INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: “Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau”

3-11-2011 Sublinieri

“Toate indrumarile staretului sunt patrunse de duhul invataturii Sfintilor Parinti si Stareti. Pentru monahi, el aseza mai presus de toate ascultarea si defaimarea de sine, pentru ca amandoua aceste virtuti nasc smerenia, care il salasluiesc in noi pe Dumnezeu, si ne dau ceea ce ni se spune in Evanghelie: Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru. Staretul nu ingaduia niciodata nimanui sa renunte la ascultare, spunand ca cel care duce pana la sfarsit ascultarea respectiva, acela se invredniceste de un sfarsit fericit. Adeseori staretul il dadea drept exemplu pe un ieroschimonah care nu refuza niciodata nimic si, fiind bolnav, n-a refuzat sa slujeasca atunci cand i-a sosit randul, iar in timpul liturghiei, imediat dupa ce s-a impartasit, s-a sfarsit pe neasteptate in altar, imbracat fiind in toate vesmintele.

Atunci cand cineva i se jeluia de greutatea ascultarii si de amaraciunile legate de aceasta, fata staretului se ilumina de bucurie, in ochi ii scanteia gingasa dragoste parinteasca si el spunea intr-un mod deosebit de insufletit: „Ei, bine. Pentru aceasta veti fi mucenici”. In acelasi timp se straduia mereu sa insufle ca tot omul trebuie sa aiba rabdare intru toate, in orice face, pana la sfarsit.

„Ce ai inceput sa faci, spunea staretul, sa continui, si rabda toate cate vin asupra ta; doar sa nu te muti din loc, si totdeauna sa te defaimi pe tine insuti, si te vei mantui”.

Odata o persoana i-a transmis staretului o discutie auzita de catre acesta, ca fostii stareti nu-i prea sileau pe ucenicii lor spre nevointe trupesti, ci le cereau indeosebi sa pazeasca monahismul launtric. Parintele a raspuns:

„Spune-le acestora: daca nu cresti copacul, de unde sa iei rodul? Copacul pe care creste monahul launtric este postul, infranarea (renuntarea), mergerea la slujbele bisericesti, munca trupeasca, si doar atunci pe el va creste rodul, adica monahul launtric”.

Cineva si-a adus aminte de acel felcer, care, dupa ce i s-a intamplat sa moara pentru un timp si a vazut multe lucruri ziditoare de suflet in cealalta lume, a intrat la schitul de la Optina inca pe timpul parintelui Ambrozie, insa pe urma, cand a plecat sa-si satisfaca serviciul militar, iarasi s-a amestecat cu prietenii sai necredinciosi si ei l-au convins ca ceea ce i se intamplase a fost o simpla halucinatie. Asa l-au indepartat de la calea lui, si acesta a ramas in lume pe langa un spital. Parintele a spus:

„Cu el s-a implinit cuvantul Evangheliei: daca  pe Moise si prooroci nu-i vor asculta, atunci chiar daca cineva va invia din morti, nu vor crede”.

Odata l-au intrebat pe parintele despre o persoana duhovniceasca, de ce acela fiind om lipsit de educatie, sufletul lui respira de o astfel de intelepciune duhovniceasca, incat cuvintele lui patrund in inima? Parintele a raspuns:

„Dupa cum raza soarelui nu poate sa patrunda prin ceata, tot astfel si cuvintele omului care este doar educat, insa nu si-a biruit patimile nu pot lucra asupra sufletului. Iar cel care a invins patimile si a dobandit intelepciune duhovniceasca, acela si fara educatia exterioara are acces la inima fiecaruia”.

O femeie i-a spus parintelui: „Imi dati pravila, mi-e frica insa ca imi va fi greu s-o implinesc”. Staretul a raspuns: „Ceea ce ti se da este totdeauna greu”, si a povestit despre arhimandritul Isaachie care, inca vietuind in lume, se pregateste pentru monahism si ascetism. Astfel, el facea zilnic cate o mie de matanii. Dupa intrarea in manastire, el i-a spus despre aceasta staretului Leon si acesta, in loc de o mie, i-a poruncit sa faca cincizeci de matanii. Peste un oarecare timp, el a veni la staret, si i-a spus:

 

Iertati-ma, Parinte, mi-e rusine sa recunosc, insa nu stiu din ce cauza nu pot sa fac cincizeci de matanii”. Staretul i-a poruncit sa faca 25. A mai trecut ceva timp si el a venit din nou la staret si i-a spus ca nu poate nicidecum sa inteleaga de ce in lume putea sa faca o mie de matanii si acum nu mai poate sa faca nici macar 25? Atunci staretul Leon i-a explicat:

„In lume vrajmasul te ajuta, le faceai si te mandreai cu aceasta; iar aici le faci nu dupa voia ta, ci cu ascultare, vezi neputinta ta si te smeresti, si tocmai din aceasta pricina iti este si greu”.

Cineva a zis: „Mai bine in lume, in post, sa fi mancat kilograme de carne, decat sa ma imbuib aici cu paine”. Staretul a zis:

„Chiar daca vei manca doua kilograme de paine, totusi nu vei gresi impotriva randuielilor Sfintei Biserici”.

Odata a fost intrebat: Parinte, vom fi oare in cealalta lume impreuna cu Dumneavoastra, ne veti ajuta oare si in general. Veti da raspuns pentru noi?”

„Da”, a raspuns staretul,insa doar aceia dintre voi vor fi cu mine si doar pentru aceia voi raspunde, care m-au ascultat fara murmur intru toate”.

O femeie a zis:Parinte, sunt amarata ca nu am mijloace de trai si ma tot chinui sa le castig; iar intre timp tot vreau si asta, si asta”. Staretul a raspuns:

„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua. Cu o ast­fel de atitudine procedau monahii de odinioara, si Domnul ii aproviziona cu toate cele necesare, si mai mult decat atat. Iata, atunci cand am intrat la schit nu avea nimeni samovarul lui propriu, ci pentru tot schitul era un singur samovar mare la proestos, iar dupa slujba fratii beau pe rand ceai si toti erau multumiti si fericiti. La fel se intampla cu toate cele de trebuinta: se straduiau sa implineasca mai mult slujbele bisericesti si ascultarile lor, si pentru aceasta Domnul le dadea de toate, nu aveau lipsa de nimic. Iar acum oamenii intra in manastire nehotarati si se gandesc doar la haine si mancare; si din aceasta cauza nu ne trimite Domnul, noua, pacatosilor cele de trebuinta”.

Unei monahii, staretul i-a dat o astfel de povata:

„Daca te tulbura faptele si pacatele aproapelui si-ti fura linistea sufleteasca, aminteste-ti despre aceasta:

a) Daca greseala aproapelui, pe care ai dori s-o indrepti, iti tulbura linistea ta sufleteasca si te enerveaza, atunci si tu gresesti si, prin urmare, nu poti indrepta greseala prin greseala, ea se indreapta prin blandete.

b) Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau.

e) Tine minte ca ai in ochiul tau o barna, iar tu arati spre paiul fratelui.

d) Exista nedesavarsiri inevitabile, exista chiar si unele utile. Se intampla ca prin rau sa se ispiteasca binele.

e) Exemplul marii rabdari a lui Dumnezeu trebuie sa infraneze lipsa noastra de rabdare, care ne lipseste de liniste.

f) Exemplul Domnului nostru Iisus Hristos ne arata cu cata blandete si rabdare trebuie sa suportam greselile omenesti. Iar daca nu suntem pusi sa-i conducem pe oameni, trebuie sa privim cu detasare la ele.

g) Fiecaruia i se pare vrednica de osanda acea fapta a aproapelui care il demasca pe el insusi prin ceva.

h) Nimic nu ne linisteste si nu ne impaca cu faptele celor din jur, ca tacerea, rugaciunea si dragostea.

Vorbind despre un sinucigas din neamul sau, cineva a inceput sa demonstreze ca Dumnezeu il poate ierta si pe acela, si Staretul a spus:

„Nu e treaba noastra sa discutam despre aceasta: Dumnezeu intr-adevar poate va ierta, dar treaba noastra e sa implinim ceea ce ne porunceste legea, asa cum judecatorul trebuie, potrivit legii, sa pronunte sentinta cu moartea pentru criminali, iar tarul poate sa-i si miluiasca. Unul dintre sfinti s-a rugat pentru imparatul Traian si un glas i-a zis: „Pentru unul ca acesta sa nu indraznesti sa te rogi”.

Odata, iesind pentru binecuvantare, staretul discuta despre marturisirea pacatelor si intre altele a spus:

„Daca nu-ti poti spune pacatele, atunci mai bine sa le scrii. Si a povestit cum o femeie si-a scris pacatele pe o hartie si a dat-o unui episcop (Vasile cel Mare), cerandu-i dezlegare, insa acesta a trimis-o la Cuviosul Efrem Sirul. Cuviosul a dezlegat-o de toate pacatele, in afara de unul singur, cu care a trimis-o din nou la Sf. Vasile. Ajungand in oras, femeia a aflat ca arhiereul murise, si cu mare amaraciune si lacrimi multe a cazut inaintea sicriului, in care a asezat si hartia pe care era scris pacatul, si a continuat sa planga. Atunci toti au inceput sa o intrebe de ce plange, iar ea le-a povestit durerea ei. In acest timp, un preot a luat din sicriu hartia ei pe care era scris pacatul si a desfàcut-o. S-a dovedit ca foaia era curata, aratand ca toate pacatele fusesera iertate”.

Staretul spunea:

„Constiinta omului se aseamana cu desteptatorul. Daca desteptatorul a sunat si, stiind ca trebuie sa mergi la ascultare, te ridici imediat, atunci il vei auzi totdeauna si pe mai departe. Iar daca nu te vei ridica cateva zile in sir, spunand: sa mai stau putin, atunci intr-un sfarsit nici nu te vei mai trezi atunci cand va suna”.

A mai spus:

„Cel mai puternic actioneaza in om spiritul de contrazicere. Din proprie dorinta, omul va face uneori si ceva greu, dar daca ii vei spune sa faca chiar si ceva usor, se va supara. Insa trebuie sa ascultam, chiar daca nu ni se pare asa. La un staret au venit cinci ucenici sa-l roage sa-i primeasca in manastire. El i-a trimis sa planteze varza cu radacinile in sus si cu frunzele in pamant. Doi au inceput sa planteze asa precum le-a po­runcit el, iar ceilalti trei au zis: Oare asa se cuvine sa plantati?, si au inceput sa planteze asa precum voiau ei. Staretul a venit sa-i vada cum muncesc si i-a primit in manastire pe cei care facusera precum le poruncise el, iar pe ceilalti trei nu i-a acceptat”.

Odata i s-a spus staretului ca la M-rea N. exista zavorate. Parintele a raspuns:

Aceasta e o cale periculoasa, caci in singuratate cresc patimile, iar in mijlocul poporului urcusul e mai cu folos. Iata, acolo unde se umbla (pe drum) nu creste iarba, iar acolo unde nu se umbla, iarba e deasa. Ei se insingureaza din lipsa de rabdare. Iar noua ne este folositor atunci cand suntem imbranciti. Acel copac pe care vantul il clatina mai mult, se intareste mai tare cu radacinile, iar cel care sta in liniste, acela imediat cade“.

O monahie din acea manastire a spus:

„Parinte, binecuvantati-ma sa dobandesc din timp casa vesnica”. „Dobandeste rabdare! Sta scris ca in rabdarea voastra va veti dobandi sufletele. Fara rabdare nici casa vremelnica nu se construieste, cu atat mai mult cea vesnica. Rabdarea da nastere mangaierii, iar o astfel de mangaiere este adevarata. Iar noi cautam mereu ceea ce e mai usor. Ce e usor pentru trup, este nefolositor pentru suflet, si ce e folositor sufletului, este greu pentru trup; de aceea trebuie sa intram prin multe greutati in imparatia Cerurilor”.

Odata, plimbandu-se cu staretul prin padure, cineva i-a spus: „Macar de ati mai trai mai mult timp, parinte”. Staretul a zis:

,,Vom mai trai atata timp, cat nu e pregatita noua arma. Dumnezeu nu o ia pe cea veche”.

Apoi insa, fata i-a devenit serioasa iar el, tacand putin, a adaugat:

„Doar ca trebuie sa ne straduim ca noi insine sa vietuim bine, altfel pentru neascultarea noastra Domnul ii ia pe stareti si nu lasa pe nimeni”.

Cineva i-a spus staretului: iata, iarasi nu exista roade [ale pamantului, din cauza secetei, n.n.].

„Da”, a raspuns staretul, „toate sunt putine, doar pacatele multe. Lipsa de roade o trimite Dumnezeu pentru faptul ca am incetat cu totul sa respectam posturile, chiar si oamenii de rand; iata ca acum, vrei nu vrei, trebuie sa postesti”.

A mai spus:

La ora actuala sinuciderile se petrec adeseori in afara de necredinta, din pricina lipsei de rabdare, caci oamenii nu mai vor sa rabde nimic, si daca Domnul n-ar fi asezat in om dorinta fireasca de a trai, atunci aproape toti s-ar sinucide. Sf. Vasile cel Mare scrie despre un filosof pagan care spunea: „Mai devreme voiam ca totul sa se faca conform voii mele, insa vazand ca nimic nu se petrece asa precum vreau eu, am inceput sa vreau ca totul sa se faca asa precum se face, si prin aceasta a inceput sa iasa ca totul se facea astfel, precum voiam eu”. „Iata”, adauga staretul, „si paganul prin fapta a ajuns la acest adevar, ca trebuie inevitabil sa rabdam cele care ni se intampla. Si daca toti sfintii ii cereau lui Dumnezeu rabdare, inseamna ca si ei aveau nevoie de aceasta”.

Odata cineva si-a manifestat inaintea staretului dorinta ca el insusi sa-i descopere pacatele tainice (cele pe care nu vrei sa le spui). El a raspuns:

„Nu, aceasta nu se cuvine; trebuie fiecare el insusi sa le spuna si sa se caiasca, altfel nu va avea nici un folos; iar pentru pacatele uitate si nespuse trebuie sa rabdam toate cele care se abat asupra noastra. Nici parintele Ambrozie nu facea aceasta, niciodata, doar in unele cazuri foarte rare si speciale, atunci cand vedea ca omul poate muri fara sa se caiasca”.

Cineva s-a plans ca este incontinuu bolnav. Staretul i-a zis:

„N-ai ce sa faci; se vede ca Dumnezeu vrea sa ne mantuiasca si sa ne purifice de intinaciunea pacatului. Cu toate ca nu e usor sa rabzi suferintele, pentru sanatatea sufleteasca trebuie sa le rabdam pe toate. Daca nu vietuim cu dreptate, sa avem pentru aceasta o inima infranta si plina de cainta, si va privi Domnul spre ea si nu ne va lasa fara mila Sa”.

„Suferintele sunt calea noastra; sa mergem pana cand vom ajunge la patria destinata noua – vesnicia. In lume sunt multe suferinte, iar la noi chiar daca sunt, nu sunt atat de mari si acestea sunt pentru Dumnezeu; doar aceasta e amaraciunea (nenorocirea), ca prea putin ne ingrijim de vesnicie si nu rabdam chiar si o mica mustrare cu cuvantul. Noi insine ne marim suferintele cand incepem sa murmuram. In toate e ne­voie de rabdare si suflet mare, precum corabiei ii este de folos ancora, ca in timpul furtunii sa nu se sfarame de piatra”.

Cum se obtine lipsa totala de patimi?, a fost intrebat staretul. „Prin smerenie totala”, a raspuns el.

Parintelui i s-a povestit despre o doamna care murise fara sa se impartaseasca, pentru ca in parohia ei era un preot care avea o viata nu prea buna, si aceea n-a dorit sa se impartaseasca la dansul. Staretul a compatimit-o pe cea decedata si a zis ca nu trebuie sa ne tulburam de viata preotului, pentru ca mana lui doar actioneaza, taina insa o savarseste harul. Apoi a povestit cum un Preacuvios, imbolnavindu-se de moarte, a dorit sa primeasca Sfintele Taine. Preotul aflat cel mai aproa­pe de el avea o viata foarte pacatoasa si parea ca este cu totul nevrednic de preotie. Cuviosul s-a tulburat putin, insa mai apoi, invingand acest gand, l-a chemat. In timpul impartasaniei, Dumnezeu l-a invrednicit de o astfel de vedenie: a vazut ca il impartasesc ingerii.

Un preot ii scria staretului, ca o fecioara din parohia sa care murise, i s-a aratat prietenei ei, adaugand ca aceasta din urma este cu totul tanara, curata si nevinovata. Staretul i-a ras­puns ca

Fericitul Diadoh ne sfatuieste sa nu ne incredem nici chiar adevaratelor vedenii binecuvantate. Dumnezeu nu ne va cere socoteala pentru aceasta, vazand ca oamenii nu fac aceasta din ura pentru Dumnezeu, ci pentru a nu fi invinsi de inselaciunea vrajmasului. Un ascet de la Lavra Pecersk din Kiev a vazut in chilia sa un inger care se ruga si a gandit astfel: daca ar fi fost de la cel viclean, atunci nu s-ar fi rugat. Atunci acest aparent inger a inceput sa-l sfatuiasca: nu te mai ruga acum, pentru ca de acum incolo o sa ma rog eu pentru tine. Ascetul a ascultat si a cazut in ispita, de care cu mare greutate a fost izbavit prin rugaciunile Preacuviosilor Parinti. Pe aceasta baza si fecioara Ania ii poate spune aceleia care i se arata: chiar daca tu te rogi, totusi nu pot crede in tine, te rog sa nu te mai arati mie, caci sunt o mare pacatoasa si mi sunt vrednica de vedenii binecuvantate. Si sa se roage cu mai multa ravna lui Dumnezeu, pentru ca Domnul sa o izbaveasca de asemenea vedenii, caci ele ascund un mare pericol. O sa mai adaug: oare n-are cumva Ania o subtila parere de sine, ca vietuieste foarte drept ? Daca are, atunci iata si pricina pentru care vrajmasul se apropie de ea prin ispite. Toti marii stareti se considerau pe sine pacatosi si mai nevrednici decat toti mirenii si doar printr-o astfel de smerenie au devenit ei placuti lui Dumnezeu. Iar faptul ca cea care a murit se arata in aratari ceresti si luminoase, e o nimica toata”.

 

Aceluiasi preot staretul ii scria:

„Imi scrieti ca unii dintre ai vostri se preocupa cu tamaduirea de muscaturile sarpelui folosind rugaciuni. Ar trebuie sa cercetati acele rugaciuni. Caci exista rugaciuni fie fara sens, fie chiar cu amestec de hula. Asemenea rugaciuni nu fac decat sa-i bucure pe draci de la care poate ca si vine un oarecare ajutor. Trebuie sa ne rugam cu rugaciunile adoptate in practica de catre Sfanta Biserica, si in acelasi timp e potrivit ca acestea sa fie citite de catre preoti ai lui Dumnezeu, si nu de poporul simplu”.

„Ma rugati sa va dau povata pentru izbavirea de imprastiere a gandurilor in timpul rugaciunii. Ca sa nu se imprastie deloc gandurile in timpul rugaciunii, pentru noi, oamenii pacatosi, este cu neputinta. Trebuie totusi sa ne straduim ca in masura posibilitatilor sa ne adunam mintea, asezandu-o in cuvintele rugaciunii, adica sa patrundem cu ea in fiecare cuvant al rugaciunii. De raceala si impietrire nu trebuie sa ne tulburam, ci sa continuam a ne sili spre rugaciune, constientizand ca suntem nevrednici de mangaiere si umilinta. Daca rugaciunea este rece, nu trebuie sa tragem concluzia ca nu este placuta lui Dumnezeu, ci uneori o astfel de rugaciune i se considera omului ca fiind o buna nevointa, insa doar daca omul se smereste si se defaima pe sine in tot felul inaintea lui Dumnezeu”.

(Sfântul Iosif, Stareţul Purtător de Dumnezeu de la Optina, Editura Platytera, Bucuresti, 2006)

Legaturi:

***


Categorii

Calugaria / viata monahala, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfintii de la Optina, Staretul Iosif de la Optina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: “Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
  2. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
  3. Pingback: SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne
  4. Pingback: CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stap
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate