujim, asa cum si Hristos ne asteapta langa ei…
Oana@
Exact asa si este! Totusi mai sunt si alte locuri de cinste in Imparatia lui Dumnezeu pe care El le va da cui va vrea. Dar a spera ca meritam unul din acelea deja ne vadeste de slava desarta. I.P.S. Bartolomeu, cu toate ca a fost prigonit pentru credinta si a avut viata pe carea avut-o, sau poate tocmai de aceea, ne-a dat un frumos exemplu de smerenie: isi dorea doar sa fie acolo si el, langa poarta raiului, dar inauntru. Avea nadejde, dar nu credea ca merita mai mult.
Pentru noi, oamenii vremurilor de pe urma, e nebunie curata sa ne inchipuim ca am merita locuri de cinste. Sfantul Apostol Pavel are pentru noi o descriere dureros de fidela:
Sa incepem sa bifam!
Iar Sf. Nil are alta, cutremuratoare, care vorbeste si despre episcopii si preotii crestinilor :
Daca in aceste conditii mai visam pozitii privilegiate in Imparatia lui Dumnezeu inseamna nici nu stim unde stam si nu stim cum si la cine sa ne raportam! In cazul nostru, aceasta problema a pozitiei “de-a dreapta sau de-a stanga” se potriveste sa ne-o punem doar din postura celor doi talhari de pe cruce. Sa ne gandim doar la avorturi si la tot sangele de pe mainile noastre! Sa nu gandeasca nimeni “Eu personal, nu!”, caci toti suntem legati unii de altii, in familie si in neam! Genocidul nostru depaseste mult genocidul vazut al calailor nostri. Bieti talhari! Noi suntem pe cruce, pe Golgota, in aceeasi osanda DREAPTA!, pentru pacatele noastre, de o parte si de alta a Mantuitorului care, in chip nevazut, se jertfeste pana la sfarsitul veacurilor pentru noi, pana va decide ca a sosit vremea judecatii. Noi suntem pe cruce, in ultimele clipe, si ne credem pe Tabor? Nebunie! Ceea ce mai putem noi face acum este sa incercam, macar, sa fim de partea talharului de-a dreapta strigand: Pomeneste-ma, Doamne, intru Imparatia Ta!
Nici asta nu ne va fi usor, impatimitii de noi si lipitii de lume! Sa ne temem caci este vremea amagirilor, a celei mai mari puteri de inselare a lui antihrist, vremea lepadarilor de mare rasunet, iar noi suntem cu totii slabi!
Nu se mai laudă virtutea
În artă, în literatură
Ci pofta, dorul de păcate,
Mândria’n tot ce e cultură.
Tot ce cântăm și tot ce scriem
E construit subtil pe…”eu”
Că-n setea noastră de mărire
Nu mai încape Dumnezeu.
Ne cântăm dorul pentru lume
Artistic, strașnic de frumos
Nu dorul pentru curăţie
Și viaţă sfântă în Hristos.
Ne zugravim până și chipul.
Ne facem artă. .. golociunea.
Din trup un idol, din mândrie,
Valoarea ce-o admiră lumea.
Ne construim o lume “a noastră”
-Cât mai deșteaptă- …prin cultură ,
Prin care-am stins tot ce e sacru
În duh, în minte, în natură.
Vibrăm de pofte și de emoţii
Cand admirăm “pacatul artă”
Și-i dăm “deștept” noi înţelesuri
Instinctelor ce le deșteaptă.
Nu ne mai place ce ne cântă
În cuget liniștea naturii
Ca nu ne’aprinde senzualul
Ca “bucuriile” culturii.
Nu mai privim cerul cu stele
Spre’al preamări pe Dumnezeu
Ci spre’nălţimile în care
Râvnim să ne slăvim prin “eu”.
Și nu mai au nici o valoare
Nici simfoniile naturii
Fiindcă ne’arată autorul
Nu “mareţiile” culturii.
Totul e ritmul și’armonia
Emoţia și desfatarea
Că fără ele’n lumea noastră
Cultura își pierde valoarea.
Toţi ne dorim un loc de cinste
Și de se poate cât mai sus,
Dar nu pe cruce. Nu-n ascază.
Ci doar la bine( și-n… Iisus).
Virtuţile vieţii creștine
Și lauda lui Dumnezeu
Nu pot sa’ncapă în cultura
În care totul este’n “eu”.
Omul este deschis și sincer
Când se hrăneste cu păcate
Când gandul, fapta și credinţa
Îi sunt de lume lăudate.
Virtutea nu ne mai atrage
Deși e singura valoare
Care înălţă-n demnitate
În viaţa noastră trecătoare.
În locul ei ne’aducem cultul
Deșteptaciunii noastre-n”eu”
Și tot ce facem în viaţă
Neascultând de Dumnezeu.
Fără virtuţi pe lume însă
Iubirea nu este iubire
Și tot ce laudă cultura
E doar pacat și amăgire.
Toţi ne dorim slavă și cinste
Cât mai înaltă, cat mai sus
Acum, ușor și-n desfătare
Nu după moarte în Iisus.
Nu îndragim calea virtuţii
Nici sfanta Lui învăţătură.
Nu ne-am facut-o scop în viaţă
Și-am izgonit-o din cultură.
Literatura, arta noastră
Pretinde că este lumină
Făcând păcatele virtute
În ţară ortodox crestină.
Toţi ne’aburcam -chiar și-n credinţă-
Cît mai co forţă, cât mai sus
Chiar de știm bine ce ne cere
Și’a învăţat Domnul Iisus.
Cei care se afla mai sus in ierarhia Cereasca sunt persoane mai mature d.p.d.v duhovnicesc, cu o vocatie spirituala permanenta ce a fost randuita de Dumnezeu inainte de veci. Cel mai bun exemplu este bine-inteles Maica Domnului, careia nu ii lipseste nici o lauda ce se poate adresa unei fapturi create; Ea este practic dumnezeu dupa Har (lucru catre care noi vom tinde dar niciodata nu vom ajunge). Si totusi, daca ramanem la aceasta raportare fata de Ea, nu am atins esenta lucrurilor, pentru ca Ea este de fapt Mama noastra duhovniceasca. Un copil nu se gandeste ca mama lui este o persoana cu o functie f. avansata ce nu poate fi niciodata ajunsa, ci el intelege instinctiv ca mama lui a fost inzestrata cu atributele necesare pentru a creste un copil, iar relatia intre cei doi este una de dragoste si egalitate ca indivizi, doar ca mama va fi intotdeauna mama, iar copilul va fi copil. De fapt, chiar si Maica Domnului are parinti pamantesti, ceea ce dovedeste ca ierarhia cereasca nu se aseamana deloc cu conceptia noastra obisnuita (seculara) in care cel mai mare are drept stapanitor fata de cel mai mic ce izvoreste dintr-un detestabil simtamant de superioritate. Singurul care are astfel de drepturi este doar Dumnezeu, desi chiar El Insusi se considera slujitorul propriei Creatii — ne dam seama atunci cat de lipsite de sens sunt astfel de pretentii.
@Hrisanti Draga sora,povestea ta mi-au rascolit sentimentele si amintirile pe care mi le-a lasat sarmana mama mea,care a suferit de aceeasi boala timp de zece ani. In plus de asta mai locuia si cu o sora de a mea care are schizofrenie.Aceasta cruce a fost impartita fiecaruia frate cate un brat,spre ingrijirea lor,dar din mila Lui Dumnezeu,sarmana mama a trecut la cele vesnice,acum jumatate de an.Nadajduesc mult ca prin suferinta,Bunul Dumnezeu i-a usurat pacatele pe care eu nu i le-am prea vazut atat de mari,ca fiica.Si am zis in gandul meu ca diferit de ea,eu ar trebui sa sufar insutit pentru mantuire.Dar Dumnezeu,nu ne da mai mult decat putem duce. Doamne,ai mila de noi toti!
Cred ca pentru un crestin, suferinta aproapelui trebuie sa fie si suferinta lui.
Iar suferinta proprie trebuie sa fie ca o carja care sa-i sustina pasul schiopatat spre mantuire.
Doamne ajuta !