CUVIOSUL SILUAN si CUTREMURUL din Sfantul Munte, 1932, de ziua Crucii. Plus: CUM II SMERESTE si ii indreapta Dumnezeu pe cei credinciosi, atunci cand pacatuiesc JUDECAND PE FRATII LOR sau aratandu-se NEMULTUMITORI

Vedeti si:

***

“Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în timpul nopţii, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul prive­gherii praznicului înălţării Sfintei Cruci. Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan şi a căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început am fost puţin înfricoşat, dar repede m-am liniştit şi am zis egumenului:

„Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”.

Şi m-am uitat la ceilalţi monahi aflaţi în biserică şi puţini se temeau; şase oameni au ieşit din biserică, dar ceilalţi au rămas la locul lor, iar priveghe­rea a continuat după rânduială la fel de liniştit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi m-am gândit:

„Cât de mare este harul Duhului Sfânt în monahi!”

Pentru că avusese loc un puternic cutremur de pământ, întreagă uriaşa clă­dire a mănăstirii se zdruncina, tencuiala cădea, candela­brele, candelele şi lumânările se legănau, clopotele din clopotniţă începuseră să sune şi însuşi marele clopot s-a auzit sunând şi el o dată din cauza puterii năprasnice a zdruncinăturilor, iar ei stăteau liniştiţi. Şi m-am gândit iarăşi:

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de păcat, şi îndeosebi de păcatul mândriei. El ştie că Domnul ne iubeşte, iar dacă El ne iubeşte, de ce să ne temem? Domnul Cel Milostiv ne-a trimis prin aceasta povaţa: «Copiii mei, pocăiţi-vă şi trăiţi în iubire, fiţi ascultători şi înfrânaţi, învăţaţi de la Mine smerenia şi blânde­ţea şi veţi afla odihnă sufletelor voastre» [Mt 11, 28]”.

***

“Imi aduc aminte că stăteam odată la vecernie în biseri­ca Acoperământului Maicii Domnului, şi părintele N. citea acatistul. Privindu-l mă gândeam:

„Ieromonahul e gras, nu se poate închina decât cu anevoie”.

In secunda aceea am început eu însumi să fac o metanie şi cineva mi-a dat nevăzut o lovitură peste rinichi; am vrut să strig: „Ţineţi-mă!”, dar n-am putut din pricina tăriei durerii.

Aşa m-a pedepsit cu milostivire Domnul şi prin aceasta am înţeles că nu trebuie să judecăm pe nimeni.

***

Intr-o zi, după rugăciune, şedeam şi mă gândeam: „Nu vreau să mor”. Şi ziceam:

„Doamne, Tu vezi inima mea, că nu vreau să mor. Când cineva nu şi-a văzut multă vreme rudele, merge cu bucurie la ele, dar pe Tine, Milostive Doamne, sufletul meu Te cunoaşte şi, cu toate acestea, nu vreau să mor”.

Şi am primit acest răspuns în inima mea:

“Aceasta pentru că Mă iubeşti puţin”.

Şi într-adevăr, iubesc puţin pe Domnul.

***

Povestea părintele Lazăr – un căpitan [în lume]:

Un mujic mergea în pădure după lemne. Obosit de mun­că, s-a aşezat sub un stejar mare să se odihnească şi, privind la crengile stejarului, a văzut o mulţime de ghinde mari şi s-a gândit întru sine: „Ar fi fost mai bine dacă în stejar ar fi fost dovleci”. O dată cu acest gând şi-a fixat pri­virea şi deodată a căzut o ghindă şi l-a lovit tare peste bu­ze. Atunci mujicul a zis:

„Am greşit, Doamne, cu mintea mea, bine ai făcut ca în stejar să crească ghinde, iar nu dovleci. Dacă aceasta ar fi fost un dovleac, m-ar fi omorât cu greutatea sa”.

Astfel, adeseori noi judecăm făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine îşi chinuie min­tea să priceapă toate, acela e neiscusit în viaţa duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, şi atunci Domnul îl va povăţui prin harul Său şi viaţa îi va fi uşoară. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet şi la minte şi vede cu mintea pe Domnul şi îl iubeşte în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea şi chiar dacă îşi aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învaţă să se roage pentru lume, şi aceasta până la lacrimi.

Atât de plăcută e calea Domnului pentru duhul nostru”.

(din: Sfantul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001)

Legaturi: