SFANTUL IOAN EVANGHELISTUL, “FIUL TUNETULUI”Predici la sarbatoarea adormirii APOSTOLULUI IUBIRII, chipul Bisericii ceresti: “Asadar, cum sa-l iubim si sa-l cinstim pe Ioan, fratilor? Sa nu iubim numai din gura…”

26-09-2014 Sublinieri

“Daca se inchide o usa in fata voastra, nu va grabiti sa o spargeti…”

Fresco depicting the repose of St. John the Theologian, and his disciples returning to find his tomb empty, from Decani Monasterys0929010

Vedeti si:

Sf Ioan Teologul 2

***

Foarte scurt cuvant al Pr. Ciprian Negreanu in ziua praznuirii Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan (26.09. 2013)

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Pentru ca trebuie, in ziua in care il praznuim pe Sfantul Ioan Evanghelistul – El care era Fiul Tunetului si nu tacea niciodata sa spuna cuvantul lui Dumnezeu – suntem datori si noi sa spunem un cuvant.

Părintele Paisie Aghioritul a spus un cuvânt pe care l-a reţinut părintele Efrem, stareţul mănăstirii Vatopedu şi de la care l-am auzit. O să-l înţelegeţi fiecare la măsura voastră. Cuvântul e aşa:

Dacă se închide o uşă în faţa voastră, nu vă grăbiţi să o spargeţi, pentru că ceea ce veţi găsi nu va fi foarte plăcut.

Deci, dacă uşa se închide, Dumnezeu cu ştiinţa a îngăduit să se închidă o vreme. Și la o vreme oarecare, chiar dacă ceea ce era atunci între voi, dincolo de uşă, era folositor sufleteşte, duhovniceşte, să zicem, dar, dacă uşa s-a închis, Dumnezeu a lăsat-o să se închidă cu ştiinţă; dacă tu o spargi, s-ar putea să nu îţi prea placă ce vei găsi dincolo.

Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească.

 ***

john-1

Predica Parintelui Ciprian Negreanu la sarbatoarea adormirii Sfantului Ioan Evanghelistul – 26 septembrie 2012

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

DSC00720“Evanghelia de astăzi ne înfăţişează cum, lângă crucea lui Hristos, stăteau Maica Domnului și Ioan Evanghelistul. Poate cel mai important moment, chiar dacă nouă ne rămâne în minte momentul Cinei celei de taină şi aplecarea pe pieptul Mântuitorului a capului Sfântului Ioan Evanghelistul, cumva parcă aşa îl ştim, unii dintre noi, cel puţin, pe Sfântul Ioan Evanghelistul, apropiat de Mântuitorul, rezemându-şi capul pe pieptul Său, totuşi, cu siguranţă cel mai valoros moment al vieţii Sfântului Ioan Evanghelistul a fost acela că în clipa cea mai grea, în momentele cele mai ispititoare, cele mai grele, de purtat, numai el și Maica Domnului au rămas lângă crucea lui Hristos și că a fost lângă Hristos până în ultima clipă. Când toţi au fugit, când toţi s-au ascuns, când mulţi s-au lepădat, când mulţi dintre cei pe care Mântuitorul îi ajutase I-au devenit acuzatori. Faptul că Sfântul Ioan Evanghelistul a rămas lângă crucea Mântuitorului e de departe cel mai important moment al vieţii sale, cumva o pecete a vieţii Sfântului Ioan Evanghelistul, care, cumva, dă valoare de tunet întregii sale mărturii.

Cred că şi de aceea este numit „fiul tunetului”, nu neapărat pentru că cuvintele sale sunt mai deosebite decât ale celorlalţi sau pentru că vorbea mai tare sau în cine ştie ce înţeles, ci mai cu seamă pentru că, aşa cum orice sfânt, orice om al lui Dumnezeu a trecut sau s-a apropiat de Dumnezeu, a avut momente de apropiere faţă de Dumnezeu. Cu cât aceste momente au fost mai deosebite în inima lor, ale descoperirii pe care Dumnezeu a făcut-o în inima lor, cu atât viaţa lor din momentul acela mai departe a devenit ca un tunet, o mărturie neîncetată despre Dumnezeu. Cum zicea părintele Teofil Părăian, care nu vedea, zicea Am auzit vuietul Duhului Sfânt”. Și dacă întrebam „Când, părinte? Cum?”, el zicea: „În unii oameni am auzit vuietul Duhului Sfânt”, adică tunetul Duhului Sfânt, am putea zice, se simţea mărturia lor din ceea ce văzuseră, din întâlnirea lor cu Dumnezeu.

RastignireaMDLaPicioareleCruciiCu siguranţă această descoperire a Fiului lui Dumnezeu pe cruce a fost una dintre cele mai cutremurătoare; Dumnezeu răstignit, Dumnezeu Care moare, Dumnezeu Care Se dăruieşte pentru om, a fost cea mai grea de purtat imagine, chip al lui Dumnezeu, cel mai smintitor pentru mulţi, dar și cel mai puternic. Cel mai izbăvitor din moartea duhovnicească, din moartea sufletească, veşnică, din osânda veşnică în care putea să cadă omul și pe drumul căruia deja se apucase să meargă omul. Și această mărturie a Sfântului Ioan Evanghelistul de lângă crucea lui Hristos, din clipele morţii Mântuitorului și ultimele Lui cuvinte de pe cruce pe care el le-a auzit, sângele și apa care au curs din coasta Sa atunci când a fost străpuns, pe care el le-a văzut şi despre care a mărturisit, toate acestea, care par simple şi par puţine, de fapt au fost începutul tunetului mărturiei sale.

Dacă mărturia sa cuprinde: Am cunoscut că Dumnezeu este [lumina] și nu este niciun întuneric în El”, dacă, de fapt, până la urmă, mărturia sa desăvârşită despre Dumnezeu este că Dumnezeu este dragoste, că Dumnezeu este lumină şi nu este niciun întuneric întru El, dacă mărturia sa se strânge în cuvântul că Dumnezeu este dragoste, această putere a acestei mărturii stă în prezenţa lui lângă cruce în clipele acelea.

Aceasta a fost Evanghelia de azi şi, cea de la utrenie, este tot de la Ioan Evanghelistul, este Evanghelia a unsprezecea a Învierii, în care ni se înfăţişează primirea lui Petru din nou în apostolat, când Mântuitorul îl întreabă de trei ori, lângă malul lacului Ghenizaret:

Mă iubeşti tu pe Mine?” Şi el a spus: “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”. “Mă iubeşti Tu pe Mine mai mult decât aceştia?“. “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. “Mă iubeşti tu pe Mine? Paște mieluşeii Mei, paşte oile Mele”. Şi de trei ori îl întreabă şi de trei ori Îi răspunde Petru, iar a treia oară s-a întristat: “Da, Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc. Şi din nou i-a zis Dumnezeu: “Păstoreşte oile Mele“.

Şi, după aceea, L-a urmat pe Hristos. Si, văzând că în urma lui, mergând după Hristos, vine şi Ioan Evanghelistul, a lrg-5618-icoane_invierea_domnuluie5-s1s3-13_zis:

Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Şi Mântuitorul i-a zis: Dacă voi vrea să rămână acesta până vin Eu, ce-ţi pasă ţie?

Şi chiar Ioan Evanghelistul spune după aceea:

Şi de atunci s-a răspândit vorba aceasta între fraţi, că el nu va mai muri. Dar zice tot Sfântul Ioan: Dar El n-a zis că nu va mai muri, ci <Dacă voi vrea ca acesta să rămână până vin Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!>

Chiar el zice:

Acesta este ucenicul pe care îl iubea Iisus şi care şi-a rezemat capul pe pieptul Mântuitorului la Cina cea de taină şi care L-a întrebat pe Hristos: Doamne, cine este cel ce Te va vinde?

Toate aceste cuvinte, toate aceste lucruri ascund în ele şi nişte tulburări, nişte gânduri ale noastre, ale multora dintre noi. Una dintre întrebări este:

De ce i-a zis Dumnezeu lui Petru: Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?

Noi ne întrebăm: de ce “mai mult”? Că, iată, Ioan Îl iubea! Ne punem tot felul de întrebări. Şi a doua:

Oare de ce a răspuns Mântuitorul: Dacă voi vrea să rămână acesta până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?

Oare a spus numai aşa, o vorbă? Dumnezeu nu a aruncat vorbe de şagă, n-a spus ceva doar să încerce omul, tot ce spune El e adevăr veşnic! Şi atunci cum putem înţelege acest lucru? Ştim că Biserica ne spune că Sfântul Ioan Evanghelistul a adormit, că mormântul său este în Efes, a adormit, şi, în acelaşi timp, Mântuitorul ne spune aşa. Cum să înţelegem aceste lucruri?

lepadarea si plansul lui PetruUna dintre explicaţiile pe care merită să le luăm în seamă şi pe care merită să le socotim este aceea pe care o dă Sfântul Augustin şi pe care o urmează şi alţii dintre Părinţi. Ei zic aşa:

Sfântul Apostol Petru preînchipuie Biserica aceasta, din istorie, cea care-l iubeşte pe Hristos, cea care urcă spre dragostea lui Hristos, vrea să-L iubească pe Hristos, cea care de multe ori poate să cadă…

nu Biserica în sine, dar mulţi dintre cei ai Bisericii pot să cadă, pot să se lepede ca Petru, pot să o ia prea tare înainte sau să rămână în urmă, cum a făcut Petru de atâtea ori. Deci ţine de istorie, ţine de timpul acesta, ţine de maturizarea Bisericii aici, pe pământ, prin Biserică înţelegându-se aici toţi credincioşii din toate veacurile care-L vor urma pe Hristos şi care, cumva, sunt preînchipuiţi de Petru, zice Sfântul Augustin. Şi mi se pare foarte interesant acest gând. Adică noi, cei din istorie, cei care acum Îl căutăm pe Hristos, suntem îndemnaţi să-L iubim pe Hristos. Să-L căutăm pe Hristos, fiecare dintre noi să pască oile duhovniceşti ale sufletului nostru în păşunile duhovniceşti ale lui Hristos, iar noi, păstorii, cei care am fost puşi de Dumnezeu, să ajutăm ca turma lui Hristos să nu rămână fără de apă. Aceasta este Biserica în istorie.

274 (1)Iar Sfântul Ioan Evanghelistul, zice Sfântul Augustin, este Biserica cerească, cea care s-a mântuit, care nu mai cade, care nu se mai îndoieşte.

Toată viaţa Sfântului Ioan dovedeşte asta. El nu s-a îndoit niciodată, nici de Învierea lui Hristos. Şi când a mers la mormânt, singur, înaintea celorlalţi, zice: Şi am văzut giulgiurile singure zăcând și după ce a intrat și a văzut, a crezut. Adică el credea. El nu s-a lepădat de Hristos nici lângă cruce, nu s-a lepădat de Hristos niciodată, n-a fost o clipă în care să se îndepărteze de Hristos. Sfântul Ioan Evanghelistul a rămas lângă El tot timpul, totdeauna. Aşa cum Biserica cerească nu mai este supusă ispitelor, încercărilor, nu mai cade sau decade, nu se mai înalţă, nu mai scade. Aşa cum Dumnezeu a certat Bisericile din Asia Mică, în Apocalipsă, avem cele şapte Biserici din Asia Mică pe care Dumnezeu le ceartă, pe unele dintre ele, şi le ceartă pentru căderile lor și pentru neputinţele lor și pentru lepădările lor.

Ei, Biserica cerească este formată, în primul rând, din Sfinţii cei mari, cei care s-au mântuit, cei care au trecut dincolo; aceştia nu mai cad. Şi nu numai că nu mai cad şi nu se mai îndoiesc, ci aceştia rămân! În cuvântul acesta, Sfântul Augustin şi cei care au urmat găsesc o explicaţie foarte frumoasă, foarte adevărată. Biserica aceasta cerească e o mărturie pentru noi, pentru viaţa noastră însăşi. Această Biserică cerească rămâne cu noi neîncetat. Theotokos Kataphygi and St. John the TheologianSfinţii, împreună cu Maica Domnului – şi vedem că această Biserică cerească o are în primul rând pe Maica Domnului mamă, ea este în fruntea lor – este lucrătoare neîncetată pe pământ. Când a încetat această Biserică cerească împreună cu Maica Domnului, cu toate minunile pe care le-a făcut ea, cu toţi Sfinţii care neîncetat lucrează, şi vedem mărturia lucrării lor în toată viaţa noastră, că sunt lângă noi și se alătură nouă şi ne ajută în toate greutăţile! Şi când avem necazuri și pierderi de bani îl chemăm pe Sfântul Mina; când suntem în boli îl chemăm pe Sfântul Nectarie. Şi nu vine? De atâtea ori a venit! De atâtea ori va mai veni! Şi este neîncetat aici.

Dacă voi vrea ca acesta să rămână până vin Eu, ce-ţi pasă ţie?

Și a rămas, să ştiţi! Nu numai el tot ce preînchipuia el, toată lucrarea Sfinților în istorie a rămas şi a rămas mai aproape decât Biserica aceasta vremelnică, pentru că, de multe ori, poate aceasta a fost suprimată – nu Biserica în sine, ci membrii ei, zidurile ei, cum a fost în Rusia, cum a fost în alte locuri, nu s-a mai găsit, poate, pentru unii credincioși, nici unde să se închine, nici unde să se ducă să se spovedească, niciun om cu care să se roage împreună, poate nu s-a mai găsit. Dar Biserica cerească n-a căzut niciodată! Ea a fost neîncetat alături de ei! Sfinţii aceia au rămas alături de ei şi n-a putut nimeni să-i mai surpe sau să-i îndepărteze.

Atunci când o să mai ascultaţi sau o să mai auziţi cuvântul acesta, această a unsprezecea Evanghelie a Învierii, să vă gândiţi şi la acest înţeles pe care l-au dat Sfinţii şi să daţi slavă lui Dumnezeu şi să dăm toţi slavă lui Dumnezeu că, într-adevăr, cuvântul lui Dumnezeu până şi aici a rămas veşnic şi s-a împlinit. Dumnezeu a vrut ca Biserica cerească să rămână cu noi şi ca Sfinţii care au biruit și au trecut dincolo, Biserica biruitoare rămâne împreună cu Biserica luptătoare, cu noi, cei care suntem în Biserica luptătoare și care de multe ori cădem, de multe ori ne îndoim, de multe ori ne tulburăm, de multe ori dăm înapoi. Dar totdeauna aceşti fraţi mai mari, Sfinţii, în frunte cu Maica Domnului, cu Sfântul Ioan Evanghelistul, cu alţii şi alţii, vor fi alături de noi!

Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească!”

***

0926.johntheo-repose

Parintele Arhimandrit Andrei Coroian:

26 septembrie – Sărbătoarea adormirii Sfântului Evanghelist Ioan, Apostolul Iubirii

“Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni, enumerând roadele Duhului Sfânt, dă prioritate iubirii dumnezeieşti, căreia îi urmează

bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Gal. 5, 22-23).

Tot el consacră un întreg capitol – 13, din întâia Epistolă către Corinteni, acestei virtuţi nepieritoare, concentrând într-un imn, prin negaţie şi afirmaţie, calităţile ei. Dacă iubirea „nu se trufeşte, nu invidiază, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută la ale sale”, în acelaşi timp ea „se bucură de adevăr, pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă”, fiind virtutea care niciodată “nu se trece” (I Cor 13, 1-7).

Din aceste două texte înţelegem că iubirea dumnezeiască are o importanţă fundamentală în viaţa creştină, datorită forţei ei motrice care pune în mişcare lucrarea credinţei şi datorită atotcuprinderii ei care împlineşte, înfrumuseţează, desăvârşeşte viaţa.

Acelaşi Apostol Pavel o prezintă ca pe o „cale, care le întrece pe toate(I Cor. 12, 31), calea superioară de cunoaştere a lui Dumnezeu şi de unire cu El prin harul Sfântului Duh.

athos9Iubirea este o cale mult râvnită, unică prin frumuseţea şi măreţia ei, dar chiar dintre eroii credinţei – sfinţii, puţini sunt acei care au străbătut-o întreagă. Prin viaţa şi scrierile lui, Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii, se arată primul dintre aceşti călători, după Maica Preacurată şi Botezătorul Ioan, care au avut meniri cu totul aparte. El parcă mai înainte a citit cele scrise de Sfântul Apostol Pavel cât şi cuvintele spuse de Hristos învăţătorului de Lege „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27).

În tânărul pescar din Betsaida, Dumnezeu a hărăzit virtuţile strămoşilor săi: credinţa cea tare a lui Avraam prin care, asemeni acestuia şi-a părăsit casa, părinţii şi patria iubită, urmând Mântuitorului şi propovăduindu-L în toată lumea, smerenia lui Iacob, prin care se înalţă la cereşti descoperiri, râvna lui Ilie, curajului Sfântului Ioan Botezătorul, primul său dascăl, blândeţea lui Moise şi sensibilitatea poetică a lui David, pe toţi însă depăşindu-i prin marea sa iubire faţă de Dumnezeu şi de Hristos. Iubirea de Dumnezeu l-a păstrat în feciorie şi curăţie asemeni Sfintei Fecioare Maria. El îndrăgeşte din prima clipă şi urmează pe Hristos la a cărui şcoală se desăvârşeşte. Cu sufletul său delicat Îl înţelege mai bine decât ceilalţi apostoli fiindu-i aproape chiar şi în clipa răstignirii. Alături de mai vârstnicul Petru şi de fratele său Iacob este între apostolii cei mai apropiaţi care vor deveni stâlpii Bisericii întrecându-i în iubire şi ataşament, precum şi putere de pătrundere, fapt care îl face mult iubit de Domnul.

Faptul că era iubit se vede că nu-i deranja pe ceilalţi apostoli, de unde reiese că pe lângă curăţia şi capacitatea sa de a înţelege sensul cuvintelor şi faptelor Mântuitorului, Ioan purta în suflet, o nevinovăţie de copil şi o mare iubire de Dumnezeu şi de oameni.

Iubirea lui profundă, era întemeiată pe cunoaşterea lui Hristos ca Dumnezeu, ca Logos întrupat (Ioan 1,14) şi era motivată de iubirea lui Dumnezeu faţă de om:

Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Ştia de la Hristos că

Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8)

şi că

cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4, 16)

“noi îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit mai întâi (I Ioan 4, 19).

detaliu Cina de taina - Ioan pe pieiptul lui IisusIubirea desăvârşită faţă de Hristos îl determină la o atenţie maximă faţă de faptele şi cuvintele Învăţătorului său, pe care le pune în inima lui, înregistrându-le ca nimeni altul şi transmiţându-le în Evanghelia sa după zeci de ani. Evanghelia şi epistolele sale sunt scrieri fundamentale ale Noului Testament de o mare adâncime teologică şi inălţime duhovnicească.

Din scrierile lui aflăm că Hristos este „Calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6) că este „învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25) că este pâinea vieţii” (Ioan 6, 48), „Trupul Lui fiind adevărata mâncare şi Sângele Lui fiind adevărata băutură” (Ioan 6, 55) pe care mâncându-le vom avea viaţă întru noi şi vom fi înviaţi în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54).

Sfântul Ioan este singurul evanghelist, care din convorbirea Domnului Iisus cu femeia samarineancă reţine că Dumnezeu este Duh şi închinarea vrednică ce trebuie să I se aducă, este „în Duh şi adevăr” (Ioan 4, 24). Că Hristos este „viţa cea adevărată”, iar noi credincioşii mlădiţele, că numai întru El se poate aduce roadă multă, iar fără de El „nu se poate face nimic (Ioan 15, 5). Iubirea noastră faţă de Hristos şi a unora faţă de alţii trebuie să fie precum a fost iubirea Lui (Ioan 15, 12) căci nimeni nu poate avea o iubire mai mare decât aceasta, „ca viaţa Sa să-şi pună pentru prietenii lui” (Ioan 5, 13). Iubirea faţă de Hristos, atenţia cu care a reţinut şi darul de a transmite adâncimi teologice devenite adevăruri de credinţă ale Bisericii, au făcut din Sfântul Ioan primul şi cel mai mare teolog al Bisericii. Glasul lui de tunet a enunţat adevăruri de credinţă referitoare la Sfânta Treime; „Trei sunt Cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi Aceştia Trei Una sunt” (I Ioan 5, 7); referitoare la persoana Sfântului Duh „Cel ce din Tatăl purcede” (Ioan 15, 26). La Sfântul Ioan, Iubirea niciodată nu este despărţită de Adevăr. [Detinand] discernământul net între bine şi rău, Iuda este numit vânzător” (Ioan 18, 2) iar cel care nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist (I Ioan 4, 3) precum şi comportamentul faţă de eretici de-a lungul vieţii sale ne arată cu prisosinţă acest fapt. Pe cât de fierbinte a fost iubirea pe care a purtat-o în suflet pe atât de luminat este adevărul pe care îl mărturiseşte. Iubirea sa, nu doar că cuprindea în sine toate celelalte virtuţi, dar prin ea a putut învinge frica de moarte, arătându-şi dispoziţia jertfelnică de a muri şi pentru alţii.

016Sfântul Apostol al Iubirii biruind frica, a fost singurul ucenic care l-a însoţit pe Hristos în noaptea cea neagră a patimilor Sale. Iubirea lui curată, desăvârşită faţă de Mântuitorul Hristos l-a făcut părtaş trădării, bătăilor, scuipărilor, batjocurii, suferinţei şi morţii Domnului alături de Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi de femeile mironosiţe, trăind în sufletul său, la picioarele Crucii o suferinţă mută „în care singura mângâiere era nădejdea învierii”. Iubirea sa jertfelnică a dovedit-o şi la adânci bătrâneţi, când pentru a salva viaţa unui tânăr lăsat în grija unui episcop, şi care devenise şeful unei bande de tâlhari, n-a pregetat să străbată păduri şi pustiul deşertului căutându-l prin peşteri tâlhăreşti, găsindu-l în cele din urmă. După o alergare dramatică în urma celui care fugea de ruşinea faptelor sale, l-a readus în Biserică, pocăindu-se împreună cu el, până ce acesta a primit iertare, iar mai târziu a ajuns episcop.

În cea dintâi lună a anului bisericesc, în ziua douăzeci şi şasea, prăznuim mutarea la cele cereşti a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan – Apostolul Iubirii. Viaţa sa de iubire jertfelnică, cuvintele sale dulci şi luminoase lăsate în Sfânta Evanghelie şi cele trei Epistole, precum şi rugăciunea sa plină de îndrăzneală faţă de Mântuitorul Hristos, Care l-a primit la pieptul Lui, ne sunt imbold şi tărie „în a ne iubi unii pe alţii” şi într-un gând a mărturisi Treimea cea nedespărţită şi toate adevărurile credinţei noastre. Ne rugăm cu smerenie Sfântului Apostol să mijlocească Blândului şi Dreptului Judecător – Hristos, mântuirea sufletelor noastre“.

***

May-3-2014-extra

Pr. Roger Coresciuc/ Ziarul Lumina:

Fiul tunetului

Sfântul Ioan Evanghelistul ocupă un loc aparte în opera omiletică a Sfântului Grigorie Palama. Deşi nu este foarte întinsă, Omilia a 44-a, rostită în cinstea evanghelistului, este un exemplu strălucit de artă panegirică. Sfântul Ioan este prezentat ca “patriarh al tuturor celor care nu din sânge, nici din pofta trupului, ci de la Dumnezeu au ieşit”.

Ales de Dumnezeu spre a fi teologul dragostei dumnezeieşti, Sfântul Ioan Evanghelistul trebuie receptat în primul rând ca trimis al lui Dumnezeu pentru propovăduirea dragostei celei nepieritoare, pricinuitoare de viaţă veşnică. Aşadar, cinstirea lui nu se poate limita la o simplă recunoaştere cu valenţe statice, ci ea trebuie să se exprime prin făptuire:

Hristos, Fiu iubit este numit, iar Ioan ucenic iubit. Acela sălăşluit în sânul Tatălui, iar acesta – prieten apropiat, rezemat de pieptul lui Iisus. Feciorelnic Acela, la fel şi acesta prin harul Aceluia. Fiul Fecioarei Acela, iar acesta şi el fiu al aceleiaşi.A tunat Domnul din cer” şi tunet s-a numit şi acesta. De aceea aşa este numit, mai presus decât 8_may_john_the theologianalţii: tunet şi fiul tunetului, ba mai mult, tunetul cel mai înalt teologhisitor, care răsună în toate marginile pământului şi care a teologhisit despre Cuvântul cel din Tatăl, Cuvântul Care este dintru început la Dumnezeu, fiind Dumnezeu, Care are viaţă în Sine Însuşi, Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume, şi prin Care la început s-au făcut toate.

Aşadar, cum să-l iubim şi să-l cinstim pe Ioan, fraţilor? Oare nu ca pe unul care ne-a descoperit adevărul întreg? Să nu săvârşim deci ceva contrar cuvintelor aceluia, şi nici cumva, arătând dragoste sau credinţă numai de formă sau numai cu buzele, să ne facem necredincioşi lui prin faptele noastre, ceea ce el însuşi ne opreşte, zicând: “Să nu iubim cu vorbe numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”. Asumarea acestei căi nu presupune numaidecât posesia unor calităţi, ci obligă la dăruire: “Nu ai cuvânt de învăţătură, sfătuire pentru virtute, puterea de a combate argumente, elocvenţă în a întoarce pe cineva de la răutate şi a-l îndrepta spre virtute. Dar fii învăţător prin fapte, fii un bun făptuitor pentru tine însuţi şi pentru aproapele“.

Patriarhat ioaneic

Universul în care ne introduce această Omilie revelează o lume a ierarhiilor bine stabilite, cu o ridicată probabilitate a oferirii unor repere profund axiologice. Patriarhatul ioaneic de care vorbeşte Sfântul Grigorie Palama este unul constitutiv şi cu valenţe tradiţionale. Această lume tradiţională nu impune nimic, ci doar sugerează şi vrăjeşte, pozitiv, inimile celor care sunt gata să îşi asume coordonatele ei. Ne întrebăm însă: în ce măsură, în lumea contemporană, un astfel de univers mai poate fi perceput şi receptat ca atare de “omul căutărilor”. Ne impunem sau ne sunt impuse oare universuri paralele, mult mai acide şi umplute până la refuz de tot soiul de obligativităţi? Nu pot răspunde decât oferind un mic fragment al unui articol mai amplu redactat de Răzvan Codrescu:

“Aleşii oamenilor i-au înlocuit pe unşii lui Dumnezeu, spre gloria unui sistem – democraţia – care este la fel de intolerant cu opozanţii pe cât fuseseră societăţile teocentrice ale Evului Mediu în relaţia cu ereziile”.

“Lipsa autorităţii de tip tradiţional duce întotdeauna la un pseudoautoritarism conjunctural, pe alocuri făţiş, dar cel mai adesea camuflat, care se manifestă în diferite forme de terorism: politic, social, economic, ideologic. Se instaurează, pe acest fond, un fel de “gândire oficială”, cu pretenţii de unicitate şi infailibilitate, în raport cu care funcţionează “delictul de opinie”! Cine îşi permite să gândească altfel – şi mai ales să-şi facă publice ideile – devine, după caz, “duşman al poporului sau al umanităţii”, “extremist”, “reacţionar”, “fundamentalist” etc. Stângismul democratic mondialist (sans frontieres), cu exaltarea “noii ordini mondiale”, “comunitarismului” antinaţional şi suprastatal, “dreptului minorităţilor”, “laicismului” (un fel de “ateism ştiinţific” cosmetizat), “multiculturalismului”, “politicii corecte” ş.a.m.d., reprezintă astăzi forma curentă a gândirii oficiale unice, în slujba căreia funcţionează o uriaşă armată de “politruci”, formaţi fie prin mimetism (sub o anume presiune mediatică), fie chiar în institute occidentale de politologie standardizată (aşa cum deunăzi se formau la Moscova sau la “Ştefan Gheorghiu”)”.

Iubirea, culmea virtuţilor

john_evangelistSă fie oare adevărat că omul începe să îşi piardă “reperele absolute”, căutând satisfacţii sau reglementări în aceste pseudoautorităţi, care de multe ori se transformă în pseudorealităţi? Mersul lumii, incert, nu ne poate oferi în fond un răspuns precis. Cert e că auzim tot mai puţin sau chiar deloc vorbindu-se în ultima vreme despre prefacerea interioară. Axarea obsesivă pe problematica economică şi chiar grija orientată spre aspectele sociologice ignoră aproape total această realitate: prefacerea interioară. Ne spune Sfântul Grigorie Palama, parcă vrând să ne trezească şi pe noi, şi pe toţi cei care din veac au fost slujbaşi mărunţi ai unei umbre numite bunăstare economică:

“Şi fiind printre Apostolii cei mai aleşi şi în chip deosebit fiind numit cel iubit, Ioan ne învaţă despre culmea virtuţilor, adică despre iubire, zicând că Însuşi Dumnezeu este iubire, fiindcă Dumnezeu îl are pe cel ce are iubire şi cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în acela în care rămâne iubirea. Însă arată şi că lucrarea iubirii în noi este îndoită, împărţind-o pe aceasta în chip nedespărţit, adică în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, învăţând că acestea două stau împreună una prin cealaltă şi numind mincinos pe cel care crede că poate avea numai una din ele. Căci zice că semnul iubirii faţă de Dumnezeu este păzirea cuvântului Său şi a poruncilor Sale, după cum Însuşi Domnul a învăţat zicând: “Cel ce Mă iubeşte va păzi poruncile Mele” şi “Aceasta este porunca Mea, să vă iubiţi unul pe altul, căci întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Un cuvânt care cu certitudine este departe de lumea rece şi prea inumană a progreselor şi regreselor, fie ele la nivel conceptual autoritar, fie ele la nivel economic sau social.

“Hristos, Fiu iubit este numit, iar Ioan ucenic iubit. Acela sălăşluit în sânul Tatălui, iar acesta – prieten apropiat, rezemat de pieptul lui Iisus. Feciorelnic Acela, la fel şi acesta prin harul Aceluia. Fiul Fecioarei Acela, iar acesta şi el fiu al aceleiaşi.” (Sf. Grigorie Palama)

sept-26-2012-SaintJohn-640x287


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Andrei Coroian, Parintele Ciprian Negreanu, Prigoana impotriva crestinilor, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, Sfantul Grigorie Palama, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “SFANTUL IOAN EVANGHELISTUL, “FIUL TUNETULUI”Predici la sarbatoarea adormirii APOSTOLULUI IUBIRII, chipul Bisericii ceresti: “Asadar, cum sa-l iubim si sa-l cinstim pe Ioan, fratilor? Sa nu iubim numai din gura…”

  1. Foarte frumoase si intelepte vorbe… De retinut comparatia care se face legat de cei doi apostoli, Sfantul Petru, care prefigureaza Biserica luptatoare, si Sfantul Apostol Ioan, care prefigureaza Biserica biruitoare ( Maica Domnului si cu toti sfintii din Cer), acolo unde Hristos vorbeste despre Ioan cand se adreseaza Apostolului Petru:

    “Dacă voi vrea ca acesta să rămână până vin Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!“

    Daca ar fi sa concentram in doar cateva cuvinte ceea ce l-a caracterizat pe Sf. Apostol Ioan, ucenicul cel mai iubit al Domnului, cred ca cel mai bine acestea le-am regasi in urmatorul pasaj:

    Iubirea faţă de Hristos, atenţia cu care a reţinut şi darul de a transmite adâncimi teologice devenite adevăruri de credinţă ale Bisericii, au făcut din Sfântul Ioan primul şi cel mai mare teolog al Bisericii. Glasul lui de tunet a enunţat adevăruri de credinţă referitoare la Sfânta Treime; „Trei sunt Cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi Aceştia Trei Una sunt” (I Ioan 5, 7); referitoare la persoana Sfântului Duh „Cel ce din Tatăl purcede” (Ioan 15, 26). La Sfântul Ioan, Iubirea niciodată nu este despărţită de Adevăr. [Detinand] discernământul net între bine şi rău, Iuda este numit „vânzător” (Ioan 18, 2) iar cel care nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist (I Ioan 4, 3) precum şi comportamentul faţă de eretici de-a lungul vieţii sale ne arată cu prisosinţă acest fapt. Pe cât de fierbinte a fost iubirea pe care a purtat-o în suflet pe atât de luminat este adevărul pe care îl mărturiseşte. Iubirea sa, nu doar că cuprindea în sine toate celelalte virtuţi, dar prin ea a putut învinge frica de moarte, arătându-şi dispoziţia jertfelnică de a muri şi pentru alţii.

    Sfântul Apostol al Iubirii biruind frica, a fost singurul ucenic care l-a însoţit pe Hristos în noaptea cea neagră a patimilor Sale. […]

    “Acesta este ucenicul pe care îl iubea Iisus şi care şi-a rezemat capul pe pieptul Mântuitorului la Cina cea de taină şi care L-a întrebat pe Hristos: Doamne, cine este cel ce Te va vinde?”

    De altfel, Sfantul Apostol Ioan si Sf. Ioan Botezatorul sunt cei mai apropiati de Domnul Hristos acolo in Cer, impreuna cu Maica Domnului, din cate am inteles de la parinti si din iconografie…

  2. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -
  3. Pingback: IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns p
  4. Pingback: IUBIREA CARE INVESNICESTE si IUBIREA SENTIMENTALA, “CU TERMEN DE EXPIRARE”. Exclusivism vs. universalitate. Incotro sa ne directionam dragostea? | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL (✝24 august) aplicate la viata si vremurile noastre. DUMNEZEUL ADEVARAT vs. DEMONI, IUBIREA FAPTICA vs. IUBIREA TEORETICA: “Daca tu plangi si te tangui, iar eu stau j
  6. Pingback: “Cât de mare este harul tău, Sfinte Ioan?”. PUTEREA DUMNEZEIASCA A UCENICULUI IUBIT – Marturii sfinte din Patmos, insula “Apocalipsei”. SFANTUL PORFIRIE: “L-am văzut pe Sfântul Ioan Teologul, pe ucenicul lui, Prohor
  7. Pingback: SCOATEREA SFANTULUI EPITAF – video integral si predicile Cuviosului Ioan Krestiankin in VINEREA MARE SI SFANTA A PATIMIRII SI RASTIGNIRII DOMNULUI: “Şi astăzi, adunându-ne la mormântul cel de viață făcător, să nu stăm în nesimţire,
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate