MARTURISITOAREA ASPAZIA OTEL-PETRESCU a trecut la Domnul. Ultimul sau MESAJ CATRE TINERI: ”Treaba noastra cea mai asidua este sa nu ne pierdem speranta, care este toiagul iubirii”

Sursa foto: Manastirea Petru Voda

• Adevarul: A murit Aspazia Oţel, „sfânta“ din închisoare. „Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“

Aspazia Oţel, femeia care a pătimit 14 ani în temniţele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marţi. Ea a fost naşa Zoei Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate din Dobrogea. 

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi. Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj.

În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. Între 1946-1948 a fost dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir.

La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, povestea ea. În scurt timp, a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu patru ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte Aspazia Oţel.

Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să pârască. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, a povestit ea pentru Adevărul. După 14 ani de chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afara era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea «libertate», decât cu închisoarea“, mărturisea femeia.

În 1958 se stabileşte cu mama în oraşul Roman, tatăl fiind decedat. Cu foarte multă dificultate reuşeşte să se angazeje pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul – inginer, iar fiica – medic). După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor sfintelor din temniţele comuniste.

• Fericiti cei prigoniti: Biografia unei mărturisitoare – Aspazia Oțel Petrescu

Se naşte la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi), în comuna Cotul Ostriţei, în ca­sa bunicilor materni; primul copil din cei doi (fratele – Anatolie) al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel.

Urmează cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele). Este în­scri­să la Liceul din Bălţi, mai apropiat de ca­să decât Soroca, fiind retrasă după un tri­mes­tru, pe caz de boală.

Între 1936-1940 ur­mea­ză cursurile la “Liceul ortodox de fete” Ele­na Doamna din Cernăuţi. În frământările a­nului 1940 pierde din nou un an şcolar. În 1941 reia cursurile la acelaşi liceu, recupe­rând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi în particular, concomitent, clasa a 6-a. Îşi ajunge din urmă generaţia în clasa a 7-a.  La 18 martie 1944 se întrerupe şcoala, lu­­ând calea refugiului, dramatic şi definitiv. Îşi ia bacalaureatul la Orăştie, în 1944, sub bom­bardamente.

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Ba­beş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde U­niversitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În tim­pul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Stu­den­ţeas­că), cu lucrarea Iisus în poezia română. Es­te una dintre elevele preferate ale lui Luci­an Blaga, care o va încuraja să-şi cultive ta­len­tul literar. De altfel, filosoful îi va urmări me­reu traseul, întrebând, după închiderea a­utoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Co­in­ci­denţa unei rânduieli tainice a făcut ca şi Ma­estrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păs­tra o vie şi caldă amintire, să ia drumul în­chisorilor comuniste, asemenea întregii sa­le generaţii de sacrificiu, al cărei destin a os­cilat între temniţă şi exilul anticomunist.

Între 1946-1948 a funcţionat ca dac­ti­lo­grafă la prestigiosul Centru de Studii Tran­silvane, condus de remarcabilul profe­sor academician, istoricul Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără po­si­bilitatea de a susţine examenul de stat. Es­te condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe ca­re i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dum­brăveni, Miercurea Ciuc.

Motivul arestării a fost unul simplu şi de­venit deja clasic pentru ideologia comu­nis­tă, atee: aderenţa la Cetăţuia – organiza­ţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legiona­ră, similară Frăţiilor de Cruce – organiza­ţi­a de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cer­nă­uţi.

În 1958, în loc de eliberare i se acordă în­că 4 ani, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile comuniste, Mis­lea, Jilava, Botoşani, Arad, de unde este e­li­berată. În 1958 se stabileşte cu mama (pen­sionară) în oraşul Roman, tatăl fiind de­cedat (1958).

Cu foarte multă dificultate reuşeşte să func­ţioneze pe un post de contabilă la o coo­pe­rativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi deceda­se soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul – in­giner, iar fiica – medic). În 1977 îi moare ma­ma, în 1987 soţul, iar în 1998, fratele.

După decembrie 1989 participă la toa­te comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind co­-organiza­toa­rea Sfântului Paraclis de la Mislea (târno­si­rea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de po­menire a tuturor tinerelor legionare, a mar­tirelor şi sfintelor din temniţele comu­nis­te – a se vedea în acest sens ultimul vo­lum al autoarei Adusu-mi-am aminte (2007), mai ales frumoasele cuvântări ale doam­nei Aspazia Oţel Petrescu, cu prilejul sfin­ţirii Hramului (8 septembrie) Sfântului Pa­raclis de la Mislea. În 2007 primeşte Pre­miul Fundaţiei Culturale Lucian Blaga pen­tru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Fes­tivalului internaţional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeş-Deva.

(Extras din cartea Cu Hristos în celulă)

• Doxologia: Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul

[…] Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Atunci, ea a transmis un mesaj către tineri:

 „Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”.

Reprezentare iconica a Man. Diaconesti inspirata din patimirile Aspaziei Otel