ÎN VIZITĂ LA DOAMNA ASPAZIA, cea cu credința de oțel: “Nicio frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu”. PREZENȚA MÂNTUITORULUI ÎN IADUL CELULELOR TRANSFORMATE ÎN CHILII, povățuirile și binecuvântările Părintelui Arsenie Boca (VIDEO + TEXT)

31-01-2018 Sublinieri


Vedeti si:

[…] Cred că ceea ce mă ocroteşte sunt rugăciunile voastre. Altfel nu pot să-mi imaginez, eu singură mă mir. Eu ştiu cel mai bine prin ce primejdii am trecut şi, cu toate astea, îmi revin, aproape la normal, normalul pe care îl am, căci sunt totuşi 93 de ani care-şi spun cuvântul. Şi cel care mi-a făcut rugăciune arhierească de însănătoşire a fost nici mai mult, nici mai puţin decât episcopul Macarie, arhiepiscopul Europei de Nord, cel mai deosebit şi cel mai tânăr episcop dintre toţi episcopii. Când mi-a trecut pragul, nu mi-a venit a crede! A venit aici, am stat în genunchi și mi-a făcut rugăciune arhierească de ridicare. Mi-a citit şi dezlegările de blesteme, toate blestemele astea legate de Civitas diaboli, că noi am intrat în această cetate a diavolului, că noua ordine mondială asta este, cetatea lui antihrist.

[…]

Dumnezeu a primit legământul nostru, că noi ne-am oferit pentru salvarea Ţării şi pentru demnitatea crucii Mântuitorului, am zis că suntem gata oricând pentru moarte. Dumnezeu ne-a făcut favoarea să ne cheme să ne ţinem de cuvânt. Și a fost cum a fost. Am fost conduşi prin tot tunelul acela, treptat, treptat am fost aduşi la treptele de gândire divină, care sunt cu totul altele decât mentalul nostru uman. De pildă, noi spunem că misticismul ar fi o slăbiciune, o cedare, o resemnare. Cei mai “binevoitori” spun asta despre trăirea mistică. Duşmanii adevăraţi ce spun! Am văzut ce spun bolşevicii despre misticism. Or, mistica este forma cea mai înaltă, cea mai pură de trăire creştină. Dar mentalul unui om mistic nu mai este mentalul unui om obişnuit. Trebuie să citeşti cartea lui Traian Trifan ca să-ţi dai seama cum trăieşte un mistic. El nici măcar nu-şi spune pe nume, el spune “robul numărul… [1036] şi-şi spune numărul lui de deţinut. Unii dintre noi au ajuns la această treaptă mistică, Gafencu, Maxim, dar cel care a ajuns cel mai înalt pe treapta asta a fost Costache Oprişan. Şi diavolul l-a pedepsit, el a fost cel mai torturat om din închisori. Lucrul acesta se ştie. N-a protestat nicio singură dată, n-a spus niciodată niciun cuvânt împotrivă, n-a zis niciodată “Doamne, nu mai pot“. Nu, n-a zis! Primise harul de a veni în mentalitatea Mântuitorului [de a avea gândul/mintea lui Hristos]. De aia şi camarazii lui l-au poreclit Serafim. Când a murit, în toţi pereţii aşa suna: A murit Serafim. Şi toţi au ştiut că e vorba de Costache Oprişan.

Am primit, totuşi, un har nemaipomenit. M-a întrebat un preot cu ce am ieşit din închisoare mai clar, mai limpede, ce-mi este mai limpede din trăirea unui adevărat creştin. Şi i-am răspuns fără să mă gândesc, spontan, am rămas şi eu mirată de expresia arhaică pe care a căpătat-o gândul meu, şi i-am spus: Nicio frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu“. Şi asta este o virtute tot atât de mare ca şi dragostea, să ştiţi. Pentru că este o deosebire enormă între cele două frici. Frica de Dumnezeu este frica de a nu jigni iubirea Celui Care vine să ţi-o dăruiască; în ultimă instanţă, de a nu jigni iubirea Mântuitorului, Care S-a aşezat pe cruce pentru noi. Pe când frica diavolească este spaimă, este groază, este îngrozire, este viziunea distrugerii, a răului care sparge tot ce e în jurul lui. Dacă ajungi să nu te îngrozeşti de acest gen de frică, diavolul nu are ce să-ţi facă, pentru că vine şi te ocroteşte frica cealaltă, care vine din dragoste. E duioasă, e tandră. Cu câtă grijă luăm în braţe un copilaş, ca să nu-i facem rău. Aia este frica divină! Frica de a nu opri la tine ceva ce trebuie să dai, frica de a nu fi în stare să te dăruieşti şi s-o faci de maniera în care a făcut-o Mântuitorul când a zis: Iubiţi-vă între voi aşa cum v-am iubit Eu.

Părintele Arsenie Boca s-a exprimat şi el foarte clar în sensul ăsta. El o spune la un moment dat, o spune de foarte multe ori, am auzit-o şi eu, care am avut cel mai mic contact cu părintele Arsenie, l-am cunoscut foarte puţin, dar am avut şansa nemaipomenită ca părintele să mi se dezvăluie exact aşa cum era el. Şi asta pentru că ştia că eu mă duc la o jertfă mare şi că trebuia să intru curată acolo. Şi asta a făcut. Ceea ce a făcut părintele pentru mine este un dar nemaipomenit! M-a dezlegat de păcate, m-a spovedit, m-a împărtăşit ca să intru în jertfa de 14 ani de tinereţe dezlegată de păcat. Nu pentru că sunt eu o îngâmfată, să mă ferească Dumnezeu! Ştiu eu exact cât de mică sunt şi cât de neînsemnată sunt. Dar am avut pregătirea de la părintele de 3 zile, el m-a consemnat. Eu spun lucrul acesta, povestesc că m-a consemnat în chilie 3 zile până la spovedanie şi mi-a dat canon de rugăciune. Acel canon de rugăciune mi-a dat curajul şi ştiinţa de a face o spovedanie completă. Şi cred că a fost completă pe următorul semn: părintele, după ce spuneai tu tot ce ai de spus, începea părintele să te întrebe. Şi zicea: “Dar aia de ce n-ai spus-o? Că e păcat şi ai făcut-o! Şi aia ai făcut-o şi tot păcat e...” și scotea de la tine completarea spovedaniei, ca spovedania ta să fie cât de cât completă. Or părintele nu mi-a pus decât două întrebări şi care nu se refereau la asta. Înseamnă că eu am spus tot ce era de spus, am avut această pregătire pe care tot părintele mi-a făcut-o.

Deci părintele ştia, ştia exact de ce avem noi nevoie în încercarea, de fapt a fost o chemare. Părintele Arsenie aşa a numit-o. Când am fost eu şi m-am spovedit, deja începuseră arestările, se ştia deja unde merg lucrurile, deci părintele ştia exact. Şi ne spunea mereu:Nu vă agitaţi! Gândiţi-vă că ceea ce vine trebuie să vină. Staţi în chilia voastră şi vă rugaţi şi postiţi, aşa cum v-a învăţat Mântuitorul. Că El a spus: Acest soi de diavoli numai cu rugăciune şi cu post pot fi biruiţi. Deci nu vă agitaţi; ce vine, trebuie să vină! Deci nu era o resemnare venită din laşitate. Ştia că va fi o lucrare a Domnului şi că noi trebuie să-i facem faţă, rugându-ne şi postind.

Şi chiar până la închisoare n-am cunoscut valoarea îngerului păzitor, nu i-am dat atenţie. Ştiam, bunicile totdeauna ne învăţau aşa: pe umărul drept stă îngerul cel alb şi pe umărul stâng stă îngerul cel negru. Unul îţi spune una, altul alta, tu trebuie să-l asculţi pe cel de pe umărul drept. Şi cu asta am încheiat toată relaţia noastră cu îngerul păzitor. Abia în închisoare am înţeles de ce nu-l auzim: pentru că noi mărim distanţa dintre noi şi el, el nu poate suporta duhoarea păcatului. Păcatul cu care ne înconjurăm noi, lui îi miroase extraordinar de urât şi îl respinge. Şi el merge mai departe, nu ne părăseşte, dar merge mai departe, până acolo până unde poate, totuşi, suporta duhoarea care vine de la greşelile noastre. Şi el, mergând mai departe, noi punând spaţiul ăsta păcătos între noi, auzim din ce în ce mai greu ce ne spune. Dar, dacă avem grijă să-l rugăm să aibă putere să ne primească aşa cum suntem, să fie, cât se poate, aproape de noi, el face, săracul, tot ce poate el ca să ne ajute.

Pe urmă, Maica Domnului. N-aveţi idee cât de grabnic ajutătoare este! Am văzut în închisoare lucrul ăsta. Ştiţi cum o vedeam? Mai ales în perioada în care am avut sarcina infamă de a aduna normele. Deci dimineaţa mergeam în atelierele de covoare şi adunam, luam normele, acolo erau norme care trebuiau numărate, câte şiruri de noduri ai pus. Şi aşa aveam impresia că în pas cu mine mergea Maica Domnului, cam aşa o vedeam, ţinând omoforul și primind în el toate rugăciunile noastre şi, la sfârşitul zilei, la începutul unei zile noi, răsturnând la picioarele Mântuitorului rugăciunile noastre. Aşa o vedeam. De la ea am plămânii sănătoşi pe care-i am şi acum. Am făcut dublu infiltraţii de TBC, concomitent pe ambii plămâni. M-a vizitat dumnealui bacilul Koch şi cu rugăciunile colegelor mele din închisoare eu m-am vindecat. Fără nicio tabletă, fără niciun medic, fără nimic din toate astea. Nici n-am ştiut măcar că lumea se roagă pentru mine. Mă chemau şi pe mine din când în când. Eu, lucrând în aşa-zisul birou tehnic, lumea zicea că e o favoare, dar era, de fapt, o silnicie în plus, că lucram, în loc de 8 ore, 16 ore. Pentru că îmi făceam lucrările mele de birou în timpul zilei şi noaptea mergeam după norme, după distribuire de materiale, după tot felul de chestii. Împachetarea lucrurilor executate, expedierea lor, pe toate astea eu le făceam noaptea. Deci, practic, dormeam foarte puţin din cauza acestui lucru. Dar am iubit perioada asta pentru că eram foarte în contact cu oamenii. Ce mi-a plăcut întotdeauna, să fiu cu oameni mulţi, să fie oameni în jurul meu şi, dacă e posibil, chiar să fac ceva pentru ei.

Deci, ceea ce am avut noi chiar a fost iad. Pentru că iadul se defineşte ca spaţiu din care se retrage Dumnezeu. Va daţi seama că în chinurile alea cumplite care erau, în bătăile alea, în cruzimile alea care se petreceau acolo, n-avea cum să fie Bunul Dumnezeu. El venea doar noaptea, în ascuns, când Îl chemam noi, când ne adunam în numele Lui, când ne puteam ruga, când eram lăsaţi câteva ore aşa şi noi am reuşit să ne organizăm în acest mic spaţiu în aşa fel încât să-L putem aduce pe Iisus între noi, în acest mic spaţiu care ne era îngăduit şi era suficient. Această mini-posibilitate, ca să-i zic aşa, ne-a ajutat, cum spunea Vasile Iamandi sau Marcel Petrişor, nu mai ştiu care dintre ei [Virgil Totoescu – n.n.], să transformăm celulele în chilii. În momentul în care ne putem aduna în rugăciunea comună, spaţiul ăla infam, cu zidurile reci, mucegăite, care gemeau de câtă suferinţă au văzut, care aveau în loc de tencuială doar lacrimi şi suferinţă, se transforma dintr-o dată în cer, nu mai simţeam recluziunea, eram libere, libere, fericite, pentru că simţeam într-adevăr prezenţa Mântuitorului. Şi ea se manifesta concret! O simţeam ca pe o pace care dura în sufletele noastre, o căldură, o împăcare, o pace. Ne-am dat seama că ceea ce ne-a adus Dumnezeu prin Fiul Său, prin Mântuitorul, pe pământ, a fost într-adevăr pacea. Ăsta a fost darul pe care ni l-a lăsat. El a spus: Pacea mea o dau vouă. Tot timpul spunea, când vindeca pe cineva: Mergi în pace şi să nu mai păcătuiești! Când voia să dea o binecuvântare – binecuvântarea Fiului lui Dumnezeu, ce poate fi mai sublim de cât asta? – întotdeauna spunea: Pace vouă! Ăsta era darul Lui. Şi aşa Îi simţeam prezenţa. Când ne-am dat seama că fericirea este o noţiunea goală… Fericirea, de fapt, este o trăire. Dacă ai şansa să poţi să oferi câteva clipe din viaţa ta în pacea lui Iisus, aia este fericire! Nu faptul că ai nu-ştiu-ce împlinire sau ai urcat nu-ştiu-ce trepte de glorie, nu; toate astea sunt ce spune Ecclesiastul: Vanitas vanitatis. [Deșertăciunea deșertăciunilor]. Sunt forme ale vanităţii. Ceea ce contează într-adevăr este să poţi să trăieşti în Duhul lui Iisus, în pacea lui Iisus. Este caldă, este plină de duioşie, este tandră, te simţi bine, te simţi legănat aşa, zbori pe sub ceruri, nu pe sub nori întunecoşi.

Dacă eu am trecut prin iadul bolşevic, se datorează numai faptului că părintele m-a trimis pregătită acolo dpdv duhovnicesc. După aceea mi-am dat seama, părintele a făcut un pogorământ pentru mine; eu, venind la părintele neîmpărtăşită patru ani de zile, n-aveam dezlegare la Împărtăşanie. Trebuia să fac întâi canonul de ispăşire şi pe urmă. Deci trebuia să iau doar agheasmă mare, atât. Dar părintele m-a şi dezlegat, m-a împărtăşit, pentru că ştia ce mă aşteaptă. Şi că ştia era că mi-a dat atâtea binecuvântări! Eu nu m-am mai ostenit şi cred că nici n-aş fi ştiut să depistez, că n-am numărat câte binecuvântări mi-a dat părintele. Antonie Plămădeală mi-a zis – eu îţi atrag atenţia asupra acestor lucruri nu ca să mă dau eu mare – “Pentru că tu n-ai putut să vezi cum arăta părintele când te-a binecuvântat, dar eu sunt convins că vei trece prin situaţii-limită şi pentru fiecare situaţie ţi-a dat câte o binecuvântare. Şi-ţi atrag atenţia să-ţi aduci aminte atunci, când vei fi într-o astfel de situaţie, că vei ieşi fiindcă ai binecuvântarea părintelui. Asta mi-a spus Antonie Plămădeală, era student, nu era nici măcar frate de mănăstire, era student.

Părintele Arsenie a avut foarte mare speranţă în activitatea duhovnicească pe care o va depune Antonie. Avea încredere în el, era dintre studenții care se bucurau de o atenţie, aşa, mai aparte din partea părintelui. Şi, într-adevăr, el reuşea să-i tălmăcească ideile, intenţiile, cuvintele. Când a zis: Aspazia, îţi dau atenţionare, fereşte-te de Toma!“, n-am înţeles ce vrea să zică, dar era simbolul raţiunii. Ştiindu-mă pe mine o fiinţă cerebrală şi ştiind ce pericol este lucrul ăsta, cred că judecarea mea a lucrurilor vine tocmai din cauza asta. Imediat trec prin propria mea judecată lucrurile şi trag sentinţa, trag concluzia.

Cum era vocea părintelui Arsenie?

Nici pe departe cum o prezintă ăştia, moleşită şi tărăgănată, nici vorbă. Avea o voce ritmată, mai mult aspră decât blândă, foarte clară, avea apropiere de cuvinte care-i erau caracteristice. Părintele Arsenie mi-a sugerat timpul în care voi pleca. Sunt convinsă că vine de la părintele Arsenie înştiinţarea, pentru că o face în stilul lui. Apropiere neaşteptată între cuvinte, dar foarte clară. Îmi aduc aminte că odată l-a întrebat unul: “Părinte, se vorbeşte aşa de mult despre determinism şi sunt atât de multe controverse cu privire la liberul arbitru. Determiniştii au dreptate? Chiar nu suntem liberi? Chiar nu există o stare de libertate în condiţia noastră de oameni trăitori pe pământ?” Şi părintele a spus: “Ba da! Starea de libertate de păcat.” Deci libertatea noastră desăvârşită este în momentul în care suntem liberi de păcat. Deci singurul tutelar şi singurul atentator asupra libertăţii tale nu este nimeni altcineva decât păcatul. Dar spus într-o apropiere puţin ciudată de cuvinte. Ca să înţelegi exact, este starea în care te afli atunci când eşti în afară de păcat, când nu păcătuieşti. Dar ne-a spus scurt: libertatea de păcat. Noi am înţeles toţi exact ce a vrut să spună.

Am să vă spun cuvântul pe care mi l-a dat mie părintele Arsenie Boca de respectat până la sfârşitul vieţii. A spus: “Aspazia, îţi dau cuvânt de învăţătură de respectat până la sfârşitul vieţii tale: Cel ce vrea să-şi scadă la crucea lui, mai mult îşi adaugă.” Asta ce vrea să spună? Primim crucea ca o binecuvântare. Dacă nu o putem duce, putem cere Tatălui ceresc cum a cerut şi Iisus: Numai dacă este cu putinţă, fă, Doamne, să treacă de la mine paharul acesta. Dar să ştim că, dacă avem de băut un asemenea pahar, Domnul ni-l dă pentru că este necesar, ne trebuie nouă. Şi, dacă nu-l facem atunci când ni l-a dat Domnul, ni-l dă mai târziu cu dublă măsură.

 (sursa: Anca Larisa)

Legaturi:

 

“Nu mă lăsa, Doamne, să cad din braţele Tale!” – PS MACARIE de vorbă cu scriitoarea ASPAZIA OȚEL PETRESCU despre pătimirile din temniţele comuniste. BUCURIILE SUFERINȚEI și PUTEREA SMERENIEI RUGĂTOARE

Doamna ASPAZIA OTEL-PETRESCU despre FAMILIA ROMANEASCA de altadata si MODUL DE VIATA TRADITIONAL: “In familie exista intotdeauna si Cel Nevazut ca membru al familiei. Era o viata asezata. Acum omul traieste la intamplare”

Aspazia Otel-Petrescu pentru “Familia ortodoxa”: SUFERINTA SI COMUNIUNE, RUGACIUNE SI MINUNI, JERTFA SI IERTARE in inchisorile politice pentru femei

IMNURI VII PENTRU CRUCEA PURTATA

MARTURII PUTERNICE DESPRE PARINTELE ARSENIE BOCA: Aspazia Otel-Petrescu, Parintii Ilie Moldovan si Pantelimon Munteanu (Man. Turnu): DUHOVNICUL DE FOC

DOCUMENTAR “PARINTELE ARSENIE BOCA, OMUL LUI DUMNEZEU” – produs de Fundatia Arsenie Boca. MARTURII DESPRE VIATA SI MINUNILE SALE (video)

FILME DOCUMENTARE si REPORTAJE cu MARTURII VIDEO despre viata si minunile PARINTELUI ARSENIE BOCA si analiza fenomenului de “ARSENIZARE” a României. CE CAUTAM LA PRISLOP: Confort psihologic, miracole senzationale sau SCHIMBAREA VIETII? “Din nefericire avem mult amestec de paganism…”

EMINESCU a adus rugaciunea in inchisorile comuniste. Marturia Doamnei ASPAZIA OTEL-PETRESCU

PARINTELE SOFIAN DESPRE MAICA DOMNULUI si ajutorul ei minunat in inchisoare: “Cand ai un necaz mare sa te rogi Maicii Domnului!” (VIDEO)

FERICITUL MARTURISITOR CONSTANTIN OPRISAN – “Nu a fost tanar mai schingiuit ca el la Pitesti”

Avva Dorotei ne raspunde dilemei: SA-L IUBIM PE DUMNEZEU SAU SA NE FIE FRICA DE EL?


Categorii

Aspazia Otel Petrescu, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate